1ra-1707/17 — art.217 alin.4 lit.b CP
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- art.217 alin.4 lit.b CP
- Temei legal
- art.427 alin.1 pct.10 CPP
1ra-1707/17 — art.217 alin.4 lit.b CP (Curtea Supremă de Justiție, 2017)
Dosarul nr.1ra-1707/17
Curtea Supremă de Justiție
D E C I Z I E
22 noiembrie 2017 mun.Chișinău
Colegiul penal în următoarea componență:
Președinte Nicolae Gordilă,
Judecători Elena Covalenco,
Iurie Diaconu,
examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar, prin care se solicită
casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 14 februarie 2013,
declarat de avocatul Panuș Liliana în numele inculpatului
Radco Valeri xxxxxxxxxxxxxxxxxxxx.
Termenul examinării cauzei:
Prima instanță: 04.04.2012 - 21.06.2012,
Instanța de apel: 08.10.2012 - 14.02.2013,
Instanța de recurs: 02.11.2017 - 22.11.2017.
C O N S T A T Ă :
Prin sentința Judecătoriei Strășeni din 21 iunie 2012, Radco Valeri a fost
condamnat în baza art.217 alin.(4) lit.b) Cod penal la 4 ani închisoare, cu privarea de
dreptul de a exercita activitate legată de procurarea, prepararea, prelucrarea și păstrarea
substanțelor narcotice pe un termen de 3 ani.
Conform art.90 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării
pedepsei închisorii pe un termen de probă de 4 ani.
Potrivit sentinței s-a constatat că Radco Valeri, urmărind scopul de producere,
preparare, prelucrare, transportare și păstrare ilegală a substanțelor narcotice, fără scop
de înstrăinare, pe parcursul anilor 2010-2011, din loc nestabilit de organul de urmărire
penală, a cules plante de cînepă, pe care le-a adus acasă, unde le-a uscat, fărămițat, iar
după ce a prelucrat plantele de cînepă, le-a împachetat în bucăți de hîrtie separate și le-
a păstrat la domiciliul său din str.xxxxxxxxxx, r-nul Strășeni pînă la 24 martie 2011,
dată la care, în cadrul percheziției în domiciliul acestuia, de către colaboratorii de poliție,
au fost depistate și ridicate 46 de plante verzi uscate, sacoșe cu masă vegetală de culoare
verde-uscată cu miros specific, care potrivit raportului de constatare tehnico-științifică
nr.23 din 11.04.2011, reprezintă marijuană, în cantitate totală de 5417,94 gr, ce
constituie proporții deosebit de mari.
Împotriva sentinței a declarat apel procurorul, care a solicitat casarea acesteia,
rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care V.Radco să fie condamnat
conform învinuirii înaintate la 9 ani închisoare, cu executarea în penitenciar de tip închis,
cu privarea de dreptul de a ocupa funcții pe un termen de 4 ani, invocând că instanța
incorect a dispus reîncadrarea acțiunilor inculpatului din prevederile art.2171 alin.(4)
lit.d) Cod penal în cele ale art.217 alin.(4) lit.b) Cod penal, fără a lua în seamă faptul că
din probele administrate ca: procesul-verbal de percheziție, fototabelul și imaginile
video, cu certitudine se constată că inculpatul a păstrat la domiciliul său plante, substanțe
narcotice și semințe de plante de cînepă în cantități deosebit de mari, cu scop de
înstrăinare, deoarece masele vegetale de marijuană au fost împachetate după cantitate,
1
calitate și gramaj, divizate în cutii de chibrit și în pachete de hîrtie, ceea ce și
demonstrează scopul de înstrăinare atât material, cât și cu titlu gratuit altor persoane.
Prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 14 februarie 2013,
a fost admis apelul declarat de către procuror, casată parțial sentința, în partea stabilirii
pedepsei și pronunțată în această parte o nouă hotărâre, potrivit modului stabilit pentru
prima instanță, prin care Radco Valeri a fost recunoscut vinovat în comiterea infracțiunii
prevăzute de art.217 alin.(4) lit.b) Cod penal la 4 ani închisoare, cu executarea ei în
penitenciar de tip semiînchis, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau
exercita anumite activități în domeniul farmaceuticii pe un termen de 3 ani. În rest,
sentința a fost menținută.
Instanța de apel a constatat că prima instanță, în conformitate cu prevederile
art.101 Cod de procedură penală, a verificat complet, sub toate aspectele și în mod
obiectiv circumstanțele cauzei și a dat probelor administrate o apreciere legală din punct
de vedere al pertinenței, concludenței, utilității și veridicității lor, corect ajungând la
concluzia privind vinovăția inculpatului V.Radco în săvârșirea infracțiunii prevăzute de
art.217 alin.(4) lit.b) Cod penal, deoarece din probele administrate s-a dovedit că
inculpatul s-a ocupat cu producerea, prepararea, prelucrarea și păstrarea la domiciliu său
a substanțelor narcotice-marijuană în cantitate de 5417,94 gr, ce reprezintă proporții
deosebit de mari, fără scop de înstrăinare.
De asemenea, instanța de apel a considerat neîntemeiat argumentul acuzării,
precum că acțiunile inculpatului urmează a fi reîncadrate în baza art.2171 alin.(4) lit.d)
Cod penal, deoarece din declarațiile martorilor I.Țurcan, M.Mastac, cât și din probele
materiale ale cauzei – procesul-verbal de percheziție la domiciliul lui V.Radco din
24.03.2011 se denotă intenția acestuia doar la producerea, prepararea, prelucrarea și
păstrarea la domiciliu său a substanțelor narcotice, dar nu scopul de a le înstrăina.
Instanța de apel a reținut că partea acuzării în sensul solicitărilor sale, nu a
prezentat probe ce ar fi demonstrat intenția inculpatului privind înstrăinarea substanțelor
narcotice și aceasta nu poate fi confirmat numai prin numărul mare de plante care conțin
substanțe narcotice sau cantitatea mare a acestora depistate la domiciliul inculpatului,
urmând a fi indentificate și alte temeiuri întru confirmarea intenției, precum existența
unei înțelegeri cu cei ce urmează să procure astfel de plante sau substanțe.
La fel, instanța de apel a reținut că, prima instanță just a exclus din acțiunile
inculpatului și semnul calificativ - transformarea substanțelor narcotice, fiindcă din
probatoriul administrat nu rezultă că inculpatul ar fi săvârșit acțiuni îndreptate la
transformarea substanțelor narcotice.
Totodată, instanța de apel, verificând legalitatea individualizării pedepsei penale
în privința lui V.Radco, a conchis că prima instanță nu a ținut cont de gradul de pericol
social al infracțiunii săvârșite de inculpat, de circumstanțele săvârșirii acesteia, astfel că
incorect a reținut circumstanțele atenuante la aplicarea unei pedepse mai blânde, potrivit
dispozițiilor art.90 Cod penal, pe cînd aceleași circumstanțe le-a reținut la stabilirea
duratei și cuantumului pedepsei.
Instanța de apel, reieșind din raționamentul de aplicare a prevederilor art.90 Cod
penal, a concluzionat că pedeapsa numită inculpatului de către prima instanță, prin care
a dispus suspendarea condiționată a executării ei pe o perioadă de probă este una
inechitabilă faptei comise, deoarece nu va atinge scopul de corectare și reeducare a
inculpatului, pentru a nu admite în viitor săvârșirea a astfel de infracțiuni, reieșind din
faptul că inculpatul nu a conștientizat și nu a respectat rigorile pedepsei aplicate anterior,
2
dar s-a eschivat de la executarea acesteia, din care considerente doar stabilirea unei
pedepse penale reale cu închisoarea va duce la corijarea și reeducarea lui.
Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs ordinar avocatul L.Panuș
în numele inculpatului V.Radco care, fără a invoca vreun temei de drept prevăzut de
art.427 Cod de procedură penală, solicită casarea acesteia, cu menținerea sentinței,
invocând că pedeapsa stabilită de instanța de apel este una inechitabilă în raport cu
infracțiunea comisă și persoana inculpatului, care poate fi corijat și fără a fi privat de
libertate, considerând totodată, că prima instanță la stabilirea pedepsei a dat o apreciere
corectă tuturor circumstanțelor cauzei și just a stabilit pedeapsa cu aplicarea prevederilor
art.90 Cod penal, pentru ca inculpatul să se poată reintegra în societate.
Examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar în raport cu
materialele dosarului și motivele invocate, Colegiul penal decide asupra inadmisibilității
acestuia din următoarele considerente.
Conform art.427 alin.(1) Cod de procedură penală, hotărârile instanței de apel pot
fi supuse recursului pentru repararea erorilor de drept comise de instanțele de fond și de
apel în cazurile stipulate în acest articol.
Din conținutul cererii de recurs se poate deduce, având în vedere că partea apărării
critică pedeapsa stabilită lui V.Radco considerând-o prea aspră, solicitând să fie
menținută hotărârea primei instanțe, prin care s-a dispus suspendarea condiționată a
pedepsei pe un termen de probă, temeiul prevăzut de art.427 alin.(1) pct.10) Cod de
procedură penală, care stipulează că instanța de recurs este în drept să intervină în
soluțiile adoptate în latura pedepsei când se constată că s-au aplicat pedepse
individualizate contrar prevederilor legale.
Analizând acest temei în raport cu motivul invocat în recurs, Colegiul penal
constată că acesta nu și-a găsit confirmare la examinarea recursului declarat.
După cum rezultă din textul recursului, autorul acestuia este de acord cu starea de
fapt stabilită de instanțele de fond, precum și cu încadrarea juridică a acțiunilor lui
V.Radco și, critică hotărârea dată numai în latura stabilirii pedepsei inculpatului, nefiind
de acord cu excluderea în privința lui a prevederilor art.90 Cod penal.
Colegiul penal consideră că instanța de apel just a admis apelul procurorului,
concluzionând că la soluționarea chestiunii cu privire la stabilirea pedepsei, prima
instanță nu a acordat deplină eficiență prevederilor art.7, 61, 75 Cod penal.
Astfel, conform prevederilor art.61, 75 Cod penal, la stabilirea categoriei și
termenului pedepsei, instanța de judecată ține cont de gravitatea infracțiunii săvârșite,
de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează
ori agravează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării
vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia. Pedeapsa penală este
o măsură de constrângere statală și un mijloc de corectare și reeducare a inculpatului
având drept scop restabilirea echității sociale, corijarea vinovatului, precum și
prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea acestuia, cât și a altor persoane.
Colegiul penal menționează că instanța de apel întemeiat a constatat că prima
instanță, la numirea pedepsei, nu a ținut cont de prevederile sus-menționate, de
caracterul social periculos al infracțiunii comise, de persoana inculpatului, căruia fiindu-
i aplicată o pedeapsă cu suspendarea condiționată a ei, s-a eschivat de la executarea
acesteia, ceea ce demonstrează că pedeapsa aplicată nu a fost suficientă pentru corijarea
și reeducarea inculpatului.
În prezența circumstanțelor descrise, Colegiul consideră legală concluzia instanței
de apel referitor la faptul că aplicarea art.90 Cod penal nu este proporțională faptei
3
comise de către inculpat, motiv din care s-a dispus aplicarea pedepsei închisorii cu
executarea ei reală. Prin urmare, după cum rezultă din partea descriptivă a deciziei,
instanța și-a motivat soluția adoptată indicând din care motive a ajuns la concluzia că
corijarea și reeducarea inculpatului V.Radcov este posibilă doar cu aplicarea pedepsei
închisorii reale.
Instanța de recurs apreciază că, față de natura și gravitatea faptei comise, a
circumstanțelor reale privind săvârșirea acesteia și a celor personale ale inculpatului,
pedeapsa de 4 ani închisoare cu executarea ei reală, este aptă să conducă la realizarea
scopurilor sancțiunii, contribuind la corijarea și reeducarea acestuia, la formarea unei
atitudini pozitive față de fapta comisă.
Totodată, instanța de recurs ține să enunțe că într-adevăr, după efectuarea
procedurii de individualizare și stabilire a duratei și cuantumului pedepsei, în cazul
stabilirii închisorii, continuă operațiunea de individualizare a acesteia, dar în aspectul de
executare a pedepsei deja stabilite, prin numirea tipului de penitenciar și soluționarea
chestiunii dacă pedeapsa numită inculpatului, acesta trebuie să o execute real ori sub
raportul personalității acestuia de a se corecta și reeduca, poate fi trasă concluzia că
scopul pedepsei poate fi atins prin suspendarea executării pedepsei aplicate vinovatului
pe un termen de probațiune.
Aplicarea prevederilor art.90 Cod penal - suspendarea condiționată a executării
pedepsei, nu reprezintă o categorie aparte de pedeapsă, ci o măsură oferită persoanei
prin lege de a demonstra că infracțiunea comisă de ea este un incident în viața acesteia.
În sensul dat Colegiul remarcă că, textul art.90 alin.(1) Cod penal specifică:
„..dacă instanța de judecată, ținând cont de circumstanțele cauzei și de persoana celui
vinovat, va ajunge la concluzia că nu este rațional ca acesta să execute pedeapsa stabilită,
ea poate dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate vinovatului,
indicînd numaidecît în hotărâre motivele condamnării cu suspendare condiționată a
executării pedepsei…”. Prin sintagma „poate”, se oferă posibilitatea și nu obligația
instanței de judecată de a aplica prevederile acestei norme.
Prin urmare, în sensul legii, în afară de motivele care au servit temei pentru
stabilirea pedepsei principale, instanța trebuie să dea o suplimentară motivare de ce trage
concluzia că nu este rațional ca vinovatul să execute real termenul pedepsei stabilite.
Din examinarea condițiilor în care poate fi acordată suspendarea executării pedepsei,
rezultă că aceasta nu este un drept al vinovatului, ci o facultate a instanței de judecată,
care este liberă să aprecieze dacă este sau nu cazul să o acorde.
Astfel, reieșind din cele reținute, instanța de recurs găsește neîntemeiat motivul
părții apărării invocat în recurs și constată încă o data că, concluzia instanței de apel
referitor la faptul că corijarea inculpatului nu este posibilă prin suspendarea condiționată
a executării pedepsei, este una justă, pedeapsa stabilită fiind corect individualizată,
deoarece soluția primei instanțe, după cum rezultă din partea descriptivă a sentinței, nu
cuprinde motivele aplicării art.90 Cod penal, instanța nemotivându-și în acest sens
concluziile prin careva circumstanțe atenuante suplimentare, descriind aceleași
circumstanțe atenuante, ce au fost reținute de instanță la stabilirea pedepsei.
În concluzie, Colegiul penal reține că în speța dată rezultă că instanța de apel,
reieșind din circumstanțele sus-menționate, just a considerat rațional ca inculpatul să
execute real pedeapsa stabilită, care este în limitele prevăzute de lege, individualizată
conform prevederilor legale.
4
Astfel, instanța de recurs consideră că în prezenta cauză nu se constată eroarea de
drept prevăzută de art.427 alin.(1) pct.10) Cod de procedură penală și, ca urmare,
hotărârea atacată este legală și întemeiată.
Potrivit art.432 alin.(2) pct.4) Cod de procedură penală, instanța de recurs,
examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărârii instanței
de apel, este în drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul în care constată
că este vădit neîntemeiat.
Prin urmare, reieșind din circumstanțele indicate, Colegiul penal decide asupra
inadmisibilității recursului ordinar declarat de avocatul L.Panuș în numele inculpatului
V.Radco, ca fiind vădit neîntemeiat.
În conformitate cu prevederile art.432 alin.(1)-(2) pct.4) Cod de procedură
penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție
D E C I D E :
Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat împotriva deciziei Colegiului penal
al Curții de Apel Chișinău din 14 februarie 2013, de către avocatul Panuș Liliana în
numele inculpatului Radco Valeri, în cauza penală în privința lui Radco Valeri, ca fiind
vădit neîntemeiat.
Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 13 decembrie 2017.
Președinte Nicolae Gordilă
Judecători Elena Covalenco
Iurie Diaconu
5