1ra-1331/2017 — art. 264 alin.1 CP

1ra-1331/2017 — art. 264 alin.1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul nr. 1ra-1331/2017

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

06 decembrie 2017 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte – Petru Ursache,

Judecători – Vladimir Timofti, Constantin Alerguș,

examinând admisibilitatea în principiu a recursurilor ordinare declarate de

procurorul în procuratura de circumscripție Chișinău, Djulieta Devder și de inculpat,

prin care se solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 14

iunie 2017, în cauza penală în privința lui

Didîc Iurii XXXX, născut la XXXX

XXXX, originar s. XXXX, r-nul XXXX,

domiciliat în XXXX, str. XXXX, XXXX.

Termenul de examinare a cauzei:

C O N S T A T Ă:

examinată în procedură simplificată, în temeiul art. 364/1 Cod de procedură penală,

Didîc Iurii XXXX a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 264 alin. (1) Cod

penal la un 1 an închisoare, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe

un termen de 1 an.

În temeiul art. 90 Cod penal, executarea pedepsei cu închisoarea, a fost suspendată

condiționat pe o perioadă de probațiune de 1 an.

Acțiunea civilă a lui XXXX și XXXX, a fost admisă în principiu și lăsată fără

examinare, fiindu-le explicat dreptul de a se adresa în instanța de judecată în ordine

civilă în baza principiilor generale.

Cererea acuzatorului de stat, privind încasarea cheltuielilor de judecată în sumă de

114 lei, a fost respinsă ca neîntemeiată.

aproximativ la ora 09:00, fiind la volanul automobilului de model ,,XXXX”, cu XXXX,

se deplasa pe str. Sciusev din mun. Chișinău, din direcția str. Bulgară în direcția str.

Armenească.

Ajungând la intersecția str. Sciusev cu str. Armenească, inculpatul deplasându-se

pe drum fără prioritate, nu a manifestat prudență sporită la trafic, nu a luat în

considerație starea lucrurilor în traficul rutier ce reflectă gradul de protecție a

participanților la el împotriva accidentelor și consecințelor acestora, nu a ținut

permanent seama de totalitatea factorilor ce caracterizează condițiile rutiere, existența

unor obstacole pe sectoarele drumului, intensitatea și felul de organizare a traficului

rutier, de care va trebui să țină cont fiecare conducător la determinarea vitezei, benzii de

circulație, de lățimea carosabilului, gabaritelor vehiculelor și intervalele de siguranță

necesare și a modalității de conducere a vehiculului, prin ce a încălcat cerințele art. 22

alin. (4) din Legea nr. 131-XVI din 07.06.2007 privind siguranța traficului rutier,

potrivit căruia ,,participanții la trafic sunt obligați să manifeste un comportament care să

asigure fluența și siguranța traficului, să nu pericliteze siguranța unor alți participanți la

trafic”; p. 45 alin. (1) din RCR care prevede că conducătorul trebuie să conducă

autovehiculul în conformitate cu limita de viteză stabilită, ținând permanent seama de

următorii factori: a) starea psihofiziologică ce influențează atenția și reacția; b)

dexteritatea în conducere, care i-ar permite să revadă situațiile periculoase; c) starea

tehnică a vehiculului și particularitățile încărcăturii; d) situația rutieră, precum și a

ignorat cerințele p. 59.2) din RCR, care prevede că la intersecția drumurilor de

semnificație neechivalentă, conducătorul vehiculului care se deplasează pe drum fără

prioritate trebuie să cedeze trecerea vehiculelor ce se apropie de intersecție pe drumul cu

prioritate, p. 59.5) din RCR, care prevede că în cazul în care conducătorul vehiculului nu

poate determina prezența îmbrăcămintei drumului (timp de noapte, zăpadă, noroi etc.),

iar indicatoarele rutiere de prioritate lipsesc, el va considera că se află pe drum fără

prioritate, a ignorat cerințele indicatorului de prioritate 2.1 prevăzut la anexa nr.3 al

RCR, care semnifică ,,Cedează trecerea” și la care, conducătorul trebuie să cedeze

trecerea vehiculelor care e aproape de intersecție pe drum ce urmează a fi intersectat, și

angajându-se în traversarea intersecției indicate, a tamponat automobilul de model

,,Dacia Logan” n/î C RO 679, condus de cet. XXXX, care se deplasa regulamentar pe

str. Armenească și în care în calitate de pasageri se aflau XXXX și XXXX.

În rezultatul accidentului rutier, automobilele au fost deteriorate, iar XXXX a

suportat fractura fosetei cervical Ch 6 pe dreapta, care condiționează dereglarea sănătății

de lungă durată și în baza acestui criteriu sa calificat ca vătămare medie, iar

XXXXXXXX a suportat o vătămare ușoară.

Astfel, instanța de fond a constatat că, prin acțiunile sale, Didîc Iurii a comis

infracțiunea prevăzută de art. 264 alin. (1) Cod penal, individualizată prin ,,încălcarea

regulilor de securitate a circulației și de exploatare a mijloacelor de transport de către

persoana care conduce mijlocul de transport, încălcare ce a cauzat din imprudență o

vătămare medie a integrității corporale și a sănătății”.

3.1. Procuror, care a solicitat casarea acesteia și încasarea din contul inculpatului a

cheltuielilor judiciare în sumă de 114 lei pentru efectuarea expertizei medico-legale.

În motivarea cererii declarate s-a indicat că: deși instanța de fond a apreciat corect

probele administrate de către organul de urmărire penală, a ținut cont de gravitatea

infracțiunii incriminate, stabilindu-i pedeapsa care ar duce la corectarea și reeducarea

inculpatului, neîntemeiat a respins cerința procurorului privind încasarea cheltuielilor

judiciare, or, fiind executată expertiza medico-legală în privința părților vătămate, statul

a suportat cheltuieli în sumă de 114 lei, sumă ce urma a fi încasată de la inculpat în

beneficiul statului, conform prevederilor art. 227, 229 Cod de procedură penală.

3.2. Inculpatul, care a solicitat casarea acesteia în partea stabilirii pedepsei cu

închisoarea și privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de 1

an, cu pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să-i fie stabilită o pedeapsă sub formă de

amendă, fără privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport.

În motivarea cererei declarate s-au invocat următoarele: instanța de fond nu și-a

motivat suficient actul judecătoresc în partea ce ține de aplicarea pedepsei, astfel injust a

individualizat pedeapsa aplicată, pe care o consideră prea aspră, nu s-a luat în

considerație că după comiterea infracțiunii a acordat ajutor financiar părții vătămate

XXXXX, atitudinea lui față de cele comise, faptul încadrării în câmpul muncii, este

căsătorit și are la întreținere un copil minor, considerând că corectarea și reeducarea sa

va fi posibilă doar prin aplicarea unei pedepse sub formă de amendă fără privarea de

dreptul de a conduce mijloace de transport. Mai mult ca atât, infracțiunea a fost comisă

din imprudență, și se atribuie la categoria celor mai puțin grave, de asemenea a indicat

că, în calitate de circumstanță atenuantă se evidențiază căința sinceră și recunoașterea

vinovăției, fără a fi prezente careva circumstanțe agravante.

3.3. Avocatul Mărginean Alexandru în interesele părții vătămate XXXX, care a

pledat pentru casarea acesteia, cu remiterea cauzei penale în instanța de fond, în alt

complet de judecată pentru examinarea cauzei în procedură generală, menționând că

instanța de judecată nu a acordat posibilitate părților vătămate de a se expune asupra

acțiunii civile, acestea având pretenții materiale și morale față de inculpat în urma

comiterii infracțiunii.

Astfel, apărătorul a menționat că inculpatul nu a recunoscut cuantumul prejudiciilor

cauzate și a declarat precum că a reparat prejudiciul integral, aceste afirmații fiind

declarative ce nu corespund adevărului, iar instanța nu a reținut aceste momente, din

care considerente incorect a fost examinată cauza în procedură simplificată.

pronunțată integral la 05 iulie 2017, s-au respins ca nefondate apelurile procurorului în

procuratura mun. Chișinău Balan Veaceslav și a inculpatului Didîc Iurii.

S-a admis parțial apelul declarat de către avocatul Mărginean Alexandru în

interesele părții vătămate Băgu Maria.

S-a dispus casarea sentinței Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 19 aprilie

2017, în partea soluționării acțiunii civile și s-a pronunțat în această parte o nouă

hotărâre, conform modului prevăzut pentru prima instanță, după cum a urmat:

- s-a admis parțial acțiunea civilă înaintată de către avocatul Mărgineanu Alexandru

în interesele părții vătămate Băgu Maria;

- s-a dispus încasarea din contul lui Didîc Iurii în beneficiul părții vătămate XXXX

XXXX, prejudiciul moral în sumă de 5000 (cinci mii) lei;

- s-a dispus încasarea din contul lui Didîc Iurii în beneficiul părții vătămate XXXX

XXXX, prejudiciul moral în sumă de 1000 (una mie) lei.

În motivarea soluției adoptate instanța de apel a statuat că: la adoptarea sentinței,

individualizând pedeapsa, instanța de fond a respectat prevederile art. 96, art. 385 alin.

(1) și art. 394 alin. (1), (2) Cod de procedură penală.

În conformitate cu principiul individualizării pedepsei penale prevăzut de art. 7

Cod penal, în coroborare cu criteriile generale de individualizare a pedepsei inserate la

art. 75 alin. (1) Cod penal, instanța de apel a notat că, instanța de fond a aplicat pedeapsa

inculpatului Didîc Iurii luând în considerare caracterul și gradul prejudiciabil al

infracțiunii săvârșite, motivul și scopul celor comise, persoana celui vinovat, caracterul

și mărimea daunei prejudiciabile, circumstanțele ce atenuează sau agravează

răspunderea, a ținut cont de influența pedepsei aplicate asupra corectării vinovatului,

precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia.

Tot aici instanța a reținut că, lipsesc careva împrejurări care ar genera aplicarea față

de inculpat a unei pedepse mai blânde, așa cum a pledat inculpatul, or infracțiunea

comisă de către acesta s-a calificat ca fiind mai puțin gravă, totodată au fost reținute și

urmările prejudiciabile care survenise în urma imprudenței manifestate de către inculpat

în conducerea mijlocului de pericol social sporit, de asemenea instanța de apel a reținut

că, deși a recunoscut integral vina și s-a căit sincer de cele comise, inculpatul până la a

etapa dată a procesului penal nu a restituit prejudiciul cauzat părților vătămate,

circumstanțe care în viziunea instanței de apel dau dovadă de faptul că aplicarea

sancțiunii penale pecuniare, fără de dreptul de a conduce mijloace de transport, nu v-or

crea efectul scontat și nu v-or duce la atingerea scopului legii penale privind corectarea

și reeducarea inculpatului în spiritul respectării cu strictețe a normelor de drept.

Totodată, instanța de apel a reținut că în contextul art. 76 alin. (1) lit. a) Cod penal,

în calitate de circumstanțe atenuante s-a identificat comiterea de către inculpat pentru

prima dată a unei infracțiuni mai puțin grave, iar careva cirumstanțe care ar agrava

pedeapsa penală potrivit art. 77 Cod penal, nu s-au identificat.

La stabilirea pedepsei s-a ținut cont și de înaintarea de către inculpat a unei cereri

privind examinarea cauzei penale în baza probelor administrate la faza de urmărire

penală, în conformitate cu art. 364/1 Cod de procedură penală.

Astfel, în sensul dat, la aplicarea pedepsei închisorii instanța de fond s-a condus și

de prevederile art. 364/ alin. (8) Cod penal, care indică că inculpatul beneficiază de

reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu

închisoare.

Totuși, instanța de fond a dispus suspendarea condiționată a sancțiunii penale

privative de libertate pe o perioadă de probațiune. Astfel, o condiție prevăzută în art. 90

alin. (1) Cod penal, o constitue concluzia instanței că nu este rațional ca făptuitorul să

execute pedeapsa stabilită, concluzie prezentă la caz, avându-se în vedere recunoașterea

de către inculpat a vinovăției, faptul că acesta nu avea antecedente penale, s-a căit de

cele comise, era căsătorit, denota că scopul pedepsei putea fi atins chiar și fără

executarea efectivă a acesteia.

Suplimentar, instanța de apel a relevat că, în formarea convingerii că scopul legii

penale în acest caz va fi atins, instanța de judecată a ținut cont de totalitatea condițiilor

expres prevăzute de lege, inclusiv a avut în vedere întreaga conduită a inculpatului

înainte și după săvârșirea faptei, în timpul judecății, personalitatea inculpatului,

concluzii care se bazează pe materialele cauzei administrate în cadrul cercetării

judecătorești.

Cu referire la cerința procurorului, privind încasarea din contul inculpatului a

cheltuielilor de judecată în sumă de 114 lei, instanța de apel a menționat că conform art.

221 alin. (4) Cod de procedură penală, ,,procurorul poate intenta și susține acțiunea

civilă intentată pentru compensarea prejudiciului cauzat autorităților publice prin

infracțiune, precum și pentru anularea actelor care au cauzat prejudiciul, de la pornirea

procesului penal până la terminarea cercetării judecătorești. Cererea de chemare în

judecată poate fi depusă indifirent de acordul autorității publice”.

Reieșind din norma dată, instanța de apel a reținut că, procurorul nu a formulat și

înaintat o acțiune civilă în cadrul procesului penal, mai mult ca atât cheltuielile pentru

efectuarea expertizelor medico-legale privind constatarea gradului de gravitate și a

caracterului vătămărilor integrității corporale suferite de către părțile vătămate XXXX

XXXX în sumă de 114 lei, nu puteau fi dispuse spre încasare din contul inculpatului

Didîc Iurii, de vreme ce norma de drept prevede clar și explicit că acestea se

compensează din contul mijloacelor bugetului de stat, astfel fiind inadmisibilă încasarea

cheltuielilor vizate din contul inculpatului.

Cât ținea de solicitarea avocatului Mărgineanu Alexandru, privind remiterea cauzei

la rejudecare, instanța de apel a notat că, cerința dată este inadmisibilă atâta timp cât

sentința judecătorească în cazul examinării cauzei conform procedurii simplificate în

conformitate cu prevederile art. 364/1 Cod de procedură penală, este pasibilă contestării

doar sub aspectul legalității pedepsei penale aplicate, cât și sub aspectul erorilor

procesuale admise, situații lipsă printre cerințele apelantului, or, faptul că inculpatul a

recunoscut vina în comiterea infracțiunii și nu a recunoscut cuantumul prejudiciului

invocat de către partea vătămată, nu constituia un impediment pentru respingerea cererii

inculpatului de a examina cauza în procedură simplificată.

În partea ce ținea de acțiunea civilă, instanța de apel a considerat-o justificată și

anume în partea solicitării încasării prejudiciului moral.

La constatarea și justificarea cuantumului despăgubirilor morale, instanța de apel a

luat în considerație nemijlocit gradul vătămărilor corporale suportate, faptul că o

perioadă îndelungată de timp partea-vătămată XXXX nu a putut să activeze, totodată

nemijlocit suferințele morale la care a fost supusă urmare a vătămărilor corporale, cât și

însuși datorită procesului judiciar în care a fost antrenată. S-a reținut și faptul că părții

vătămate XXXX, i-au fost aduse daune de ordin moral, datorită deteriorării

automobilului de model ,,Dacia Logan”, XXXXX n/î XXXX și imposibilității folosirii

de mijlocul de transport, o perioadă până la reparația acestuia.

Totodată, instanța de apel a notat că la stabilirea cuantumului despăgubirilor

morale a lut în considerație și starea materială a inculpatului, posibilitățile financiare ale

acestuia, cât și însuși faptul că condamnarea inculpatului constituie o satisfacție morală

pentru părțile-vătămate.

5.1. Procuror, la 20 iunie 2017, invocând drept temei de recurs prevederile art. 427

alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, prin care solicită casarea parțială a acesteia, în

partea ce ține de neîncasarea cheltuielilor de judecată, cu remiterea cauzei la rejudecare

în instanța de apel, într-un alt complet de judecată.

În motivarea recursului indică că: potrivit prevederilor art. 227 alin. (1) Cod de

procedură penală, ,,Cheltuielile de judecată sunt cheltuielile suportate potrivit legii

pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal”. Potrivit alin. (3) al aceleiași

norme, ,,Cheltuielile judiciare se plătesc din sumele alocate de stat dacă legea nu

prevede altă modalitate”. Alineatul (3) al normei indicate este o normă generală și nu

obligă statul să suporte cheltuielile, ci să le achite la momentul necesar pentru a facilita

operativitatea acțiunilor organului de urmărire penală și pentru a nu condiționa termenul

rezonabil prin încasarea cheltuielilor judiciare de la părțile în proces. Totodată

legiuitorul a expus suficient de clar în art. 229 Cod de procedură penală obligativitatea

suportării cheltuielilor judiciare de către condamnat.

Prin urmare, în situația când art. 229 alin. (1) Cod de procedură penală stipulează

direct că inculpatul suportă cheltuielile judiciare, soluția instanțelor judecătorești de a

respinge încasarea acestor cheltuieli este neîntemeiată, or procurorul în apelul declarat a

făcut dovada cheltuielilor suportate de stat la efectuarea expertizei medico-legale.

5.2. Inculpatul, la 19 iulie 2017, invocând drept temei de recurs prevederile art. 427

alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, prin care solicită casarea acesteia, cu

dispunerea rejudecării cauzei de către instanța de apel în alt complet de judecată.

În motivarea recursului indică că: în cererea de apel a invocat printre motivele de

casare a sentinței și faptul că instanța, dispunând privarea de dreptul de a conduce

mijloace de transport pe un termen de un an, nu și-a motivat nici într-un fel de ce a ajuns

la această concluzie. Or, instanța de fond a avut posibilitatea să dispună aplicarea

pedepsei fără privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport, această chestiune

rămânând nesoluționată atât de prima instanță, cât și de instanța de apel, neprimind de la

instanțele de judecată o motivare corespunzătoare în acest sens, fiindu-i astfel încălcat

dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană

pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.

cu materialele cauzei, Colegiul penal conchide că acestea urmează a fi declarate

inadmisibile, ca fiind vădit neîntemeiate, or în vederea acestei statuări se expun

următoarele considerente de fapt și de drept.

Potrivit dispoziției art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de

recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat, împotriva hotărârii

instanței de apel, fără citarea părților, este în drept să decidă inadmisibilitatea acestuia în

cazul în care constată că argumentele invocate în recurs sunt vădit neîntemeiate.

Conform prevederilor art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs

examinează cauza numai în limitele temeiurilor stipulate expres de art. 427 Cod de

procedură penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate de recurent. Or, art. 427

alin. (1) Cod de procedură penală, prevede că hotărârile instanței de apel pot fi atacate

cu recurs ordinar pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel

la judecarea cauzei.

Colegiul penal, reieșind din textul recursului declarat de procuror, constată că

alegațiile recurentului, se încadrează în temeiul de casare prevăzut de pct. 6) alin. (1) al

art. 427 Cod de procedură penală, și anume acesta se referă la faptul că instanța de apel

nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel. În esență, recurentul critică

decizia instanței de apel, în partea menținerii soluției adoptate privind neîncasarea

cheltuielilor de judecată în mărime de 114 lei. Așadar, în privința acestor alegații,

verificând materialele dosarului în raport cu argumentele din cererea de recurs, Colegiul

penal conchide că acestea sunt vădit neîntemeiate și explică următoarele:

Recurentul solicită în baza art. 227 Cod de procedură penală, încasarea cheltuielilor

suportate pentru efectuarea expertizei medico-legale în mărime de 114 lei, motivând că

legea nu obligă statul să suporte cheltuielile judiciare, ci doar să le achite la momentul

necesar pentru a facilita operativitatea acțiunilor organului de urmărire penală și pentru a

nu condiționa termenul rezonabil prin încasarea cheltuielilor judiciare de la părțile în

proces. În această ordine de idei, Colegiul penal menționează că, argumentele invocate

de către recurent în susținerea solicitării înaintate sunt neîntemeiate, deoarece

dispozițiile art. 143 alin. (1) Cod de procedură penală prevăd că, expertiza se dispune și

se efectuează în mod obligatoriu pentru constatarea circumstanțelor enumerate în

aliniatul nominalizat, inclusiv și în cazul când prin alte probe nu poate fi stabilit

adevărul în cauză (art. 143 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală). Tot aici, Colegiul

penal consideră necesar de a face trimitere la prevederile alin. (2) art. 143 Cod de

procedură penală, care stipulează că plata expertizelor judiciare efectuate în cazurile

prevăzute la alin. (1) se face din contul bugetului de stat. Drept urmare celor invocate, se

indică că, în cazurile când expertiza a fost dispusă de către organul de urmărire penală

sau de către instanța de judecată la solicitarea acuzatorului de stat, plățile necesare

pentru efectuarea expertizei vor fi achitate din contul mijloacelor bănești a bugetului de

stat, dar nu a inculpatului, după cum pledează procurorul.

Astfel, se reține că expertizele medico-legale au fost ordonate de către organul de

urmărire penală în vederea constatării gradului vătămărilor cauzate părții vătămate

XXXX XXXX și a martorului XXXX în urma săvârșirii infracțiunii de către inculpatul

Didîc Iurii, fiind acțiuni procesuale ce țin de administrarea probatoriului și formularea

învinuirii, care sunt puse în sarcina părții acuzării. În sensul dat, Colegiul penal

menționează că instanța de apel corect a reținut că astfel de cheltuieli ce sunt suportate

în cadrul urmăririi penale în vederea demonstrării vinovăției inculpatului în comiterea

infracțiunii incriminate, prin numirea efectuării expertizelor judiciare, reprezintă

cheltuieli judiciare ce sunt achitate din bugetul statului. Așadar, în virtutea

considerentelor expuse supra, constatând că în cauză există o concordanță deplină între

circumstanțele cauzei și soluția adoptată de instanța de apel, nefiind identificată de

instanța de recurs prezența vreunei erori judiciare, care ar putea servi drept temei de

casare a deciziei recurate, Colegiul penal consideră ca fiind neîntemeiate criticile

formulate de către procuror în recursul ordinar deferit judecății, respectiv se decide

inadmisibilitatea acestuia, deoarece este vădit neîntemeiat.

Cu referire la temeiul de recurs invocat de inculpat, Colegiul penal menționează că

instanța de apel la stabilirea categoriei și termenului pedepsei, a ținut cont de gravitatea

infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de circumstanțele

cauzei care atenuează ori agravează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra

corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia.

Astfel, Colegiul penal reține că lipsesc careva împrejurări care ar genera aplicarea

față de inculpat a unei pedepse mai blânde așa cum pledează acesta, or infracțiunea

comisă de către Didîc Iurii se califică ca fiind mai puțin gravă, totodată au fost reținute

și urmările prejudiciabile care au survenit în urma imprudenței manifestate de către

inculpat în conducerea mijlocului de transport, mai mult ca atât inculpatul nu a restituit

prejudiciul cauzat părților vătămate, circumstanțe care fac dovada faptului că aplicarea

sancțiunii pecuniare, fără privarea de dreptul de a conduce mijlocul de transport, nu vor

crea efectul scontat și nu vor duce la atingerea scopului legii penale, privind corectarea

și reeducarea inculpatului, în spiritul respectării cu strictețe a normelor de drept.

Totodată, Colegiul penal relevă că, în formarea convingerii că scopul legii penale

în acest caz va fi atins, instanțele de judecată au ținut cont de totalitatea condițiilor

expres prevăzute de lege, inclusiv au avut în vedere întreaga conduită a inculpatului

înainte și după săvârșirea faptei, în timpul judecății, personalitatea inculpatului,

concluzii care s-au bazat pe materialele cauzei în cadrul cercetării judecătorești.

Astfel, Colegiul penal consideră că criticile formulate de către inculpat în recursul

ordinar sunt neîntemeiate, respectiv se decide inadmisibilitatea acestuia, deoarece este

vădit neîntemeiat.

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursurilor ordinare declarate de către procurorul în Procuratura

de circumscripție Chișinău Djulieta Devder și de inculpat, împotriva deciziei Colegiului

penal al Curții de Apel Chișinău din 14 iunie 2017, în cauza penală în privința lui Didîc

Iurii XXXX, deoarece sunt vădit neîntemeiate.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 28 decembrie 2017.

Președinte Petru Ursache

Judecători Vladimir Timofti

Constantin Alerguș