1ra-1036/2017 — art. 248 alin. 5 lit. b, c CP

1ra-1036/2017 — art. 248 alin. 5 lit. b, c CP (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul nr. 1ra-1036/2017

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIȚIE

DECIZIE

12 septembrie 2017 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit în următoarea componență:

Președinte Gordilă Nicolae

Judecători Covalenco Elena

Diaconu Iurie

Catan Liliana

Guzun Ion

judecând, fără citarea părților, recursul ordinar declarat de către procurorul

adjunct-interimar al procurorului șef al Procuraturii de circumscripție Chișinău,

Ciobanu Sergiu, prin care se solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de

Apel Chișinău din 21 februarie 2017, în cauza penală privindu-l pe

Simon Mihail Xxxxxxxxx, născut la xxxxxxxxxxxxxxx,

originar și domiciliat r-l Xxxxxxx s. Xxxxx

Termenul de examinare a cauzei:

A C O N S T A T A T :

Simon Mihail Xxxxxxxxx, a fost achitat de învinuirea în săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 248 alin. (5) lit. b), c) Cod penal.

M., este învinuit de faptul că, activând în cadrul Direcției Deservire Călători a ÎS

„Calea Ferată a Moldovei”, în calitate de paznic în restaurantul - vagon al trenului

de pasageri nr. 341/342 pe traseul „Chișinău – Moscova”, la data de 27 septembrie

2012, la ora 12.00, folosindu-se de situația de serviciu, aflându-se în locul staționării

trenurilor, urmărind scopul trecerii mărfurilor în proporții mari, peste frontiera

vamală a Republicii Moldova, prin eludarea controlului vamal, împreună și prin

înțelegere prealabilă cu o altă persoană, în privința căreia urmărirea penală a fost

disjunsă într-o cauză penală separată, a primit de la o persoană neidentificată pentru

transportarea contra unei remunerații bănești pachete de polietilenă de formă

dreptunghiulară cu preparate medicamentoase „Danabol” menthadienone

comprimate 10 mg, 83.200 pastile, „Strombaford” stanozol 10 mg, 43.180 pastile;

„Aqvatest” 100 mg/ml 1 ml Testosterone, 50 fiole, „Provimed” masterolone

comprimate 50 mg, 3.600 pastile; „Anapolon” 50 mg, 6.200 pastile; „Clenbuterol”

1

clenbuterol comprimate 40 mg, 6.400 pastile, „Danabol” methandienone comprimate

50 mg, 1.000 pastile, „Oxandrolon” 10 MG, 1.000 pastile, „Testosterona P” 1 ml

producător „Balkan Pharmaceuticals” (Republica Moldova), 360 fiole și „Trenbolone

forte – 200” 10 ML, producător „SP Laboratories” (Republica Moldova), 50 fiole.

Ulterior, urmărind scopul trecerii ilegale peste frontieră vamală a Republicii

Moldova cu tăinuirea de control vamal și înțelegere prealabilă cu o altă persoană,

personal a amplasat preparatele medicale indicate mai sus, în cavitatea tehnologică a

spațiului dintre tavane deasupra gurii de ventilare a vagonului-restaurant al trenului

de pasageri sus indicat.

La 28 septembrie 2012, prin punctul de trecere a frontierei de stat „Volcineț -

Moghilev – Podolsk” a trecut fără a declara organului vamal despre bunurile

transportate, tăinuindu-le de control vamal. Tot la 28 septembrie 2012, în punctul de

trecere a frontierei de stat „Moghilev - Podolsk – Volcineț”, în cadrul controlului

fizic a mărfurilor din restaurantul - vagon al trenului de pasageri nr. 341/342 pe

traseul „Chișinău – Moskova”, efectuat de reprezentantul organului vamal al

Ucrainei în cavitățile constructive, aflate în cavitatea tehnologică a spațiului dintre

tavane deasupra gurii de ventilare a vagonului - restaurant al trenului de pasageri,

au fost depistate bunuri nedeclarate.

Prin scrisoarea nr. 6051 din 29 august 2014, emisă de Direcția valoare în vamă și

clasificare a mărfurilor a Serviciului Vamal, valoarea în vamă a preparatelor

medicamentoase transportate de Simon M. și anume „Aqvatest 100 mg/ml”, 50 fiole,

„Testosterone” P 1 ml, 360 fiole; „Danabol” methadienone comprimate 50 mg, 999

pastile; „Danabol” methadienone comprimate 10 mg, 83.199 pastile, constituie 95.054

lei.

Astfel, de către organul de urmărire penală, Simon M. a fost învinuit de

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 248 alin. (5) lit. b), c) Cod penal și anume –

contrabanda, adică trecerea peste frontiera vamală a Republicii Moldova a mărfurilor în

proporții mari prin tăinuire de controlul vamal, prin ascundere în locuri special pregătite sau

adaptate în acest scop, săvârșite de mai multe persoane, cu folosirea situației de serviciu.

acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri potrivit modului stabilit

pentru prima instanță, prin care Simon M. să fie recunoscut vinovat și condamnat în

baza art. 248 alin. (5) lit. b), c) Cod penal, la 3 ani închisoare, iar potrivit art. 90 Cod

penal pedeapsa stabilită a o suspenda pe o perioadă de probațiune de 2 ani.

În motivarea apelului a invocat că toate probele prezentate de către partea

acuzării incontestabil dovedesc vina inculpatului, Simon M., în săvârșirea

infracțiunii imputate, iar sentința adoptată este contrară prevederilor legale, din care

motiv urmează a fi casată.

2017, a fost respins ca nefondat apelul declarat și menținută sentința.

corect a stabilit circumstanțele de fapt și de drept, just concluzionând că fapta

inculpatului nu întrunește elementele infracțiunii. Aceste împrejurări au fost

2

constatate din totalitatea de probe acumulate la cauza penală, fiind corect apreciate,

respectându-se prevederile art. 101 Cod de procedură penală, din punct de vedere al

pertinenței, concludenței, utilității și veridicității, iar toate probele în ansamblu - din

punct de vedere al coroborării lor.

În opinia instanței de apel, nici una din probele acumulate la urmărirea penală

și cercetate în ședințele instanțelor de fond, nu confirmă vina inculpatului la

comiterea infracțiunii imputate lui. Astfel, instanța de apel a considerat, că

declarațiile inculpatului și a martorului Tărîța V., sunt corespunzătoare adevărului,

deoarece atât la urmărirea penală, cât și în ședințele instanțelor de fond aceștia au

dat declarații consecvente, concludente, ce coroborează cu întreaga sistemă de probe

și demonstrează cu certitudine nevinovăția lui. Pe parcursul judecării cauzei n-au

fost aduse careva probe pertinente, concludente, utile și veridice, ce ar corobora între

ele și ar demonstra vinovăția inculpatului, Simon M., în săvârșirea infracțiunii

imputate sau ar combate declarațiile acestuia, ci dimpotrivă s-a constatat cu

certitudine, că ultimul, activând în cadrul Direcției Deservire Călători a ÎS „Calea

Ferată a Moldovei”, în calitate de paznic în restaurantul – vagon al trenului de

pasageri nr. 341/342 pe traseul „Chișinău-Moscova”, nu s-a folosit de situația de

serviciu, n-a urmărit scopul trecerii peste frontiera vamală a R. Moldova a mărfurilor

în proporții mari, prin eludarea controlului vamal, dânsul n-a acționat împreună și

prin înțelegere prealabilă cu o altă persoană, în privința căreia urmărirea penală a

fost disjunsă într-o cauză penală separată, n-a primit de la o persoană neidentificată

pentru transportarea contra unei remunerații bănești, pachete de polietilenă de

formă dreptunghiulară, cu preparate medicamentoase.

De asemenea, instanța de apel a menționat, că declarațiile martorului Gangan

V., care a fost audiat atât în prima instanță, cât și în instanța de apel nu pot servi

drept probe, ce ar demonstra vina inculpatului în săvârșirea infracțiunii incriminate,

deoarece acestea nu indică anume la Simon M., nici direct și nici indirect, că dânsul

ar fi comis infracțiunea imputată lui.

La fel, instanța de apel a conchis, că materialele cauzei reținute și invocate de

către partea acuzării ca probe ce indică la vinovăția inculpatului și anume: procesul

verbal de cercetare la fața locului din 28 septembrie 2012 (f.d. 50, v. 1); procesul

verbal de cercetare a obiectelor și documentelor din 16 octombrie 2012 (f.d. 175 v. 1);

procesul verbal de cercetare a obiectelor din 14 ianuarie 2013 (f.d. 130, v. 2); raportul

de expertiză nr. 1092 din 15 decembrie 2012, întocmit de către Centrul Științific și de

cercetare, de expertiză criminalistică a Direcției MAI a Ucrainei în regiunea Vinița

(f.d. 81, v. 2); raportul de expertiză nr. 1196-1198 din 30 iunie 2014, întocmit de

Centrul Național de Expertiză Judiciară de pe lângă Ministerul Justiției al Republicii

Moldova (f.d. 59 v. 4); corpurile delicte aflate la păstrare în camera de corpuri delicte

a Serviciului Vamal al Republicii Moldova, conform chitanței nr. 0000434 din 19

septembrie 2014 (f.d. 77-78, v. 4), nu pot servi ca probe ce ar demonstra vinovăția lui

Simon M. în săvârșirea infracțiunii imputate, deoarece nici una din ele nu indică

direct sau indirect la ultimul, că ar fi săvârșit infracțiunea imputată acestuia.

3

Instanța de apel a conchis, că la judecarea cauzei în instanțele de fond nu s-a

dovedit faptul că inculpatul, folosindu-se de situația de serviciu a tăinuit preparate

medicamentoase de controlul vamal, prin ascundere în locuri special pregătite sau

adaptate în acest scop, săvârșite în proporții mari, deoarece din declarațiile lui Simon

M. și martorilor Galagan V., Tărâța V., s-a reținut că în vagonul, în tavanul căruia au

fost depistate substanțele indicate în rechizitoriu, au acces foarte multe persoane, în

jur de 30 de însoțitori de vagon, inclusiv și pasagerii trenului.

De către instanța de apel au fost apreciate ca presupuneri invocările părții

acuzării, precum că inculpatul ar fi primit recompensă de la o persoană

neidentificată, deoarece nu au fost prezentate probe în acest sens.

Pe de altă parte, instanța de apel a menționat, că probele acuzării indică doar

asupra faptului că la punctul de trecere a frontierei de stat „Moghilev - Podolsk –

Volcineț”, în cadrul controlului fizic a mărfurilor din restaurantul - vagon al trenului

de pasageri nr. 341/342 pe traseul „Chișinău – Moskova”, efectuat de reprezentantul

organului vamal al Ucrainei, în cavitățile constructive, aflate în cavitatea tehnologică

a spațiului dintre tavane deasupra gurii de ventilare a vagonului - restaurant al

trenului de pasageri, au fost depistate bunuri nedeclarate (substanțele și preparatele

menționate supra). Reieșind din declarațiile martorilor Galagan V. și Tărîță V., la

vagonul cu pricina au acces un cerc nedeterminat de persoane, iar pe parcursul

staționării intră să mănânce pasagerii, însoțitorii de vagon și alte persoane. Așadar,

din declarațiile martorilor nominalizați nu se demonstrează cele imputate

inculpatului, ba din contra demonstrează nevinovăția lui.

Un alt aspect menționat de către instanța de apel este acel fapt că în rechizitoriu,

se indică că inculpatul, Simon M., urmărind scopul trecerii peste frontiera vamală a

Republicii Moldova a mărfurilor în proporții mari, prin eludarea controlului vamal,

însă acuzatorul de stat reține la încadrarea juridică trecerea peste frontiera vamală a

Republicii Moldova a mărfurilor, în scop de tăinuire de controlul vamal, prin

ascunderea în locuri special pregătite sau adaptate în acest scop. Respectiv, se

observă o neconcordanță, deoarece metodele de săvârșire a infracțiunii: a) eludarea

controlului vamal; b) tăinuirea de controlul vamal, prin ascunderea în locuri special

pregătite sau adaptate în acest scop, au un caracter alternativ.

Subsecvent, instanța de apel a notat, că în raportul de expertiză nr. 1092 din 15

decembrie 2012, întocmit de către Centrul Științific și de cercetare, de expertiză

criminalistică a Direcției MAI a Ucrainei în regiunea Vinița, s-a constatat că în

preparatele medicamentoase „Danabol” methandienone comprimate 50 mg și

„Danabol” methandienone comprimate 10 mg, se conține un preparat cu efect puternic

- methandienon, iar în preparatele medicamentoase „Aquatest” 1 ml Testosterone

100 mg/ml și „Testosterona P” 1 ML 100 mg/ml, a fost depistată substanța

medicamentoasă testosteron și testosteron propionat, care sunt atribuite la substanțe

chimice și incluse în „Nomenclatorul substanțelor toxice, inclusiv produselor

biotehnologice și a altor agenți biologici, producerea, păstrarea, transportarea,

utilizarea, îngroparea, nimicirea și utilizarea cărora se efectuează în baza

permisiunii” aprobată prin Hotărârea Cabinetului de Miniștri a Ucrainei din 20 iunie

4

1995 nr. 440 „cu privire la aprobarea Ordinii de obținere a permisului pentru

producerea, păstrarea, transportarea, utilizarea, îngroparea, nimicirea și utilizarea

substanțelor toxice, inclusiv produselor biotehnologiei și a altor agenți biologici”.

În cele din urmă, preparatele din speță au fost calificate juridic de către

procuror ca fiind atribuite la categoria mărfuri. Această apreciere este nepotrivită, în

viziunea instanței de apel, având în vedere concluziile din Raportul de expertiză nr.

1092 din 15 decembrie 2012, potrivit cărora se atestă preparat cu efect puternic și

substanțe chimice, iar obiectul material (imaterial) al infracțiunii prevăzute la art. 248

alin. (5) lit. b) și c) Cod penal, îl reprezintă în mod alternativ: a) mărfuri, obiecte sau

alte valori; b) substanțele narcotice; c) substanțele psihotrope; d) substanțele cu

efecte puternice; e) substanțele toxice; f) substanțele otrăvitoare; g) substanțele

radioactive; h) substanțele explozive; i) deșeurile nocive; j) produsele cu destinație

dublă. Respectiv, noțiunea de mărfuri, obiecte sau alte valori nu o înglobează pe cea

de substanțele cu efecte puternice sau substanțele toxice etc.

Totodată, instanța de apel a considerat, că inculpatul nu are statut de persoana

cu funcție de răspundere, deoarece după cum reiese din materialele dosarului,

inculpatul era angajat în cadrul Direcției Deservire Călători a IS „Calea Ferată a

Moldovei”, în calitate de paznic în restaurantul - vagon al trenului de pasageri nr.

341/342 pe traseul „Chișinău – Moscova”. Deci, inculpatul exercita o activitate

auxiliară în sensul art. 4 alin. (3) lit. c) și d) din Legea nr. 158 din 04 iulie 2008 cu

privire la funcția publică și statutul funcționarului public. Din aceste considerente, la

caz, nicidecum nu poate fi aplicabil lit. c) alin. (5) art. 248 Cod penal, imputată

inculpatului.

Instanța de apel a concluzionat, că acuzatorul de stat nu a prezentat nici o probă

ce ar demonstra vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii imputate și

prevăzute de art. 248 alin. (5) lit. b), c) Cod penal.

Astfel, instanța de apel a considerat că prima instanță, în prezența

circumstanțelor analizate, corect a ajuns la concluzia, că Simon M. urmează a fi

achitat, din motiv că fapta inculpatului nu întrunește elementele infracțiunii

prevăzute de art. 248 alin. (5) lit. b), c) Cod penal, iar apelul declarat urmând a fi

respins ca nefondat.

care solicită casarea totală a acesteia, cu dispunerea rejudecării cauzei în aceeași

instanță de apel.

În motivarea recursului invocă:

- instanțele de judecată nu au apreciat la justa valoare probele prezentate de

către partea acuzării;

- vina inculpatului în săvârșirea infracțiunii imputate și-a găsit pe deplin

confirmarea, prin probele enumerate, iar instanța de apel nu a îndeplinit cu strictețe

prevederile art. 414 alin. (5) Cod de procedură penală.

În drept, procurorul și-a întemeiat recursul ordinar declarat în baza art. 427 alin.

(1) pct. 6) Cod de procedură penală.

5

lărgit concluzionează că acesta urmează a fi admis, cu casarea totală a deciziei

instanței de apel și dispunerea rejudecării cauzei în aceeași instanță de apel, în alt

complet de judecată, din următoarele considerente.

Potrivit dispoziției art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală,

judecând recursul, instanța este în drept să îl admită, cu casarea totală a hotărârii

atacate și să dispună rejudecarea de către instanța de apel, în cazul în care eroarea

judiciară nu poate fi corectată de către instanța de recurs.

Reieșind din temeiurile de drept ale recursului declarat, se reține că procurorul

invocă incidența cazului de casare prevăzut la pct. 6) alin. (1) art. 427 Cod de

procedură penală și anume că: instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor

invocate în apel și hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția.

Din conținutul recursului ordinar declarat se reține că procurorul critică soluția

adoptată de către instanța de apel, deoarece contravine circumstanțelor cauzei și

probelor administrate în prezenta speță, și nu corespunde cerințelor prevăzute de

art. 414 Cod de procedură penală.

Așadar, instanța de recurs poate să intervină în soluția instanței de apel,

inclusiv și să o caseze, atunci când se constată comiterea erorilor de drept, ce au dus

la adoptarea unei hotărâri ilegale, în același timp, verificându-se dacă s-a aplicat

corect legea la faptele reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost

constatate cu respectarea dispozițiilor de drept formal și material.

Din dispozițiile art. 414 Cod de procedură penală, rezultă că instanța de apel,

judecând apelul, este obligată să verifice legalitatea și temeinicia hotărârii atacate pe

baza probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din dosar, și

oricăror probe noi prezentate instanței de apel sau să cerceteze suplimentar probele

administrate de prima instanță. În vederea soluționării apelului, instanța de apel

poate da o nouă apreciere probelor. Instanța de apel, este obligată să se pronunțe

asupra tuturor motivelor invocate în apel.

Prin urmare, Colegiul menționează că, declanșând o continuare a judecării

cauzei în fond, apelul este o cale de atac sub aspect de fapt și de drept, întrucât odată

exercitat, produce un efect devolutiv complet, în sensul că provoacă un control

integral atât în fapt, cât și în drept, în privința persoanelor ce a fost declarat.

Ca supoziție a celor supra enunțate sânt îndrumătoare și prevederile pct. 14.7 al

Hotărârii Plenului Curții Supreme de Justiție nr. 22 din 12.12.2005 Cu privire la

practica judecării cauzelor penale în ordine de apel, unde se menționează că în sensul

cerințelor art. 414 Cod de procedură penală, chestiunile de fapt asupra cărora s-a

pronunțat ori trebuia să se pronunțe prima instanță și care, prin apel, se transmit

instanței de apel sânt următoarele: dacă fapta reținută ori numai imputată a fost

săvârșită ori nu; dacă fapta a fost comisă de către inculpat și, dacă da, în ce

împrejurări a fost comisă; în ce constă participația, contribuția materială a fiecărui

participant; dacă există circumstanțe atenuante și agravante; dacă probele au fost

corect apreciate; dacă toate în ansamblu au fost apreciate de prima instanță prin

6

prisma cumulului de probe anexate la dosar, în conformitate cu prevederile art. 101

Cod de procedură penală.

În ce privește chestiunile de drept pe care le poate soluționa instanța de apel,

acestea sânt: dacă fapta întrunește elementele infracțiunii, dacă infracțiunea a fost

corect calificată, dacă pedeapsa a fost individualizată și aplicată just, dacă normele

de drept procesual, penal ori civil au fost corect aplicate și hotărârea adoptată să

conțină răspuns la toate motivele invocate.

În cazul în care se constată încălcări ale prevederilor legale referitoare la

chestiunile menționate supra, hotărârea instanței de apel urmează a fi desființată, cu

trimiterea cauzei la rejudecare în aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

Relevant este de specificat în acest context că, hotărârea instanței de apel,

potrivit art. 417 Cod de procedură penală, trebuie să cuprindă, printre altele, și

temeiurile de fapt și de drept care au dus, după caz, la respingerea sau admiterea

apelului, precum și motivele adoptării soluției date.

Deci, fiind investită cu o situație de fapt, instanța de apel, ca urmare a efectuării

cercetării judecătorești, urmează să expună în hotărârea adoptată situația de fapt

reținută pe baza probatoriului administrat și să formuleze niște concluzii temeinice,

cu suport probator, privitor la vinovăția inculpatului și încadrarea juridică a faptei

săvârșite de către acesta sau nevinovăția acestuia și temeiul achitării, prevăzut de

normele procesual penale.

Însă, contrar celor stipulate de legea procesual-penală, în cauza deferită

judecății instanța de apel nu a exercitat în deplină măsură aceste atribuții legale

reglementate exhaustiv de legislator.

Astfel, verificând asupra principiului respectării normelor de drept menționate,

Colegiul constată că, potrivit rechizitoriului inculpatul a fost învinuit de către

organul de urmărire penală de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 248 alin. (5)

lit. b) Cod penal – contrabanda, adică trecerea peste frontiera vamală a Republicii Moldova

a mărfurilor în proporții mari prin tăinuire de controlul vamal, prin ascundere în locuri

special pregătite sau adaptate în acest scop, săvârșite de mai multe persoane, cu folosirea

situației de serviciu. Însă, prima instanță a adoptat o sentință prin care inculpatul,

Simon M., a fost achitat din motiv că fapta inculpatului nu întrunește elementele

infracțiunii.

Prin urmare, nefiind de acord cu soluția adoptată de către prima instanță,

partea acuzării a atacat sentința cu apel. La rândul său, instanța de apel a adoptat o

soluție prin care a respins apelul declarat și a menținut hotărârea primei instanțe,

considerând că Simon M., trebuie să fie achitat de comiterea infracțiunii imputate,

din motiv că fapta inculpatului nu întrunește elementele infracțiunii. În asemenea

situație, Colegiul penal va supune sintezei decizia instanței de apel, în cumul cu

sentința primei instanțe.

Analizând hotărârea adoptată de către prima instanță, Colegiul lărgit constată,

că deși în partea dispozitivă a sentinței este indicat temeiul de achitare și anume –

fapta inculpatului nu întrunește elementele infracțiunii, însă în partea descriptivă a

sentinței, instanța de judecată indică concluzii din care rezultă și alt temei de

7

achitare, de rând cu cel indicat în dispozitiv, în cele din urmă soluție menținută de

instanța de apel. Din motiv, că instanța de apel a preluat majoritatea concluziilor

enunțate în sentință, respectiv și decizia instanței de apel conține concluzii

divergente.

Astfel, instanța de recurs consideră esențial de elucidat următorul aspect, prin

prisma conținutului sentinței și deciziei în cumul:

Potrivit sentinței de achitare, în partea descriptivă, prima instanță a indicat un

șir de concluzii cum ar fi:

-„...instanța de judecată reține că probele prezentate de procuror și cercetate în ședința

de judecată nu atestă faptul că anume inculpatul Simon M., a primit de la o persoană

neidentificată pentru transportarea contra unei remunerații bănești pachete de polietilenă de

formă dreptunghiulară cu preparate medicamentoase....”, (pct. 18 din sentință);

- „... nu se atestă, fără echivoc, că inculpatul Simon M., fiind în înțelegere prealabilă cu

o altă persoană indicată în rechizitoriu...., personal a amplasat preparatele medicale indicate

mai sus... ”, (pct. 19 din sentință);

- „... aceste declarații ale martorilor nu demonstrează cele imputate inculpatului Simon

M. Ci din contra, vin să consolideze versiunea înaintată de inculpat (a se vedea declarațiile

inculpatului prin care a solicitat achitarea din motiv că nu a comis fapta incriminată

pct. 6 a sentinței). Instanța de judecată nu are temeiuri de a nu da crezare celor relatate de

martori.”, (pct. 24 din sentință);

- „... instanța de judecată își formează convingerea că în privința inculpatului planează

o serie de dubii de neînlăturat, iar învinuirea nu este bazată pe probe care ar demonstra cele

imputate inculpatului Simon M.”, (pct. 27 din sentință).

Totodată și instanța de apel, în partea descriptivă a hotărârii sale a indicat

concluzii similare și anume:

- „Colegiul penal consideră că declarațiile martorului Galagan Veaceslav nu pot servi

drept probe care ar demonstra vina inculpatului Simon M., în comiterea infracțiunii

incriminate, deoarece acestea nu indică la inculpatul Simon M., că dânsul ar fi comis

infracțiunea imputată lui.”, (pct. 9 din decizie);

- „Or, nici una din ele (se are în vedere probele) nu indică la inculpatul Simon

Mihail că dânsul ar fi comis infracțiunea imputată lui”, (pct. 10 din decizie);

- „...Colegiul penal constată cu certitudine, că instanței nu i-au fost prezentate probe

privind faptul, că inculpatul Simon M. a comis infracțiunea imputată”, (pct. 37 din

decizie).

Reieșind din concluziile enunțate mai sus de către instanțele de fond, Colegiul

lărgit atestă, că de fapt instanțele de judecată semnalează temeiul de achitare

prevăzut la pct. 2) alin. (1) art. 390 Cod de procedură penală, unde este stipulat că,

sentința de achitare se adoptă dacă fapta nu a fost săvârșită de către inculpat.

În continuare, Colegiul menționează, că de rând cu motivele de achitare

indicate de instanțele de judecată ierarhic inferioare în hotărârile sale, acestea relevă

și alte concluzii sub aspectul temeiului de achitare prevăzut la pct. 3) alin. (1) art. 390

Cod de procedură penală, care a și fost enunțat în concluziile finale și în partea

8

dispozitivă a sentinței, și anume – fapta inculpatului nu întrunește elementele

infracțiunii.

Elocvent în acest sens, Colegiul lărgit evidențiază, că în partea descriptivă a

sentinței în pct. 28-31, prima instanță invocă admiterea de către partea acuzării a

neconcordanței prin ce metodă a fost realizată latura obiectivă a infracțiunii

imputate inculpatului, suprapunând concomitent 2 metode de săvârșire a

infracțiunii: a) eludarea controlului vamal; b) tăinuirea de controlul vamal, prin

ascundere în locuri special pregătite sau adaptate în acest scop, care au caracter

alternativ. Concluzii similare, preluate din sentință se regăsesc și în pct. 22-25 al

deciziei adoptate de către instanța de apel.

Tot la acest capitol, instanța de recurs notează, că în pct. 32-34 a sentinței, prima

instanță, critică și aprecierea de către partea acuzării a substanțelor medicamentoase,

ce au fost depistate de către serviciile vamale ale Ucrainei, ca fiind atribuite la

categoria de mărfuri, adică fiind incertă și situația obiectului material al infracțiunii

prevăzute la art. 248 Cod penal, cu agravantele imputate inculpatului, Simon M.

Raționamente, care de asemenea au fost incluse și în pct. 26-28 a hotărârii instanței

de apel.

Alte concluzii a primei instanțe, sub aspectul neîntrunirii elementelor

infracțiunii imputate în acțiunile inculpatului și anume că acesta nu este incident, în

prezenta speța, de a fi subiectul infracțiunii de contrabandă, sunt reflectate în pct. 35-

43 a sentinței. Ipoteze, transcrise în punctele 29-36 ale deciziei instanței de apel.

În cele din urmă, Colegiul constată că atât prima instanță, cât și instanța de apel

în pct. 44 ale hotărârilor sale, conchid că inculpatul, Simon M., urmează a fi achitat,

din motivul că fapta inculpatului nu întrunește elementele infracțiunii.

Deci, în urma sintezei concluziilor evocate de către instanțele de fond în

hotărârile adoptate, Colegiul observă o inadvertență în stabilirea temeiului ce stă la

baza achitării lui Simon M., fiind constatate în sentință și decizie concluzii cu

temeiuri de achitare diferite: „fapta nu a fost săvârșită de inculpat” și „fapta inculpatului

nu întrunește elementele infracțiunii”, temeiuri prevăzute de art. 390 alin. (1) pct. 2) și

3) Cod de procedură penală. Mai ales, că în situația când se pronunță o sentință de

achitare pe motiv că fapta nu a fost săvârșită de către inculpat, poate atrage efectele

juridice prevăzute la art. 3961 Cod de procedură penală și anume la cererea

procurorului, acestuia i se restituie dosarul penal pentru a relua urmărirea penală în

vederea identificării făptuitorului infracțiunii.

Astfel, Colegiul atestă că menționarea concomitentă a 2 temeiuri de achitare

care se exclud una pe alta, în aceeași hotărâre judecătorească este o eroare de

procedură, fapt ce în viziunea Colegiului, semnalează prezența temeiului pentru

recurs „motivarea soluției contrazice dispozitivului hotărârii”, care este prevăzută la

art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală.

În altă ordine de idei, Colegiul penal lărgit consideră, că instanța de apel în

rezultatul judecării apelului declarat după pronunțarea unei sentințe de achitare,

urma să cerceteze amănunțit aspectele învinuirii înaintate, corectitudinea încadrării

juridice a acțiunilor lui Simon M., în coroborare cu probele administrate, pe care

9

urma să le aprecieze conform prevederilor art. 101 Cod de procedură penală, fiecare

probă din punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității și veridicității ei, iar

toate probele în ansamblu din punct de vedere al coroborării lor și în concluziile sale

să motiveze admiterea unor probe sau respingerea altora (art. 394 alin. (1) pct. 2)

Cod de procedură penală). Însă, contrar acestor stricte prevederi legale, instanța de

apel s-a pronunțat insuficient de clar asupra admisibilității sau inadmisibilității

probelor administrate și cercetate, selectiv reținând conținutul unor probe la

formarea concluziilor sale, fără a efectua o analiză mai amplă, ținând cont și de alte

aspecte ce rezultă din conținutul ansamblului probator, precum și cele atenționate în

apelul declarat de partea acuzării, inclusiv și în partea încadrării juridice a acțiunilor

inculpatului, vinovăția acestuia, prezența sau lipsa elementelor infracțiunii imputate

ultimului, efectuând o analiză și motivare neconvingătoare a concluziilor sale,

deviind astfel de la cerințele prevăzute la pct. 8) alin. (1) art. 417 Cod de procedură

penală.

Alt aspect ce necesită a fi nominalizat la analiza hotărârilor contestate, este

faptul, că prezenta cauză penală a fost preluată de la autoritățile Ucrainei de către

organul de urmărire penală a Republicii Moldova, în conformitate cu prevederile art.

72 din Convenția pentru asistența juridică și raporturile juridice în materie civilă, familială

și penală, semnată la Minsk, la 22 ianuarie 1993, Memorandumului din 16.07.2010

încheiat între Procuratura Generală a Republicii Moldova și Procuratura Generală a

Ucrainei, precum și cu dispozițiile Legii nr. 371-XVI din 01.12.2006 cu privire la

asistența juridică internațională în materie penală. Prin urmare, ținând cont de

prevederile art. 13 al Convenției supra menționate, care stipulează valabilitatea

actelor întocmite, precum și a dispoziției art. 538 Cod de procedură penală, potrivit

căreia actul procedural întocmit în țară străină în conformitate cu prevederile legii acelei țări

este valabil în fața organelor de urmărire penală și a instanțelor judecătorești din Republica

Moldova, Colegiul menționează, că instanța de apel urma să învedereze și

constatările efectuate de către organele de drept ale Ucrainei, apreciindu-le în cumul

cu alte probe prezentate de organul de urmărire penală a Republicii Moldova.

Din considerentele expuse, Colegiul penal statuează, că decizia instanței de apel

în cauza dată, este afectată de insuficiență și contradicții în partea motivării soluției

adoptate, ceea ce este incident cazului de casare invocat în speță și prevăzut de art.

427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală și anume, hotărârea atacată nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția, iar erorile admise de către instanța de apel nu

pot fi corectate în ordinea procedurii de recurs, deoarece instanța de recurs nu este

abilitată cu atribuții de a judeca cauza și a se pronunța asupra legalității sentinței,

substituind instanța care a judecat apelul cu încălcarea prevederilor procesuale-

penale la pronunțarea hotărârii judecătorești.

În asemenea condiții, instanța de recurs conchide de a admite recursul ordinar

declarat la caz, iar decizia instanței de apel urmează a fi casată total cu remiterea

cauzei în instanța de apel la rejudecare, în alt complet de judecători, pentru

adoptarea unei soluții corecte.

10

La rejudecarea cauzei instanța de apel urmează să se conducă de prevederile

art. 436 Cod de procedură penală, care prevăd procedura de rejudecare și limitele

acesteia: să se pronunțe la modul cuvenit și în strictă conformitate cu prevederile

legii procesual-penale asupra motivelor esențiale invocate în cererea de apel și

recurs; să cerceteze amănunțit aspectele învinuirii înaintate, să verifice și să aprecieze

profund probele administrate și examinate în instanță în strictă conformitate cu

cerințele legii, să le dea o evaluare cuvenită cu argumentarea admisibilității sau

inadmisibilității fiecărei probe examinate, să elucideze faptele importante pentru

soluționarea justă și promptă a cauzei date; să-și argumenteze clar concluziile în

decizia adoptată, iar în caz de adoptare a unei concluzii de vinovăție sau nevinovăție

a inculpatului, să emită o soluție clară, ținând cont de motivele casării deciziei

atacate, de practica unitară în acest domeniu, precum și de practica relevantă a

CtEDO, și să pronunțe o hotărâre legală și întemeiată, în conformitate cu prevederile

art. 417 Cod de procedură penală.

penală, Colegiul penal lărgit,

D E C I D E:

Se admite recursul ordinar declarat de către procurorul adjunct-interimar al

procurorului șef al Procuraturii de circumscripție Chișinău, Ciobanu Sergiu, se

casează total decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 21 februarie

2017, în cauza penală privindu-l pe Simon Mihail Xxxxxxxxx și se dispune

rejudecarea cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

Decizia nu se supune căilor de atac.

Decizia motivată pronunțată la data de 03 octombrie 2017.

Președinte Gordilă Nicolae

Judecător Covalenco Elena

Judecător Diaconu Iurie

Judecător Catan Liliana

Judecător Guzun Ion

11