1ra-155/2018 — art. 264 alin. 3 lit. b CP

1ra-155/2018 — art. 264 alin. 3 lit. b CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 1ra-155/2018

CC UU RR TT EE AA SS UU PP RR EE MM ĂĂ DD EE JJ UU SS TT II ȚȚ II EE

D E C I Z I E

10 ianuarie 2018 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte URSACHE Petru

Judecători ȚURCAN Anatolie

TOMA Nadejda

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de către

avocatul Dudulica Liubomir în numele inculpatului, prin care se solicită casarea deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 04 octombrie 2017, în cauza penală

privindu-l pe

HACHI Teodor xxxxx, născut la xxxxx,

originar și domiciliat în xxxxx.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 06.03.2017 – 15.05.2017;

Instanța de apel: 05.06.2017 – 04.10.2017;

Instanța de recurs: 06.12.2017 – 10.01.2018.

Asupra recursului ordinar declarat, în baza actelor din dosar, Colegiul penal al

Curții Supreme de Justiție,

C O N S T A T Ă:

în procedură simplificată în baza art.364/1 Cod de procedură penală, Hachi Teodor a fost

recunoscut vinovat și condamnat în baza art.264 alin.(3) lit. b) Cod penal, la 4 ani

închisoare, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de 4

ani.

În baza art. 90 Cod penal, executarea pedepsei cu închisoarea a fost suspendată pe

un termen de probațiune de 4 ani.

Acțiunea civilă înaintată a fost admisă parțial și s-a dispus încasarea de la Hachi

Teodor în beneficiul lui Chisnenco Diana a sumei de 33 692,30 lei cu titlu de prejudiciu

material, 200 000 lei cu titlu de prejudiciul moral și 5 000 lei cheltuieli judiciare legate

1

de acordarea asistenței juridice, în total suma de 238 692,30 lei, în rest pretențiile au fost

respinse ca fiind neîntemeiate.

Tot prin aceeași sentință, a fost dispusă încasarea din contul inculpatului Hachi

Teodor în beneficiul statului a sumei de 79,75 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

la 06 octombrie 2016 aproximativ la ora 16:18, conducând mijlocul de transport marca

„Mitsubishi” model „Space Wagon” cu n/î CS AG - 198, deplasându-se prin s. Corjova,

r-nul Criuleni pe traseul asfaltat L-473, din direcția s. Dubăsarii-Vechi r-nul Criuleni

spre s. Mălăieștii-Noi r-nul Criuleni, în apropierea stației de transport public, amplasată

vizavi de magazinul I.I. „Zagorneanu Eugenia”, în timp ce purta convorbiri telefonice de

pe numărul de telefon personal 068383768, astfel încălcând cerințele pct.14 lit.d) al

Regulamentului Circulației Rutiere (aprobat prin Hotărârea Guvernului Republicii

Moldova nr.357 din 13.05.2009), care prevede că „conducătorului de vehicul îi este

interzis să poarte convorbiri telefonice în timpul deplasării”, în timp ce se deplasa cu

viteză sporită prin localitate și anume cu viteza de peste 56 km/h, încălcând astfel

prevederile pct.47 subpct.1) lit.a) al Regulamentului Circulației Rutiere care prevede că

„limitele maxime de viteză a vehiculelor pe drumurile publice în localități constituie - 50

km/h” și prevederile pct.45 subpct.1), care prevede că conducătorul trebuie să conducă

vehiculul în conformitate cu limita de viteză stabilită, ținând permanent seama de

următorii factori: a) starea psihofiziologică ce influențează atenția și reacția; b)

dexteritatea în conducere care i-ar permite să prevadă situațiile periculoase; c) starea

tehnică a vehiculului și particularitățile încărcăturii; d) situația rutieră și pct.2) conform

căruia în cazul în care în limita vizibilității apar obstacole care pot fi observate de

conducător, el trebuie să reducă viteza sau chiar să oprească, pentru a nu pune în pericol

siguranța traficului, pct.46 lit.a) al aceluiași regulament, care prevede că conducătorul de

vehicul trebuie să manifeste prudență sporită și, în caz de necesitate, să reducă viteza

până la limita care i-ar garanta siguranța traficului sau chiar să oprească, în cazurile în

care se deplasează pe lângă: copii, persoane de vârstă înaintată, precum și persoane cu

semne evidente de invaliditate, în apropierea trecerii de pietoni a tamponat minorul

Chisnenco Daniel a.n.2009, locuitor al s. Corjova, r-nul Criuleni, cauzându-i victimei

conform raportului de expertiză medico-legală nr.293D din 03 noiembrie 2016 leziuni

corporale care se califică ca vătămare gravă a integrității corporale, în rezultatul cărora

ultimul a decedat.

avocatul succesorului părții vătămate Pleșca Corneliu și de către succesorul părții

vătămate Chisnenco Diana.

3.1. Procurorul a solicitat casarea parțială a sentinței în partea stabilirii pedepsei,

și pronunțarea unei noi hotărâri în această parte, potrivit căreia inculpatului Hachi

Teodor să-i fie stabilită o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 4 ani, cu

executarea pedepsei în penitenciar de tip deschis, cu privarea de dreptul de a conduce

2

mijloace de transport pe un termen de 4 ani. A mai solicitat admiterea acțiunii civile

înaintată de succesorul părții vătămate Chisnenco Diana și dispunerea încasarea

despăgubirilor pentru prejudiciul material în mărime de 53 692,30 lei, prejudiciul moral

în mărime de 1 000 000 lei și 5 000 lei pentru asistenta juridică.

În motivarea apelului, acuzatorul a invocat că la stabilirea pedepsei prima instanță

nu a ținut cont de gravitatea și urmăririle infracțiunii săvârșite de către inculpat.

De asemenea, apelantul a menționat că aprecierea primei instanțe asupra faptului

că recunoașterea vinovăției reprezintă o circumstanță ce atenuează răspunderea penală

este neîntemeiată, deoarece recunoașterea vinovăției, atrage după sine examinarea cauzei

în procedură simplificată prevăzută de art.364/1 Cod de procedură penală, și nu poate fi

valorificată drept circumstanță atenuantă prevăzută la art.76 alin.(1) lit.f) Cod penal.

Astfel, situația dată se prescrie faptului că aceleiași situații de drept i s-a acordat

dublă valență juridică.

3.2. Avocatul succesorului părții vătămate Pleșca Corneliu și succesorul

părții vătămate Chisnenco Diana au solicitat casarea parțială a sentinței, rejudecarea

cauzei în partea stabilirii pedepsei și în latura civilă cu pronunțarea unei noi hotărâri în

această parte, potrivit căreia Hachi Teodor să fie condamnat conform art.264 alin.(3) lit.

b) Cod penal, cu aplicarea prevederilor art.364/1 alin.(8) Cod de procedură penală, la

pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 4 (patru) ani și 8 (opt) luni, cu

executarea pedepsei într-un penitenciar de tip deschis și cu privarea de dreptul de a

conduce mijloace de transport pe un termen de 4 (patru) ani.

Acțiunea civilă să fie admisă integral și dispusă încasarea de la Hachi Teodor în

beneficiul lui Chisnenco Diana a sumei de 33692,30 lei, cu titlu de prejudiciu material,

1 000 000 lei cu titlu de prejudiciul moral și suma de 5 000 lei cheltuieli judiciare legate

de acordarea asistenței juridice, în total suma de 1 038 692,30 (un milion treizeci și opt

mii șase sute nouăzeci și doi) lei 30 bani.

În motivarea apelurilor, apelanții au indicat motive similare, și anume că la

stabilirea pedepsei prima instanță nu a luat în considerație pe deplin faptul că în urma

accidentului rutier a decedat o persoană și fapta a fost comisă într-o zonă rurală în timpul

zilei.

De asemenea, a indicat că informația din cazierul contravențional demonstrează că

inculpatul a fost anterior atras la răspundere contravențională, însă careva concluzii nu a

făcut. Mai mult ca atât, în cazul dat prejudiciul material nu a fost recuperat de

condamnat.

În partea ce ține de prejudiciul moral, au menționat că suma de 1 000 000 lei este

una justificată și care urmează de încasat în favoarea succesorului părții vătămate, or,

chiar și suma respectivă nu poate acoperi pe deplin emoțiile prin care a trecut succesorul

părții vătămate.

parțial apelurile declarate, sentința a fost casată în partea stabilirii pedepsei, cu

3

pronunțarea în această parte a unei noi hotărâri potrivit căreia inculpatului Hachi Teodor

i-a fost stabilită o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 4 ani, cu executare

în penitenciar de tip deschis și cu privarea de a conduce mijloace de transport pe un

termen de 4 ani.

În rest, sentința a fost menținută fără modificări.

stabilirea pedepsei, prima instanță corect a constatat că nu au fost stabilite nici

circumstanțe agravante nici atenuante.

De asemenea, prima instanță corect și echitabil i-a aplicat lui Hachi Teodor

pedeapsa închisorii pe un termen de 4 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip

deschis cu privarea dreptului de a conduce mijloace de transport pe un termen de 4 ani.

Totodată, instanța de apel, ținând cont de multitudinea circumstanțelor care

descriu infracțiunea respectivă nu consideră rațional faptul că prima instanță a dispus

suspendarea executării pedepsei, în acest sens găsind justificate și aplicabile argumentele

apelanților.

În aceeași ordine de idei, raționând prin prisma textelor de lege menționate,

instanța de apel a statuat că, la stabilirea pedepsei inculpatului Hachi Teodor, prima

instanță nu a dat o apreciere cuvenită normelor legale, deși nu a stabilit existența

circumstanțelor atenuante sau prezența altor chestiuni a aplicat prevederile art.90 Cod

penal, a suspendat condiționat executarea pedepsei stabilite în privința inculpatului - fără

a motiva necesitatea soluției respective și fără a da eficiența cuvenită prevederilor

art.art.61 și 75 Cod penal.

La caz, instanța de apel a reținut că urmarea prejudiciabilă în cazul infracțiunii

comise este decesul persoanei. Existența unei asemenea urmări prejudiciabile și

dispunerea suspendării condiționate pentru comiterea unei astfel de infracțiune implică,

de regulă, imposibilitatea restabilirii echității sociale ca scop al pedepsei prevăzute de

art.61 Cod penal.

De asemenea, instanța de apel a mai reținut că, în conformitate cu cazierul

contravențional (vol. I, f.d.64), persoana a fost atrasă la răspundere contravențională de 6

ori într-o perioadă de 2 ani pentru nerespectarea regulilor de circulație și de exploatare a

mijloacelor de transport, inclusiv pentru comiterea accidentului rutier și depășirea

vitezei.

Ținând cont de specificul acestora, statutul victimei și încălcarea sistematică a

regulilor de circulație rutieră, instanța de apel a atestat o orientare antisocială stabilă a

inculpatului față de respectarea regulilor de circulație rutieră. În cazul unei asemenea

orientări antisociale decade raționalitatea neexecutării reale a pedepsei.

Astfel, instanța de apel a considerat că în privința inculpatului nu pot fi aplicate

prevederile art.90 Cod penal, suspendarea condiționată a executării pedepsei.

4

În consecință, instanța de apel a atestat că pedeapsa aplicată inculpatului urmează

să fie executată real, stabilindu-se astfel o individualizare a pedepsei care este legală,

întemeiată, proporțională faptei comise și circumstanțelor reale și personale.

În continuare, referindu-se la argumentele expuse de către apelanți privind latura

civilă a hotărârii contestate, instanța de apel a indicat că potrivit art.219 alin.(1)-(4) Cod

de procedură penală, acțiunea civilă în procesul penal se intentează prin depunerea unei

cereri, adresate procurorului sau instanței de judecată, de către persoanele fizice sau

juridice cărora le-au fost cauzate prejudicii materiale sau morale nemijlocit prin fapta

(acțiunea sau inacțiunea) interzisă de legea penală sau în legătură cu săvârșirea acesteia.

Persoanele fizice și juridice cărora le-a fost cauzat prejudiciu nemijlocit prin acțiunile

interzise de legea penală pot intenta o acțiune civilă privitor la despăgubire prin: 1)

restituirea în natură a obiectelor sau a contravalorii bunurilor pierdute ori nimicite în

urma săvârșirii faptei interzise de legea penală; 2) compensarea cheltuielilor pentru

procurarea bunurilor pierdute ori nimicite sau restabilirea calității, aspectului comercial,

precum și repararea bunurilor deteriorate; 3) compensarea venitului ratat în urma

acțiunilor interzise de legea penală; 4) repararea prejudiciului moral sau, după caz, a

daunei aduse reputației profesionale. Prejudiciul material se consideră legat de săvârșirea

acțiunii interzise de legea penală dacă el se exprimă în cheltuieli pentru: 1) tratamentul

pârții vătămate și îngrijirea acesteia; 2) înmormântarea pârții vătămate; 3) plata sumelor

de asigurare, indemnizațiilor și pensiilor; 4) executarea contractului de depozit al

bunurilor. La evaluarea cuantumului despăgubirilor pentru prejudiciul moral, instanța de

judecată ia în considerare suferințele fizice ale victimei, prejudiciul agrement sau estetic,

pierderea speranței în viață, pierderea onoarei prin defăimare, suferințele psihice

provocate de decesul rudelor apropiate etc. Respectiv, instanța de apel a constatat că

prima instanță corect a stabilit mărimea prejudiciului material, reieșind din faptul

recunoașterii acțiunii în această parte, și mărimea cheltuielilor de judecată suportate de

succesorul victimei. Ultimul nu a contestat sentința în partea încasării despăgubirilor

pentru prejudiciul material și a cheltuielilor de judecată.

În contextul dat, s-a statuat că la stabilirea cuantumului prejudiciului moral,

instanța de apel urmează să verifice dacă cuantumul prejudiciului moral este în coraport

echitabil cu următoarele circumstanțe: nivelul (gradul) suportării de către părinții

victimei a suferințelor fizice; vârsta victimei, care, în mod incontestabil, amplifică

suferințele morale ale părinților victimei; capacitatea făptuitorului de a recupera

prejudiciul moral; condițiile social-economice a societății unde locuiește succesorul

victimei; aplicarea uniformă a cuantumului prejudiciului moral în cazuri comparabile.

Reieșind din aceste circumstanțe, instanța de apel a conchis că prima instanță

corect și echitabil a stabilit cuantumul prejudiciului moral în cauza respectivă.

numele inculpatului a atacat-o cu recurs ordinar, prin care solicită casarea acesteia cu

menținerea sentinței.

5

În motivarea recursului, apărătorul susține că la judecarea apelului, instanța de

apel a admis încălcarea normelor procesuale.

Conform prevederilor art.414 Cod de procedură penală, instanța de apel, judecând

apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate pe baza probelor examinate de

prima instanță, conform materialelor din dosar, și oricăror probe noi prezentate instanței

de apel sau cercetează suplimentar probele administrate de prima instanță ori poate da o

nouă apreciere probelor din dosar, fiind obligată să se pronunțe asupra tuturor motivelor

invocate în apel.

Potrivit art.417 alin.(1) pct.8 Cod de procedură penală, decizia instanței de apel

trebuie să cuprindă temeiurile de fapt și de drept care au dus, după caz, la respingerea

sau admiterea apelului, precum și motivele adoptării soluției.

Călăuzitoare în acest sens sunt și prevederile pct.222 din Hotărârea Plenului CSJ

nr.22 din 12.12.2005 „Cu privire la practica judecării cauzelor penale în ordine de apel”,

care stipulează că: „Dacă instanța de apel admite apelul cu rejudecarea cauzei, decizia

trebuie să cuprindă analiza probelor pe care s-a bazat instanța pronunțând hotărârea, să

indice din ce motive ele urmează a fi reapreciate ori respinse ca probe”. Astfel spus,

apelul este o cale de atac sub aspect de fapt și de drept, întrucât odată exercitat, produce

un efect devolutiv complet în sensul că provoacă un control integral atât în fapt, cât și în

drept numai la persoana care la declarat, la calitatea acestuia în proces și la persoana

împotriva căreia este îndreptat de către jurisdicția de al doilea grad asupra hotărârii

primei instanțe. Apelul este și o cale de reformare a hotărârii. În cazul admiterii apelului,

hotărârea atacată este desființată integral sau în parte, iar cauza va primi o nouă

rezolvare în instanța de apel. În baza apelului se face o nouă judecată în fond a cauzei,

apreciindu-se probele din dosar, utilizând-se și posibilitatea administrării de noi probe.

Astfel, contrar prevederilor art.101 Cod de procedură penală, instanța de apel nu a

dat apreciere tuturor probelor din punct de vedere al pertinenței, concludenții, utilității și

veridicității lor, iar toate probele în ansamblu - din punct de vedere al coroborării

acestora și instanța de judecată era obligată să pună la baza hotărârii sale numai acele

probe la a căror cercetare au avut acces toate părțile în egală măsură și să motiveze în

hotărâre admisibilitatea sau inadmisibilitatea tuturor probelor administrate.

Fiind limitată instanța de apel în examinarea, în speță, a cauzei în limitele

cerințelor invocate în apel, fiind criticată doar blândețea pedepsei stabilite de către prima

instanță, în soluția pronunțată au fost expuse un șir de argumente contradictorii,

incorecte și alogice.

Potrivit pct.12 al deciziei contestate „Colegiul penal reține că individualizarea

pedepsei este un proces personal - rezultat al propriei convingeri al instanței de

judecată, el implicând obligațiunea instanței de a stabili măsura pedepsei concrete

infractorului, necesară și suficientă pentru realizarea scopurilor legii penale și pedepsei

penale”.

6

În pct.18 al deciziei atacate se arată că „ ... prima instanță corect a constatat că

nu au fost stabilite nici circumstanțe atenuante, nici agravante și corect i-a aplicat

pedeapsa de 4 ani închisoare ...”.

Totodată, instanța de apel a constatat ca fiind nerațională aplicarea prevederilor

art.90 Cod penal, suspendarea executării pedepsei.

Potrivit prevederilor art.414 Cod de procedură penală, instanța de apel, judecând

apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor examinate de

prima instanță, conform materialelor din cauza penală, și în baza oricăror probe noi

prezentate instanței de apel. Nu există prevederi legale care ar permite instanței de apel

să caseze sentința primei instanțe pe motiv că soluția este „nerațională”, ci doar dacă este

ilegală și neîntemeiată.

Deci, recurentul menționează că instanța de apel eronat a casat sentința primei

instanțe, în partea stabilirii pedepsei inculpatului.

Dispoziția art.90 Cod penal, stabilește foarte clar care sunt condițiile aplicării

acestor prevederi, și nici un impediment în aplicarea acestei legi nu s-a stabilit.

Normele de drept aplicate de către instanța de apel (art.art.7, 75, 76, 77 Cod penal)

sunt norme care stabilesc regulile de determinare a pedepsei ce urmează a fi aplicate, dar

nu se referă la problema aplicării prevederilor art.90 Cod penal și nici nu stabilesc careva

condiții imperative în acest sens.

Instanța de apel, întru soluționarea justă a cauzei, are obligația verificării

desfășurării juste a procesului penal, or, în conformitate cu prevederile art.409 alin.(2)

Cod de procedură penală, instanța de apel are obligația de a întreprinde măsuri pozitive

la judecarea apelului, pentru a repara erorile de fapt și de drept comise de prima instanță,

doar atunci când aceste erori au influențat asupra hotărârii în defavoarea inculpatului.

declarat este inadmisibil, ca fiind vădit neîntemeiat, deoarece argumentele invocate nu

și-au găsit confirmare în conținutul deciziei contestate, din acest considerent sunt

apreciate ca fiind vădit neîntemeiate.

cu materialele cauzei, Colegiul penal conchide că acesta este inadmisibil, ca fiind vădit

neîntemeiat, or în vederea acestei statuări se expun următoarele considerente de fapt și

de drept.

Potrivit dispoziției art.432 alin.(2) pct. 4) Cod de procedură penală instanța de

recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat, împotriva hotărârii

instanței de apel, fără citarea părților, este în drept să decidă inadmisibilitatea acestuia în

cazul în care constată că argumentele invocate în recurs sunt vădit neîntemeiate.

Conform prevederilor art.424 alin.(2) Cod de procedură penală, instanța de recurs

examinează cauza numai în limitele temeiurilor stipulate expres de art.427 Cod de

procedură penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate de recurent.

7

Art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, prevede că hotărârile instanței de apel

pot fi atacate cu recurs ordinar pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de

fond și de apel la judecarea cauzei.

Reieșind din conținutul recursului declarat de către recurent, Colegiul penal atestă

că recurentul invocă argumente privind individualizarea greșită a pedepsei stabilite

inculpatului, și anume că instanța de apel eronat a stabilit că executarea reală a pedepsei

stabilite lui Hachi Teodor va duce la atingerea scopului pedepsei penale prevăzut la

art.61 Cod penal, invocând eroarea prevăzută la pct.6) alin.(1) art.427 Cod de procedură

penală, care stipulează că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor

invocate în apel și hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția.

Analizând temeiul invocat în raport cu motivele descrise în recurs, Colegiul penal

constată că acesta nu și-a găsit confirmare la examinarea recursului, lipsind temeiul de

implicare a instanței de recurs în sensul casării hotărârii contestate.

Astfel, Colegiul penal consideră neîntemeiat motivul recurentului, precum că

instanța de apel eronat a exclus aplicarea prevederilor art.90 Cod penal, în privința

inculpatului Hachi Teodor.

În contextul dat, Colegiul reține faptul că instanța de apel nu a fost de acord cu

pedeapsa stabilită de prima instanță, din considerentele că inculpatul prin infracțiune a

provocat consecințe grave ireparabile, și anume decesul unei persoane. Existența unei

asemenea urmări prejudiciabile și dispunerea suspendării condiționate pentru comiterea

infracțiunii implică, de regulă, imposibilitatea restabilirii echității sociale ca scop al

pedepsei prevăzute de art.61 Cod penal.

Mai mult, se menționează că instanța de apel just a reținut că potrivit informației

din cazierul contravențional al inculpatului (Vol. I, f.d.64), persoana a fost atrasă la

răspundere contravențională de 6 ori într-o perioadă de 2 ani pentru nerespectarea

regulilor de circulație și exploatare a mijloacelor de transport, inclusiv pentru comiterea

accidentului și depășirea vitezei.

Reieșind din circumstanțele menționate, Colegiul penal concluzionează că soluția

instanței de apel de excludere a prevederilor art.90 Cod penal, în privința stabilirii

pedepsei inculpatului Hachi Teodor, este justă și întemeiată.

În consecință, Colegiul penal este solidar cu soluția instanței de apel, care a

considerat că executarea reală a pedepsei de către inculpat, este o individualizare a

pedepsei care este legală și proporțională faptei comise și circumstanțelor reale și

personale.

Din considerentele menționate se conchide că, de fapt, în cauză nu s-a comis

eroarea de drept prevăzută în pct.6) a alin.(1) al art.427 Cod de procedură penală, la care

se face referință, deci, nu persistă temeiul de casare a soluției adoptate de instanța de

apel, pedeapsa stabilită inculpatului fiind corespunzătoare limitelor legii, iar din aceste

considerente se dispune inadmisibilitatea recursului declarat de avocatul Dudulica

Liubomir în numele inculpatului Hachi Teodor, ca fiind vădit neîntemeiat.

8

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocatul Dudulica Liubomir în

numele inculpatului, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău

din 04 octombrie 2017, în cauza penală privindu-l pe Hachi Teodor xxxxx, ca fiind

vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată la 08 februarie 2018.

Președinte URSACHE Petru

Judecător ȚURCAN Anatolie

Judecător TOMA Nadejda

9