1ra-383/2018 — art. 264 al. 1 CP

1ra-383/2018 — art. 264 al. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 1ra-383/2018

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

21 februarie 2018 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Nicolae Gordilă,

Judecători Iurie Diaconu, Elena Covalenco,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursului ordinar, împotriva sentinței Judecătoriei Florești din 08 aprilie

2016 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 15 noiembrie 2017,

declarat de inculpatul

Iațîc Andrei XXXX, născut la

XX XXXX XXXX, originar și locuitor al mun. XXXXX,

str. XXXXX X, ap. X, cetățean al R. Moldova, fără

antecedente penale.

Termenul de examinare

instanța de fond: 07.05.2014 – 08.04.2016,

instanța de apel: 12.05.2016 – 02.11.2016,

instanța de recurs: 23.01.2017 – 23.05.2017,

instanța de apel: 23.06.2017 – 15.11.2017,

instanța de recurs: 19.01.2018 – 21.02.2018.

Asupra recursului menționat, Colegiul penal,

C O N S T A T Ă :

condamnat în baza art. 264 alin. (1) Cod penal la 200 unități convenționale, fără

privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport.

posedând permis de conducere valabil pentru categoria de vehicul condus, conducând

autoturismul „Rover 414”, număr de înmatriculare XXXXX, pe traseul central din

s. Căprești r. Florești, deplasându-se cu o viteză nestabilită de către organul de

urmărire penală, observându-l pe pietonul Cazacu Stepan care traversa drumul și

1

efectua trecerea pe traiectorie perpendiculară în raport cu marginea carosabilului, și

neținând cont de situația rutieră și dexteritatea în conducere care i-ar permite să

prevadă situațiile periculoase precum și de distanța dintre autoturismul condus și

pieton, nu s-a isprăvit cu conducerea autoturismului și fără a frâna, la tamponat pe

pietonul Cazacu Stepan, cauzându-i vătămări corporale sub formă de: plagă în

regiunea parieto-occipitală pe stânga și fractura oaselor gambei drepte cu deplasare în

treimea inferioară, care conform raportului de expertiză medico-legală nr. 117 „D”

din 10.12.2013 se califică ca vătămare corporală medie, cu dereglare de sănătate de

lungă durată.

Astfel, Iațîc Andrei a ignorat cerințele Regulamentului Circulației Rutiere,

aprobat prin Hotărârea Guvernului RM nr. 357 din 13.05.2009, prevăzute de: pct. 45

alin. 1 „Conducătorul trebuie să conducă vehiculul..., ținând permanent seama de

următorii factori: lit. a) „starea psihofiziologică ce influențează atenția și reacția”; b)

„dexteritatea în conducere care i-ar permite să prevadă situațiile periculoase”; lit. d)

„situația rutieră”; alin. 2 „...în cazul în care în limita vizibilității apar obstacole care

pot fi observate de conducător, el trebuie să reducă viteza sau chiar să oprească,

pentru a nu pune în pericol siguranța traficului”; încălcări care sunt în legătură directă

cu comiterea accidentului rutier în cauză și consecințele survenite.

Instanța a reținut că inculpatul nu a recunoscut vina și a declarat că, afară era

ceață, ploua mărunt, și din aceste considerente se deplasa cu o viteză normală, în

dependență de situație. La intrarea în s. Căprești avea o viteză de vre-o 30 km/oră.

Deplasându-se, la un moment dat, a observat o persoană care stătea pe partea dreaptă

a carosabilului, era la o distanță de el undeva de 6 metri înainte. Ajungând în dreptul

acestei persoane, d-lui s-a izbit brusc în fața mașinii, încercând să traverseze sau cine

știe ce intenție avea. În momentul în care persoana s-a pornit brusc, el a făcut

manevra de virare la stânga încercând să evite tamponarea cu pietonul, dar nu s-a

primit și l-a atins cu colțul din partea dreaptă al automobilului. Partea vătămată s-a

lovit de parbriz și a căzut jos, în urma automobilului. A virat la stânga și a frânat. El

cu concubina s-a apropiat de persoana dată pentru a-i acorda primul ajutor. Imediat a

anunțat poliția despre accident. De la persoana dată mirosea puternic a băuturi

alcoolice. Traseul nu era iluminat. A achitat tratamentul la spital și operația acestuia

din omenie, nu că s-a simțit vinovat, a văzut că situația materială nu e bună și a

hotărât să-l ajute. Drumul era umed și lunecos. Pietonul stătea pe partea dreaptă la 6

metri de la carosabil distanța 1 m, 1,2 m de la banda lui. A mers undeva un metru din

bandă. Dacă el înțelegea că partea vătămată are intenția de a traversa carosabilul, el

reușea să frâneze până a ajunge la el.

Deși inculpatul nu și-a recunoscut vina, aceasta este dovedită pe deplin prin

probele administrate.

Astfel, partea vătămată Cazacu Stepan a relatat că până la momentul ciocnirii

el servise băuturi alcoolice și dorind să-și cumpere țigări de la un bar a încercat să

traverseze carosabilul. A observat automobilul care se afla la o distanță de

aproximativ 100 metri, și a crezut că va reuși să traverseze, dar în moment ce traversa

carosabilul a fost lovit, fiind aruncat peste automobil și căzând în spatele

automobilului. Era aproximativ ora 18:00, era nici noapte nici zi, amurgea. La

2

automobilul dat erau aprinse luminile de gabarit. În acea zi ploua, ceață nu era. Locul

unde a vrut să treacă strada era iluminat de la un bar. Din start a început să meargă

apoi a început a alerga, s-a gândit că nu va reuși. S-a uitat că e departe automobilul și

a crezut că va reuși să treacă. Nu știe dacă automobilul a frânat sau nu. Toate

cheltuielile de la spital le-a achitat inculpatul, pretenții față de el nu are, inculpatul să

fie pedepsit conform legii.

Martorul Șerșun Arcadii a declarat că pe la orele 18:00 a auzit un zgomot. A

luat lanterna și a ieșit la drum, acolo a văzut un om jos. Șoferul a zis că a chemat

asistența medicală și poliția. Partea vătămată se afla în spatele automobilului. Era

iarnă, drumul se afla în reparație, trecerea de pietoni nu exista și nici indicatoare

rutiere. În acea seară traseul nu era iluminat. Afară ningea și era deja întuneric. Prin

apropiere nu era nicio trecere pentru pietoni. Locuiește în s. Căprești de 8 ani. Până a

începe reconstrucția drumului, trecere de pietoni era numai în regiunea școlii, precum

și indicator la fel doar lângă școală. De la locul producerii accidentului până la școala

unde era trecerea pentru pietoni e o distanță de 1 km și 300-400 m. Când a avut loc

accidentul, drumul era în reparație, dar era deja asfaltat și nu erau amenajate încă

trecerile pentru pietoni. Peste un timp, după producerea accidentului, s-a pus ultimul

rând de asfalt și s-au amenajat mai multe treceri pentru pietoni.

Martorul Munteanu Ina a relatat că este concubina inculpatului. Ea se afla pe

bancheta din față alături de șofer, pe bancheta din spate era fiul lor. Era ceață și

ploua. Se deplasau cu o viteză de aproximativ de 30 km/oră. Prin s. Căprești,

inculpatul a făcut o virare la stânga, deoarece brusc a apărut o persoană în fața

mașinii. Au verificat pulsul acelei persoane, era vie, dar mirosea de la el a băuturi

alcoolice. Imediat au sunat poliția și asistența medicală. La o distanță de 20-30 metri

era marcajul rutier „trecere pentru pietoni”.

Conform procesului-verbal din 25.11.2013, s-a cercetat și constatat locul

accidentului rutier.

Potrivit ordonanței din 04.12.2013, autoturismul „Rover 414”, n/î XXXXX,

a fost recunoscut drept corp delict.

Conform raportului de expertiză medico-legală nr. 117 D din 10.12.2013, la

Cazacu Stepan, s-a depistat: plagă în regiunea parieto-occipitală pe stânga și fractura

oaselor gambei drepte cu deplasare în treimea inferioară, care au fost produse prin

mecanism de lovire cu obiecte contondente, posibil în rezultatul tamponării de

automobil și se califică ca vătămări corporale medii (după criteriul dereglării de lungă

durată a sănătății pe un termen mai mare de 21 zile).

Nu este întemeiată poziția apărării, că însăși partea vătămată e vinovată în

producerea accidentului rutier, deoarece nu ar fi respectat regulile circulației rutiere.

Or, la data accidentului rutier, în locul producerii acestuia, precum și în raza de

100-150 metri nu exista o trecere de pietoni.

Conform pct. 114 alin. 2 al Regulamentului „În cazul în care în limitele

vizibilității (100-150 m) nu sunt treceri pentru pietoni sau intersecții, ei pot traversa

drumul numai după ce s-au asigurat că nu se apropie nici un vehicul, efectuând

trecerea pe traiectorie perpendiculară în raport cu marginea carosabilului, iar alin. 3

3

prevede că odată angajați în traversare, pietonii nu trebuie să încetinească mersul sau

să se oprească fără motiv.

Potrivit pct. 45 alin. 1 al Regulamentului „Conducătorul trebuie să conducă

vehiculul..., ținând permanent seama de următorii factori: lit. a) „starea

psihofiziologică ce influențează atenția și reacția”; b) „dexteritatea în conducere care

i-ar permite să prevadă situațiile periculoase”; lit. d) „situația rutieră”; alin. 2 „...în

cazul în care în limita vizibilității apar obstacole care pot fi observate de conducător,

el trebuie să reducă viteza sau chiar să oprească, pentru a nu pune în pericol siguranța

traficului”.

Așadar, odată ce în raza de aproximativ 100-150 metri nu se afla o trecere

pentru pietoni și având în vedere condițiile climaterice, cât și faptul că se deplasa prin

localitate pe un drum care nu era iluminat, inculpatul trebuia să ia în calcul toate

aceste împrejurări și să conducă automobilul cu o dexteritate sporită astfel încât să

poată să prevadă toate situațiile periculoase pentru a garanta securitatea tuturor

participanților la trafic.

Declarațiile martorului Munteanu Ina, care este concubina inculpatului și

declarațiile ultimului, se cataloghează ca având tentă de apărare pentru a evita

răspunderea penală pentru fapta comisă.

Astfel, există interdependență între acțiunile inculpatului de încălcare a

Regulamentului circulației rutiere și consecințele survenite, iar faptele lui constituie

infracțiunea imputată.

Instanța a încadrat acțiunile inculpatului în baza art. 264 alin. (1) Cod penal, ca

încălcarea regulilor de securitate a circulației, comisă de către persoana care conduce

mijlocul de transport, încălcare ce a cauzat din imprudență o vătămare medie a

integrității corporale sau a sănătății.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont că inculpatul a săvârșit pentru prima

dată o infracțiune mai puțin gravă, se caracterizează pozitiv, nu are antecedente

penale, că circumstanțe agravante nu s-au stabilit, toate cheltuielile pentru tratarea

părții vătămate au fost suportate de inculpat, partea vătămată pretenții nu are,

concluzionând că corectarea și reeducarea lui poate avea loc prin aplicarea pedepsei

sub formă de amendă.

hotărâri, prin care să fie achitat.

Apelantul a invocat că sentința este bazată pe presupuneri și lipsită de suport

probator.

Anume nerespectarea de către partea vătămată a regulilor de circulație rutieră,

a provocat accidentul rutier.

Instanța de fond nu a expus în sentință toate declarațiile părții vătămate.

Astfel, Cazacu Stepan a menționat că a vrut să treacă strada pe zebră, dar nu a

vrut să se ridice 5-10 metri ca să treacă pe la zebră.

În textul sentinței nu se regăsesc aceste declarații.

Martorul Șerșun A. a comunicat că nu a văzut producerea accidentului rutier.

Martorul ocular Munteanu Ina a descris amănunțit toate măsurile întreprinse de

conducătorul mijlocului de transport întru evitarea producerii accidentului rutier,

4

reflectând până la detalii toate împrejurările și acțiunile atât a conducătorului

mijlocului de transport, cât și ale părții vătămate Cazacu Stepan.

Acuzarea nu a prezentat un careva act, o careva probă că în s. Căprești, r.

Florești în imediata împrejurime a locului producerii accidentului rutier nu se afla o

trecere de pietoni.

La acest subiect, este de menționat că în imediata împrejurime a locului

producerii accidentului rutier la acea dată se afla o trecere de pietoni, fapt confirmat

inclusiv de partea vătămată Cazacu Stepan și martorul Munteanu Ina.

Nu a ignorat prevederile pct. 45 alin. (1) lit. a), b), d), alin. (2) al

Regulamentului circulației rutiere, ci dimpotrivă se deplasa cu automobilul „Rover

414” regulamentar, cu viteza de aproximativ 30 km/h, a ținut seama de starea

psihofiziologică ce influențează atenția și reacția, de dexteritate în conducere, fapt

confirmat și prin declarațiile martorului Munteanu Ina, iar când a apărut spontan

situația periculoasă, a redus viteza și a întreprins toate manevrele posibile pentru a

evita tamponarea cu pietonul.

Argumentele acuzării sunt declarative, deoarece nu au fost prezentate dovezi

certe, concludente și pertinente care i-ar dovedi vinovăția în producerea accidentului

rutier și legătura de cauzalitate între culpă și consecințele survenite, or, s-a constatat

că vinovat de producerea accidentului rutier se face partea vătămată Cazacu Stepan.

Nu a fost demonstrată existența laturii obiective și subiective a infracțiunii

prevăzute de art. 264 alin. (1) Cod penal, fapta prejudiciabilă care constă în acțiunea

sau în inacțiunea de încălcare a regulilor de securitate a circulației sau de exploatare a

mijloacelor de transport, deoarece chiar din declarațiile părții vătămate Cazacu

Stepan, reiese faptul nerespectării de către pieton a regulilor circulației rutiere.

În calitate de șofer a întreprins toate măsurile necesare pentru a evita

producerea accidentului rutier.

Totodată, încheierea instanței privind refuzul efectuării expertizei, este una

nefondată, dat fiind că conform răspunsului parvenit de la Centrul tehnico-

criminalistic și expertize judiciare a IGP, la caz este posibilă efectuarea expertizei.

2016, apelul a fost admis, casată sentința și pronunțată o nouă hotărâre.

Procesul penal în privința lui Iațîc Andrei pe art. 164 alin. (1) Cod penal a fost

încetat, în temeiul art. 2 al Legii nr. 210 din 29.07.2016 privind amnistia în legătură

cu aniversarea a 25-a de la proclamarea independenței Republicii Moldova.

Instanța de apel a reținut că instanța de fond întemeiat a constatat prezența în

acțiunile inculpatului a elementelor constitutive (inclusiv latura obiectivă și cea

subiectivă) a infracțiunii prevăzute de art. 264 alin. (1) Cod penal.

Totodată, procesul penal în privința inculpatului urmează a fi încetat prin

prisma prevederilor art. 2 al Legii privind amnistia.

Deși inculpatul nu a recunoscut vina în comiterea infracțiunii incriminate,

acesta întrunește condițiile Legii privind amnistia. Inculpatul a reparat integral

prejudiciul cauzat prin infracțiunea. Partea vătămată Cazacu S. a declarat că nu are

pretenții față de inculpat.

5

adoptate, cu dispunerea achitării lui.

Recurentul a indicat că acuzarea nu a prezentat nici o probă pertinentă,

concludentă și utilă care i-ar dovedi vinovăția, pentru ca ulterior a da temei instanței

să pronunțe o hotărâre de încetare a procesului în temeiul Legii privind amnistia.

mai 2017, recursul a fost admis, casată total decizia contestată și dispusă rejudecarea

cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

Instanța de recurs a reținut că, la caz nu a fost cauzat vreun prejudiciu, iar în

asemenea circumstanțe prevederile art. 2 din Legea nr. 210, pot fi aplicate numai

dacă inculpatul a manifestat căință activă prin autodenunțare sau prin contribuire

activă la descoperirea infracțiunii (care include: judecarea cauzei penale în procedura

prescrisă de art. 3641 sau 509 Cod de procedură penală, sau în cazul recunoașterii

integrale a vinovăției).

Mai mult, încetarea procesului penal conform alin. (1) are loc cu acordul scris

al persoanei învinuite sau inculpate.

Inculpatul pe tot parcursul procesului penal a menținut o poziție constantă de

nerecunoaștere a vinovăției.

Potrivit procesului-verbal al ședinței instanței de apel, la întrebarea instanței

inculpatul a răspuns că nu dorește să fie aplicată legea cu privire la amnistie, deoarece

nu este vinovat.

Așadar, instanța de apel a interpretat greșit prevederile alin. (3) din art. 2 al

Legii nr. 210, or, inculpatul nu a manifestat căința activă pentru a cădea sub incidența

Legii menționate.

2017, apelul a fost respins ca nefondat.

Instanța de apel a reținut că instanța de fond a verificat complet, sub toate

aspectele și în mod obiectiv circumstanțele cauzei și a dat probelor administrate pe

caz o apreciere legală din punct de vedere a pertinenței, concludentei, utilității și

veridicității lor.

Astfel, vina inculpatului și-a găsit confirmare prin:

declarațiile părții vătămate Cazacu S.;

declarațiile martorului Șerșun A.;

procesul-verbal de cercetare a locului accidentului rutier din 25.11.2013, cu

fototabel, prin care se constată locul săvârșirii infracțiunii;

procesul-verbal a reviziei tehnice a unității de transport din 25.11.2013;

raportul de expertiză medico-legală nr. 117 D din 09.12.2013, prin care la

examinarea cet. Cazacu S., s-a depistat: plagă în regiunea parieto-occipitală pe stânga

și fractura oaselor gambei drepte cu deplasare în treimea inferioară, care au fost

produse prin mecanism de lovire cu obiecte contondente, posibil în rezultatul

tamponării de automobil și se califică ca vătămări corporale medii (după criteriul

dereglării de lungă durată a sănătății pe un termen mai mare de 21 zile);

raportul de expertiză judiciară nr. 875 din 27.07.2016, potrivit căruia: spațiul

de oprire în siguranță al automobilului de model „Rover 414” cu numărul de

6

înmatriculare XXXXX, deplasându-se cu viteza-30 km/h, în condițiile AR dat,

constituie respectiv aproximativ 20,5-18 metri.

Justificat au fost apreciate critic declarațiile inculpatului, prin care nu a

recunoscut vina, acestea având scop de evitare a răspunderii penale.

S-a constatat că, inculpatul conducând mijlocul de transport nu a întreprins

măsurile necesare pentru ajustarea vitezei de deplasare la condițiile climaterice,

oprirea în siguranță a automobilului în cazul în care a observat obstacolul apărut și

evitarea tamponării părții vătămate Cazacu S. Astfel, inculpatul n-a respectat

cerințele Regulamentului Circulației Rutiere, prevăzute la pct. 45 alin. 1

„Conducătorul trebuie să conducă vehiculul..., ținând permanent seama de următorii

factori: lit. a) „starea psihofiziologică ce influențează atenția și reacția”; b)

„dexteritatea în conducere care i-ar permite să prevadă situațiile periculoase”; lit. d)

„situația rutieră”; alin. 2 „...în cazul în care în limita vizibilității apar obstacole care

pot fi observate de conducător, el trebuie să reducă viteza sau chiar să oprească,

pentru a nu pune în pericol siguranța traficului”. Astfel, în cazul respectării

prevederilor RCR menționate, inculpatul putea să evite tamponarea părții vătămate

Cazacu S, fapt confirmat inclusiv prin raportul de expertiză auto-tehnică nr. 875 din

27.07.2016, în care este indicat, că spațiul de oprire în siguranță al automobilului

„Rover 414”, n/î XXXXX, deplasându-se cu viteza - 30 km/h, în condițiile AR dat,

constituie respectiv aproximativ 20,5-18 metri.

Partea vătămată Cazacu S. a relatat că a văzut automobilul la distanța de

aproximativ 100 metri, declarații în veridicitatea cărora nu există temei de îndoială,

precum și reieșind din concluzia raportului de expertiză menționat, se constată că

inculpatul avea posibilitatea reală de a evita tamponarea lui Cazacu S., însă ultimul

nu a ajustat conducerea mijlocului de transport și viteza acestuia la condițiile

climaterice existente Ia momentul producerii accidentului, din care motive a avut loc

producerea accidentului rutier.

În cazul respectării de către inculpat a prevederilor pct. 45 RCR și manifestării

unei prudențe sporite, inculpatul era în stare să evite tamponarea cu pietonul.

Totodată, urmează a fi respinse argumentele din apel că accidentul rutier s-a

produs din vina părții vătămate Cazacu S., care nu a traversat carosabilul pe trecerea

de pietoni. În instanță nu a fost confirmat faptul nerespectării de către partea vătămată

a cerințelor RCR, care se referă la traversarea carosabilului de către pietoni. Mai

mult, faptul aflării trecerii de pietoni, nu exclude vinovăția inculpatului de încălcarea

prevederilor pct. 45 al Regulamentului Circulației Rutiere, conform căruia

conducătorul trebuie să conducă vehiculul în conformitate cu limita de viteză stabilită

ținând permanent seama de următorii factori:

a) Starea psihofiziologică ce influențează atenția și reacția;

b) Dexteritatea în conducere care i-ar permite să prevadă situațiile periculoase;

c) Starea tehnică a vehiculului și particularitățile încărcăturii;

d) Situația rutieră.

Inculpatul nu a ținut cont de toți acești factori rutieri, nu își dădea seama de

caracterul prejudiciabil al acțiunilor sau inacțiunilor sale, nu a prevăzut posibilitatea

survenirii urmărilor ei prejudiciabile, deși trebuia și putea să le prevadă, ce în

7

consecință a dus la producerea accidentului rutier și tamponarea părții vătămate

Cazacu S., în rezultatul căreia partea vătămată a primit leziuni corporale medii. Cu

atât mai mult, în situația în care în apropierea locului accidentului rutier era trecere de

pietoni, după cum afirmă apărarea, în situația dată inculpatul urma să manifeste o

diligentă sporită în conducerea mijlocului de transport, să prevadă probabilitatea

apariției pietonului și posibilele situații de risc, întru conducerea automobilului în

siguranță și evitarea tamponații pietonului. Din aceste considerente urmează a fi

respinse argumentele apărării că în acțiunile inculpatului lipsește latura obiectivă și

latura subiectivă a infracțiunii prevăzute de art. 264 alin. (1) Cod penal, or, această

infracțiune face parte din categoria infracțiunilor săvârșite din imprudență.

Instanța de fond just a individualizat pedeapsa în baza art. 7, 75 Cod penal, și

totodată, corect a aplicat pedeapsa sub formă de amendă, care este una echitabilă și

proporțională infracțiunii comise.

adoptate, cu pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să fie achitat.

Recurentul a invocat că condamnarea lui este nefondată și lipsită de suport

probator.

Din declarațiilor lui Cazacu S. rezultă că accidentul rutier a fost provocat din

cauza nerespectării de către partea vătămată a regulilor de circulație rutieră.

Instanța de fond nu a expus în sentință toate declarațiile părții vătămate.

Astfel, Cazacu S. a menționat că a vrut să treacă strada pe la zebră, dar nu a

trecut pe la zebră, nu a vrut să se ridice 5-10 metri ca să treacă pe la zebră.

Aceste declarații nu se regăsesc în textul sentinței instanței de fond și deciziei

instanței de apel.

Argumentul dat, precum și verificarea acestor declarații invocate în cererea de

apel, instanța le-a lăsat fără apreciere.

Este nefondat argumentul instanței de apel că nu există temei de îndoială în

privința declarațiilor lui Cazacu S., ori, nu poate avea o forță probantă mai mare

declarațiile părții vătămate în raport cu declarațiile martorului Munteanu Ina.

Pentru a fi apreciate critic declarațiilor lui, urma ca la materialele cauzei să fie

concluzia efectuării reconstituirii faptei la fața locului, procedură prevăzută de norma

art. 122 CPP, acțiune procesuală ce a fost solicitată de a fi efectuată în cadrul

urmăririi penale.

Martorul Șerșun A. a comunicat că nu a văzut nemijlocit producerea

accidentului rutier.

Martorul ocular Munteanu Ina a descris amănunțit toate măsurile întreprinse de

conducătorul mijlocului de transport întru evitarea producerii accidentului rutier,

reflectând până la detalii toate împrejurările și acțiunile atât a conducătorului

mijlocului de transport, cât și ale părții vătămate Cazacu S.

Probele prezentate confirmă că nu a ignorat prevederile pct. 45 alin. (1) lit. a),

b), d), alin. (2) al Regulamentului circulației rutiere, ci dimpotrivă se deplasa cu

automobilul de model „Rover 414” regulamentar, cu viteza de aproximativ 30 km/h

pe drumurile publice în localități, a ținut seama de starea psihofiziologică ce

influențează atenția și reacția, de dexteritate în conducere, fapt confirmat și prin

8

declarațiile martorului Munteanu Ina, iar la momentul când a apărut spontan situația

periculoasă, a redus viteza și a întreprins toate manevrele posibile pentru a evita

tamponarea pietonului.

La fel, argumentele acuzării sunt declarative, deoarece nu au fost prezentate

probe, concludente și pertinente care i-ar dovedi vinovăția în producerea accidentului

rutier și legătura de cauzalitate între culpă și consecințele survenite.

Nu a fost demonstrată existența laturii obiective și subiective a infracțiunii

prevăzute de art. 264 alin. (1) Cod penal, fapta prejudiciabilă care constă în acțiunea

sau în inacțiunea de încălcare a regulilor de securitate a circulației sau de exploatare a

mijloacelor de transport, deoarece chiar din declarațiile părții vătămate Cazacu S.

reiese faptul nerespectării de către pieton a regulilor circulației rutiere.

În drept, recursul este întemeiat pe art. 427 alin. (1) pct. 6), 8) Cod de

procedură penală.

materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal concluzionează

că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele considerente.

În primul rând, potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel, dar doar în temeiurile prevăzute de lege.

Conform art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs, se

pronunță doar în limitele temeiurilor invocate în recurs. Potrivit art. 429 alin. (1) Cod

de procedură penală, recursul trebuie să fie motivat. În corespundere cu art. 430 alin.

(5) Cod de procedură penală, cererea de recurs trebuie să conțină indicarea

temeiurilor prevăzute în art. 427 și argumentarea ilegalității hotărârii atacate în acest

sens. Potrivit art. 6 pct. 111) Cod de procedură penală, eroare gravă de fapt constituie

stabilirea eronată a faptelor, în existența sau inexistența lor, prin neluarea în

considerare a probelor care le confirmau sau prin denaturarea conținutului acestora.

Eroarea gravă de fapt nu reprezintă o apreciere greșită a probelor.

Sub acest aspect se reține că recursul este fondat în drept pe art. 427 alin. (1)

pct. 6) și 8) Cod de procedură penală (pct. 5 din decizie), care prevăd și următoarele

temeiuri pentru recursul ordinar – motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii,

acesta este expus neclar, instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția

instanței, instanța a pronunțat o hotărâre de condamnare pentru o altă faptă decât cea

pentru care condamnatul a fost pus sub învinuire, cu excepția cazurilor reîncadrării

juridice a acțiunilor lui în baza unei legi mai blânde.

Însă, în recursul respectiv, în pofida prevederilor enunțate, nu este specificat, în

raport cu relevanțele conținute în partea descriptivă a hotărârilor contestate, care ar fi

esența erorilor concrete de drept și a circumstanțelor că motivarea soluției contrazice

dispozitivul hotărârii, că acesta este expus neclar, că instanța ar fi admis o eroare

gravă de fapt, raportată la exigențele art. 6 pct. 111) Cod de procedură penală, care ar

fi afectat soluția instanței, că instanța a pronunțat o hotărâre de condamnare pentru o

altă faptă decât cea pentru care condamnatul a fost pus sub învinuire, cu excepția

cazurilor reîncadrării juridice a acțiunilor lui în baza unei legi mai blânde, fiind omisă

în totalitate și argumentarea ilegalității hotărârii atacate în acest sens (pct. 5 din decizie).

9

Circumstanțele enunțate denotă că recursul declarat nu întrunește condițiile de

conținut în partea vizată, iar instanța de recurs nu este competentă să completeze din

oficiu recursul ordinar al avocatului cu circumstanțe în fapt și în drept, care l-ar

justifica și să se expună, apoi, asupra unor temeiuri neargumentate legal de recurent.

Or, conform prevederilor art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța

judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea acuzării

sau a apărării și nu exprimă alte interese decât interesele legii.

În al doilea rând, potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) și 8) Cod de procedură

penală hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de

drept comise de instanțele de fond și de apel, inclusiv și în temeiul când hotărârea

atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, când nu au fost întrunite

elementele infracțiunii.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În sensul vizat și în raport cu circumstanțele invocate în recursul ordinar, în

care nici nu sunt indicate concrete erori de drept clar definite (pct. 5. din decizie), se

atestă că împrejurările menționate în partea descriptivă a hotărârilor contestate,

inclusiv cele reproduse în pct. 2. și 4. din prezenta decizie, relevă în mod concludent

că instanțele de fond și de apel, legal și întemeiat au constatat și apreciat

circumstanțele de fapt și de drept privind învinuirea înaintată inculpatului, și

încadrarea juridică corectă a acțiunilor lui infracționale, în strictă conformitate cu

prevederile normelor de procedură penală și prescripțiilor de drept material, prin

prisma cumulului de probe anexate la dosar, inclusiv declarațiile părții vătămate

Cazacu S., a martorului Șerșun A., procesul-verbal de cercetare a locului accidentului

rutier din 25.11.2013, cu fototabel, prin care se constată locul săvârșirii infracțiunii,

procesul-verbal a reviziei tehnice a unității de transport din 25.11.2013, raportul de

expertiză medico-legală nr. 117 D din 09.12.2013, că Cazacu S., s-a depistat: plagă în

regiunea parieto-occipitală pe stânga și fractura oaselor gambei drepte cu deplasare în

treimea inferioară, care au fost produse prin mecanism de lovire cu obiecte

contondente, posibil în rezultatul tamponării de automobil și se califică ca vătămări

corporale medii (după criteriul dereglării de lungă durată a sănătății pe un termen mai

mare de 21 zile), raportul de expertiză judiciară nr. 875 din 27.07.2016, potrivit cărui

spațiul de oprire în siguranță al automobilului „Rover 414”, număr de înmatriculare

XXXXX, deplasându-se cu viteza-30 km/h, în condițiile AR dat, constituie

respectiv aproximativ 20,5-18 metri, toate probele fiind apreciate în conformitate cu

prevederile art. 101 alin. (1) Cod de procedură penală, din punct de vedere al

pertinenței, concludenței, utilității, veridicității și coroborării lor, instanțele de fond și

de apel indicând argumentat și detaliat motivele pentru care au respins versiunile și

dovezile apărării, instanța de apel pronunțându-se argumentat asupra tuturor

motivelor invocate în apelul de pe rol, probele administrate pe caz demonstrând cu

concludență prezența în acțiunile inculpatului a elementelor infracțiunilor prevăzute

la art. 264 alin. (1) Cod penal (pct. 2. - 5. din decizie).

10

Or, lipsa pasajului pietonal în regiunea locului respectiv și declarațiile părții

vătămate că a început traversarea străzii când automobilul inculpatului era la o

distanță de aproximativ 100 metri, în coroborare cu raportul de expertiză judiciară nr.

875 din 27.07.2016 că spațiul de oprire în siguranță al automobilului „Rover 414”, în

cazul deplasării cu viteza de 30 km/h, cum afirmă inculpatul, constituie aproximativ

20,5-18 metri, dovedește concludent că inculpatul a avut posibilitate să evite

tamponarea victimei, cel puțin prin frânare, dar, încălcând prevederile pct. 45 alin. 1

din Regulamentului Circulației Rutiere, a generat cauzalitatea producerii accidentului

rutier și provocarea părții vătămate, din imprudență, a vătămării medii a integrității

corporale.

Potrivit jurisprudenței CtEDO, în asemenea situație, nu se mai impune o

reevaluare a conținutului mijloacelor de probă, acestea demonstrând cu prisosință

soluția dată de prima instanță. Or, în cazul în care instanța de fond și-a motivat

decizia luată, arătând în mod concret la împrejurările, care confirmă sau infirmă o

acuzație penală, pentru a permite părților să utilizeze eficient orice drept de recurs

eventual, o curte de recurs poate, în principiu, să se mulțumească de a relua motivele

jurisdicției de primă instanță (hotărârea CtEDO Garcia Ruis c. Spaniei, Helle c. Finlandei).

Art. 6 din CEDO impune în sarcina instanței, obligația de a efectua o examinare

efectivă a motivelor, argumentelor și probelor propuse de părți, cu excepția cazului în

care se apreciază relevanța acestora, iar obligația motivării deciziilor, impusă

instanțelor de art. 6 § 1 din CEDO, nu poate fi înțeleasă ca impunând formularea unui

răspuns detaliat la fiecare argument (hotărârea CtEDO, pct. 80-81, Perez c. Franței, Van de

Hurk c. Țărilor de Jos).

Pe lângă aceasta, recursul vizat este întemeiat doar pe critica modului în care

instanțele de fond și de apel au apreciat probele și circumstanțele cauzei (pct. 5. din

decizie).

Însă, pornind de la relevanțele art. 6 pct. 111), 27, 414 alin. (1) și (2) a Codului

de procedură penală, eroarea gravă de fapt nu reprezintă o apreciere greșită a

probelor, iar judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa convingere,

formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de apel, judecând

apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor examinate

de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în baza oricăror probe noi

prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere probelor din dosar. Astfel,

activitatea instanțelor de fond și de apel privind doar aprecierea sau reaprecierea

probelor și circumstanțelor cauzei, în alt sens decât cel pe care îl propune inculpatul

este o competență și prerogativă legală a acestor instanțe, care nu constituie un temei

de drept separat din numărul celor incluse în art. 427 Cod de procedură penală și,

astfel, invocarea acestei chestiuni în recursul ordinar, la fel, este lipsită de orice temei

legal.

Mai mult, motivele invocate în recursul de pe rol au constituit deja obiect de

examinare în instanțele de fond și de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în

acest sens (pct. 2 – 5. din decizie), iar o altă opinie asupra probelor și circumstanțelor

cauzei care au fost puse la baza sentinței de condamnare, conform jurisprudenței

11

CtEDO, nu poate servi temei pentru reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie

2007, pct. 20, cazul Bujnița c. Moldovei).

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent, că instanțele de fond și de

apel nu au comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, că

hotărârile contestate conțin motive clare și legale pe care se întemeiază soluția, că în

acțiunile inculpatului au fost întrunite elementele infracțiunii imputate, și că recursul

ordinar este unul vădit neîntemeiat.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta este

vădit neîntemeiat.

Prin urmare, odată ce recursul de pe rol este vădit neîntemeiat, acesta urmează

a fi declarat inadmisibil.

de procedură penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de inculpatul Iațîc Andrei XXXX,

împotriva sentinței Judecătoriei Florești din 08 aprilie 2016 și deciziei Colegiului

penal al Curții de Apel Bălți din 15 noiembrie 2017, pe motiv că este vădit

neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 14 martie 2018.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Iurie Diaconu

Elena Covalenco

12