1ra-435/2018 — art. 264 alin. 6 CP

1ra-435/2018 — art. 264 alin. 6 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 1ra-435/2018

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

18 aprilie 2018 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

președinte - Nadejda Toma,

judecătorii - Constantin Alerguș, Vladimir Timofti,

examinând admisibilitatea în principiu a recursurilor ordinare declarate de

către procurorul în Procuratura de circumscripție Bălți, Lisnic Elena, avocatul

Bobu Anatolie în numele inculpatului Ciobanu Marius și succesorul părții

vătămate, Svitic Aurica, prin care se solicită casarea sentinței Judecătoriei

Ungheni (sediul Central) din 12 septembrie 2017 și deciziei Colegiului penal al

Curții de Apel Bălți din 01 noiembrie 2017, în cauza penală în privința lui

Ciobanu Marius XXXXX, născut la XXXXX,

originar și domiciliat în satul XXXXX, r-nul

XXXXX.

Termenul de examinare a cauzei:

instanța de fond: 24.06.2017-12.09.2017;

instanța de apel: 06.10.2017-01.11.2017;

instanța de recurs: 26.01.2018-18.04.2018,

Procedura prevăzută de art. 431 alin. (1) pct. 11) Cod de procedură penală

legal executată.

C O N S T A T Ă:

2017, adoptată în ordinea prevăzută de art. 3641 Cod de procedură penală,

Ciobanu M. a fost condamnat în baza art. 264 alin. (6) Cod penal, la 5 ani

închisoare, cu executare în penitenciar de tip deschis, cu privarea de dreptul de a

conduce mijloace de transport pe un termen de 5 ani.

A fost respinsă cererea procurorului privind încasarea din contul

inculpatului a cheltuielilor judiciare suportate în cadrul urmăririi penale, în

sumă de 5 116 lei.

jurul orei 0200, Ciobanu M. contrar cerințele pct.10 alin. (2) lit. a), pct.14 lit. a), pct.

45 alin. (1) lit. a), b), d), alin. (2) al Regulamentului Circulației Rutiere aprobat

prin HG nr.357 din 13.05.2009, conducând motocicleta de model ”Zubr”, fără

numere de înmatriculare și fără a deține permis de conducere, pe traseul R-16

Chișinău-Ungheni-Sculeni-Fălești și anume din direcția s. Sculeni, r-nul Ungheni,

spre s. Gherman, r-nul Ungheni, a comis accident rutier în următoarele

circumstanțe: fiind conform alcooltestului - ”Drager”, în stare de ebrietate

1

alcoolică cu grad avansat, cu concentrația de alcool în aerul expirat de 0,54 mg/l,

având o viteză neadecvată condițiilor rutiere, neținând cont de dexteritatea sa în

conducere care i-ar permite să prevadă situațiile periculoase și situația rutieră,

neisprăvindu-se cu conducerea motocicletei, în s. XXXXX, r-nul XXXXX, în

apropiere cu gospodăria lui Tolocica D., pierzând controlul asupra motocicletei,

a derapat de pe traseu tamponându-se într-un pilon.

În rezultatul accidentului rutier, avându-i ca pasageri în remorca

motocicletei pe Svitic Gh. și Costachi C., ambii locuitori ai s. XXXXX, r-nul

XXXXX, Svitic G. conform raportului de expertiză judiciară nr. 58 din 02.05.2017,

în rezultatul leziunilor corporale grave a decedat pe loc, iar Costachi C., conform

raportului de expertiză judiciară nr. 57 din 02.05.2017, în rezultatul leziunilor

corporale grave a decedat în drum spre spital.

solicitat:

procurorul, casarea acesteia în partea referitoare la cheltuielile judiciare, cu

emiterea unei noi hotărâri de încasare de la inculpat a cheltuielilor judiciare.

În argumentarea cerințelor formulate, procurorul a invocat că, în cazul dat

cheltuielile judiciare au fost suportate în legătură cu efectuarea expertizelor

medico-legale nr. XXXXX și XXXXX din 02.05.2017, în privința cadavrelor, cât și

nr. XXXXX din 26.05.2017 efectuată în privința inculpatului, fiind suportate

cheltuieli în sumă de 5 116 lei, iar aceste cheltuieli nu ar fi fost suportate în caz că,

inculpatul nu ar fi comis infracțiunea.

inculpatul, a solicitat casarea sentinței în latura stabilirii pedepsei,

rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri prin care să-i fie stabilită

pedeapsa penală non-privativă libertate.

În motivarea apelului declarat, autorul acestuia a invocat, că atât în cadrul

urmăririi penale, cât și în judecată a recunoscut vinovăția și a dat explicații

referitor la modul producerii accidentului rutier, sincer exprimându-și regretul și

căința asupra consecințelor, decesul victimelor afectându-l, acestea fiindu-i

prieteni din copilărie. Inculpatul a susținut, că mama este invalidă de gradul doi,

familia locuiește cu bunica, care este netransportabilă și unchiul, care la fel este

grav bolnav, având de asemenea gradul doi de invaliditate. Atât la locul de trai,

cât și la locul de studii este caracterizat pozitiv, anterior nu a fost condamnat,

este de acord de a repara prejudiciul material succesorilor părților vătămate în

cazul în care înaintau acțiuni civile. În împrejurările nominalizate, inculpatul a

considerat, că prima instanță i-a aplicat o pedeapsă prea aspră, considerând că îi

este posibilă aplicarea pedepsei condiționate.

apelurile declarate au fost respinse ca nefondate, cu menținerea sentinței fără

modificări.

2

prevederile legii, ascultând părerile participanților la proces, instanța de apel a

ajuns la concluzia, că acestea urmează a fi respinse ca nefondate.

Astfel, instanța de apel a considerat că, la stabilirea și individualizarea

pedepsei instanța de fond a ținut cont de faptul, că judecarea cauzei a avut loc în

baza probelor administrate la faza de urmărire penală, potrivii prevederilor art.

3641 alin. (8) Cod de procedură penală, inculpatul a comis o infracțiune gravă din

imprudență, în stare de ebrietate, se caracterizează pozitiv, nu se află la evidența

medicului psihiatru sau narcolog, nu este căsătorit, nu are persoane la întreținere, nu

este angajat în câmpul muncii, nefiind stabilite circumstanțe care ar atenua sau ar

agrava răspunderea penală.

În opinia instanței de apel, la stabilirea și individualizarea pedepsei s-a

ținut cont de faptul, că inculpatul a comis infracțiunea ce se atribuie categoriei

celor grave, fiind îndreptată împotriva securității circulației rutiere, soldată cu

decesul a două persoane concluzionându-se temeinicia aplicării față de inculpat

a pedepsei sub formă de închisoare, cu privarea de dreptul de conduce mijloace

de transport.

Prin urmare, instanța de apel a considerat, că pedeapsa penală aplicată

inculpatului în modul în care a fost individualizată de către prima instanță,

răspunde atât principiului proporționalității, cât și scopului prevăzut în art.61

Cod penal, de către instanță fiind corect apreciată modalitatea executării

pedepsei și anume: sub formă de închisoare, cu executarea reală, pedeapsa

aplicată fiind dozată corespunzător circumstanțelor stabilite în respectiva cauză

penală. Instanța de apel a susținut concluziile instanței de fond în ce privește

posibilitatea reeducării și corectării inculpatului doar prin aplicarea în privința

acestuia a pedepsei sub formă de închisoare.

Cu referire la solicitările inculpatului privind aplicarea pedepsei

neprivative de libertate, instanța de apel le-a considerat neîntemeiate, or, în cazul

dat restabilirea valorilor sociale lezate, precum și echitatea socială și corectarea

vinovatului este posibilă doar prin numirea față de acesta a unei pedepse

privative de libertate, concluzie la care a ajuns atât instanța de fond, cât și cea de

apel.

Din motivele expuse, criticile aduse de către partea apărării în ceea ce

privește asprimea pedepsei aplicate prin sentință inculpatului, instanța de apel

le-a apreciat ca nefondate, or, la aplicarea pedepsei penale instanța de judecată s-

a conformat prevederilor legii care reglementează procesul de stabilire și

individualizare a pedepsei, motivându-și suficient soluția luată sub aspectul

neaplicării unei pedepse mai blânde.

Cât privește critica adusă de către partea acuzării privind respingerea

solicitărilor de încasare din contul inculpatului a cheltuielilor judiciare, instanța

de apel a menționat că, în speță efectuarea expertizei nu a fost dispusă la cererea

și inițiativa părții apărării (după cum se specifică în art. 142 alin. (2) Cod penal),

3

dar a fost dispusă de către organul de urmărire penală în vederea constatării

cauzei decesului victimelor, precum și stabilirea gravității leziunilor corporale

ale inculpatului în urma accidentului rutier, ce la rândul său a determinat

încadrarea juridică a faptei, acțiuni procesuale ce țin de administrarea

probatoriului și formularea învinuirii - pusă în sarcina părții acuzării, astfel,

instanța de apel a considerat neîntemeiată solicitarea procurorului expusă în

apel, cu privire la încasarea cheltuielilor pentru efectuarea expertizei din contul

inculpatului.

procurorul, avocatul Bobu A. în numele inculpatului și succesorul părții

vătămate, Svitic A., care solicită:

procurorul, invocând temei de drept prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod

de procedură penală, casarea deciziei instanței de apel cu dispunerea rejudecării

cauzei în aceiași instanță de apel, în alt complet de judecată.

În motivarea recursului declarat, autorul acestuia invocă argumente

similare celor menționate anterior în apel și descrise în pct. 3. al prezentei decizii,

suplimentar menționând că, instanța de apel în conținutul deciziei adoptate nu a

argumentat excluderea încasării din contul inculpatului în beneficiul statului a

cheltuielilor de judecată în sumă totală de 5 116 lei, care au fost suportate de

către stat în legătură cu efectuarea expertizelor medico-legale. Totodată, aceste

cheltuieli nu ar fi fost suportate în caz că, inculpatul nu ar fi comis infracțiunea în

baza căreia a fost condamnat.

Astfel, instanța de apel nu a clarificat obiectiv, în comparație cu instanța de

fond, necesitatea încasării cheltuielilor de judecată, adoptând o decizie

neargumentată în această latură.

avocatul Bobu A., indicând prevederile art. 420, 427, 432, 435 alin. (2) lit. c)

Cod de procedură penală, solicită casarea sentinței și deciziei instanței de apel,

rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri prin care inculpatului să-i fie

aplicată o pedeapsă non-privativă de libertate.

În motivarea recursului declarat, autorul acestuia invocă argumente

similare celor menționate anterior în apel și descrise în pct. 3. al prezentei decizii,

suplimentar menționând că:

- prezenta cauză a fost examinată în procedură simplificată, inculpatul a

recunoscut pe deplin vinovăția în comiterea accidentului rutier în urma căruia au

decedat două persoane cu expunerea detailată a circumstanțelor cauzei,

considerând probele prezentate de procuror suficiente;

- în cadrul dezbaterilor judiciare au fost prezentate un șir întreg de

documente, care puteau influența asupra pedepsei aplicate față de condamnat, și

anume că mama este invalidă de gradul doi, la întreținerea lui se mai află bunica

în stare de imobilitate, unchiul invalid de gradul doi, practic întreaga gospodărie

din care familia dată se întreținerea era efectuată de inculpat;

4

- inculpatul este caracterizat pozitiv la locul de trai, anterior nu a fost

condamnat și sincer se căiește în crima comisă cu atât mai mult, că decedații erau

prietenii lui din copilărie;

- indiferent de motivarea respingerii apelului în contextul necesității

restabilirii criteriului valorilor sociale lezate, este necesar de menționat, că

pedeapsa penală nu este un act de răzbunare reieșind din prejudiciul cauzat dar

o metodă de reeducare, care însă depinde de momentul psihologic și educațional

a fiecărui individ în parte pentru inculpat însăși consecințele survenite în urma

acțiunilor admise fiind o tragedie, pentru alte persoane chiar și ispășirea

pedepsei nu este un criteriu al conștientizării actului criminal admis;

- la comiterea crimei date au influențat și decedații, care în momentul

deplasării s-a ridicat în picioare și a început a clătina motoreta, fapt care a adus la

pierderea controlului asupra mijlocului de transport cu survenirea consecințelor

indicate.

succesorul părții vătămate, Svitic A., fără a invoca careva temei de drept din

cele prevăzute de art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, solicită casarea

sentinței și deciziei instanței de apel, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi

hotărâri prin care inculpatului să-i fie aplicată o pedeapsă non-privativă de

libertate.

În motivarea recursului declarat, autorul acestuia invocă argumente

similare celor menționate în recursul declarat de avocatul Bobu A., descrise mai

sus.

6.1. Pe cauză nu au fost depuse referințe.

în raport cu materialele cauzei, Colegiul penal conchide că acestea sunt

inadmisibile, recursurile procurorului și avocatului Bobu A., sunt vădit

neîntemeiate, iar recursul succesorului părții vătămate nu îndeplinește cerințele

de conținut, prevăzute în art. 430 pct. 5) Cod de procedură penală, din

următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală,

instanța de recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat

împotriva hotărârii instanței de apel, este în drept să decidă asupra

inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că este vădit neîntemeiat.

7.1. Precum a fost menționat supra, acuzatorul de stat își întemeiază

recursul său în baza temeiul de drept prevăzut la pct. 6) alin. (1) art. 427 Cod de

procedură penală, care stipulează că, hotărârile instanței de apel pot fi supuse

recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de

apel în cazul în care hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază

soluția.

Colegiul penal constată că temeiul invocat de recurent nu este aplicabil din

punct de vedere al prezenței erori de drept, care ar fi temei de implicare a

instanței de recurs în sensul casării deciziei instanței de apel.

5

În fapt, decizia instanței de apel corespunde tuturor prevederilor legii de

procedură penală, fiind legală și întemeiată.

Colegiul penal reține că, recurentul este de acord cu starea de fapt stabilită

de către instanțele de fond, manifestându-și dezacordul cu neîncasarea în

beneficiul statului din contul inculpatului a cheltuielilor judiciare, menționând în

acest sens că, instanța de apel nu și-a argumentat poziția, iar soluția de a menține

în vigoare sentinței în partea respectivă, contravine normelor procesual penale în

vigoare.

Motivul recurentului, precum că instanța de apel incorect nu a dispus

încasarea de la inculpat în folosul statului a cheltuielilor suportate la realizarea

expertizelor în cauză, este neîntemeiat.

La acest capitol, Colegiul penal atestă că, art. 143 alin. (1) Cod de

procedură penală, prevede că expertiza se dispune și se efectuează în mod

obligatoriu pentru constatarea circumstanțelor enumerate în aliniatul

nominalizat, inclusiv și în cazul când prin alte probe nu poate fi stabilit adevărul

în cauză (art. 143 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală).

Alineatul (2) a normei citate, stipulează că, plata expertizelor judiciare

efectuate în cazurile prevăzute la alin. (1) se face din contul bugetului de stat.

De asemenea, potrivit art. 227 alin. (1) și (3) și 229 alin. (1) Cod de

procedură penală, cheltuieli judiciare sunt cheltuielile suportate potrivit legii

pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, care se plătesc din

sumele alocate de stat dacă legea nu prevede altă modalitate. Totodată,

cheltuielile judiciare sunt suportate de inculpat sau sunt trecute în contul

statului.

Prin urmare, Colegiul penal reține că, instanța de apel corect a menținut

sentința inclusiv și în partea neîncasării de la inculpat a cheltuielilor suportate

pentru realizarea expertizelor, or, plățile necesare întru efectuarea acestora

urmează a fi achitate din contul mijloacelor bănești a bugetului de stat.

Prin urmare, decizia instanței de apel cuprinde fondul apelului și

temeiurile de fapt și de drept care au dus la respingerea apelului părții acuzării

în partea încasării din contul inculpatului cheltuielilor judiciare și motivele

adoptării soluției, ce se încadrează în prevederile art. 417 Cod de procedură

penală.

În aceste condiții, Colegiul penal, consideră că nu a fost constatată

prezența în speța examinată a erorii de drept, ce ar servi drept temei de implicare

a instanței de recurs în sensul casării deciziei contestate.

Din considerentele expuse, Colegiul penal conchide că, la judecarea cauzei

în ordine de apel, instanța a respectat prevederile legale prescrise la art. 414 - 418

Cod de procedură penală, impunându-se în consecință inadmisibilitatea

recursului ordinar declarat la caz, ca fiind vădit neîntemeiat.

7.2. Cu toate că avocatul Bobu A. nu face trimitere la vre-un temei de

drept, acesta invocă, că în speță reeducarea inculpatului nu necesită privarea de

6

libertate, deoarece comiterea crimei a fost influențată, or, în momentul deplasării

decedații s-au ridicat în picioare și au început să clatine motoreta, fapt care a

generat consecințele survenite, de asemenea, în cauză nu au fost identificate

careva interdicții de aplicare a prevederilor art. 90 Cod penal, în privința

inculpatului, or, acesta se caracterizează pozitiv la locul de trai, are la întreținere

mai multe persoane, și-a recunoscut vinovăția, s-a căit sincer de cele comise și în

instanța de fond, cauza a fost examinată în ordinea prevăzută la art. 3641 Cod de

procedură penală, iar partea vătămată Svitic A. nu are careva pretenții față de

acesta, semnalizând astfel temeiul de drept prevăzut la art. 427 alin. (1) pct. 10)

Cod de procedură penală și anume, s-au aplicat pedepse individualizate contrar

prevederilor legale.

Motivele recurentului, precum că instanța de apel incorect a individualizat

pedeapsa și neîntemeiat nu a aplicat în privința inculpatului altă pedeapsă

alternativă, Colegiul penal le consideră neîntemeiate.

La acest capitol, Colegiul penal atestă că, potrivit art. 61 Cod penal,

pedeapsa penală este o măsură de constrângere statală și un mijloc de corectare

și reeducare a condamnatului ce se aplică de instanțele de judecată, în numele

legii, persoanelor care au săvârșit infracțiuni, cauzând anumite lipsuri și restricții

drepturilor lor, având drept scop restabilirea echității sociale, corectarea

condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea

condamnatului, cât și a altor persoane.

Totodată, conform art. 75 Cod penal, persoanei recunoscute vinovate de

săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă, iar la stabilirea

categoriei și termenului pedepsei instanța de judecată are obligația să țină seama

de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de persoana celui

vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea, de

influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și

de condițiile de viață ale familiei acestuia.

De asemenea, Colegiul consideră necesar de evidențiat că, în art. 90 Cod

penal sunt prevăzute condițiile pentru acordarea suspendării condiționate a

executării pedepsei, și anume se prevede că instanța de judecată, ținând cont de

circumstanțele cauzei și de persoana vinovatului și considerând necesar poate dispune

suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate vinovatului, indicând obligatoriu

în hotărâre motivele condamnării cu suspendarea condiționată a executării pedepsei și

termenul de probă.

Colegiul penal menționează, că la stabilirea pedepsei inculpatului instanța

de apel, a ținut seama pe deplin de principiile de aplicare a pedepsei prevăzute

de art. 61 Cod penal, de criteriile generale de individualizare a ei, stipulate în art.

75 Cod penal, de toate circumstanțele cauzei care agravează ori atenuează

răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corijării și reeducării acestuia

și corect au conchis că inculpatul a comis o infracțiune cu consecințe grave, prin

7

urmare corectarea și reeducarea inculpatului este posibilă doar prin aplicarea

unei pedepse cu închisoare.

Colegiul reiterează faptul că, în speță, judecarea cauzei penale a avut loc în

baza probelor administrate la faza de urmărire penală, în conformitate și cu

respectarea prevederilor art. 3641 Cod de procedură penală și potrivit alin. (8) al

acestui articol, inculpatul care a recunoscut săvârșirea faptelor indicate în rechizitoriu

și a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate la faza de urmărire

penală beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în

cazul pedepsei cu închisoare.

Colegiul penal atestă că, sancțiunea art. 264 alin. (6) Cod penal, în baza

căruia a fost condamnat Ciobanu M., prevede pedeapsă cu închisoare de la 7 la 12

ani cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de 5 ani.

Însă, în cauză deferită, se constată că, potrivit sentinței adoptate în ordinea

prevăzută de art. 3641 Cod de procedură penală, Ciobanu M. a fost condamnat în

baza art. 264 alin. (6) Cod penal, la 5 ani închisoare, cu executare în penitenciar de tip

deschis, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de 5 ani.

După care, legalitatea sentinței a fost verificată de instanța de apel, care a

menținut condamnarea în privința inculpatului în baza art. 264 alin. (6) Cod

penal, statuând că corect prima instanța a apreciat circumstanțele de fapt și de

drept ale cauzei și just a individualizat pedeapsa stabilită în privința acestuia. Or,

criticele apelantului în partea ce ține de solicitarea casării sentinței în latura

pedepsei, au fost respinse, ca nefondate.

La baza acestei concluzii, instanța de apel a acordat deplină eficiență

prevederilor art. 61, 75 Cod penal, a ținut cont de circumstanțele cauzei, legate de

scopul și motivele faptei, gravitatea infracțiunii săvârșite, de faptul că inculpatul

și-a recunoscut vina și s-a căit sincer, precum și de persoana acestuia, de

influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și

de prevenirea de a săvârși infracțiuni noi.

Colegiul penal menționează că argumentele recurentului, precum că la

stabilirea pedepsei instanța de apel, nu a ținut cont de circumstanțele atenuante

prezente în cauză, precum că inculpatul și-a recunoscut vina, nu pot fi reținute,

deoarece recunoașterea vinei este o circumstanță atenuantă, mai mult că această

circumstanță este un drept al inculpatului, care deja a fost luat în considerație de

către instanța de apel la aplicarea pedepsei sub formă de închisoare pe un termen

de 5 ani, or, recunoașterea vinovăției care atrage incidența procedurii

simplificate, nu poate fi valorificată ca o circumstanță atenuantă judiciară

prevăzută de art. 76 alin. (1) lit. f) Cod penal, deoarece ar însemna că aceleiași

situații de drept să i se acorde o dublă valență juridică.

În aceste condiții, Colegiul penal, consideră că n-a fost constatată prezența

în speța examinată a erorii de drept, ce ar servi drept temei de implicare a

instanței de recurs în sensul casării deciziei contestate.

8

7.3. Referitor la recursul ordinar declarat de succesorul părții vătămate,

Svitic A., Colegiul penal, reieșind din conținutul materialelor dosarului, atestă

faptul că recurentul nu a contestat sentința primei instanțe cu apel.

Astfel, prevederile art. 420 alin. (1) Cod de procedură penală, stipulează că

pot fi atacate cu recurs deciziile pronunțate de Curțile de Apel ca instanțe de

apel.

În contextul dat, se face trimitere și la prevederile alin. (4) al aceluiași

articol, care stipulează că nu pot fi atacate cu recurs sentințele în privința cărora

persoanele indicate la art. 401 Cod de procedură penală, nu au folosit calea de

atac apelul, ori au retras apelul, dacă legea prevede această cale de atac. Persoana

care nu a folosit apelul poate ataca cu recurs decizia instanței de apel prin care i

s-a înrăutățit situația.

Prin urmare, reieșind din prevederile menționate, instanța de recurs

concluzionează că hotărârile primei instanțe nu sunt obiect a procedurii de

contestare cu recurs ordinar, respectiv instanța de recurs nu se va expune asupra

argumentelor recurentului invocate în cererea de recurs, din motiv că acestea nu

au fost obiect de discuție în instanța de apel.

Ținând cont de cele enunțate, Colegiul penal constată că recursul urmează

a fi declarat inadmisibil, din motiv că recurentul nu a utilizat calea de atac apelul

pentru a contesta hotărârea primei instanțe, drept urmare acesta nu îndeplinește

cerințele de formă și conținut prevăzute în art. 429 și 430 Cod de procedură

penală.

procedură penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursurilor ordinare declarate împotriva deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 01 noiembrie 2017, în cauza penală în

privința lui Ciobanu Marius XXXXX, din motiv că recursul succesorului părții

vătămate, Svitic Aurica, nu îndeplinește cerințele de conținut, prevăzute în art.

430 pct. 5) Cod de procedură penală, iar recursurile procurorului în Procuratura

de circumscripție Bălți, Lisnic Elena și avocatului Bobu Anatolie în numele

inculpatului Ciobanu Marius, sunt vădit neîntemeiate.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 18 mai 2018.

Președinte Nadejda Toma

Judecătorii Constantin Alerguș

Vladimir Timofti

9