1ra-37/2018 — art. 186 alin. 2 lit. b CP

1ra-37/2018 — art. 186 alin. 2 lit. b CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul 1ra-37/2018

C u r t e a S u p r e m ă d e J u s t i ț i e

D E C I Z I E

10 ianuarie 2018 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte – Petru Ursache,

Judecătorii – Constantin Alerguș, Vladimir Timofti,

a examinat admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de

procurorul-șef al Procuraturii de Circumscripție Cahul Calendari Dumitru, prin

care se solicită casarea deciziei Colegiului judiciar al Curții de Apel Cahul din 18

mai 2017, în cauza penală în privința lui

Dornea Vitalie XXXXX,

născut la XXXXX, originar și domiciliat în s. XXXXX,

r-nul XXXXX

și

Ianoglo Vladislav XXXXX,

născut la XXXXX, originar din or. XXXXX, domiciliat în

s. XXXXX, str. XXXXX, nr. XXX, r-nul XXXXX

Datele referitoare la termenul de examinare a cauzei:

instanță);

de recurs ordinar).

Procedura prevăzută de art. 431 alin. (1) pct.11) Cod de procedură penală

legal executată.

C O N S T A T Ă:

procesul penal de învinuire a lui Dornea Vitalie și Ianoglo Vladislav în comiterea

infracțiunii prevăzute de art. 186 alin. (2) lit. b) Cod penal, a fost încetat pe motiv

că există alte circumstanțe care exclud tragerea la răspundere penală.

au fost învinuiți în aceea că în luna iunie 2016, data și timpul nefiind stabilit

aflându-se la marginea s. Ciumai, r-nul Taraclia lângă cariera de nisip, care se află

la o distanță de 300 m. de Direcția canalului Ciumai ÎS „Stațiunea tehnologică

pentru irigare Cahul” au depistat un Compresor -1063 la preț de 1288 lei, după

care pe ascuns au sustras bunul nominalizat părăsind locul infracțiunii, prin ce au

cauzat ÎS „Stațiunea tehnologică pentru irigare Cahul” un prejudiciu material în

sumă de 1288 lei.

1

a solicitat casarea acesteia cu pronunțarea unei noi hotărâri de condamnare a lui

Ianoglo V. și Dornea V. în baza art. 186 alin. (2) lit. b) Cod penal, la 2 ani închisoare,

fiecare.

În conformitate cu prevederile art. 85 Cod penal, prin cumul de sentințe la

pedeapsa stabilită lui Ianoglo V. a adăuga pedeapsa numită prin sentința

Judecătoriei Taraclia din 29 aprilie 2016, cu stabilirea pedepsei definitive – 5 ani

închisoare, cu executarea în penitenciar de tip semiînchis, cu privarea de dreptul

de a exercita o anumită activitate pe un termen de 4 ani.

În argumentarea soluției solicitate s-au invocat următoarele:

- concluzia instanței de fond privind încetarea cauzei penale este

neîntemeiată și ilegală;

- prin ordonanța din 11.08.2016 urmărirea penală a fost începută în privința

acțiunilor lui Dornea V. și Ianoglo V.în legătură cu sustragerea pe ascuns de către

aceștia a a compresorului – 1063, care înaintea sustragerii se afla, conform

declarațiilor reprezentantului părții vătămate pe teritoriul ÎS „Stațiunea

tehnologică pentru irigare Cahul” , dar nu în privința persoanelor necunoscute,

care au comis furtul de pe teritoriul întreprinderii menționate a compresorului –

1063, generatorului electric - AD – 300;

- prin sentința instanței de fond se încalcă dreptul părții vătămate la apărare.

apelul declarat a fost admis, casată sentința și pronunțată o nouă hotărâre potrivit

modului stabilit pentru prima instanță, potrivit căreia Dornea V. și Ianoglo V. au

fost achitați de sub învinuirea de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 186 alin.

(2) lit. b) Cod penal, pe motiv că fapta inculpaților nu întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii.

În rest sentința a fost menținută.

prezentate de acuzare nu s-a confirmat elementul constitutiv al laturii subiective a

infracțiunii imputate, or inculpații luând de la fața locului compresorul-1063, nu

cunoșteau despre faptul că acest bun anterior a fost sustras. Mai mult, acest fapt

nici nu le-a fost incriminat inculpaților.

În continuare instanța de apel a reținut și lipsa acțiunilor de furt în faptele

inculpaților, or instanței nu i-au fost prezentate probe că anume Ianoglo V. și

Dornea V. au sustras compresorul din locul unde a fost depozitat, iar prin

2

procesul-verbal de cercetare la fața locului din 06.09.2016 se confirmă versiunea

inculpaților, conform căreia compensatorul a fost găsit de către aceștia pe care

ultimii l-au considerat - obiect părăsit.

indicând temeiul de drept prevăzut la art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură

penală, solicită casarea acesteia cu dispunerea rejudecării cauzei în aceiași instanță

în alt complet de judecată, argumentând următoarele:

- decizia nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, motivarea soluției

contrazice dispozitivul și acesta este expus neclar;

- probele prezentate de acuzare confirmă vinovăția inculpaților în săvârșirea

infracțiunii incriminate;

- instanța de fond nu a constatat dacă a avut loc sustragerea bunului, dacă

această faptă a fost săvârșită de inculpați, dacă fapta întrunește elementele

infracțiunii și de care anume lege penală este prevăzută ea, dacă inculpații se fac

vinovați de săvârșirea acestei infracțiuni, iar instanța de apel s-a limitat doar la

constatarea dacă fapta inculpaților întrunește elementele infracțiunii;

- instanța nu a luat în considerație caracteristica inculpaților, care anterior de

mai multe ori au fost condamnați, inclusiv și pentru infracțiuni similare;

- nu s-a luat în considerație nici comportamentul inculpaților, care auzind că

poliția caută bunul sustras l-au ascuns în alt loc, unde ulterior a fost depistat;

- dacă inculpații au depistat compresorul, aceștia urmau a-l restitui

proprietarului, iar dacă acesta nu poate fi identificat urma să-l predea autorităților

administrației publice locale sau organului de poliție, lucru care nu a fost făcut de

către inculpați, care intenționat au transportat compresorul acasă, ascunzându-l,

fapt care demonstrează că a avut loc o sustragere;

- instanța de apel a casat total sentința instanței de fond pronunțând o nouă

hotărâre, însă soluția cu privire la soarta corpurilor delicte a menținut-o cea din

sentință, fapt inadmisibil.

materialele cauzei și motivele invocate, Colegiul penal consideră că acesta

urmează a fi declarat inadmisibil, fiind vădit neîntemeiat, din următoarele

considerente.

Conform art.432 alin.(2) pct.4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărârii

instanței de apel, fără citarea părților, este în drept să decidă asupra

inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că este vădit neîntemeiat.

3

Conform art.424 Cod de procedură penală, instanța de recurs judecă recursul

numai cu privire la persoana la care se referă declarația de recurs în raport cu

calitatea pe care aceasta o are în proces și numai în limitele temeiurilor prevăzute

în art.427 Cod de procedură penală, fiind în drept să judece și în baza temeiurilor

neinvocate, fără a agrava situația condamnaților.

Drept temei pentru recurs procurorul a invocat prevederile art.427 alin.(1)

pct.6) Cod de procedură penală, care stipulează că hotărârile instanței de apel pot

fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanța de fond și

de apel în cazul în care hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția sau motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii ori

acesta este expus neclar.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate de recurent,

Colegiul penal atestă, că instanța de apel, judecând apelul procurorului, a supus

unei cercetări suplimentare și minuțioase toate probele administrate la dosar, a

audiat suplimentar inculpații, reprezentantul părții vătămate, a verificat și cercetat

actele cauzei, care, fiind coroborate cu înscrisurile anexate la dosar și cu celelalte

probe, au permis instanței de apel de a conchide că vina lui Ianiglo Vl. și Dornea

V. în săvârșirea infracțiunii de sustragere pe ascuns a bunurilor altei persoane, nu

este dovedită.

La acest capitol, Colegiul reține, sunt întemeiate concluziile instanței de apel

referitor la faptul că în speță nu s-a confirmat prin careva probe latura subiectivă

a infracțiunii incriminate (care se caracterizează prin intenție directă), deoarece

inculpații luând compresorul de lângă cariera de nisip nu au cunoscut despre

faptul că acest bun anterior a fost sustras de pe teritoriul Direcției canalului Ciumai

ÎS „Stațiunea tehnologică pentru irigare Cahul”.

Prin urmare pentru calificarea faptei ca furt este necesar de a se stabili că

făptuitorul știa și era convins că cele comise de el sunt acțiuni de sustragere.

Așa dar, din probele prezentate de acuzare nu a fost demonstrat faptul că

inculpații cunoșteau că obiectul metalic ridicat de la cariera de nisip aparține

Direcției canalului Ciumai ÎS „Stațiunea tehnologică pentru irigare Cahul” și că ei

săvârșesc infracțiunea de furt, dânșii considerând că acest obiect găsit este părăsit.

Prin urmare, circumstanțele sus menționate, corect au permis instanței de

apel de a concluziona că acțiunile inculpaților nu întrunesc elementele constitutive

ale infracțiunii incriminate, iar declarațiile reprezentantului părții vătămate

precum și celelalte probe scrise, nu confirmă că compresorul 1063 a fost sustras din

locul unde acesta era depozitat de către Ianoglo Vl. și Dornea V. La fel, probele

4

prezentate de acuzare nu dovedesc faptul că inculpații cunoșteau că bunul

aparținea altei persoane, or versiunea acestora referitor la faptul că ei au considerat

bunul un obiect părăsit nu a fost combătută.

Argumentele recurentului, precum că instanța de apel a apreciat incorect și

unilateral probele administrate în cauză nu au nici un suport legal. Colegiul

menționează că instanța a făcut o analiză amplă a probelor acumulate pe cauză, a

indicat pentru care motive s-au admis unele probe și s-au respins altele, a

argumentat detaliat, cu trimitere la legile respective, de ce s-au respins probele ce

au fost aduse în confirmarea învinuirii inculpaților. Toate probele administrate au

primit o apreciere la justa lor valoare, iar concluziile făcute de instanța de apel

rezultă din circumstanțele de fapt stabilite în cauză.

Dezacordul autorului recursului cu aprecierea probelor de către instanța de

apel, nu se încadrează în temeiurile de recurs, prevăzute de art. 427 Cod de

procedură penală.

Colegiul menționează că, critica referitor la procedura de apreciere a

probelor ține de starea de fapt a cauzei, care este de competența instanțelor de fond

și apel. La etapa recursului ordinar instanța de recurs nu efectuează un control

asupra fondului cauzei, ci verifică aplicarea corectă a normelor de drept material

și de procedură față de faptele constatate de instanța de fond ori, după caz, de

către instanța de apel, care se efectuează numai în limita temeiurilor formulate în

recurs și numai în acest aspect este competentă a se pronunța.

Prin urmare, Colegiul constată ca întemeiate concluziile instanței de apel

referitor la achitarea inculpaților pe motiv că fapta acestora nu întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii, concluzii care, după cum s-a menționat mai

sus, detaliat sunt desfășurate și argumentate în hotărârea contestată și se bazează

pe aprecierea obiectivă și sub toate aspectele a probelor administrate în cauză.

Colegiul penal menționează că, potrivit art.101 alin.(2)-(3) Cod de procedură

penală, judecătorul apreciază probele conform propriei convingeri, formate în urma

examinării lor în ansamblu, sub toate aspectele și în mod obiectiv, călăuzindu-se de

lege. Nici o probă prezentată de părți nu are o valoare dinainte stabilită pentru

instanța de judecată.

De aici rezultă că, înfăptuirea justiției penale, cere ca judecătorul la adoptarea

soluției să nu se bazeze, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobândită în bază de

probe decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă (fapta (le)

supuse judecății). Numai așa se formează convingerea care rezultă din dovezile

administrate în cauză.

5

Generalizând cele menționate mai sus se atestă, că instanța de apel,

pronunțându-se asupra tuturor motivelor invocate în apelul declarat, corect a

constatat și apreciat circumstanțele de fapt și de drept privind acuzarea înaintată

lui Ianoglo Vl. și Dornea V. și întemeiat a concluzionat asupra achitării acestora de

sub învinuirea de săvârșire a infracțiunii prevăzute de art. 186 alin. (2) lit. b) Cod

penal, pe motiv că procurorul nu a adus probe verosimile în confirmarea învinuirii,

probe ce ar dovedi că acțiunile acestora întrunesc elementele constitutive ale

infracțiunii incriminate.

În concluzie, Colegiul constată că, autorul recursului nu aduce careva

argumente, care ar combate concluzia instanței de apel, dimpotrivă argumentele

invocate de procuror în cererea de recurs ordinar le repetă întocmai pe cele expuse

anterior în apel, la care instanța de apel deja a dat un răspuns detaliat și motivat,

hotărârea cuprinde fondul apelului, temeiurile de fapt și de drept, precum și

motivele adoptării soluției, ceea ce se încadrează în prevederile art.417 Cod de

procedură penală. Alte probleme de drept, care ar afecta hotărârea în cauză nu au

fost invocate și nici nu se conțin în materialele dosarului.

Instanța de recurs consideră irelevant argumentul recurentului prin care se

indică că Curtea de Apel nu a luat în considerație personalitatea inculpaților, care

anterior au mai fost condamnați, or instanțele sunt obligate să țină cont de

persoana celui vinovat, la stabilirea și individualizarea pedepsei, dar nu la

constatarea vinovăției. Astfel, în lipsa unor probe concludente și pertinente, nu

poate fi pronunțată o sentință de condamnare din simplul motiv că persoana

învinuită anterior a fost atras la răspundere penală.

Astfel, Colegiul reține în acest sens prevederile art.8 și 389 Cod de procedură

penală, în aspectul că o hotărâre de condamnare se adoptă numai în condiția în

care vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii a fost confirmată printr-un

ansamblu de probe cercetate de instanța de judecată. O sentință de condamnare

nu poate fi bazată pe presupuneri. Acestea fiind menționate, instanța de recurs

conchide că în speță instanța de apel a ținut seama de aceste prevederi legale,

precum și de principiul că toate îndoielile apărute și care nu pot fi înlăturate, se

tratează în favoarea inculpatului și a adoptat o soluție întemeiată.

În consecință, se apreciază că nu există temei legal pentru admiterea

recursului ordinar declarat de procuror și, potrivit legii, Colegiul penal conchide

asupra inadmisibilității acestuia, ca fiind vădit neîntemeiat.

penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție,

6

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de procurorul-șef al Procuraturii

de Circumscripție Cahul Calendari Dumitru împotriva deciziei Colegiului judiciar

al Curții de Apel Cahul din 18 mai 2017, în cauza penală în privința lui Dornea

Vitalie și Ianoglo Vladislav, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 08 februarie 2018.

Președinte Petru Ursache

Judecătorii Constantin Alerguș

Vladimir Timofti

7