1ra-1327/2017 — art. 171 alin. 1 CP

1ra-1327/2017 — art. 171 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul nr. 1ra-1327/2017

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

04 octombrie 2017 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte Gordilă Nicolae

Judecători Covalenco Elena

Diaconu Iurie

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de către

avocatul Chiriacov Grigore în numele inculpatului, prin care se solicită casarea

deciziei Colegiului judiciar al Curții de Apel Cahul din 11 mai 2017, în cauza penală

privindu-l pe

Tun Vasile Xxxxx, născut la xxxxx, originar și domiciliat în

r-nul Xxxxx s. Xxxxx.

Termenul de examinare a cauzei:

C O N S T A T Ă :

privința lui Tun Vasile Xxxxx, învinuit de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.

171 alin. (1) Cod penal, a fost încetat în conformitate cu art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1)

al Legii privind amnistia în legătură cu aniversarea a 25-a de la proclamarea

independenței Republicii Moldova.

orei 09.30, aflându-se în satul Pleșeni, r-nul Cantemir, sub pretextul de a semna niște

acte, a ademenit-o și a convins-o pe Xxxxx Xxxxx, să se urce în automobilul propriu

de model „Mercedes 208D” cu n/î XXXXX, ca ulterior blocând ușile automobilului s-

a deplasat pe un câmp din preajma satului Cociulia, r-nul Cantemir, și având

intenția satisfacerii poftei sexuale, a întreținut cu ultima, un raport sexual forțat,

contrar voinței, provocându-i dureri fizice.

Acțiunile lui Tun V. au fost calificate de către organul de urmărire penală în

baza art. 171 alin. (1) Cod penal – violul, adică raportul sexual săvârșit prin constrângere

fizică și psihică a persoanei.

acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri, potrivit modului

1

stabilit pentru prima instanță, cu remiterea cauzei Judecătoriei Cantemir pentru

examinare în alt complet de judecată.

În motivarea apelului declarat procurorul a invocat:

- instanța de judecată corect a încadrat acțiunile inculpatului în baza art. 171

alin. (1) Cod penal și a constatat recunoașterea vinovăției în săvârșirea infracțiunii

imputate, precum și căința activă a inculpatului, Tun V., însă în mod eronat a dat

apreciere prevederilor legale privind încetarea cauzei penale, pe motivul intervenirii

actului de amnistie;

- în cadrul urmăririi penale a fost stabilit cu certitudine, că victima infracțiunii

de viol, săvârșit de Tun V. era minoră, adică potrivit certificatului de naștere, Xxxxx

Xxxxx, este născută la data de xxxxx. Din probele acumulate de organul de urmărire

penală s-a constatat, că inculpatul nu a cunoscut și nu a putut cunoaște faptul că

Xxxxx x. era minoră la momentul săvârșirii infracțiunii și pe acest capăt de acuzare a

fost scos de sub urmărire penală. Însă, legea penală pedepsește toate persoanele ce

au săvârșit infracțiuni împotriva minorilor indiferent de faptul dacă au știut sau nu

că victima e minoră;

- prevederile art. 107 alin. (3) Cod penal - amnistia, nu se aplică în cazul

săvârșirii infracțiuni prevăzute la art. 1661 alin. (2)-(4), precum și persoanelor care au

săvârșit asupra minorilor infracțiuni prevăzute la art. art. 171-1751, 201, 206, 208, 2081

și 2082;

- potrivit Legii nr. 210 din 29 iulie 2016 privind amnistia în legătură cu

aniversarea a 25-a de la proclamarea independenței Republicii Moldova, art. 10 alin.

(1) lit. e), prevederile art. 1-9 nu se aplică persoanei care a săvârșit infracțiunea

prevăzută la art. 1661 alin. (2)-(4), precum și persoanei care a săvârșit asupra

minorilor infracțiunile prevăzute la art. 171-1751, 201, 206, 208-2082 din Codul penal

nr. 985 - XV din 18 aprilie 2002;

- în cauza dată este necesară examinarea cauzei în procedură generală și

condamnarea lui Tun V. de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 171 alin. (1) Cod

penal, cu aplicarea în privința acestuia a pedepsei prevăzute de lege.

admis apelul declarat, casată total sentința și pronunțată o nouă hotărâre potrivit

modului stabilit pentru prima instanță, prin care Tun V., a fost recunoscut vinovat și

condamnat în baza art. 171 alin. (1) Cod penal, la 3 ani închisoare, cu executare în

penitenciar de tip semiînchis.

Conform art. 90 Cod penal, i-a fost suspendată condiționat executarea pedepsei

pe o perioadă de probațiune timp de 1 an.

de drept stabilită în cauză, în cadrul cercetării judecătorești, prin probele

administrate în instanța de fond, a considerat că din cumulul de probe anexate la

materialele dosarului, ce coroborează, s-a constatat că anume inculpatul, Tun V.,

prin acțiunile sale a comis fapta prevăzută de art. 171 alin. (1) Cod penal.

2

Instanța de apel a reținut din materialele cauzei, că la data comiterii faptei de

către inculpat, 02 martie 2015, partea vătămată Xxxxx X., a.n. xxxxx, nu atinsese

majoratul. Astfel, urmărirea penală a fost începută în baza art. 171 alin. (2) lit. b) Cod

penal, însă datorită faptului că pentru imputarea infracțiunii de viol săvârșită asupra

unui minor este necesar de a dovedi că persoana bănuită cu certitudine cunoștea la

momentul săvârșirii infracțiunii despre vârsta persoanei violate. Așa cum, s-a

constatat, că inculpatul nu a cunoscut vârsta părții vătămate la momentul săvârșirii

infracțiunii, acesta a fost scos parțial de sub urmărire penală, acțiunile lui fiind

recalificate din prevederile art. 171 alin. (2) lit. b) Cod penal în cele ale art. 171 alin.

(1) Cod penal.

În continuare, instanța de apel a specificat faptul, cu toate că infracțiunea

imputată lui Tun V., a fost săvârșită până la adoptarea Legii privind amnistia în

legătură cu aniversarea a 25-a de la proclamarea independenței Republicii Moldova

nr. 210 din 29.07.2016 și chiar dacă inculpatul a manifestat o căință activă în cadrul

procesului penal, recunoscându-și integral vina în comiterea infracțiunii imputate,

prima instanță incorect a concluzionat faptul că cade sub incidența legii menționate

supra, deoarece art. 107 alin. (3) Cod penal și art. 10 alin. (1) lit. e) al Legii nr. 210

privind amnistia, stipulează expres interdicția aplicării amnistiei în privința acelui

inculpat care a comis infracțiuni contra minorilor, în lista infracțiunilor comise în

privința persoanelor minore, pentru care nu se aplică amnistia, se regăsește și

infracțiunea prevăzută de art. 171 Cod penal, ce i-a fost imputată lui Tun V.

Astfel, instanța de apel a considerat, că inculpatul Tun V. nu cade sub incidența

Legii nr. 210 privind amnistia, iar prima instanță greșit a încetat procesul pe motivul

intervenirii amnistiei, urmând a-l condamna pe ultimul în baza art. 171 alin. (1) Cod

penal, cu stabilirea pedepsei pentru fapta comisă.

În cele din urmă, ținând cont de faptul că inculpatul la locul de trai se

caracterizează pozitiv, anterior nu a fost judecat, are familie și are la întreținere un

copil minor, astfel învederând și prevederile art. 61, 75 Cod penal, instanța de apel a

conchis, că în cazul dat pedeapsa echitabilă pentru comiterea infracțiunii prevăzute

de art. 171 alin. (1) Cod penal, este cea sub formă de închisoare pe un termen de 3

ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.

Totodată, instanța de apel a considerat, că corectarea și reeducarea inculpatului

este posibilă fără executarea reală a acestei pedepse, găsind de cuviință suspendarea

condiționată în condițiile art. 90 Cod penal, cu stabilirea unei perioade de probațiune

de 1 an.

Chiriacov Grigore, în numele inculpatului, care solicită casarea acesteia cu

menținerea hotărârii adoptată de prima instanță, deoarece apelul a fost greșit admis.

În motivarea recursului invocă:

- prima instanță analizând probele administrate și apreciind circumstanțele

cauzei în coroborare cu prevederile Legii privind amnistia, corect a adoptat soluția în

cazul lui Tun V.;

3

- instanța de apel a admis o eroare gravă de fapt și de drept care a afectat soluția

instanței, prin faptul că legiuitorul în art. 107 alin. (3) Cod penal și art. 10 alin. (1) lit.

e) al Legii nr. 210, a arătat aceste restricții la general, lăsându-le organelor de drept și

instanțelor de judecată câmp de alegere a normei necesare aplicării, iar în particular

la art. 10 alin. (1) lit. d) din Legea privind amnistia, cel din urmă indică că

prevederile prezentei legi nu se aplică față de persoanele care au comis infracțiunile

prevăzute la art. 171 alin. (2) și (3) Cod penal;

- acțiunile inculpatului care au fost încadrate în baza art. 171 alin. (1) Cod penal,

cad sub incidența Legii privind amnistia, deoarece din dispoziția normei penale

imputate se desprinde că aceste acțiuni nu sunt comise contra minorilor.

În drept, recursul este întemeiat în baza art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de

procedură penală.

penală, procurorul a depus referință privind opinia sa asupra recursului declarat,

solicitând inadmisibilitatea acestuia, deoarece instanța de apel corect a constatat că

inculpatul nu cade sub incidența Legii privind amnistia nr. 210.

materialele cauzei, Colegiul penal concluzionează inadmisibilitatea acestuia, din

următoarele considerente:

Recurentul invocă ca temei de casare a hotărârii contestate, prevederile pct. 6)

alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, și anume: hotărârile instanței de apel pot fi

supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și apel, în

cazul în care instanța de apel a admis eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței.

Reieșind din conținutul recursului declarat, autorul acestuia consideră că

instanța de apel a admis o eroare gravă de fapt, prin faptul că a fost constatat

comiterea infracțiunii de viol asupra unei persoane minore și eronat a considerat

răsfrângerea interdicțiilor prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. e) al Legii nr. 210 din

29.07.2016 privind amnistia în legătură cu aniversarea a 25-a de la proclamarea

independenței Republicii Moldova.

La acest capitol, Colegiul menționează, că eroarea gravă de fapt trebuie înțeleasă

în sensul atribuit de legislator în art. 6 pct. 111) Cod de procedură penală, și anume

stabilirea eronată a faptelor, în existența sau inexistența lor, prin neluarea în

considerare a probelor care le confirmau sau prin denaturarea conținutului acestora.

Eroarea gravă de fapt nu reprezintă o apreciere greșită a probelor. Eroarea gravă de

fapt trebuie să rezulte din situația dosarului, privită ca o stare de fapt.

Pentru a constitui caz de casare, eroarea de fapt trebuie să fie gravă, adică, pe de

o parte, să fi influențat asupra soluției cauzei, iar pe de altă parte, să fie vădită,

neîndoielnică.

Eroarea gravă de fapt nu privește dreptul de apreciere a probelor, ci

discordanța între cele reținute de instanță și conținutul real al probelor, prin

ignorarea unor aspecte evidente ce au avut drept consecință pronunțarea altei

soluții, decât cea pe care materialul probator o susține.

4

Verificând circumstanțele cauzei și cumulul de probe administrat la caz,

Colegiul reține, că în prezenta speță a fost constatat faptul comiterii infracțiunii de

viol, la data de 02 martie 2015, de către inculpatul, Tun V., asupra lui Xxxxx Xxxxx,

care la momentul săvârșirii crimei nu a atins vârsta majoratului, însă acest fapt nu a

fost cunoscut de către infractor, din care motiv ultimului nu i-a fost imputată

agravanta prevăzută la lit. b) alin. (2) art. 171 Cod penal, adică violul săvârșit cu bună-

știință asupra unui minor, dar i-au fost calificate acțiunile infracționale, în baza alin. (1)

art. 171 Cod penal, pentru care a și fost condamnat de către instanța de apel.

În opinia recurentului, faptul că inculpatul nu a fost în cunoștință de cauză

despre comiterea infracțiunii de viol asupra unei persoane minore, circumstanță

constată și de instanțele de fond, nu poate fi incidentă restricțiilor prevăzute de

Codul penal, precum și dispozițiile Legii nr. 210 din 29.07.2016, de a aplica actul

amnistiei în privința ultimului, însă Colegiul apreciază aceste alegații ca

neîntemeiate.

În susținerea poziției sale, Colegiul penal specifică, că buna-știință despre

comiterea infracțiunii de viol asupra unui minor, are importanță la calificarea

acțiunilor infracționale ale făptuitorului, adică de a-i aplica varianta agravantă

prevăzută la lit. b) alin. (2) art. 171 Cod penal sau în cazul când inculpatul nu avea

cum să cunoască despre minoratul victimei, urmează a fi calificate în baza art. 171

alin. (1) Cod penal. În acest caz, legiuitorul, în norma penală prevăzută la lit. b) alin.

(2) art. 171 Cod penal, indică expres condiția violul săvârșit cu bună-știință asupra unui

minor, iar în cazul constatării comiterii unei astfel de infracțiuni atrage aplicarea unei

pedepse mai aspre persoanelor vinovate.

În continuare, instanța de recurs relevă, că alin. (3) art. 107 Cod penal,

stipulează că amnistia nu se aplică în cazul săvârșirii de infracțiuni prevăzute la art. 1661

alin.(2)–(4), precum și persoanelor care au săvârșit asupra minorilor infracțiuni prevăzute la

art. 171–1751, 201, 206, 208, 2081 și 2082.

Dispoziții similare se regăsesc și la lit. e) alin. (1) art. 10 al Legii nr. 210 privind

amnistia și anume – prevederile alin. 1-9 nu se aplică persoanei care a săvârșit infracțiunea

prevăzută la art. 1661 alin. (2)–(4), precum și persoanei care a săvârșit asupra minorilor

infracțiunile prevăzute la art. 171–1751, 201, 206, 208, 2081 și 2082 din Codul penal nr. 985-

XV din 18 aprilie 2002.

Așadar, din conținutul normelor indicate mai sus Colegiul remarcă, că acestea

indică expres condiția că nu se aplică amnistia în cazul persoanelor care au săvârșit

asupra minorilor infracțiuni inclusiv și prevăzute de art. 171 Cod penal, adică fără a

fi specificate agravantele prevăzute inclusiv la alin. (2) sau (3) ale articolului

nominalizat, și fără a fi prevăzută expres condiția cu bună-știință asupra unui minor.

Prin urmare, instanța de recurs menționează, indiferent de faptul cunoștea sau

nu făptuitorul, că victima la momentul săvârșirii infracțiunii de viol era minoră, fiind

suficient ca aceasta în realitatea să nu fi atins majoratul, împrejurare ce atrage

restricția de a aplica actul amnistiei în privința persoanelor vinovate de astfel de

infracțiuni. Respectiv, Colegiul penal consideră, că prima instanță incorect a încetat

5

procesul penal în privința inculpatului, Tun V., în temeiul intervenirii prevederilor

Legii nr. 210 privind amnistia, iar instanța de apel just a statuat, că restricțiile

prevăzute la lit. e) alin. (1) art. 10 al legii nominalizate supra și art. 107 alin. (3) Cod

penal nu sunt aplicabile în speță persoanei vinovate, deoarece a fost săvârșită o

infracțiune de viol asupra unei minore.

Nu pot fi reținute aserțiunile invocate de către recurent, precum că prevederile

art. 107 alin. (3) Cod penal și cele ale art. 10 alin. (1) lit. e) ale Legii nr. 210 privind

amnistia sunt interdicții generale, iar particulare ar fi cele indicate în art. 10 alin. (1)

lit. d) al aceleiași legi, pentru că sunt incidente în cazul condamnării în baza art. 171

alin. (2) și (3) Cod penal, însă inculpatul a fost condamnat în temeiul art. 171 alin. (1)

Cod penal. La aceste critici, instanța de recurs menționează, că restricțiile prevăzute

la lit. d) alin. (1) art. 10 al legii vizate mai sus și anume în cazul săvârșirii

infracțiunilor prevăzute de art. 171 alin. (2) și (3) Cod penal, norme care prevăd un

șir de agravante nu doar în sensul săvârșirii infracțiunilor de viol asupra minorilor,

dar și situații de viol, care au avut și alte urmări prejudiciabile grave, adică

restricțiile de la lit. d) al normei date, sunt de fapt mai generale. Iar în continuare,

adică în dispozițiile indicate în lit. e) alin. (1) art. 10 al aceleiași Legi, legislatorul vine

cu precizări, adică cu o normă mai specială, unde evidențiază și restricții de aplicare

a amnistiei în cazul comiterii infracțiunilor împotriva minorilor, inclusiv cele

prevăzute de art. 171 Cod penal, fără a fi exceptat alin. (1) al aceluiași articol, adică

fiind de ajuns ca victima să nu fi atins majoratul.

De asemenea instanța de recurs consideră nefondate alegațiile, precum că în

prezenta speță inculpatul a fost pedepsit de 2 ori, adică prima dată pentru comiterea

infracțiunii prevăzute de art. 171 alin. (1) Cod penal și a doua oară prin aplicarea

restricțiilor din Legea nr. 210 privind amnistia. La acest capitol, Colegiul

menționează, că inculpatul pentru fapta infracțională a fost sancționat o singură dată

în baza art. 171 alin. (1) Cod penal, iar faptul că persoana vinovată nu este incidentă

aplicării actului de amnistie prin Legea nr. 210 din 29.07.2016, nu constituie o

pedeapsă în sine, deoarece nu a atras aplicarea unei sancțiuni suplimentare sau

duble, ci doar faptul că nu poate aspira la înlăturarea răspunderii penale sau a

pedepsei penale, ori reducerea acesteia.

În asemenea împrejurări, Colegiul statuează că, instanța de apel nu a admis

careva erori grave de fapt și nu sânt careva discrepanțe între cele reținute de instanță

și conținutul real al probelor sau circumstanțelor cauzei.

Având în vedere cele expuse, Colegiul penal, atestă că nu a fost constatată

prezența în speța examinată a erorii de drept invocate, ce ar servi drept temei de

implicare a instanței de recurs în sensul casării hotărârii contestate.

În conformitate cu art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de

recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva

hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, este în drept să decidă asupra

inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că este vădit neîntemeiat.

6

Din considerentele expuse, recursul ordinar declarat de către avocatul

Chiriacov G., în numele inculpatului, se apreciază ca inadmisibil, fiind vădit

neîntemeiat.

Colegiul penal

D E C I D E:

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către avocatul Chiriacov

Grigore în numele inculpatului, împotriva deciziei Colegiului judiciar al Curții de

Apel Cahul din 11 mai 2017, în cauza penală privindu-l pe Tun Vasile Xxxxx, ca

fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia pronunțată integral la data de 25 octombrie 2017.

Președinte Gordilă Nicolae

Judecător Covalenco Elena

Judecător Diaconu Iurie

7