1ra-1699/2017 — art. 264 CP

Dosarul nr. 1ra-1699/2017

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

22 noiembrie 2017 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Liliana Catan

Ion Guzun

a examinat admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de

procurorul în Procuratura de circumscripție Chișinău, Vasile Bolduratu, prin care se

solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 27 iunie

2017, în cauza penală în privința lui:

Suruceanu Sava xxxx, născut la

xxxx, originar și domiciliat în r-nul

xxxx, s. xxxx, str. xxxx.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 10.08.2016 – 04.04.2017;

Instanța de apel: 16.05.2017 – 27.06.2017;

Instanța de recurs: 31.10.2017 – 22.11.2017.

C O N S T A T Ă :

Suruceanu Sava a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 264 alin. (1) Cod

penal, fiindu-i stabilită pedeapsa sub formă de amendă în mărime de 300 unități

convenționale, ceea ce constituie 6000 lei, cu privarea de dreptul de a conduce

mijloace de transport pe un termen de 1 an.

S-a dispus admiterea în principiu a acțiunii civile înaintate de către Pascal

Serghei împotriva lui Suruceanu Sava, cu privire la încasarea sumei de 53656,56 lei

cu titlu de prejudiciu material și a sumei de 10000 lei cu titlu de prejudiciu moral,

urmând ca asupra cuantumului despăgubirilor să hotărască instanța civilă.

S-a dispus respingerea, ca neîntemeiată, a solicitării acuzatorului de stat cu

privire la încasarea de la inculpat a sumei de 84 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată

pentru efectuarea expertizei.

conducere al mijlocului de transport de categoria „B”, la data de 09.04.2016,

aproximativ la ora 11:30, se deplasa cu automobilul de model „Volkswagen

1

Transporter” cu numărul de înmatriculare xxxx, pe șos. Muncești din direcția bd.

Dacia spre or. Sîngera, mun. Chișinău.

În timpul deplasării, ajungând la intersecția cu str. Viilor din or. Sîngera, n-a

manifestat atenție sporită la trafic, n-a ținut permanent seama de împrejurări, n-a luat

în considerație starea de lucruri în traficul rutier ce reflectă gradul de protecție a

participanților la el împotriva accidentelor și consecințelor acestora, pentru a nu

pune în pericol siguranța traficului, prin ce a încălcat cerințele pct. 39 (1) din

Regulamentul circulației rutiere, potrivit cărora „Prealabil începerii deplasării

reîncolonării sau altei schimbări a direcției de mers conducătorul de vehicul trebuie

să se asigure că această manevră va fi în siguranță și nu va crea obstacole pentru

ceilalți participanți la trafic”, cerințele pct. 40 (1) RCR, potrivit cărora „prealabil

virării la stânga sau întoarcerii, conducătorul de vehicul trebuie: a) să se apropie din

timp de axa drumului, în cazul circulației cu dublu sens, sau de marginea stângă a

carosabilului cu circulația în sens unic, excepție de la regulă - cazurile de intrare în

intersecția cu sens giratoriu”, cerințele pct. 3 Capitolul 1, Dispoziții Generale al

RCR, care stipulează că „participanții la trafic sunt obligați să respecte regulile dc

circulație, semnificația mijloacelor de semnalizare rutieră, semnalele și indicațiile

agentului de circulație, condițiile tehnice ale prezentului Regulament și prin acțiunile

lor să nu cauzeze prejudicii altor participanți la trafic, să nu-i expună pericolului,

precum și să nu creeze neîntemeiat obstacole circulației care ar depăși pe acele care

sunt provocate de circumstanțe iminente”, la fel pct. 4) al RCR, potrivit căruia

„Orice participant la trafic care respectă prezentul Regulament este în drept să

conteze pe faptul că și ceilalți participanți la trafic execută cerințele acestuia”,

cerințele pct. 45 (1) a RCR, conform cărora „Conducătorul trebuie să conducă

vehiculul în conformitate cu limita de viteză stabilită, ținând permanent seama de

următorii factori: a) starea psihofiziologică ce influențează atenția și reacția; b)

dexteritatea în conducere care i-ar permite să prevadă situațiile periculoase; c) starea

tehnică a vehiculului și particularitățile încărcăturii: d) situația rutieră” și cerințele

art. 22, alin. 4) din Legea nr. 131-XVI din 07.06.2007 privind siguranța traficului

rutier, potrivit căruia „participanții la trafic sunt obligați să manifeste un

comportament care să asigure fluența și siguranța traficului, să nu pericliteze

siguranța unor alți participanți la trafic” și ca urmare efectuând manevra de

întoarcere la stânga, s-a ciocnit cu motocicleta de model „Yamaha FZ 6” cu numărul

de înmatriculare xxxx, care se deplasa în aceeași direcție, la volanul căruia se afla

cet. Pascal Serghei xxxx, a.n. xxxx. În rezultatul impactului unitățile de transport au

fost tehnic deteriorate, iar conducătorului motocicletei, conform raportului de

expertiză medico-legală nr. 947/D din 12.05.2016, i-au fost cauzate vătămări

corporale medii.

2

3.1. Avocatul Popa Marin în numele inculpatului și inculpatul, care au solicitat

casarea acesteia în partea stabilirii pedepsei, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei

noi hotărâri, potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care inculpatului, în

baza art. 264 alin. (1) Cod penal, să-i fie stabilită pedeapsa sub formă de amendă în

mărime de 150 unități convenționale, ceea ce constituie 3000 lei, fără privarea de

dreptul de a conduce mijloace de transport.

În motivarea cererii apelanții au indicat că instanța de fond i-a aplicat

inculpatului o pedeapsă prea aspră, fără a lua în considerație starea sa materială, și

anume că are la întreținere mama de vârstă înaintată și soția care nu este angajată în

câmpul muncii.

De asemenea, nu s-a ținut cont de faptul că, privarea de dreptul de a conduce

mijlocul de transport, în calitate de pedeapsă complementară, nu se aplică în cazul

stabilirii pedepsei sub formă de amendă.

3.2. Procurorul, care a solicitat casarea acesteia în partea respingerii solicitării

privind încasarea de la inculpat a sumei de 84 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată

pentru efectuarea expertizei medico-legale în privința părții vătămate Pascal Serghei.

În motivarea cererii depuse, apelantul a invocat că obligația inculpatului de a

suporta cheltuielile judiciare este principală și integrală, întrucât săvârșirea unei

infracțiuni atrage în mod inevitabil desfășurarea urmăririi penale și a judecării

cauzei, care impun cheltuieli.

fost respins, ca nefondat, apelul declarat de procuror, admis cel declarat de avocat în

numele inculpatului și inculpat, casată sentința în partea stabilirii pedepsei

complementare și pronunțată în această parte o nouă hotărâre, potrivit modului

stabilit pentru prima instanță, prin care Suruceanu Sava, recunoscut vinovat de

comiterea infracțiunii prevăzute de art. 264 alin. (1) Cod penal, a fost considerat

condamnat cu stabilirea pedepsei sub formă de amendă în mărime de 300 unități

convenționale, ceea ce constituie 6000 lei, fără privarea de dreptul de a conduce

mijloace de transport.

În rest sentința a fost menținută.

4.1. În motivarea soluției adoptate, referindu-se la pedeapsa stabilită

inculpatului, instanța de apel a considerat că prima instanță a ținut cont de gravitatea

infracțiunii comise, care face parte din categoria celor ușoare, de lipsa

circumstanțelor atenuante și agravante, de personalitatea inculpatului, care nu are

antecedente penale, se caracterizează pozitiv, de situația familială a acestuia, care are

doi copii minori la întreținere, precum și de influența pedepsei asupra corectării și

reeducării vinovatului, categoria și cuantumul acestuia fiind just stabilite.

Instanța de apel a considerat întemeiată critica expusă în apelul părții apărării

referitor la stabilirea eronată a pedepsei complementare, statuând că reieșind din

3

sancțiunea art. 264 alin. (1) Cod penal, pedeapsa complementară sub formă de

privare de dreptul de a conduce mijloace de transport se stabilește alternativ în cazul

aplicării pedepsei cu închisoare, dispoziție inaplicabilă în cauză, or inculpatului i-a

fost stabilită pedeapsa sub formă de amendă.

Referindu-se la solicitarea expusă în apelul procurorul, instanța de apel a

considerat-o neîntemeiată, deoarece cheltuielile de judecată constituie cheltuieli

efectuate în vederea acumulării probatoriului necesar pentru demonstrarea vinovăției

inculpatului în comiterea infracțiunii incriminate și nu pot fi puse în seama

inculpatului, urmând a fi trecute în contul statului. Suplimentar, instanța de apel a

reținut că legea procesual-penală nu instituie în mod expres achitarea de către

inculpat a cheltuielilor judiciare suportate în cadrul urmăririi penale. În același

context, instanța de apel a considerat că prevederile legale la care a făcut trimitere

apelantul nu stabilesc astfel de cheltuieli ce pot fi încasate din contul inculpatului.

Mai mult, instanța de apel a reținut că potrivit art. 143 alin. (1) Cod de

procedură penală, expertiza se dispune și se efectuează în mod obligatoriu pentru

constatarea circumstanțelor enumerate în acest alineat, inclusiv și în cazul când prin

alte probe nu poate fi stabilit adevărul în cauză (art. 143 alin. (1) pct. 6) Cod de

procedură penală), totodată fiind relevante prevederile art. 143 alin. (2) Cod de

procedură penală, care stipulează că plata expertizelor judiciare efectuate în cazurile

prevăzute la alin. (1) se face din contul bugetului de stat.

În contextul celor enunțate, instanța de apel a reținut că în cazul dispunerii

expertizei de către organul de urmărire penală sau de către instanța de judecată, la

solicitarea acuzatorului de stat, plățile necesare pentru efectuarea expertizei vor fi

achitate din contul mijloacelor bănești a bugetului de stat.

Procuratura de circumscripție Chișinău, Vasile Bolduratu, depus la 17 iulie 2017,

care în temeiul art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, și anume că

instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel și că

hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, a solicitat

casarea acesteia în partea respingerii solicitării de încasare a cheltuielilor de

judecată, cu dispunerea rejudecării cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt

complet de judecată.

În motivarea cererii depuse, recurentul a invocat că soluția instanței de apel

privind respingerea solicitării de încasare a cheltuielilor de judecată de la inculpat

este ilegală, contrară prevederilor art. art. 227 alin. (1), 229 alin. (1) Cod de

procedură penală, care instituie obligativitatea suportării cheltuielilor de judecată de

către inculpat.

Suplimentar, recurentul a invocat că alin. (3) al art. 227 Cod de procedură

penală instituie prevederi cu caracter general, care nu obligă statul să suporte

4

cheltuieli, ci să le achite la momentul necesar pentru a facilita operativitatea

acțiunilor organului de urmărire penală și pentru a nu condiționa încălcarea

termenului rezonabil de desfășurare a procesului penal, prin încasarea cheltuielilor

de judecată de la părțile în proces.

cu materialele cauzei, Colegiul penal conchide asupra inadmisibilității acestuia, din

următoare considerente.

Potrivit art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide asupra inadmisibilității recursului ordinar declarat dacă se constată că acesta

este vădit neîntemeiat.

Colegiul penal constată că instanța de apel s-a expus motivat asupra apelului

declarat de procuror, statuând just asupra faptului că cheltuielile de judecată

constituie cheltuieli efectuate în vederea acumulării probatoriului necesar pentru

demonstrarea vinovăției inculpatului în comiterea infracțiunii incriminate și nu pot fi

puse în seama inculpatului, urmând a fi trecute în contul statului. Suplimentar,

instanța de apel just a reținut că legea procesual-penală nu instituie în mod expres

achitarea de către inculpat a cheltuielilor judiciare suportate în cadrul urmăririi

penale, totodată corect considerând că prevederile legale la care a făcut trimitere

apelantul nu stabilesc astfel de cheltuieli ce pot fi încasate din contul inculpatului.

În același context, Colegiul penal se raliază la concluzia instanței de apel,

potrivit căreia în cazul dispunerii expertizei de către organul de urmărire penală sau

de către instanța de judecată, la solicitarea acuzatorului de stat, plățile necesare

pentru efectuarea expertizei vor fi achitate din contul mijloacelor bănești a bugetului

de stat.

Colegiul penal apreciază corectitudinea fundamentării soluției instanței de apel

pe prevederile legale pertinente, și anume că potrivit art. 143 alin. (1) Cod de

procedură penală, expertiza se dispune și se efectuează în mod obligatoriu pentru

constatarea circumstanțelor enumerate în acest alineat, inclusiv și în cazul când prin

alte probe nu poate fi stabilit adevărul în cauză (art. 143 alin. (1) pct. 6) Cod de

procedură penală), totodată fiind relevante prevederile art. 143 alin. (2) Cod de

procedură penală, care stipulează că plata expertizelor judiciare efectuate în cazurile

prevăzute la alin. (1) se face din contul bugetului de stat.

Reieșind din plenitudinea constatărilor instanței de apel, expuse în partea

supusă criticii în recursul ordinar declarat, care sunt motivate, Colegiul penal

consideră că temeiurile pentru recurs, invocate de recurent, nu și-au găsit

confirmare. Din acest considerent, Colegiul penal decide inadmisibilitatea recursului

ordinar declarat, deoarece este vădit neîntemeiat.

procedură penală, Colegiul penal,

5

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de procurorul în Procuratura de

circumscripție Chișinău, Vasile Bolduratu, împotriva deciziei Colegiului penal la

Curții de Apel Chișinău din 27 iunie 2017, în cauza penală în privința lui Suruceanu

Sava, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 06 decembrie 2017.

Președinte: Nicolae Gordilă

Judecători: Liliana Catan

Ion Guzun

6