1ra-496/2015 — art. 155, 179 al.2, 201-1 al.1 CP

1ra-496/2015 — art. 155, 179 al.2, 201-1 al.1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2015)

Dosarul 1ra-496/2015

CC UU RR TT EE AA SS UU PP RR EE MM ĂĂ DD EE JJ UU SS TT II ȚȚ II EE

D E C I Z I E

22 aprilie 2015 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

președinte URSACHE Petru

judecători NICOLAEV Ghenadie

MORARU Petru

examinînd admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de inculpat, prin

care se solicită casarea parțială a deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din

04 decembrie 2014 și casarea totală a sentinței Judecătoriei Căușeni din 04 septembrie

2013, în cauza penală privindu-l pe

OSADCII Sergiu xxxxxx, născut la xx

xxxxxx xxxx, originar și domiciliat în or. xxxxxx,

str. xxxxx xx, ap. xx.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 28.07.2011 – 04.09.2013;

Instanța de apel:

1) 14.10.2013 – 22.01.2014;

2) 03.10.2014 – 04.12.2014; rejudecată cauza

Instanța de recurs:

1) 15.05.2014 – 01.07.2014 dispusă rejudecarea;

2) 19.03.2015 – 22.04.2015.

C O N S T A T Ă:

penal privind tragerea la răspundere penală a lui Osadcii S. pentru săvîrșirea infracțiunii

prevăzute de art. 2011 alin. (1) Cod penal.

Prin aceeași sentință, Osadcii S. a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza:

- art. 179 alin. (2) Cod penal la 2 ani închisoare;

- art. 155 Cod penal la 2 ani închisoare.

În baza art. 84 alin. (1) Cod penal, prin cumularea parțială a pedepselor aplicate, lui

Osadcii S. i-a fost stabilită definitiv pedeapsa de 3 ani închisoare, cu executarea pedepsei

în penitenciar de tip semiînchis.

februarie 2009, în jurul orei 18.40 a pătruns, ilegal, în locuința lui Gomaniuc L. situată în

1

or. xxxxxxxx, str. xxxxxxxxx, xxx. La cererea lui Gomaniuc L. și a soțului ei Gomaniuc

S. de a părăsi locuința, inculpatul a refuzat, amenințînd-o pe Gomaniuc L. cu răfuială

fizică personală, precum și pe membrii familiei sale.

Tot el, la 02 septembrie 2009, în jurul orelor 20.00, repetat, a pătruns, în domiciliul

cet. Gomaniuc L., și la cererea acesteia, precum și, a membrilor familiei, de a părăsi

domiciliul, Osadcii S. nu a reacționat, amenințîndu-i cu răfuială fizică.

Tot el, la 30 aprilie 2011, în jurul orelor 14.00, aflîndu-se în apartamentul nr. xx

situat pe str. xxxxxxxx din or. xxxxxx, în urma relațiilor ostile apărute cu mama sa,

Ceban E., i-a aplicat acesteia lovituri pe diferite părți ale corpului, numind-o concomitent

cu diferite cuvinte necenzurate, în consecință i-a provocat leziuni corporale, care conform

raportului de expertiză medico-legală nr. 108/D din 25 mai 2011, au fost calificate ca

leziuni corporale fără cauzarea prejudiciului sănătății.

Tot el, la 03 mai 2011, în jurul orei 20.40, aflîndu-se în apartamentul nr.xx situat pe

str. xxxxxxxx x, în urma relațiilor ostile apărute cu mama sa, Ceban E., i-a aplicat

acesteia lovituri, concomitent a înjurat-o și a insultat-o, în consecință i-a provocat leziuni

corporale, care potrivit raportului de expertiză medico-legală 149/D din 24 iunie 2011, au

fost calificate ca leziuni corporale fără cauzarea prejudiciului sănătății.

Tot el, la 08 mai 2011, la ora 21.24, realizîndu-și scopul amenințării cu omor, l-a

contactat telefonic pe Ceban N., la locuința acestuia din or. Xxxxxxx, str. xxxxxxx xx,

amenințîndu-l că îl va omorî atît pe el, cît și pe membrii familiei lui, inspirîndu-i victimei

temerea pentru viața lui și a familiei sale, amenințare pe care Ceban N. a perceput-o ca

reală de realizat.

Pe baza stării de fapt expuse mai sus, confirmată de probele administrate, instanța a

reținut că, în drept, faptele inculpatului Osadcii S. întrunesc elementele constitutive ale

infracțiunilor prevăzute de art. 179 alin. (2) Cod penal – pătrunderea și rămînerea ilegală

în domiciliul unei persoane fără consimțămîntul acesteia, săvîrșite cu amenințarea

aplicării violenței și art. 155 Cod penal – acțiunea de amenințare cu omor, dacă a existat

pericolul realizării acestei amenințări.

de art. 401-402 Cod de procedură penală, a fost atacată cu apeluri de către acuzatorul de

stat, inculpat și avocatul Bolgar V. în numele inculpatului.

3.1. Procurorul a solicitat casarea parțială a sentinței, rejudecarea cauzei, cu

pronunțarea unei noi hotărîri prin care Osadcii S. să fie recunoscut vinovat și condamnat

în baza art. art. 201 1 alin. (1), 179 alin. (2), 155 Cod penal, la cîte 2 ani închisoare pentru

fiecare infracțiune, iar potrivit art. 84 Cod penal, prin cumul parțial al pedepselor

aplicate, a-i stabili definitiv pedeapsa de 3 ani închisoare cu executarea pedepsei în

penitenciar de tip semiînchis. În rest sentința să fie menținută fără modificări.

În motivarea apelului procurorul a invocat că instanța de fond greșit a încetat

procesul penal pe capătul de învinuire imputat inculpatului în baza art. 2011 alin. (1) Cod

penal, fiind întrerupt termenul de prescripție.

3.2. Inculpatul a solicitat casarea sentinței în partea condamnării lui în baza art. 179

alin. (2) și 155 Cod penal, cu pronunțarea unei noi hotărîri de achitare în această parte sau

2

aplicarea unei pedepse neprivative de libertate. În rest sentința să fie menținută fără

modificări.

În argumentarea celor solicitate s-a invocat aprecierea eronată a probelor

administrate pe caz, nevinovăția de cele imputate și lipsa în acțiunile lui a elementelor

infracțiunilor incriminate.

3.3. Avocatul Bolgar V. în numele inculpatului, în apelul său, a solicitat casarea

sentinței, rejudecarea cauzei, cu pronunțarea unei noi hotărîri de achitare în privința

inculpatului, invocînd că pe epizodul în baza art. 179 alin. (2) Cod penal, organul de

urmărire penală neîntemeiat a început urmărirea penală, deoarece din actele de constatare

nu rezultă o bănuială rezonabilă că inculpatul a comis infracțiunea, fapt ce duce la

nulitatea acțiunilor organului de urmărire penală, iar pe epizoadele bazate pe art. 2011

alin. (1) și 155 Cod penal s-a invocat aprecierea eronată a probelor de către instanța de

fond. La stabilirea pedepsei instanța de fond eronat i-a aplicat inculpatului prevederile

art. 78 alin. (3) Cod penal.

apelurile declarate au fost respinse, ca nefondate, cu menținerea sentinței fără modificări.

pronunțarea sentinței, instanța de fond corect a stabilit circumstanțele de fapt și de drept

ale cauzei și just a concluzionat că inculpatul Osadcii S. a săvîrșit anume infracțiunile

imputate prin actul de sesizarea a instanței.

În opinia instanței de apel, la stabilirea categoriei și măsurii de pedeapsă aplicate în

privința inculpatului pentru infracțiunile comise, prima instanță corect a ținut cont de

toate circumstanțele reale și personale privind individualizarea pedepsei, aplicîndu-i o

pedeapsă corectă, echitabilă și legală în cuantum de 3 ani închisoare.

Argumentul invocat de acuzatorul de stat în cererea de apel precum că termenul de

prescripție a fost întrerupt pe capătul de acuzare imputat în baza art. 2011 alin. (1) Cod

penal, inculpatul fiind anunțat în căutare la data de 15.04.2013, nu a fost reținut ca

întemeiat de către instanța de apel, dat fiind faptul, că potrivit art. 60 alin. (l) lit. a) Cod

penal, persoana se liberează de răspundere penală dacă din ziua săvîrșirii infracțiunii au

expirat 2 ani de la săvîrșirea unei infracțiuni ușoare.

procurorul, avocatul Bolgar V., în numele inculpatului, precum și însuși inculpatul, au

contest-o cu recursuri ordinare.

- procurorul a solicitat casarea deciziei instanței de apel, cu remiterea cauzei la o

nouă rejudecare în aceeași instanță, în alt complet de judecată, invocînd argumente

identice cu cele invocate în cererea de apel.

- avocatul Bolgar V. și inculpatul au solicitat casarea acesteia, cu pronunțarea unei

noi hotărîri de achitare în privința lui Osadcii S., invocînd argumente identice cu cele din

cererea de apel.

procedură penală, a depus referință privind opinia sa asupra recursurilor declarate de către

inculpat și apărătorul acestuia, solicitînd respingerea lor ca inadmisibile, deoarece

3

recurenții în recursurile declarate se referă la starea de fapt a cauzei, ceea ce nu se

încadrează în temeiurile prevăzute de art. 427 Cod de procedură penală.

2014 au fost admise recursurile ordinare declarate de către procurorul în procuratura de

nivelul Curții de Apel Bender, Popov O., inculpatul Osadcii S. și apărătorul său, Bolgar

V., a fost casată total decizia Colegiului penal al Curții de Apel Bender din 22 ianuarie

2014, în cauza penală privindu-l pe Osadcii S., cu dispunerea rejudecării cauzei de către

aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

declarate de către procuror, inculpat și apărătorul acestuia conțin argumente identice cu

cele invocate de ei în cererile de apel din aceste considerente Colegiul le-a examinat în

cumul cu apelurile declarate de către aceștia.

Astfel, instanța de recurs a evidențiat în partea descriptivă a deciziei adoptate că

instanța de apel deși în decizia sa a menționat că „analizînd cumulul de probe”, însă

analiza în cauză nu a fost efectuată, nefiind aplicate prevederile menționate în decizie de

la art. 100 alin. (4) și art. 101 alin. (1), (2) Cod de procedură penală, cu aprecierea

fiecărei probe în parte, cu expunerea asupra admisibilității sau inadmisibilității probei.

De asemenea, Colegiul a remarcat faptul că, deși la materialele dosarului sunt

anexate un cumul de probe, însă instanța în decizie a menționat selectiv cîteva probe,

ignorînd totalmente celelalte probe administrate la etapa urmăririi penale și în prima

instanță, precum și în instanța de apel. Astfel, instanța de apel unilateral a făcut trimiteri

la unele probe din dosar, concluzionînd că acestea confirmă vina lui Osadcii S. în

comiterea infracțiunii imputate, fără a verifica probele acumulate la urmărirea penală și în

ședințele de judecată, prin citirea lor în ședința de judecată și consemnarea lor în procesul

verbal.

Mai mult, tot în același context s-a specificat că, instanța de apel nu este în drept să-

și întemeieze concluziile sale pe probele care nu au fost verificate în ședința de judecată a

instanței de apel și nu au fost reflectate în procesul-verbal al ședinței de judecată, astfel

fiind încălcate prevederile art. 413 Cod de procedură penală, care stipulează procedura de

examinare a apelului, art. 336 Cod de procedură penală, care reglementează procedura

întocmirii unui proces-verbal, precum și art. 373 Cod de procedură penală, ce conturează

procedura cercetării probelor.

Cu privire la argumentul invocat de către procuror ce ține de“încetarea greșită a

procesului penal pe capătul de învinuire bazat pe art. 2011 Cod penal”, s-a menționat că

soluționînd acest argument instanța de apel în decizia sa după redarea prevederilor art.

391 alin. (1) pct. 6), art. 274 pct. 4) Cod de procedură penală și art. 60 alin. (1) lit. a) Cod

penal a menționat că: „Prin urmare, Colegiul penal conchide, că instanța de fond,

reieșind din normele de drept enunțate, precum și din considerentele că la data de 30

aprilie 2011 și la 03 mai 2011 a săvîrșit o infracțiune ușoară, prevăzută la art.2011

alin.(l) Cod penal, iar din ziua săvîrșirii infracțiunii au expirat 2 ani, corect a încetat

procesul penal pe acest capăt de învinuire, liberînd inculpatul de răspundere penală, din

motivul expirării termenului de tragere a persoanei la răspundere penală”.

4

Față de cele ce preced, instanța de recurs a considerat că deși procurorul în

dezvoltarea acestui argument a invocat suspendarea curgerii termenului de prescripție,

instanța de apel nu a dat răspuns la acest argument preluînd doar constatarea instanței de

fond în acest sens.

Din conținutul deciziei instanței de apel, instanța de recurs a constatat că aceste

prevederi legale totalmente au fost ignorate, și anume instanța de apel nu s-a pronunțat

asupra tuturor motivelor invocate în apelurile părților. Astfel, s-a conchis că instanța de

apel unilateral a făcut trimitere la unele probe din dosar, concluzionînd că acestea

confirmă vinovăția inculpatului și a ignorat altele. Erorile judiciare menționate în

viziunea instanței de recurs au constituit temei pentru admiterea recursurilor declarate și

dispunerea casării deciziei atacate, cu trimiterea cauzei la rejudecare.

din 04 decembrie 2014 a fost respins, ca nefondat, apelul inculpatului și avocatului

Bolgar V. declarat în interesele lui, cu admiterea apelului acuzatorului de stat, casarea

parțială a sentinței și pronunțarea unei noi hotărîri potrivit căreia Osadcii S. a fost

recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 2011 alin. (1) Cod penal la 2 ani închisoare,

iar în baza art. 84 Cod penal pedeapsa definitivă lui Osadcii S. i-a fost stabilită de 4 ani

închisoare, cu executarea acesteia în penitenciar de tip semiînchis.

În rest celelalte dispoziții ale sentinței au fost menținute.

declarațiile părților vătămate, martorilor și infirmă cele relatate de inculpat privind

nevinovăția sa. Or, nerecunoașterea vinovăției de către Osadcii S. nu echivalează cu

achitarea sa odată ce acuzarea a administrat probe, care cu certitudine au dovedit că el se

face vinovat de comiterea celor incriminate prin rechizitoriu.

Astfel, în privința învinuirii imputate lui Osadcii S. în baza art. 2011 Cod penal

instanța de fond corect a constatat că inculpatul a atentat asupra valorilor sociale cu

privire la conviețuirea în cadrul familiei, care conform art. 16 din Declarația Universală a

Drepturilor Omului, constituie elementul natural și fundamental al societății și au dreptul

la ocrotire din partea societății și statului, însă eronat a dispus încetarea procesului penal.

Or, sub aspectul laturii obiective în cadrul cercetării judecătorești s-a constatat ca

urmare a acțiunilor inculpatului manifestate prin lovirea victimei violenței în familie,

înjurarea mamei de către fiu cu cuvinte necenzurate și provocarea victimei suferințe

fizice și psihice. Modalitățile de realizare a acțiunilor criminale ale inculpatului s-au

constatat a fi: aplicarea leziunilor corporale fără cauzarea prejudiciului sănătății prin

lovire, precum și violența psihică realizată prin ofense, provocare a stărilor de prensiune,

înjurare, șantajare, amenințări verbale, numire cu cuvinte ofensatoare.

Cît privește latura subiectivă, instanța de judecată a constatat că Osadcii S. a

acționat cu intenție directă, concluzie care se atestă prin intensitatea actelor de violență,

repetarea acțiunilor de violență, comportamentul inculpatului. Mai mult, din materialele

dosarului se atestă că inculpatul o perioadă îndelungată sistematic o agresează pe mama

sa.

5

Reieșind din cele expuse mai sus, a mai menționat că pedeapsa prevăzută de lege

pentru săvîrșirea acestei infracțiuni este munca neremunerată în folosul comunității de la

150 la 180 ore sau închisoare de pînă la 2 ani. În acest caz termenul de prescripție al

răspunderii penale fiind de 2 ani, potrivit art. 60 Cod penal.

Cu toate acestea instanța de fond nu a luat în considerație faptul că termenul de

prescripție a fost întrerupt din motivul că inculpatul Osadcii S. s-a eschivat de la

răspunderea penală fiind emisă la 15.04.2013 încheiere prin care Osadcii S. a fost anunțat

în căutare și a fost emis în privința lui mandat de arestare, iar potrivit art. 60 alin. (5) Cod

penal „...curgerea prescripției se suspendă dacă persoana care a săvîrșit infracțiunea se

sustrage de la urmărirea penală sau de la judecată. Deci la momentul emiterii sentinței

termenul prescripției nu era expirat, fiind întrerupt, iar Osadcii S. urma să fie condamnat

în baza articolului dat.

Pe celelalte capete de acuzare imputate inculpatului instanța de apel a conchis că

just a fost dispusă condamnarea lui Osadcii S. în baza art. 179 și 155 Cod penal,

vinovăția lui fiind integral demonstrată prin probe concludente și pertinente, iar sentința

în această parte urmează a fi menținută.

Cu privire la chestiunea de individualizare a pedepsei, instanța de apel a menționat

că, prima instanță nu a acordat deplină eficiență prevederilor art. 61 și 75 Cod penal,

aplicînd o pedeapsa greșit individualizată în raport cu prevederile legii penale, care

reglementează pedeapsa, scopul acesteia și individualizarea ei, iar eroarea dată urmează a

fi corectată prin aplicarea pedepsei în baza art. 2011 Cod penal, în cuantum de 2 ani

închisoare, iar conform art. 84 alin. (1) Cod penal, o pedeapsă definitivă de 4 ani

închisoare, cu executarea acesteia în penitenciar de tip semiînchis.

parțială a deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 04 decembrie 2014 și

casarea totală a sentinței Judecătoriei Căușeni din 04 septembrie 2013, cu dispunerea

achitării sale în baza art. 155 și 179 Cod penal și menținerea condamnării în baza art.

2011 Cod penal.

În cererea de recurs, se invocă că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor

motivelor din apel, în particular recurentul a menționat că instanța a omis să se expună

argumentat asupra declarațiilor date de familia Gomaniuc, nu s-a dat citire și nu s-a expus

asupra declarațiilor martorului Dîmcenco T. și nici asupra celor solicitate de părțile

vătămate Ceban N. și Ceban E. prin care s-a cerut aplicarea față de inculpat a unei

pedepse non-privative de libertate.

Astfel, recurentul opinează că instanța de apel a examinat unilateral și tendențios

probele din dosar.

Un alt temei de declarare a recursului specificat de recurent se referă la aceea că pe

epizodul incriminat inculpatului în baza art. 155 Cod penal, nu au fost întrunite

elementele infracțiunii, iar instanțele doar declarativ, neîntemeiat, în lipsă de probe

veridice și pertinente, în special a înregistrării audio a convorbirii telefonice dintre

inculpat și Ceban N., au făcut o încadrare juridică greșită a acestora. Or, intenția de a

6

atenta la libertatea psihică a lui Ceban N. în scopul înfrîngerii voinței lui, precum și

amenințarea cu omorul, nu au fost urmărite de inculpat și nici nu au fost dovedite de

acuzatorul de stat prin careva probe temeinice.

Recurentul mai specifică că instanțele au individualizat greșit pedeapsa aplicată

acestuia și nu au ținut seama de circumstanțele reale ale cauzei și de personalitatea lui,

aplicîndu-i o pedeapsă prea aspră pentru cele comise.

În continuare, recurentul menționează că, pe epizodul incriminat în baza art. l79

Cod penal, învinuirea a fost bazată doar pe declarațiile membrilor familiei Gomaniuc din

mai 2010 - declarații absolut contrare celor depuse de aceștia la 2-3 februarie 2009, în

lipsă totală de careva probe veridice și pertinente, în ședințele instanței de fond și de apel

nefiind nici date citirii și nici examinate declarațiile din 2009, ci doar cele din 2010, deci

au fost puse la baza învinuirii doar niște declarații contradictorii a acelorași persoane și s-

a apreciat și constatat absolut ilegal și neîntemeiat fapta ca violare de domiciliu.

În consecință, recurentul opinează că la judecarea cauzei penale în privința sa

instanțele ierarhic inferioare au încălcat exigențele stipulate în art. 100, 101, 336, 413,

414 Cod de procedură penală, art. 7, 61, 75 Cod penal și art. 6 din Convenția Europeană

pentru Drepturile Omului.

De drept, recurentul nu specifică pe care anume temeiuri din cele exhaustiv

reglementate de art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, își întemeiază recursul ordinar

declarat.

penală, acuzatorul de stat și părțile vătămate au depus referință privitor la opinia lor

asupra recursului inculpatului, procurorul a menționat că recursul urmează a fi declarat

inadmisibil, deoarece criticele recurentului nu au fost argumentate conform exigenților

prevăzute de art. 427 din Codul de procedură penală și acesta nu a specificat în textul

recursului care este problema de drept de importanță majoră abordată în cauză, iar

chestiunea de apreciere a probelor ține de starea de fapt a cauzei și nu constituie temei de

declararea a recursului, iar partea vătămată Ceban N. și Ceban E. solicită aplicarea față de

inculpat a unei pedepse non-privative de libertate.

materialele cauzei, Colegiul penal conchide că acesta este inadmisibil, fiind vădit

neîntemeiat, or în vederea acestei statuări se expun următoarele considerente de fapt și

drept.

Potrivit dispoziției art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală instanța de

recurs, examinînd admisibilitatea în principiu a recursului declarat, împotriva hotărîrii

instanței de apel, fără citarea părților, este în drept să decidă inadmisibilitatea acestuia în

cazul în care constată că argumentele invocate în recurs sunt vădit neîntemeiate.

Conform prevederilor art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs

examinează cauza numai în limitele temeiurilor stipulate expres de art. 427 Cod de

procedură penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate de recurent. Or, art. 427

alin. (1) Cod de procedură penală, prevede că hotărîrile instanței de apel pot fi atacate cu

7

recurs ordinar pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel la

judecarea cauzei.

La caz, din conținutul recursului declarat rezultă că recurentul nu invocă careva

temeiuri de drept stipulate exhaustiv în art. 427 Cod de procedură penală. Art. 430 Cod

de procedură penală prevede căror anume cerințe trebuie să corespundă cererea de recurs

pentru a fi preluată pentru examinare, în special, textul recursului trebuie să conțină

argumentarea ilegalității hotărîrii atacate, cu indicarea expresă a temeiurilor prevăzute de

art. 427 Cod de procedură penală (unul sau mai multe din acestea) și cu invocarea

problemei de drept ce persistă în cauză, indicînd care este eroarea de drept comisă de

instanțele ierarhic inferioare în opinia celui care declară recursul.

Așadar, Colegiul penal verificînd textul recursului declarat, constată că alegațiile

recurentului, deși nu au fost invocate expres, se încadrează în temeiurile de casare

prevăzut de pct. 6), 8) și 10) din alin. (1) al art. 427 Cod de procedură penală, care

stipulează că hotărîrea instanței de apel poate fi supusă recursului pentru a repara eroarea

de drept comisă de instanțele de fond ori de apel, atunci cînd instanța de apel nu s-a

pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel sau hotărîrea atacată nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția ori motivarea soluției contrazice dispozitivul

hotărîrii sau acesta este expus neclar, sau instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a

afectat soluția instanței. Pct. 8) stipulează că hotărîrea instanței de apel poate fi supusă

recursului pentru a repara eroarea de drept comisă de instanțele de fond ori de apel, atunci

cînd nu au fost întrunite elementele infracțiunii și pct. 10) poate fi invocat dacă pedeapsa

aplicată a fost greșit individualizată.

Deci, recurentul consideră că instanța de apel nu și-a argumentat corespunzător

soluția sa privitor la condamnarea inculpatului în baza art. 155, 179 și 2011 Cod penal,

încălcînd astfel exigențele art. 6 din Convenția Europeană, adică dreptul la un proces

echitabil al părții și pct. 6 din alin. (1) al art. 427 Cod de procedură penală.

În particular, recurentul a menționat că instanța a omis să se expună argumentat

asupra declarațiilor date de familia Gomaniuc și nici asupra celor solicitate de părțile

vătămate Ceban N. și Ceban E. prin care s-a cerut aplicarea față de inculpat a unei

pedepse non-privative de libertate. Astfel, recurentul opinează că instanța de apel a

examinat unilateral și tendențios probele din dosar.

Cu referire la cele invocate de recurent, reieșind din aceeași jurisprudență constantă

a Curții Europene, Colegiul penal reiterează că motivarea hotărârii este un proces de

analiza și sinteza a actelor și lucrărilor dosarului care nu presupune în mod necesar

expunerea tuturor elementelor de amănunt, atîta timp cît sunt valorificate toate aspectele

relevante din punct de vedere probatoriu și sunt menționate componentele obligatorii ale

unei motivări a hotărârii penale, așa cum s-a procedat, de altfel, în cauza de față. Investită

cu o situație de fapt, instanța de apel, ca urmare a efectuării cercetării judecătorești, a

expus situația de fapt reținută și a concluzionat corect ca aceasta se circumscrie încadrării

juridice în baza art. 155, 179 alin. (2) și 2011 alin. (1) Cod penal.

În continuare, instanța de recurs în aceiași ordine de idei specifică că, așa cum

rezultă din textul deciziei atacate, se constată că instanța de apel și-a motivat decizia în

8

conformitate cu prevederile art. 417 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură penală, astfel,

decizia cuprinde temeiurile de fapt și de drept care au dus, la caz, la respingerea

apelurilor declarate de inculpat și avocatul acestuia, ca nefondate și admiterea apelului

acuzatorului de stat, casarea parțială a sentinței și pronunțarea unei noi hotărîri potrivit

căreia Osadcii S. a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 2011 alin. (1) Cod

penal la 2 ani închisoare, iar în baza art. 84 Cod penal pedeapsa definitivă lui Osadcii S.

i-a fost stabilită de 4 ani închisoare, cu executarea acesteia în penitenciar de tip

semiînchis.

La fel, instanța de recurs reține că, în conformitate cu prevederile art. 414 Cod de

procedură penală, instanța de apel, judecînd apelul, a verificat legalitatea și temeinicia

hotărîrii atacate pe baza probelor examinate de prima instanță și conform materialelor din

dosar, ajungînd la concluzia corectă că sentința atacată urmează a fi parțial casată, din

considerentele expuse pe larg în pct. 9 al prezentei decizii.

Or, în fapt, decizia instanței de apel corespunde tuturor prevederilor legii de

procedură penală, ea fiind legală și întemeiată.

În același context, în vederea respingerii argumentelor din recurs invocate de

inculpat privitor la chestiunea de apreciere a probelor, instanța de recurs amintește că la

etapa judecării recursului nu analizează conținutul mijloacelor de probă, nu dă o nouă

apreciere materialului probator și nu stabilește o altă situație de fapt, decît cea constatată

de instanțele ierarhic inferioare, acestea fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond și

de apel. Deci, Colegiul penal nu va examina criticile referitoare la presupusa greșită

reținere, pe baza probelor administrate în cauză, a anumitor elemente faptice, ci va

verifica, prin raportare la situația de fapt stabilită de instanța de fond și cea de apel,

corectitudinea condamnării inculpatului privind învinuirea imputată acestuia prin

rechizitoriu.

Mai mult, în lumina jurisprudenței constante a Colegiului penal al Curții Supreme

de Justiție, se reține că regula generală desprinsă din dispozițiile art. 427 alin. (1) Cod de

procedură penală, prevede că la această etapa instanța de recurs verifică erorile de drept

comise de instanțele de fond și de apel, în baza temeiurilor stipulate expres de norma

respectivă, dar nu apreciază sau face o reapreciere a stării de fapt reținute în speță.

Totodată, Colegiul penal pe această linie de considerente specifică că, pentru a

constitui caz de casare eroarea de fapt trebuie să fie gravă, adică, pe de o parte, să fi

influențat asupra soluției cauzei, iar pe de altă parte să fie vădită, neîndoielnică. Eroarea

gravă de fapt nu privește dreptul de apreciere a probelor, ci discrepanța între cele reținute

de instanță și conținutul real al probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente ce au avut

drept consecință pronunțarea altei soluții decît cea pe care materialul probator o susține.

În cauza deferită judecății o atare eroare nu a fost constatată de către instanța de

recurs.

Prin urmare, opozabil celor enunțate de recurent, Colegiul penal, verificînd

suplimentar materialele dosarului, specifică că, judecînd apelul, instanța de apel a

examinat cauza sub toate aspectele, complet și obiectiv, adoptînd o soluție corectă de

menținere a sentinței în partea condamnării lui Osadcii S. în baza art. 155 și 179 alin. (2)

9

Cod penal și dispunerea, totodată, a condamnării ultimului și în baza art. 2011 Cod penal,

care este argumentată și corespunzătoare cumulului de probe administrate și nemijlocit

verificate în ședințele de judecată în condițiile art. 100 alin. (4) Cod de procedură penală

și, totodată, care au fost just apreciate prin prisma art. 101 Cod de procedură penală, din

punct de vedere al pertinenței, utilității, concludenții, veridicității și coroborării reciproce,

în baza cărora s-au stabilit cu certitudine că inculpatul a săvîrșit infracțiunile

nominalizate în circumstanțele descrise în rechizitoriu.

Cu privire la criticele inculpatului precum că instanța de apel a dispus condamnarea

lui în baza art. 155 și 179 Cod penal, fără a se expune argumentat asupra declarațiilor

date de familia Gomaniuc, Colegiul penal le apreciază drept nefondate întrucît potrivit

textului deciziei recurate se constată că instanța de apel verificînd subsidiar declarațiile

martorilor: Gomaniuc S., Gomaniuc V. și Gomaniuc L., le-a descris în textul deciziei și a

apreciat că cele spuse de martorii respectivi coroborează cu celelalte probe acumulate la

dosar și demonstrează vinovăția lui Osadcii de cele incriminate.

Tot aici, Colegiul penal reține că aceste critici sunt vădit neîntemeiate, menționînd

că, în speță, au fost administrate și alte probe suficiente care dovedesc indubitabil

vinovăția lui Osadcii S. în comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 155 și 179 alin. (2) și

2011 alin. (1) Cod penal, și anume, aceasta se conchide din declarațiile date de părțile

vătămate Ceban E., Ceban N. și Gomaniuc L., declarațiile martorilor: Ceban P., Afteni

V., Medialcova O., Ceban R., Gomaniuc V., Gomaniuc S. și Malanca M. De asemenea,

vinovăția lui Osadcii S. a fost statuată de instanțele ierarhic inferioare și reieșind din

următoarele probe puse la baza condamnării inculpatului:

- procesul verbal de confruntare între partea vătămată Gomaniuc L. și Osadcii S. din

20 decembrie 2010 prin care se atestă intrarea ilegală a inculpatului în antreul familiei

Gomaniuc (vol. I, f.d. 87-88);

- procesul-verbal de verificare a declarațiilor părții vătămate, Gomaniuc S. cu foto-

tabel din 07 mai 2011 (vol. I, f.d. 133);

- procesul-verbal de verificare la locul infracțiunii a declarațiilor martorului,

Gomaniuc S. cu foto-tabel din 07 mai 2011 (vol. I, f.d. 142-143);

- procesul-verbal de verificare la locul infracțiunii a declarațiilor martorului,

Gomaniuc D., cu foto-tabel din 07 mai 2011, prin care se atestă că inculpatul a intrat în

antreul apartamentului unde îi numea cu cuvinte necenzurate pe familia Gomaniuc (vol.

I, f.d. 144-145);

- fișa de avertisment din 30 aprilie 2011, prin care inculpatul a fost avertizat oficial

de CPR Căușeni de a nu intra în conflict, de a nu o numi cu cuvinte injurioase și de a nu o

maltrata pe mama sa, Ceban E. (vol. I, f.d. 164);

- Cartea de imobil prin care se confirmă că în apartamentul nr. xx din str. x.

xxxxxxxxx, x, or. xxxxxx domiciliază Ceban E. (vol. I, f.d. 170-171);

- Hotărîrea Judecătoriei Căușeni nr.2-347/06 din 07 decembrie 2006 prin care a fost

recunoscut dreptul de proprietate în devălmășie a fiului Osadcii S. asupra apartamentului

nr. xx din or. xxxxxx, str. xxxxxxxxxx nr. x. pe care mama acestuia, Ceban E. îl deținea

cu drept de proprietate (vol. I, f.d. 172-173);

10

- Hotărârea Judecătoriei Căușeni nr.347/2007 din 28 martie 2007 prin care a fost

partajat apartamentul nr. xx din str. xxxxxxxxxx nr. x, or. xxxxxxx prin atribuirea în

proprietatea lui Osadcii S. odaia locativă cu suprafața de 16,2 m.p. la prețul de 6022.84

lei, iar mamei acestuia, Ceban E. odaia locativă cu suprafața de 14.2 m.p. la prețul de

5279.28 lei (vol. I, f.d. 171);

- procesul-verbal de cercetare la fața locului, cu planșa fotografică din 06 mai 2011

din apartamentul nr. xx din str. xxxxxxxxxx, nr. x. or. Căușeni (vol. I, f. d. 194-196);

- fișa de evidență a lucrului de profilaxie nr.35/10 din 23 august 2010 prin care se

atestă că Osadcii S. a fost luat la evidență ca scandalagiu familiar (vol. I, f.d. 198);

- Ordonanța de protecție din 13 august 2010 și ordonanța de prelungire a ordonanței

de protecție din 17 noiembrie 2010 a victimei violenței în familie Ceban E. față de

agresorul Osadcii S. (vol. I., f.d. 199-200):

- raportul de expertiză medico-legală nr. 108/D-2011 din 25 mai 2011 prin care

expertul a conchis că la examinarea medico-legală a părții vătămate Ceban E. s-au

depistat echimoză și excoriație pe dreapta, care au fost pricinuite prin acțiunea traumatică

cu un obiect contondent dur, cu suprafața de interacțiune limitată, posibil la timpul și

circumstanțele indicate și se califică ca leziuni corporale fără cauzarea prejudiciului

sănătății (vol. I, f.d.228);

- răspunsul medicului psihiatru din 06 decembrie 2010 la demersul organului de

urmărire penală, prin care se atestă că Osadcii S. a fost scos de la evidența medicului

psihiatru (vol. I, f.d. 68-69);

- răspunsul medicului psihiatru și narcolog din 13 iunie 2011, potrivit căruia se

confirmă că inculpatul nu se află la evidența acestor specialiști (vol. I, f.d.265);

- caracteristica negativă a inculpatului de la locul de trai (vol. I, f.d.266);

- revendicarea pe numele inculpatului prin care se atestă lipsa antecedentelor penale;

- copia sentinței Judecătoriei Căușeni din 05 decembrie 2003 privind condamnarea

lui Osadcii S. în baza art.186 alin.(2) lit. c) și d) Cod penal (f.d.73-74, 268-269), prin care

se atestă caracteristica negativă a inculpatului;

- explicațiile și lămuririle depuse de Gumaniuc L. la CPS Căușeni (f.d.l6-18).

În opinia Colegiului penal criticele recurentului referitor la lipsa elementelor

constitutive ale infracțiunilor nominalizate supra, sunt vădit nefondate și nu sunt

incidente cazului supus judecării, din motivul că instanțele inferioare au făcut o analiză

completă și obiectivă a tuturor probelor administrate la toate fazele procesului penal,

stabilind corect vinovăția inculpatului de comiterea infracțiunilor incriminate în baza art.

155 și 179 Cod penal.

Față de cele ce preced, instanța de recurs reiterează că instanța de apel corect a

dispus respingerea apelurilor declarate de inculpat și apărătorul acestuia, apreciind

argumentele expuse în textul cererilor de apel, drept nefondate, din motiv că probele

nominalizate mai sus, cert dovedesc faptul că inculpatul a comis infracțiunile prevăzute

de art. 155 și 179 alin. (2) Cod penal în circumstanțele descrise amănunțit în rechizitoriu.

În esență, toate acestea conturează convingerea fermă a instanței de recurs că

inculpatul se face vinovat de comiterea infracțiunilor imputate prin actul de învinuire și

11

cel de sesizare a instanței și urmează să execute pedeapsa stabilită de instanța de apel, în

volum deplin.

În continuare, revenind la textul recursului se reține că recurentul critică soluția

instanței de apel, de altfel și cea a primei instanțe, deoarece în privința lui nu a fost

individualizată corect pedeapsa stabilită în baza art. 155, 179 alin. (2) și 2011 alin. (1)

Cod penal, pretinsa eroare fiind încadrată de legea procesual penală în temeiul prevăzut

de pct. 10) al alin. (1) din art. 427, potrivit căruia hotărîrile instanței de apel pot fi supuse

recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel, în cazul

cînd s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale.

Așadar, Colegiul penal consideră că temeiul pentru recurs invocat de recurent nu

este incident în prezenta cauză, iar instanțele ierarhic inferioare și-au motivat just soluția

adoptată, acordînd deplină eficiență prevederilor art. 61 și 75 Cod penal la soluționarea

chestiunii cu privire la individualizarea pedepsei în privința inculpatului, stabilite

conform sancțiunii articolelor imputate acestuia prin rechizitoriu, iar în sprijinul statuării

respective se relevă următoarele.

Prin urmare, în cazul săvîrșirii unei infracțiuni instanța de judecată este singură în

măsură să înfăptuiască nemijlocit acțiunea de individualizare a pedepsei pentru

infractorul care a comis această infracțiune, avînd deplina libertate de acțiune în vederea

realizării operațiunii respective, ținînd seama de regulile și principiile prevăzute de Codul

penal, la stabilirea felului, duratei ori a cuantumului pedepsei.

Pedeapsa aplicată inculpatului trebuie să fie echitabilă, legală și individualizată,

capabilă să restabilească echitatea socială și să realizeze scopurile legii penale și pedepsei

penale, potrivit art. 61 Cod penal, în strictă conformitate cu dispozițiile părții generale a

Codului penal și stabilirea pedepsei în limitele fixate în partea specială.

Limitele termenelor de pedeapsă, prevăzute în partea specială sînt determinate de

încadrarea juridică a faptei și reflectă gravitatea infracțiunii săvîrșite. Gravitatea acesteia

constă în modul și mijloacele de săvîrșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în

care fapta a fost comisă, de urmările produse sau care s-ar fi putut produce în urma

săvîrșirii infracțiunii. Categoria și termenul (limita) de pedeapsă ce urmează a fi stabilit

este în dependență de circumstanțele atenuante și agravante, prevăzute de art.76 – 77 Cod

penal, precum și, efectele acestora prescrise în art. 78 Cod penal.

Aceste criterii generale și speciale privind individualizarea pedepsei, au fost

valorificate de instanțele ierarhic inferioare anume în această ordine, fiindu-i stabilit

inculpatului termenul de pedeapsă prevăzute de art. 2011 alin. (1) Cod penal, de 2 ani

închisoare, adică în limitele sancțiunii normei respective, și menținînd pedepsele stabilite

de instanța de fond pe capetele de acuzare imputate lui Osadcii S. în baza:

- art. 179 alin. (2) Cod penal la 2 ani închisoare;

- art. 155 Cod penal la 2 ani închisoare.

Prin urmare, conform art. 84 alin. (1) Cod penal, pedeapsa definitivă stabilită

inculpatului a fost de 4 ani închisoare, cu executarea acesteia în penitenciar de tip

semiînchis. Or, instanța de recurs consideră întemeiate motivele instanței ierarhic

inferioare, în susținerea poziției cu privire la aplicarea în privința inculpatului a unei

12

pedepse sub formă de închisoare, reieșind din circumstanțele cauzei și personalitatea

celui vinovat. Așadar, modalitatea de executare aleasă și cuantumul pedepsei aplicate

inculpatului Osadcii S., pentru infracțiunile imputate acestuia, este în acord cu principiul

proporționalității avînd în vedere faptele comise și urmările produse.

Din acest punct de vedere se conchide că, de fapt, în cauză nu s-a comis erorile de

drept prevăzute în pct. 6), 8) și 10) alin. (1) al art. 427 Cod de procedură penală, deci, nu

persistă temeiuri de casare a soluției adoptate. Avînd în vedere considerentele expuse și

raportînd situația reținută în cauză, la prevederile art. 432 alin. (2) Cod de procedură

penală, Colegiul penal concluzionează că la judecarea cauzei în ordine de apel, instanța

de apel a respectat prevederile legale relevante, prescrise de art. 414-419 Cod de

procedură penală, iar recursul declarat de inculpat este inadmisibil.

Pe cale de consecință, în contextul celor expuse, Colegiul penal conchide că

concluziile la care a ajuns instanța ierarhic inferioară privitor la vinovăția inculpatului

este corectă și corespunde materialului probator.

În virtutea considerentelor expuse supra, constatînd că în cauză există o concordanță

deplină între probele administrate și situația de fapt stabilită de instanța de fond și cea de

apel în privința lui Osadcii S. nefiind identificată de instanța de recurs prezența vreunei

erori judiciare, care ar putea servi drept temei de casare a deciziei recurate, Colegiul

penal consideră ca fiind neîntemeiate criticile formulate de către inculpat în cererea de

recurs ordinar deferit spre examinare.

penal

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de inculpatul Osadcii Sergiu xxxxxx,

împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 04 decembrie 2014, în

propria cauză penală, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată integral la 21 mai 2015.

Președinte URSACHE Petru

Judecător NICOLAEV Ghenadie

Judecător MORARU Petru

13