Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 03.10.2017

1cs-98/17 — art. 265 Cod contravențional

HOTĂRÂRE
03.10.2017
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
art. 265 Cod contravenţional
Temei legal
art. 46 CPP
Citează această cauză
1cs-98/17 — art. 265 Cod contravențional (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul nr. 1cs-98/2017 Curtea Supremă de Justiție Î N C H E I E R E 03 octombrie 2017 mun. Chișinău Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componență: Președinte Nicolae Gordilă, Judecători Iurie Diaconu, Elena Covalenco, examinând în lipsa părților, cererea președintelui Curții de Apel Bălți, Alexandru Gheorghieș, despre strămutarea judecării cauzei contravenționale în privința lui Voițehovschi Igor Xxxxxxxx, acuzat în baza art. 265 Cod contravențional, C O N S T A T Ă : 1. Președintele Curții de Apel Bălți, Alexandru Gheorghieș, a adresat Curții Supreme de Justiție o cerere, în care solicită strămutarea judecării cauzei contravenționale în privința lui Voițehovschi Igor, acuzat în baza art. 265 Cod contravențional, de la Curtea de Apel Bălți la o altă instanță egală în grad.

Motivul invocat este că judecătorii Colegiului civil și de contencios administrativ Iulia Grosu, Aliona Corcenco, Adrian Ciobanu, Natalia Chircu, Diana Stănilă, Eugeniu Bejenaru, Stela Procopciuc, Elena Grumeza și Adriana Garbuz au declarat abținere de la examinarea cauzei din motiv că „sunt incompetenți de jure”, acestea fiind admise prin încheierile instanței din 03, 21 iulie și 09 august 2017, conform căror „la caz este pusă la îndoială rezonabilă imparțialitatea judecătorilor menționați la judecarea unei cauze contravenționale, constatând incompatibilitatea lor de a judeca recursul înaintat”.

Totodată, judecătorii Eduard Rățoi, Dumitru Corolevschi, Ana Albu, Gheorghe Scutelnic, Ion Talpa, Svetlana Melnic, Angela Revenco, Ghenadie Liulca, Aurelia Toderaș, Ala Rotaru, Ruslana Burdeniuc, Dumitru Pușca, Oleg Moraru și Adrian Ciobanu s-au expus asupra cauzei adoptând deciziile din 11.06.2014, 14.12.2016, 17.12.2014, 06.05.2015, 09.03.2016 și 14.12.2016, participând la examinarea ei pe cale ordinară. 1 La moment, în instanță activează 23 de judecători, fiind imposibilă constituirea unui nou complet de judecată pentru examinarea cauzei or, cei 13 judecători, inclusiv toți din Colegiului penal, sunt incompatibili, iar declarațiile de abținere a 9 judecători din Colegiul civil și de contencios administrativ de la examinarea cauzei au fost admise.

2. Soluționând cererea nominalizată, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție concluzionează, că aceasta urmează a fi admisă, din următoarele considerente. Codul contravențional nu conține prescripții cu privire la strămutarea cauzelor contravenționale de la instanța competentă la o altă instanță de judecată egală în grad. Astfel, legiuitorul a stabilit că pentru această categorie de cauze este inoportun institutul de strămutare, urmând ca în toate cazurile judecarea pricinilor contravenționale să fie efectuată doar de instanța competentă. Cu titlu de excepție, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție poate dispune strămutarea cauzei contravenționale la o altă instanță de judecată egală în grad, doar în cazul în care în instanța competentă nu se poate forma un nou complet de judecată, în vederea realizării dreptului accesului liber la justiție, garantat de art. 381 Cod contravențional.

Potrivit art. 471 alin. (1) Cod contravențional, recursul se judecă de un complet din 3 judecători. Actualmente, în Curtea de Apel Cahul activează 23 judecători, inclusiv cei 22 vizați supra. Încheierile Curții de apel Bălți din 03, 21 iulie și 09 august 2017, privind admiterea declarațiilor de abținere de la judecarea cauzei a 9 judecători din Colegiului civil și de contencios administrativ, pe motiv că „sunt incompetenți de jure” și „la caz este pusă la îndoială rezonabilă imparțialitatea judecătorilor menționați la judecarea unei cauze contravenționale, constatând incompatibilitatea lor de a judeca recursul înaintat”, contravin prescripțiilor din art. 1 alin. (1) – (3) al Legii cu privire la statutul judecătorului - Puterea judecătorească se exercită numai prin instanță judecătorească în persoana judecătorului, unicul purtător al acestei puteri.

Judecătorul este persoana învestită constituțional cu atribuții de înfăptuire a justiției, pe care le execută în baza legii. Judecătorii instanțelor judecătorești sunt independenți, imparțiali și inamovibili și se supun numai legii, cât și din art. 37 alin. (2) al Legii privind organizarea judecătorească - Președintele curții de apel are dreptul să dispună, după caz, antrenarea judecătorilor dintr-un colegiu la judecarea unor cauze în alt colegiu. Însă, aceste încheieri, fiind irevocabile, generează interdicția participării judecătorilor vizați la judecarea cauzei de pe rol. În asemenea împrejurări, ținând cont de circumstanțele enunțate la pct. 1. din încheiere, judecarea cauzei menționate în instanța nominalizată este imposibilă, 2 deoarece nu se poate forma un nou complet de judecată din 3 judecători, se impune strămutarea judecării acestei cauze contravenționale la o altă instanță egală în grad.

3. Potrivit art. 381 Cod contravențional, 342 Cod de procedură penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție, D I S P U N E: Admiterea cererii președintelui Curții de Apel Bălți, Alexandru Gheorghieș, și strămutarea judecării cauzei contravenționale în privința lui Voițehovschi Igor Xxxxxxxx, acuzat în baza art. 265 Cod contravențional, de la Curtea de Apel Bălți la Curtea de Apel Chișinău. Încheierea nu este susceptibilă de a fi atacată. Președinte Nicolae Gordilă Judecători Iurie Diaconu Elena Covalenco 3

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2019-08-21
0,94
1cs-164/2019 — art.317 alin.1 CC
Dosarul nr. 1cs–164/2019 C u r t e a S u p r e m ă d e J u s t i ţ i e Î N C H E I E R E 21 august 2019 mun. Chişinău Colegiul penal în următoarea componenţă: preşedinte Timofti Vladimir judecători Toma Nadejda Boico Victor examinând cerere
CSJ 2017-06-28
0,93
1cs-78/2017 — art.191 alin. 2 lit. d CP
examinare este penal, fiind admisă prin încheierea Colegiului penal a Curţii de Apel Bălţi din 02 mai 2017 şi cauza redistribuită prin intermediul PIGD judecătorului raportor Ana Albu. Ulterior, la data de 15 mai 2017 preşedintele completul
CSJ 2017-06-20
0,93
1cs-74/2017 — art. 287 alin. 2 lit. a, b CP
Dosarul nr. 1cs-74/17 Curtea Supremă de Justiţie Î N C H E I E R E 20 iunie 2017 mun. Chişinău Colegiul penal al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte Nicolae Gordilă, Judecători Iurie Diaconu, Elena Covalenco, examinând cere
CSJ 2017-07-04
0,93
1ac-24/2017 — art. 78 alin. 1 Cod contravențional
Dosarul nr. 1ac-24/2017 C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ţ I E Î N C H E I E R E 04 iulie 2017 mun. Chişinău Colegiul penal al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte – Ursache Petru, Judecători – Timofti Vladimir şi Ale
CSJ 2016-11-08
0,93
1cs-237/2016 — art. 313 CPP
, judecătorii Curții de Apel Bălți: Angela Revenco, Eduard Rățoi, Ghenadie Liulca, Gheorghe Scutelnic, Rotaru Ala, Burdeniuc Ruslan, Pușca Dumitru, Ion Talpă, Svetlana Șleahtițki, Eduard Ababei, Adriana Garbuz, Natalia Chircu, Tatiana Duca,
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă