1ra-1639/2017 — art. 173 CP

1ra-1639/2017 — art. 173 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 1ra-1639/2017

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

13 decembrie 2017 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte – Petru Ursache,

Judecători – Vladimir Timofti, Constantin Alerguș,

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de către avocatul

Antoci Maria în numele inculpatului Mîța Veaceslav și de inculpat, prin care se solicită casarea

deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 03 octombrie 2016, în cauza penală în

privința lui

Mîța Veaceslav XXXXX, născut la XXXXX,

originar și domiciliat în XXXXX.

Termenul de examinare a cauzei:

09.06.2016 - 03.10.2016 (instanța de apel);

03.10.2017 - 13.12.2017 (instanța de recurs).

C O N S T A T Ă :

fost achitat de sub învinuirea comiterii infracțiunii prevăzute de art. 173 Cod penal, pe motiv că

fapta lui nu întrunește elementele infracțiunii.

a fost învinuit în faptul că între anii 2009-2014, urmărind scopul satisfacerii poftei sexuale,

manifestând comportament agresiv verbal și nonverbal care lezează demnitatea persoanei și

creează o atmosferă neplăcută, ostilă, a șantajat-o pe XXXXX, amenințând-o că va aplica

violență asupra soțului ei XXXXX, cu răspândirea știrilor defăimătoare cu privire la persoana

ei, ce vizează infidelitatea conjugală a acesteia, astfel determinând-o la mai multe raporturi

sexuale și alte acțiuni cu caracter sexual nedorite. În aceeași perioadă de timp, după ce victima

XXXXX a refuzat categoric să întrețină raporturi sexuale cu inculpatul, ultimul în vederea

realizării acestui scop a continuat s-o șantajeze amenințând-o cu violența aplicată asupra rudelor

apropiate și cu răspândirea unor știri defăimătoare cu privire la persoana ei.

De către organul de urmărire penală, acțiunile lui Mîța Veaceslav au fost încadrate în

baza art. 173 Cod penal – hărțuire sexuală.

rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatul să fie recunoscut vinovat

și condamnat în baza art. 173 Cod penal, cu stabilirea față de acesta a pedepsei sub formă de

amendă.

Apelantul a indicat că în cadrul procesului penal s-a stabilit că inculpatul și partea

1

vătămată, de comun acord, s-au angajat într-o relație extraconjugală, temei servind stilul de viață

marcat de infidelitate al inculpatului, care anterior mai fusese angajat în relații similare, dar și

faptul că viitorul soț al părții vătămate permanent se afla în Italia.

Apelantul a invocat că instanța de fond nu a ținut cont că legislația în vigoare protejează

libertatea sexuală a persoanelor, motiv pentru care relația dintre inculpat și partea vătămată fiind

începută de comun acord, a suferit modificări în momentul în care soțul părții vătămate s-a întors

din străinătate și a decis să se căsătorească cu ultima.

În acest context, apelantul a considerat că instanța de fond nu a ținut cont de declarațiile

părții vătămate, că aceasta în momentul în care a decis să se căsătorească i-a comunicat

inculpatului că dorește să întrerupă relația, dar acesta prin amenințarea cu aplicarea violenței și

cu difuzarea informației privind infidelitatea ei i-a creat o stare degradantă și umilitoare,

insuflându-i temerea că în cazul în care această informație ar ajunge la cunoștința soțului său,

acesta ar putea renunța la intenția de a crea o familie comună cu aceasta, în condițiile în care

ultima era însărcinată, având nevoie de un întreținător la acea etapă. Astfel, ea a fost nevoită să

continue relațiile sexuale cu inculpatul, având ca principal motiv frica că acesta ar putea

comunica informații ce dovedesc infidelitatea sa soțului ei.

Suplimentar, apelantul a invocat că comportamentul agresiv al inculpatului față de partea

vătămată rezultă nu doar din declarațiile acesteia, ci și din conținutul mesajelor în adresa părții

vătămate și soțului acesteia care confirmă declarațiile părții vătămate, conform cărora inculpatul

a amenințat-o în privința soțului său.

Apelantul a subliniat că toate mijloacele de probă administrate în cauză confirmă

declarațiile date de partea vătămată, iar faptul că aceasta a fost manipulată de inculpat rezultă

din circumstanțele cauzei și anume din faptul că inculpatul anterior a mai fost implicat în astfel

de cazuri, inclusiv cu colegii de serviciu, dar mai cu seamă prin rapoartele de evaluare

psihologică, prin care s-a stabilit că XXXXX manifestă semne specifice persoanelor abuzate,

simptomatologia sindromului stresului posttraumatic, asociat cu stări depresive, obsesive,

necesitând recuperare medicală și psihoterapeutică.

3.1. Sentința a fost atacată cu apel și de către avocat în numele părții vătămate, care a

solicitat casarea acesteia și dispunerea condamnării inculpatului.

Apelantul a invocat că declarațiile inculpatului constituie o modalitate de apărare, iar

vinovăția acestuia a fost dovedită prin probele administrate, și anume: procesul-verbal de

sesizare cu privire la săvârșirea infracțiunii din 06.02.2014, declarațiile martorului XXXXX,

descifrarea mesajelor, rapoartele de expertiză, declarațiile părții vătămate, raportul de evaluare

psihologică, potrivit căruia se confirmă starea depresivă a părții vătămate prin tulburări

psihoemoționale ca urmare a șantajului, amenințărilor, intimidării și insultarea din partea

inculpatului, declarațiile martorilor Teslaru A. și Blihar A.

Suplimentar, apelantul a invocat că părăsirea inculpatului în legătură cu formarea unei

relații cu un alt bărbat l-a enervat foarte tare și a generat un șir de amenințări trimise atât în

adresa părții vătămate, cât și a rudelor acesteia, cu scopul de a o determina să se despartă de

soțul ei și să fie cu el.

apelurile declarate au fost respinse, ca nefondate, cu menținerea sentinței.

4.1. În motivarea soluției adoptate, instanța de apel a statuat că instanța de fond, la rândul

său, corect a stabilit circumstanțele de fapt și de drept, just concluzionând că inculpatul urmează

2

a fi achitat de sub învinuirea ce i-a fost adusă, împrejurările fiind elucidate și constatate din

totalitatea de probe acumulate la dosarul respectiv, fiind corect apreciate.

Instanța de apel a considerat că atât organul de urmărire penală, cât și acuzatorul de stat

nu au prezentat probe convingătoare care să confirme faptul că comportamentul inculpatului a

produs în detrimentul părții vătămate oricare efecte de natură psihologică, cum ar fi: depresie,

șoc, negare, stres, tulburări ale somnului, teamă, frustrare, rușine, atacuri de panică,

caracteristice hărțuirii sexuale, or potrivit raportului de expertiză nr. 224a-2014, “expertizata

etalează cu un flux emoțional pronunțat, este tensionată, uneori plânge, dispoziție instabilă și

stresată, nu poate confirma că toate acestea sunt în legătură cauzală cu acțiune inculpatului și

nu cu starea tensionată care exista în familie, având probleme familiale din cauza celor

întâmplate”.

Suplimentar, instanța de apel a reținut că inculpatul nu a negat faptul expedierii a careva

mesaje în adresa soțului părții vătămate și nici nu ascundea relațiile care existau cu partea

vătămată, exprimându-și dragostea față de ea în prezența altor persoane, dorind ca aceasta să-i

spună soțului său adevărul, nu a ascuns acest lucru nici atunci când a fost întrebat de soțul

acesteia privitor la relațiile cu partea vătămată.

În acest context, instanța de apel a considerat că expedierea mesajelor de către inculpat

nu poate fi calificată ca o infracțiune, mai mult că în textul acestora nu s-au stabilit careva

amenințări directe în privința părții vătămate.

Statuând asupra celor constatate, instanța de apel a conchis că în acțiunile inculpatului

lipsesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 173 Cod penal, acesta având un

comportament deosebit față de partea vătămată și copilul ultimei, iar faptul că partea vătămată

nu dorea să se vadă cu inculpatul sau imposibilitatea acesteia de a întrerupe relațiile cu acesta

nu a fost confirmată, or ei se întâlneau de fiecare dată când ea avea posibilitate.

temeiul prevederilor art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, și anume că instanța de

apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel și că hotărârea atacată nu

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, a solicitat casarea acesteia, cu dispunerea

rejudecării cauzei de către instanța de apel.

În motivarea cererii depuse, recurentul a invocat următoarele:

- probele administrate și cercetate pe caz stabilesc cu certitudine că nu sunt prezente

careva dubii în probarea învinuirii, motivarea instanței de apel reprezintă doar niște versiuni

înaintate din oficiu în favoarea inculpatului, care nu au nici un suport probatoriu, deoarece vina

lui este dovedită prin depozițiile părții vătămate, audiată în ședința de judecată;

- instanțele de fond și apel nu au ținut cont de declarațiile părții vătămate, potrivit cărora

în momentul în care a decis să se căsătorească, i-a comunicat inculpatului că dorește să întrerupă

relația, dar acesta prin amenințare cu aplicarea violenței și cu difuzarea informației privind

infidelitatea ei i-a creat o stare degradantă și umilitoare, insuflându-i temerea că în cazul în care

această informație ar ajunge la cunoștința soțului său acesta ar putea renunța la ideea de a crea

o familie comună cu aceasta, în condițiile în care ultima era însărcinată și avea nevoie de un

întreținător la acea etapă. Astfel, partea vătămată a fost nevoită să continue relațiile sexuale cu

inculpatul, având ca principal motiv temerea că acesta ar putea comunica soțului ei informații

ce dovedesc infidelitatea sa;

- comportamentul agresiv al inculpatului față de partea vătămată rezultă nu doar din

3

declarațiile acesteia, ci și din mesajele expediate pe telefonul părții vătămate și soțului acesteia,

care confirmă declarațiile părții vătămate, conform cărora inculpatul a amenințat “că-l va

exploda” pe soțul său;

- prin rapoartele de evaluare psihologică s-a stabilit că XXXXX manifestă semne

specifice persoanelor abuzate, simptomatologia sindromului stresului posttraumatic, asociat cu

stări depresive, obsesive, necesitând recuperare medicală și psihoterapeutică;

- faptele și constatările expuse în actul de învinuire se demonstrează prin probe materiale,

și anume: procesul-verbal de sesizare cu privire la săvîrșirea sau pregătirea de săvârșire a

infracțiunii din 06.02.2014, întocmit de către OUP al IP Ciocana mun. Chișinău, I. Munteanu,

conform căruia s-a consemnat plângerea cet. XXXXX, în care reclamă acțiunile ilegale ale

inculpatului, despre care declară că a hărțuit-o sexual; declarațiile părții vătămate XXXXX, ale

martorului XXXXX; raportul de evaluare psihologică efectuată de către psihologul Șevcenco

O., conform căruia s-a stabilit că XXXXX manifestă semne specifice persoanelor abuzate -

simptomatologia sindromului stresului posttraumatic, asociat cu stări depresive, obsesive,

necesitând recuperare medicală și psihoterapeutică.

Apelantul a conchis că instanța de apel nefundat a dat prioritate probelor apărării, în

detrimentul probelor acuzării, care demască acțiunile ilegale ale inculpatului și care

demonstrează vinovăția ultimului.

5.1. Hotărârile judecătorești au fost atacate cu recurs ordinar de către avocat în numele

părții vătămate, care a solicitat casarea acestora și dispunerea rejudecării cauzei de către instanța

de fond.

În motivarea cererii depuse, recurentul a invocat următoarele:

- instanțele de judecată nu au luat în considerație motivele invocate atât în apelul

avocatului, cât și al procurorului;

- fiind audiat, inculpatul a recunoscut că între el și partea vătămată au existat relații

tensionate din momentul când partea vătămată a decis să întrerupă relațiile cu el, iar faptul că a

fost părăsit pentru un alt bărbat l-a enervat foarte mult și a generat un șir de amenințări expuse

în adresa părții vătămate, cât și a rudelor acesteia, cu scopul de a o determina să se despartă de

soțul ei și să fie cu el pentru a întreține relații sexuale;

- vinovăția inculpatului a fost dovedită prin probele administrate, și anume: procesul-

verbal de sesizare cu privire la săvârșirea infracțiunii din 06.02.2014, potrivit căruia s-a

consemnat plângerea depusă de partea vătămată, reclamând asupra acțiunilor de hărțuire

sexuală; declarațiile martorului XXXXX, care a relatat că după ce s-a întors din Italia a primit

numeroase mesaje pe rețelele de socializare cu un conținut umilitor în adresa acestuia, a fost

telefonat și înjosit verbal, pe telefonul soției sale veneau mesaje în timpul zilei și nopții cu un

conținut umilitor, iar după recepționarea acestor mesaje partea vătămată plângea și era în stare

de depresie profundă;

- hărțuirea sexuală se confirmă prin descifrarea mesajelor trimise de inculpat, care sunt

anexate la dosar, mesaje cu conținut disprețuitor, de șantaj, discreditări, zvonuri, critici aduse

vieții private, insulte, calomnii, cu utilizarea cuvintelor obscene, reproșuri și amenințări, iar o

parte din acțiunile de hărțuire sexuală a avut loc în prezența copilului minor, însă acesta este

prea mic pentru a putea depune mărturii în instanța de judecată;

- probele din dosar, depozițiile martorilor, descifrarea mesajelor, rapoartele de expertiză,

declarațiile părții vătămate demonstrează comiterea de către inculpat a infracțiunii prevăzute de

4

art. 173 Cod penal, de asemenea raportul de evaluare psihologică confirmă starea depresivă a

părții vătămate, tulburările psihoemoționale ca urmare a șantajului, amenințării, intimidării,

insultării din partea inculpatului.

- fiind supusă evaluării psihologice, s-a concluzionat că partea vătămată manifestă semne

specifice persoanelor abuzate, necesitând recuperare medicală și psihoterapeutică, însă instanța

de fond a motivat în sentință că nu s-a stabilit nici o tulburare - depresie, stres, tulburări de somn,

teamă, rușine sau altele;

- potrivit declarațiilor martorului Teslaru A., inculpatul a amenințat partea vătămată prin

mesaje trimise și pe telefonul ei, iar martorul Blihar A. a declarat că pe timpul nopții a fost

telefonată de către XXXXX, care plângea și i-a comunicat că de la întoarcerea lui XXXXX din

Italia până în prezent este șantajată, amenințată de către inculpat. Ulterior l-a sunat pe acesta

întrebându-l de ce are un astfel de comportament față de partea vătămată, la care ultimul i-a

răspuns că ea singură este vinovată.

fost admise recursurile ordinare declarate, casată total decizia instanței de apel și dispusă

rejudecarea cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

6.1. În motivarea soluției adoptate, referindu-se la soluția adoptată de către instanța

de fond, instanța de recurs a reținut că aceasta nu a apreciat fiecare probă separat, din punct de

vedere al pertinenței, concludenței, utilității și veridicității, iar toate probele în ansamblu – din

punct de vedere al coroborării lor, inclusiv cu circumstanțele de fapt și de drept incriminate

inculpatului în rechizitoriu, fără a indica motivele pentru care a respins probele aduse în sprijinul

acuzării, în special declarațiile părții vătămate și ale martorului XXXXX, fișierele cu mesajele

telefonice, raportul de evaluare psihologică a părții vătămate.

În același context, instanța de recurs a reținut că prima instanță, la rândul său, a constatat

că „din declarațiile părții vătămate nu s-au stabilit careva acțiuni ale inculpatului care ar umili,

insulta, jigni etc.”, apoi s-a contrazis statuând că „partea vătămată totuși, în consecința

acțiunilor inculpatului, avea frică ca soțul său să nu afle despre relația ei cu inculpatul...”, și

iarăși că „nedorința părții vătămate de a se vedea cu inculpatul sau imposibilitatea de a refuza

să continue relațiile cu inculpatul, în ședința de judecată nu a fost confirmată…”.

Instanța de recurs a reținut că, potrivit rechizitoriului, inculpatul este învinuit că a comis

infracțiunea prevăzută de art. 173 Cod penal, componență conform căreia hărțuirea sexuală

reprezintă manifestarea unui comportament verbal sau nonverbal, care lezează demnitatea

persoanei ori creează o atmosferă neplăcută, ostilă, degradantă, umilitoare, discriminatorie sau

insultătoare, cu scopul de a determina o persoană la raporturi sexuale ori la alte acțiuni cu

caracter sexual nedorite, săvîrșite prin amenințare, constrângere, șantaj.

În contextul respectiv, referindu-se la jurisprudența națională în cazul infracțiunii

prevăzute de art. 173 Cod penal, instanța de recurs a relevat că constrângerea prin șantaj se

exprimă în amenințarea cu divulgarea informațiilor care, devenind cunoscute, pot prejudicia

onoarea și demnitatea victimei sau a persoanelor apropiate ei ori pot fi cauza altor urmări

nedorite. Conținutul unor asemenea informații despre victimă poate privi infidelitatea conjugală

etc. Totodată, la calificare nu are importanță dacă aceste informații sânt mincinoase sau veridice.

La calificarea faptei, este obligatoriu să se stabilească că făptuitorul a folosit conștient starea

dificilă în care se afla victima. Infracțiunea prevăzută la art. 173 Cod penal, se consideră

consumată din momentul avansării cerințelor de intrare într-un raport sexual, întărind aceste

5

cerințe prin constrângerea corespunzătoare. La calificarea faptelor nu contează dacă făptuitorul

a săvârșit sau nu raportul sexual sau alte acțiuni cu caracter sexual, însă această împrejurare

trebuie luată în considerație la individualizarea pedepsei.

În această consecutivitate, instanța de recurs a reținut că prima instanță, la rândul său,

corect a observat că hărțuirea sexuală constă în fapta prejudiciabilă alcătuită din acțiune

adiacentă, iar vinovăția se manifestă prin intenție directă, motivul căreia este năzuința

făptuitorului de a-și satisface necesitățile sexuale dar, omițând să se pronunțe asupra calificării

infracțiunii prin determinarea și constatarea juridică a corespunderii exacte între semnele faptei

prejudiciabile săvârșite și semnele componenței infracțiunii, expuse în doctrină și prevăzute de

norma penală imputată inculpatului, a dispus fără o motivare legală achitarea ultimului de sub

învinuirea comiterii infracțiunii incriminate, deoarece particularitățile circumstanțelor atestate

în declarațiile inculpatului, ale părții vătămate și ale martorului XXXXX, a mesajelor telefonice

expediate de inculpat părții vătămate, soțului și rudelor ei în scopul, potrivit afirmărilor

inculpatului, „de a-i despărți mai repede... însă, XXXXX tot îi spunea că dorește să rămână cu

XXXXX în căsătorie, iar el spera că ea se va răzgândi…”, concluziile raportului de evaluare

psihologică, că XXXXX manifestă semne specifice persoanelor abuzate (simptomatologia

sindromului stresului posttraumatic, asociat cu stări depresive, obsesiv–compulsive și disfuncții

neurovegetative), necesitând recuperare medicală și psihoterapeutică, denotă că în acțiunile

inculpatului se regăsesc, în mod rezonabil, împrejurările relevate și elementele infracțiunii

incriminate prin rechizitoriu.

Astfel, instanța de recurs a conchis că prima instanță nu a judecat fondul cauzei în

conformitate cu rigorile prevăzute de lege și a adoptat o hotărâre care nu cuprinde motive legale

pe care se întemeiază soluția.

Referindu-se la decizia adoptată de către instanța de apel, instanța de recurs a statuat

că aceasta nu a reacționat în modul prevăzut de lege asupra erorilor de drept comise de instanța

de fond, anterior nominalizate, le-a repetat întocmai, nu a desființat sentința și nu a rejudecat

cauza potrivit regulilor generale pentru examinarea cauzelor în primă instanță, menținând o

sentință ilegală, nemotivată și neîntemeiată.

Suplimentar, instanța de recurs a constatat că instanța de apel, la rândul său, nu s-a

pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apelurile declarate, în special asupra declarațiilor

părții vătămate și ale martorului XXXXX, asupra raportului de evaluare psihologică efectuat în

privința părții vătămate, potrivit căruia aceasta manifestă semne specifice persoanelor abuzate

(simptomatologia sindromului stresului posttraumatic, asociat cu stări depresive, obsesiv–

compulsive și disfuncții neurovegetative), necesitând recuperare medicală și psihoterapeutică,

asupra conținutului mesajelor expediate de inculpat în adresa părții vătămate și a soțului

acesteia, adică nu a apreciat fiecare probă din punct de vedere al pertinenței, concludenței,

utilității și veridicității ei, iar toate probele în ansamblu – din punct de vedere al coroborării lor.

În prezența acestor constatări, instanța de recurs a conchis că instanțele de fond și de apel

nu au judecat cauza penală în condițiile legii, deoarece au adoptat hotărâri care nu cuprind

motive legale pe care se întemeiază soluția, instanța de apel nepronunțându-se asupra tuturor

motivelor invocate în apel, ceea ce a denotat confirmarea în cauză a temeiului pentru recurs,

prevăzut de art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală.

pronunțată integral la 03 noiembrie 2016, apelurile declarate au fost admise, casată total sentința

6

și pronunțată o nouă hotărâre, potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care Mîța

Veaceslav a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 173 Cod penal, fiindu-i stabilită

pedeapsa sub formă de amendă, în mărime de 500 unități convenționale, ceea ce constituie

10000 lei.

S-a dispus admiterea acțiunii civile înaintate, cu încasarea de la inculpat în beneficiul

părții vătămate a sumei de 10000 lei cu titlu de prejudiciu moral, iar în partea încasării

prejudiciului material acțiunea civilă a fost admisă în principiu, urmând asupra cuantumului

despăgubirilor să hotărască instanța civilă.

7.1. În motivarea soluției adoptate, instanța de apel a constatat că în perioada de timp

cuprinsă între anii 2009-2014, Mîța Veaceslav, urmărind scopul satisfacerii poftei sexuale,

manifestând comportament agresiv verbal și non-verbal, care lezează demnitatea persoanei și

creează o atmosferă neplăcută, ostilă, a șantajat-o pe XXXXX, amenințând-o că va aplica

violență asupra soțului ei XXXXX, cu răspândirea știrilor defăimătoare cu privire la persoana

ei ce vizează infidelitatea conjugală a acesteia, astfel determinând-o la mai multe raporturi

sexuale și alte acțiuni cu caracter sexual nedorite.

Instanța de apel a considerat că vinovăția inculpatului a fost demonstrată prin probele

cercetate de către prima instanță și suplimentar verificate în ședința instanței de apel, și anume

declarațiile martorilor Popa A., Tabunșcic A., Purice V., Iagun V., Botezatu P., Budiș P.,

Pruteanu L., Mîța C., precum și prin materialele cauzei (f.d. 239-242, vol. II), care au fost

apreciate din punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității, veridicității și coroborării

reciproce și care infirmă versiunea inculpatului, prin care acesta susținea nevinovăția sa.

Referindu-se la chestiunea de apreciere a probelor și raportând-o la elementele

componenței de infracțiune prevăzute de art. 173 Cod penal, instanța de apel a considerat

probată existența obiectului juridic secundar al infracțiunii, și anume lezarea relațiilor sociale

cu privire la libertatea psihică a părții vătămate XXXXX, atât prin raportul de evaluare

psihologică a ultimei, cât și prin declarațiile acesteia și ale martorilor XXXXX și Blihar A.

Privind latura obiectivă a infracțiunii în cauză, care constă din acțiune principală și

adiacentă, instanța de apel a reținut că prima s-a exprimat prin manifestarea unui comportament

fizic, verbal și non-verbal de către inculpat, care leza demnitatea părții vătămate și crea o

atmosferă neplăcută, ostilă, degradantă, umilitoare și insultătoare, iar a doua acțiune s-a

manifestat prin amenințarea și șantajarea părții vătămate, acțiuni care în ansamblu se probează

prin declarațiile părții vătămate, ale martorului XXXXX și prin procesele-verbale de examinare

a conținutului informațional al telefonului mobil al soțului părții vătămate, din care rezulta că

inculpatul a răspândit informații care au prejudiciat onoarea și demnitatea părții vătămate.

Referindu-se la chestiunea individualizării pedepsei ce urma a fi stabilită inculpatului,

instanța de apel a reținut că acesta nu are antecedente penale și că infracțiunea săvârșită face

parte din categoria celor mai puțin grave, circumstanțe care, în opinia instanței de apel, făceau

rezonabilă stabilirea pedepsei sub formă de amendă, deoarece temeiuri pentru aplicarea unei

pedepse alternative mai aspre nu au fost stabilite.

Instanța de apel a ținut să aprecieze temeinicia în parte a argumentelor expuse în apelul

avocatului în numele părții vătămate, privin soluționarea acțiunii civile înaintate.

Astfel, instanța de apel a constatat că în rezultatul infracțiunii săvârșite, părții vătămate i-

au fost cauzate suferințe psihice, situație care impune stabilirea unui cuantum bănesc cu titlu de

prejudiciu moral, pentru a fi încasat de la inculpat în contul părții vătămate.

7

Referindu-se la solicitarea de încasare a prejudiciului material, din motivul imposibilității

stabilirii cuantumului exact al acesteia, instanța de apel a dispus admiterea în principiu a acțiunii

civile în partea respectivă, urmând ca asupra cuantumului despăgubirilor să hotărască instanța

civilă.

în numele inculpatului, depus la 03 decembrie 2016, care în temeiul art. 427 alin. (1) pct. 8) Cod

de procedură penală, a solicitat casarea acesteia, cu menținerea sentinței.

În motivarea cererii depuse, recurentul a invocat următoarele:

- există dubii privind statutul de parte vătămată a lui XXXXX deoarece probele

administrate denotă contrariul, și anume că aceasta a dorit și i-a folosit pe Mîța Veaceslav și pe

XXXXX în interesele sale. În acest context, recurentul menționează că inculpatul era în

permanență alături de partea vătămată și o susținea, inclusiv în perioada sarcinii;

- raportul de expertiză psihiatrico-legală nr. 224a-2014 din 21.03.2014, efectuat în

privința părții vătămate, nu indică cu claritate o concluzie privind starea psihică a acesteia, fiind

menționat doar că partea vătămată conștientiza modul de viață pe care îl ducea, ceea ce denotă

că îi era convenabil să păstreze relațiile atât cu inculpatul, cât și cu soțul său;

Recurentul invocă că careva acțiuni de constrângere a părții vătămate nu au avut loc din

partea inculpatului, fiind vorba de o confuzie din partea primei, care nu s-a decis cu care dintre

bărbați dorea să-și continue relațiile. Suplimentar, recurentul menționează că opinia instanței de

apel, care a statuat asupra caracterului declarativ al versiunii inculpatului, este una greșită,

deoarece martorii de fapt au dat declarații în favoarea inculpatului, iar comportamentul

inculpatului, sub aspectul manifestărilor de: 1) îngrădire a posibilității de exprimare a victimei;

2) izolare a victimei; 3) desconsiderare a victimei în fața colegilor, nu s-a dovedit în cadrul

cercetării judecătorești.

inadmisibilitatea recursului declarat, pe care îl consideră vădit neîntemeiat. În susținerea poziției

sale, procurorul a menționat că activitatea instanței de apel privind aprecierea sau reaprecierea

circumstanțelor cauzei, în alt sens decât cel propus de recurent, constituie o prerogativă legală

a acestei instanțe, care nu reprezintă un temei separat de recurs, astfel invocarea acestei chestiuni

fiind lipsită de careva suport legal.

Suplimentar, procurorul a invocat că motivele enunțate în recurs au constituit obiect de

examinare la judecarea apelurilor, iar o altă opinie asupra probelor puse la baza hotărârii de

condamnare nu poate justifica necesitatea reexaminării cauzei.

materialele cauzei, Colegiul penal conchide asupra inadmisibilității acestuia, din următoare

considerente.

Potrivit art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs decide asupra

inadmisibilității recursului ordinar declarat dacă se constată că acesta este vădit neîntemeiat.

Colegiul penal constată că argumentele recurentului vizează în exclusivitate problema

aprecierii probelor de către instanța de apel, în acest sens invocându-se nevinovăția inculpatului.

Sub acest aspect, Colegiul penal reține că critica aprecierii probelor, la etapa examinării cauzei

în ordine de recurs ordinar, este inadmisibilă. În acest context, Colegiul penal reține că art. 427

alin. (1) Cod de procedură penală prevede o listă exhaustivă de temeiuri pentru recurs, a cărei

analiză denotă faptul că chestiunile privind aprecierea probelor nu sunt reflectate în conținutul

8

acestui articol, astfel neconstituind un temei pentru recurs separat. În acest sens, este necesar de

a reitera că potrivit art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs examinează

cauza numai în limitele temeiurilor prevăzute în art. 427, fiind în drept să judece și în baza

temeiurilor neinvocate, fără a agrava situația condamnaților.

Totodată, Colegiul penal statuează că critica aprecierii probelor, care la caz comportă o

solicitare de reapreciere a acestora, nu poate fi supusă analizei la etapa examinării cauzei în

ordine de recurs ordinar, deoarece instanța de recurs este abilitată de a se pronunța asupra

chestiunilor de drept, care constituie erori cu caracter procedural sau material, iar aprecierea

probelor constituie o chestiune de fapt, ce ține de judecarea fondului cauzei, judecare care nu se

înfăptuiește de către instanța de recurs. În contextul dat, Colegiul penal reiterează că instanța de

recurs verifică legalitatea și temeinicia hotărârilor judecătorești atacate, exclusiv prin prisma

prezenței sau absenței temeiurilor pentru recurs, prevăzute la art. 427 alin. (1) Cod de procedură

penală.

Din considerentele expuse, Colegiul penal va respinge argumentele recurentului în partea

dată, ca fiind de jure inadmisibile.

Totodată, Colegiul penal apreciază critic alegațiile privind neîntrunirea elementelor

infracțiunii, or acest temei pentru recurs este nemijlocit invocat în legătură cu chestiunea

aprecierii probelor, care este inadmisibilă. În același context, recurentul nu și-a desfășurat

argumentele, și anume prin specificarea elementului infracțiunii pe care îl consideră neîntrunit

în cauză, situație care în ansamblu denotă că temeiul respectiv pentru recurs nu și-a găsit

confirmare.

În prezența circumstanțelor constatate, din motiv că temeiul pentru recurs, invocat în

cerere, nu și-a găsit confirmare, iar celelalte argumente sunt inadmisibile, precum și din

considerentul că nu au fost depistate alte erori care, examinate din oficiu, să impună necesitatea

casării hotărârii atacate, Colegiul penal conchide asupra inadmisibilității recursului ordinar

declarat, ca fiind vădit neîntemeiat.

penal al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către avocatul Antoci Maria în numele

inculpatului Mîța Veaceslav și de inculpat, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 03 octombrie 2016, în cauza penală în privința lui Mîța Veaceslav XXXXX,

deoarece este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 12 ianuarie 2018.

Președinte Petru Ursache

Judecători Vladimir Timofti

Constantin Alerguș

9