1ra-1172/2017 — art. 264 alin. 1 CP

1ra-1172/2017 — art. 264 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul nr. 1ra-1172/2017

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

07 noiembrie 2017 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit în următoarea componență:

președinte - Ghenadie Nicolaev,

judecătorii - Constantin Alerguș, Vladimir Timofti, Nadejda Toma, Petru

Moraru,

judecând, fără citarea părților, recursul ordinar declarat de către avocatul

Pruteanu Natalia în numele inculpatului Ciobanu Grigore, prin care se solicită

casarea sentinței Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 22 decembrie 2016 și

deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 27 aprilie 2017, în cauza

penală în privința lui

Ciobanu Grigore

Termenul de examinare a cauzei:

instanța de fond: 10.11.2016 - 22.12.2016;

instanța de apel: 03.03.2017 - 27.04.2017;

instanța de recurs: 19.06.2017 - 07.11.2017.

Procedura prevăzută de art. 431 alin. (1) pct. 11) Cod de procedură penală

legal executată.

C O N S T A T Ă:

2016, adoptată în ordinea prevăzută de art. 3641 Cod de procedură penală,

Ciobanu Gr. a fost condamnat în baza art. 264 alin. (1) Cod penal, la pedeapsă

sub formă de amendă în mărime de 200 unități convenționale, echivalent a 4 000

lei în beneficiul statului, cu privarea de dreptul de a conduce orice mijloace de

transport pe un termen de 1 an.

Acțiunea civilă înaintată de către procuror a fost admisă, fiind dispusă

încasarea de la Ciobanu Gr. în beneficiul statului a cheltuielilor de judecată

pentru efectuarea examinării medicale pentru stabilirea gradului de vătămare a

leziunilor corporale, în sumă de 84 lei.

jurul orei 1555, Ciobanu Gr. aflându-se la volanul automobilului de marca/model

„Mercedes-Benz CDI 311”, cu n/î C PF 608, se deplasa pe str. Serghei Lazo din

direcția str. Columna spre str. 31 August 1989, mun. Chișinău.

În timpul deplasării, Ciobanu Gr., ajungând la intersecția cu bd. Ștefan cel

Mare și Sfânt, mun. Chișinău și intenționând să vireze la stânga pentru a

continua deplasarea pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, exprimând neatenție față de

1

trafic, a ignorat cerințele „Regulamentului Circulației Rutiere”, Anexa nr. 1 la

HG nr.357 din 13.05.2009 (în continuare RCR) și anume prevederile pct. 45, pct.

dirijată pentru pietoni, a tamponat pietonul XXXXX care traversa carosabilul din

dreapta spre stânga relativ deplasării unității de transport. În consecință, în urma

impactului, pietonului XXXXX, i-au fost cauzate conform raportului de expertiză

medico-legală nr. 2875/D din 28.09.2016-13.09.2016, vătămări corporale medie.

inculpatului, care a solicitat casarea acesteia în partea stabilirii pedepsei,

rejudecarea cauzei, cu pronunțarea unei noi hotărâri potrivit modului pentru

prima instanță, prin care să fie exclusă pedeapsa complementară aplicată

inculpatului.

În motivarea apelului declarat, autorul acestuia a menționat că, instanța de

fond la emiterea sentinței nu a motivat din care cauză au fost respinse

argumentele invocate de apărător în sensul emiterii unei sentințe de încetare a

procesului penal cu atragerea la răspundere contravențională în temeiul art. 55

Cod penal.

De asemenea, partea apărării a menționat că, inculpatul a comis pentru

prima oară o faptă pasibilă de răspundere penală, care este calificată ca

infracțiune mai puțin gravă, fapt ce constituie circumstanță atenuantă în virtutea

prevederilor - art. 76 lit. a) Cod penal, săvârșirea pentru prima dată a unei

infracțiuni ușoare sau mai puțin grave.

Mai mult, inculpatul a recunoscut comiterea faptei, chiar de la momentul

audierii în calitate de bănuit, aceasta constituind circumstanță atenuantă în

virtutea prevederilor art. 76 lit. f) Cod penal.

Totodată, s-a indicat că inculpatul a acordat părții vătămate imediat după

accident primul ajutor, apoi i-a acordat sprijin în cadrul spitalizării, în acest sens

fiind întocmită recipisa (f.d. 58). Partea vătămată nu are pretenții față de inculpat

(f.d. 45), speței fiindu-i aplicabile prevederile art. 76 lit. e) Cod penal.

Prin urmare, instanța de judecata nu a motivat respingerea solicitării

apărării de neaplicare a pedepsei complementare, or, pe lângă circumstanțele

atenuante expuse supra, în speță mai sunt prezente alte atenuante, cum ar fi

examinarea cauzei în procedură simplificată și căința activă a inculpatului, care

nu se află la evidența medicului narcolog sau psihiatru (f.d. 50/verso), la

momentul comiterii accidentului rutier era treaz, precum și aflarea la întreținere

a doi copii minori, iar circumstanțe agravante nu au fost stabilite.

2017, a fost respins ca nefondat apelul declarat, cu menținerea sentinței fără

modificări.

instanță a pronunțat o sentință întemeiată, ținând cont de toate circumstanțele

cauzei, aplicând o pedeapsă justă inculpatului, din care considerente a respins

2

argumentele apărării în partea în care s-a indicat că pedeapsa complementară în

speță a fost aplicată eronat.

Astfel, instanța de apel a considerat că, instanța de fond la stabilirea

categoriei și termenului pedepsei, corect a aplicat prevederile legale și, în

conformitate cu revederile art. art. 7, 75 Cod penal, a ținut cont de gravitatea

infracțiunii săvârșite, de personalitatea celui vinovat, de circumstanțele cauzei

care atenuează ori agravează răspunderea, precum și scopul pedepsei aplicate

asupra corectării și reeducării vinovatului.

Reieșind din totalitatea circumstanțelor stabilite, de comportamentul

inculpatului, în timpul și după săvârșirea infracțiunii, instanța de apel a conchis

că, instanța de fond corect a considerat că acesta urmează a fi condamnat în baza

art. 264 alin. (1) Cod penal, cu aplicarea prevederilor art. 3641 alin. (8) Cod de

procedură penală, sub formă de amendă, cu privarea de dreptul de a conduce

mijloace de transport pe un termen de 1 an.

În cât privește solicitarea apărării privind excluderea pedepsei

complementare, instanța de apel a conchis că, în speță nu sunt aplicabile

prevederile art. 79 Cod penal, potrivit cărora instanța de judecată poate să nu

aplice pedeapsa complementară obligatorie, iar circumstanțele la care a făcut

trimitere partea apărării, nu pot fi reținute în acest sens.

De asemenea, instanța de apel a menționat acel fapt, că nu este posibil de

exclus pedeapsa complementară, ”privarea de dreptul de a conduce mijloace de

transport”, în baza art. 78 Cod penal, deoarece aceste prevederi legale sunt

aplicabile în cazul când pedeapsa complementară nu este obligatorie, adică când

sancțiunea prevede sintagma „cu sau fără privarea de dreptul de a conduce mijloace

de transport”, or, în cazul art. 264 alin. (1) Cod penal, în cazul aplicării pedepsei

amenzii, pedeapsa facultativă, complementară, privarea de dreptul de a conduce

mijloace de transport este obligatorie.

Astfel, instanța de apel a considerat că, pedeapsa aplicată inculpatului este

legală și întemeiată, proporțională faptelor comise, cât și circumstanțelor reale și

personale, corect constatate de către instanța de fond, sentința fiind legală și

întemeiată în partea respectivă.

Pruteanu N. în numele inculpatului, care, invocând temei de drept prevederile

art. 427 alin. (1) pct. 6), 10) Cod de procedură penală, solicită casarea parțială a

acestora, cu pronunțarea unei hotărâri de încetare a procesului penal în privința

lui Ciobanu Gr. în temeiul art. 55 Cod penal, sau, excluderea pedepsei

complementare în temeiul art. 78 alin. (2) Cod penal.

În motivarea recursului declarat, recurentul invocă argumente similare

celor indicate anterior în apel și descrise în pct. 3. al prezentei decizii, suplimentar

menționând că, instanța de fond urma să adopte iar instanța de apel să mențină

sentința de încetare a procesului penal cu tragerea inculpatului la răspundere

contravențională în temeiul art. 55 Cod penal.

3

În decizia adoptată, instanța de apel s-a expus doar asupra posibilității

excluderii pedepsei complementare, fără a se referi la posibilitatea aplicării

prevederilor art. 55 Cod penal.

Decizia instanței de apel cuprinde extrase din legea materială și

procesuală, precum și argumentarea vinovăției inculpatului, chiar dacă acesta a

fost contestată în latura pedepsei, având în vedere că cauza a fost examinata în

procedură simplificată, lăsând astfel fără răspuns argumentele invocate în apel.

Adițional, recurentul menționează că, dispoziția art. 264 alin. (1) Cod

penal, este una de alternativă - cu sau fără aplicarea pedepsei complementare.

6.1. În conformitate cu prevederile art. 431 alin. (1) pct. 11) Cod de

procedură penală, procurorul a depus referință privind opinia sa asupra

recursului declarat, pledând pentru inadmisibilitatea acestuia.

Colegiul penal lărgit ajunge la concluzia că acesta urmează a fi admis, cu casarea

parțială a sentinței și deciziei instanței de apel, din următoarele considerente.

Potrivit art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală, judecând

recursul, instanța admite recursul, casează, parțial sau total, hotărârea atacată,

rejudecă cauza și pronunță o hotărâre nouă, dacă nu se agravează situația

condamnatului. Instanța de recurs poate să intervină în soluția instanței de apel,

inclusiv și să o caseze total sau parțial, atunci când se constată comiterea unei

erori de drept, care a dus la adoptarea unei hotărâri ilegale.

Potrivit alin. (2) art. 424 Cod de procedură penală, instanța de recurs

examinează cauza numai în limitele temeiurilor prevăzute în art. 427, fiind în

drept să judece și în baza temeiurilor neinvocate, fără a agrava situația

condamnaților.

Raportând aceste prevederi la speța examinată, Colegiul penal evidențiază

că recurentul în recursul declarat invocă drept temeiuri de casare prevederile art.

427 alin. (1) pct. 6) și 10) Cod de procedură penală, care stipulează că, hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel în cazul când instanța de apel nu s-a pronunțat asupra

tuturor motivelor invocate în apel sau hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția ori motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta este

expus neclar, sau instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței

și, când s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale.

Din textul recursului, Colegiul atestă, că autorul nu contestă starea de fapt

stabilită de către instanțele de fond și nici încadrarea juridică a acțiunilor

inculpatului, din care considerente nu se va expune referitor la aceste aspecte,

însă își exprimă dezacordul cu pedeapsa stabilită de instanțele de fond,

considerând că instanța de apel greșit a menținut sentința fără modificări, fără a

lua în calcul circumstanțele concrete ale cauzei, susținând o poziție eronată în ce

privește neaplicarea art. 55 Cod penal în privința inculpatului, obiectând

4

totodată și asupra menținerii pedepsei complementare ”privarea de dreptul de a

conduce mijloace de transport”.

Analizând cerințele recurentului în partea aplicării față de inculpat a

prevederilor art. 55 Cod penal, Colegiul lărgit constată că acestea sunt

neîntemeiate, or, cumulul de circumstanțe invocate (inculpatul a săvârșit pentru

prima dată o infracțiune mai puțin gravă; a recunoscut comiterea faptei, a acordat părții

vătămate imediat după accident primul ajutor, apoi sprijin în cadrul spitalizării, iar

ultima nu are careva pretenții; dânsul se caracterizează pozitiv), au fost luate în

considerație de către instanțele de fond și prin prisma art. 3641 alin. (8) Cod de

procedură penală, inculpatului corect i-a fost aplicată cea mai blândă categorie

de pedeapsă prevăzută de sancțiunea infracțiunii imputate la momentul

săvârșirii ei.

În același timp, Colegiul consideră necesar a reține că, prin sintagma

„poate” din textul alin. (1) art. 55 Cod penal, aplicarea acestei norme nu trebuie

înțeleasă ca o obligație a instanței de judecată, ci ca o prerogativă a acesteia de a

aprecia dacă persoana poate fi liberată de răspundere penală cu tragere la

răspundere contravențională. Iar prin îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege

nu se creează un drept pentru condamnat, ci doar o vocație a acestuia de a fi

liberat de răspundere penală.

În cât privește argumentele invocate de către recurent privind aplicarea

eronată de către instanțele inferioare a pedepsei complementare, Colegiul le

apreciază întemeiate, deoarece sancțiunea art. 264 alin. (1) Cod penal la

momentul comiterii de către Ciobanu Gr. a infracțiunii incriminate, prevedea

”amendă în mărime de până la 300 unități convenționale sau cu muncă neremunerată în

folosul comunității de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 3 ani cu (sau

fără) privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de până la 2

ani”.

Reieșind din textul sancțiunii, inculpatul în baza acestui articol poate fi

sancționat cu „amendă în mărime de până la 300 unități convenționale”, însă fără

aplicarea pedepsei complementare, întrucât fraza „cu (sau fără) privarea de dreptul

de a conduce mijloace de transport pe un termen de până la 2 ani”, se referă doar la

pedeapsa cu închisoarea. Efectuând o analiză a sancțiunilor prevăzute de Codul

penal constatăm, că în cazul în care pedeapsa complementară este prevăzută

pentru mai multe feluri de pedepse principale din sancțiunea articolului,

legislatorul indică expres, că pedeapsa complementară se aplică „în toate

cazurile”. Ca exemplu Colegiul menționează sancțiunea art. 264 alin. (2) Cod

penal, care prevede următoarea sancțiune: „cu amendă în mărime de la 600 la 1000

unități convenționale, sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 200 la

240 de ore sau cu închisoare de până la 4 ani, în toate cazurile cu privarea de dreptul de a

conduce mijloace de transport pe un termen de la 3 la 5 ani”. Deci, în cazul art. 264

alin. (1) Cod penal, pedeapsa complementară privarea de dreptul de a conduce

5

mijloace de transport este prevăzută doar pentru pedeapsa principală -

închisoarea, nefiind indicat că aceasta poate fi aplicată în toate cazurile.

Astfel, Colegiul consideră că instanța de apel a tras o concluzie pripită

privind respingerea apelului, fără a efectua o verificare multilaterală și obiectivă

a argumentelor invocate de partea apărării cu referire la neaplicarea pedepsei

complementare inculpatului, pentru care motiv sentința și decizia instanței de

apel urmează a fi casate în această parte.

Tot aici, dar în alt context, Colegiul penal lărgit ținând cont de prevederile

art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, care stipulează că instanța de recurs

este în drept să judece și în baza temeiurilor neinvocate, fără, însă, a agrava

situația condamnatului, statuează asupra următoarelor:

Din conținutul hotărârii contestate rezultă că, de la inculpat a fost dispusă

încasarea în beneficiul statului a cheltuielilor judiciare în sumă de 84 lei,

compuse din costul efectuării examinării medicale pentru stabilirea gradului de

vătămare a leziunilor corporale.

În această ordine de idei, Colegiul penal menționează că, art. 143 alin. (1)

Cod de procedură penală, prevede că expertiza se dispune și se efectuează în

mod obligatoriu pentru constatarea circumstanțelor enumerate în aliniatul

nominalizat, inclusiv și în cazul când prin alte probe nu poate fi stabilit adevărul

în cauză (art. 143 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală).

Tot aici, Colegiul penal consideră necesar de a face trimitere la prevederile

art. 143 alin. (2) Cod de procedură penală, care stipulează că plata expertizelor

judiciare efectuate în cazurile prevăzute la alin. (1) se face din contul bugetului

de stat.

Drept urmare celor invocate, se indică că în cazurile când expertiza a fost

dispusă de către organul de urmărire penală sau de către instanța de judecată la

solicitarea acuzatorului de stat, plățile necesare pentru efectuarea expertizei vor

fi achitate din contul mijloacelor bănești a bugetului de stat.

Astfel, se reține că expertiza medico-legală a fost ordonată de către organul

de urmărire penală în vederea constatării gradului vătămărilor cauzate părții

vătămate Cersacova El. în urma săvârșirii infracțiunii de către inculpatul

Ciobanu Gr., fiind acțiuni procesuale ce țin de administrarea probatoriului și

formularea învinuirii, care sunt puse în sarcina părții acuzării.

În sensul dat, Colegiul penal constată faptul că cheltuielile suportate în

cadrul urmăririi penale în vederea demonstrării vinovăției inculpatului în

comiterea infracțiunii incriminate, prin numirea efectuării expertizelor judiciare,

reprezintă cheltuieli judiciare ce sunt achitate din bugetul statutului.

Prin urmare, Colegiul penal conchide că, prima instanță neîntemeiat a

admis integral solicitarea acuzatorului de stat privind încasarea cheltuielilor de

judecată din contul inculpatului și a dispus încasarea de la Ciobanu Gr. a sumei

de 84 lei în contul statului, astfel, în virtutea considerentelor expuse supra, se

impune soluția casării hotărârilor contestate și în partea respectivă.

6

procedură penală, Colegiul penal lărgit,

D E C I D E :

Admite recursul ordinar declarat de către avocatul Pruteanu Natalia în

numele inculpatului Ciobanu Grigore, casează parțial decizia Colegiului penal al

Curții de Apel Chișinău din 27 aprilie 2017 și sentința Judecătoriei Buiucani,

mun. Chișinău din 22 decembrie 2016, în partea stabilirii pedepsei

complementare și acțiunii civile, rejudecă cauza și pronunță o nouă hotărâre

după cum urmează.

Ciobanu Grigore se consideră condamnat în baza art. 2641 alin. (1) Cod

penal, la pedeapsă sub formă de amendă în mărime de 200 unități convenționale,

echivalent a 4 000 (patru mii) lei, fără privarea de dreptul de a conduce mijloace

de transport.

Acțiunea civilă depusă de către procuror privind încasarea de la Ciobanu

Grigore a cheltuielilor de judecată pentru efectuarea examinării medicale pentru

stabilirea gradului de vătămare a leziunilor corporale în sumă de 84 (opt zeci și

patru) lei, în beneficiul statului, se respinge ca neîntemeiată.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 07 decembrie 2017.

Președinte Ghenadie Nicolaev

Judecătorii Constantin Alerguș

Vladimir Timofti

Nadejda Toma

Petru Moraru

7