1ra-1568/2017 — art. 186 alin. 5, 208 alin. 1 CP

1ra-1568/2017 — art. 186 alin. 5, 208 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul nr. 1ra-1568/2017

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

15 noiembrie 2017 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componență:

Președinte – Nicolaev Ghenadie,

Judecători – Timofti Vladimir, Toma Nadejda

a examinat admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de către

avocatul Felișcan Victor în numele inculpatului Preida Maxim prin care solicită

casarea sentinței Judecătoriei Soroca din 27 octombrie 2016 și a deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 26 aprilie 2017 în cauza penală

privindu-l pe

Preida Maxim Xxxx, născut la xxxxx, originar din or.

xxxx și domiciliat în xxxxx str. xxxxx.

Datele referitoare la termenul de examinare a cauzei:

Asupra admisibilității în principiu a recursului ordinar în cauză, în baza

actelor din dosar, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție,

A C O N S T A T A T :

Maxim a fost recunoscut vinovat de săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 186

alin. (5) și art. 208 alin. (1) Cod penal, stabilindu-i pedeapsa:

- în baza art. 186 alin. (5) Cod penal – 7 ani închisoare;

- în baza art. 208 alin. (1) Cod penal – 2 ani închisoare;

În baza art. 84 Cod penal, pentru concurs de infracțiuni prin cumul parțial al

pedepselor aplicate i-a fost stabilită lui Preida Maxim pedeapsa definitivă sub

formă de închisoare pe termen de 8 ani cu executarea pedepsei în penitenciar de tip

semiînchis.

06 noiembrie 2014, știind cu certitudine că Preida Piotr este minor, 1-a instigat să

pătrundă și să sustragă pe ascuns bunuri materiale din gospodăria lui Muntean

Angela domiciliată pe str. xxxxx nr. xxxx orașul xxxxx, în sumă totală de 245 000

lei.

Tot el, la 06 noiembrie 2014, în coautorat cu minorul Preida Piotr, urmărind

același rezultat infracțional, prin înțelegere prealabilă de comun acord, 1-a

determinat pe minor să meargă la gospodăria Muntean Angela, domiciliată pe str.

xxxx nr. xxxx orașul xxxx, unde a asigurat modul ascuns al sustragerii comise de

1

către minorul Preida Piotr, stând de veghe la gardul gospodăriei în timp ce ultimul

a pătruns înăuntru sărind gardul, a deteriorat geamul din sticlă de la locuință și

intrând înăuntru a sustras pe ascuns, cu scop de însușire următoarele bunuri

materiale: un colier confecționat din aur cu pietre scumpe în valoare de 30 000 lei,

un ceas confecționat din aur care se atârnă pe pandantiv din aur în valoare de 30

000 lei, un set de cercei și brățară confecționate din aur în valoare de 7000 lei, un

set de mărgele și cercei confecționate din aur în valoare de 7000 lei, un set de

cercei și inel cu pietre scumpe în valoare de 7000 lei, un lănțișor din aur în valoare

de 10 000 lei, 2 medalioane din aur în valoare de 70 000 lei, 6 inele cu pietre în

valoare de 20 000 lei, un set de cercei și inel cu pietre scumpe din aur în valoare de

5000 lei, 10 monede vechi în valoare de 70 000 lei, 2 lănțișoare din aur în valoare

de 1500 lei, bucăți din lănțișoare deteriorate confecționate din aur în valoare de

1000 lei și 150 000,00 ruble rusești (echivalentul în lei 49 500 lei), astfel

cauzându-i părții vătămate daune în proporții deosebit de mari în valoare de 245

000,00 lei.

Astfel, prima instanță a calificat acțiunile inculpatului în baza art. 186 alin. (5)

Cod penal – furtul, adică sustragerea pe ascuns a bunurilor altei persoane săvârșite

în proporții deosebit de mari și în baza art. 208 alin. (1) Cod penal – Atragerea

minorilor la activitatea criminală sau instigarea lor la săvârșirea infracțiunilor,

precum și determinarea minorilor la săvârșirea unor fapte imorale (cerșetorie,

jocuri de noroc, desfrâu etc.), săvârșite de o persoană care a atins vârsta de 18 ani.

Victor în interesele inculpatului Preida Maxim solicitând casarea sentinței cu

emiterea unei sentințe de achitare invocând că:

- nu este de acord cu soluția primei instanțe, deoarece a considerat că prima

instanță nu a administrat probe veridice, pertinente, concludente care dovedesc cu

certitudine vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 186

alin. (5) și art. 208 alin. (1) Cod penal;

- prima instanță nu a avut temei legal de a-1 condamna pe inculpat în baza art.

208 alin. (1) Cod penal, deoarece prin încheierea din 24 decembrie 2015 s-a dispus

reluarea cercetării judecătorești pe cauza penală de învinuire a inculpatului și

aceasta s-a petrecut după ce în cadrul dezbaterilor judiciare din 14 ianuarie 2016 a

obiectat că inculpatului nu i-a fost prezentată învinuirea de comiterea infracțiunii

prevăzute de art. 208 alin. (1) Cod penal, fapt ce se confirmă prin procesul-verbal

de audiere a bănuitului (f.d.53 v.I) unde se menționează cert că se învinuiește în

comiterea infracțiunii prevăzute de art. 186 alin. (5) Cod penal; ordonanța de

punere sub învinuire din 11 noiembrie 2014 (f.d.54 v.I) unde se vorbește doar

despre indicii infracțiunii art. 186 alin. (5) Cod penal; procesul-verbal de audiere a

învinuitului din 11 noiembrie 2014 (f.d.57 v.I) unde este audiat doar în baza art.

186 alin. (5) Cod penal;

- pornind de la faptul că însuși judecătorul a constatat că inculpatului nu i-a

fost adusa la etapa urmăririi penale învinuirea în instigarea minorului, nu era în

2

drept să-l condamne în baza acestei norme, fiind vorba de o gravă eroare judiciară

și un precedent extrem de nefast pentru jurisprudența națională;

- fiindcă organul de urmărire la etapa urmăririi și ulterior procurorul au omis

să îi prezinte învinuirea, în special rechizitoriul cu indicarea art. 208 Cod penal, au

survenit următoarele consecințe de ordin juridic și procesual:

a) În sensul jurisprudenței CEDO, (Hotărârea din 19.12.1989 Kamasinski vs.

Austria, p.79), rechizitoriul joacă un rol crucial în procesul penal și din momentul

elaborării acestuia, inculpații sunt în mod oficial înștiințați cu privire la aspectele

de fapt și de drept ale acuzațiilor ce li se aduc cu consemnarea acestui fapt în

documente anexate la dosarul penal de care este responsabil acuzatorul de stat(art.

296 Cod de procedură penală);

b) Bănuitul, învinuitul a fost privat de dreptul să cunoască de ce este bănuit,

învinuit, iar instanța a încălcat art. 101 alin. (4) Cod de procedură penală „instanța

de judecată este obligată să pună la baza hotărârii sale numai acele probe la a căror

cercetare au avut acces toate părțile în egală măsură” și „să motiveze în hotărâre

admisibilitatea sau inadmisibilitatea tuturor probelor administrate”;

c) Bănuitul, învinuitul a fost privat în mod arbitrar de dreptul de a-și construi

o apărare eficientă, de a solicita administrarea de probe în susținerea nevinovăției,

mai ales că instanțele naționale motivează că neexercitarea de către bănuit, învinuit

a unor căi procesuale (eventual art. 313 Cod de procedură penală) servește drept

motiv pentru instanță de a considera că învinuitul a acceptat proba acuzării;

d) Bănuitului, învinuitului i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil

garantat în art. 6§1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului

și Libertăților Fundamentale;

e) Procurorul asigurând temeinicia oricărei acuzații în materie penală trebuie

să aibă posibilitate de a lua cunoștință și de a dezvolta toate probele, cererile sau

excepțiile invocate de cealaltă parte (hotărârea CEDO din 27.03.1998 J.J. vs.

Olanda; hotărârea CEDO din 25.09.2001 P.G. si J.H. vs. Marea Britanie) și dacă în

urma dezbaterilor judiciare procurorul se convinge că datele cercetării judiciare nu

confirmă învinuirea adusă inculpatului, în conformitate cu prevederile art. 320 alin.

(5) Cod de procedură penală, el este obligat să renunțe, parțial sau integral la

învinuire sau la unele capete de învinuire și să expună instanței de judecată

motivele renunțării la aceasta printr-o ordonanță motivată;

f) În pct.6 din Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție privind sentința

judecătorească nr. 5 din 19.06.2006 Buletinul Curții Supreme de Justiție, 2007, nr.

1, pag. 14 se explică "Vinovăția persoanei în săvârșirea faptei se consideră

dovedită numai în cazul când instanța de judecată, călăuzindu-se de principiul

prezumției nevinovăției, cercetând nemijlocit toate probele prezentate, iar

îndoielile, care nu pot fi înlăturate, fiind interpretate în favoarea inculpatului și în

limita unei proceduri legale, a dat răspunsuri la toate chestiunile prevăzute în art.

385 Cod de procedură penală";

3

- instanța nu a avut temei legal de a-l condamna pe inculpat în baza art.186

alin. (5) Cod penal, deoarece cauza penală a fost pornită în baza plângerii (f.d. 7 v.

I) în care partea vătămată nu indică că bănuiește pe cineva anume, în special pe

inculpat;

- în cererea din 08.11.2014 (f.d.27 v.I) Muntean Angela solicită să fie

recunoscută parte vătămată și indică o sumă necunoscută (!) însă suma este

acoperită cu corectorul, fiind scrisă cu manuscris suma de 245 000 lei, la care a

obiectat prin obiecțiile nr. într. 9098 din 09.11.2016, fiind un act falsificat, mai ales

că se contrazice cu datele din procesul-verbal cu privire la audierea bănuitului din

08.11.2014 (f.d.53) unde figurează deja altă sumă 300 000 lei;

- potrivit ordonanței de ridicare din 08.11.2014 (f.d.15 v.I) obiectele sustrase

au fost ridicate de la Preida Angela și Preida Piotr, respectiv toate bunurile sustrase

au fost găsite în familia Preida și nici un obiect sustras nu a fost ridicat de la Preida

Maxim ceea ce era firesc dacă infracțiunea era comisă prin coautorat;

- potrivit recipisei din 28.11.2014 Muntean Angela a primit de la OUP Soroca

obiectele sustrase ca urmare a ordonanței de ridicare din 08.11.2014;

- în cadrul cercetării judecătorești, partea vătămată Muntean Angela a declarat

cu certitudine că nu are pretenții față de inculpat și nu are motive să creadă că el a

participat la furt;

- organul de urmărire penală, bănuindu-l pe Preida Maxim în comiterea unei

infracțiuni grave, nu a efectuat nici o percheziție la domiciliul inculpatului, nu au

fost ridicate amprente de la locul comiterii infracțiunii, asupra lui nu au fost găsite

bunuri furate;

- în procesul-verbal de reținere din 08.11.2014 a inculpatului (f.d.50 v.I) se

indică la 9 lei, 2 bancnote a câte 10 dolari SUA și doar o bancnotă de 5 000 mii

ruble rusești. De unde rezultă ca asupra sa nu au fost depistate obiecte furate, iar

suma de 5 000 ruble înseamnă doar 1500 lei și nu a fost recunoscut ca corp delict

după cum rezultă din rechizitoriu;

- bonul de plată a fost depistat anume la Preida Piotr, în pofida faptului că

Preida Piotr era minor și nu putea vinde aurul la lombard, cum se insinua de

acuzator, inclusiv în latura ce ține de instigarea minorului, fapt care nu s-a

confirmat;

- este ilegală și nemotivată constatarea făcută de instanța de judecată din pag.

7 al. (5) din sentință: "Schimbarea declarațiilor de către martorul Preida Piotr, care

în cadrul cercetării judecătorești a declarat că a comis furtul de unul singur și nu în

coautorat cu inculpatul, instanța îl apreciază ca o poziție în scopul de a-și proteja

prietenul de pedeapsa penală" și în acest sens prezintă câteva argumente

fundamentale:

- dacă aceste afirmații nu erau importante pentru instanța de judecată și

stabilirea adevărului, judecătorul nu l-ar fi întrebat pe martorul acuzării Preida

Piotr cu insistență în ședințele din 25.05.2015 și 21.10.2015 când a spus adevărul –

în ședință sau la urmărirea penală;

4

- în ședințele din 25.05.2015 (f.d.176 v.I) și 21.10.2015 (f.d.188 v.I) Preida

Piotr a declarat cu fermitate, în repetate rânduri, că nimeni nu l-a influențat și

spune adevărul în instanță, iar văzând că acesta este ferm în declarațiile sale,

instanța alege altă cale și tratează declarațiile martorului ca intenția de a-l acoperi

pe prietenul său, însă a neglijat faptul că la întrebarea adresată lui Preida Piotr de

ce în cadrul cercetării judecătorești a spus altceva decât la urmărirea penală, acesta

a răspuns: „Eu mă temeam, eu am întors totul, dacă ziceam că am furat singur, îmi

era mai greu să întorc”, „Eu nu am de unde să întorc singur, am fost nevoit să

întorc 150 000 ruble”;

- de asemenea, Preida Piotr a declarat în ședința înregistrată audio: „Au fost

momente când eram foarte furios pe Preida Maxim”;

- după trimiterea dosarului în judecată Preida Maxim și Preida Piotr au rupt

relațiile de prietenie și nu comunicau, ele devenind chiar dușmănoase și Preida

Piotr nu avea nici un motiv să acopere pe cineva;

- în f.d.180 v. I Preida Piotr a afirmat că „În timpul când am fost prieteni,

părinții au avut conflicte dar nu cunosc din ce motive fiindcă nu eram prezent, o

data cu Maxim ne-am bătut” și „puteau să influențeze aceste relații a părinților

asupra cazului dat”;

- prima instanță a ignorat și a apreciat critic declarațiile martorilor Preida

Filanda, Preida Larisa, Gruia Aurica motivând că ar fi persoane din cercul apropiat

al familiei, însă această motivație este ilegală deoarece:

a) Toți romii fac parte din comunitatea romilor și toți pot fi atribuiți la

noțiunea de cerc apropiat pentru că în genere sânt puțini la număr, ceea ce este

inadmisibil și nicidecum pe acest temei nu poate fi respinsă proba cu martori, or

dacă era printre ei un moldovean, proba era pertinentă pentru instanță?;

b) martorii apărării au fost avertizați de răspunderea pentru darea declarațiilor

mincinoase și au declarat fapte importante în contradictoriu cu poziția acuzatorului;

c) martorii au declarat că inculpatul a fost în văzul lor pe perioada cât a durat

înmormântarea,

- martorii acuzării, prin care se pretindea că vor proba în favoarea învinuirii,

în special Maslinicov Serghei, a menționat că executând comanda de taxi nu a

înțeles ce discutau inculpatul și Preida Piotr pe banca din spate deoarece discutau

în limba țigănească, nu a văzut careva bijuterii de aur la ei, nu aveau bagaj cu ei;

- prima instanță și-a bazat sentința în special pe procesul-verbal de cercetare

la fața locului din 06.11.2014, ignorând cumulul de alte probe, declarațiile

inculpatului, procesul-verbal de confruntare (f.d.23 v.I) unde inculpatul neagă

participația sa, iar alte probe directe nu au fost administrate;

- pe f.d.23 (verso) Preida Piotr vorbește despre o cutie în care era aur, pe când

în procesul-verbal de cercetare la fața locului (verso) acesta vorbește despre altceva:

2 „șcatulce”, declarații contradictorii, fără o apreciere din partea instanței;

- este evident că prima instanță nu a aplicat art. 101 alin. (1) alin. (3) Cod de

procedură penală. De asemenea, obiectează în privința mai multor probe falsificate:

5

în recipisa (f.d.86 v.I) nu este semnătura inculpatului, aceasta diferă esențial fiind

observat cu ochiul neînarmat de semnătura din procesul-verbal de confruntare

(f.d.23 v.I) și procesul-verbal de audiere a învinuitului din 11.11.2014 (f.d.57 v.I),

în f.d.76 v.I nu este semnătura inculpatului;

3.1 Avocatul Felișcan Victor în interesele inculpatului Preida Maxim a

contestat cu recurs și încheierea Judecătoriei Soroca din 23.11.2016 privind

respingerea ca tardive a obiecțiilor împotriva procesului verbal al ședinței judiciare,

cu invocarea următoarelor considerente:

- după emiterea sentinței din 27.10.2016, la etapa de formulare a cererii de

apel, a constatat un șir de inexactități comise în procesul-verbal al ședinței de

judecată, menționează că potrivit art. 83 alin. (3) Cod de procedură penală

„Grefierul poartă răspundere personală pentru caracterul complet și exactitatea

procesului-verbal al ședinței de judecată, la întocmirea căruia este independent de

indicațiile oricărei persoane în ceea ce privește conținutul înscrierilor din procesul-

verbal”, iar președintele ședinței semnează procesul – verbal confirmând

plenitudinea procesului-verbal;

- în temeiul art. 336 alin. (7) Cod de procedură penală, a solicitat instanței de

judecată să examineze posibilitatea consemnării unor inexactități strecurate în

procesul-verbal al ședinței de judecată și anume audierea martorului acuzării

Preida Piotr;

- prin încheierea Judecătoriei Soroca din 23.11.2016 au fost respinse ca

tardive obiecțiile depuse de avocat, dat fiindcă încheierea separat nu se supune nici

unei căi de atac, exercită dreptul de a contesta încheierea odată cu examinarea

apelului;

- a considerat încheierea din 23.11.2016 ilegală motivând: potrivit normei

prevăzute în art. 83 alin. (3) Cod de procedură penală, exactitatea procesului-verbal

al ședinței de judecată este asigurat de completul de judecată, iar avocatul nu are

obligația să supravegheze lucrul instanței; dat fiindcă exactitatea procesului verbal

face parte din obligațiunile de serviciu, lipsa unor obiecții nu poate înlătura viciul

evident pe care instanța în orice caz este obligată să îl înlăture; vorbind despre

formularea obiecțiilor este de remarcat că au fost impuse următoarele dificultăți

tehnice de redactare:

a) Obiecțiile nu pot fi formulate în termenul cerut de instanță pentru că doar

comparând declarațiile scrise ale participanților cu înregistrările audio, putem

depista omisiunile sau inexactitățile;

b) CD-ul cu înregistrările audio se eliberează doar după achitarea taxei de stat

de 20 lei la o instituție financiară;

c) CD-ul nu este eliberat în ziua când se achită taxa, fiind necesară

înregistrarea pe CD, grefierul fiind implicat în alte ședințe de judecată;

d) studierea procesului-verbal al fiecărei ședințe de judecată pe suport hârtie

necesită nu o singură zi, cu permisiunea instanței, în pauzele dintre ședințe și

6

audierea înregistrărilor de pe CD poate fi efectuată doar în biroul avocatului, iar

compararea lor necesită timp;

e) avocatul este implicat în alte ședințe de judecată de rând cu judecătorul,

având în vedere dificultățile tehnice obiective și restrângerea timpului pentru a

generaliza inexactitățile strecurate în procesul-verbal al ședinței, a considerat că

respingerea obiecțiilor este ilegală, contrară dreptului la un proces echitabil

consfințit în art. 6§1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și

Libertăților Fundamentale;

- studiind atent înregistrările audio a ședinței de judecată din 25.05.2015 și

21.10.2015 când a fost audiat martorul acuzării Preida Piotr, declarațiile căruia au

fost fundamentale pentru acuzare, a depistat inexactități esențiale. Inexactitățile

esențiale și lipsa plenitudinii procesului-verbal au afectat corectitudinea cercetării

judecătorești și soluția instanței de judecată, unele declarații a lui Preida nu au fost

înserate din ședița din 25.05.2015, 21.10.2015 - audierea repetată a martorului

Preida Piotr.

fost respins ca nefondat apelul declarat, cu menținerea sentinței în cauză fără

modificări, a fost respins ca tardiv recursul declarat împotriva încheierii.

termenului de atac împotriva încheierii Judecătoriei Soroca din 23.11.2016 privind

respingerea ca tardive a obiecțiilor înaintate de avocatul Felișcan Victor asupra

procesul-verbal al ședinței judiciare, a constatat că recursul este tardiv indicând că

din materialele cauzei rezultă că avocatului inculpatului i-a fost expediată

încheierea prin scrisoarea din 23.11.2016, avocatul înaintând recurs la data de

31.01.2017 (f.d. 56-59 v.II) cu depășirea evidentă a termenului de atac de 15 zile

prevăzut pentru încheieri.

Mai mult, instanța de apel a considerat că nu pot fi reținute afirmațiile

avocatului precum că a atacat cu apel sentința și se consideră că apelul a fost depus

și împotriva încheierii din 23.11.2016, deoarece încheierea a fost emisă după

pronunțarea sentinței din 27.10.2016.

Instanța de apel, audiind participanții la proces, verificând argumentele

invocate în apel prin prisma probelor administrate, verificând legalitatea și

temeinicia sentinței atacate a ajuns la concluzia că apelul urmează a fi respins ca

nefondat din următoarele considerente:

Instanța de apel a ținut cont de declarațiile date de Preida Piotr în cadrul

ședinței judiciare, prin care a declarat că a comis furtul împreună cu inculpatul,

declarații care sunt în coroborare de declarațiile părții vătămate, precum și cu

declarațiile date de Preida Piotr în cadrul verificării declarațiilor la fața locului,

unde în cadrul acțiunii procesuale minorul Preida Piotr a declarat că a comis furtul

cu inculpatul, la fel în cadrul confruntării petrecute între inculpat și Preida Piotr,

ultimul a susținut că inculpatul a participat împreună cu el la sustragerea bunurilor

de la partea vătămată.

7

Aceste declarații sunt în coroborare și cu elementele de fapt dobândite din

declarațiile părții vătămate, care a declarat că Preida Piotr i-a comunicat că a comis

furtul cu inculpatul fiindu-i restituite o parte din bunurile sustrase, precum și cu

rezultatele acțiunilor procesuale petrecute pe caz printre care procesul-verbal de

ridicare a bunurilor sustrase de la partea vătămată care au fost restituite părții

vătămate, în cadrul reținerii inculpatului asupra sa la fel fiind ridicate 5000 ruble

rusești, precum și alte probe, care în cumul constituie un material probator care

confirmă complet vina inculpatului în faptele incriminate.

Faptul că Preida Piotr fiind audiat în calitate de martor pe cauza penală

respectivă în cadrul ședinței primei instanțe și-a schimbat declarațiile și a declarat

că a comis furtul singur nu a fost reținut, deoarece se combat cu însăși declarațiile

sale date în cadrul ședinței judiciare și în cadrul urmăririi penale în timpul

petrecerii acțiunilor procesuale cu participarea sa, și anume procesul-verbal de

verificare a declarațiilor la locul faptei, unde ultimul a povestit amănunțit că a

comis furtul împreună cu inculpatul, la fel în cadrul confruntării petrecute cu

inculpatul, declarațiile respective anume despre faptul comiterii furtului cu

inculpatul fiind sprijinite prin probele cercetate pe caz, printre care și sentința de

încetare a procesului penal în privința lui Preida Piotr în comiterea infracțiunii

prevăzute de art. 186 al. (5) Cod penal, potrivit căreia se indică și declarațiile lui

Preida Piotr, care a recunoscut că a comis furtul împreună cu Preida Maxim, temei

de a le pune la îndoială instanța de apel nu a stabilit.

Mai mult, instanța de apel a ajuns la concluzia că nu există dubii rezonabile în

ce privește vina inculpatului în comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 186 al. (5)

Cod penal sub formă de furt, adică sustragerea pe ascuns a bunurilor altei persoane,

săvârșit de două persoane, prin pătrundere în locuință, cu cauzarea de daune în

proporții deosebit de mari, precum și art. 208 al. (1) Cod penal sub formă de

instigarea minorului la săvârșirea infracțiunii, săvârșită de o persoană care a atins

vârsta de 18 ani, vinovăția lui fiind dovedită incontestabil prin ansamblul de probe

administrat în materialele cauzei penale.

Argumentele precum că Preida Piotr și-a schimbat declarațiile pe motiv că

spune adevărul și că a declarat anterior că a comis fapta cu inculpatul deoarece se

temea, că a fost influențat de relațiile părinților, instanța de apel nu le-a reținut pe

motiv că sunt cu caracter de declarație, fiind doar un mijloc de eliberare a

inculpatului de răspundere penală.

La fel, au fost respinse ca declarative afirmațiile avocatului referitor la

dezacordul cu sentința pe motiv că prima instanță nu a administrat probe veridice,

pertinente, concludente care dovedesc cu certitudine vinovăția inculpatului

motivând prin faptul că sunt combătute prin ansamblul de probe cercetate.

Instanța de apel, a menționat că referirea avocatului la procesele – verbale de

confruntare și de verificare la fața locului nu pot fi luate în considerație în favoarea

inculpatului pe motiv că ele confirmă vinovăția inculpatului în comiterea faptelor

încriminate.

8

Referitor la argumentul părții apărării despre declarațiile părții vătămate,

instanța de apel a indicat că ultima a declarat că din cuvintele lui Preida Piotr

cunoaște că inculpatul a participat la furt, iar faptul că partea vătămată nu are

pretenții față de inculpat nu demonstrează că inculpatului nu a participat la

sustragerea bunurilor.

Nu au fost reținute nici argumentele aduse de apărare că prima instanța nu a

avut temei de a-l condamna pe inculpat în baza art. 208 alin. (1) Cod penal,

deoarece prin încheierea din 24.12.2015 s-a dispus reluarea cercetării judecătorești

după ce în cadrul dezbaterilor judiciare din 14.01.2016 a obiectat că inculpatului

nu i-a fost prezentată învinuirea de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 208 alin.

(1) Cod penal, fapt ce se confirmă prin procesul-verbal de audiere a bănuitului

(f.d.53 v.I) unde se menționează cert că se învinuiește în comiterea infracțiunii

prevăzute de art. 186 alin. (5) Cod penal; ordonanța de punere sub învinuire din

11.11.2014 (f.d.54 v.I) unde se vorbește doar despre indicii infracțiunii art. 186

alin. (5) Cod penal; procesul-verbal de audiere a învinuitului din 11.11.2014

(f.d.57 v.I) unde este audiat doar în baza art. 186 alin. (5) Cod penal, fiind

nefondate, instanța de apel indicând că de fapt ordonanța de învinuire în privința

inculpatului din 05.01.2015 conține învinuirea adusă în baza art. 186 al. (5) și art.

208 al. (1) Cod penal, ordonanța respectivă fiind tradusă și înmânată inculpatului,

cât și avocatului, fapt ce reiese din f.d.75-76 volumul I.

La fel rechizitoriul conține referirea la învinuirea adusă inculpatului în baza

art. 186 al. (5), cât și în baza art. 208 al. (1) Cod penal (f.d.80-82 volumul I).

Faptul că nu a fost inclusă în traducerea rechizitoriului învinuirea în baza art.

208 al. (1) Cod penal nu poate fi reținut, deoarece de fapt în ordonanța de învinuire,

cât și în traducerea primită de inculpat este indicată învinuirea în comiterea

infracțiunii prevăzute de art. 208 al. (1) Cod penal, astfel instanța de apel indicând

că prima instanță a asigurat dreptul inculpatului înmânând traducerea

rechizitoriului cu învinuirea indicată în baza art. 208 alin. (1) Cod penal la data de

04.02.2016 (f.d. 217-218 v.I).

Instanța de apel a constatat că au un caracter declarativ și argumentele apărării

precum că însuși judecătorul a constatat că inculpatului nu i-a fost adusa la etapa

urmăririi penale învinuirea în instigarea minorului, nu era în drept să-l condamne

în baza acestei norme, fiind vorba de o gravă eroare judiciară și un precedent

extrem de nefast pentru jurisprudența națională, că deoarece organul de urmărire la

etapa urmăririi și ulterior procurorul au omis să îi prezinte învinuirea, în special

rechizitoriul cu indicarea art. 208 Cod penal, au survenit consecințe de ordin

juridic și procesual, fiind cu caracter de declarație, mai ales că de fapt ordonanța de

învinuire cu indicarea învinuirii în baza art. 208 al. (1) Cod penal, inculpatul și

apărarea au primit în cadrul urmăririi penale.

La fel nu a fost luat în considerație invocarea jurisprudenței CEDO, că

rechizitoriul joacă un rol crucial în procesul penal și că inculpatul a fost privat de

dreptul să cunoască de ce este bănuit, învinuit din motiv că instanța de apel a

9

stabilit că învinuitul Preida Maxim a primit traducerea ordonanței de învinuire cu

indicarea învinuirii complete.

Mai mult, instanța de apel a indicat că inculpatului i-a fost prezentat

rechizitoriul, fiindu-i oferit timp pentru apărare, nu au fost admise încălcări a

prevederilor art. 101 alin. (4) Cod de procedură penală, inculpatul a avut acces la

materialele cauzei, cât ține de inadmisibilitatea probelor, instanța de apel nu a

constatat careva probe inadmisibile afirmațiile fiind declarative, la fel nu a fost

stabilită încălcarea dreptului la un proces echitabil fiind invocat de către avocat art.

6.1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților

Fundamentale, la fel nu au putut fi luate în considerație nici argumentele precum

că procurorul asigurând temeinicia oricărei acuzații în materie penală trebuie să

aibă posibilitate de a lua cunoștință și de a dezvolta toate probele, cererile sau

excepțiile invocate de cealaltă parte (hotărârea CEDO din 27.03.1998 J.J. vs.

Olanda; hotărârea CEDO din 25.09.2001 P.G. si J.H. vs Marea Britanie) și dacă în

urma dezbaterilor judiciare procurorul se convinge că datele cercetării judiciare nu

confirmă învinuirea adusă inculpatului, în conformitate cu prevederile art. 320 alin.

(5) Cod de procedură penală, el este obligat să renunțe, parțial sau integral la

învinuire sau la unele capete de învinuire și să expună instanței de judecată

motivele renunțării la aceasta printr-o ordonanță motivată.

Instanța de apel a mai indicat că din probe se demonstrează cert vinovăția

inculpatului, astfel fiind calificate ca declarative și afirmațiile părții apărării

invocând pct. 6 din Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție deoarece

derogări în aspectul indicat nu s-au stabilit.

Cât ține de afirmațiile apărării precum că au fost falsificate acte de către

partea vătămată ce ține de mărimea prejudiciului, instanța de apel le-a respins ne

fiind stabilit falsificarea actelor, mai mult învinuirea a fost adusă în sustragerea a

245 000 lei dar nu 300 000 lei, iar procesul – verbal f.d. 53 v. I nu constituie

ordonanță de învinuire.

La fel sau respins și afirmațiile precum că toate obiectele sustrase au fost

găsite la familia lui Preida Piotr, la inculpat fiind depistate 5000 ruble rusești,

instanța de apel indicând faptul că o parte din bunuri au fost depistate la Preida

Piotr și nu la inculpat nu dovedește nevinovăția inculpatului pe motiv că vinovăția

lui a fost dovedită prin alte probe, iar faptul că la inculpat a fost depistat 5000 ruble

rusești, confirmă declarațiile lui Preida Piotr că a săvârșit infracțiunea împreună cu

inculpatul.

Nu au fost luate în considerație nici afirmațiile precum că organul de urmărire

penală, bănuindu-l pe inculpat în comiterea unei infracțiuni grave, nu a efectuat

nici o percheziție la domiciliul inculpatului, nu au fost ridicate amprente de la locul

comiterii infracțiunii, asupra lui nu au fost găsite bunuri furate, deoarece faptul

neefectuării percheziției anume la domiciliul inculpatului și neridicarea

amprentelor de la locul comiterii nu demonstrează nevinovăția lui, mai ales că vina

10

lui se dovedește prin declarațiile părții vătămate, a martorului Preida Piotr și prin

rezultatele acțiunilor procesuale.

La fel, nu au fost reținute afirmațiile ce țin de faptul că este ilegală și

nemotivată constatarea făcută de prima instanță din pag. 7 al. (5) din sentință:

"Schimbarea declarațiilor de către martorul Preida Piotr, care în cadrul cercetării

judecătorești a declarat că a comis furtul de unul singur și nu în coautorat cu

inculpatul, instanța îl apreciază ca o poziție în scopul de a-și proteja prietenul de

pedeapsa penală", fiind afirmative, mai ales că anterior martorul Preida Piotr a

indicat la comiterea faptei de sustragere împreună cu inculpatul, în sensul dat fiind

emisă și sentință de încetare a procesului penal pe epizodul dat a lui Preida Piotr în

comiterea infracțiunii prevăzute de art. 186 al. (5) Cod penal, în urma împăcării

părților, în sentință fiind redate și declarațiile lui Preida Piotr că a comis

sustragerea împreună cu inculpatul, nici afirmațiile aduse de apărare că dacă aceste

afirmații nu erau importante pentru instanța de judecată și stabilirea adevărului,

judecătorul nu l-ar fi întrebat pe martorul acuzării Preida Piotr cu insistență în

ședințele din 25.05.2015 și 21.10.2015 când a spus adevărul – în ședință sau la

urmărirea penală, că în ședințele din 25.05.2015 (f.d.176v. I) și 21.10.2015

(f.d.188 v.I) Preida Piotr a declarat cu fermitate, în repetate rânduri, că nimeni nu l-

a influențat și spune adevărul în instanță, iar văzând că acesta este ferm în

declarațiile sale, instanța alege altă cale și tratează declarațiile martorului ca

intenția de a-l acoperi pe prietenul său, însă a neglijat faptul că la întrebarea

adresată lui Preida Piotr de ce în cadrul cercetării judecătorești a spus altceva decât

la urmărirea penală, acesta a răspuns: „Eu mă temeam, eu am întors totul, dacă

ziceam că am furat singur, îmi era mai greu să întorc”, „Eu nu am de unde să întorc

singur, am fost nevoit să întorc 150 000 ruble”, declarațiile acestuia în acest sens

au fost înregistrate audio, nu au fost reținute pe motiv că sunt declarative, mai mult

instanța de apel a indicat că declarațiile părții apărării precum că relațiile dintre

inculpat și Preida Piotr au devenit dușmănoase și Preida Piotr era furios pe inculpat

și nu avea motiv să-l acopere pe inculpat nu au fost luate în considerație pe motiv

că anume schimbarea declarațiilor de către Preida Piotr a fost făcută în favoarea

inculpatului.

Instanța de apel a respins și argumentele apărării precum că prima instanță a

ignorat și a apreciat critic declarațiile martorilor Preida Filanda, Preida Larisa,

Gruia Aurica motivând că ar fi persoane din cercul apropiat al familiei că această

motivație este ilegală, deoarece aceste argumente nu au putut fi reținute ca fondate,

afirmațiile fiind pur declarative, mai ales că în constatarea vinei inculpatului sunt

prezentate probe care dovedesc vina inculpatului în faptele incriminate, la fel au

fost calificate ca declarative afirmațiile că toți romii fac parte din comunitatea

romilor și toți pot fi atribuiți la noțiunea de cerc apropiat pentru că în genere sunt

puțini la număr, ceea ce este inadmisibil și nicidecum pe acest temei nu poate fi

respinsă proba cu martori, deoarece de fapt de prima instanță au fost apreciate

11

corect declarațiile respective, ținând cont de faptul că restul probelor dovedesc

anume vina inculpatului în faptele incriminate.

Argumentul că prima instanță și-a bazat sentința în special pe procesul-verbal

de cercetare la fața locului din 06.11.2014, ignorând cumulul de probe, declarațiile

inculpatului, procesul-verbal de confruntare (f.d.23 v.I) unde inculpatul neagă

participația sa, iar alte probe directe nu au fost administrate, că pe f.d.23 (verso)

Preida Piotr vorbește despre o cutie în care era aur, pe când în procesul-verbal de

cercetare la fața locului (verso) acesta vorbește despre altceva: 2 „șcatulce”,

calificându-le ca declarații contradictorii, lăsate fără o apreciere din partea primei

instanței, în sensul dat instanța de apel le-a respins ca fiind declarative, mai ales că

declarațiile lui Preida Piotr prin care indică că a fost la sustragere cu inculpatul

sunt întărite de restul probelor cercetate.

Mai mult, instanța de apel a ținut să menționeze că apelul a fost cu expunerea

argumentelor care nu corespund realității, cu împrejurările și cu soluția primei

instanțe.

Felișcan Victor în numele inculpatului Preida Maxim, indicând temeiurile de

recurs din art. 427 alin. (1) pct. 6), 8) și 10) Cod de procedură penală, solicitând

casarea totală a sentinței și a deciziei cu achitarea inculpatului în comiterea

infracțiunilor prevăzute de art. 208 alin. (1) și art. 188 alin. (5), invocând că:

- instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel

sau hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori

motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta este expus neclar, sau

instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței;

- nu au fost întrunite elementele infracțiunii sau instanța a pronunțat o

hotărâre de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care condamnatul a

fost pus sub învinuire, cu excepția cazurilor reîncadrării juridice a acțiunilor lui în

baza unei legi mai blânde;

- s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale;

- instanța de apel a ignorat argumentul expus de avocat privind ilegalitatea

condamnării lui Preida Maxim în baza art. 208 alin. (1) Cod penal;

- instanța de apel a ignorat faptele ce dovedesc faptul că lui Preida Maxim nu

i-a fost înaintată învinuirea în baza art. 208 alin. (1) Cod penal:

- prin încheierea din 24.12.2015 prin care s-a dispus reluarea cercetării

judecătorești pe motiv că am obiectat că clientului meu nu i-a fost prezentată

învinuirea pe art. 208 alin. (1) Cod penal;

- prima instanță a considerat întemeiat argumentul avocatului expus în

dezbateri și în pct. 5 din încheierea motivată a menționat: "în cadrul deliberării

asupra chestiunilor de fapt și de drept instanța a stabilit că, Preida Maxim este

vorbitor de limbă rusă, iar reieșind din materialele dosarului s-a constatat că,

acuzarea a înaintat lui Preida Maxim rechizitoriul tradus în limba rusă numai pe art.

186 alin.(5) CP fiind omisă învinuirea pe art. 208 alin.(1) Cod Penal";

12

- procesul verbal de audiere a bănuitului (f/d 53 v.I) unde se menționează

cert că se învinuiește în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 186 alin. (5) Cod

penal;

- ordonanța de punere sub învinuire din 11.11.2014 (f/d 54 v.I) unde se

vorbește doar despre indicii infracțiunii art. 186 alin. (5) Cod penal;

- procesul-verbal de audiere a învinuitului din 11.11.2014 (f/d 57 v.I)

unde este audiat doar în baza art. 186 alin. (5) Cod penal;

- pornind de la faptul că însuși judecătorul primei instanțe a constatat că

inculpatului Preida Maxim nu i-a fost adusă la etapa urmăririi penale învinuirea în

instigarea minorului, nu exista temei legal să fie condamnat pentru o faptă

neincriminată, în caz contrar sunt încălcate prevederile art. 6 alin. (3) lit. a) din

Convenția Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului și Libertăților

Fundamentale „Orice acuzat are, mai ales, dreptul să fie informat, în termenul cel

mai scurt, într-o limbă pe care o înțelege și în mod amănunțit, despre natura și

cauza acuzației aduse împotriva sa" în coroborare cu art. 6 alin. (3) lit. b) din

Convenție „Orice acuzat are, mai ales, dreptul să dispună de timpul și de înlesnirile

necesare pregătirii apărării sale";

- având în vedere că eroarea și omisiunea a fost comisă de acuzator încă

la etapa urmăririi penale, pe lângă încălcarea dreptului art. 6 alin. (3) lit. a) și art. 6

alin. (3) lit. b) din Convenție, invoc îngrădirea dreptului avocatului de a-și construi

o apărare clientului său în limitele învinuirii înaintate;

- aprecierea instanței de apel din pag.13 "Mai mult, inculpatului i-a fost

prezentat rechizitoriu tradus, fiindu-i oferit și timp pentru apărare, derogări în

aspectul indicat de apărare nefiind stabilite" este abuzivă pentru că contravine

dreptului la un proces echitabil, principiului egalității armelor în proces,

contradictorialității, pe motiv că dacă era cunoscut cu învinuirea adusă la etapa

urmăririi penale, era în drept să contrazică, să combată cu alte probe învinuirea

prin una sau mai multe procedee: audierea suplimentară a lui Preida Maxim,

audierea suplimentară a părții vătămate, audierea lui Preida Piotr cu referință la

instigare, solicitarea confruntării dintre Preida Maxim pe de o parte și Preida Piotr,

Muntean Angela etc;

- este abuziv ca inculpatul să afle despre învinuirea sa abia la etapa deliberării

și reluării cercetării judecătorești cu omiterea tuturor fazelor obligatorii procesului

penal;

- instanțele au ignorat art. 101 alin. (4) Cod de procedură penală;

- vinovăția lui Preida Piotr nu a fost dovedită prin sentința din 02.03.2015

fiindcă, în acea sentință instanța s-a referit doar la încetare în legătură cu împăcarea,

fără a da apreciere probelor acuzării;

- în cadrul procesului penal în privința lui Preida Maxim nu a fost dovedită

vinovăția în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 186 alin. (5) Cod penal și

autoratul lui Preida Piotr, cu atât mai mult instanța de apel nu avea temei să califice

co-autoratul cu Preida Maxim;

13

- deținerea de către Preida Maxim a sumei de 5000 ruble rusești nicidecum nu

înseamnă că aceste ruble provin din banii furați de la Preida Angela, or banii nu au

fost însemnați. În caz contrar, ajungem la o absurditate că oricare persoană care

deține ruble este potențial autor al furtului din casa părții vătămate;

- romii migrează doar în țările CSI, preponderent în Rusia și rubla rusească

este valuta cea mai des răspândită ca modalitate de plată și este pe poziția 3 în toate

instituțiile financiare, casele de schimb în R. Moldova după dolarul american și

euro;

- la domiciliul inculpatului Preida Maxim nu au fost efectuate careva

percheziții pentru a depista banii furați, iar pretinsul „autor" trebuia să se

pricopsească cu cel puțin jumătate din banii furați, dacă acest lucru ar fi fost

adevărat;

- din declarațiile în ședința din 25.05.2015 a lui Preida Piotr rezultă că doar

acesta știa unde a ascuns bunurile furate, banii în valoare de 5000 ruble rusești

depistați la inculpat nu au fost recunoscute ca corpuri delicte și bonul de plată de la

vânzarea obiectelor din aur a fost depistat la Preida Piotr;

- instanța de apel a ignorat declarațiile lui Preida Piotr sub jurământ;

- avocatul nu este obligat să someze instanța să-și îndeplinească obligațiunile

stabilite prin lege la înfăptuirea actului justiției, în situația când cetățeanul care se

bucură de prezumția nevinovăției este pus sub acuzare de un sistem coercitiv,

instituțional, finanțat din banii contribuabililor, cu reguli stricte, mimându-se de

fapt asigurarea unui proces deplin din moment ce obiecțiile avocatului referitoare

la plenitudine sunt limitate prin careva termene;

- prima instanță și-a bazat sentința pe procesul – verbal de cercetare la fața

locului din 06.11.2014 ignorând alte probe;

- indică că prima instanță atât și instanța de apel nu au aplicat art. 101 alin. (1),

(3) Cod de procedură penală, invocând mai multe falsificări admise de instanță:

- în recipisa (f.d. 86 v.I) nu este semnătura inculpatului;

- în f.d. 76 v.I nu este semnătura inculpatului;

- este ilegal argumentul instanței de apel că: la etapa de prezentare a

materialelor de urmărire penală, atât inculpatul cât și avocatul său nu au înaintat

obiecții asupra probelor și nici încălcarea prevederilor procedurale nu au fost

invocate pe motiv că contravine art. 21 din Constituție în coroborare cu art. 8 alin.

(2) Cod de procedură penală, art. 101 alin. (1) Cod de procedură penală;

- consideră că rolul instanței nu este să taxeze avocatul pentru faptul că a

dovedit sau nu a dovedit să depună într-un interval de timp careva obiecții;

- insistă asupra declarațiilor martorului Preida Piotr în ședințele de judecată

din 25.05.2015 și 21.10.2015;

- instanța de apel a aplicat o normă inexistentă când a respins ca tardiv

recursul declarat asupra încheierii din 23.11.2016 utilizând sintagma „termenul de

atac de 15 zile prevăzut pentru încheieri”;

14

- Preida Piotr fiind audiat în calitate de bănuit nu era avertizat de răspunderea

pe care o poartă pentru darea declarațiilor mincinoase sau pentru refuzul de a face

declarații, profitând de dreptul de a declara orice în apărarea sa;

- Preida Piotr a ascuns banii și lucrurile furate la dânsul acasă și despre

aceasta nu știa nimeni;

- Preida Piotr a declarat că este sărac, s-a temut că nu va fi în stare să restituie

toată paguba părții vătămate, din acest motiv a arătat că Preida Maxim a fost cu el,

s-a speriat de cele comise fiind minor la momentul comiterii infracțiunii;

- a fost avertizat în ședința de judecată de darea declarațiilor false si fiind sub

jurământ a reiterat de câteva ori că spune adevărul anume în instanța de judecată,

vrea să spună adevărul și nimeni din rudele lui Preida Maxim nu l-a influențat să

spună altceva decât cele relatate în cadrul urmăririi penale;

- între Preida Piotr și Preida Maxim au existat certuri și neînțelegeri mari, au

existat neînțelegeri și între rudele acestora, fapt care pune la îndoială obiectivitatea

minorului Preida Piotr la etapa de urmărire penală care avea datorii;

- instanța de apel nu a dat curs, considerând declarative obiecțiile mele

referitoare la corectările cu corectorul:

- f/d 21 în procesul verbal de verificarea declarațiilor la locul infracțiunii

pe față și pe verso;

- f/d 27 în cererea lui Muntean Angela de recunoaștere în calitate de

parte vătămată și stabilirea cuantumului prejudiciului este scrisă suma de 245 000

lei peste alte cifre corectate;

- f/d 42 (verso) în Procesul-verbal de audiere a martorului Gruia Angela;

- f/d 74 ordonanța de punere sub învinuire a lui Preida Maxim din 5

ianuarie 2015 este corectat anul;

- f/d 75 Ordonanța de punere sub învinuire (în limba rusă) este corectat

anul 2015;

- datele din f.d. 74 și f.d. 75 se contrazic cu datele din încheierea

Judecătoriei Soroca din 24.12.2015 prin care s-a dispus reluarea cercetării

judecătorești.

inculpatului Preida Maxim, în conformitate cu prevederile art. 431 alin. (1) pct. 1¹)

Cod de procedură penală, a depus referință procurorul, prin care a manifestat

dezacordul cu recursul declarat, pe motiv că este vădit neîntemeiat indicând că

instanțele inferioare just au constatat circumstanțele de drept și de fapt ale cauzei,

corect încadrând acțiunile făptuitorului în baza art. 208 alin. (1) și art. 186 alin. (5)

Cod penal.

La fel, a indicat că recurentul î-și motivează contestația prin dezacordul cu

modalitatea de apreciere a probelor, însă modalitatea de reapreciere a materialului

probatoriu nu se conține în temeiurile prevăzute de art. 427 alin. (1) Cod de

procedură penală, mai mult, reține că instanța de apel în conformitate cu

prevederile art. 101 Cod de procedură penală, a verificat, s-a pronunțat asupra

15

tuturor motivelor apelantului, motivarea soluției corespunde dispozitivului

hotărârii contestate și a apreciat fiecare probă din punct de vedere al pertinenței,

concludenții, utilității și veridicității ei.

raport cu materialele cauzei, Colegiul penal conchide că acesta este inadmisibil,

fiind vădit neîntemeiat din următoarele considerente.

În speță se constată că recurentul s-a conformat prevederilor art. 422 Cod de

procedură penală și a declarat recursul ordinar în termen.

Potrivit dispoziției art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța

de recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva

hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, în camera de consiliu, este în drept

să decidă inadmisibilitatea acestuia în cazul în care constată că recursul declarat

este vădit neîntemeiat.

Conform prevederilor art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de

recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor stipulate expres de art. 427

Cod de procedură penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate de

recurent. Or, art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, prevede că hotărârile

instanței de apel pot fi atacate cu recurs ordinar pentru a repara erorile de drept

comise de instanțele de fond și de apel la judecarea cauzei.

La caz, Colegiul penal reține că recurentul indică ca temeiuri pentru

declararea recursului ordinar, prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6), 8) și 10) Cod de

procedură penală, în sensul că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor

motivelor invocate în apel, nu au fost întrunite elementele infracțiunii și s-au

aplicat pedepse individuale contrar prevederilor legale.

Verificând legalitatea hotărârii atacate sub aceste aspecte, Colegiul penal

reține că motivele-temeiurile de recurs invocate de recurent nu s-au confirmat în

instanța de recurs ordinar, argumentând în acest context următoarele.

Astfel, ce ține de temeiul de recurs indicat de recurent, prevăzut de art. 427

alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, în sensul că instanța de apel nu s-a

pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, Colegiul penal în urma

cercetării materialelor cauzei constată că acesta nu și-a găsit confirmarea, dat fiind

faptul că, instanța de apel la examinarea cauzei a respectat prevederile art. 414 alin.

(1), 417 alin. (1) pct. 8), 419 Cod de procedură penală și prin hotărârea adoptată s-a

pronunțat asupra tuturor motivelor relevante invocate în apelul declarat,

întemeindu-și soluția de menținere a sentinței primei instanțe, prin care inculpatul

Preida Maxim a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunilor prevăzute de

art. 208 alin. (1), 188 alin. (5) Cod penal, în baza probelor verificate și apreciate

prin prisma art. 101 Cod de procedură penală, conform cerințelor art. 414 Cod de

procedură penală, iar decizia instanței de apel cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția, din care considerente instanța de recurs nu identifică motive

justificative de a interveni în decizia contestată.

16

Mai mult, nu pot fi reținute argumentele aduse de apărare că instanța nu a avut

temei legal de a-1 condamna pe Preida Maxim în baza art. 208 alin. (l) Cod penal,

deoarece prin încheierea din 24.12.2015 s-a dispus reluarea cercetării judecătorești

pe cauza penala de învinuire a lui Preida Maxim și aceasta s-a petrecut după ce în

cadrul dezbaterilor judiciare din 14.01.2016 a obiectat că inculpatului nu i-a fost

prezentată învinuirea de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 208 alin. (l) Cod

penal, fapt ce se confirmă prin procesul-verbal de audiere a bănuitului (f.d.53 v.I)

unde se menționează cert că se învinuiește în comiterea infracțiunii prevăzute de

art. 186 alin. (5) Cod penal; ordonanța de punere sub învinuire din 11.11.2014

(f.d.54 v. I) unde se vorbește doar despre indicii infracțiunii art. 186 alin. (5) Cod

penal; procesul-verbal de audiere învinuitului din 11.11.2014 (f.d.57 v. I) unde este

audiat doar în baza art. 186 alin. (5) Cod penal, fiind nefondate.

În aspectul dat, Colegiul penal ține să indice, că de fapt ordonanța de învinuire

în privința inculpatului din 05.01.2015 conține învinuirea adusă în baza art. 186

alin. (5) art. 208 alin. (l) Cod penal, ordonanța respectivă fiind tradusă și înmânată

învinuitului Preida Maxim, cît și avocatului, fapt ce reiese din f.d.75-76 volumul I.

La fel rechizitoriul conține referirea la învinuirea adusă lui Preida Maxim în

baza art. 186 alin. (5), cît și în baza art. 208 alin. (l) Cod penal(f.d. 80-82 v. I).

Faptul că nu a fost inclusă în traducerea rechizitoriului învinuirea în baza art.

208 alin. (l) Cod penal, nu poate fi reținut, deoarece de fapt în ordonanța de

învinuire, cît și în traducerea primită de inculpat este indicată învinuirea în

comiterea infracțiunii prevăzute de art. 208 alin. (l) Cod penal.

Mai mult, instanța de fond a asigurat dreptul inculpatului și a înmânat

traducerea rechizitoriului anume cu învinuirea indicată în baza art. 208 alin. (l)

Cod penal la data de 04.02.2016, fapt ce rezultă din recipisa anexată la materialele

cauzei, cît și procesul verbal al ședinței judiciare (f.d. 217, 218 v. I), fiind acordat

și termen apărării în sensul dat.

Ce ține de temeiul prevăzut de art. 427 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură

penală, în sensul că „nu au fost întrunite elementele infracțiunii” prevăzute de art.

186 alin. (5) Cod penal, Colegiul penal verificând probatoriul administrat în cauză

prin prisma opiniei recurentului, în sensul că inculpatul nu a săvârșit infracțiunea

imputată, o consideră ca neîntemeiată.

Colegiul penal reține, că instanța de apel descriind probele în decizie (f.d. 82

– 83 v.II), a motivat detaliat și clar soluția adoptată în urma propriei metode de

apreciere a probelor, ce au servit ca temei pentru soluționarea elementelor de fapt,

pe care se sprijină soluția de condamnare dispusă în cauză, expunându-se

argumentat din care motive a ajuns la concluzia de vinovăție a inculpatului Preida

Maxim în săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 208 alin. (1), 186 alin. (5) Cod

penal.

Instanța de recurs relevă, că argumentele recurentului invocate în recurs,

referitor la nevinovăția inculpatului, au fost obiect de dispută în cadrul instanței de

apel, asupra cărora s-au formulat și s-au punctat minuțios și veridic răspunsurile

17

asupra tuturor alegațiilor recurentului, pe care Colegiul penal le însușește, ce este

conform practicii CEDO, hotărârea Albert vs România din 16.02.2010.

Astfel, instanța de apel reținând circumstanțele de fapt ale cauzei și-a motivat

concluzia prin cumulul de probe administrate în cauză, cărora le-a dat o apreciere

justă și obiectivă, prin prisma art. 101 Cod de procedură penală, din punct de

vedere al pertinenței, concludenții, utilității, veridicității și coroborării reciproce,

stabilind cu certitudine toate aspectele de fapt și de drept.

Mai mult, Colegiul penal, respinge argumentele recurentului precum că sunt

probe care demonstrează lipsa elementelor infracțiunii prevăzute de art. 186 alin.

(5) Cod penal, și că vinovăția inculpatului nu a fost dovedită prin sentința din

02.03.2015, pe motiv că prin sentința din 02.03.2015 a fost încetată cauza penală

pe altă persoană în legătură cu împăcarea iar în cadrul procesului penal nu a fost

dovedită vinovăția în comiterea infracțiunii, Colegiul penal indică că în decizia

instanței de apel(f.d. 84 v. II) sa argumentat faptul că a fost dovedită vinovăția, la

fel instanța de recurs indică la procesul – verbal de verificare a declarațiilor la locul

infracțiunii din 02 decembrie 2014, procesul – verbal de confruntare și declarațiile

date de martorul Preida Piotr în cadrul ședinței de judecată în prima instanță, unde

martorul Preida Piotr recunoaște că a săvârșit fapta împreună cu inculpatul Preida

Maxim;

La fel, instanța de recurs constată ca declarative și argumentele precum că

prima instanță și-a bazat sentința pe procesul – verbal de cercetare la fața locului

ignorând alte probe, pe motiv că conform sentinței (f.d. 25 – 27 v. II) sunt indicate

și enumerate probele pe care s-a bazat soluția de condamnare, mai mult, sunt

indicate și declarațiile martorului Preida Piotr (f.d. 25 v.II) unde declară că a

săvârșit furtul împreună cu Preida Maxim(f.d. 186 v.I).

Cât ține de argumentul precum că instanțele au admis mai multe falsificări ca:

semnătura inculpatului în recipisă din (f.d. 86 v.I); la f.d. 76 v.I nu este semnătura

inculpatului; Colegiul penal menționează că pe recipisă și pe ordonanța de punere

sub învinuire în limba rusă este și semnătura avocatului inculpatului care sa semnat

împreună cu inculpatul.

Instanța de recurs, constată că instanța de apel, corect a apreciat critic, având

caractere declarative fiind mijloace de eliberare a inculpatului de răspunderea

penală, declarațiile martorului Preida Piotr date în ședințele de judecată din

25.05.2015 și 21.10.2015, precum că a săvârșit infracțiunea singur și argumentul

precum că Preida Piotr a declarat că este sărac, s-a temut că nu v-a fi în stare să

restituie toată paguba, din acest motiv a arătat că Preida Maxim a fost cu el.

La fel, Colegiul penal constată că instanța de apel corect nu a dat curs,

considerându-le declarative obiecțiile referitoare la corectările cu corectorul pe

motiv că, corectările date nu schimbă nici cum esența declarațiilor, o corectare

fiind făcută chiar în favoarea inculpatului fiind modificată valoarea prejudiciului

din 300 000 lei în 245 000 lei.

18

Instanța de recurs, menționează că argumentul apărării precum că instanța de

apel a aplicat o normă inexistentă când a respins ca tardiv recursul declarat asupra

încheierii din 23.11.2016 utilizând sintagma „termenul de atac de 15 zile prevăzut

pentru încheieri”, se constată a fi declarativ pe motiv că în conformitate cu art. 439

Cod de procedură penală „Termenul de recurs împotriva hotărîrilor pentru care

legea nu prevede calea de atac a apelului este de 15 zile de la data pronunțării

hotărîrii.”

Colegiul penal, a conchis că argumentul invocat de apărare precum că: este

ilegal argumentul instanței de apel că la etapa de prezentare a materialelor de

urmărire penală, atât inculpatul cât și avocatul său nu au înaintat obiecții asupra

probelor și nici încălcarea prevederilor procedurale nu au fost invocate, este

declarativ pe motiv că prin f.d. 79 v. I se constată că nu au fost cereri înaintate, ce

ține de argumentul precum că: Preida Piotr fiind audiat în calitate de bănuit nu era

avertizat de răspunderea pe care o poartă pentru darea declarațiilor mincinoase sau

pentru refuzul de a face declarații, profitând de dreptul de a declara orice în

apărarea sa, iar când a dat declarații în calitate de martor a fost avertizat de darea

declarațiilor false și a dat declarații veridice, ca argumente acceptate de către

instanța de recurs, însă, menționează că atât prima instanță (f.d. 26 – 27, v.II) cât și

instanța de apel (f.d. 84 – 85 v. II) s-au expus pe marginea acestor argumente și au

motivat de ce au apreciat critic declarațiile ulterioare schimbate, argumentare

considerată de Colegiul penal corectă indicând că într-adevăr, declarațiile

martorului Preida Piotr prin care recunoaște că a săvârșit fapta împreună cu

inculpatul coroborează cu celelalte declarații ale martorilor și a părții vătămate și

cu alte probe din dosar.

Cât ține de temeiul care cade sub incidența art. 427 alin. (1) pct. 10) Cod de

procedură penală, Colegiul penal menționează că este unul declarativ, recurentul

neindicând nici un argument în susținerea acestui temei, limitându-se doar la

invocarea lui, mai mult în urma examinării materialelor cauzei și a conținutului

deciziei instanței de apel, se constată că instanța de apel în decizia sa (f.d. 85-86

vol. II) corect și-a motivat soluția privind menținerea pedepsei aplicate, a ținut cont

de prevederile art. 61 alin. (2) Cod penal și totodată a ținut cont și de criteriile de

individualizare a pedepselor penale, prevăzute de art. 75 Cod penal, a luat corect în

considerare, gravitatea infracțiunilor săvârșite care una dintre ele este gravă,

precum și lipsa circumstanțelor atenuante sau agravante.

invocate de recurent ce ar fi afectat hotărârea instanței de apel atacată sub aspectele

contestate, deoarece soluția adoptată de către instanța de apel este legală și

întemeiată, iar recursul ordinar declarat este inadmisibil, fiind vădit neîntemeiat.

penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

19

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către avocatul Felișcan

Victor în numele inculpatului Preida Maxim, împotriva deciziei Colegiului penal al

Curții de Apel Bălți din 26 aprilie 2017, în cauza penală privindu-l pe Preida

Maxim Xxxxx, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată la 14 decembrie 2017.

Președinte Nicolaev Ghenadie

Judecători Timofti Vladimir

Toma Nadejda

20