1ra-522/2017 — art. 264 alin. 3 lit. b CP

1ra-522/2017 — art. 264 alin. 3 lit. b CP (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul 1ra-522/2017

CC UU RR TT EE AA SS UU PP RR EE MM ĂĂ DD EE JJ UU SS TT II ȚȚ II EE

D E C I Z I E

21 martie 2017 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit în următoarea componență:

președinte URSACHE Petru

judecători NICOLAEV Ghenadie

MORARU Petru

TOMA Nadejda

TIMOFTI Vladimir

judecînd, fără citarea părților, recursurile ordinare declarate de inculpatul Sîrbu

Grigore și de avocata Ivanov Oxana în numele acestuia, prin care se solicită casarea

sentinței Judecătoriei Ciocana, mun. Chișinău din 14 iunie 2016 și a deciziei Colegiului

penal al Curții de Apel Chișinău din 13 decembrie 2016, în cauza penală privindu-l pe

SÎRBU Grigore Ion, născut la XXX,

originar și domiciliat în XXX.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 12.05.2016 – 14.06.2016;

Instanța de apel: 12.07.2016 – 13.12.2016;

Instanța de recurs: 30.01.2017– 21.03.2017.

Asupra recursurilor declarate, în baza actelor din dosar, Colegiul penal lărgit

C O N S T A T Ă:

conformitate cu art. 3641 Cod de procedură penală în baza probelor administrate în faza

de urmărire penală, Sîrbu Gr. a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 264 alin.

(3) lit. b) Cod penal la 3 ani și 6 luni închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de

tip deschis, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de 4

ani.

Totodată, s-a dispus încasarea din contul lui Sîrbu Gr. în beneficiul statului a

cheltuielilor de judecată în mărime de 828 lei.

decembrie 2015, aproximativ la ora 19.00, conducea autoturismul de model „Toyota

Corolla’’, cu n/î V ZZ 056, pe un drum adiacent dinspre direcția blocului locativ nr. 10,

spre carosabilul str. Voluntarilor, mun. Chișinău. În timpul deplasării, efectuând manevra

de cotire la stînga de pe drumul adiacent pe carosabilul str. Voluntarilor, în direcția str.

M. Manoli, Sîrbu Gr. nu a manifestat prudență sporită la trafic, nu a apreciat corect

1

situația rutieră în care se afla autovehicul la momentul respectiv, n-a luat în considerație

starea lucrurilor în traficul rutier ce reflectă gradul de protecție a participanților la el

împotriva accidentelor și consecinței acestora, n-a ținut permanent seama de totalitatea

factorilor ce caracterizează condițiile rutiere, existența unor obstacole pe sectoarele

drumului, intensitatea și nivelul de organizare a traficului rutier, de care va trebui să țină

cont fiecare conducător la determinarea vitezei, benzii de circulație, de lățimea

carosabilului, gabaritele vehiculelor și intervalele de siguranță necesare și a calității de

conducere a vehiculului, prin ce a încălcat cerințele pct.3 din regulamentul circulației

rutiere, care prevede că: „Participanții la trafic sînt obligați să respecte regulile de

circulație, semnificația mijloacelor de semnalizare rutieră, semnalele și indicațiile

agentului de circulație, condițiile tehnice ale prezentului Regulament și prin acțiunile lor

să nu cauzeze prejudicii altor participanți la trafic, să expună pericolului, precum și să nu

creeze neîntemeiat obstacole circulației’’; pct.10 (1) lit. b) al RCR care stipulează că:

„Persoana care conduce un vehicul trebuie să posede cunoștințe și să execute cerințele

prezentului Regulament, precum și să posede dexteritatea necesară de a conduce în

siguranță vehiculul pe drum’’; a pct.45 RCR conform căruia: ,,1) Conducătorul trebuie să

conducă vehiculul în conformitate cu limita de viteză stabilită, ținînd permanent seama de

următorii factori: a) starea psihofiziologică ce influențează atenția și reacția; b)

dexteritatea în conducere care i-ar permite să prevadă situațiile periculoase; c) starea

tehnică a vehiculului și particularitățile încărcăturii; d) situația rutieră. 2) În cazul în care

în limita vizibilității apar obstacole care pot fi observate de conducător, el trebuie să

reducă viteza sau chiar să oprească, pentru a nu pune în pericol siguranța traficului’’, a

ignorat prevederile pct.56 (3) RCR, care carosabilul drumului, pe care acesta urmează să

vireze’’, art.22 din Legea nr. 131-XVI din 07.06.07 „Privind siguranța traficului rutier’’,

care în alin. (4) stipulează că: „participanții la trafic sunt obligați să manifeste un

comportament care să asigure fluența și siguranța traficului, să nu pericliteze siguranța

unor alți participanți la trafic’’, și ca urmare a tamponat pietonul Cegodari L., care

traversa partea carosabilă de la stânga spre dreapta relativ deplasării autoturismului

„Toyota Corolla’’, cu n/î V ZZ 056. În rezultatul accidentului rutier pietonului Cegodari

L., i-au fost cauzate leziuni corporale grave în rezultatul cărora a decedat la fața locului.

Conform raportului de expertiză prevăd că: „În cazul virării la dreapta sau la stânga,

conducătorul de vehicul trebuie să cedeze trecerea bicicliștilor și conducătorilor de ciclo-

motoare care traversează acest carosabil pe pista pentru bicicliști precum și pietonilor

care traversează medico-legală nr. 6 ,,D’’/ 2567 din 21 ianuarie 2016, moartea cet.

Cegodari L., a survenit în rezultatul hemoragiilor intracerebrale, cauzate de trauma

craniu-cerebrală deschisă, manifestată prin echimoze periorbitale și occipital pe dreapta

cu edem posttraumatic la acest nivel, otoragie pe dreapta, hemoragii în țesuturile moi

pericraniene în regiunea parieto-temporo-occipitală pe dreapta, fractura liniară a bolții și

bazei craniului, hemoragii subarahnoidiene pe emisferele cerebrale, sînge în ventricule

cerebrali, focare de contuzii intracerebral (fronto-perietal bilateral), hemoragii în

trunchiul cerebral - ce se confirmă prin modificările depistate la necropsie și adeverite

prin rezultatele histopatologice.

2

Pe baza stării de fapt expuse mai sus, confirmată de probele administrate, instanța a

reținut că, în drept, acțiunile inculpatului Sîrbu Gr. întrunesc elementele constitutive ale

infracțiunii prevăzute de art. 264 alin. (3) lit. b) Cod penal, adică încălcarea regulilor de

securitate a circulației rutiere și de exploatare a unităților de transport de către

persoana care conduce mijlocul de transport, încălcare ce a provocat din imprudență

decesul unei persoane.

de art. 401-402 Cod de procedură penală, a fost atacată cu apel de către inculpatul Sîrbu

Gr., care a indicat că sentința este ilegală în partea stabilirii pedepsei, aceasta fiind

considerată prea aspră, mai mult prima instanță a apreciat incorect gradul de pericol

social pe care îl prezintă inculpatul, nu a luat în considerație criteriile generale de

individualizare a pedepsei și circumstanțele care atenuează răspunderea penală.

Un alt argument în susținerea apelului s-a referit la aceea că prima instanță nu a

ținut cont de faptul că, inculpatul și-a recunoscut integral vina și a solicitat instanței

examinarea cauzei penale în privința sa în temeiul art. 3641 Cod de procedură penală.

De asemenea, apelantul a menționat că instanța de fond nu a ținut cont de faptul că

dînsul nu a comis o infracțiune intenționată, se căiește sincer de cele întâmplate, se

caracterizează pozitiv, fapt confirmat și de partea acuzării, solicitînd să i se aplice o

pedeapsă neprivativă de libertate.

În ședința instanței de apel din 13 decembrie 2016, avocata Ivanov O. împreună cu

inculpatul Sîrbu Gr. printr-un înscris autentic, au înaintat o cerere, prin care au solicitat

aplicarea actului amnistiei față de inculpat, cu încetarea procesului penal.

apelul declarat a fost respins, ca nefondat, cu menținerea sentinței atacate fără careva

modificări.

stabilit corect starea de fapt ce corespunde probelor din dosar, încadrînd just acțiunile

inculpatului în baza art. 264 alin. (3) lit. b) Cod penal și corect stabilindu-i acestuia

pedeapsa prin prisma art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală.

Pe marginea criticilor privind chestiunea de individualizare a pedepsei, instanța a

specificat că, la stabilirea acesteia s-a luat în considerație faptul că inculpatul a

recunoscut vina și regretă cele săvârșite. Totodată, la stabilirea pedepsei instanța de fond

a luat în considerație și faptul că, infracțiunea comisă este una gravă, s-a ținut seama de

personalitatea inculpatului, care anterior nu a mai fost condamnat, se caracterizează

satisfăcător, nu se află la evidența medicului narcolog, a recuperat prejudiciul material

succesorului părții vătămate.

Prin urmare, instanța de apel a considerat că argumentele menționate de apelant nu

pot fi reținute ca temei justificativ de aplicare în privința lui a unei pedepse non-privative

de libertate, or aceasta face imposibil atingerea scopului pedepsei penale, de corectare și

reeducare a inculpatului, avînd în vedere că scopul educativ și preventiv al pedepsei

stabilite inculpatului, poate fi atins doar prin aplicarea pedepsei închisorii cu izolarea lui

de societate, reabilitare și corijare, în locurile de detenție.

3

Cu referire la cererea înaintată de inculpat și avocatul acestuia Ivanov O. privind

aplicarea amnistiei în privința lui Sîrbu Gr., aceasta a fost considerată neîntemeiată,

întrucît potrivit art. 1 al Legii nr. 210 din 29 iulie 2016 cu privire la amnistie în legătură

cu aniversarea a 25 de la proclamarea independenței Republicii Moldova, amnistia se

aplică condiționat și exclusiv față de persoanele bănuite, învinuite și inculpate, care

manifestă căință activă în cadrul procesului penal și celor condamnate care sunt

caracterizate pozitiv pe parcursul executării pedepsei, perioadei de probațiune sau

termenului de probă și sunt evaluate psihologic ca fiind persoane ce nu prezintă risc de

recidivă mediu sau redus, dacă aceste persoane cad sub incidența prevederilor art. 2-9, 11

și 12.

În temeiul alin. (2) al aceleiași norme legale, căința activă a persoanei se determină

în conformitate cu criteriile stabilite de art. 57 din Codul penal nr.985-XV din 18 aprilie

2002, fără a ține cont de criteriul gravității faptei comise.

În sensul art. 57 alin. (1) din Codul penal, persoana care pentru prima oară a săvârșit

o infracțiune ușoară sau mai puțin gravă poate fi liberată de răspundere penală dacă ea,

după săvârșirea infracțiunii, s-a autodenunțat de bună voie, a contribuit activ la

descoperirea infracțiunii, a compensat valoarea daunei materiale cauzate sau, în alt mod,

a reparat prejudiciul pricinuit de infracțiune.

În acest sens, instanța de apel a menționat că Sîrbu Gr. a fost condamnat pentru

infracțiunea prevăzută de art. 264 alin. (3) lit. b) Cod penal, care potrivit art. 16 Cod

penal este o infracțiune gravă, nu a făcut dovada compensării prejudiciului material și

moral cauzat succesorului părții vătămate, ceea ce face imposibilă aplicarea amnistiei în

privința sa.

Ivanov O. și inculpatul Sîrbu Gr. au declarat cereri de recurs, prin care solicită casarea

deciziei instanței de apel, deoarece în privința lui Sîrbu Gr. a fost aplicată o pedeapsă

prea aspră pentru fapta infracțională comisă de acesta din imprudență.

6.1. În motivarea cererii de recurs, avocata Ivanov O. invocă critici similare celor

expuse și în apelul formulat de inculpatul Sîrbu Gr., pledînd pentru o pedeapsă non-

privativă de libertate în privința ultimului precum și pentru aplicarea amnistiei.

Recurenta susține că prima instanță urma să stabilească limitele pedepsei conform

prevederilor art.3641 alin.(8) Cod de procedură penală, după care să soluționeze și

chestiunea legată de posibilitatea condamnării inculpatului cu suspendarea condiționată a

executării pedepsei, fapt omis de instanță, cu toate că Sîrbu Gr. a solicitat aplicarea unei

pedepse non-privative de libertate.

De asemenea, Sîrbu Gr. în instanțele de judecată a menționat că nu a comis o

infracțiune intenționată, se căiește sincer de cele întîmplate, nu a avut nici o încălcare a

legislației pînă acum, se caracterizează pozitiv, fapt confirmat și de către partea acuzării,

la faza urmăririi penale a compensat prejudiciul moral și material cauzat succesorului

părții vătămate, ceea ce se confirmă prin declarația notarială depusă de ultima.

Or, motivarea hotărîrilor judecătorești este o garanție pentru părți că cererile lor au

fost analizate cu atenție și oferă posibilitatea exercitării controlului judiciar. Analiza pe

4

care judecătorul o face în legătură cu motivele de fapt și de drept care i-au format

convingerea, în sensul unei anumite soluții, trebuie să fie clară și simplă, precisă, concisă

și fermă, într-un cuvînt să aibă putere de convingere.

În contextul celor menționate, recurenta susține că instanța de fond la adoptarea

sentinței și instanța de apel la adoptarea deciziei, nu au ținut cont nici de prevederile

legislației și nici de cele menționate de Sîrbu Gr., astfel creând senzația că părțile nu au

fost auzite.

În ședința instanței de apel, inculpatul a susținut declarațiile făcute la faza de

urmărire penală și în instanța de fond, solicitând admiterea apelului și încetarea

procesului penal în privința sa în baza Legii nr. 210 din 29 iulie 2016 privind amnistia în

legătură cu aniversarea a 25-a de la proclamarea independenței Republicii Moldova.

Însă, instanța de apel incorect a indicat în decizia sa că cererea lui Sîrbu Gr. este

nemotivată și pasibilă respingerii, deoarece în sensul art. 57 alin. (1) din Codul penal,

persoana care pentru prima oară a săvârșit o infracțiune ușoară sau mai puțin gravă poate

fi liberată de răspundere penală dacă ea, după săvârșirea infracțiunii, s-a autodenunțat de

bună voie, a contribuit activ la descoperirea acesteia, a compensat valoarea daunei

materiale cauzate sau, în alt mod, a reparat prejudiciul pricinuit de infracțiune.

Prin urmare, în contextul argumentelor invocate mai, sus s-a constatat că, de fapt,

Colegiul Penal al Curții de Apel Chișinău, nu a studiat minuțios declarațiile depuse de

succesorul părții vătămate Gîlcă N., în cadrul urmăririi penale și în cadrul instanței de

judecată, unde aceasta a comunicat că nu are nici o pretenție materială sau morală față de

Sîrbu Gr. Acest fapt a fost reconfirmat repetat în Declarația notarială depusă la data de

22.12.2016, în adresa Curții de Apel Chișinău, tot atunci a fost depus suplimentar la data

de 14.12.2016, foto-copia ordinului de încasare a numerarului nr.98K6-3110, prin care

Sîrbu Gr. a achitat suma de 828 lei, impusă prin sentință, în vederea achitării taxei de stat

pentru recuperarea cheltuielilor judiciare.

Deci, recurenta susține că instanța eronat a indicat precum că cererea inculpatului

Sîrbu Gr. nu urmează a fi examinată din punct de vedere a aplicării prevederilor Legii

privind amnistia, din considerentul că Sîrbu Gr. nu a făcut dovada compensării

prejudiciului material și moral cauzat succesorului părții vătămate.

6.2. La 28 februarie 2016, Sîrbu Gr. printr-un scris autentic, a depus o cerere prin

care solicită aplicarea amnistiei în privința sa.

De asemenea, la 13 martie 2017 inculpatul Sîrbu Gr. a declarat recurs ordinar, prin

care solicită să-i fie aplicată o pedeapsă mai blîndă, fără privarea de libertate, cu aplicarea

amnistiei, invocînd critici similare celor din cererea de recurs a avocatei Ivanov O.

procurorul în referința depusă privind opinia sa asupra recursurilor declarate de partea

apărării, menționează că acesta sunt inadmisibile, ca fiind vădit neîntemeiate. La fel,

procurorul menționează în referință că în privința lui Sîrbu Gr. nu poate fi aplicată Legea

nr. 210, odată ce acesta cade sub incidența restricțiilor prevăzute de legea dată.

Partea vătămată, Gîlcă N., a depus și ea referință solicitînd admiterea recursurilor

declarate și aplicarea unei pedepse mai blînde în privința inculpatului Sîrbu Gr., totodată

5

a menționat că ia fost restituit integral prejudiciul material și moral cauzat prin

infracțiunea comisă de Sîrbu Gr.

lărgit ajunge la conchiderea că recursul declarat de avocata Ivanov O. urmează a fi admis,

cu casarea totală a sentinței și deciziei instanței de apel și încetarea procesului penal în

privința lui Sîrbu Gr., iar recursul inculpatului urmează a fi respins, ca inadmisibil. Avînd

în vedere că, la caz, au fost declarate două cereri de recurs, Colegiul va puncta în

continuare, în mod separat, raționamentele care au stat la baza adoptării soluției

nominalizate supra pe marginea acestora.

8.1. În primul rînd, se enunță că, potrivit prevederilor art. 434 Cod de procedură

penală, judecînd recursul împotriva deciziei instanței de apel, Colegiul penal lărgit al

Curții Supreme de Justiție verifică legalitatea hotărîrii atacate pe baza materialelor din

dosar și se pronunță asupra tuturor motivelor invocate în recurs de titularul acestuia.

Or, rațiunea și finalitatea exercitării căii de atac, în particular avîndu-se în vedere

recursul ordinar, rezidă în înlăturarea erorilor admise de instanța ierarhic inferioară la

etapa precedentă de judecare a cauzei, iar controlul judecătoresc pe care acesta îl

declanșează, are un rol preventiv și unul reparator.

În drept, soluția instanței de recurs adoptate pe marginea cererii depuse de avocata

Ivanov O. în numele inculpatului, se fundamentează pe prevederile art. 435 alin. (1) pct.

2) lit. b) Cod de procedură penală, potrivit cărora judecînd recursul instanța este în drept

să-l admită, cu casarea totală a hotărîrilor atacate și cu dispunerea încetării procesului

penal în cazurile prevăzute de legea procesual-penală.

Prin urmare, instanța de recurs poate să intervină în soluția instanței de apel,

inclusiv și să o caseze total, atunci cînd se constată că, în speță sunt incidente

circumstanțe care înlătură răspunderea penală a inculpatului.

Pornind de la analiza cererii de recurs declarate de avocata Ivanov O., Colegiul

constată că, în esență, titulara acesteia critică neaplicarea de către instanța de apel a Legii

nr. 210 privind amnistia în legătură cu aniversarea a 25-a de la proclamarea

independenței Republicii Moldova, cu dispunerea încetării procesului penal în privința lui

Sîrbu Gr., considerînd că pedeapsa aplicată acestuia pentru comiterea infracțiunii

prevăzute de art. 264 alin. (3) lit. b) Cod penal este prea aspră și neproporțională faptei

infracționale comise.

Instanța de recurs consideră că criticele recurentei sunt întemeiate și în contextul ce

urmează va puncta raționamentele care au stat la baza admiterii recursului declarat.

Într-un prim aspect, este relevant de a specifica că amnistia este actul de clemență al

puterii legiuitoare, prin care aceasta, din considerente de ordin politic sau social, înlătură

răspunderea penală și consecințele condamnării pentru infracțiunile săvârșite până la

apariția sa.

La 29 iulie 2016 a fost adoptată Legea nr. 210 privind amnistia în legătură cu

aniversarea a 25-a de la proclamarea independenței Republicii Moldova. Potrivit art. 2

din Legea nr. 210, în cazul în care persoana, în privința căreia se judecă cauza penală,

întrunește condițiile stabilite de art. 1 și nu cade sub incidența art. 10, este pasibilă de a i

6

se aplica actul amnistiei, dacă infracțiunea a fost comisă până la data de 29 iulie 2016,

pentru care Codul penal nr. 985-XV din 18 aprilie 2002 sau Codul penal aprobat prin

Legea R.S.S. Moldovenești din 24 martie 1961, prevede, în calitate de pedeapsă

principală maximă o pedeapsă nu mai aspră decât pedeapsa cu închisoarea, pe un termen

de 7 ani.

Din actele cauzei deferite judecății, se constată că Sîrbu Gr. a comis infracțiunea

prevăzută de art. 264 alin. (3) lit. b) Cod penal la data de 01 decembrie 2015, iar

săvîrșirea acestei infracțiuni se pedepsește cu închisoare de la 3 la 7 ani cu privarea de

dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de pînă la 4 ani, infracțiunea

face parte din categoria celor comise din imprudență. Respectiv, la prima facie

circumstanțele de fapt ale cauzei deferite judecății, se încadrează în prescripțiile generale

ale Legii nr. 210 privind amnistia, care are ca efect înlăturarea răspunderii penale pentru

fapta infracțională comisă.

Procedura de aplicare a actului amnistiei față de inculpat este reglementată de art. 2

din Legea nr. 210, unde se stipulează expres că procesul penal încetează la faza de

judecare a cauzei, care include toate instanțele ordinare de judecată, adică atât prima

instanță, cât și instanța de apel și cea de recurs ordinar, dacă sunt întrunite condițiile

expres indicate de această lege.

Totodată, în acest punct de analiză se evidențiază că, înainte de a aplica actul

amnistiei, instanța urmează să determine, dacă inculpatul a manifestat căința activă față

de fapta infracțională comisă. Alin. (2) al art. 1 din Legea nr. 210 susține că căința activă

a persoanei se determină, în conformitate cu criteriile stabilite de art. 57 Cod penal.

Din conținutul art. 57 Cod penal, trebuie de înțeles că liberarea de răspundere

penală, în legătură cu căința activă, este posibilă numai în cazul în care sunt întrunite

următoarele criterii: persoana s-a autodenunțat de bună voie, a contribuit activ la

descoperirea infracțiunii, a compensat valoarea daunei materiale cauzate sau a reparat

în alt mod prejudiciul pricinuit de infracțiune. Or, reieșind din textul legii precitat, se

conchide că, pentru aplicarea amnistiei față de inculpat, este suficient să fie întrunite cel

puțin unul dintre criteriile enumerate supra. Tot aici, este importantă remarca că, căință

activă manifestată prin contribuire activă la descoperirea infracțiunii include: judecarea

cauzei penale în procedura simplificată prevăzută de art. 364,1 sau în baza art. 509 Cod

de procedură penală, sau recunoașterea integrală a vinovăției.

Raportînd la caz cele consemnate supra, Colegiul reiterează că, cauza penală în

privința lui Sîrbu Gr. a fost judecată în procedura simplificată, reglementată de art. 3641

Cod de procedură penală, în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. Prin

alte cuvinte, inculpatul a manifestat căință față de fapta infracțională comisă, încă în

prima instanță, acceptînd judecarea cauzei în privința sa în baza art. 3641 Cod de

procedură penală și recunoscînd vinovăția de cele incriminate. Mai mult, succesorul părții

vătămate nu a înaintat acțiune civilă, iar Gîlcă N. a declarat constant pe tot parcursul

procesului penal că nu are careva pretenții pecuniare față de inculpat.

La etapa judecării cauzei de către instanța de apel, inculpatul a solicitat, printr-o

cerere scrisă personal și autentificată de avocata acestuia Ivanov O., să fie aplicată

7

amnistia în privința sa, cu încetarea procesului penal.

Instanța de apel a respins solicitarea inculpatului și a consemnat că, actul amnistiei

față de inculpat nu poate fi aplicat din motiv că acesta a săvîrșit o infracțiune gravă și nu

a făcut dovada compensării prejudiciului material și moral cauzat succesorului părții

vătămate, prin alte cuvinte instanța de apel a conchis că, în speță se atestă interdicțiile

prevăzute de art. 10 al Legii nr. 210.

Colegiul penal lărgit nu poate ralia la statuările instanței de apel și consideră că în

privința inculpatului urmează a fi aplicat actul amnistiei, dat fiind că la etapa judecării

recursului ordinar declarat de avocata Ivanov O. în numele inculpatului, aceasta a anexat

la cererea de recurs o declarație autentificată notarial la data de 22 decembrie 2016, prin

care se confirmă că subsemnata Gîlcă N., succesorul părții vătămate, careva pretenții

materiale sau de altă natură față de Sîrbu Gr. nu are.

Din atare considerente, Colegiul penal lărgit conchide că, la caz, în privința

inculpatului Sîrbu Gr. poate fi aplicat actul amnistiei, nefiind incidente careva restricții

prevăzute de art. 10 al Legii nr. 210, acesta manifestînd căința activă față de fapta

infracțională comisă.

Respectiv, toate raționamentele consemnate supra au conturat opinia Colegiul penal

lărgit că, recursul ordinar declarat de avocata Ivanov O. în numele inculpatului Sîrbu Gr.

urmează a fi admis, cu casarea totală a sentinței Judecătoriei Ciocana, mun. Chișinău din

14 iunie 2016 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 13 decembrie

2016 și pronunțarea unei noi hotărîri, prin care procesul penal privind învinuirea înaintată

lui Sîrbu Gr. în baza art. 264 alin. (3) lit. b) Cod penal urmează a fi încetat, în baza art. 2

al Legii nr. 210 din 29 iulie 2016 privind amnistia, în legătură cu aniversarea a 25-a de la

proclamarea independenței Republicii Moldova.

Subsidiar, instanța de recurs consideră relevant să evidențieze că, la etapele

precedente de judecare a cauzei, instanțele eronat au conchis asupra încasării din contul

lui Sîrbu Gr. în beneficiul statului a cheltuielilor de judecată în mărime de 828 lei, dat

fiind că, potrivit practicii judiciare constante a Curții Supreme de Justiție în acest

domeniu, s-a stabilit că, în cazurile când expertiza a fost dispusă de către organul de

urmărire penală sau de către instanța de judecată la solicitarea acuzatorului de stat, plățile

necesare pentru efectuarea expertizei urmează a fi achitate din contul mijloacelor bănești

a bugetului de stat, dar nu a inculpatului.

De altfel, se reiterează că, în dispoziția art. 143 alin. (1) Cod de procedură penală

este stipulat expres că expertiza se dispune și se efectuează în mod obligatoriu pentru

constatarea circumstanțelor enumerate în aliniatul nominalizat, inclusiv și în cazul când

prin alte probe nu poate fi stabilit adevărul în cauză.

Tot aici, Colegiul penal lărgit consideră necesar de a face trimitere și la prevederile

art. 143 alin. (2) Cod de procedură penală, potrivit cărora plata pentru expertizele

judiciare efectuate în cazurile prevăzute la alin. (1) se face din contul bugetului de stat.

Pe cale de consecință, se reiterează că, în cazurile când expertiza a fost dispusă de

către organul de urmărire penală sau de către instanța de judecată la solicitarea

8

acuzatorului de stat, plățile necesare pentru efectuarea expertizei urmează a fi achitate din

contul mijloacelor bănești a bugetului de stat.

Din actele cauzei se constată că expertiza medico-legală a cadavrului cet. Cegodari

L. a fost dispusă de către organul de urmărire penală în vederea constatării

circumstanțelor decesului acesteia, iar atare acțiuni procesuale, ce țin de administrarea

probatoriului și formularea învinuirii, sunt puse în sarcina părții acuzării și nu urmează a

fi achitate de inculpat.

Așadar, Colegiul penal lărgit consemnează că cheltuielile suportate în cadrul

urmăririi penale în vederea demonstrării vinovăției inculpatului în comiterea infracțiunii

incriminate, prin efectuarea expertizelor judiciare, reprezintă cheltuieli judiciare ce

urmează a fi achitate din contul bugetul de stat, ci nu puse în sarcina inculpatului, iată din

ce considerente instanța de recurs a ajuns la concluzia de a casa total, atît sentința, cît și

decizia instanței de apel.

8.2. Cu privire la cererea de recurs declarată de inculpatul Sîrbu Gr. la data de 13

martie 2017, Colegiul penal lărgit relevă următoarele.

Din actele dosarului se constată că inculpatul, nefiind de acord cu soluțiile

pronunțate de instanțele ierarhic inferioare, a contestat cu recurs ordinar hotărîrile

judecătorești adoptate de acestea, la data de 13 martie 2017, ceea ce se confirmă prin

ștampila de pe cerere.

În conformitate cu prevederile art. 422 Cod de procedură penală, termenul de

declarare a recursului este de 30 de zile de la data pronunțării deciziei instanței de apel.

Ca atare, termenul de recurs are caracter imperativ, în sensul că depășirea lui atrage

decăderea din dreptul de a exercita calea de atac, iar recursul declarat după expirarea

termenului se consideră ca tardiv, deoarece legea procesual-penală nu prevede

posibilitatea de repunere în termen a recursului.

În același sens se stipulează și în art. 230 alin. (2) Cod de procedură penală „în

cazul în care pentru exercitarea unui drept procesual este prevăzut un anumit termen,

nerespectarea acestuia impune pierderea dreptului procesual și nulitatea actului efectuat

peste termen.”

Totodată, Colegiul penal mai remarcă că, potrivit statuărilor din practica constantă a

Curții Europene a Drepturilor Omului, s-a notat că dacă termenul pentru introducerea

unei căi de atac este reînnoit după un interval considerabil și pentru motive care nu par să

fie foarte convingătoare, o asemenea decizie ar putea înfrînge principiul securității

raporturilor juridice.

Din materialele cauzei deferite judecății se constată că, decizia motivată a instanței

de apel în cauza penală privindu-l pe Sîrbu Gr. a fost pronunțată integral la data de 10

ianuarie 2017, iar potrivit procesului-verbal al ședinței de judecată din 10 ianuarie 2017,

inculpatul nu a fost prezent la pronunțarea decizie.

Însă, conform procesului-verbal al ședinței de judecată din 13 decembrie 2016, atît

avocata Ivanov O., cît și inculpatul Sîrbu Gr. au fost prezenți la ședința dată, care s-a

finalizat cu pronunțarea dispozitivului și anunțarea părților despre data pronunțării

deciziei motivate, stabilite pentru 10 ianuarie 2017. (f.d. 147)

9

Astfel, cunoscînd cu certitudine despre data pronunțării deciziei integrale, la ședința

din 10 ianuarie 2017 părțile nominalizate supra nu s-au prezentat pentru a lua act de

hotărîrea motivată și a o recepționa.

Ulterior, potrivit scrisorii anexate la fila dosarului 169, se confirmă că Curtea de

Apel a expediat în adresa părților copia deciziei motivate în privința lui Sîrbu Gr., pentru

informare, la aceiași dată.

În acest context, este important de a menționa că, la pronunțarea hotărîrii integrale

legea nu solicită obligatoriu prezența părților, iar pentru părțile care nu s-au prezentat la

pronunțarea sentinței, se consideră că au luat cunoștință de conținutul hotărîrii motivate la

data pronunțării, avînd în vedere și faptul că hotărîrile se plasează pe portalul web al

instanței de judecată, astfel devenind publice pentru toți. Călăuzitoare în acest sens este și

practica judiciară, potrivit căreia s-a statuat că neprezentarea părților, care au fost legal

citate la ședința de judecată, dar care nu s-au prezentat, termenul de atac și pentru acestea

oricum se calculează din momentul pronunțării hotărîrii integrale.

Respectiv, urmează a se consemna că începutul termenului de atac cu recurs ordinar

a deciziei instanței de apel, pentru inculpatul Sîrbu Gr. a fost la data de 11 ianuarie 2017

și a expirat la data de 10 februarie 2017. Însă, potrivit ștampilei de pe cererea de recurs se

constată că Sîrbu Gr. a depus-o personal la Curtea Supremă de Justiție la data de 13

martie 2017.

Pe cale de consecință, avînd în vedere cele consemnate supra, Colegiul penal lărgit

reține că în speța discutată, termenul de declarare a recursului a fost omis de către

recurent, din circumstanțe imputabile acestuia, iar argumentele invocate de dînsul în

cererea de recurs nu vor fi preluate pentru examinare, partea fiind decăzută din dreptul de

a exercita calea respectivă de atac.

Prin urmare, Colegiul penal lărgit statuează asupra soluției de respingere, ca

inadmisibil, a recursului ordinar depus de inculpatul Sîrbu Gr., deoarece acesta este

declarat peste termenul legal prevăzut de lege.

pct. 2) lit. b) Cod de procedură penală, Colegiul penal lărgit,

D E C I D E :

Respinge, ca inadmisibil, recursul ordinar declarat de inculpatul Sîrbu Grigore Ion.

Admite recursul ordinar declarat de avocata Ivanov Oxana în numele inculpatului

Sîrbu Grigore, casează total sentința Judecătoriei Ciocana, mun. Chișinău din 14 iunie

2016 și decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 13 decembrie 2016, în

cauza penală privindu-l pe Sîrbu Grigore Ion, cu pronunțarea unei noi hotărîri, după cum

urmează:

Se dispune încetarea procesului penal privind învinuirea înaintată lui Sîrbu Grigore

Ion în baza art. 264 alin. (3) lit. b) Cod penal, conform prevederilor art. 2 al Legii nr. 210

din 29 iulie 2016 privind amnistia, în legătură cu aniversarea a 25-a de la proclamarea

independenței Republicii Moldova.

10

Sîrbu Grigore Ion urmează a fi eliberat din penitenciar, dacă în privința lui nu este

aplicată măsura preventivă sub formă de arest sau acesta nu execută pedeapsa penală în

baza altor hotărâri judecătorești.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 13 aprilie 2017.

Președinte URSACHE Petru

Judecători NICOLAEV Ghenadie

MORARU Petru

TOMA Nadejda

TIMOFTI Vladimir

11