1ra-1740/17 — art. 190 alin. 2 CP

Dosarul nr. 1ra-1740/2017

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

06 decembrie 2017 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Liliana Catan

Ion Guzun

a examinat admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de avocatul

Mîrzîncu Aurelia în numele inculpatului, prin care se solicită casarea sentinței

Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani din 12 iunie 2017 și deciziei Colegiului penal al

Curții de Apel Chișinău din 06 septembrie 2017, în cauza penală în privința lui:

Tacu Alexandru xxxx,

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 03.04.2017 - 12.06.2017;

Instanța de apel: 26.06.2017 - 06.09.2017;

Instanța de recurs: 15.11.2017- 06.12.2017;

C O N S T A T Ă :

cauza fiind examinată conform prevederilor art. 3641 Cod de procedură penală,Tacu

Alexandru a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 190 alin. (2), lit. c) Cod

penal, cu aplicarea art. 34 Cod penal, la 3 ani închisoare, cu executarea pedepsei în

penitenciar de tip închis, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții de răspundere sau de

a gestiona bunuri materiale pe un termen de 2 ani.

În temeiul art. 85 Cod penal, pentru cumul de sentințe, la pedeapsa aplicată, s-a

adăugat partea neexecutată a pedepsei stabilite prin sentința Judecătoriei Ialoveni din

06.06.2016, fiindu-i stabilită pedeapsa definitivă de 3 ani închisoare, cu executare în

penitenciar de tip închis și amendă în beneficiul statului în mărime de 300 unități

convenționale, adică 6000 lei, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții de răspundere

sau de a gestiona bunurile materiale pe un termen de 2 ani, pedepsele principale

urmând a fi executate separat.

2017, Tacu Alexandru urmărind scopul dobândirii ilicite a bunurilor altei persoane,

prin înșelăciune și abuz de încredere, aflându-se pe str. Columna 140, mun. Chișinău,

sub pretextul de a efectua un apel telefonic, a dobândit prin înșelăciune de la Comarov

1

Tatiana un telefon mobil de model „Huawey Y3 ”, însușindu-l, prin care fapt a cauzat

părții vătămate o daună materială în proporții considerabile în sumă totală de 1 500 lei.

acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri prin care să-i fie aplicată

pedeapsă mai blândă sau să fie achitat.

În motivarea cererii de apel, inculpatul a invocat că învinuirea incriminată nu

este dovedită prin probe pertinente, cauza penală fiind falsificată, deoarece lipsește

partea vătămată. Mai mult ca atât, presupusa parte vătămată este concubina lui, care la

rândul ei nu a depus careva plângere și în ședința de judecată a declarat că nu are

pretenții față de dânsul.

2017, a fost respins ca nefondat apelul declarat cu menținerea sentinței instanței de

fond.

4.1 În urma verificării circumstanțelor de fapt și de drept, cât și a

argumentelor apelantului, instanța de apel a ajuns la concluzia că lipsesc careva dubii

sau bănuieli care ar putea pune la îndoială vinovăția inculpatului, în comiterea faptei

incriminate, astfel că la acest capitol au fost reținute drept declarative argumentele

inculpatului cu referire la faptul că învinuirea este formală și nu este confirmată prin

probe.

În conformitate cu principiul individualizării pedepsei penale prevăzut de art. 7

Cod penal și în coroborare cu criteriile generale de individualizare a pedepsei inserate

la art. 75 alin. (1) Cod penal, Colegiul penal a precizat că instanța de fond a aplicat

pedeapsa inculpatului luând în considerare caracterul și gradul prejudiciabil al

infracțiunii săvârșite, motivul și scopul celor comise, persoana celui vinovat, caracterul

și mărimea daunei prejudiciabile, circumstanțele ce atenuează sau agravează

răspunderea, ținându-se cont de influența pedepsei aplicate asupra corectării

vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia.

Colegiul penal a considerat că nu poate fi aplicată față de inculpat o pedeapsă

mai blândă, reieșind și din faptul că inculpatul anterior a fost condamnat de mai multe

ori, inclusiv pentru infracțiuni similare celor comise.

De asemenea, la numirea pedepsei instanța de fond a ținut cont și de înaintarea

de către inculpat a unei cereri privind examinarea cauzei penale în baza probelor

administrate la faza de urmărire penală, în conformitate cu prevederile art. 3641 Cod de

procedură penală.

Ținând cont de cele menționate supra, în opinia instanței de apel, este justă și

legală concluzia instanței de fond privind aplicarea față de inculpat a unei pedepse sub

formă de închisoare, având în vedere conglomeratul de circumstanțe care agravează

pedeapsa penală, aceasta fiind corespunzătoare faptelor comise, dar și având în vedere

scopul legii penale, care indică asupra corectării și reeducării inculpatului în vederea

2

neadmiterii pe viitor a careva încălcări a ordinii de drept.

Totodată, ținând cont de faptul că pedeapsa penală are drept scop reeducarea

condamnatului, aceasta din urmă nicidecum nu trebuie să creeze careva suferințe fizice

și psihice, persoanelor atrase la răspundere penală, fapt care denotă că sancțiunea dată

va avea un efect pozitiv asupra conștientizării de către inculpat a pericolului social al

acțiunilor comise.

avocatul Aurelia Mîrzîncu, solicitând casarea acestora, rejudecarea cauzei și

pronunțarea unei noi hotărâri prin care inculpatului să-i fie aplicată pedeapsă conform

art. 90 Cod penal.

În motivare recursului a indicat că, pedeapsa aplicată inculpatului este una prea

aspră în raport cu fapta comisă și consecințele acesteia, neluând în considerație că

partea vătămată nu are pretenții.

pentru respingerea acestuia, deoarece pedeapsa numită inculpatului este una echitabilă

pentru săvârșirea infracțiunii în stare de recidivă.

materialelor din dosar, Colegiul penal în unanimitate decide inadmisibilitatea acestuia,

din următoarele considerente.

În conformitate cu prevederile art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală,

instanța de recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat

împotriva hotărârii instanței de apel, este în drept să decidă asupra inadmisibilității

acestuia în cazul în care constată că acesta este vădit neîntemeiat.

În sensul art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile instanței de apel

pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond

și de apel.

Autorul recursului nu invocă careva eroare de drept prevăzută la art. 427 alin.

(1) Cod de procedură penală, însă din textul acestuia reiese că avocatul critică

pedeapsa aplicată inculpatului de către instanțele de judecată, ceea ce cade sub

incidența pct. 10) alin. (1) al art. 427 Cod de procedură penală care stipulează că,

hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de instanțele de fond și de apel în cazul când s-au aplicat pedepse

individualizate contrar prevederilor legale.

În acest sens, Colegiul reține, că recurentul este de acord cu starea de fapt

stabilită de instanțele de judecată, precum și cu încadrarea juridică a acțiunilor

inculpatului și critică decizia instanței de apel numai cu referire la pedeapsa stabilită

solicitând aplicarea art.90 Cod penal.

Analizând temeiul invocat, în raport cu circumstanțele și materialele cauzei,

Colegiul consideră că, în prezenta speță acesta nu și-a găsit confirmarea, iar atât

3

instanța de fond, cât și cea de apel la soluționarea chestiunii cu privire la

individualizarea pedepsei în privința inculpatului și-a motivat just soluția adoptată,

ținând cont de prevederile art. art. 61,75, 76, 77, 85, 34 Cod penal. Pedeapsa stabilită

inculpatului este echitabilă, legală și bine individualizată, aplicată în limitele fixate în

partea specială a Codului penal și în strictă conformitate cu dispozițiile părții generale

ale aceluiași Cod, ținându-se cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul

acesteia, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează sau

agravează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării

vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia.

Instanța de judecată este singura în măsură să înfăptuiască nemijlocit acțiunea de

individualizare a pedepsei pentru infractorul care a comis o infracțiune, având deplina

libertate de acțiune în vederea realizării operațiunii respective, ținând seama de regulile

și principiile prevăzute de Codul penal la stabilirea felului, duratei și cuantumului

pedepsei. Chestiunea de individualizare a pedepsei este un proces obiectiv, de evaluare

a tuturor elementelor circumscrise faptei și autorului, având ca finalitate stabilirea unei

pedepse în limitele prevăzute de sancțiunea articolului din Codul penal, în baza căruia

a fost condamnat inculpatul și prin urmare, instanța de apel corect a ajuns la concluzia

că scopul educativ și preventiv al pedepsei aplicate în privința lui Tacu Alexandru

poate fi atins doar prin stabilirea pedepsei sub formă de închisoare.

În ce privește argumentele apărătorului cu privire la posibilitatea aplicării

prevederilor art. 90 Cod penal, Colegiul le consideră neîntemeiate, deoarece analizând

decizia atacată, se constată că atât instanța de fond cât și cea de apel și-a motivat

soluția sa în ce privește stabilirea categoriei și măsurii de pedeapsă în privința

inculpatului, concluzionând că nu este rezonabilă aplicarea pedepsei condiționate.

Subsidiar, Colegiul penal relevă că, textul art. 90 alin. (1) Cod penal, prin

sintagma „poate”, oferă posibilitatea și nu obligația instanței de judecată de a aplica

prevederile acestei norme. Acest fapt rezultă și din prevederile legale, care stipulează

că: „ Dacă... instanța de judecată, ținând cont de circumstanțele cauzei și de persoana

celui vinovat, va ajunge la concluzia că nu este rațional ca acesta să execute pedeapsa

stabilită, poate dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei... indicând

numaidecât în hotărâre motivele...”.

Astfel, din examinarea condițiilor în care poate fi acordată suspendarea

executării pedepsei, rezultă că aceasta nu este un drept al inculpatului, ci o facilitate pe

care instanța de judecată este liberă să aprecieze dacă este sau nu cazul să o acorde.

Raționamentul instanței de a suspenda executarea pedepsei depinde, de rând cu

celelalte circumstanțe ale cauzei, de personalitatea vinovatului, de comportamentul

acestuia anterior și după săvârșirea infracțiunii, în timpul urmăririi penale sau al

judecății.

4

Reieșind din cele expuse supra, din materialele cauzei, instanța de recurs

conchide că, concluzia instanța de apel referitor la stabilirea pedepsei privative de

libertate în privința inculpatului este legală și întemeiată, deoarece aplicarea

prevederilor art. 90 Cod penal va face imposibilă atingerea scopului pedepsei penale

de corectare și reeducare a lui Tacu Alexandru, cu atât mai mult că fapta a fost

săvârșită de inculpat în stare de recidivă.

Prin urmare, Colegiul concluzionează că instanța de apel a pronunțat o decizie

legală, întemeiată și motivată prin menținerea soluției instanței de fond, care a aplicat

în privința inculpatului o pedeapsă privative de libertate, pedeapsă care răspunde

scopului de corectare și reeducare a inculpatului prevăzut de art. 61 Cod penal și care

va duce la formarea unei atitudini pozitive a acestuia față de ordinea de drept, regulile

de conviețuire socială și principiile morale, argumentul invocat de recurent privind

aplicarea pedepsei non privative de libertate devenind vădit neîntemeiat.

procedură penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocatul Mîrzîncu Aurelia în

numele inculpatului, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din

06 septembrie 2017, în cauza penală în privința lui Tacu Alexandru, ca fiind vădit

neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată publicată la 28 decembrie 2017.

Președinte: Nicolae Gordilă

Judecători: Liliana Catan

Ion Guzun

5