Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 14.05.2014
respins

2r-467/14 — transmiterea silită a bunului gajat

HOTĂRÂRE
14.05.2014
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
transmiterea silită a bunului gajat
Temei legal
temeiurile declarării revizuirii
Citează această cauză
2r-467/14 — transmiterea silită a bunului gajat (Curtea Supremă de Justiție, 2014)

prima instanță: I. Bulhac dosarul nr. 2r-467/14 instanța de apel: Sv. Caitaz, A. Doga, A. Nogai D E C I Z I E 14 mai 2014 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președinte, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Galina Stratulat Iurie Bejenaru examinînd recursul declarat de Dobuleac Viorica reprezentată de avocatul Miroslav Cauș, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Banca Comercială „Victoriabank” Societate pe Acțiuni împotriva Olesei Mitru, intervenient accesoriu biroul notarial „Dobuleac Viorica” cu privire la transmiterea silită a bunului gajat și evacuarea fără acordarea altui spațiu locativ, împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 06 martie 2014, prin care a fost respinsă cererea de revizuire depusă de către Dobuleac Viorica c o n s t a t ă La 07 februarie 2011 BC „Victoriabank” SA a depus cerere de chemare în judecată împotriva Olesei Mitru, intervenient accesoriu biroul notarial „Dobuleac Viorica” cu privire la transmiterea silită a bunului gajat și evacuarea fără acordarea altui spațiu locativ.

În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că în baza contractului de credit nr. 1017 din 26 martie 2008 BC „Victoriabank” SA a acordat pîrîtei un credit în sumă de 520 000 lei, cu termenul de rambursare la 26 martie 2003. În vederea asigurării rambursării creditului acordat, a grevat cu ipotecă, în baza contractului de ipotecă nr. 1002 din 26 martie 2008, casa de locuit individuală cu suprafața de 121,5 m. p., nr. cadastral 3120202.188.01 și terenul aferent construcției cu suprafața de 0,1662 ha, nr. cadastral 3120202.188 din mun. Chișinău, c. Budești, s. Budești, str. Maria Drafan 8, evaluate la suma de 538 000 lei. Pîrîta nu și-a respectat obligația de rambursare a creditului și dobînzii aferente conform graficului stabilit, înregistrînd la data de 08 septembrie 2010 suma datoriei restante în mărime de 46 438,18 lei, inclusiv datorie de credit 3300,49 lei, datorie la dobîndă 43 137,69 lei.

Cere reclamantul transmiterea silită de la Mitru Olesea în posesiunea sa pentru vînzare, în scopul acoperirii datoriilor apărute în baza contractului de credit, a bunului imobil menționat, precum și evacuarea bunurilor și persoanelor fără acordarea altui spațiu locativ. Prin hotărîrea Judecătoriei Ciocana mun. Chișinău din 18 iulie 2012 acțiunea a fost respinsă. S-a încasat de la BC „Victoriabank” SA în beneficiul Olesei Mitru cheltuieli de judecată în sumă de 10 000 lei. Nefiind de acord cu hotărîrea primei instanțe, BC „Victoriabank” SA a depus apel, solicitînd admiterea apelului, casarea hotărîrii primei instanțe și emiterea unei noi hotărîri cu privire la admiterea acțiunii. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 23 octombrie 2012 a fost respins apelul declarat de BC „Victoriabank” SA și menținută hotărîrea primei instanțe.

Dobuleac Viorica a depus cerere de revizuire împotriva decziei instanței de apel. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 06 martie 2014 a fost respinsă cererea de revizuire depusă de către Dobuleac Viorica ca fiind inadmisibilă. Dobuleac Viorica, reprezentată de avocatul Miroslav Cauș, a depus recurs împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 06 martie 2014, solicitînd admiterea recursului, casarea încheierii Curții de Apel Chișinău din 06 martie 2014, rejudecarea cauzei și emiterea unei noi hotărîri cu privire la admiterea acțiunii. Recurenta în argumentarea recursului a indicat că în motivarea cererii de revizuire dînsa a invocat existența unor circumstanțe de natură să schimbe radical concluzia instanței de fond la soluționarea cauzei, făcînd referire la ordonanța procurorului în Procuratura or.

Taraclia din 08 august 2013 în cauza penală nr. 2011156025 din care rezultă lipsa unor acțiuni ilegale ale notarului Dobuleac Viorica la autentificarea contractului de credit și a celui de gaj încheiat între BC „Victoriabank” SA și Mitru Olesea, motiv pentru care notarul a fost scoasă de sub urmărire penală. Consideră că concluziile Curții de Apel Chișinău reflectate prin încheierea din 06 martie 2014 sunt nefondate, invocînd că ordonanța de scoatere de sub urmărire penală, deși a fost emisă ulterior examinării cauzei, aceasta reflectă unele circumstanțe care erau existente, anterioare examinării pricinii, însă ele au devenit cunoscute la 08 septembrie 2013, odată cu emiterea ordonanței de scoatere de sub urmărire penală.

La fel, invocă că contrar concluziilor stabilite prin încheierea recurată, circumstanțele stabilite prin ordonanța din 08 septembrie 2013 au tangență directă și sunt de natură să schimbe soluția stabilită prin hotărîrea primei instanțe și deciziei instanței de apel. În acest sens, revizuienta indică că notarul a acționat în limitele legii, conform căreia actele juridice supuse autentificării sunt semnate de părți în prezența notarului. În cazul în care se admitea ipoteza precum că notarul nu ar fi 2 prezent la aplicarea semnăturilor de către Mitru Olesea asupra contractelor de credit și de gaj, șansele ca bănuita să fie scoasă de sub urmărire penală erau nule.

În susținerea recursului se mai invocă că ordonanța din 08 august 2013 este definitivă, deoarece din momentul depunerii plîngerii de către Olesea Mitru și pînă la momentul pronunțării încheierii au expirat 20 de zile, pe cînd conform art. 299 alin. (2) CPP plîngerea adresată procurorului ierarhic superior se examinează în termen de 15 zile, astfel încît la data examinării cauzei, din partea intimatei Mitru Olesea în mod intenționat nu a fost prezentată ordonanța de respingere a plîngerii din 13 februarie 2014, motiv pentru care se confirmă în plus legalitatea și caracterul definitiv al ordonanței din 08 septembrie 2013. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul neîntemeiat și care urmează a fi respins cu menținerea încheierii contestate din următoarele motive.

În conformitate cu art. 427 lit. a) Codul de procedură civilă, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea. În ședința de judecată s-a constatat că Dobuleac Viorica reprezentată de avocatul Miroslav Cauș a depus cerere de revizuire împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 23 octombrie 2012, în temeiul art. 449 lit. b) CPC, invocînd ca temei de revizuire faptul că au devenit cunoscute unele circumstanțe sau fapte esențiale apel pricinii care nu au fost și nu au putut fi cunoscute revizuientului. Pentru probarea temeiului de revizuire menționat, revizuienta Dobuleac Viorica, a prezentat ordonanța din 08 august 2013 emisă de procurorul în Procuratura or.

Taraclia de scoatere a Vioricăi Dobuleac de sub urmărire penală pe motiv că în acțiunile ei nu au fost întrunite elementele infracțiunii incriminate. Invocă revizuienta că prin ordonanța respectivă s-a constatat că la momentul autentificării contractelor de credit și de ipotecă din 26 martie 2008 notarul Dobuleac Viorica nu s-a abătut de la prevederile legale. Menționează că astfel, prin scoaterea notarului Dobuleac Viorica de sub urmărire penală prin ordonanța din 08 august 2013 se confirmă prezenta Olesei Mitru în fața notarului și aplicarea semnăturilor pe contractele din 26 martie 2008. Respectiv s-a constatat c ă la data de 26 martie 2008, contractul de credit nr. 1017 și contractul de ipotecă nr. 1002 a fost semnat de Mitru Olesea în fața notarului Dobuleac Viorica.

Faptul prezenței Olesei Mitru în fața notarului Dobuleac Viorica cu semnarea personală a contractelor este dedus din constatarea legalității acțiunilor notarului la momentul autentificării contractelor din 26 martie 2008, fapt stabilit prin ordonanța din 08 august 2013. Aceste circumstanțe, în viziunea revizuientului, constituie circumstanțe esențiale pentru soluționarea justă a cauzei, de natură să schimbe soluția instanței de fond. 3 În conformitate cu art. 449 lit. b) CPC, revizuirea se declară în cazul în care au devenit cunoscute unele circumstanțe sau fapte esențiale ale pricinii care nu au fost și nu au putut fi cunoscute revizuientului, dacă acesta dovedește că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanțele și faptele esențiale în timpul judecării anterioare a pricinii.

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține că pentru a redeschide procesul pe acest temei este important ca circumstanțele nou descoperite trebuie să aibă importanță esențială pentru justa soluționare a cauzei civile, adică să aibă putere decisivă asupra concluziei instanței de fond, trebuia să nu fi fost cunoscute și nici să nu fi putut cunoscute revizuientului anterior, dar să fi existat la momentul examinării și soluționării pricinii civile. La fel, mijloacele de probă prin care se constată „circumstanțele nou descoperite” trebuie să fi existat în momentul judecării procesului terminat prin hotărîrea revizuită, iar revizuientul să fi fost împiedicat a prezenta aceste probe din împrejurări ce nu depind de voința sa.

Verificînd temeinicia motivelor de revizuire raportate la art. 449 lit. b) CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție relevă că acestea nu sunt concludente și rezidă din interpretarea greșită a prevederilor art. 449 lit. b) CPC. Colegiul Civil și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră că circumstanța prezentată ca temei de revizuire –scoaterea Vioricăi Dobuleac de sub urmărire penală prin ordonanța din 08 august 2013, nu poate fi considerată, în sensul art. 449 lit.b) CPC, ca o circumstanță esențială a pricinii care nu a fost și nu a putut fi cunoscută revizuientului. Mijlocele de probă prin care se constată „circumstanțele nou descoperite” , și anume ordonanța din 08 august 2013, nu exista în momentul judecării procesului terminat prin hotărîrea revizuită.

Mai mult ca atît, după cum rezultă din materialele dosarului, Mitru Olesea a depus către Procuratura Generală la data de 13 februarie 2014 o plîngere cu privire la anularea ordonanței procurorului din 08 august 2013 de scoatere a persoanei de sub urmărire penală și continuarea urmăririi penale pe marginea dosarului în cauză. În astfel de circumstanțe, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră justă concluzia Curții de Apel Chișinău privind respingerea cererii de revizuire, încheierea din 06 martie 2014 fiind legală și întemeiată.

Totodată, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține că procedura de revizuire prevăzută de art. art. 449-453 CPC servește scopului înlăturării lacunelor și omisiunilor justiției care urmează a fi aplicate într-o manieră compatibilă cu prevederile art. 6 § 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, fiind 4 respectat principiul securității raporturilor juridice care înseamnă, potrivit jurisprudenței Curții Europene pentru Drepturile Omului, între altele, că o soluție definitivă al oricărui litigiu nu trebuie rediscutată, ca excepție de la acest principiu este doar cazul cînd reexaminarea este necesară în virtutea circumstanțelor fundamentale și obligatorii (cazul Brumărescu contra României nr. 28342/95; cazul Roșca contra Moldovei nr. 6276/02).

În această ordine de idei, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține că admiterea cererii de revizuire depusă de către Dobuleac Viorica ar însemna încălcarea principiului securității raporturilor juridice și a drepturilor celorlalte părți la un proces echitabil, garantate de art. 6 § 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale. În susținerea opiniei enunțate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție invocă și hotărîrea Curții Europene pentru Drepturile Omului din 06 decembrie 2005 pe cazul Popov (2) contra Moldovei nr. 19960/04.

Din considerentele menționate și avînd în vedere faptul că temeiurile invocate de către recurent nu sunt prevăzute de art. 449 CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul și a menține încheierea Curții de Apel Chișinău din 06 martie 2014. În conformitate cu art. 427 lit. a), art. 428 CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, d e c i d e Se respinge recursul declarat de Dobuleac Viorica reprezentată de avocatul Miroslav Cauș.

Se menține încheierea Curții de Apel Chișinău din 06 martie 2014, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Banca Comercială „Victoriabank” Societate pe Acțiuni împotriva Olesei Mitru, intervenient accesoriu biroul notarial „Dobuleac Viorica” cu privire la transmiterea silită a bunului gajat și evacuarea fără acordarea altui spațiu locativ, Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Președintele completului, Judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Galina Stratulat Iurie Bejenaru 5

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2022-05-18
0,95
2ra-229/22 — Declararea nulitătii actelor juridice
-i cauzat și un prejudiciu moral estimat de reclamantă la 200 000 lei. Reieşind din cele expuse, reclamanta a solicitat: declararea nulității absolute a contractului de credit bancar nr.1017 din 26 martie 2008; declararea nulității contract
CSJ 2019-09-04
0,95
2ra-1506/19 — încasarea prejudiciului material
„Victoriabank” Societate pe Acţiuni a acordat lui Mitru Olesea un credit în sumă de 520 000,00 de lei, cu scadența la 26 martie 2023. În scopul asigurării rambursării creditului acordat, a dobânzilor şi a altor plăţi aferente, Mitru Olesea
CSJ 2013-10-16
0,95
2ra-2853/13 — încasarea prejudiciului material
prima instanță: A. Rusu dosarul nr. 2ra-2853/13 instanța de apel: T. Duca, St. Procopciuc, A. Albu D E C I Z I E 16 octombrie 2013 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în compo
CSJ 2016-09-14
0,94
2ra-1998/16 — încasarea datoriei și a cheltuielilor de judecată
Prima instanță: Judecătoria Rîşcani mun. Chişinău Dosarul nr. 2ra-1998/16 Judecător: V. Jomiru-Niculiţă Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău Judecători: N. Cernat, L. Bulgac, A. Pahopol Î N C H E I E R E 14 septembrie 2016 mun. Chişină
CSJ 2016-12-23
0,94
2ra-2119/16 — transmiterea silita a bunului imobil si evacuarea
dosarul nr. 2ra-2119/16 Prima instanță; Judecătoria Rîşcani mun. Chișinău (jud: V. Gîrleanu) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: Iu. Cimpoi, N. Craiu, N. Simciuc) DECIZIE 23 decembrie 2016 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă