1ra-14/2018 — art. 190 alin. 2 CP

1ra-14/2018 — art. 190 alin. 2 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 1ra-14/2018

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

23 ianuarie 2018 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit în următoarea componență:

președinte - Petru Ursache,

judecătorii - Constantin Alerguș, Vladimir Timofti, Nadejda Toma,

Anatolie Țurcan,

judecând, fără participarea părților, recursul ordinar declarat de către

procurorul în Procuratura de Circumscripție Bălți, Lisnic Elena, prin care se

solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 07 iunie 2017,

în cauza penală în privința lui

Istrati Artur XXXXX

Termenul examinării cauzei:

instanța de fond: 17.07.2015-07.06.2016;

instanța de apel: 29.06.2016-07.06.2017;

instanța de recurs: 11.08.2017-23.01.2018,

Procedura prevăzută de art. 431 alin. (1) pct. 11) Cod de procedură penală

legal executată.

C O N S T A T Ă:

achitat de sub învinuirea de comitere a infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (2)

lit. c) Cod penal, pe motiv că fapta acestuia nu întrunește elementele constitutive

al infracțiunii imputate.

că, la 05.08.2014, activând în calitate de administrator al SC ”Gustul de Aur” SRL,

cu adresa juridică în mun. Bălți, str. XXXXX, în baza procurii nr. XXXXX din

XXXXX, autentificată de notarul public Nichiforeac M., intenționat, cu scopul de

a dobândi prin înșelăciune și abuz de încredere 16 580,00 kg de grâu furajer în

sumă totală de 30 673,00 lei de la Vieru C. și Procopii M., domiciliați în

s. Zastînca, r-nul Soroca și pentru a obține încrederea acestora, a voalat

încheierea cu ultimul contractul de vânzare-cumpărare nr. 2 din 05.08.2014 și a

actului de predare-preluare a bunurilor materiale, în baza cărora el, având

calitatea de cumpărător, iar Procopii M., având calitatea de vânzător, a primit de

la ambii cantitatea sus-indicată de grâu furajer, tranzacție care ulterior nu a fost

1

reflectată în evidența contabilă a întreprinderii, datele autentice a operațiunilor

cu privire la achiziționarea produselor cerealiere în cauză de la persoanele sus-

menționate în baza contractului în litigiu, astfel însușind cantitatea de 16 580,00

kg de grâu furajer în sumă totală de 30 673,00 lei, cauzându-le în așa mod

părților vătămate daune materiale în proporții considerabile.

2.1. În motivarea soluției adoptate instanța a indicat, că nu s-a confirmat

intenția inculpatului de a dobândi prin înșelăciune și abuz de încredere bunurile

părților vătămate în proporții considerabile, iar relațiile dintre inculpat și părțile

vătămate în achiziționarea produselor cerealiere pentru agentul economic, se

referă la relații civile și în acțiunile lui Istrati A. lipsesc elementele infracțiunii

prevăzute de art. 190 alin. (2) lit. c) Cod penal.

acesteia, rejudecarea cauzei și adoptarea unei noi hotărâri, prin care Istrati A. să

fie condamnat conform învinuirii înaintate, la 3 ani închisoare, cu executarea în

penitenciar de tip semiînchis, cu privarea de dreptul de a exercita activitatea de

administrator al bunurilor materiale și a mijloacelor bănești pe un termen de 2

ani.

În motivarea apelului declarat, autorul acestuia a invocat că, vinovăția

inculpatului se dovedește prin probele administrate în cauză și, anume

declarațiile părților vătămate, declarațiile martorilor Sochirca V., Cerari R.,

Cojocari S. și Breahnă F., precum și prin probele scrise.

Adițional, procurorul a menționat că, în speță, aparent există un raport

juridic civil între o societate comercială și o persoană fizică, însă, dând o

apreciere adecvată probelor cercetate, se trage o concluzie certă, că de fapt

tranzacția încheiată din numele unei persoane juridice, a avut ca scop de a voala

intenția infracțională de însușire a inculpatului, care la încheierea tranzacției de

vânzare-cumpărare, a urmărit de fapt interesul propriu și nu interesul economic

al SC „Gustul de Aur” SRL. Esența schemei infracționale utilizate de inculpat, a

fost încheierea unui contract de vânzare-cumpărare în calitate de reprezentant al

unei societăți comerciale (care la momentul contractării era în incapacitate de

plată), pentru ca ulterior să însușească personal bunurile rezultate din această

tranzacție.

Totodată, procurorul a menționat că, restituirea daunei cauzate părților

vătămate, s-a făcut după ce cauza pe învinuirea lui Istrati A. a fost transmisă cu

rechizitoriu în instanța de judecată, astfel, inculpatul, nu a binevoit să restituie

dauna cauzată părților vătămate în cadrul urmăririi penale, considerând aceasta

nerezonabil la faza respectivă. Instanța în sentință adoptată, nu a dat o apreciere

acestui fapt, invocând eronat în speță prevederile art. 1, Protocolul 4 al CoEDO,

care nu interzice statelor parte la convenție de a iniția urmărirea penală în cazul

acționării părții contractante cu rea-intenție.

2

apelul declarat a fost respins ca nefondat.

la proces, instanța de apel a constatat că, instanța de fond a pronunțat o hotărâre

legală, întemeiată și motivată, neconstatându-se temei de casare, iar în situația în

care instanța de fond și-a motivat decizia luată, stabilind pe deplin

circumstanțele relevante ale cauzei și permițând părților să utilizeze eficient orice

drept de apel eventual, o curte de apel poate, în principiu, să se mulțumească de

a relua motivele jurisdicției de primă instanță (hotărârea CtEDO Garda Ruis v.

Spania).

Astfel, instanța de fond a stabilit în mod corect starea de fapt și de drept pe

cauză, a făcut o analiză profundă a probelor prezentate și a făcut concluzii care

se bazează pe materialul probant prezentat, din aceste considerente instanța de

apel nu a prevăzut temei pentru a reține argumentele apelantului și a desființa

sentința respectivă și a pronunța o sentință de condamnare.

Pornind de la acestea, instanța de apel a reținut că, temeinicia sentinței a

fost verificată, reieșind din argumentele aduse de către autorul apelului, în

raport cu materialul probant acumulat și cu cadrul legal existent.

De către procuror în ședința instanței de apel s-a solicitat cercetarea

suplimentară a probelor administrate conform regulilor generale prevăzute

pentru prima instanță, demers care a fost admis de către instanța de apel.

Concluzia instanței de apel s-a bazat pe probele cercetate în ședința

instanței de apel, în care au fost audiați: inculpatul, părțile vătămate, martorii

Cojocari S. și Breahnă F., au fost cercetate declarațiile martorilor Sochirca V. și Cerari R.

date în prima instanță. În instanța de apel au fost cercetate următoarele probe scrise: -

copia încheierii Curții de Apel Bălți din 03.12.2014 (vol. I, f.d. 40, 41); - copia

dispozitivului hotărârii Curții de Apel Bălți din 19.01.2015 (vol. I, f.d. 40, 41); - copia

procurii nr. 15244 din 16.11.2012, autentificată notarial; - informația eliberată de către

IFS pe mun. Bălți (vol. I, f.d. 52); - ordonanța și procesul-verbal de ridicare din

18.06.2015 (vol. I, f.d. 75-76); - corpurile delicte (vol. I, f.d. 77, 78); - procesele-verbale de

recunoaștere a persoanei după fotografie din 23.06.2015 (vol. I, f.d. 87, 88).

Analizând cumulul de probe prezente pe cauză, instanța de apel a conchis

că, instanța de fond judecând cauza penală a respectat normele procesuale, a

verificat complet, sub toate aspectele și în mod obiectiv circumstanțele cauzei și a

dat probelor administrate o apreciere legală din punct de vedere al pertinenței și

coroborării lor, just ajungând la concluzia că inculpatul urmează a fi achitat, or,

acțiunile întreprinse de către inculpat nu au fost apreciate drept metode sub care

se prezintă escrocheria, deoarece prin intermediul acestor acțiuni, inculpatul nu a

exercitat careva influență asupra conștiinței și voinței victimelor, nu a denaturat

3

informația despre sine, despre apartenența sa la agentul economic, nu a utilizat

documente, împrejurări fictive sau false, dezinformându-le conștient realitatea.

Astfel, nu au fost prezentate probe prin ce anume s-a exprimat

înșelăciunea sau abuzul de încredere în acțiunile lui Istrati A.

De asemenea, instanța de apel a menționat că, partea acuzării nu a

prezentat probe pertinente, concludente și utile care ar fi demonstrat cert că,

inculpatul încă de la bun început, a avut intenția de a înșela părțile vătămate și

de a nu achita suma de bani datorată acestora.

Instanța de apel a considerat că, prima instanță la pronunțarea sentinței a

dat o apreciere legală tuturor probelor și argumentat a ajuns la concluzia privind

nevinovăția lui Istrati Ar., elucidând în descriere temeiurile achitării și adoptând

sentința în temeiul art. 390 Cod de procedură penală.

care, invocând temei de drept prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de

procedură penală, solicită casarea acesteia și dispunerea rejudecării cauzei de

către aceiași instanță de apel, în alt complet de judecată.

În motivarea recursului declarat, recurentul invocă argumente similare

celor indicate anterior în apel și descrise în pct. 3. al prezentei decizii, suplimentar

menționând că, la adoptarea deciziei de menținere a sentinței, instanța de apel,

nu a dat deplină eficiență prevederilor art. 417 alin. (1) pct. 8), 95 alin. (1), 100

alin. (4) Cod de procedură penală, a făcut aprecieri a probelor care nu se racordă

la valoarea acestora, a reținut inutilitatea unor probe, care întrunesc toate

calitățile unei probe ce poate fi pusă la baza unei sentințe de condamnare, a făcut

concluzii care nu se racordă la ansamblul probatoriu acumulat pe cauză.

Vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii încriminate se dovedește

pe deplin prin cumul de probe pertinent și concludent prezentat de către partea

acuzării.

Recurentul consideră că, situația constatată în cadrul cercetării

judecătorești, denotă că inculpatul, în momentul intrării în posesie a grâului nu a

avut în genere intenția de a restitui părților vătămate costul acestuia. Faptul că

inculpatul a restituit în cadrul cercetării judecătorești părților vătămate dauna

cauzată prin infracțiune, este doar rezultatul exclusiv, al intentării cauzei penale

în privința ultimului, or, în situația de până la adresarea părților vătămate către

organul de urmărire penală inculpatul a refuzat să achite dauna pricinuită.

Atât instanța de fond cât și instanța de apel nu dat o apreciere corectă,

faptului că inculpatul a încheiat contractul de vânzare-cumpărare din numele

unei societăți comerciale, care era în incapacitate de plată, având aplicat

sechestru pe conturi de către executorul judecătoresc din cauza datoriilor

existente, fapt care a administratorul trebuia să fie la curent. Așa numitul

contract încheiat cu părțile vătămate, nu a fost reflectat în evidența contabilă a

4

întreprinderii, pe care o reprezenta inculpatul și nu a întocmit actul de achiziție,

fapt ce denotă că, acesta nu a urmărit interesul economic al SRL ”Gustul de Aur”,

dar a acționat în interesul propriu, cu scop de cupiditate, iar la momentul

procurării grâului, la SRL ”Gustul de Aur”, nu era angajată și nici nu activa un

contabil inclusiv și faptul că SRL ”Tera Cereale”, nu figura nici în lista

creditorilor și nici în cea a debitorilor SRL ”Gustul de Aur”.

Instanța de apel nu a clarificat obiectiv circumstanțele cazului, ajungând

eronat la concluzia menținerii sentinței de achitare în privința inculpatului, fără

modificări.

6.1. Pe cauză nu au fost depuse referințe.

Colegiul penal lărgit consideră că acesta urmează a fi respins, din următoarele

considerente.

Potrivit art. 435 alin. (1) pct. 1) Cod de procedură penală, judecând

recursul instanța este în drept să respingă recursul ca inadmisibil, cu menținerea

hotărârii atacate.

Conform prevederilor art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța

de recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor prevăzute în art. 427,

fiind în drept să judece și în baza temeiurilor neinvocate, fără a agrava situația

condamnaților.

Precum a fost menționat supra, acuzatorul de stat își întemeiază recursul

său în baza pct. 6) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, care stipulează că,

hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de

drept comise de instanțele de fond și de apel în cazul în care instanța de apel nu s-a

pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel sau hotărârea atacată nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția ori motivarea soluției contrazice dispozitivul

hotărârii, sau instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței.

Colegiul penal lărgit constată că unul dintre argumentele recurentului

vizează aprecierea probelor de către instanța de apel, în particular obiectând

asupra menținerii sentinței de achitare a inculpatului de săvârșirea infracțiunii

imputate. În contextul dat, Colegiul penal reține că art. 427 alin. (1) Cod de

procedură penală prevede o listă exhaustivă de temeiuri pentru recurs, a cărei

analiză denotă faptul că chestiunile privind aprecierea probelor nu sunt reflectate

în conținutul acestui articol, astfel neconstituind un temei pentru recurs separat.

În acest sens, este necesar de a menționa că potrivit art. 424 alin. (2) Cod de

procedură penală, instanța de recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor

prevăzute în art. 427, fiind în drept să judece și în baza temeiurilor neinvocate, fără a

agrava situația condamnaților.

Totodată, Colegiul penal statuează că critica aprecierii probelor, care la caz

comportă o solicitare de reapreciere a acestora, nu poate fi supusă analizei la

5

etapa examinării cauzei în ordine de recurs ordinar, deoarece instanța de recurs

este abilitată de a se pronunța asupra chestiunilor de drept, care constituie erori

cu caracter procedural sau material, iar aprecierea probelor constituie o chestiune

de fapt, ce ține de judecarea fondului cauzei, judecare care nu se înfăptuiește de

către instanța de recurs. În contextul dat, Colegiul penal reiterează că instanța de

recurs verifică legalitatea și temeinicia hotărârilor judecătorești atacate, exclusiv

prin prisma prezenței sau absenței temeiurilor pentru recurs, prevăzute la art.

427 alin. (1) Cod de procedură penală.

Din considerentele expuse, Colegiul penal va respinge argumentul

recurentului în partea dată, ca fiind de jure inadmisibil. În același context,

Colegiul penal constată că temeiul pentru recurs invocat în cerere, prevăzut de

art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, și anume că instanța de apel nu s-

a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, nu și-a găsit confirmare în

prezenta cauză, fiind invocat nemijlocit întru susținerea criticii privind

aprecierea probelor, cu mențiunea asupra faptului că instanța de apel nu a

apreciat în mod corespunzător probele la care procurorul a făcut referință în

apelul declarat.

Sub acest aspect, Colegiul penal constată că instanța de apel s-a expus

detaliat asupra motivelor invocate în apelul declarat de procuror, statuând

asupra acestora prin constatările care au fost expuse la pct. 5. al prezentei decizii și

care, în opinia Colegiului lărgit, nu necesită o reiterare din considerentul

corectitudinii și temeiniciei lor

În raport cu textul hotărârii contestate, se relevă că instanța de apel și-a

motivat decizia în conformitate cu prevederile art. 417 alin. (1) pct. 8) Cod de

procedură penală, astfel, decizia cuprinde temeiurile de fapt și de drept care au

dus, la caz, la respingerea apelului declarat de acuzatorul de stat ca fiind

nefondat.

Ținând seama de aceste prevederi, Colegiul penal constată că instanța de

apel a fost în drept și, de fapt, întemeiat a dispus menținerea sentinței de

achitare a lui Istrati A., învinuit de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 190

alin. (2) lit. c) Cod penal, motivându-și detaliat și clar soluția adoptată.

Prin urmare, în conformitate cu prevederile art. 414 Cod de procedură

penală, instanța de apel, judecând apelul, a verificat legalitatea și temeinicia

hotărârii atacate pe baza probelor examinate de prima instanță, în urma căreia a

conchis asupra temeiniciei soluției pronunțate de prima instanță referitor la

nevinovăția inculpatului Istrati A., expusă mai sus, considerând că argumentele

acuzării cu privire la vinovăția acestuia nu și-au găsit confirmare în cadrul

cercetării judecătorești.

Cu referire la cele invocate de recurent privitor la chestiunea de apreciere

eronată a probelor, menționându-se că instanța de apel nu și-a motivat

6

corespunzător decizia adoptată, dând o apreciere unilaterală probelor cercetate și

acordând prioritate doar declarațiilor inculpatului Istrati A., instanța de recurs

reține că, instanța de apel judecând cauza și verificând probele în ședința de

judecată a motivat detaliat și clar soluția adoptată în urma propriei analize și

examinări coroborate a probelor, ce au servit ca temei pentru soluționarea laturii

penale a cauzei, precum și a elementelor de fapt pe care se sprijină soluția

dispusă în cauză, expunându-se argumentat din care motive a ajuns la concluzia

de menținere a sentinței instanței de fond în partea achitării inculpatului.

În continuare, este necesar de a releva că acuzatorul de stat, invocând

eroarea de drept prevăzută la pct. 6), menționează despre faptul că, instanța de

apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel sau hotărârea atacată nu

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori motivarea soluției contrazice

dispozitivul hotărârii, sau instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția

instanței, cu toate acestea dânsul nu specifică expres și nu racordează erorile

menționate la hotărârea contestată

Din atare considerente, Colegiul penal respinge, ca nefondate, alegațiile

titularului dreptului de recurs, în această parte, și reiterează că invocarea unor

pretinse erori admise la etapa judecării cauzei de către instanța de apel, urmează

a fi precedate de o motivare corespunzătoare privind esența acestora și indicarea

expresă a circumstanțelor cauzei cărora se circumscriu.

Instanța de recurs remarcă, că criticile formulate de recurent, au format

obiect de discuție la judecarea cauzei în instanța de apel, cărora instanța le-a dat

o motivare clară și argumentată expusă în pct. 5. al prezentei decizii, soluție, care

este susținută și de instanța de recurs și a cărei reluare nu se mai impune (cauza

CtEDO, Rebait și alții c. Franței, din 25.02.1995, nr. 26564/1995).

Prin urmare, instanța de recurs conchide că concluziile la care a ajuns

instanța de apel privitor la menținerea sentinței de achitare a inculpatului Istrati

A., sunt obiective și întemeiate, nefiind identificată prezența vreunei erori

judiciare invocate de recurent, care ar putea servi drept temei de casare a deciziei

contestate.

În circumstanțele stabilite, Colegiul lărgit decide asupra respingerii ca

inadmisibil a recursului declarat de către acuzatorul de stat.

procedură penală, Colegiul penal lărgit,

D E C I D E :

Respinge ca inadmisibil recursul ordinar declarat de către procurorul în

Procuratura de Circumscripție Bălți, Lisnic Elena, împotriva deciziei Colegiului

7

penal al Curții de Apel Bălți din 07 iunie 2017, în cauza penală în privința lui

Istrati Artur XXXXX, cu menținerea hotărârii atacate.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 23 februarie 2018.

Președinte Petru Ursache

Judecătorii Constantin Alerguș

Vladimir Timofti

Nadejda Toma

Anatolie Țurcan

8