1ra-902/2018 — art. 287 alin. 1 CP

1ra-902/2018 — art. 287 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 1ra-902/2018

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

23 mai 2018 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Nicolae Gordilă,

Judecători Iurie Diaconu, Elena Covalenco,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursurilor ordinare, împotriva sentinței Judecătoriei Bălți din 07

noiembrie 2017 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 07 februarie

2018, declarate de avocații Aliona Rusnac și Ion Rohac, în numele inculpatului

Rusu Ian XXXX, născut la

XX XXXX XXXX în s. XXXXX, r-nul XXXXX, locuitor al

mun. XXXX, str. XXXXX XX, cetățean al R. Moldova,

condamnat anterior prin:

1) sentința Judecătoriei Bălți din 27.02.2017 în baza

art. 264 alin. (2), 90 Cod penal la 2 ani închisoare, cu

privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe

un termen de 3 ani, cu suspendarea condiționată a

executării pedepsei cu închisoare pe un termen de probă

de 2 ani.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 07.06.2017 – 07.11.2017,

instanța de apel: 01.12.2017 – 07.02.2018,

instanța de recurs: 05.04.2018 – 23.05.2018.

Asupra recursurilor menționate, Colegiul penal,

C O N S T A T Ă :

conform prescripțiilor din art. 3641 Cod de procedură penală, Rusu Ian a fost

condamnat în baza art. 287 alin. (1) Cod penal la 1 an închisoare.

1

În temeiul art. 85 Cod penal, prin adăugirea parțială a pedepsei numite conform

sentinței Judecătoriei Bălți din 27 februarie 2017, i-a fost stabilită pedeapsă definitivă

de 2 ani și 6 luni închisoare, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport

pe un termen de 3 ani, cu executare în penitenciar de tip semiînchis, de la reținere.

De la inculpat s-a încasat în beneficiul părții vătămate Delinschi Ion prejudiciul

material de 2000 lei

Ian, fiind în stare de ebrietate alcoolică, aflându-se pe str. Dubinovschi, mun. Bălți,

care potrivit art. 131 Cod penal se atribuie la loc public, din intenții huliganice,

încălcând grosolan și demonstrativ ordinea publică, exprimată prin o vădită lipsă de

respect față de societate, regulile sociale și morale de conviețuire, comportare în

societate, acțiunile care prin conținutul lor se deosebesc printr-o obrăznicie deosebită,

însoțită de deteriorarea bunurilor, în văzul mai multor persoane, s-a apropiat de

automobilul VAZ 2109, număr de înmatriculare XXXXX, ce-i aparține lui Delinschi

Ion și care era parcat în apropiere, la intersecția străzilor Dubinovschi și Herson,

mun. Bălți, fără nici un motiv, a început să lovească cu pumnii în capota mașinii, apoi

a spart parbrizul cu o sticlă de votcă, acțiunile lui fiind stopate de proprietarul

automobilului, Delinschi I.

Instanța a reținut că, inculpatul a solicitat examinarea cauzei pe baza probelor

administrate la faza de urmărire penală, recunoscând fapta imputată și declarând că,

fiind beat, aflându-se pe stradă, în văzul mai multor persoane, ceva „la apucat” și fără

nici un motiv, a început să lovească cu pumnii și cu o sticlă ce o avea în mână în

automobilul VAZ 2109, deteriorând capota mașinii și spărgând parbrizul, apoi a

încercat să fugă, însă a fost prins de stăpânul automobilului și predat poliției.

Intenționează să repare prejudiciul cauzat.

Deoarece, vinovăția inculpatului este confirmată prin probele administrate,

instanța i-a încadrat acțiunile în baza art. 287 alin. (1) Cod penal, ca huliganismul,

adică acțiunile intenționate care încalcă grosolan ordinea publică și prin conținutul

lor, se deosebesc printr-o obrăznicie deosebită.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont de prevederile art. 61, 75, 85 Cod

penal, art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală, că inculpatul a recunoscut vina,

anterior a fost judecat prin sentința Judecătoriei Bălți din 27.02.2017 pe art. 264 alin.

(2), 90 Cod penal, la 2 ani închisoare, cu privarea dreptului de a conduce mijloace de

transport pe un termen de 3 ani, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei cu

închisoare pe un termen de probă de 2 ani, respectiv infracțiunea imputată fiind

săvârșită în termen de probă.

Or, conform art. 90 alin. (10) Cod penal, în cazul în care cel condamnat cu

suspendarea condiționată a executării pedepsei săvârșește în termenul de probă o

nouă infracțiune intenționată, instanța de judecată îi stabilește o pedeapsă în condițiile

art. 85 Cod penal.

Potrivit art. 85 Cod penal, dacă, după pronunțarea sentinței, dar înainte de

executarea completă a pedepsei, condamnatul a săvârșit o nouă infracțiune, instanța

de judecată adaugă, în întregime sau parțial, la pedeapsa aplicată prin noua sentință

partea neexecutată a pedepsei stabilite de sentința anterioară. Pedeapsa definitivă în

2

cazul unui cumul de sentințe trebuie să fie mai mare decât pedeapsa stabilită pentru

săvârșirea unei noi infracțiuni și decât partea neexecutată a pedepsei pronunțate prin

sentința anterioară a instanței de judecată.

Astfel, instanța a concluzionat că corectarea și reeducarea inculpatului este

posibilă doar prin izolare de societate, urmând a fi adăugită parțial la pedeapsa

aplicată prin noua sentință partea neexecutată a pedepsei stabilite prin sentință

anterioară a Judecătoriei Bălți din 27.02.2017.

Totodată, instanța a conchis că acțiunea civilă înaintată de partea vătămată, în

mărime de 2.000 lei, este fondată și pasibilă pentru a fi admisă integral.

sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatului să-i fie stabilită o

pedeapsă neprivativa de libertate.

Apelanta a invocat că la caz este prezentă căința sinceră a inculpatului, cauza

penală s-a examinat în procedură specială în temeiul art. 3641 Cod de procedură

penală, ultimul a conlucrat cu organul de urmărire penală, a recuperat integral

prejudiciul și partea vătămată nu are careva pretenții.

În cazul dat, prevederile art. 90 Cod penal trebuie să fie aplicate, deoarece

numai o așa pedeapsă își va atinge scopul pedepsei penale - restabilirea echității

sociale, corectarea și corijarea inculpatului.

Circumstanțele cauzei permit instanței de a-i da o șansă inculpatului pentru a

demonstra că a conștientizat cele comise, și poate să nu fie privat de libertate.

2018, apelul a fost respins ca nefondat.

Instanța a reținut că inculpatul a recunoscut vinovăția în cele incriminate, prin

cerere solicitând examinarea cauzei în conformitate cu prevederile art. 3641 Cod de

procedură penală.

Totodată, la stabilirea pedepsei inculpatului, instanța de fond a dat deplină

eficiență dispozițiilor art. 61, 75, 76 ,77 Cod penal, a ținut cont de scopul pedepsei

penale întru restabilirea echității sociale, de corectarea condamnatului și prevenirea

săvârșirii de noi infracțiuni, de criteriile generale de individualizare a pedepsei

penale, de personalitatea inculpatului, care anterior a fost condamnat prin sentința

Judecătoriei Bălți din 27.02.2017, conform art. 264 alin. (2), 90 Cod penal, la o

pedeapsă cu închisoare, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe

un termen de 3 ani, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei cu închisoare

pe un termen de probă de 2 ani, iar infracțiunea imputată a săvârșit-o în termen de

probă, respectiv pentru inculpat condamnarea anterioară n-a fost o lecție, dar și-a

continuat activitatea infracțională.

Potrivit art. 61 alin. (2) Cod penal, pedeapsa penală are drept scop restabilirea

echități sociale, corectarea condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi

infracțiuni atât din partea condamnaților cât și din partea altor persoane. Executarea

pedepsei nu trebuie să cauzeze suferințe fizice și să înjosească demnitatea persoanei

condamnate.

Instanța de fond corect a reținut că reeducarea și corectarea inculpatului este

posibilă doar prin izolarea lui de societate, aplicându-i pedeapsa cu închisoare,

3

deoarece acesta, după pedeapsa închisorii cu suspendarea condiționată a executării ei

stabilită anterior pentru o infracțiune comisă din imprudență, nu a mers pe calea

corijării, dar a comis în termenul de probă o infracțiune cu intenție directă.

Astfel, instanța de judecată întemeiat a adăugit parțial la pedeapsa aplicată prin

noua sentință, partea neexecutată a pedepsei stabilite prin sentința Judecătoriei Bălți

din 27.02.2017.

Împrejurările cauzei just au determinat instanța de fond la numirea inculpatului

a pedepsei cu închisoare în limita sancțiunii normei penale.

Urmează a fi respinsă solicitarea apărării privind stabilirea unei pedepse mai

blânde, deoarece pedeapsa aleasă de către instanța de fond este în strictă

corespundere cu normele imperative ale legii penale, în special cu prevederile art. 85

Cod penal, care prevede expres că instanța de judecată adaugă în întregime sau

parțial, la pedeapsa aplicată prin noua sentință partea neexecutată a pedepsei stabilite

de sentința anterioară.

La fel, este neîntemeiat argumentul apărării că instanța nu a ținut cont că

inculpatul a recunoscut vina și se căiește sincer de cele comise, solicitând examinarea

cauzei în temeiul art. 3641 Cod de procedură penală, a recuperat integral prejudiciul și

partea vătămată nu are careva pretenții, deoarece aceste circumstanțe au fost luate în

considerație la stabilirea pedepsei. Infracțiunea de la art. 287 alin. (1) Cod penal, în

care se învinuiește inculpatul, prevede pedeapsă cu închisoare de până la 3 ani.

Astfel, instanța de judecată nu a aplicat cea mai aspră pedeapsă prevăzută de lege.

parțială a hotărârilor adoptate, cu pronunțarea unei noi hotărâri prin care inculpatului

să-i fie stabilită o pedeapsă neprivativă de libertate.

Recurentul a indicat că instanțele de fond și de apel nu au luat în considerație

motivele invocate de apărare.

La caz, este prezentă căința sinceră a inculpatului, cauza penală s-a examinat în

procedură specială în temeiul art. 3641 Cod de procedură penală, ultimul a conlucrat

cu organul de urmărire penală, a recuperat integral prejudiciul și partea vătămată nu

are careva pretenții.

Nu s-a ținut cont de prevederile art. 7, 75-88 Cod penal.

În cazul dat, prevederile art. 90 Cod penal trebuie să fie aplicate, deoarece

numai o asemenea pedeapsă își va atinge scopul pedepsei penale - restabilirea

echității sociale, corectarea și corijarea inculpatului.

Corectarea inculpatului este posibilă fără privarea lui de libertate.

În drept, recursul este fondat pe art. 427 alin. (1) pct. 12) Cod de procedură

penală.

5.1. Avocatul Ion Rohac, la fel a declarat recurs ordinar, în care solicită casarea

acestei deciziei menționate și dispunerea rejudecării cauzei în aceeași instanță de

apel, în alt complet de judecată.

Recurentul a indicat că respectiva cauză penală a fost examinată în procedură

simplificată, aceasta fiind dictată de către inculpat prin solicitarea sa de recunoaștere

integrală a vinovăției, însă această abordare a stărilor de fapt și de drept nu numai că

4

sunt în contrazicere cu circumstanțele de fapt și de drept ale cauzei, dar și contravin

normelor legale.

Inculpatul nu a conștientizat la justa valoare toate consecințele de ordin juridic

ale procedurii judiciare impuse lui de către acuzare prin intermediul apărătorului

numit din oficiu.

Prin impunerea procedurii simplificate de examinare a cazului dat, inculpatul,

și-a stabilit dinainte pedeapsa penală legată numai cu privarea sa de libertate când

sancțiune infracțiunii imputate lui prevede sancțiuni de pedepse alternative.

Așa-zisul acord de recunoașterea a vinovăției nu a fost înțeles până la capăt de

inculpat, și ce ar însemna pentru el o asemenea tranzacție, iar colaboratorii PG au

interzis subalternilor săi de a mai recurge mai departe la procedura încheierii unor

asemenea acorduri.

Instanțele judecătorești au încălcat mai multe drepturi constituționale și

libertăți fundamentale ale inculpatului.

Recuperarea de el a tuturor prejudiciilor cauzate de ordin material, dar care a

fost neglijată de către ambele instanțe, deoarece ambele instanțe au încasat în mod

repetat și neîntemeiat această sumă, prin ce au admis integral acțiunea civilă care

fusese remunerată încă din faza urmăririi penale.

Deasemenea greșit au fost calificate acțiunile inculpatului prin prisma semnelor

constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 287 alin. (1) Cod penal, care contravin

circumstanțelor de fapt și de drept al cauzei, deoarece ele au avut la baza lor

amplasarea din partea victimei a mijlocului de transport pe teritoriului locului pustiu

de parcare, dar cu instalarea automobilului său pe porțiunea teritoriului menit și

predestinat pentru deplasarea pietonilor și ca o ripostă din inculpatului adusă lui

Delinschi I. asupra acestui fapt și refuzul categoric al acestuia de a da automobilul

puțin înapoi, cu eliberarea trotuarului, a adus la declanșarea litigiului dintre ei, fiind

amplificat de aburii alcoolului inculpatului.

Circumstanțele de fapt și de drept probate prin declarațiile victimei și a

martorilor, denotă că organul de urmărire penală greșit a concluzionat despre

comiterea unui act de huliganism agravat din cauza lipsei motivului acestor acțiuni,

după cum și a locului de comiterea a acestuia, loc care diferă, ba pe str. Dubinovschi,

ba la intersecția acesteia cu str. Herson, ba pe teritoriului locului de parcare a

automobilelor, dar toate nu se încadrează în elementele constitutive de huliganism și

mai ales agravat, de parcă inculpatul s-ar fi exprimat în adresa părții vătămate cu

cuvinte necenzurate, sau ar fi comis alte acțiuni jignitoare.

Nu au fost stabilite cu certitudine nici alte elemente constitutive ale infracțiunii

imputate, cum ar fi loc public și intenția inculpatului în comiterea acțiunilor de

huliganism din motiv că în afară de circumstanțele de drept stipulate de art. 131 Cod

penal, sunt lămurite și în art. 133 Cod penal.

În așa mod este dovedit faptul încadrării greșite a acțiunilor inculpatului.

Ambele instanțe au neglijat existența relațiilor de concubinaj a inculpatului,

acesta având la întreținere o fiică, or, prezența la concubina ultimului a unei boli

incurabile ce a provocat decesul acesteia, care a parvenit la data de 21.02.17, adică

între ultimele ședințe în instanța de apel, în urma cărui fapt fiica minoră a rămas fără

5

tutore, fiind completamente abandonată, fapt dovedit prin anexarea la prezentul

recurs a copiilor certificatelor respective, dar și prezența bolilor incurabile la tatăl

inculpatului care nu-i în stare să fie tutore nepoatei sale.

În acest context apare fireasca întrebare de scopurile concrete pe care ambele

instanțe le-a urmărit, motivând, așa-zisa unica pedeapsă legată de privațiune de

libertate numită inculpatului și cui i-au fost comise suferințe fizice, inculpatului sau

fiicei acestuia?

În drept, recursul este bazat pe temeiurile din art. 427 Cod de procedură penală

- cauza respectivă a fost examinată contrar prev. art. 30 CPP; instanța a admis o

eroare gravă de fapt, ce a afectat soluția instanței; nu au fost întrunite elementele

constitutive ale infracțiunii imputate; faptei săvîrșite i s-a dat o încadrare juridică

greșită.

pe baza materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal

concluzionează că acestea urmează a fi declarate inadmisibile din următoarele

considerente.

În primul rând, potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

această instanță, dar doar în temeiurile prevăzute de lege.

Conform art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs, se

pronunță doar în limitele temeiurilor invocate în recurs. Potrivit art. 429 alin. (1) Cod

de procedură penală, recursul trebuie să fie motivat. În corespundere cu art. 430 alin.

(5) Cod de procedură penală, cererea de recurs trebuie să conțină indicarea

temeiurilor prevăzute în art. 427 și argumentarea ilegalității hotărârii atacate în acest

sens. Potrivit art. 6 pct. 111) Cod de procedură penală, eroare gravă de fapt constituie

stabilirea eronată a faptelor, în existența sau inexistența lor, prin neluarea în

considerare a probelor care le confirmau sau prin denaturarea conținutului acestora.

Eroarea gravă de fapt nu reprezintă o apreciere greșită a probelor.

Sub acest aspect se reține că recursul avocatei A. Rusnac (pct. 5. din decizie) este

fondat în drept pe art. 427 alin. (1) pct. 12) Cod de procedură penală, care prevede

următorul temei - faptei săvârșite i s-a dat o încadrare juridică greșită, iar recursul

avocatului I. Rohac (pct. 5.1. din decizie), este bazat în drept pe art. 427 Cod de

procedură penală - cauza respectivă a fost examinată contrar prev. art.30 CPP;

instanța a admis o eroare gravă de fapt, ce a afectat soluția instanței; nu au fost

întrunite elementele constitutive ale infracțiunii imputate; faptei săvârșite i s-a dat o

încadrare juridică greșită, avându-se în vedere probabil art. 427 alin. (1) pct. 2), 6),

8) și 12) Cod de procedură penală, că instanța nu a fost compusă potrivit legii ori au

fost încălcate prevederile art.30, 31 și 33, instanța a admis o eroare gravă de fapt, care

a afectat soluția instanței, nu au fost întrunite elementele infracțiunii, faptei săvârșite i

s-a dat o încadrare juridică greșită.

Însă, în recursurile respective, în pofida prevederilor enunțate, nu este

specificat, în raport cu relevanțele conținute în partea descriptivă a hotărârilor

contestate, care ar fi erorile concrete de drept și esența circumstanțelor că instanța nu

a fost compusă potrivit legii, că au fost încălcate prevederile art. 30, 31 și 33 Cod

6

penal, că instanța a admis o eroare gravă de fapt, raportată la prescripțiile din art. 6

pct. 111) Cod de procedură penală, care ar fi afectat soluția instanței, că nu au fost

întrunite elementele infracțiunii, că faptei săvârșite i s-a dat o încadrare juridică

greșită și care ar fi, în asemenea caz, încadrarea corectă a faptei comise, fiind omisă

în totalitate și argumentarea ilegalității hotărârii atacate în acest sens (pct. 5., 5.1. din

decizie).

Circumstanțele enunțate denotă că aceste recursuri nu întrunesc condițiile de

conținut, iar instanța de recurs nu este competentă să completeze din oficiu recursul

ordinar al apărării cu circumstanțe în fapt și în drept, care le-ar justifica și să se

expună, apoi, asupra unor temeiuri neargumentate legal de recurenți.

Or, conform prevederilor art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța

judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea acuzării

sau a apărării și nu exprimă alte interese decât interesele legii.

În al doilea rând, conform art. 427 alin. (2) Cod de procedură penală, în

recurs pot fi invocate doar acele temeiuri care au fost indicate și în apel.

În sensul vizat se reține că toate temeiurile specificate în recursul ordinar al

avocatului I. Rohac, cât și cel indicat în recursul ordinar al avocatei A. Rusnac - art.

427 alin. (1) pct. 12) Cod de procedură penală, nu au fost invocate de apărare și în

apel, deci nu au niciun suport juridic, fiind neîntemeiate, astfel (pct. 3. - 5.1. din decizie).

În al treilea rând, potrivit art. 427 alin. (1) pct. 10) Cod de procedură penală,

hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de instanțele de fond și de apel, inclusiv și în temeiul când s-au aplicat

pedepse individualizate contrar prevederilor legale.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În această ordine de idei și în raport cu circumstanțele privind pedeapsa

aplicată inculpatului, invocate în recursurile de pe rol, în care nici nu sunt indicate

concrete erori de drept și clar definite în aspectul vizat (pct. 5., 5.1. din decizie), se atestă

că împrejurările menționate în partea descriptivă a hotărârilor contestate, inclusiv cele

reproduse în pct. 2. și 4. din prezenta decizie, relevă în mod concludent că instanțele

de fond și de apel legal și întemeiat au constatat și apreciat circumstanțele de fapt și

de drept privind pedeapsa aplicată inculpatului, în strictă conformitate cu prevederile

normelor de procedură penală și prescripțiilor de drept material, just au luat în

considerare că inculpatul a recunoscut vina și s-a căit sincer, însă a comis o

infracțiune intenționată în termen de probă fixat prin sentința anterioară, argumentat

ținând cont de prevederile art. 7, 61, 75, 85 alin. (1), (3), 90 alin. (10) Cod penal, 3641

alin. (8) Cod de procedură penală, conform căror la aplicarea legii penale se ține cont

de caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, de persoana celui vinovat

și de circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea penală.

Pedeapsa are drept scop restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului,

precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea condamnaților, cât și

a altor persoane. Persoanei recunoscute vinovate de săvârșirea unei infracțiuni i se

aplică o pedeapsă echitabilă în limitele și în strictă conformitate cu dispozițiile legii.

7

La stabilirea categoriei și termenului pedepsei, instanța de judecată ține cont de

gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de

circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea, de influența pedepsei

aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale

familiei acestuia. Inculpatul care a recunoscut săvârșirea faptelor indicate în

rechizitoriu și a solicitat ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza

de urmărire penală beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă

prevăzute de lege în cazul pedepsei cu închisoare. În cazul în care cel condamnat cu

suspendarea condiționată a executării pedepsei săvârșește în termenul de probă o

nouă infracțiune intenționată, instanța de judecată îi stabilește o pedeapsă în condițiile

art. 85 Cod penal. Dacă, după pronunțarea sentinței, dar înainte de executarea

completă a pedepsei, condamnatul a săvârșit o nouă infracțiune, instanța de judecată

adaugă, în întregime sau parțial, la pedeapsa aplicată prin noua sentință partea

neexecutată a pedepsei stabilite de sentința anterioară. Pedeapsa definitivă în cazul

unui cumul de sentințe trebuie să fie mai mare decât pedeapsa stabilită pentru

săvârșirea unei noi infracțiuni și decât partea neexecutată a pedepsei pronunțate prin

sentința anterioară a instanței de judecată (pct. 1., 2., 4. din decizie).

Deci, pedeapsa respectivă a fost motivată, individualizată și aplicată

inculpatului în corespundere cu prevederile legale (pct. 2. și 4. din decizie).

Potrivit jurisprudenței CtEDO, în asemenea situație, nu se mai impune o

reevaluare a conținutului mijloacelor de probă, acestea demonstrând cu prisosință

soluția dată de prima instanță. Or, în cazul în care instanța de fond și-a motivat

decizia luată, arătând în mod concret la împrejurările care confirmă sau infirmă o

acuzație penală, pentru a permite părților să utilizeze eficient orice drept de recurs

eventual, o curte de recurs poate, în principiu, să se mulțumească de a relua motivele

jurisdicției de primă instanță (hotărârea CtEDO Garcia Ruis c. Spaniei, Helle c. Finlandei).

Art. 6 din CEDO impune în special, în sarcina „instanței”, obligația de a efectua

o examinare efectivă a motivelor, argumentelor și probelor propuse de părți, cu

excepția cazului în care se apreciază relevanța acestora. Deși este adevărat că

obligația motivării deciziilor, impusă instanțelor de art. 6 § 1 din CEDO, nu poate fi

înțeleasă ca impunând formularea unui răspuns detaliat la fiecare argument (hotărârea

CtEDO, pct. 80-81, Perez c. Franței, Van de Hurk c. Țărilor de Jos).

Pe lângă aceasta, recursurile declarate, potrivit argumentelor invocate și

reproduse în pct. 5., 5.1. din prezenta decizie, sunt întemeiate doar pe critica modului

în care instanțele de fond și de apel au apreciat circumstanțele cauzei în latura

pedepsei (pct. 5., 5.1. din decizie).

Însă, pornind de la relevanțele art. 27, 414 alin. (1) și (2) a Codului de

procedură penală, judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa

convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de apel,

judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor

examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în baza

oricăror probe noi prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere probelor

din dosar. Astfel, activitatea instanțelor de fond și de apel privind doar aprecierea sau

reaprecierea circumstanțelor cauzei în latura pedepsei în alt sens decât cel pe care îl

8

propune apărarea este o competență și prerogativă legală a acestei instanțe, care nu

constituie un temei de drept separat din numărul celor incluse în art. 427 Cod de

procedură penală și, astfel, invocarea acestei chestiuni în recursul ordinar la fel este

lipsită de orice temei legal.

Mai mult, motivele invocate în recursurile de pe rol au constituit deja obiect de

examinare în instanțele de fond și de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în

acest sens (pct. 4., 5. din decizie), iar o altă opinie asupra probelor și circumstanțelor

pricinii care au fost puse la baza sentinței de condamnare, conform jurisprudenței

CtEDO, nu poate servi temei pentru reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie

2007, pct. 20, cazul Bujnița c. Moldovei).

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanțele de fond și de

apel nu au comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent privind

pedeapsa aplicată inculpatului, că s-au aplicat inculpatului pedepse individualizate

conform prevederilor legale, și că recursurile ordinare sunt vădit neîntemeiate.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta este

vădit neîntemeiat.

Prin urmare, odată ce recursurile de pe rol sunt vădit neîntemeiate, ele

urmează a fi declarate inadmisibile.

de procedură penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursurilor ordinare declarat de avocații Aliona Rusnac și

Ion Rohac, împotriva sentinței Judecătoriei Bălți din 07 noiembrie 2017 și deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 07 februarie 2018, în privința inculpatului

Rusu Ian XXXX, pe motiv că sunt vădit neîntemeiate.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 20 iunie 2018.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Iurie Diaconu

Elena Covalenco

9