CHARKI c. FRANCE

Publicat la 20 martie 2023 SECȚIUNEA CINCEA DOUA RĂSPUNSURI NR 28473/22 Marie-Sophie CHARKI împotriva Franței, introdusă la 2 iunie 2022, comunicată la 27 februarie 2023 Cererea se referă la publicarea în ediția pe suport de hârtie și pe site-ul internet al ziarului Le Monde, la 15-16 aprilie 2015, a unui articol care rescrie conversații telefonice între reclamantă și tatăl său, Claude Guéant, fost ministru al lapei, înregistrat în cursul unei proceduri judiciare inițiate împotriva acesteia din urmă. Interceptările efectuate pe cel de-al doilea telefon al celui de-al doilea telefon al lui Agréant promite să nu se înfășoare și să nu se dea la o parte. Interceptările efectuate pe al doilea telefon al lui Jonglei sunt făcute de fostul ministru al internelor, eliberat de colegii săi de la UMP.

Recurenta a citat societatea editoare a lumii și doi jurnaliști în scopul recunoașterii unei încălcări a vieții sale private și pentru a obține repararea prejudiciului său, precum și eliminarea suporturilor de transcriere a conversațiilor și a articolului de pe site-ul internet. Prin hotărârea din 24 mai 2017, Tribunalul de Mare Instanță din Paris a respins recurenta în ansamblul cererilor sale. La 25 septembrie 2019, Tribunalul de Primă Instană din Paris a confirmat hotărârea.

Curtea de Casație a respins recursul recurentei, printr-o hotărâre din 8 decembrie 2021, motivată astfel (...) 5. După ce a reținut că retranscrierea convorbirilor telefonice între M. [W] și fiica sa caracteriza o încălcare a vieții private a acesteia, Tribunalul de apel a arătat că conținutul cuvintelor în litigiu nu se referea la viața privată sau familială a doamnei [W], că publicarea în litigiu respecta principiul proporționalității, că schimburile raportate conțineau informații de interes general, că cuvintele publicate, extrase din interogările telefonice ordonate în mod judiciar pe comisia de recurs, evocau emoțiile resimțite de protagoniști ca urmare a informațiilor dezvăluite cu privire la finanțarea campaniei electorale a domnului.

[U] în 2007, în timp ce dl [W] era directorul său de cabinet la Ministerul Internelor, precum și comportamentul aliaților politici care au urmat acestor revelații și, în ceea ce privește relațiile dintre politicieni ca urmare a dezvăluirii cauzelor judiciare, aceștia prezentau un interes politic, pe lângă alegerea mențiunii chiar a identității fiicei lui M. [W], care nu a fost o treime nesemnificativă, și transcrierea fidelă a dialogului, a permis înțelegerea intimității, spontanetății și sincerității cuvintelor rostite.

Din aceste constatări și din care rezultă că a examinat, în mod concret, fiecare dintre criteriile care trebuie puse în aplicare pentru a pune în balanță între dreptul la protecția vieții private și dreptul la libertatea de exprimare, instanța de apel a concluzionat, pe bună dreptate, că vorbele în discuție se refereau la un subiect de interes general și că sfera de aplicare a vieții private a doamnei [W] era reglementată prin dreptul la informare publică, excluzând astfel orice disproporție de această atingere. Invocând art. 8 din Convenție, reclamanta susține că publicarea în litigiu constituie o interferență nejustificată în dreptul său la respectarea vieții sale private.

Aceasta contestă orice contribuție a publicării la o dezbatere de interes general, pe care o reprezintă voyeurismul, și reamintește că este o persoană necunoscută publicului larg și a lumii politice și subliniază că repercusiunile asupra respectării vieții sale private sunt cu atât mai importante cu cât publicarea rămâne accesibilă pe internet. În cele din urmă, Comisia consideră că publicarea rezultă dintr-o încălcare a normelor deontologice ale unui jurnalism responsabil și că libertatea de informare nu putea justifica dreptul său la respectarea vieții private. ? În ceea ce privește intervenția în exercitarea acestui drept a fost prevăzută de lege și necesară, în sensul art. 8 §

Publié le 20 mars 2023

CINQUIÈME SECTION

Requête n o 28473/22 Marie-Sophie CHARKI contre la France introduite le 2 juin 2022 communiquée le 27 février 2023

OBJET DE L’AFFAIRE

La requête concerne la publication dans l’édition papier et sur le site internet du journal Le Monde, les 15 et 16 avril 2015, d’un article retranscrivant des conversations téléphoniques entre la requérante et son père, Claude Guéant, ex-ministre de l’Intérieur, enregistrées au cours d’une procédure judiciaire engagée contre ce dernier. L’article est intitulé « Placé sur écoutes Guéant promet de ne pas balancer » et a pour sous-titre « Les interceptions réalisées sur son deuxième téléphone révèlent l’amertume de l’ex-ministre de l’intérieur, lâché par ses collègues de l’UMP ». La requérante a fait citer la société éditrice du Monde et deux journalistes aux fins de voir reconnaître une atteinte à sa vie privée et obtenir la réparation de son préjudice ainsi que la suppression des supports des retranscriptions des conversations et de l’article sur le site internet.

Par jugement du 24 mai 2017, le tribunal de grande instance de Paris a débouté la requérante de l’ensemble de ses demandes. Le 25 septembre 2019, la cour d’appel de Paris a confirmé le jugement.

La Cour de cassation a ensuite rejeté le pourvoi de la requérante, par un arrêt du 8 décembre 2021 ainsi motivé : « (...) 5. Après avoir retenu que la retranscription de conversations téléphoniques entre M. [W] et sa fille caractérisait une atteinte à la vie privée de celle-ci, la cour d’appel a relevé que le contenu des propos litigieux ne portait pas sur la vie privée ou familiale de Mme [W], que la publication litigieuse respectait le principe de proportionnalité, que les échanges rapportés contenaient des informations d’intérêt général, que les propos publiés, extraits des écoutes téléphoniques ordonnées judiciairement sur commission rogatoire, évoquaient les émotions ressenties par les protagonistes à la suite des informations révélées sur le financement de la campagne électorale de M. [U] en 2007, alors que M. [W] était son directeur de cabinet au ministère de l’intérieur, ainsi que le comportement des alliés politiques subséquent à ces révélations, et que, traitant des relations entre les hommes politiques à la suite de la révélation d’affaires judiciaires, ils présentaient un intérêt politique, outre que le choix de la mention même de l’identité de la fille de M. [W], qui n’était pas un tiers anodin, et la retranscription fidèle du dialogue, permettaient de comprendre l’intimité, la spontanéité et la sincérité des propos tenus.

6. De ces constatations et énonciations, dont il résulte qu’elle a examiné, de façon concrète, chacun des critères à mettre en œuvre afin de procéder à la mise en balance entre le droit à la protection de la vie privée et le droit à la liberté d’expression, la cour d’appel a déduit, à bon droit, que les propos litigieux relevaient d’un sujet d’intérêt général et que l’atteinte portée à la vie privée de Mme [W] était légitimée par le droit à l’information du public, écartant ainsi toute disproportion de cette atteinte. » Invoquant l’article 8 de la Convention, la requérante soutient que la publication litigieuse constitue une ingérence injustifiée dans son droit au respect de sa vie privée. Elle fait valoir qu’elle n’a jamais consenti à l’interception des propos litigieux, ni à leur publication, ni encore à ce que son identité soit publiquement dévoilée.

Elle conteste toute contribution de la publication à un débat d’intérêt général, soutenant qu’elle relève du voyeurisme, et rappelle qu’elle est une personne inconnue du grand public et du monde politique. Elle souligne que les répercussions de l’atteinte au respect de sa vie privée sont d’autant plus importantes que la publication reste accessible sur internet. Enfin, elle considère que la publication résulte d’une violation des règles déontologiques d’un journalisme responsable et que la liberté d’information ne pouvait justifier l’atteinte à son droit au respect de sa vie privée.

QUESTION AUX PARTIES

Y a-t-il eu atteinte au droit de la requérante au respect de sa vie privée et de sa correspondance, au sens de l’article 8 § 1 de la Convention ? Dans l’affirmative, l’ingérence dans l’exercice de ce droit était-elle prévue par la loi et nécessaire, au sens de l’article 8 § 2 ?