1ra-1608/2017 — art. 190 alin. 2 lit. c CP

1ra-1608/2017 — art. 190 alin. 2 lit. c CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 1ra-1608/2017

Curtea Supremă de Justiție

DECIZIE

12 decembrie 2017 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție în componență:

Președinte – Ursache Petru,

judecători – Timofti Vladimir, Alerguș Constantin, Toma Nadejda, Țurcan

Anatolie,

a judecat în ședință, fără citarea părților, recursul ordinar declarat de către

avocatul Zadorojnîi Andrei în numele inculpatei Pitula Ala, prin care se solicită

casarea sentinței Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani din 05 mai 2017 și deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 22 iunie 2017, în cauza penală

privind-o pe

Pitula Ala Xxxxx, născută la xxxxx, originară din r-

nul Xxxxx, sat. Xxxxx, domiciliată în mun. Xxxxx, str.

Xxxxx, ap.xxxxx.

Datele referitoare la termenul de examinare a

cauzei:

Asupra recursului în cauză, în baza actelor din dosar, Colegiul penal lărgit al

Curții Supreme de Justiție,

C O N S T A T Ă :

Ala a fost recunoscută vinovată de săvârșirea infracțiunii, prevăzute de art. 190 alin.

(2) lit. c) Cod penal, în baza căruia i-a fost stabilită o pedeapsă sub formă de

închisoare pe un termen de 2 (doi) ani, cu privarea de dreptul de a ocupa o anumită

activitate ce ține de gestionarea bunurilor altei persoane pe un termen de 2 (doi) ani,

cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.

A fost admisă acțiunea civilă înaintată de Lipădatu Valentina privind repararea

prejudiciului material.

S-a încasat de la Pitula Ala în beneficiul cet. Lipădatu Valentina suma de

77025,60 (șaptezeci și șapte mii douăzeci și cinci) lei 60 bani.

1

martie 2013 aflîndu-se pe str. B.Voievod 2, mun. Chișinău, prin înșelăciune și abuz

de încredere, sub pretextul acordării unui împrumut, fiind conștientă că nu î-și v-a

onora obligațiunile asumate, a însușit de la Lipădatu Valentina mijloace bănești în

sumă de 4 000 euro și 1 000 dolari SUA, asftel cauzînd cet. Lipădatu Valentina, o

daună considerabilă în sumă de 77 025,60 lei.

în numele inculpatei Pitula Ala, prin care a solicitat admiterea apelului, pronunțarea

hotărîrii potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care Pitula Ala să fie

achitată, deoarece fapta nu întrunește semnele constitutive ale componenței de

infracțiune.

fost respins ca nefondat apelul declarat, cu menținerea sentinței în cauză fără

modificări.

4.1. În motivarea soluției adoptate instanța de apel a considerat, că instanța de

fond a dat o apreciere corectă probelor și circumstanțelor cauzei penale, examinînd

probele administrate din punct de vedere a utilității și veridicității lor, sub toate

aspectele, complet și în mod obiectiv, călăuzindu-se de Lege, încadrînd corect

acțiunile inculpatei Pitula Ala, conform prevederilor art. 190 alin. (2) lit. c) Cod

penal, și anume escrocherie, adică dobîndirea ilicită a bunurilor altei persoane prin

înșălăciune, cu cauzarea de daune în proporții considerabile.

Din materialele dosarului, instanța de apel a reținut, că judecarea pricinii în

cadrul ședinței de judecată în instanța de fond a avut loc în lipsa inculpatei, care prin

încheierea Judecătoriei Rîșcani, mun.Chișinău din 15.06.2016 a fost anunțată în

căutare, dosar de căutare nr.2015010332. Totodată, în ședința de judecată au fost

citite declarațiile inculpatei Pitula Ala de la urmărirea penală în calitate de bănuită

și învinuită, unde a declarat, că nu-și recunoaște vina, partea vătămată este verișoara

fostului soț, Pitula Iurii. Deoarece în luna iunie 2013, urma ca să facă nunta

feciorului său, Pitula Grigorii a împrumutat de la Lipădatu Valentina sumele de 4000

euro și 1000 dolari SUA pentru organizarea nunții. Datoria s-a obligat ca să o

restituie după nuntă. Deoarece cheltuielile de la nuntă au fost mai mari a rugat-o pe

Lipădatu Valentina ca să o mai aștepte pînă la 01.09.2013. Din cauza sănătății și a

cheltuielilor pentru medicamente a rugat-o iar pe Lipădatu Valentina ca să o mai

aștepte pînă în luna mai, deoarece dorește ca să vîndă o casă, care i-a rămas ca

moștenire. A comunicat, că la transmiterea banilor nu a fost întocmită o recipisă,

deoarece aveau încredere, dar ulterior a fost întocmită o recipisă dovadă pentru

Lipădatu Valentina, că a împrumutat bani inculpatei Pitula Ala.

Deși, în cadrul urmăririi penale Pitula Ala vina nu și-a recunoscut-o, vinovăția

inculpatei în săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (2) lit. c) Cod penal,

se confirmă și prin următoarele probe pertinente, concludente, utile și veridice ce

2

coroborează între ele, și anume: declarațiile părții vătămate Lipădatu Valentina,

martorului Doico Ludmila și martorului Raiu Tamara.

Instanța de apel a menționat că vina inculpatei Pitula Ala, se mai demonstrează

și prin materialele cauzei penale și anume:

- plîngerea cet. Lipadatu Valentina din 07.04.2014, prin care a solicitat pornirea

urmăririi penale în privința cet. Pitula Ala pe faptul însușirii prin înșelăciune și abuz

de încredere de la Lipădatu Valentina, mijloace bănești în sumă de 4000 euro și 1000

dolari SUA, sub pretextul acordării unui împrumut, fiind conștientă, că nu î-și v-a

onora obligațiunile asumate (f.d. 14, vol. I);

- proces - verbal de ridicare din 18.04.2014, prin care a fost ridicată de la

Lipădatu Valentina o filă de caiet pe care se conține textul recipisei datată cu dată

de 05.08.2013 pe una filă (f.d 49, vol. I);

- proces - verbal de examinare din 18.04.2014, prin care a fost examinată

recipisă care a fost ridicată la 18.04.2014 de la Lipădatu Valentina (f.d.50, vol. I).

Reieșind din cele precizate, în urma examinării mijloacelor de probă enunțate

supra, instanța de apel a conchis, că instanța de fond a analizat obiectiv cumulul de

probe prin prisma prevederilor art.art.95, 101 Cod de procedură penală prin prisma

admisibilității, pertinenței și concludenții, utilității și veridicității raportate la

declarațiile date de inculpată în cadrul urmăririi penale și probele administrate, a

stabilit corect situația de fapt, dînd faptelor reținute în sarcina inculpatei Pitula Ala,

încadrarea juridică corectă și anume art. 190 alin.(2) lit. c) Cod penal.

Instanța de apel a considerat, că prima instanță justificat a conchis, că declarațiile

date de inculpata Pitula Ala în cadrul urmăririi penale nu corespund adevărului și au

un singur scop de apărare, pentru a evita răspunderea penală pentru infracțiunea ce i

se incriminează, iar la baza sentinței corect au fost puse declarațiile date de către

partea vătămată, martorii prezentați de către acuzarea de stat având în vedere, că

ultimii nu au avut careva motive să dea declarații mincinoase.

În viziunea instanței de apel instanța de fond corect a mai concluzionat, că

inculpata a obținut ilicit sume bănești de la partea vătămată, prin înșelăciune,

inducând-o în eroare, și anume prin crearea unei false reprezentări a realității. Partea

vătămată a fost indusă în eroare avînd o reprezentare greșită a situației. Toate aceste

acțiuni au avut scopul de a realiza transmiterea voită a bunurilor pentru sustragere.

Infracțiunea s-a consumat odată cu transmiterea banilor, iar Pitula Ala obținînd

posibilitatea reală de a se folosi și a dispune de acești bani, a început să se eschiveze.

De asemenea, instanța de apel a considerat, că prima instanță justificat a conchis

că de către acuzatorul de stat au fost prezentate probe suficiente care demonstrează

vinovăția inculpatei Pitula Ala în săvîrșirea infracțiunii imputate și combat versiunea

apărării, că între ultima și partea vătămată persistă relații civile, care urmează să fie

reglamentate în procedura respectivă, or argumentele apărării, fiind combătute prin

cumulul de probe prezentate de către acuzatorul de stat.

3

Instanța de apel a menționat că prima instanță corect a respins argumentul

apărării motivînd, că între părți au fost raporturi civile, întrucât în cazul în care una

din părți asumându-și angajamente, din start cunoaște că nu are posibilitate și nici

dorință să le execute, în prealabil fiindu-i transmise mijloace financiare de cealaltă

parte, este necesară intervenirea legii penale.

În viziunea instanței de apel, delimitarea escrocheriei de încălcarea normelor de

drept civil, se face luându-se în considerație două aspecte de importanță: atitudinea

făptuitorului față de faptul transmiterii lui a banilor și disponibilitatea efectivă a

acestuia de a-și executa angajamentele.

De aici rezultă, că limita între acord civil și o componență de infracțiune este

latura subiectivă, care în cadrul relațiilor civile este caracterizată prin buna credință

a părților, iar în cazul escrocheriei este caracterizată prin înșelăciune și abuz de

încredere.

Instanța de apel a conchis că versiunea inculpatei de nerecunoaștere a vinovăției

nu echivalează cu achitarea sa, odată ce există probe pertinente și concludente care

în ansamblu din punct de vedere al coroborării dovedesc săvârșirea infracțiunii

imputate.

În acest context, instanța de apel a considerat neîntemeiate și nejustificate

argumentele invocate în cererea de apel precum, că prima instanță incorect a apreciat

probele din materialele dosarului, inclusiv și declarațiile martorilor date în prima

instanță, or instanța de apel a conchis, că prima instanță întemeiat a reținut că

declarațiile martorilor Doico Ludmila și Raiu Tamara, depuse în ședința de judecată,

sunt veridice, care în cumul cu alte probe, dovedesc cu certitudine săvîrșirea de către

Pitula Ala a acțiunilor de escrocherie.

Din aceste motive, instanța de apel a considerat justificată aprecierea instanței

de fond precum, că la baza sentinței urmează a fi puse declarațiile părții vătămate

Lipădatu Valentina, martorilor Doico Ludmila și Raiu Tamara, date în cadrul

cercetării judecătorești, prezentate de către partea acuzării, deoarece acestea

coroborează cu celelalte probe anexate la materialele cauzei, totodată probele

prezentate de către acuzatorul de stat au fost acumulate de către organul de urmărire

penală în strictă conformitate cu prevederile legislației procesual penale și urmează

a fi puse la baza sentinței.

În asemenea circumstanțe, instanța de apel a considerat justificată concluzia

instanței de fond precum, că Pitula Ala, prin acțiunile sale a profitat de încrederea

părții vătămate. La primirea banilor Pitula Ala, nu era în stare de a-i restitui, la ea

existând deja intenția dobândirii ilicite a acestora prin înșelăciune și abuz de

încredere. La moment inculpata se află în căutare, condiții în care aceasta începînd

cu data comiterii faptei, pînă la finalizarea cercetării judecătorești nu a întreprins

acțiuni, pentru a-i restitui părții vătămate prejudiciul material cauzat.

La fel, instanța de apel a considerat neîntemeiate argumentele invocate în cererea

4

de apel referitor la reținerea probelor prezentate din partea acuzării în stabilirea

vinovăției acesteia, or martorii Doico Ludmila și Raiu Tamara, audiate în ședința de

judecată sub jurământ, nu au avut nici un motiv să dea declarații neveridice în

privința inculpatei, deoarece în cadrul cercetării judecătorești s-a stabilit cu

certitudine, că persoanele în cauză nu au avut anterior careva situații ostile cu

inculpata Pitula Ala.

Instanța de apel a reținut, că însăși avocatul în numele inculpatei, în cererea de

apel a specificat elementele constitutive ale infracțiunii pe care a săvîrșit-o ultima,

iar cumulul de probe prezentate în cadrul cercetării judecătorești de către partea

acuzării dovedesc incontestabil vinovăția inculpatei Pitula Ala, în săvîrșirea

infracțiunii imputate și nu contravin prevederilor art. 93, 94 Cod de procedură

penală. Mai mult ca atât, acestea nu au fost contestate în modul prevăzut de lege de

către partea apărării la etapele respective ale procesului penal.

Cu referire la pedeapsa penală aplicată inculpatei Pitula Ala pentru săvîrșirea

infracțiunii prevăzute de art. 190 alin.(2) lit. c) Cod penal, verificînd legalitatea

sentinței primei instanțe în privința ultimei, instanța de apel a constatat, că instanța

de fond a acordat deplină eficiență prevederilor art. 7, 75 Cod penal și la stabilirea

categoriei și mărimii pedepsei a ținut cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de

motivul acesteia, de personalitatea celui vinovat, de circumstanțele cauzei care

atenuează ori agravează răspunderea penală precum și de scopul pedepsei aplicate

asupra corectării și reeducării vinovatului.

Instanța de apel a remarcat, că la individualizarea pedepsei, instanța de fond a

ținut cont de cele trei principii care urmează a sta la baza individualizării pedepsei,

sancțiunea aplicată inculpatei Pitula Ala, fiind legală, echitabilă și individualizată.

Instanța de apel a constatat, că acțiunile inculpatei Pitula Ala, au fost încadrate

în baza art. 190 alin. (2) lit. c) Cod penal pentru care legea penală prevede pedeapsa,

la data săvîrșirii infracțiunii cu amendă în mărime de la 500 la 1000 unități

convenționale sau cu închisoare de la 2 la 6 ani, în ambele cazuri cu privarea de

dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen

de pînă la 3 ani și art. 16 alin.(4) Cod penal, infracțiunea incriminată inculpatului se

califică ca infracțiune gravă.

În conformitate cu prevederile art. 76, 77 Cod penal, careva circumstanțe

agravante sau atenuante în privința inculpatei Pitula Ala, nu au fost stabilite.

De asemenea, instanța de apel a reținut, că la stabilirea mărimii pedepsei, instanța

de judecată corect a luat în considerare gradul și caracterul pericolului social al

faptei, motivul și scopul celor comise, personalitatea inculpatei, caracterul

prejudiciabil și mărimea daunei cauzate.

Reieșind din normele legale enunțate instanța de apel a conchis, că instanța de

fond constatând vinovăția inculpatei Pitula Ala, corect a ajuns la concluzia, că

echitatea socială se va restabili, iar corectarea și reeducarea inculpatei va fi atinsă,

5

stabilindu-i o pedeapsă sub formă de închisoare.

Zadorojnîi Andrei în numele inculpatei, prin care indicînd temeiurile prevăzute de

art. 427 alin. (1) pct. 6), 8) Cod de procedură penală și art. 6 CEDO, a solicitat

casarea integrală a hotărîrilor atacate, cu rejudecarea cauzei și pronunțarea unei

hotărîri prin care Pitula Ala să fie achitată, din motivul că nu sunt întrunite

elementele infracțiunii.

În motivarea cererii de recurs recurentul a indicat următoarele motive :

- instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, sau

instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței, temei prevăzut

de art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală;

- nu au fost întrunite elementele infracțiunii, temei prevăzut de art. 427 alin. (1)

pct. 8) Cod de procedură penală;

- hotărîrea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția de a

recunoaște pe Pitula Ala vinovată în baza art. 190 Cod penal. Acțiunile ei nu sunt

analizate prin prisma acestei norme, însă nu sunt întrunite elementele constitutive

ale componenței de infracțiune. Nu a fost dovedit faptul că Pitula Ala la momentul

primirii sumelor de bani, urmărea scopul sustragerii lor și nu avea intenția să-și

execute angajamentul asumat;

- recurentul menționează că sarcina verificării respectării normelor procesual-

penale este atribuită instanțelor judecătorești, acestea fiind și singurele în măsură să

aprecieze in concreto efectele aplicării normei la situația de fapt dedusă instanței în

fiecare caz în parte;

- respectiv, fiind investită cu o situație de fapt, instanța de apel, ca urmare a

efectuării cercetării judecătorești, trebuia să se expună argumentat în hotărîrea

adoptată, inter alia, asupra tuturor capetelor de cerere menționate de apelant, această

obligație a instanței fiind prevăzută în dispoziția art. 414 alin. (3) Cod de procedură

penală. Or, decizia instanței de apel, conform art. 417 Cod de procedură penală,

trebuie să cuprindă fapta constatată de prima instanță și conținutul dispozitivului

sentinței, fondul apelului și temeiurile de fapt și de drept care au dus după caz, la

respingerea apelului, precum și motivele adoptării soluției date. Nepronunțarea

asupra tuturor motivelor invocate în cererile de apel echivalează cu nerezolvarea

fondului apelului;

- însă așa cum se conchide din partea descriptivă a deciziei instanței de apel,

ultima nu a ținut seama de orientările jurisprudenței expuse în Hotărîrea Plenului

Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova „cu privire la practica judiciară în

procesele penale despre sustragerea bunurilor” nr.23 din 28.06.2004, în care se

consemnează că: „Primirea bunurilor cu condiția îndeplinirii unui angajament poate

fi calificată ca escrocherie doar în cazul în care făptuitorul, încă la momentul intrării

6

în stăpînire asupra acestor bunuri, urmărea scopul sustragerii lor și nu avea intenția

să-și execute angajamentul asumat.”;

- argumentele instanței de fond, susținute de instanța de apel, precum că

„inculpata a obținut ilicit sume bănești de la partea vătămată, prin înșelăciune,

inducând-o în eroare, și anume prin crearea unei false reprezentări a realității.

Partea vătămată a fost indusă în eroare avînd o reprezentare greșită a situației.

Toate aceste acțiuni au avut scopul de a realiza transmiterea voită a bunurilor

pentru sustragere. Infracțiunea s-a consumat odată cu transmiterea banilor, iar

Pitula Ala obținînd posibilitatea reală de a se folosi și a dispune de acești bani, a

început să se eschiveze” - nu găsesc confirmarea prin probe administrate și nu

corespund circumstanțelor de fapt;

- sumele au fost obținute perfect legal, prin acord de împrumut, banii fiind

cheltuiți anume pentru organizarea și petrecerea nunții, unde partea vătămată a fost

nănașa, iar inculpata - soacra mică;

- comportamentul inculpatei după primirea banilor nu s-a schimbat, chiar și

fiind în judecată, inculpata nu neagă că este datoare d-nei Lipădatu Valentina, însă

nu poate să achite suma întreagă;

- instanțele nu indică pretinse acțiuni ale inculpatei Pitula Ala (fapte concrete)

de creare unei false reprezentări, nu se indică nici sensul acestei reprezentări greșite

ale părții vătămate. Este un absurd, or, părțile sunt cunoscuți mult timp, fiind de

naționalitate romi, care trăiesc în comunitatea mai apropiată și cunosc bine situația

reală. Inculpata Pitula Ala organiza nunta pentru copiii săi și a cerut împrumut de la

partea vătămată, Lipădatu Valentina, care era nănașa;

- Pitula Ala primind de la Lipădatu Valentina bani nu a început să se eschiveze,

ci invers nu nega datoria, a avut mai multe întîlniri cu Lipădatu Valentina, peste mai

bine de 2 luni i-a eliberat o recipisă despre împrumut, iar Lipădatu Valentina a

acceptat această recipisă;

- Protocolul adițional nr. 4 la CtEDO, art. 1 (Strasburg 16.11.1963) expres,

interzice privarea de libertate pentru datorii. Instanța de fond și instanța de apel au

condamnat-o pe Pitula Ala doar pe motiv că aceasta nu a fost în măsură să execute

o obligație contractuală, adică pentru o faptă care nu este prevăzută de Codul penal;

- mai mult, instanțele au stabilit eronat faptele denaturate de pretinsa parte

vătămată Lipădatu Valentina, care a dat declarații controversate în ceea ce privește

unde au fost transmiși banii, cînd, în rate sau o dată. Partea vătămată a declarat că

banii au fost oferiți d-nei Pitula Ala pentru că organiza nunta, 4000 Euro au fost dați

de ea acasă, fiicei Doicu Rada de pe str. Alba Iulia 148 (sect. Buiucani), iar conform

rechizitoriului și ulterior copiat de instanțele inferioare, banii au fost dați în sect.

Rîșcani str. B.Voievod, 2, adresa, care nu o cunoaște nimeni din cei audiați pe cauză.

Partea vătămată a mai declarat, că peste o săptămână, deja după nuntă, ea Lipădatu

Valentina nu i-a dat inculpatei banii, dar în loc de inculpată s-a achitat cu lăutarii,

7

adică a achitat ginerelui ei, Raiu Roman care fiind lăutar la nuntă a cerut să fie

remunerat pentru serviciul prestat, și i-a dat ginerelui suma de 1000 dolari SUA;

- s-au constatat multiple contraziceri între rechizitoriu, sentință și declarațiile

părții vătămate și martori:

- Doico Ludmila (soacra părții vătămate, care a declarat, că banii 4000 Euro s-

au transmis pe str. Alba Iulia 148, pentru organizarea și achitarea nunții, fiind

imediat scrisă o recipisă);

- Raiu Tamara (fina părții vătămate, care a declarat, că banii 4000 Euro s-au

transmis pe str. Alba Iulia 148);

- instanțele inferioare nu au clarificat aceste neconcordanțe cu acuzațiile aduse,

respectiv, cauza nu a fost examinată just și obiectiv;

- în lipsa probatoriului instanțele inferioare au soluționat acțiunea civilă în

beneficiul părții vătămate, iar inculpata a fost condamnată pe nedrept;

- astfel, în circumstanțele menționate și analizând în ansamblu toate materialele

cauzei penale, se constată, că nu au fost administrate probe suficiente și verosimile,

care ar demonstra faptul comiterii de către Pitula Ala a infracțiunii de escrocherie,

în acest sens nefiind probată intenția acesteia îndreptată la dobândirea ilicită a

bunurilor altei persoane prin înșelăciune și prin abuz de încredere, care constituie

latura subiectivă a acestei infracțiuni;

- în același timp, se constată, că cazurile vizate constituie un litigiu de ordin

civil, care urmează a fi soluționat de către instanța de judecată, or din prevederile

art. 10 alin.(l) Cod civil, rezultă că apărarea drepturilor civile încălcate se face pe

cale judiciară;

- din prevederile art. 11 lit. e) și g) Cod civil, rezultă că apărarea dreptului civil

se face prin impunerea la executarea obligației în natură și prin repararea

prejudiciilor, și respectiv drepturile subiective civile ale părții vătămate au o natură

civilă și prin urmare apărarea lor urma să se realizeze pe calea intentării unei acțiuni

civile în ordinea și modul prevăzut de Codul de procedură civilă;

- totodată, este inadmisibil ca un drept subiectiv civil să fie apărat prin

intermediul altor autorități sau organe de ocrotire a normelor de drept, decît instanța

de judecată, art. 10 alin.(1) Cod civil fiind o normă imperativă, care nu conține nici

un fel de derogări în acest sens;

- din prevederile art. 1 alin.(2) Cod de procedură penală, rezultă că procesul

penal are ca scop protejarea persoanei, societății și statului de infracțiuni, precum și

protejarea persoanei și societății de faptele ilegale ale persoanelor cu funcții de

răspundere în activitatea lor legată de cercetarea infracțiunilor presupuse sau

săvîrșite, astfel că orice persoană care a săvîrșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit

vinovăției sale și nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală și

condamnată;

8

- din aceste considerente Pitula Ala urmează să fie achitată cu încetarea

procesului penal din motiv, că fapta nu întrunește semnele constitutive ale

componenței de infracțiune. În același timp, se constată, că cazul vizat constituie un

litigiu de ordin civil, care urmează să fie soluționat de către instanța de judecată;

- instanța de apel nu a respectat prevederile art. 100 alin. (4) Cod de procedură

penală, care prevăd că toate probele administrate în cauza penală vor fi verificate

sub toate aspectele, complet și obiectiv. Verificarea probelor constă în analiza

probelor administrate, coroborarea lor cu alte probe, administrarea de noi probe și

verificarea sursei din care probele provin, în conformitate cu prevederile legislației,

prin procedee probatorii respective; iar conform prevederilor art. 101 Cod de

procedură penală, fiecare probă urmează să fie apreciată din punct de vedere al

pertinenței, concludenței, utilității și veridicității ei, iar toate probele în ansamblu -

din punct de vedere al coroborării lor;

- instanța de apel, nu a respectat prescripțiile de drept nominalizate, deoarece,

conform descriptivului și dispozitivului deciziei atacate:

- a) nu a reacționat în modul prevăzut de lege asupra erorilor de drept comise

de instanța de fond, nominalizate supra, le-a repetat întocmai, nu a desființat sentința

în partea vizată și nu a rejudecat cauza potrivit regulilor generale pentru examinarea

cauzelor în primă instanță, de fapt menținând în partea recunoașterii culpei o sentință

nemotivată legal;

- b) nu a apreciat fiecare probă separat, din punct de vedere al pertinenței

concludenței, utilității și veridicității ei, iar toate probele în ansamblu - din punct de

vedere al coroborării lor, inclusiv cu circumstanțele de fapt și de drept indicate în

rechizitoriu;

- d) a constatat confuz, neclar și absolut divergent că probele administrate nu

sunt colaborate între ele, nu se descrie fapta pretins comisă, nu se indică locul,

timpul, modul săvârșirii faptelor pretins criminale, forma și gradul de vinovăție,

motivele și consecințele pretinsei infracțiuni, sentința nu cuprinde semnele

constitutive a încadrării juridice a acțiunilor pretinse a inculpatei, nici nu se

analizează încadrarea formulată în actul de învinuire;

- circumstanțele expuse atestă în mod lucid că ambele instanțe nu au judecat

cauza penală în condițiile legii, deoarece au adoptat hotărâri care nu cuprind motive

legale pe care se întemeiază soluția, motivarea soluției contrazicând dispozitivul

hotărârii, instanța de apel nepronunțând-se asupra tuturor argumentelor din apel, și

că recursul ordinar este întemeiat;

- în așa mod, prin hotărîrile judecătorești, instanțele judecătorești au încălcat

grav principiul prezumției nevinovăției, prevăzut la art. 8 Cod de procedură penală

și principiul contradictorialității în procesul penal prevăzut la art. 24 Cod de

procedură penală, precum și dreptul inculpatului prevăzut la art. 6 § 1 și art. 6 § 2

din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților

9

Fundamentale, ceia ce constituie un viciu fundamental în cadrul procedurii instanței

de fond care a afectat hotărîrea atacată. Obligațiunea Constituțională de a înfăptui

justiția în stat a rămas neîndeplinită, apelul declarat a fost examinat pur formal,

tendențios și unilateral, nu s-a clarificat care circumstanțe sunt relevante pentru

prezenta cauză, s-a adoptat o soluție neargumentată la modul cuvenit, în legătură cu

ce hotărârile atacate urmează a fi casate.

solicitat inadmisibilitatea recursului, ca fiind vădit neîntemeiat și lipsit de temeiuri

legale.

Procurorul a menționat că referitor la alegațiile recurentului, care cad sub

incidența temeiului pentru recurs prevăzut în art.427 alin.(1) pct.6) Cod de procedură

penală, rejudecând cauza, instanța de apel s-a pronunțat asupra tuturor motivelor

invocate în apel, just a constatat circumstanțele de drept și de fapt ale cauzei și,

corespunzător, corect a încadrat acțiunile inculpatei.

În viziunea procurorului se constată că instanța s-a pronunțat asupra tuturor

motivelor apelantului și motivarea soluției corespunde dispozitivului hotărârii

contestate.

Cu referire la afirmațiile recurentului că în acțiunile inculpatei nu au fost

întrunite elementele infracțiunii, temei pentru recurs prevăzut în art.427 alin.(1)

pct.8) Cod de procedură penală, este de reținut că faptul nerecunoașterii vinovăției

și dezacordul cu calificarea juridică a acțiunilor făptuitoarei, este o modalitate de

apărare și nu constituie temei pentru casarea hotărârilor contestate.

procurorului expusă în referință, Colegiul penal lărgit constată că acesta urmează a

fi respins ca inadmisibil din următoarele considerente.

Conform art. 435 alin. (1) pct. 1) Cod de procedură penală, instanța de recurs,

judecând recursul, îl respinge ca inadmisibil, cu menținerea hotărârii atacate.

Potrivit prevederilor art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs

examinează cauza numai în limitele temeiurilor stipulate expres de art. 427 Cod de

procedură penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate de recurent. Or, art.

427 alin. (1) Cod de procedură penală, prevede că hotărârile instanței de apel pot fi

atacate cu recurs ordinar pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond

și de apel la judecarea cauzei.

La caz se reține, că potrivit textului recursului declarat de recurent, acesta invocă

temeiurile pentru recurs prevăzute de art. 427 alin. (1) pct. 6), 8) Cod de procedură

penală, sub aspectele că: „instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor

invoate în apel, sau motivarea soluției contrazice dispozitivul deciziei, sau instanța

de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor argumentelor din apel, sau instanța a admis

o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței, sau nu au fost întrunite

elementele infracțiunii”.

10

Verificând legalitatea hotărârii atacate sub aceste aspecte, Colegiul penal lărgit

reține că motivele și temeiurile invocate de recurent nu s-au confirmat în urma

cercetării materialelor cauzei, argumentând în acest sens următoarele.

Ce ține de temeiul de recurs invocat de recurent, prevăzut de art. 427 alin. (1)

pct.6) Cod de procedură penală, în sensul că:„instanța de apel nu s-a pronunțat

asupra tuturor motivelor invoate în apel, sau motivarea soluției contrazice

dispozitivul deciziei, sau instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor

argumentelor din apel, sau instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat

soluția instanței”, Colegiul penal lărgit conchide că nu sunt incidente în prezenta

speță, din considerentul că instanța de apel la examinarea cauzei a respectat

prevederile art.414 alin. (1), 417 alin. (1) pct. 8), 419 Cod de procedură penală și

prin hotărârea adoptată s-a pronunțat asupra tuturor motivelor relevante, invocate în

apelul declarat, întemeindu-și soluția în baza probelor examinate de prima instanță,

care au fost examinate, verificate de instanța de apel, apreciate corect de aceasta prin

prisma art. 101 Cod de procedură penală, consemnate în procesul verbal al ședinței

de judecată, descrise în decizia atacată, soluția instanței nefiind afectată de o eroare

gravă de fapt, iar decizia instanței de apel cuprinde motivele pe care își întemeiază

soluția, faptele inculpatei fiind încadrate corect conform circumstanțelor faptice

constatate în speță, din care considerente, temeiuri de a interveni în decizia instanței

de apel nu se identifică de instanța de recurs ordinar.

În privința criticilor recurentului, prin care acesta manifestă dezacordul cu

aprecierea probelor de către instanța de apel, indicând că „argumentele instanței de

fond, susținute de instanța de apel, precum că „inculpata a obținut ilicit sume bănești

de la partea vătămată, prin înșelăciune, inducând-o în eroare, și anume prin crearea

unei false reprezentări a realității. Partea vătămată a fost indusă în eroare avînd o

reprezentare greșită a situației. Toate aceste acțiuni au avut scopul de a realiza

transmiterea voită a bunurilor pentru sustragere. Infracțiunea s-a consumat odată

cu transmiterea banilor, iar Pitula Ala obținînd posibilitatea reală de a se folosi și

a dispune de acești bani, a început să se eschiveze” - nu găsesc confirmarea prin

probe administrate și nu corespund circumstanțelor de fapt; în lipsa probatoriului

instanțele inferioare au soluționat acțiunea civilă în beneficiul părții vătămate, iar

inculpata a fost condamnată pe nedrept; se constată, că nu au fost administrate

probe suficiente și verosimile, care ar demonstra faptul comiterii de către Pitula Ala

a infracțiunii de escrocherie, în acest sens nefiind probată intenția acesteia

îndreptată la dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane prin înșelăciune și prin

abuz de încredere, care constituie latura subiectivă a acestei infracțiuni; instanța de

apel nu a respectat prevederile art. 100 alin. (4) Cod de procedură penală, care

prevăd că toate probele administrate în cauza penală vor fi verificate sub toate

aspectele, complet și obiectiv. Verificarea probelor constă în analiza probelor

administrate, coroborarea lor cu alte probe, administrarea de noi probe și

11

verificarea sursei din care probele provin, în conformitate cu prevederile legislației,

prin procedee probatorii respective; iar conform prevederilor art. 101 Cod de

procedură penală, fiecare probă urmează să fie apreciată din punct de vedere al

pertinenței, concludenței, utilității și veridicității ei, iar toate probele în ansamblu -

din punct de vedere al coroborării lor”, Colegiul penal lărgit atestă că nu sunt

întemeiate, or, aprecierea probelor este unul din cele mai importante momente

ale procesului penal, dat fiind că întregul volum de muncă depus de către

organul de urmărire penală, instanțele judecătorești, cât și de părțile din proces, se

concretizează pe soluția ce va fi dată în urma acestei activități. Aprecierea

probelor după intima convingere a judecătorului trebuie să se bazeze pe prevederile

legale, iar convingerea intimă se întemeiază pe examinarea tuturor probelor în

ansamblu, sub toate aspectele, complet și obiectiv. Legea stabilește că probele

admisibile sunt apreciate după pertinența, concludența, veridicitatea și utilitatea

acestora și toate probele în ansamblul lor sunt apreciate din punct de vedere al

coroborării reciproce dintre ele.

Însă, cu referire la faptul dacă aprecierea probelor poate fi invocată la această

etapă a procedurilor, instanța de recurs explică recurentului că la etapa judecării

recursului ordinar nu se analizează de instanță conținutul mijloacelor de probă, nu

se dă o nouă apreciere materialului probator și nu se stabilește o altă situație

de fapt, decât cea constatată de instanțele ierarhic inferioare, acestea fiind atributul

exclusiv al instanțelor de fond. Deci, Colegiul penal lărgit nu va examina criticile

referitoare la presupusa greșită apreciere, pe baza probelor administrate în cauză, a

anumitor elemente faptice invocate de recurent, ci va verifica, prin raportare la

situația de fapt stabilită de instanțe, corectitudinea condamnării inculpatei Pitula

Ala de învinuirea imputată acesteia.

Totodată, pe aceiași linie de considerente se specifică că, pentru a constitui caz

de casare eroarea de fapt trebuie să fie gravă, adică, pe de o parte, să fi influențat

asupra soluției cauzei, iar pe de altă parte să fie vădită, neîndoielnică. Eroarea gravă

de fapt nu privește dreptul de apreciere a probelor, ci discrepanța între cele reținute

de instanță și conținutul real al probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente

ce au avut drept consecință pronunțarea altei soluții decât cea pe care materialul

probator o susține.

În cauza deferită judecății o atare eroare nu a fost constatată de către instanța de

recurs.

Prin urmare, opozabil celor enunțate de recurent, Colegiul penal lărgit,

verificând suplimentar materialele dosarului, specifică că judecând apelul

instanța de apel a examinat cauza sub toate aspectele, complet și obiectiv, adoptând

o soluție corectă de menținere a sentinței, care este argumentată și

corespunzătoare cumulului de probe administrate și nemijlocit verificate în

ședințele de judecată în condițiile art. 100 alin. (4) Cod de procedură penală și,

12

totodată, care au fost just apreciate prin prisma art. 101 Cod de procedură penală,

din punct de vedere al pertinenței, utilității, concludenții, veridicității și

coroborării reciproce, în baza cărora s-a stabilit cu certitudine că inculpata Pitula Ala

a săvârșit infracțiunea nominalizată în circumstanțele descrise în actul de sesizare

a instanței.

În desfășurarea acestei idei, instanța de recurs ordinar specifică că, așa cum

rezultă din textul deciziei atacate, instanța de apel și-a motivat decizia în

conformitate cu prevederile art. 417 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură penală,

astfel, decizia cuprinde temeiurile de fapt și de drept care au dus, la caz, la

respingerea apelului declarat, cu menținerea sentinței prin care Pitula Ala a fost

recunoscută vinovată și condamnată în baza art. 190 alin. (2) lit. c) Cod penal.

În privința criticilor din recursul declarat referitor la faptul că „cazul vizat

constituie un litigiu de ordin civil, care urmează a fi soluționat de către instanța de

judecată, or din prevederile art. 10 alin.(1) Cod civil, rezultă că apărarea

drepturilor civile încălcate se face pe cale judiciară”, Colegiul penal lărgit atestă că

sunt inadmisibile, or constiuie o opinie subiectivă a recurentului, deoarece din

decizia instanței de apel (f.d. 237, vol. I) reiese că la adoptarea soluției în partea

menționată, just instanța de apel a menționat că „prima instanță corect a respins

argumentul apărării motivînd, că între părți au fost raporturi civile, întrucât în cazul

în care una din părți asumându-și angajamente, din start cunoaște că nu are

posibilitate și nici dorință să le execute, în prealabil fiindu-i transmise mijloace

financiare de cealaltă parte, este necesară intervenirea legii penale.

Delimitarea escrocheriei de încălcarea normelor de drept civil, se face luându-se

în considerație două aspecte de importanță: atitudinea făptuitorului față de faptul

transmiterii lui a banilor și disponibilitatea efectivă a acestuia de a-și executa

angajamentele.

De aici rezultă, că limita între acord civil și o componență de infracțiune este

latura subiectivă, care în cadrul relațiilor civile este caracterizată prin buna credință

a părților, iar în cazul escrocheriei este caracterizată prin înșelăciune și abuz de

încredere”.

Totodată, Colegiul penal lărgit menționează că instanța de fond corect a

concluzionat, că inculpata a obținut ilicit sume bănești de la partea vătămată, prin

înșelăciune, inducând-o în eroare, și anume prin crearea unei false reprezentări a

realității. Partea vătămată a fost indusă în eroare avînd o reprezentare greșită a

situației. Toate aceste acțiuni au avut scopul de a realiza transmiterea voită a

bunurilor pentru sustragere. Infracțiunea s-a consumat odată cu transmiterea banilor

în sumă de 4000 euro și 1000 dolari SUA, iar Pitula Ala obținînd posibilitatea reală

de a se folosi și a dispune de acești bani, a început să se eschiveze.

Prin urmare, instanța de recurs ordinar consideră, că prima instanță just a conchis

că de către acuzatorul de stat au fost prezentate probe suficiente care demonstrează

13

vinovăția inculpatei Pitula Ala în săvîrșirea infracțiunii imputate și combat versiunea

apărării, că între ultima și partea vătămată persistă relații civile, care urmează să fie

reglementate în procedura respectivă, or argumentele apărării, fiind combătute prin

cumulul de probe prezentate de către acuzatorul de stat, cum sunt declarațiile părții

vătămate Lipădatu Valentina, martorului Doico Ludmila, martorului Raiu Tamara.

În privința motivului recurentului că „s-au constatat multiple contraziceri între

rechizitoriu, sentință și declarațiile părții vătămate și martori Doico Ludmila

(soacra părții vătămate, care a declarat, că banii 4000 Euro s-au transmis pe str.

Alba Iulia 148, pentru organizarea și achitarea nunții, fiind imediat scrisă o

recipisă); Raiu Tamara (fina părții vătămate, care a declarat, că banii 4000 Euro

s-au transmis pe str. Alba Iulia 148)”, Colegiul penal lărgit consideră că nu se

confirmă în prezenta cauză, or după cum rezultă din sentința primei instanțe (f.d.

198-204, vol. I), aceasta și-a întemeiat soluția sa de condamnare a inculpatei Pitula

Ala în baza art. 190 alin. (2) lit. c) Cod penal, nu numai pe declarațiile date sub

jurământ a martorilor Doico Ludmila și Raiu Tamara, din prima instanță, dar prin

coroborare și cu declarațiile părții vătămate Lipădatu Valentina și probele scrise

anexate la dosar (f. d. 14, 49, 50, vol. I), iar temeiuri de a pune la îndoială

corectitudinea instanței de apel sub aspectul contestat de recurent nu se identifică de

instanța de recurs ordinar. Mai mult, se reține că recurentul declarativ a indicat la

prezența divergențelor în declarațiile martorilor Doicu Ludmila și Raiu Tamara în

rechizitoriu și în sentință, fără a indica concret prin ce se manifestă aceste divergențe,

indicînd în ambele cazuri doar că banii au fost transmiși pe str. Alba Iulia 148.

În privința criticilor recurentului, prin care acesta a indicat că „ambele instanțe

nu au judecat cauza penală în condițiile legii”,Colegiul penal lărgit reține că aceste

motive sunt neîntemeiate și constituie opinia subiectivă a recurentului, or, decizia

instanței de apel cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, în sensul că

argumentele pe care instanța de apel le-a expus în partea descriptivă a deciziei,

echivalează cu o motivare conform rigorilor și exigențelor din art. 6 CEDO.

La soluționarea cauzei, instanța de apel a ținut cont în deplină măsură de

prevederile art. 99-101 Cod de procedură penală, a cercetat cauza sub toate

aspectele, probele prezentate de părți verificându-le și apreciindu-le just, prin

prisma pertinenței, concludenței, utilității și veridicității lor, iar în ansamblu -

din punctul de vedere al coroborării lor.

Instanțele ierarhic inferioare au făcut o analiză amplă a probelor acumulate în

cauză argumentând detaliat respingerea probelor ce au fost administrate în suportul

nevinovăției aduse inculpatei în prezenta cauză.

Astfel, toate probele prezentate și invocate au primit o apreciere la justa valoare,

concluziile făcute rezultă din materialul factologic acumulat în cauză.

Prin urmare, argumentele recurentului cu privire la aprecierea incorectă a

probelor, cât și neaprecierea acestora multilateral și obiectiv, nu au nici un suport

14

legal, or, potrivit art. 24 Cod de procedură penală „instanța judecătorească nu este

organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea acuzării sau a apărării și

nu exprimă alte interese decât interesele legii. Părțile participante la judecarea

cauzei au drepturi egale, fiind învestite de legea procesuală penală cu posibilități

egale pentru susținerea pozițiilor lor.

Instanța de judecată pune la baza sentinței numai acele probe la cercetarea

cărora părțile au avut acces în egală măsură. Părțile în procesul penal își aleg poziția,

modul și mijloacele de susținere a ei de sine stătător, fiind independente de

instanță, de alte organe ori persoane. Instanța de judecată acordă ajutor oricărei

părți, la solicitarea acesteia, în condițiile prezentului cod, pentru administrarea

probelor necesare.”

Din considerentele expuse, Colegiul penal lărgit conchide că, temeiurile

invocate de recurent prevăzute la art. 427 alin. (1) pct. 6) și 8) Cod de procedură

penală și art. 6 CEDO, nu și-au găsit confirmare la examinarea recursului depus de

către avocatul Zadorojnîi Andrei în numele inculpatei Pitula Ala.

drept invocate de recurent ce ar fi afectat hotărârea instanței de apel atacată sub

aspectele contestate, deoarece soluția adoptată de către instanța de apel este legală și

întemeiată, iar recursul ordinar declarat urmează a fi respins ca inadmisibil, fiind

vădit neîntemeiat, cu menținerea deciziei atacate.

penală, Colegiul penal lărgit,

D E C I D E :

Respinge ca inadmisibil recursul ordinar declarat de către avocatul Zadorojnîi

Andrei în numele inculpatei Pitula Ala, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții

de Apel Chișinău din 22 iunie 2017, în cauza penală privind-o pe Pitula Ala Xxxxx,

cu menținerea deciziei atacate.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată la 25 ianuarie 2018.

Președinte Ursache Petru

Judecători Timofti Vladimir

Alerguș Constantin

Toma Nadejda

Țurcan Anatolie

15

12 decembrie 2017 Dosar nr.1ra-1608/2017

O p i n i a s e p a r a t ă

a judecătorului Timofti Vladimir

În conformitate cu articolele 339 alin. (7) și 340 alin. (3) din Codul de

procedură penală,

în cauza penală privind-o pe Pitula Ala.

decembrie 2017, s-a respins ca inadmisibil recursul ordinar declarat de către avocatul

Zadorojnîi Andrei în numele inculpatei Pitula Ala, împotriva deciziei Colegiului

penal al Curții de Apel Chișinău din 22 iunie 2017, în cauza penală privind-o pe

Pitula Ala Xxxxx, cu menținerea deciziei atacate.

în baza următoarelor motive.

descriptivă a deciziei Colegiului penal lărgit a Curții Supreme de Justiție din 12

decembrie 2017.

invocate, am considerat că recursul trebuia admis, cu casarea sentinței Judecătoriei

Chișinău, sediul Rîșcani, din 5 mai 2017 și a deciziei Colegiului penal al Curții de

Apel Chișinău din 22 iunie 2017, cu dispunerea achitării inculpatei Pitula Ala

Xxxxx, pentru că fapta nu este prevăzută de legea penală. De asemenea, în

conformitate cu art. 387 alin. (2) pct. 2) din Codul de procedură penală, instanța nu

trebuia să se pronunțe cu privire la acțiunea civilă.

2013 aflîndu-se pe str. B.Voievod 2, mun. Chișinău, prin înșelăciune și abuz de

încredere, sub pretextul acordării unui împrumut, fiind conștientă că nu î-și v-a

onora obligațiunile asumate, a însușit de la Lipădatu Valentina mijloace bănești în

sumă de 4 000 euro și 1 000 dolari SUA, asftel cauzînd cet. Lipădatu Valentina

Mihai, o daună considerabilă în sumă de 77 025,60 lei”. Aceste circumstanțe au

fost reținute și de către instanța de apel, cu același text în fapta constatată în decizia

atacată (f.d. 230, vol. I). Acțiunile menționate au fost încadrate de către prima

instanță sub art. 190 alin. (2) lit. c) din Codul penal, ca escrocherie, adică o dobândire

ilicită a bunurilor altei persoane prin înșelăciune sau abuz de încredere, cu cauzarea

de daune în proporții considerabile.

În acest context, menționez că art. 190 din Codul penal prezumă că dobândirea

ilicită a bunurilor trebuie înfăptuită prin înșelăciune sau prin abuz de încredere,

elemente care i-au fost incriminate inculpatei.

16

Sub acest aspect, reiterez că latura obiectivă a escrocheriei se manifestă prin

dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane prin înșelăciune sau abuz de încredere.

Astfel, elementul material se realizează prin acțiunea de dobândire ilicită a bunurilor

altei persoane, fiind întregit cu altele două, conținute în textul normei de incriminare

- înșelăciune sau abuz de încredere.

Prin dobândire ilicită a bunurilor legislatorul prezumă un act opus celui licit,

efectuat cu rea-credință, prin care făptuitorul obține (pentru sine sau pentru altul)

transmiterea voită în proprietate, posesiune sau detenție a bunului mobil sau imobil,

a altor valori străine sau a dreptului asupra acestora.

Înșelăciunea întrunește variante (metode), procedee și tehnici de operare ale

făptuitorului cum ar fi : denaturarea informațiilor despre sine, despre apartenența de

organizație și posibilitățile financiare; dezinformarea victimei cu privire la marfă,

etc.; ascunderea unor informații, fapte, împrejurări obligatorii a fi comunicate

victimei ș.a..

Abuzul de încredere are la bază relațiile interpersonale stabilite între făptuitor

și victimă, care la rândul lor au ca suport relații de prietenie, de serviciu, de afaceri

etc. care, cunoscând o anumită evoluție și având amprenta încrederii, sunt exploatate

cu rea-voință de potențialul escroc la realizarea rezoluției infracționale.

Prin oricare dintre cele două modalități - înșelăciunea sau abuzul de încredere,

care în realitate se pot suprapune, făptuitorul induce victima în eroare, îi creează o

falsă reprezentare a realității, indiferent de mijloacele utilizate, pentru a realiza

transmiterea voită, sub incidența sa ori a altei persoane, a bunului sau dreptului

asupra lui, ce aparține celui supus manoperelor frauduloase.

Pentru existența infracțiunii de escrocherie este necesar ca victima să fi fost

indusă în eroare și să fi ajuns la o reprezentare greșită a unei situații sau împrejurări

la momentul dobândirii.

Posibilitatea ca un mijloc sau o metodă să inducă în eroare depinde și de

personalitatea victimei, de gradul de instruire, de educație, de mediul din care

provine, de starea psihică în care se găsea în momentul săvârșirii faptei etc.

Latura subiectivă a infracțiunii se manifestă prin intenție directă.

Consider că între inculpata Pitula Ala și partea vătămată Lipădatu Valentina

există un raport juridic civil, fapt care atrage în mod incontestabil achitarea

inculpatei, pentru că fapta nu este prevăzută de legea penală, așa cum prevede art.

390 alin. (1) pct. 4) din Codul de procedură penală. Astfel, între părți au existat relații

civile, nefiind dovedită latura obiectivă și subiectivă a infracțiunii de escrocherie, iar

litigiile dintre acestea urmau a fi soluționate într-un proces civil.

Consider că în cazul unui împrumut, abuzul de încredere nu se poate săvârși

decât în situația unui contract de comodat (împrumut cu folosință), iar nu și pentru

un împrumut de consumație (mutuum), care privește bunuri consumptibile, inclusiv

sume de bani, pentru care se transmite o dată cu bunurile și dreptul de proprietate

17

asupra acestora, fapt care determină, în cazul refuzului restituirii la scadență a

împrumutului, nașterea unui litigiu civil. Ca atare, în speță nu sunt întrunite

elementele constitutive ale infracțiunii de escrocherie prin abuz de încredere sau

înșelăciune, prevăzută de art. 190 din Codul penal, acțiunea inculpatei Pitula Ala,

reprezentând o simplă neexecutare a convenției scrise (recipisa), neexistînd fapta

penală incriminată de art. 190 din Codul penal, ci existînd o faptă care nu este

prevăzută de legea penală. Totodată, conform art. 1 al Protocolului nr. 4 adițional la

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale din

04.11.1950, este interzisă privarea de libertate pentru datorii, fiind invocat că

„nimeni nu poate fi privat de libertatea sa pentru singurul motiv că nu este în măsură

să execute o obligație contractuală”.

Potrivit prevederilor art. 26 alin. (3) din Codul de procedură penală, judecătorul

nu trebuie să fie predispus să accepte concluziile date de organul de urmărire penală

în defavoarea inculpatului sau să înceapă o judecată de la ideea preconcepută că

acesta a comis o infracțiune ce constituie obiectul învinuirii.

Sarcina prezentării probelor învinuirii îi revine procurorului. Conform

prevederilor art. 8 din Codul de procedură penală, persoana acuzată de săvîrșirea

unei infracțiuni este prezumată nevinovată atît timp cît vinovăția sa este dovedită, în

modul prevăzut de Codul de procedură penală, într-un proces judiciar public, în

cadrul căruia trebuie să-i fie asigurate toate garanțiile necesare apărării sale, și nu

este constatată printr-o hotărîre judecătorească de condamnare definitivă. Nimeni nu

este obligat să-și dovedească nevinovăția.

Concluziile despre vinovăția persoanei nu pot fi întemeiate pe presupuneri.

Toate dubiile în probarea învinuirii care nu pot fi înlăturate, conform prevederilor

art. 8 din Codul de procedură penală, se interpretează în favoarea bănuitului, a

învinuitului sau a inculpatului.

Potrivit principiilor generale ale procesului penal, în cadrul procesului penal

trebuie verificate de către procuror și de către instanțele de judecată toate probele

acumulate, atât cele de acuzare, cât și cele ce dezvinovățesc persoana.

Contrar acestor prevederi legale, instanța de apel a dat prioritate și a considerat

veridice declarațiile martorilor acuzării Doicu Ludmila și Raiu Tamara, încadrând

acțiunile inculpatei în baza legii penale, fără a le analiza în coroborare cu alte probe

prezentate și fără a exclude dubiile existente.

Trebuie reținut că probele examinate și verificate în ședința instanței de apel

confirmă faptul că Lipădatu Valentina i-a transmis cu titlu de împrumut pe una

săptămîni suma de 4000 euro și 1000 dolari SUA, fapt care a fost recunoscut de

inculpată semnînd recipisa. (f. d. 52, vol. I)

Totodată, recipisa întocmită nicidecum nu confirmă că Pitula Ala la momentul

intrării în stăpânirea banilor, a urmărit scopul sustragerii și nu avea intenția să-și

onoreze angajamentul asumat. Recipisa din 5.08.2013 a fost întocmită exact pentru

18

garantarea executării obligației de împrumut, asumate anterior, care încă o dată vine

să confirme faptul că inculpata nu a înșelat-o și nici nu a abuzat de încredere la

momentul primirii banilor cu împrumut pentru organizarea nunții fiului ei.

Consider că sumele în valută de 4000 euro și 1000 dolari SUA au fost obținute

perfect legal, prin acord de împrumut, banii fiind cheltuiți anume pentru organizarea

și petrecerea nunții, unde partea vătămată a fost mama nănașului, iar inculpata -

soacra mare.

Inculpata nu neagă că îi este datoare d-nei Lipădatu Valentina, însă declară că

nu poate să achite suma întreagă.

Instanțele nu scot în evidență acțiuni ale inculpatei Pitula Ala (fapte concrete)

de creare a unei false reprezentări, nu se arată nici sensul acestei reprezentări greșite

a părții vătămate. Este un absurd, or, părțile sunt cunoscuți mult timp, fiind de

naționalitate romi, care trăiesc în comunitatea mai apropiată și cunosc bine situația

reală. Inculpata Pitula Ala organiza nunta pentru fiul său și a cerut cu împrumut de

la partea vătămată, Lipădatu Valentina, care era mama nănașului 4000 euro și 1000

dolari SUA.

Pitula Ala nu a negat datoria, ci a avut mai multe întîlniri cu Lipădatu Valentina,

peste mai bine de 2 luni eliberîndu-i o recipisă despre împrumut, iar Lipădatu

Valentina a acceptat această recipisă. Fiind interogată ca învinuită (f. d. 58, vol. I),

inculpata Pitula Ala a declarat că „Datoria m-am înțeles s-o restitui după nuntă.

Deoarece cheltuielile pentru nuntă s-au adeverit de a fi mai mari, ca ceea ce au

cîștigat tinerii, am rugat-o pe Lipădatu Valentina să-mi mai dea răgaz pînă la 1

septembrie. Din cauza sănătății și a cheltuelei banilor pentru tratamente medicale

am rugat-o pe Lipădatu Valentina să mai aștepte pînă la sfîrșitul lunii mai, cînd eu

cu frații o să vindem casa care ne-a rămas ca moștenire de la mama noastră”.

Mai mult, instanțele au stabilit eronat faptele denaturate de pretinsa parte

vătămată Lipădatu Valentina, care a dat declarații controversate în ceea ce privește

locul în care au fost transmiși banii, precum și modul transmiterii : în rate sau toți

odată. Partea vătămată a declarat că banii i-au fost oferiți d-nei Pitula Ala pentru

organizarea nunții. 4000 Euro au fost dați de ea acasă, către fiica Doicu Rada, pe str.

Alba Iulia, nr. 148 (sect. Buiucani), însă conform rechizitoriului, copiat ulterior de

instanțele inferioare, banii au fost dați în sect. Rîșcani str. B.Voievod, nr. 2, adresa

pe care nu o cunoaște nimeni din cei audiați în cauză. Partea vătămată a mai declarat

că la o săptămână deja după nuntă, ea, Lipădatu Valentina, nu i-a dat inculpatei 1000

dolari SUA, ci lăutarilor, adică ginerelui ei, Raiu Roman, care fiind lăutar la nuntă,

a cerut să fie remunerat pentru serviciul prestat cu suma de 1000 dolari SUA.

Astfel, în circumstanțele menționate și analizând în ansamblu toate materialele

cauzei penale, consider că nu au fost administrate probe suficiente și verosimile, care

ar demonstra faptul comiterii de către Pitula Ala a infracțiunii de escrocherie, în

acest sens nefiind probată intenția acesteia de dobândire ilicită a bunurilor altei

19

persoane prin înșelăciune sau prin abuz de încredere, care constituie latura subiectivă

a acestei infracțiuni.

În același timp, cazul constituie un litigiu de ordin civil, care urmează a fi

soluționat de către instanța de judecată. Din prevederile art. 10 alin. (l) din Codul

civil rezultă că apărarea drepturilor civile încălcate se face pe cale judiciară civilă.

Potrivit prevederilor art. 11 lit. e) și g) din Codul civil, apărarea dreptului civil

se face prin impunerea la executarea obligației în natură și prin repararea

prejudiciilor. Drepturile subiective civile ale părții vătămate au o natură civilă și prin

urmare apărarea lor urma să se realizeze pe calea intentării unei acțiuni civile în

ordinea și modul prevăzute de Codul de procedură civilă.

Totodată, este inadmisibil ca un drept subiectiv civil să fie apărat prin

intermediul altor autorități sau organe de ocrotire a normelor de drept decît instanța

de judecată, art. 10 alin.(1) din Codul civil fiind o normă imperativă, care nu conține

nici un fel de derogări în acest sens.

Reiterez faptul că, esențial pentru soluționarea acestui caz este imperativul

interzicerii privării de libertate pentru datorii, prevăzut de articolul 1 din Protocolul

nr. 4 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților

fundamentale din 4.11.1950, în vigoare pentru Republica Moldova din 12.09.1997.

Prin urmare, consider că instanțele de judecată trebuiau să pronunțe o hotărâre

privind achitarea inculpatei de sub învinuirea de săvârșire a infracțiunii de

escrocherie, pe motiv că fapta inculpatei nu este prevăzută de legea penală.

Din aceste motive, am propus soluția de admitere a recursului ordinar declarat,

cu casarea sentinței Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, din 5 mai 2017 și a

deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 22 iunie 2017, cu dispunerea

achitării inculpatei Pitula Ala Xxxxx de sub învinuirea de comitere a infracțiunii

prevăzute de art. 190 alin. (4) din Codul penal, din motiv că fapta ei nu este prevăzută

de legea penală.

Judecător Timofti Vladimir

20