1ra-16/2018 — art. 27, 145 alin. 2 lit. g, j CP

1ra-16/2018 — art. 27, 145 alin. 2 lit. g, j CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 1ra-16/2018

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

30 ianuarie 2018 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte – Petru Ursache,

Judecători – Nadejda Toma, Vladimir Timofti, Constantin Alerguș, Anatolie Țurcan,

a judecat, fără citarea părților, recursurile ordinare declarate de către procurorul în

Procuratura de circumscripție Chișinău, Sâli Radu, prin care se solicită casarea deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 27 iunie 2017 și avocatul Sanduleac Victor

în numele inculpatului Viziru Gheorghe XXXXX, prin care se solicită casarea sentinței

judecătoriei Anenii Noi, sediul Central din 26 aprilie 2017 și a deciziei Curții de Apel

Chișinău din 27 iunie 2017 , în cauza penală în privința lui

Viziru Gheorghe XXXXX, născut la 06

aprilie 1958, originar din s. Ciutileni, r.

Nisporeni și domiciliat în s. Bulboaca, r. Anenii

Noi.

Termenul de examinare a cauzei:

A C O N S T A T A T :

Viziru Gheorghe a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 27, 145

alin. (2) lit. g), j) Cod penal și condamnat la o pedeapsă de 15 ani închisoare, cu executare în

penitenciar de tip închis.

02°°, la domiciliul său din XXXXX, fiind în stare de ebrietate alcoolică, în rezultatul unei

cerți iscate între el, soția Viziru Vera și feciorul Viziru Veaceslav, având scopul omorului

intenționat al acestora, având la el o coasă, a intrat în locuință, unde cu scopul realizării

intenției sale i-a aplicat o lovitură cu ascuțișul coasei soției Viziru Vera, cauzându-i acesteia

conform raportului de expertiză medico-legală nr. 1262/D din 06.07.2016, vătămare ușoară.

Viziru Vera, după ce i-au fost cauzate leziunile corporale, pentru a nu-i fi cauzate și alte

leziuni corporale a fugit din casă, iar Viziru Gheorghe cu scopul realizării intenției sale de a-

1 omorî pe feciorul său, Viziru Veaceslav, s-a apropiat de acesta și cu ascuțișul coasei, i-a

aplicat 2 lovituri în regiunea organelor vitale ale omului, cauzându-i conform raportului de

expertiză medico-legală nr. 1261/D din 19.07.2016, leziuni corporale care se califică ca

vătămare gravă.

1

inculpatului, care a solicitat casarea acesteia, rejudecarea acesteia și pronunțarea unei hotărâri

noi, potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care să fie recalificate acțiunile

inculpatului Viziru Gheorghe din prevederile art. 27, 145 alin. (2) lit. g), j) Cod penal în

prevederile art. 157 Cod penal și să-i fie stabilită o pedeapsă non privativă de libertate.

3.1. În motivarea cererii depuse apelantul a invocat că, în cadrul cercetării judecătorești

nu s-a constatat că acțiunile lui Viziru Gheorghe s-au manifestat sub formă de intenție directă

de a săvârși omorul asupra două persoane, cu deosebită cruzime, acțiuni care din cauze

independente de voința făptuitorului nu și-au produs efectul la care a ajuns la concluzie

instanța de judecată, ba din contra s-a constatat că Viziru Gheorghe a comis fapta din

imprudență, sub formă de neglijență din următoarele considerente: Conform declarațiilor

inculpatului Viziru Gheorghe, acesta a comunicat atât în cadrul urmăririi penale, cât și a

cercetării judecătorești că, la 07.05.2016 el nu a dorit să-i omoare pe fiul Viziru Veaceslav și

soția sa Viziru Vera.

Declarațiile lui Viziru Gheorghe, precum că nu a avut intenția omorului fiului și soției,

dar au avut loc sub formă de neglijență sânt confirmate prin declarațiile părții vătămate Viziru

Veaceslav și ale martorului Balta Diana.

Concomitent, instanța de judecată a pus la baza sentinței și declarațiile în calitate de

martor ale lui Olărița Ivan, care este OUP a IP Anenii Noi și a exercitat urmărirea penală pe

această cauză, probe care sânt indirecte și urmează a fi apreciate critic, deoarece

circumstanțele expuse de el i-au devenit cunoscute în legătură cu exercitarea de el a

atribuțiilor de serviciu. La fel, instanța de fond a statuat asupra imposibilității cauzării

întâmplătoare a leziunilor corporale grave lui Viziru Veaceslav, reieșind din localizarea

leziunilor corporale, fără a aprecia faptul că, în concluziile din raportul de expertiză medico-

legală nr. 1261/D din 19.07.2016 nu se conțin date referitoare la faptul dacă leziunile

corporale depistate la cet. Viziru Veaceslav puteau fi cauzate intenționat, sau puteau fi primite

prin împrejurări de neglijență ca rezultat a imprudenței condamnatului. Cu atât mai mult,

localizarea leziunilor corporale stabilite la partea vătămată Viziru Veaceslav prin raportul de

expertiză medico-legală, coincid cu circumstanțele descrise în declarațiile acestuia. Astfel, în

cadrul cercetării judecătorești nici partea vătămată Viziru Veaceslav, nici victima Viziru Vera

și nici un martor nu au declarat că la 07.05.2016 inculpatul Viziru Gheorghe a avut intenția

să comită omorul fiului și soției sale.

integral la 21 iulie 2017, a fost admis apelul declarat de avocatul Sanduleac Victor, casată

total sentința și pronunțată o nouă hotărâre, privind modul stabilit pentru prima instanță, prin

care Viziru Gheorghe a fost recunoscut vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.

2011 alin. (3) lit. a) Cod penal și i-a fost stabilită pedeapsa sub formă închisoare pe termen de

7 ani, cu executare în penitenciar de tip semiînchis.

07.05.2016, aproximativ la ora 02:00, la domiciliul din XXXXX, fiind în stare de ebrietate

alcoolică, în baza relațiilor ostile între el și membrii familiei – soția Viziru Vera și fiul Viziru

Veaceslav, urmărind scopul cauzării vătămărilor integrității corporale și a sănătății, a intrat

în casă și cu coasa a aplicat intenționat o lovitură soției Viziru Vera, cauzându-i conform

raportului de expertiză medico-legală nr. 1262/D din 06.07.2016, vătămare corporală ușoară

2

și 2 lovituri fiului Viziru Veaceslav, cauzându-i conform raportului de expertiză medico-

legală nr. 1261/D din 19.07.2016, vătămări corporale grave.

Astfel, instanța de apel a menționat că, săvârșirea infracțiunii constatate se dovedește

prin următorul cumul de probe, și anume: - declarațiile martorului Balta Diana (vol. I, f. d.

195); - declarațiile martorului Rusnac Victor (vol. II, f. d. 80 verso); - declarațiile martorului

Olarița Ion (vol. II, f. d. 66); - declarațiile martorului Stratan Marian (vol. II, f. d. 67); -

raportul de expertiză medico-legală nr. 1261/D din 19 iulie 2016 (vol. I, f. d. 51-52); - raportul

de expertiză medico-legală nr. 1262/D din 06 iulie 2016 (vol. I, f. d. 66); - procesul-verbal de

cercetare la fața locului din 07 mai 2016 (vol. I, f. d. 14-17); - procesul-verbal de examinare

a obiectului din 07 mai 2016 (vol. I, f. d. 18- 19); - procesul-verbal de ridicare a hainelor în

care era îmbrăcată partea vătămată Viziru Veaceslav în momentul în care s-a comis

infracțiunea (vol. I, f. d. 27); - procesul-verbal de examinare a obiectului din 07 mai 2016

prin care au fost examinate hainele ridicate de la partea vătămată (vol. I, f. d. 28-29); - raportul

de expertiză psihiatrico-legală ambulatorie nr. 540a – 2016 a lui Viziru Gheorghe prin care

s-a constat că acesta de maladii psihice cronice nu suferă, prezintă diagnoza „tulburare de

personalitate organică” (vol. I, f. d. 76-79); - extrasul din Registrul de Stat al Populației,

potrivit căruia inculpatul este soțul părții vătămate Viziru Vera și tatăl părții vătămate Viziru

Veaceslav (vol. I, f. d. 82); - caracteristica privindu-l pe Viziru Gheorghe, potrivit căreia la

locul de trai se caracterizează negativ (vol. I, f. d. 84).

Totodată, analizând declarațiile inculpatului în raport cu cele ale părților vătămate și

martorilor în coroborare cu întreg probatoriul administrat în cauză, instanța de apel a constatat

că inculpatul nu a avut intenția de a omorî părțile vătămate or, după aplicarea loviturilor cu

coasa - unealtă agricolă, acesta a dus-o în sarai și nu a continuat acțiunile criminale, deși nu

a avut impedimente să le continue, adică, după cauzarea vătămării grave a integrității

corporale și a sănătății fiului, a încetat acțiunile de violență, fără intervenirea factorilor care

l-ar fi împiedicat să-și realizeze scopul indicat în actul de învinuire – omorul persoanei.

În contextul respectiv, instanța de apel a constatat că inculpatul, în împrejurările

stabilite, nu a acționat cu intenția de a omorî victimele, dat fiind că mobilul apărut ca un

element psihic, ce a contribuit la luarea hotărârii de a acționa, confirmă la inculpat

sentimentele evidente de ură față de membrii familiei sale.

Instanța de apel a evidențiat relațiile de rudenie între părțile implicate în conflictul

familial, comportamentul lor ante și postinfracțional, locul comiteri infracțiunii, precum și

obiectul și zona corporală afectată, intensitatea și densitatea loviturilor aplicate de inculpat

părților vătămate:

- soției Viziru Vera – antebrațul stâng cu lezarea arterei și nervului radialis, leziune care

a condiționat o dereglare a sănătății de scurtă durată, calificându-se ca vătămare corporală

ușoară;

- feciorului Viziru Veaceslav - plagă penetrantă a cutiei toracice pe stângă asociat cu

hemopneumotorace, plagă tăiată nepenetrantă a hemitoracelui stâng posterior, leziuni care au

condiționat o dereglare a sănătății de lungă durată, calificându-se ca vătămare corporală

gravă.

În atare situație, instanța de apel a considerat că în cadrul cercetării judecătorești nu și-

a găsit confirmare fapta incriminată prin rechizitoriu inculpatului Viziru Gheroghe și

3

constatată prin sentința atacată, prevăzută la articolul 27, 145 alin.(2), lit. g) și j) Cod penal,

astfel, în speță lipsind etapele, semnele și împrejurările activității infracționale a tentativei de

omor.

Pe această linie de considerente cu privire la vinovăția inculpatului în săvârșirea faptei

criminale constatate, prin determinarea și constatarea juridică a corespunderii exacte între

semnele faptei prejudiciabile săvârșite și semnele componenței infracțiunii prevăzute de

norma penală, instanța de apel a calificat fapta reținută în sarcina inculpatului în componența

de infracțiune prevăzută de articolul 201/1 alin. (3) lit. a) Cod penal: acțiunea intenționată

comisă de un membru al familiei în privința a doi membri ai familiei, manifestată prin acțiuni

violente, soldate cu vătămarea ușoară a integrității corporale și a sănătății persoanei și cu

vătămarea gravă a integrității corporale și a sănătății persoanei.

Cu privire la componența de infracțiune prevăzută la articolul 201/1 alin. (3) lit. a) Cod

penal, instanța de apel a făcut următoarele precizări:

- subiectul infracțiunii este inculpatul Viziru Gh., care întrunește condițiile prevăzute la

articolele 21 alin. (1) și 22 Cod penal;

În speță, în conformitate cu articolele 133/1 alin. (1) și 134 Cod penal, inculpatul are

calitatea de subiect special în raport cu părțile vătămate, astfel Viziru Gheorghe fiind soțul

părții vătămate Viziru Vera și tatăl părții vătămate Viziru Veaceslav;

- obiectul juridic principal al infracțiunii îl formează relațiile sociale cu privire la

solidaritatea familială, iar obiectul juridic secundar îl constituie relațiile sociale cu privire la

integritatea corporală, sănătatea, integritatea fizică și psihică a părților vătămate Viziru Vera

și Veaceslav, obiectul material fiind corpul ultimilor;

- latura obiectivă se exprimă prin: 1) fapta prejudiciabilă care constă în acțiunea

manifestată fizic; 2) urmările prejudiciabile sub formă de vătămări ușoare și grave a sănătății

corporale ale părților vătămate Viziru Vera și Veaceslav; 3) legătura de cauzalitate dintre

fapta prejudiciabilă și urmărire prejudiciabile survenite;

- latura subiectivă a infracțiunii incriminate inculpatului se exprimă prin vinovăție sub

formă de intenție directă, astfel, inculpatul Viziru Gh. își dădea seama de caracterul

prejudiciabil al acțiunii sale, a prevăzut urmările ei prejudiciabile și le-a dorit, în mod

conștient, survenirea acestor urmări.

Instanța de apel la soluționarea chestiunii cu privire la pedeapsa pentru săvârșirea

infracțiunii în baza 2011 alin. (3) lit. a) Cod penal a luat în considerație prevederile din

articolele 7, 61, 75 Cod penal.

Instanța de apel a constatat ca inculpatul, potrivit articolului 16 alin. (4) Cod penal, a

săvârșit o infracțiune gravă, anterior a fost judecat și antecedentele penale sunt stinse, la locul

de trai se caracterizează negativ (vol. I, f.d. 84), circumstanțe atenuante sau agravante nu s-

au constatat.

Instanța de apel, ținând cont de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării

inculpatului, de scopul de prevenire a fenomenului infracțional – violența în familie, a

considerat rațională și rezonabilă stabilirea față de inculpat pedepsei cu închisoare, în limitele

prevăzute de sancțiunea articolului 2011 alin. (3) Cod penal.

Instanța de apel a reținut că nu se constată temeiuri pentru aplicarea unei pedepse mai

blânde decât cea prevăzută de lege, deoarece în cauză nu sânt întrunite condițiile prevăzute

4

de lege, care justifică aplicarea prevederilor respective.

depus la data de 04 august 2017, care în temeiul art. 427 alin. (1) pct. 6), 12) Cod de procedură

penală, solicită casarea acesteia cu menținerea sentinței, deoarece apelul a fost admis greșit.

În motivarea cererii depuse, recurentul invocă că soluția instanței de apel contravine

prevederilor art. 419 Cod de procedură penală, conform cărora, rejudecarea cauzei de către

instanța de apel se desfășoară potrivit regulilor generale pentru examinarea cauzelor în prima

instanță. Potrivit Hotărârii Plenului Curții Supreme de Justiție „Cu privire la practica

judiciară despre judecarea cauzelor penale în ordine de apel” nr. 22 din 12 decembrie 2005,

pct. 17, 18 și 22 sub pct. 2), recomandă că „în cazul de admitere a apelului și rejudecării

cauzei, decizia instanței de apel trebuie să cuprindă analiza probelor pe care s-a bazat instanța

de fond, care cerințe ale legii au fost încălcate de către această instanță, apoi motivele

adoptării soluției date de instanța de apel”.

Recurentul consideră că în cauză, instanța de apel nu a îndeplinit aceste stricte prevederi

ale legii, precum și explicațiile date de către Plenul Curții Supreme de Justiție la pct. 14 al

Hotărârii nr. 22 din 12 decembrie 2005„Cu privire la practica judiciară despre judecarea

cauzelor penale în ordine de apel”, iar nepronunțarea instanței de apel asupra tuturor

motivelor invocate echivalează cu nerezolvarea fondului apelului, astfel decizia urmează a fi

casată cu rejudecarea cauzei în apel cum cere art. 435 Cod de procedură penală, întrucât

asemenea eroare judiciară nu poate fi corectată de în instanța de recurs.

Recurentul nu este de acord cu soluția instanței de apel privind recalificarea faptei

conform art. 2011 alin. (3) lit. a) Cod penal.

În opinia recurentului, instanța de apel a recalificat fapta inculpatului invocând eronat

că Viziru Gh., în împrejurările stabilite, nu a acționat cu intenția de a omorî victimele, dat

fiind că mobilul apărut ca un element psihic, ce a contribuit la luarea hotărârii de a acționa,

confirmă la inculpat sentimentele evidente de ură fată de membrii familiei sale.

Recurentul invocă că potrivit materialelor dosarului este demonstrată intenția directă a

inculpatului în comiterea infracțiunii imputate, menționând că, intenția inculpatului de a o

omorî pe soția Viziru Vera și feciorul Viziru Veaceslav, nu și-a produs efectul deoarece prima

a fugit de la fața locului, iar referitor la feciorul Viziru Veaceslav, inculpatul considerând că

leziunile corporale cauzate sunt suficiente pentru survenirea morții, mergând în altă odaie

unde s-a culcat.

6.1. Totodată, hotărârile judecătorești sunt atacate cu recurs ordinar de către avocatul

Sanduleac Victor în numele inculpatului, depus la 28 august 2017, prin care solicită casarea

totală a acestora, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei hotărâri noi, prin care să fie

recalificate acțiunile inculpatului Viziru Gheorghe din prevederile art. 27, 145 alin. (2) lit. g),

j) Cod penal în prevederile art. 157 Cod penal și să-i fie stabilită o pedeapsă non-privativă de

libertate.

În motivarea cererii depuse, recurentul invocă că în cadrul cercetării judecătorești nu s-

a constatat că acțiunile lui Viziru Gheorghe s-au manifestat sub formă de intenție directă de

a săvârși omorul asupra două persoane, cu deosebită cruzime, acțiuni care din cauze

independente de voința făptuitorului nu și-au produs efectul, la care concluzie a ajuns prima

instanță, inclusiv nu s-a constatat violenta în familie, ci din contra s-a constatat că Viziru

5

Gheorghe a comis fapta din imprudență, sub formă de neglijență din următoarele

considerente:

- conform declarațiilor inculpatului Viziru Gheorghe și a părților vătămate care au

comunicat că s-au tăiat întâmplător, el nu a dorit să-i omoare.

- declarațiile martorului Baltag Diana, care este vecină, prin care a comunicat că la data

de 06.05.2016 a fost acasă la familia Viziru unde nimeni nu s-au certat. La data de 06-

07.05.2016, la ei acasă nu au fost conflicte, nu a auzit în gospodărie să se bată, să se certe sau

să cheme în ajutor;

- raportul de expertiză medico-legală nr. 1261/D din 19.07.2016 nu conține date

referitoare la faptul dacă leziunile corporale depistate la Viziru Veaceslav puteau fi cauzate

intenționat sau puteau fi primite prin împrejurări de neglijență ca rezultat al imprudenței

inculpatului.

la concluzia că recursurile urmează a fi respinse ca inadmisibile, cu menținerea deciziei

instanței de apel pentru următoarele considerente.

Potrivit dispoziției art. 435 alin. (1) pct. 1) Cod de procedură penală, judecând recursul,

instanța este în drept să respingă recursul ca inadmisibil, cu menținerea hotărârii atacate, în

cazul în care se constată că recursul nu a fost declarat cu respectarea condițiilor legale (este

tardiv sau inadmisibil) ori nu este întemeiat legal (este nefondat).

Recursul este nefondat atunci când hotărârea atacată este legală, întemeiată și motivată.

Conform art. 427 alin.(1) Cod de procedură penală, hotărârea instanței de apel poate fi supusă

recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel în baza

temeiurilor stipulate expres în acest articol.

Prevederile art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, stipulează că instanța de recurs

examinează cauza numai în limitele temeiurilor prevăzute în art. 427 Cod de procedură

penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie indicate de recurent.

7.1. Potrivit conținutului recursului declarat de procuror se constată, că în drept,

acuzatorul de stat invocă drept temeiuri de casare a deciziei instanței de apel prevederile art.

427 alin. (1) pct. 6), 12) Cod de procedură penală, care stipulează că hotărârile instanței de

apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și

de apel, în cazul când instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor expuse în

apel sau hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori motivarea

soluției contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta este expus neclar, sau instanța a admis o

eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței și faptei săvârșite i s-a dat o încadrare

juridică greșită.

Colegiul penal lărgit constată că, din conținutul recursului declarat de procuror, reiese

că recurentul face o descriere a aprecierii probelor de către instanța de apel.

În contextul dat, Colegiul penal reține că art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală

prevede o listă exhaustivă de temeiuri pentru recurs, a cărei analiză denotă faptul că

chestiunile privind aprecierea probelor nu sunt reflectate în conținutul acestui articol, astfel

neconstituind un temei pentru recurs separat. În acest sens, este necesar de a menționa că

potrivit art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs examinează cauza numai

6

în limitele temeiurilor prevăzute în art. 427, fiind în drept să judece și în baza temeiurilor

neinvocate, fără a agrava situația condamnaților.

Totodată, Colegiul penal statuează că critica aprecierii probelor, care la caz comportă

o solicitare de reapreciere a acestora, nu poate fi supusă analizei la etapa examinării cauzei în

ordine de recurs ordinar, deoarece instanța de recurs este abilitată de a se pronunța asupra

chestiunilor de drept, care constituie erori cu caracter procedural sau material, iar aprecierea

probelor constituie o chestiune de fapt, ce ține de judecarea fondului cauzei, judecare care nu

se înfăptuiește de către instanța de recurs. În contextul dat, Colegiul penal reiterează că

instanța de recurs verifică legalitatea și temeinicia hotărârilor judecătorești atacate, exclusiv

prin prisma prezenței sau absenței temeiurilor pentru recurs, prevăzute la art. 427 alin. (1)

Cod de procedură penală.

Din considerentele expuse, Colegiul penal va respinge argumentul recurentului în

partea dată, ca fiind de jure inadmisibil.

În același context, Colegiul penal constată că temeiul pentru recurs invocat în cerere,

prevăzut de art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, și anume că instanța de apel nu

s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, nu și-a găsit confirmare în prezenta

cauză, fiind invocat nemijlocit întru susținerea criticii privind aprecierea probelor, cu

mențiunea asupra faptului că instanța de apel nu a apreciat în mod corespunzător probele la

care procurorul a făcut referință. Suplimentar, Colegiul penal lărgit consideră eronată

invocarea acestui temei pentru recurs, inclusiv din considerentul că apelurile în cauză au fost

declarate de partea apărării și nu de cea a acuzării.

Totodată, recurentul consideră decizia instanței de apel ilegală din considerentul

reîncadrării juridice a acțiunilor inculpatului, însă Colegiul penal lărgit reiterează că instanța

de apel corect a încadrat acțiunile inculpatului în baza art. 2011 alin. (3) lit. a) Cod penal, or

tentativa de omor intenționat este posibilă doar în prezența unei intenții directe, însă din

circumstanțele existente, descrise și reținute de către instanța de apel, acest lucru nu a rezultat.

Generalizând asupra celor expuse, Colegiul penal lărgit conchide că temeiurile pentru

recurs, invocate în cerere, nu și-au găsit confirmare, nefiind atestate alte erori de drept care,

examinate din oficiu, ar impune necesitatea casării deciziei instanței de apel.

7.2. Potrivit conținutului recursului declarat de avocatul Sanduleac V. în numele

inculpatului se constată că recurentul fără a invoca vreun temei prevăzut de art. 427 Cod de

procedură penală, solicită casarea sentinței și deciziei instanței de apel, rejudecarea cauzei și

pronunțarea unei noi hotărâri prin care să fie recalificate acțiunile inculpatului din prevederile

art. 145 alin. (2) lit. i), j) Cod penal în prevederile art. 157 Cod penal.

Reieșind din conținutul recursului declarat se constată ca fiind neclare solicitările

recurentului privind recalificarea acțiunilor inculpatului din prevederile art. 145 alin. (2) lit.

i), j) Cod penal în prevederile art. 157 Cod penal, or prin decizia instanței de apel acțiunile

lui Viziru Gh. au fost recalificate din prevederile art. art. 145 alin. (2) lit. i), j) Cod penal în

prevederile art. 2011 alin. (3) lit. a) Cod penal

Colegiul penal evidențiază că avocatul în recursul declarat invocă dezacordul cu

încadrarea juridică a faptei săvârșite de inculpat.

Regula generală desprinsă din dispozițiile art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală

prevede că, la această etapă instanța de recurs verifică erorile de drept comise de instanțele

7

de fond și de apel în baza temeiurilor stipulate expres de norma respectivă, dar nu apreciază

sau face o reapreciere a stării de fapt reținute în speță.

Astfel, Colegiul penal lărgit reține că instanța de apel, în baza probelor administrate

legal în cadrul urmăririi penale și în cadrul cercetării judecătorești, cu respectarea

prevederilor art. 100 alin.(4) Cod de procedură penală, le-a dat o apreciere justă, potrivit art.

101, din punct de vedere al pertinenței, concludentei, utilității, veridicității și coroborării lor,

stabilind toate aspectele de fapt și de drept, corect ajungând la concluzia privind vinovăția lui

Viziru Gheorghe în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 2011 alin. (3) lit. a) Cod penal,

încadrarea juridică a acțiunilor acestuia fiind justă.

Concluziile instanței de apel sunt corecte și se confirmă prin cumulul de probe

administrate, cercetate și verificate în cadrul ședinței de judecată în instanța de apel și indicate

în pct. 5 a prezentei decizii. Instanța de recurs, fără a reitera întreaga motivare a instanței de

apel, pe care și-o însușește sub aspectul stării de fapt și de drept reținute, conchide asupra

existenței faptei și vinovăției inculpatului în comiterea infracțiunii de care a fost condamnat.

Prin urmare, Colegiul penal lărgit, relevă că în acțiunile inculpatului sunt prezente

elementele infracțiunii prevăzute de art. 2011 alin. (3) lit. a) Cod penal, fiind dovedită vina

acestuia prin întreg cumulul de probe cercetate și expuse în pct. 5 din prezenta decizie.

În esență, toate acestea conturează convingerea instanței de recurs că inculpatul se face

vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 2011 alin. (3) lit. a) Cod penal și urmează

să execute pedeapsa stabilită de instanța de apel, iar criticele aduse de recurent se apreciază

ca fiind vădit neîntemeiate.

În altă ordine de idei, raportată la criticile recurentului invocate în recurs, Colegiul

constată că acestea se referă la chestiunea de apreciere a probelor. Mai mult, reieșind din

analiza textuală a recursului ordinar declarat, se constată că autorul acestuia expune

conținutul a câtorva probe cercetate de instanța de apel, după care în cele din urmă conchide,

că acestea constituie un ansamblu probator prin care după părerea apărării nu se confirmă

vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii cu intenție.

Elocvent în acest sens, se impune precizarea că aprecierea probelor este unul din cele

mai importante momente ale procesului penal, deoarece întregul volum de muncă depus de

către organele de urmărire penală, instanțele judecătorești, cât și de părțile în proces, se

concentrează pe soluția ce va fi dată în urma acestei activități. Aprecierea probelor după

intima convingere a judecătorului trebuie să se bazeze pe prevederile legale, iar convingerea

intimă se întemeiază pe examinarea tuturor probelor în ansamblu, sub toate aspectele,

complet și obiectiv. Legea stabilește că probele admisibile sunt apreciate după pertinența,

concludența, veridicitatea și utilitatea acestora și toate probele în ansamblu lor sunt apreciate

din punct de vedere al coroborării acestora.

Însă, cu referire la faptul dacă chestiunea de apreciere a probelor poate fi invocată la

această etapă a procedurilor, instanța de recurs reiterează că la etapa judecării recursului nu

analizează conținutul mijloacelor de probă, nu dă apreciere materialului probator și nu

stabilește o altă situație de fapt, decât cea constatată de instanțele ierarhic inferioare, aceasta

fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond.

Generalizând cele expuse mai sus și constatând, că în cauză există o concordanță deplină

între probele administrate și situația de fapt stabilită de instanța de apel în privința

8

inculpatului, nefiind identificată de instanța de recurs vreo eroare judiciară, ce ar putea servi

drept temei de casare a hotărârii judecătorești atacate, Colegiul penal lărgit consideră ca fiind

neîntemeiate criticile formulate de către recurent în recursul ordinar deferit spre examinare.

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E:

Se resping, ca inadmisibile, recursurile ordinare declarate de procurorul în

Procuratura de circumscripție Chișinău, Sâli Radu și de avocatul Sanduleac Victor în numele

inculpatului, în cauza penală în privința lui Viziru Gheorghe XXXXX, cu menținerea deciziei

Colegiului Penal al Curții de Apel Chișinău din 27 iunie 2017.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 23 februarie 2018.

Președinte Petru Ursache

Judecători Judecători Nadejda Toma

Vladimir Timofti

Constantin Alerguș

Anatolie Țurcan

9