1ra-44/18 — art.190 alin.2 CP
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- art.190 alin.2 CP
- Temei legal
- art.427 alin.1 pct.6 CPP
1ra-44/18 — art.190 alin.2 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)
Dosarul nr.1ra-44/18
Curtea Supremă de Justiție
D E C I Z I E
16 ianuarie 2018 mun.Chișinău
Colegiul penal în următoarea componență:
Președinte Nicolae Gordilă,
Judecători Elena Covalenco, Iurie Diaconu, Liliana Catan și Ion Guzun,
judecând, fără citarea părților, recursul ordinar prin care se solicită casarea deciziei
Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 13 iulie 2017, declarat de către avocatul
Pavalatii Alexandru în numele inculpatului
Mocanu Denis xxxxxxxxxxxxxxxxxxxx.
Termenul examinării cauzei:
Prima instanță: 13.05.2016 - 28.04.2017;
Instanța de apel: 24.05.2017 - 13.07.2017;
Instanța de recurs: 04.12.2017 - 16.01.2018.
C O N S T A T Ă:
Prin sentința Judecătoriei Anenii Noi, sediul Bender din 28 aprilie 2017, Mocanu
Denis a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art.190 alin.(2) lit.c) Cod penal la
amendă în mărime de 800 unități convenționale.
Acțiunea civilă a fost admisă, dispunându-se încasarea de la Mocanu Denis în
beneficiul părții vătămate Stefanco xxxxxx a prejudiciului material în sumă de xxxx euro,
echivalentul în lei conform cursului oficial stabilit de Banca Națională a Moldovei la
momentul excutării hotărârii.
Potrivit sentinței s-a constatat că Mocanu Denis, la începutul lunii februarie a
anului 2013, afându-se în curtea casei xxxxxxxxxx, or.Bender, prin înșelăciune și abuz de
încredere, sub pretextul procurării și transportării de peste hotarele R.Moldova a unui
automobil de model „Opel Tigra”, a primit prin intermediul lui Stefanco Igor, de la
Stefanco (Petrova) Tatiana bani în sumă de xxxx euro, echivalentul a xxxx lei, pe care i-a
însușit, fără a-și îndeplini obligațiunea de a prezenta vreun automobil sau de a întoarce
banii, cauzîndu-i părții vătămate un prejudiciu material considerabil.
Împotriva sentinței a declarat apel partea vătămată T.Stefanco, care a solicitat
casarea acesteia în partea stabilirii pedepsei, cu pronunțarea unei noi hotărâri, prin care
inculpatului să-i fi aplicată pedeapsa maximă pentru fapta savârșită, pe motiv că la
stabilirea pedepsei instanța nu a acordat deplină eficiență prevederilor art.7, 61, 75 Cod
penal, nu a ținut cont de caracterul social periculos al infracțiunii comise, de faptul că
inculpatul nu s-a prezentat în instanță, fiind anunțat în căutare, ceea ce denotă că dânsul nu
se căiește de cele săvârșite și nu dorește benevol să repare prejudiciul material cauzat, de
persoana acestuia, astfel că pedeapsa stabilită de prima instanță nu-și va atinge scopul
pedepsei penale, restabilirea echității sociale și corijarea inculpatului.
Prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 13 iulie 2017, a fost
admis apelul părții vătămate Stefanco Tatiana, casată parțial sentința și pronunțată o nouă
hotărâre în partea stabilirii pedepsei, prin care lui Mocanu Denis recunoscut vinovat în
comiterea infracțiunii prevăzute de art.190 alin.(2) lit.c) Cod penal i s-a stabilit pedeapsa
de 2 ani și 6 luni închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții și a exercita activități
legate de circulația mijloacelor financiare și a bunurilor materiale pe un termen de 3 ani, cu
1
executarea ei în penitenciar de tip semiînchis. În rest, sentința a fost menținută.
Instanța de apel a constatat că prima instanță obiectiv și sub toate aspectele, prin
prisma art.101 Cod de procedură penală, a examinat și apreciat probele administrate în
cauză, care dovedesc cu certitudine vinovăția lui D.Mocanu în comiterea infracțiunii
prevăzute de art.190 alin.(2) lit.c) Cod penal, corect stabilind circumstanțele de fapt și
vinovăția lui, just încadrând în drept acțiunile acestuia, care de fapt nici nu se critică de
către apelant.
Totodată, instanța de apel, verificând legalitatea și temeinicia soluției primei
instanțe sub aspectul pedepsei stabilite sub formă de amendă, a conchis că la stabilirea
pedepsei, prima instanță insuficient a ținut seama de prevederile art.61, 75 Cod penal și nu
a motivat convingător de ce a ajuns la concluzia că inculpatului urmează a-i fi aplicată o
pedeapsă mai blândă din categoria celor prevăzute de sancțiunea art.190 alin.(2) lit.c) Cod
penal, sub formă de amendă, fără a efectua o analiză mai complexă a personalității
infractorului, urmărind în acest sens comportamentul acestuia în viața socială, înainte și
după săvârșirea infracțiunii, că fapta comisă de acesta se datorează unui concurs accidental
de împrejurări din viața sa, din care motiv nu ar fi necesară aplicarea unei pedepse
privative de libertate.
Prin urmare, instanța de apel, reținând circumstanțele în care a fost comisă
infracțiunea incriminată, având în vedere că aceasta face parte din categoria celor grave,
care atentează la valoarea primordial protejată de legea penală, de faptul că inculpatul s-a
eschivat cu rea credință de a se prezenta în instanță, în privința lui fiind pornit dosar de
căutare, că nu a reparat prejudiciul cauzat părții vătămate, prin ce nu a dat dovadă de căință
activă în comiterea faptei imputate, a conchis că prima instanță pripit a ajuns la concluzia
de a-i aplica pedeapsa sub formă de amendă care este una neproporțională cu fapat
săvârșită, ce nu va duce la corijarea inculpatului, considerând că doar pedeapsa cu
închisoarea va duce la restabilirea echității sociale și la corijarea lui D.Mocanu, precum și
la prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea acestuia, cât și a altor persoane,
pedeapsă ce va răspunde principiului proporționalității și scopului prevăzut de art.61
alin.(2) Cod penal.
La fel, instanța de apel a conchis că prima instanță, deși în partea descriptivă a
sentinței a motivat că inculpatului urmează a-i fi aplicată și pedeapsa complementară, însă
în dispozitiv nu a indicat-o, din care motiv și în partea dată va interveni, considerând că
inculpatul urmează a fi privat de dreptul de a ocupa funcții și a exercita activități legate de
circulația mijloacelor financiare și a bunurilor materiale.
Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs ordinar avocatul A.Pavalatii
care, invocând temeiul prevăzut de art.427 alin.(1) pct.6) Cod de procedură penală, solicită
casarea acesteia, cu menținerea sentinței, pe motiv că soluția primei instanțe în partea
stabilirii pedepsei este una corectă, deoarece instanța just a reținut că inculpatul a
recunoscut vina, are o caracteristică pozitivă, are la întreținere un copil minor și anterior nu
a fost supus răspunderii penale pentru categorii de infracțiuni similare, că a semnat recipisa
prin care se obligă să restituie părții vătămate prejudiciul cauzat, că lipsesc circumstanțe
agravante, astfel că pedeapsa sub formă de amendă este una echitabilă în coraport cu fapta
comisă.
Judecând recursul în raport cu materialele dosarului și motivele invocate, ținând
cont de opinia procurorului expusă în referință, prin care a solicitat respingerea recursului
ca inadmisibil, Colegiul penal consideră că recursul declarat de avocatul A.Pavalatii
urmează a fi admis, din următoarele considerente.
Potrivit recursului ordinar declarat de avocatul A.Pavalatii în numele inculpatului,
acesta a invocat ca temei de casare a hotărârii judecătorești art.427 alin.(1) pct.6) Cod de
2
procedură penală, argumentând că dânsul este de acord cu încadrarea juridică a faptei
comise de inculpat, dar nu este de acord cu pedeapsa aplicată de instanța de apel, apreciind-
o ca fiind una prea aspră, la care instanța nu a ținut cont de prevederile art.61, 75 Cod penal,
nu a respectat criteriile generale de individualizare a acesteia, ceea ce este neconform
scopului legii penale și principiului individualizării răspunderii penale și pedepsei penale,
temei prevăzut de pct.10) al dispoziției enunțate supra - hotărârile instanței de apel pot fi
supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel în
cazul în care s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale.
Instanța de recurs conchide că, motivele invocate de recurent referitor la
individualizarea pedepsei, sunt întemeiate.
Verificând legalitatea hotărârii atacate pe baza materialelor cauzei, Colegiul penal
consideră că vinovăția inculpatului D.Mocanu în săvârșirea infracțiunii imputate este pe
deplin stabilită, iar calificarea acțiunilor acestuia este corectă și corespunde circumstanțelor
de fapt ale cauzei, însă la aplicarea măsurii de pedeapsă, deși corect instanța a casat soluția
primei instanțe, stabilindu-i inculpatului pedeapsa complementară, dar la stabilirea pedepsei
principale cu închisoarea nu a luat în considerație în totalitate prevederile art.61, 75 alin.(1)
Cod penal.
Astfel, potrivit dispozițiilor art.7, 75 Cod penal, prin criterii generale de
individualizare a pedepsei se înțeleg cerințele (regulile) stabilite de lege, de care este
obligată să se conducă instanța de judecată la aplicarea fiecărei pedepse, pentru fiecare
persoană vinovată în parte. Legea penală acordă instanței de judecată o posibilitate largă
de aplicare în practică a principiului individualizării răspunderii penale și a pedepsei
penale, ținînd cont de caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunii săvîrșite, de persoana
celui vinovat, de circumstanțele cauzei care agravează sau atenuează răspunderea, de
influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de
condițiile de viață ale familiei acestuia.
Pedeapsa aplicată infractorului trebuie să fie echitabilă, legală și individualizată,
capabilă să restabilească echitatea socială și să realizeze scopurile legii penale și pedepsei
penale, potrivit art.61 Cod penal, în strictă conformitate cu dispozițiile părții generale a
Codului penal și stabilirea pedepsei în limitele fixate în partea specială.
Pedeapsa este echitabilă când ea impune infractorului lipsuri și restricții ale
drepturilor lui proporționale cu gravitatea infracțiunii săvârșite și este suficientă pentru
restabilirea echității sociale, adică a drepturilor intereselor victimei, statului și întregii
societăți, perturbate prin infracțiune, și când este capabilă să contribuie la realizarea altor
scopuri ale pedepsei penale, cum ar fi corectarea condamnatului și prevenirea săvârșiri de
noi infracțiuni atât de condamnat, cât și de alte persoane.
Categoria și termenul (limita) de pedeapsă ce urmează a fi stabilit este în
dependență de circumstanțele atenuante și agravante, prevăzute de art.76-77 Cod penal.
Termenul pedepsei, în afară de gravitatea infracțiunii săvârșite, se stabilește având în
vedere persoana celui vinovat, iar limitele termenelor de pedeapsă, prevăzute în partea
specială, sunt determinate de încadrarea juridică a faptei și reflectă gravitatea infracțiunii
săvârșite, care constă în modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de
împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmările produse sau care s-ar fi putut produce,
conduita după săvârșirea faptei și în cursul procesului penal, nivelul de educație, vârsta,
starea de sănătate, situația familială și socială etc.
Aceste criterii generale și speciale privind individualizarea pedepsei, sau valorificat
anume în această ordine, fiind stabilit inculpatului termenul de pedeapsă principală -
închisoarea, prevăzut de art.190 alin.(2) lit.c) Cod penal, escrocherie, adică dobândirea
ilicită a bunurilor altei persoane prin înșelăciune și abuz de încredere, cu cauzarea de
daune în proporții considerabile.
3
După efectuarea acestei proceduri de individualizare și stabilire a duratei și
cuantumului pedepsei, în cazul stabilirii închisorii, continuă operațiunea de individualizare
a acesteia, dar în aspectul de executare a pedepsei deja stabilite, prin numirea tipului de
penitenciar și soluționarea chestiunii dacă pedeapsa numită inculpatului, acesta trebuie să o
execute real ori sub raportul personalității acestuia de a se corecta și reeduca, poate fi trasă
concluzia că scopul pedepsei poate fi atins prin suspendarea executării pedepsei aplicate
vinovatului pe un termen de probațiune.
Colegiul menționează că, aplicarea prevederilor art.90 Cod penal - suspendarea
condiționată a executării pedepsei, nu reprezintă o categorie aparte de pedeapsă, ci o
măsură oferită persoanei prin lege de a demonstra că infracțiunea comisă de inculpat este
un incident în viața acestuia.
Prin urmare, în sensul legii, în afară de motivele care au servit temei pentru
stabilirea pedepsei principale, instanța trebuie să dea o suplimentară motivare de ce trage
concluzia că este rațional ori nu ca vinovatul să execute real termenul pedepsei stabilite.
Astfel, reieșind din cele reținute, instanța de recurs găsește întemeiate motivele
recursului declarat de avocat și constată că instanța de apel, aplicându-i inculpatului
pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, a reținut caracterul prejudiciabil al infracțiunii
comise, că părții vătămate i-a fost cauzat un prejudiciu material ce nu a fost recuperat de
inculpat, în urma căruia just a concluzionat că acestuia urmează a-i fi aplicată pedeaspa
închisorii, însă nu a motivat este sau nu posibilă corijarea și reeducarea lui D.Mocanu fără
izolare de societate, prin aplicarea dispozițiilor art.90 Cod penal, adică prin suspendarea
condiționată a executării pedepsei închisorii.
La acest capitol se atestă că, potrivit art.90 alin.(1) Cod penal, la stabilirea pedepsei
cu închisoarea de cel mult 5 ani pentru infracțiunile săvârșite cu intenție, ținând seama de
circumstanțele cauzei și de persoana celui vinovat, instanța de judecată poate dispune
suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate vinovatului, iar aceasta conform
art.90 alin.(4) Cod penal, poate avea loc și în cazul săvârșirii unei infracțiuni grave.
Mai mult, raționamentul de aplicare a prevederilor art.90 Cod penal are la origine
persoana și comportamentul acestuia până la săvârșirea infracțiunii, atitudinea și modul de
manifestare a infractorului în fazele de urmărire penală și de judecare a cauzei, față de cele
comise, cum vinovatul își apreciază fapta social periculoasă încă de la momentul
descoperirii ei.
Prin urmare, instanța de apel nu a reținut următorii factori ce influențează la
stabilirea pedepsei - că inculpatul a recunoscut vina, s-a căit sincer în cele comise, dorește
să recupereze prejudiciul material cauzat părții vătămate, caracteristica lui pozitivă la locul
de trai, că are la întreținere un copil minor și este unicul asigurator material al familiei, iar
fapta săvîrșită este un incident în viața acestuia, de lipsa circumstanțelor agravante, care în
totalitate, în esență, formează convingerea posibilității făptuitorului de a se corija fără a
executa efectiv pedeapsa.
În asemenea împrejurări, Colegiul penal conchide că de către instanța de apel în
privința lui D.Mocanu s-a aplicat o pedeapsă care incorect a fost individualizată, nefiind
echitabilă, prin ce s-a comis o eroare de drept, care poate fi, și urmează a fi corectată de
către instanța de recurs.
Reținând faptul că în seama inculpatului au fost stabilite doar circumstanțe atenuante,
care au fost enumerate mai sus, iar circumstanțe agravante lipsesc, și având în vedere
principiul prevăzut în art.4 Cod penal - umanismul legii penale, cât și prevederile art.61
alin.(2) Cod penal, Colegiul penal ajunge la concluzia că nu este rațional ca D.Mocanu să
execute pedeapsa închisorii stabilită și va aplica prevederile art.90 Cod penal, cu dispunerea
4
suspendării condiționate a executării pedepsei pe un termen de probațiune, deoarece careva
interdicții la aplicarea normei date nu sunt.
Conform art.435 alin.(1) pct.2) lit.c) Cod de procedură penală, instanța de recurs,
judecând recursul și stabilind prezența temeiului prevăzut de art.427 Cod de procedură
penală, urmează să caseze hotărârile instanțelor de fond, să rejudece cauza și să pronunțe o
nouă hotărâre, dacă nu se agravează situația inculpatului.
Astfel, Colegiul penal conchide că eroarea comisă de instanța de apel urmează a fi
corectată, prin admiterea recursului ordinar declarat, cu casarea parțială a deciziei instanței
de apel, în latura stabilirii pedepsei, rejudecată cauza și pronunțată în această parte o nouă
hotărâre, prin care executarea pedepsei principale sub formă de închisoare pe un termen de
2 ani și 6 luni, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții și a exercita activități legate de
circulația mijloacelor financiare și a bunurilor materiale pe un termen de 3 ani, stabilită de
instanța de apel în privința lui D.Mocanu, va fi suspendată condiționat, în baza art.90 Cod
penal, pe un termen de probațiune de 2 ani.
În conformitate cu art.424 alin.(2), 434, 435 alin.(1) pct.2) lit.c) Cod de procedură
penală, Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție
D E C I D E :
Admite recursul ordinar declarat de avocatul Pavalatii Alexandru în numele
inculpatului Mocanu Denis, casează parțial decizia Colegiului penal al Curții de Apel
Chișinău din 13 iulie 2017, în partea stabilirii pedepsei lui Mocanu Denis, rejudecă cauza
și pronunță în această parte o nouă hotărâre, după cum urmează.
Mocanu Denis se consideră condamnat în baza art.190 alin.(2) lit.c) Cod penal și i
se stabilește pedeapsa de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare, cu privarea de dreptul de a
ocupa funcții și a exercita activități legate de circulația mijloacelor financiare și a bunurilor
materiale pe un termen de 3 ani. În temeiul art.90 Cod penal, se dispune suspendarea
condiționată a executării pedepsei închisorii stabilite lui Mocanu Denis pe un termen de
probațiune de 2 (doi) ani.
Celelalte dispoziții ale hotărârii contestate se mențin.
Mocanu Denis urmează a fi eliberat din penitenciar, dacă nu execută pedeapsa
închisorii în baza altor hotărâri judecătorești sau alte măsuri de reprimare.
Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 13 februarie 2018.
Președinte Nicolae Gordilă
Judecători Elena Covalenco
Iurie Diaconu
Liliana Catan
Ion Guzun
5