Publicat la 1 decembrie 2025 CINCEA SECȚIUNE Cererea nr. 21377/24 Florian DAHURON împotriva Franței, introdusă la 19 iulie 2024, comunicată la 14 noiembrie 2025 CEA MAI DE L Reclamantul a fost suspectat de serviciile de informații interne (Hotărârea Generală Securitate Internă) de a face parte dintr-un grup de persoane care intenționează să desfășoare acțiuni violente pe teritoriul francez împotriva țintelor instituționale. DGSI a transmis procurorului național antiterorism (PNAT) informații care au condus la deschiderea unei anchete penale (în cursul căreia au fost ordonate măsuri de interceptare), apoi la examinarea reclamantului în decembrie 2020 pentru participarea la o asociație a infractorilor teroriști în vederea pregătirii unuia sau mai multor infracțiuni de adresare a persoanelor și a refuzului de a pune la dispoziția persoanelor o convenție secretă de decriptare a unui mijloc de criptologie. În iunie 2021, reclamantul a solicitat în fața instanței penale anularea raportului DGSI, a ordonanțelor judecătorului pentru libertăți și detenție care a dispus ascultarea și examinarea acesteia. În special, acesta a susținut că raportul DGSI conține informații și informații colectate de acest serviciu în condiții necunoscute, dar, în orice caz, atentatoare la viața privată. La 26 ianuarie 2022, camera de l'inginerie a tribunalului de apel din Paris a respins cererea în nulitate. În special în ceea ce privește raportul DGSI, Comisia a remarcat că acesta fusese exonerat de indicații care ar face posibilă identificarea redactorului, a surselor și a tehnicilor sale prin intermediul cărora informațiile care figurează în raportul DGSI au fost obținute, dar pe care le conțineau informațiile necesare pentru a permite procurorului să evalueze modul în care faptele denunțate ar putea fi luate în considerare. În plus, Comisia a indicat că acest document, care are o valoare simplă de informații, justifica deschiderea unei anchete preliminare pentru a confirma sau nu informațiile inițiale și că acesta fusese depus la dosar în conformitate cu principiul contradicției. În cele din urmă, Comisia a precizat că reclamantul dispunea de posibilitatea de a sesiza Comisia națională de control al tehnicilor de informații (CNCTR) și de formarea specializată a Consiliului de Stat pentru a verifica legalitatea măsurilor de colectare de informații puse în aplicare cu privire la acesta. Reclamantul sesizează CNCTR. Printr-o scrisoare din 19 decembrie 2022, președintele CNCTR i-a comunicat că comisia a efectuat verificările necesare în conformitate cu articolul L. 833-4 din Codul securității interne și că, în cazul în care a fost asigurată, nu a fost comisă nicio cale de atac. La 17 iulie 2023, reclamantul prezintă Consiliului o cerere în temeiul articolului L. 841-1 din Codul de Securitate Internă (CSI) care urmărea să verifice faptul că orice tehnică de informații nu a fost pusă în aplicare în mod ilegal în ceea ce o privește. El a susținut că dispozițiile CSI privind tehnicile de colectare a informațiilor nu respectă cerințele convenționale ale dreptului la respectarea vieții private și de familie. Acesta susține în special că aceste dispoziții erau prea imprecise și nu erau necesare într-o societate democratică; de asemenea, a invocat articolele 6, 8 și 13 din Convenție cu privire la procedura de verificare a legalității tehnicilor de informații prevăzute în dreptul intern în fața CNCTR și a Consiliului de Stat. Printr-o decizie din 22 martie 2024, Consiliul de Stat, care se afla în formațiune specializată, a respins obiecțiile reclamantului din Convenție, apoi a examinat elementele furnizate de CNCTR și de prim-ministru și a constatat că această examinare nu a indicat nici o neregulă sau ilegalitate. Invocând art. 8 din Convenție, reclamantul susține că a fost supus unor tehnici de colectare de informații care constituie o interferență în dreptul său la respectarea vieții sale private. În primul rând, acesta susține că această interferență nu s-a bazat pe un temei juridic suficient, deoarece legislația franceză nu definește scopurile care pot justifica utilizarea acestor tehnici într-un mod suficient de clar și previzibil, pe care nu le oferă garanțiile suficiente pentru a asigura preeminarea dreptului în ceea ce privește utilizarea datelor obținute din aceste tehnici și în ceea ce privește procedura de autorizare a unor astfel de tehnici, în special în cazuri de urgență. În al doilea rând, acesta susține că punerea în aplicare a unor astfel de tehnici în ceea ce o privește timp de doi ani (conform articolelor de presă pe care le produce) nu era nici necesară, nici proporțională, ci, în special, susține că nici unul dintre aspectele prevăzute de lege nu o putea justifica. Invocând articolele 6 alineatul (1), 8 și 13 din Convenția combinată, reclamantul susține că procedura contencioasă aplicabilă tehnicilor de informații (în fața CNTR, apoi Consiliul de Stat) nu îndeplinește cerințele procesului echitabil și ale dreptului la o cale de atac eficientă. În această privință, acesta se plânge în special de lipsa de notificare a punerii în aplicare a acestor tehnici și de lipsa comunicării anumitor documente către reclamant și avocatul acestuia. Acesta susține, de asemenea, că procedura nu a fost organizată pentru a permite deschiderea contradictoriei atunci când persoana a fost informată ulterior în cursul unei proceduri penale pe care a făcut obiectul unei supravegheri secrete. În cele din urmă, reclamantul se plânge de refuzul judecătorului penal de a examina regularitatea tehnicilor de supraveghere puse în aplicare în cadrul administrativ (și nu penal). A existat o încălcare a dreptului reclamantului la respectarea vieții sale private, în sensul articolului 8 alineatul (1) din convenție În acest sens, a fost aceasta prevăzută de lege și a fost aceasta necesară într-o societate democratică, în sensul articolului 8 alineatul (2) (a se vedea, printre altele, Centrum för rättvisa c. Suedia [GC], n 35252/08, § 246 278, 25 mai 2021 și Big Brother Watch și alții [GC], n 58170/13 și 2 altele, § 332 (§ 332)? 364, 25 mai 2021)? În special, reclamantul a beneficiat de garanții adecvate și suficiente împotriva arbitrarului? La art. 6 alineatul (1) din Convenție se aplica procedurii urmate în speță În cazul în care cauza reclamantului a fost ascultată în mod echitabil, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din Convenție A dispus reclamantul de o cale de atac eficientă, în sensul articolului 13 din Convenție, pentru a-și exprima necunoașterea articolului
Publié le 1
er
décembre 2025
Requête n
o
21377/24
Florian DAHURON
contre la France
introduite le 19 juillet 2024
communiquée le 14 novembre 2025
La requête concerne
l’encadrement et le contrôle de la légalité de la mise en œuvre de techniques de recueil de renseignement.
Le requérant fut soupçonné par les services de renseignement intérieur (Direction générale de la sécurité intérieure – DGSI) de faire partie d’un groupuscule d’ultragauche projetant de mener des actions violentes sur le territoire français contre des cibles institutionnelles. La DGSI transmit au parquet national antiterroriste (PNAT) des informations qui conduisirent à l’ouverture d’une enquête pénale (au cours de laquelle furent ordonnées des mesures d’écoute), puis à la mise en examen du requérant en décembre 2020 pour participation à une association de malfaiteurs terroriste en vue de la préparation d’un ou plusieurs crimes d’atteinte aux personnes et refus de remettre une convention secrète de déchiffrement d’un moyen de cryptologie.
En juin 2021, le requérant sollicita devant le juge pénal l’annulation du rapport de la DGSI, des ordonnances du juge des libertés et de la détention ayant ordonné les écoutes et de sa mise en examen. Il fit notamment valoir que le rapport de la DGSI contenait des informations et renseignements recueillis par ce service dans des conditions inconnues mais, en toute hypothèse, attentatoires à la vie privée.
Le 26 janvier 2022, la chambre de l’instruction de la cour d’appel de Paris rejeta la requête en nullité. S’agissant en particulier du rapport de la DGSI, elle nota que celui-ci avait été expurgé des indications qui rendraient possible l’identification de son rédacteur, de ses sources et des techniques au moyen desquelles les renseignements qui y figurent avaient été obtenus mais qu’il contenait les informations nécessaires pour permettre au procureur d’apprécier la suite à donner aux faits dénoncés. Elle indiqua en outre que ce document, ayant valeur de simple renseignement, justifiait l’ouverture d’une enquête préliminaire afin de corroborer ou non les renseignements initiaux et qu’il avait été versé au dossier dans le respect du principe du contradictoire. Elle précisa enfin que le requérant disposait de la possibilité de saisir la Commission nationale de contrôle des techniques de renseignement (CNCTR) puis la formation spécialisée du Conseil d’État afin de vérifier la légalité des mesures de recueil de renseignement mises en œuvre à son égard.
Le requérant saisit la CNCTR.
Par un courrier du 19 décembre 2022, le Président de la CNCTR lui indiqua que «
la commission a[vait] effectué les vérifications nécessaires, en application de l’article L. 833-4 du code de la sécurité intérieure, et s’[était] assurée qu’aucune illégalité n’avait été commise
», en précisant que son contrôle ne portait que sur les mesures de surveillance mises en œuvre par les services de renseignement et non sur celles ordonnées par l’autorité judiciaire.
Le 17 juillet 2023, le requérant saisit le Conseil d’État d’une demande fondée sur l’article L. 841-1 du code de la sécurité intérieure (CSI) tendant à vérifier qu’aucune technique de renseignement n’avait été irrégulièrement mise en œuvre à son égard. Il fit valoir que les dispositions du CSI relatives aux techniques de recueil de renseignement méconnaissaient les exigences conventionnelles du droit au respect de la vie privée et familiale. Il soutint en particulier que ces dispositions étaient trop imprécises et n’étaient pas nécessaires dans une société démocratique. Il invoqua également les articles
6, 8 et 13 de la Convention au sujet de la procédure de vérification de la légalité des techniques de renseignement prévue en droit interne devant la CNCTR et le Conseil d’État.
Par une décision du 22 mars 2024, le Conseil d’État, siégeant en formation spécialisée, rejeta les griefs du requérant tirés de la Convention, puis indiqua qu’il avait examiné les éléments fournis par la CNCTR et par le Premier ministre et que cet examen n’avait fait apparaître aucune irrégularité ou illégalité.
Invoquant l’article 8 de la Convention, le requérant fait valoir qu’il a été l’objet de techniques de recueil de renseignement qui constituent une ingérence dans son droit au respect de sa vie privée. Il soutient en premier lieu que cette ingérence ne reposait pas sur une base légale suffisante dès lors que la législation française ne définit pas les finalités susceptibles de justifier le recours à ces techniques de façon suffisamment claire et prévisible, qu’elle n’offre pas les garanties suffisantes pour assurer la prééminence du droit quant à l’utilisation des données issues de ces techniques et quant à la procédure d’autorisation de telles techniques, notamment en cas d’urgence. En second lieu, il fait valoir que la mise en œuvre de telles techniques à son égard pendant deux ans (d’après les articles de presse qu’il produit) n’était ni nécessaire, ni proportionnée. Il soutient notamment à cet égard qu’aucune des finalités prévues par la loi ne pouvait la justifier.
Invoquant les articles 6 § 1, 8 et 13 de la Convention combinés, le requérant fait valoir que la procédure contentieuse applicable aux techniques de renseignement (devant la CNCTR, puis le Conseil d’État) ne répond pas aux exigences du procès équitable et du droit à un recours effectif. À cet égard, il se plaint plus particulièrement de l’absence de notification de la mise en œuvre de ces techniques et de l’absence de communication de certaines pièces au demandeur et à son avocat. Il soutient également que la procédure n’a pas été aménagée pour permettre l’ouverture du contradictoire lorsque la personne a été informée ultérieurement lors d’une procédure pénale qu’elle avait fait l’objet d’une surveillance secrète. Enfin, le requérant se plaint du refus du juge pénal d’examiner la régularité des techniques de surveillance mises en œuvre dans le cadre administratif (et non pénal).
1.
Y a-t-il eu une atteinte au droit du requérant au respect de sa vie privée, au sens de l’article
8 §
1 de la Convention
?
Dans l’affirmative, l’ingérence dans l’exercice de ce droit était-elle prévue par la loi, poursuivait-elle un but légitime et était-elle nécessaire dans une société démocratique, au sens de l’article
8 §
2 (voir, entre autres,
Centrum för rättvisa c. Suède
[GC], n
o
35252/08, §§
246
‑
278, 25
mai 2021, et
Big Brother Watch et autres c. Royaume-Uni
[GC], n
os
58170/13
et 2 autres, §§
332
‑
364, 25 mai 2021) ?
En particulier, le requérant a-t-il bénéficié de garanties adéquates et suffisantes contre l’arbitraire ?
2.
L’article
6 §
1 de la Convention était-il applicable à la procédure suivie en l’espèce
?
Dans l’affirmative, la cause du requérant a-t-elle été entendue équitablement, comme l’exige l’article 6 § 1 de la Convention
?
3.
Le requérant a-t-il disposé d’un recours effectif, au sens de l’article 13 de la Convention, pour faire valoir son grief de méconnaissance de l’article
8
?