1ra-252/2018 — art. 171 alin. 1 CP

1ra-252/2018 — art. 171 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 1ra-252/2018

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

31 ianuarie 2018 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Nicolae Gordilă,

Judecători Iurie Diaconu, Elena Covalenco,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursurilor ordinare, împotriva sentinței Judecătoriei Orhei din 28 iulie

2017 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 26 octombrie

2017, declarate de Adjunctul procurorului-șef al Procuraturii de circumscripție

Chișinău, Vasile Bolduratu, și de inculpatul

Negara Gheorghi XXXX, născut la

XX XXXXX XXXX, originar și locuitor al s. XXXXX, r-

nul XXXX, cetățean al R. Moldova, anterior condamnat

prin:

1) sentința Judecătoriei Șoldănești din

28.09.2012, în baza art. 179 alin. (1) Cod penal, la 1 an

și 6 luni închisoare;

2) decizia Curții de Apel Bălți din 02.10.2014, în

baza art. 187 alin. (2) Cod penal, la 4 ani închisoare.

Eliberat pe 26.01.2017.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 02.06.2017 – 28.07.2017,

instanța de apel: 15.09.2017 – 26.10.2017,

instanța de recurs: 22.12.2017 – 31.01.2018.

Asupra recursurilor menționate, Colegiul penal,

C O N S T A T Ă :

condamnat în baza art. 171 alin. (1) Cod penal la 3 ani și 8 luni închisoare, cu

executare în penitenciar de tip închis, începând din 28 iulie 2017, cu includerea în

termenul pedepsei a duratei arestului preventiv de la 19 martie 2017 până la 28

iulie 2017.

1

inculpatul Negara G., aflându-se la domiciliul său din s. XXXXX, r-nul XXXXX,

având-o în vizită pe XXXXX X., urmărind scopul satisfacerii poftei sexuale,

acționând intenționat, dându-și seama de caracterul prejudiciabil al acțiunilor sale,

prevăzând urmările lor și admițând în mod conștient survenirea acestor urmări, a

aplicat violență fizică în privința lui XXXXX X., apucând-o cu mâna de gât și

târând-o pe cuptor, unde a dezbrăcat-o prin constrângere fizică, și contrar voinței

acesteia, a întreținut cu ea un raport sexual forțat, cauzându-i dureri și suferințe

fizice.

Instanța a reținut că inculpatul nu a recunoscut vina, declarând că a recurs la

actul sexual fiind în stare de ebrietate, atât el, cât și partea vătămată, or,

propunându-i să întrețină relații sexuale, ultima nu i-a răspuns nimic.

Totodată, vina inculpatului este dovedită prin probele administrate.

Astfel, partea vătămată XXXXX X. a declarat că fiind în casa inculpatului,

acesta a dezbrăcat-o forțat de haine, a târât-o pe cuptor și violat-o. A încercat să

strige, însă inculpatul i-a astupat gura cu mâna.

Potrivit raportului de expertiză judiciară nr. 68 din 24.03.2017, în rezultatul

examinării medico-legale la partea vătămată s-au constatat echimoze și edem ale

țesuturilor moi pe ambele coapse.

Instanța a încadrat acțiunile inculpatului în baza art. 171 alin. (1) Cod penal,

ca violul, adică raportul sexual săvârșit prin constrângere fizică a persoanei.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont de prevederile art. 7, 61, 75 Cod

penal, că inculpatul a săvârșit o infracțiune mai puțin gravă, se caracterizează

negativ, că nu au fost stabilite circumstanțe atenuante, că acesta nu se află la

evidența medicului narcolog și psihiatru, are la întreținere doi copii minori, că

inculpatul a fost condamnat anterior la pedeapsă cu închisoarea pentru săvârșirea

infracțiunilor cu intenție, având antecedente penale, iar potrivit art. 34 alin. (1) Cod

penal, se consideră recidivă comiterea cu intenție a infracțiunii de o persoană cu

antecedente penale pentru o infracțiune săvârșită cu intenție.

În baza circumstanțelor stabilite, analizând concursul de împrejurări,

ținându-se cont de existența circumstanțelor agravante, vârsta inculpatului,

atitudinea sa față de cele comise, nefiind evidențiată tendința de corectare, de

poziția părții vătămate, de faptul că pedeapsa stabilită pentru infracțiunile săvârșite

anterior nu și-a atins scopul, pentru acesta fiind reținută starea de recidivă, instanța

a concluzionat că corectarea și reeducarea lui este posibilă doar cu izolare de

societate.

În același timp, instanța a conchis să respingă cererea acuzării de încasare a

cheltuielilor judiciare în mărime de 7203,53 lei din contul inculpatului, deoarece

cheltuielile suportate în cadrul urmăririi penale în vedere demonstrării vinovăției

inculpatului prin cheltuirea foilor de hârtie, imprimarea acestora, a copertei,

efectuarea expertizei, sunt cheltuieli acoperite din bugetul de stat.

apel, solicitând casarea parțială a sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri, prin

2

care să fie încasate de la inculpat în beneficiul statului cheltuielile judiciare în

sumă de 7203,53 lei.

Apelanta a invocat că conform art. 227 alin. (1), (2) pct. 5) Cod de procedură

penală, cheltuielile judiciare sunt cheltuielile suportate potrivit legii pentru

asigurarea bunei desfășurări a procesului penal. Cheltuielile judiciare cuprind

sumele cheltuite în legătură cu efectuarea acțiunilor procesuale în cauza penală.

Totodată, art. 229 alin. (1), (2) Cod de procedură penală prescrie că

cheltuielile judiciare sunt suportate de condamnat sau sunt trecute în contul

statului, iar instanța de judecată poate obliga condamnatul să recupereze

cheltuielile judiciare.

Astfel, în circumstanțele constatate, instanța de fond urma să încaseze de la

inculpat în beneficiul statului cheltuielile de judecată suportate pentru efectuarea

acțiunilor procesuale, pentru efectuarea expertizelor medico-legale, biologice în

sumă de 7203,53 lei.

octombrie 2017, apelul a fost respins ca nefondat.

Instanța de apel a reținut că inculpatul a solicitat examinarea apelului în lipsa

sa, refuzul fiind confirmat de apărător, judecarea cauzei fiind dispusă în absența

acestuia.

Or, nefiind contestate vinovăția și pedeapsa aplicată inculpatului, nu au fost

stabilite temeiuri de a interveni în sentința adoptată, instanța de apel urmând să se

pronunțe doar în limita argumentelor invocate în apelul declarat.

Astfel, apelul acuzării privind încasarea cheltuielilor judiciare din contul

inculpatului este nefondat, deoarece cheltuielile au fost efectuate în cadrul

urmăririi penale în vederea acumulării probelor necesare pentru demonstrarea

vinovăției inculpatului în săvârșirea infracțiunii incriminate și urmează a fi trecute

în contul statului.

Potrivit art. 100 alin. (2) Cod de procedură penală și art. 6§2 CEDO, sarcina

probațiunii e pusă în seama organului de urmărire penală, persoana acuzată de un

delict beneficiind de prezumția nevinovăției, stipulată de art. 8 Cod de procedură

penală.

Normele procedural-penale nu prevăd expres încasarea din contul

inculpatului a cheltuielilor judiciare, constituite din efectuarea expertizei medico-

legale, biologice, costul filelor din dosar, iar statului îi revine obligația pozitivă de

a administra probe pentru a demonstra vinovăția unei persoane.

Astfel, cheltuielile suportate în cadrul urmăririi penale în vederea

demonstrării vinovăției inculpatului în comiterea infracțiunii imputate reprezintă

cheltuieli judiciare ce sunt acoperite din bugetul statului.

Vasile Bolduratu, a declarat recurs ordinar, în care solicită casarea acestei decizii și

dispunerea rejudecării cauzei în aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

Recurentul a invocat că instanța de apel a omis că în cadrul examinării

cauzei statul a suportat cheltuieli judiciare pentru efectuarea rapoartelor de

3

expertiză judiciară în sumă de 7203,53 lei, ce urmează a fi încasați de la inculpat în

beneficiul statului, în conformitate cu art. 227-229 Cod de procedură penală, iar

instanța, contrar prevederilor art. 385 alin. (1) pct. 14), 397 pct. 5) Cod de

procedură penală, nu a dispus acest fapt.

Or, soluția instanței de apel de a menține sentința referitor la încasarea

cheltuielilor de judecată contravine normelor legale în vigoare, în art. 229 Cod de

procedură penală fiind expusă clar obligativitatea suportării cheltuielilor judiciare

de către condamnat.

În drept, recursul este fondat pe temeiul prevăzut la art. 427 alin. (1) pct. 6)

Cod de procedură penală, că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor

motivelor invocate în apel, că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția.

5.1. A declarat recurs ordinar și inculpatul, în care solicită casarea hotărârilor

adoptate, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să fie

achitat.

Recurentul a indicat că este nevinovat, că partea vătămată nu dispune de

martori care să dea declarații împotriva lui, iar apărarea are cinci martori, care pot

să facă declarații în defavoarea acesteia.

Totodată, nevinovăția sa se confirmă și prin decizia instanței de apel, iar el a

refuzat să se prezinte în ședința de judecată considerând că legea nu se respectă.

materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal

concluzionează că acestea urmează a fi declarate inadmisibile din următoarele

considerente.

În primul rând, potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală,

hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de instanțele de fond și de apel, dar doar în temeiurile prevăzute de lege.

Conform art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs se pronunță

doar în limitele temeiurilor invocate în recurs.

Potrivit art. 429 alin. (1) Cod de procedură penală, recursul trebuie să fie

motivat. În corespundere cu art. 430 pct. 4) și 5) Cod de procedură penală, cererea

de recurs trebuie să conțină denumirea instanței care a adoptat decizia în apel, data

pronunțării deciziei de apel, dispozitivul deciziei în apel și argumentele admiterii

sau respingerii apelului, conținutul și motivele recursului cu argumentarea

ilegalității hotărârii atacate și solicitările recurentului, cu indicarea temeiurilor

prevăzute în art. 427 invocate în recurs și în ce constă problema de drept de

importanță generală abordată în cauza dată.

Însă, în recursul inculpatului, în pofida prevederilor enunțate, nu este indicat

nici un temei din cele nominalizate în art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală,

fiind omisă totalmente specificarea unor concrete erori de drept și argumentarea

ilegalității deciziei contestate în acest sens (pct. 5.1. din decizie).

Mai mult, conform art. 420 alin. (1), (4) Cod de procedură penală, nu poate

fi atacată cu recurs sentința în privința căreia inculpatul nu a folosit calea apelului.

4

Persoana care nu a folosit apelul poate ataca cu recurs decizia instanței de apel prin

care i s-a înrăutățit situația.

În sensul vizat, se reține că argumentele invocate în recursul ordinar, nu au

fost invocate de apărare și în apel, nefiind în genere utilizată de inculpat această

cale de atac, deci recursul ordinar al inculpatului în acest sens nu are niciun suport

legal (pct. 3. - 5.1. din decizie).

Circumstanțele enunțate denotă că recursul nominalizat nu întrunește

condițiile legale de conținut, iar instanța de recurs nu este competentă să

completeze din oficiu recursul ordinar al inculpatului cu circumstanțe în fapt și în

drept, care l-ar justifica.

Or, conform prevederilor art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța

judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea

acuzării sau a apărării și nu exprimă alte interese decât interesele legii.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 1) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta nu

îndeplinește cerințele de conținut, prevăzute în art. 429 și 430.

Prin urmare, odată ce recursul ordinar al inculpatului nu îndeplinește

cerințele legale de conținut, el urmează a fi declarat inadmisibil.

În al doilea rând, potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală,

hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de instanțele de fond și de apel, inclusiv și în temeiul când instanța de apel

nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, când hotărârea atacată

nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele

reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În sensul vizat și în raport cu circumstanțele invocate în recursul ordinar al

procurorului, se atestă că împrejurările menționate în partea descriptivă a

hotărârilor contestate, inclusiv cele reproduse în pct. 2. și 4. din prezenta decizie,

relevă în mod concludent că instanțele de fond și de apel au constatat și apreciat

circumstanțele de fapt și de drept privind soluția încasării cheltuielilor judiciare în

strictă conformitate cu prevederile normelor de procedură penală, corect ținând

cont de prevederile art. 385 alin. (1) pct. 14), 227 alin. (1) și (3), 143 alin. (1) pct.

2), 6), alin. (2) Cod de procedură penală, care prescriu expres că la adoptarea

sentinței, instanța de judecată soluționează cine și în ce proporție trebuie obligat să

plătească cheltuielile judiciare, suportate pentru asigurarea bunei desfășurări a

procesului penal, care se plătesc din sumele alocate de stat dacă legea nu prevede

altă modalitate, expertiza se dispune și se efectuează în mod obligatoriu pentru

constatarea gradului de gravitate și a caracterului vătămărilor integrității corporale,

altor cazuri când prin alte probe nu poate fi stabilit adevărul în cauză, iar plata

acestor expertize judiciare se face din contul mijloacelor bugetului de stat,

instanțele just, argumentat și în limitele competenței legale statuând că, în speță,

cheltuielile judiciare pentru expertizele medico-legală și biologice urmează a fi

5

făcute din contul mijloacelor bugetului de stat, instanța de apel pronunțându-se

argumentat asupra tuturor motivelor invocate în apelul acuzării.

Or, recursul ordinar al procurorului, potrivit argumentelor invocate și

reproduse în pct. 5. din prezenta decizie, este întemeiat doar pe critica modului în

care instanțele au apreciat circumstanțele cauzei în latura cheltuielilor judiciare

pentru efectuarea expertizelor judiciare.

Însă, pornind de la relevanțele art. 229 alin. (1) și (3), 27, 414 alin. (1) și (2)

a Codului de procedură penală, instanța de judecată poate obliga condamnatul să

recupereze cheltuielile judiciare, instanța poate elibera de plata cheltuielilor

judiciare, total sau parțial, condamnatul, judecătorul apreciază probele în

conformitate cu propria sa convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor

administrate. Instanța de apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia

hotărârii atacate în baza probelor examinate de prima instanță, conform

materialelor din cauza penală și în baza oricăror probe noi prezentate instanței de

apel, și poate da o nouă apreciere probelor din dosar. Astfel, activitatea instanțelor

de fond și de apel privind doar aprecierea sau reaprecierea circumstanțelor cauzei

în aspectul cheltuielilor judiciare pentru efectuarea expertizelor judiciare în alt sens

decât cel pe care îl propune acuzarea este o competență și prerogativă legală a

acestei instanțe, care nu constituie un temei de drept separat din numărul celor

incluse în art. 427 Cod de procedură penală și, astfel, invocarea acestei chestiuni în

recursurile ordinare la fel este lipsită de orice temei legal.

Mai mult, motivele invocate în acest recurs au constituit deja obiect de

examinare în instanțele de fond și de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în

acest sens (pct. 2. – 5. din decizie), iar o altă opinie asupra probelor și circumstanțelor

pricinii care au fost puse la baza sentinței, conform jurisprudenței CtEDO, nu poate

servi temei pentru reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie 2007, pct. 20, cazul Bujnița

versus Moldova).

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanțele de fond și de

apel nu au comis erori de drept în raport cu motivele invocate de procuror, că

instanța de apel s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apelul declarat,

că hotărârile contestate conțin motive clare și legale pe care se întemeiază soluția

în latura cheltuielilor judiciare, și că recursul ordinar menționat este unul vădit

neîntemeiat.

Potrivit art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta

este vădit neîntemeiat.

Astfel, odată ce recursul declarat de procuror este vădit neîntemeiat, el

urmează a fi declarat inadmisibil.

6

Cod de procedură penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de inculpatul Negara Gheorghi

XXXXX împotriva sentinței Judecătoriei Orhei din 28 iulie 2017 și deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 26 octombrie 2017, pe motiv că nu

îndeplinește cerințele legale de conținut.

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de Adjunctul procurorului-șef

al Procuraturii de circumscripție Chișinău, Vasile Bolduratu, împotriva sentinței

Judecătoriei Orhei din 28 iulie 2017 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 26 octombrie 2017, în privința inculpatului Negara Gheorghi XXXX,

pe motiv că este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 21 februarie 2018.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Iurie Diaconu

Elena Covalenco

7