1ra-94/2018 — art. 264 alin. 1 CP

Dosarul nr. 1ra-94/2018

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

24 ianuarie 2018 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

președinte - Petru Ursache,

judecătorii - Constantin Alerguș, Vladimir Timofti,

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de

procurorul delegat în Procuratura de circumscripție Chișinău, Moraru

Constantin, prin care se solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de

Apel Chișinău din 04 octombrie 2017, în cauza penală în privința lui

Grozav Vladislav XXXXX

Termenul de examinare a cauzei:

instanța de fond: 11.05.2017-22.06.2017;

instanța de apel: 11.08.2017-04.10.2017;

instanța de recurs: 21.11.2017-24.01.2018.

Procedura prevăzută de art. 431 alin. (1) pct. 11) Cod de procedură penală

legal executată.

C O N S T A T Ă:

adoptată în ordinea prevăzută de art. 3641 Cod de procedură penală, Grozav Vl.

a fost condamnat în baza art. 264 alin. (1) Cod penal, la 120 ore muncă

neremunerată în folosul comunității.

jurul orei 1720, Grozav Vl. fiind deținător al permisului de conducere categoria

„B” și, aflându-se la volanul automobilului de marca/model „Fiat Doblo Cargo”,

cu n/î ” XXXXX”, aflându-se pe teritoriul parcării Asociației Medicale Teritoriale

Ciocana, mun. Chișinău, str. Vadul lui Vodă, 80, exprimând neatenție față de

trafic și încredere exagerată în sine, încălcând exigențele pct. 3); 10 alin. (1) lit. b);

45); 41 alin. (2) al Regulamentului Circulației Rutiere (RCR), Anexa nr. 1 la HG

nr. 357 din 13.05.2009, iar drept urmare, deplasându-se cu spatele, pe teritoriul

parcării nominalizate, a tamponat pietonul XXXXX, în consecință provocându-i

conform raportului de expertiză judiciară nr. XXXXX din 19.04.2017, vătămări

corporale medii.

acesteia în parte neexpunerii de către instanță asupra cheltuielilor judiciare, cu

1

pronunțarea unei noi hotărâri potrivit modului stabilit pentru prima instanță,

prin care să fie admisă solicitarea acuzatorului de stat în acest sens, cu

dispunerea încasării din contul inculpatului în beneficiul statului a sumei de 320

lei, pentru efectuarea expertizei medico-legale în privința părții vătămate.

În motivarea apelului declarat, autorul acestuia a invocat că, efectuarea

cheltuielilor judiciare într-o cauză penală este provocată de săvârșirea unei

infracțiuni, care impune desfășurarea urmăririi și a judecării cauzei pentru

aplicarea legii penale celui ce a comis-o, ca urmare, cheltuielile judiciare sunt

imputabile inculpatului condamnat pentru săvârșirea infracțiunii, temeiul juridic

fiind vinovăția sa infracțională, deoarece fără săvârșirea infracțiunii astfel de

cheltuieli nu s-ar fi efectuat. Obligația inculpatului de a suporta cheltuielile

judiciare este principală și integrală, întrucât săvârșirea unei infracțiuni atrage în

mod inevitabil desfășurarea urmăririi penale și a judecării cauzei, pentru a i se

aplica pedeapsa infractorului, obligația de a suporta cheltuielile judiciare îi

revine în principal acestuia, chiar dacă partea vătămată și partea civilă au

determinat, prin cererile lor, producerea unor cheltuieli. De asemenea, obligația

de a suporta cheltuielile judiciare este integrală, incluzând toate cheltuielile

necesare pentru pronunțarea unei hotărâri de condamnare de către prima

instanță.

04 octombrie 2017, a fost respins ca nefondat apelul declarat, cu menținerea

sentinței fără modificări.

soluția primei instanțe prin care cheltuielile de judecată în mărime de 320 lei,

pentru efectuarea expertizei medico-legale ale victimei, se trec în contul statului.

Or, cheltuielile judiciare au fost pentru efectuarea raportului de expertiză

medico-legală a victimei, iar art. 143 alin. (1) pct. 2) Cod de procedură penală,

prevede că expertiza se dispune și se efectuează în mod obligatoriu pentru

constatarea gradului de gravitate și a caracterului vătămărilor integrității

corporale. În aceeași ordine de idei, instanța de apel a considerat necesar de a se

referi și la prevederile art. 143 alin. (2) Codul de procedură penală, care

stipulează că plata expertizelor judiciare efectuate în cazurile prevăzute la alin.

(1) se face din contul bugetului de stat, de aceea, instanța de fond corect a ajuns

la concluzia de a respinge cerința privind încasarea cheltuielilor judiciare din

contul inculpatului.

Astfel, s-a reținut că expertiza medico-legală a fost ordonată de către

organul de urmărire penală în vederea constatării gradului vătămărilor cauzate

părții vătămate în rezultatul săvârșirii infracțiunii de către inculpat, fiind acțiuni

procesuale ce țin de administrarea probatoriului și formularea învinuirii, care

sunt puse în sarcina părții acuzării.

2

În sensul dat, instanța de apel a menționat că instanța de fond corect a

reținut că astfel de cheltuieli ce sunt suportate în cadrul urmăririi penale în

vederea demonstrării vinovăției inculpatului în comiterea infracțiunii

incriminate, prin numirea efectuării expertizelor judiciare, reprezintă cheltuieli

judiciare ce sunt achitate din bugetul statului.

care, invocând temei de drept prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de

procedură penală, solicită casarea parțială a acesteia în partea ce ține de

neîncasarea din contul inculpatului a cheltuielilor de judecată, cu remiterea

cauzei la rejudecare în instanța de apel, într-un alt complet de judecată.

În motivarea recursului declarat, autorul acestuia invocă argumente

similare celor indicate anterior în apel și descrise la pct. 3. al prezentei decizii,

suplimentar menționând că, soluția instanței de apel, prin care a fost respins

apelul procurorului referitor la neîncasarea cheltuielilor de judecată contravine

normelor procesual penale în vigoare.

Astfel, potrivit prevederilor art. 227 alin. (1) Cod de procedură penală

„Cheltuieli judiciare sunt cheltuielile suportate potrivit legii pentru asigurarea bunei

desfășurări a procesului penal”. Potrivit alin. (3) a aceleiași norme, ”Cheltuielile

judiciare se plătesc din sumele alocate de stat dacă legea nu prevede altă modalitate”.

Aliniatul (3) a normei indicate este o normă generală și nu obligă statul să suporte

cheltuielile ci să le achite la momentul necesar pentru a facilita operativitatea

acțiunilor organului de urmărire penală și pentru a nu condiționa termenul

rezonabil prin încasarea cheltuielilor judiciare de la părțile în proces.

Totodată legislatorul s-a expus suficient de clar în art. 229 Cod de

procedură penală, obligativitatea suportării cheltuielilor judiciare de către

condamnat.

Prin urmare în situația când art. 229 alin. (1) Cod de procedură penală

stipulează direct că inculpatul suportă cheltuielile judiciare soluția instanțelor

judecătorești de a respinge încasarea acestor cheltuieli este neîntemeiată, or,

procurorul în apelul declarat a prezentat dovada cheltuielilor suportate de stat la

efectuarea expertizei medico-legale.

În viziunea recurentului, cele expuse relevă asupra faptului, că instanța de

apel nu a îndeplinit cerințele stipulate în prevederile art. 101, 394, 414 Cod de

procedură penală și nu a indicat temeiurile care au dus la respingerea apelului

declarat.

6.1. Pe cauză nu au fost depuse referințe.

cu materialele cauzei, Colegiul penal concluzionează inadmisibilitatea acestuia

din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală,

instanța de recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat

3

împotriva hotărârii instanței de apel, este în drept să decidă asupra

inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că este vădit neîntemeiat.

Precum a fost menționat supra, acuzatorul de stat își întemeiază recursul

său în baza temeiul de drept prevăzut la pct. 6) alin. (1) art. 427 Cod de

procedură penală, care stipulează că, hotărârile instanței de apel pot fi supuse

recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de

apel în cazul în care hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază

soluția.

Colegiul penal constată că temeiul invocat de recurent nu este aplicabil din

punct de vedere al prezenței erori de drept, care ar fi temei de implicare a

instanței de recurs în sensul casării deciziei instanței de apel.

În fapt, decizia instanței de apel corespunde tuturor prevederilor legii de

procedură penală, fiind legală și întemeiată.

Colegiul penal reține că, recurentul este de acord cu starea de fapt stabilită

de către instanțele de fond, manifestându-și dezacordul cu neîncasarea în

beneficiul statului din contul inculpatului a cheltuielilor judiciare pentru

efectuarea expertizei medico-legale, menționând în acest sens că, instanța de apel

nu a îndeplinit cerințele stipulate în prevederile art. 101, 394, 414 Cod de

procedură penală și nu a indicat temeiurile care au dus la respingerea apelului

declarat.

Motivul recurentului, precum că instanța de apel incorect nu a dispus

încasarea de la inculpat în folosul statului a sumei de 320 lei, care sunt cheltuieli

suportate la realizarea expertizei medico-legale nr. XXXXX din 19.04.2017,

privind stabilirea vătămării corporale a părții vătămate, este neîntemeiat.

La acest capitol, Colegiul penal atestă că, art. 143 alin. (1) Cod de

procedură penală, prevede că expertiza se dispune și se efectuează în mod

obligatoriu pentru constatarea circumstanțelor enumerate în aliniatul

nominalizat, inclusiv și în cazul când prin alte probe nu poate fi stabilit adevărul

în cauză (art. 143 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală).

Alineatul (2) a normei citate, stipulează că, plata expertizelor judiciare

efectuate în cazurile prevăzute la alin. (1) se face din contul bugetului de stat.

De asemenea, potrivit art. 227 alin. (1) și (3) și 229 alin. (1) Cod de

procedură penală, cheltuieli judiciare sunt cheltuielile suportate potrivit legii

pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, care se plătesc din

sumele alocate de stat dacă legea nu prevede altă modalitate. Totodată,

cheltuielile judiciare sunt suportate de inculpat sau sunt trecute în contul

statului.

Prin urmare, Colegiul penal reține că, instanța de apel corect a menținut

sentința inclusiv și în partea neîncasării de la inculpat a cheltuielilor suportate

pentru realizarea expertizei medico-legale, or, plățile necesare întru efectuarea

acesteia urmează a fi achitate din contul mijloacelor bănești a bugetului de stat.

4

Prin urmare, decizia instanței de apel cuprinde fondul apelului și

temeiurile de fapt și de drept care au dus la respingerea apelului părții acuzării și

motivele adoptării soluției, ce încadrează în prevederile art. 417 Cod de

procedură penală.

În aceste condiții, Colegiul penal, consideră că nu a fost constatată

prezența în speța examinată a careva erori de drept, ce ar servi drept temei de

implicare a instanței de recurs în sensul casării deciziei contestate.

Din considerentele expuse, Colegiul penal conchide că, la judecarea cauzei

în ordine de apel, instanța a respectat prevederile legale prescrise la art. 414 - 418

Cod de procedură penală, impunându-se în consecință inadmisibilitatea

recursului ordinar declarat la caz, ca fiind vădit neîntemeiat.

penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E:

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de procurorul delegat în

Procuratura de circumscripție Chișinău, Moraru Constantin, împotriva deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 04 octombrie 2017, în cauza

penală în privința lui Grozav Vladislav XXXXX, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 23 februarie 2018.

Președinte Petru Ursache

Judecătorii Constantin Alerguș

Vladimir Timofti

5