4-1re-65/2017 — art. 145 alin. 2 lit. e, j CP

4-1re-65/2017 — art. 145 alin. 2 lit. e, j CP (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul nr. 4-1re-65/2017

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

01 august 2017 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte: Petru Ursache

Judecători: Nadejda Toma, Ghenadie Nicolaev, Constantin Alerguș și Moraru

Petru,

examinând admisibilitatea în principiu a recursului în anulare declarat de

avocatul Postica Serghei în numele condamnatului Josu Nicolae, prin care se

solicită casarea sentinței Judecătoriei Ialoveni din 20 ianuarie 2016, deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 10 martie 2016 și deciziei

Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție din 19 iulie 2016 în cauza penală

privindu-l pe

Josu Nicolae XXXXX, născut la

XXXXX, originar și domiciliat în s.

XXXXX, r-nul XXXXX.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 16.10.2015 – 20.01.2016;

Instanța de apel: 12.02.2016 – 10.03.2016;

Instanța de recurs: 13.05.2016 – 19.07.2016;

Instanța de recurs în anulare: 03.02.2017 – 01.08.2017.

CONSTATĂ:

fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 145 alin. (2)

lit. a), e) și j) Cod penal în baza acestei legi i-a fost stabilită pedeapsa de 17 ani

închisoare cu ispășirea acesteia în penitenciar de tip închis.

ebrietate alcoolică, la 16 iulie 2015, aproximativ la orele 22:00, intrând în casa

sa din s. XXXXX, r-nul XXXXXX, unde se afla Bivol Vasile, i-a aplicat ultimului

câteva lovituri cu pumnii, apoi l-a scos afară din domiciliu și din motivul că Bivol

Vasile intenționa să întrețină un raport sexual cu mama lui Josu Maria,

aflându-se pe pragul casei la înălțimea de 1,60 metri (8 scări) l-a aruncat pe

Bivol Vasile în ograda în fața casei. Continuându-si acțiunile sale criminale,

folosindu-se de starea de neputință a lui Bivol Vasile, care era în stare de

1

ebrietate avansată, și ca urmare a leziunilor corporale primite fapt confirmat

prin raportul de expertiza medico-legala, i-a mai aplicat acestuia cu pumnii și

picioarele multiple lovituri peste diferite părți ale corpului, lăsându-l pe Bivol

Vasile la pământ fără cunoștință.

Tot atunci și tot acolo, continuându-și acțiunile sale criminale Josu Nicolae,

târându-l de umeri l-a scos din ograda gospodăriei sale pe Bivol Vasile, care în

acel moment se afla fără cunoștință, aproximativ la o distanta de 50 m, unde în

stradă cu ajutorul unei pietre premeditat cu scop de a-l omorî, folosindu-se de

starea de neputință a lui Bivol Vasile și cu o cruzime deosebită i-a aplicat

ultimului multiple lovituri în regiunea capului, care în urma leziunilor corporale

primite a decedat pe loc.

inculpatului Josu Nicolae și inculpatul, care au solicitat casarea acesteia, cu

pronunțarea unei noi hotărâri prin care inculpatului să-i fie recalificată acțiunea

din art. 145 în art. 146 Cod penal. Apelanții au invocat că, instanța de judecata nu

a luat în considerație faptul că, Josu Nicolae a recunoscut vina și că și-a apărat

mama de la un eventual viol de către Bivol Vasile. Totodată, instanța de judecată

la stabilirea pedepsei nu a luat în considerație faptul, că inculpatul a recunoscut

vina în cele incriminate, se căiește sincer de cele comise, a cooperat activ cu

organele de urmărire penală, este caracterizat pozitiv la locul de trai.

2016, au fost respinse ca nefondate apelurile inculpatului Josu Nicolae și

apărătorului acestuia, Serghei Postica, cu menținerea sentinței.

încadrarea acțiunilor inculpatului Josu Nicolae în dispoziția art. 145 alin. (2)

lit. a), e), j) Cod penal, indicând că obiectul juridic special al infracțiunii

prevăzute la art. 145 Cod penal, îl formează relațiile sociale cu privire la viața

persoanei.

Din punctul de vedere al laturii subiective, infracțiunea prevăzută la

art. 145 Cod penal, este săvârșită cu intenție directă sau indirectă. În general,

intenția de a săvârși omorul se poate deduce din următoarele împrejurări de

fapt: folosirea unor mijloace apte de a produce moartea; locul sau regiunea

corporală unde au fost aplicate loviturile ori asupra căreia s-a acționat; numărul

intensitatea și repetabilitatea loviturilor ori a altor acte de violență exercitate

asupra victimei; perseverența făptuitorului în exercitarea violențelor; natura

relațiilor dintre făptuitor și victima anterioare săvârșite faptei; atitudinea

făptuitorului după săvârșirea faptei; locul și timpul săvârșirii infracțiunii;

particularitățile victimei; nivelul de instruire, experiența de viață, cunoștințele

profesionale, aptitudinile făptuitorului etc.

A mai reținut instanța de apel că la încadrarea juridică a acțiunilor

criminale ale inculpatului Josu Nicolae instanța de judecată a ținut cont de faptul

că, la înaintarea ordonanței de punere sub învinuire în baza art. 145 alin. (2)

lit. a), e) și j) Cod penal, învinuitul Josu Nicolae a declarat că învinuirea îi este

2

clară, vina în comiterea infracțiunii o recunoaște parțial și anume că l-a bătut pe

Bivol Vasile, aplicându-i lovituri cu mâinile și picioarele peste diferite părți ale

corpului, că l-a aruncat de pe scări de la înălțime aproximativ 2 metri, după care,

fiind în stare de șoc, l-a scos, târându-l de subțiori din ograda gospodăriei lui,

unde în stradă la o distanta de 20-50 metri a văzut că Bivol Vasile respira,

gândindu-se ca își va reveni, lăsându-l în stradă fără cunoștință. Menționează

faptul că lovituri peste diferite părți ale corpului sau la cap cu sapa, piatra sau

alte obiecte n-a aplicat. La fel, declară că în acea zi se afla în stare de ebrietate

alcoolica și nu-și dădea seama de acțiunile sale, însă dacă era treaz nu se

întâmpla lucrul dat. De cele comise se căiește și îi pare rău (f. d. 153).

Referitor la solicitarea apărătorului că acțiunile inculpatului să fie

reîncadrate în dispoziția art. 146 Cod penal — omor in stare de afect, instanța de

apel a respins aceste argumente din următoarele considerente: inculpatul era în

stare de ebrietate alcoolică, circumstanța care se va exclude în corelație cu stare

de afect, acțiunile lui Bivol Vasile nu erau exprimate prin pericol deosebit după

gravitate pentru Josu M., venind în ajutorul mamei sale Josu Nicolae, deși a reușit

a-l scoate afara pe Bivol Vasile fără careva necesitate în mod intenționat l-a

aruncat de pe prag și deși conflictul se consumase, după aceasta a trecut un

anumit timp, el a coborât în ogradă unde fără a avea necesitate a continuat a

aplica violența față de partea vătămata care de fapt era fără mișcare. Înțelegând

și văzând că Bivol Vasile nu opune careva rezistență și profitând de starea de

neputință evidentă a victimei datorită faptului aflării în inconștiență, dorind a-și

duce intențiile criminale la bun sfârșit, l-a târât în drum pe o distanta de 30-50

m., având timp suficient de a se resemna și de a înceta faptele infracționale,

continuând acțiunile criminale și cu o deosebita cruzime i-a aplicat mai multe

lovituri cu o piatra peste cap, în așa mod intenționat l-a lipsit de viață.

Astfel, ținând cont de faptul că intenția de omucidere a fost realizată în trei

etape diferite prin care inițial conflictul a fost epuizat prin scoaterea lui Bivol

Vasile din casă, acțiuni care după un anumit timp au fost reluate în ogradă și care

sau finalizat în strada la o distanță semnificativă de la casa lui Josu Nicolae, fapte

ce nu pot fi catalogate ca stare de afect survenit în mod subit, aceste acțiuni se

încadrează în omor intenționat.

Instanța de apel, analizând declarațiile inculpatului Josu Nicolae date atât în

cadrul urmăririi penale cât și în cadrul ședințelor de judecată și a martorului

Josu Maria, mama inculpatului, date în cadrul urmăririi penale, cât și în cadrul

cercetării judecătorești și studiind materialele dosarului în cauză, s-a stabilit că

partea vătămată Bivol Vasile n-a provocat acte de violență și insulte grave ori

alte acte ilegale sau morale față de inculpat sau față de Josu Maria. Astfel din

materialele dosarului penal în cauză s-a stabilit cu certitudine, că omorul lui

Bivol Vasile nu a fost comis în stare de afect, deoarece starea emoțională a

psihicului inculpatului a depășit limitele normalității. Cu atât mai mult, că

inculpatul la urmărirea penală a declarat că în acea zi se afla în stare de ebrietate

alcoolică și nu-și dădea seama de acțiunile sale, însă daca era treaz nu se

întâmpla lucrul dat.

3

În ședința instanței de fond și în cea de apel, s-a stabilit că aplicarea

loviturilor s-a început spontan, dar au decurs intr-o durată de timp și s-a

terminat în drum, la distanta de 50 m de la casa familiei Josu, aplicându-i

ultimului cu o piatră lovituri peste cap. De asemenea, numărul de lovituri,

densitatea lor, forța lor și durata aplicării lor stabilite în rapoartele de expertiză

medico-legală s-a stabilit cu certitudine că perioada aplicării lor nu a fost de

scurtă durată și spontană.

Astfel, din cele relatate, premeditarea, profitarea de starea de neputință a

victimei și cruzimea deosebită, este dovedită prin probe pertinente și

concludente și instanța de apel a ajuns la concluzia că prin acțiunile intenționate

ale lui Josu Vasile s-a săvârșit infracțiunea prevăzută de art. 145 alin. (2) lit. a),

e) și j) Cod penal, adică omorul unei persoane săvârșită cu premeditare, cu o

deosebită cruzime, profitând de starea de neputință a victimei și instanța corect

a încadrat acțiunile lui în dispoziția acestei norme.

Totodată, în urma celor expuse, instanța de apel a respins argumentul

apărătorului, precum că încă de la etapa urmăririi penale, acuzatorul de stat

intenționat a calificat acțiunile inculpatului în dispoziția art. 145 alin. (2) lit. a),

e), j) Cod penal, pentru ca ultimul să nu recunoască vina și în acest sens pentru a

împiedica examinarea cauzei într-o procedură simplificată, în baza art. 364/1

Cod de procedură penală, deoarece acțiunile lui corect se încadrează în

dispoziția articolului dat, ori inculpatul putea solicita examinarea cauzei în baza

probelor administrate la urmărirea penală indiferent de învinuirea care i s-a

adus.

La stabilirea măsurii de pedeapsă instanța de apel a reținut prevederile

art. 61, 75-78 Cod penal, ținând cont de gravitatea infracțiunilor comise,

circumstanțele atenuante și agravante, personalitatea celui vinovat.

Inculpatul a săvârșit o infracțiune care se califică ca excepțional de gravă

pentru care legea prevede pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de la

15 la 20 ani sau cu detenție pe viață.

Potrivit art. 75 alin. (2) Cod penal, o pedeapsa mai aspră, din numărul celor

alternative prevăzute pentru săvârșirea infracțiunii, se stabilește numai în cazul

în care o pedeapsă mai blândă, din numărul celor menționate, nu va asigura

atingerea scopului pedepsei.

Careva circumstanțe atenuante și agravante în privința inculpatului Josu

Nicolae, instanța nu a reținut, la locul de trai se caracterizează satisfăcător.

Anterior nu a fost judecat și nu dispune de antecedente penale.

În asemenea circumstanțe, instanța de apel a conchis, că prima instanță

corect a stabilit pedeapsa inculpatului sub formă de închisoare pe un termen de

17 ani, cu executarea în penitenciar de tip închis, ca fiind una rezonabilă,

echitabilă și pe măsură să atingă scopul urmărit de pedeapsa penală.

Josu Nicolae și avocatul Postica Serghei în numele inculpatului.

4

6.1. Inculpatul Josu Nicolae, făcând trimitere la prevederile art. 427 alin. (1)

pct. 6), 10) Cod de procedură penală, a solicitat casarea acesteia, cu transmiterea

cauzei penale la rejudecare în instanța de apel, motivând că instanța de apel nu

s-a expus asupra tuturor motivelor invocate în apel și infracțiunea a fost

săvârșită în stare de afect;

6.2. Avocatul Postica Serghei în numele inculpatului Josu Nicolae, făcând

trimitere la prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6), 12), 16) Cod de procedură

penală, a solicitat casarea acesteia, cu transmiterea cauzei penale la rejudecare

de către aceiași instanță de apel. Recurentul invocă aceleași motive indicate în

apel (pct. 3).

penală, procurorul a depus referință privind opinia sa asupra recursurilor

declarate de avocatul Postica Serghei în numele inculpatului Josu Nicolae și de

ultimul, solicitând respingerea acestora ca inadmisibile, deoarece în recursuri se

invocă dezacordul cu modalitatea de apreciere a probelor de către instanța de

apel, motive ce nu se conțin în temeiurile prevăzute de art. 427 alin. (1) Cod de

procedură penală. Totodată, recurenții nu indică concrete erori de drept.

2016, au fost admise recursurile ordinare declarate de către avocatul Postica

Serghei în numele inculpatului Josu Nicolae și de ultimul, casată parțial sentința

Judecătoriei Ialoveni din 20 ianuarie 2016 și decizia Colegiului penal al Curții de

Apel Chișinău din 10 martie 2016, în cauza penală în privința lui Josu Nicolae

Vasile, în latura penală, rejudecată cauza și pronunță o nouă hotărâre, potrivit

căreia: Josu Nicolae a fost recunoscut vinovat în comiterea infracțiunii prevăzute

de art. 145 alin. (2) lit. e), j) Cod penal, stabilindu-i pedeapsa de 16 ani

închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.

împrejurările menționate în partea descriptivă a sentinței instanței de fond și

deciziei instanței de apel, inclusiv cele reproduse în pct. 2. și 4.1. din decizie,

relevă în mod concludent că ambele instanțe au constatat și apreciat

circumstanțele de fapt și de drept privind învinuirea înaintată inculpatului și

încadrarea juridică a acțiunilor infracționale ale lui în baza art. 145 alin. (2)

lit. a), e), j) Cod penal, ca omorul unei persoane cu premeditate, profitând de

starea de neputință cunoscută sau evidentă a victimei, săvârșit cu o deosebită

cruzime, în strictă conformitate cu prevederile normelor de procedură penală și

prescripțiilor de drept material, prin prisma cumulului de probe anexate la

dosar și apreciate de instanța de fond și de apel.

Potrivit argumentelor invocate, recursurile ordinare sunt întemeiate doar

pe critica modului în care instanțele de judecată au estimat circumstanțele

cauzei.

În acest sens instanța de recurs a menționat că, pornind de la relevanțele

art. 27, 414 alin. (1) și (2) Codului de procedură penală, judecătorul apreciază

5

probele în conformitate cu propria sa convingere, formată în urma cercetării

tuturor probelor administrate.

Instanța de apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii

atacate pe baza probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din

dosar, și oricăror probe noi prezentate instanței de apel sau cercetează

suplimentar probele administrate de instanța de fond, instanța de apel poate da

o nouă apreciere probelor din dosar.

Astfel, instanța de recurs a menționat, că activitatea instanțelor de fond și

de apel doar privind aprecierea sau reaprecierea circumstanțelor cauzei în alt

sens decât cel pe care îl propun avocatul și inculpatul, este o competență legală a

acestor instanțe care, nefiind temei de drept din numărul celor incluse în art.

427 Cod de procedură penală, nici nu poate fi supusă criticii prin intermediul

recursului ordinar.

Instanța de recurs a mai statuat că, potrivit jurisprudenței CtEDO, în

asemenea situație, nu se mai impune o reevaluare a conținutului mijloacelor de

probă, acestea demonstrând cu prisosință soluția dată de prima instanță. Or, în

cazul în care instanța de fond și-a motivat decizia luată, arătând în mod concret

la împrejurările, care confirmă sau infirmă o acuzație penală, pentru a permite

părților să utilizeze eficient orice drept de recurs eventual, o curte de recurs

poate, în principiu, să se mulțumească de a relua motivele jurisdicției de primă

instanță (hotărârea CtEDO Garcia Ruis c. Spaniei, Helle c. Finlandei).

Totodată, potrivit procesului-verbal al ședinței de judecată, avocatul nu a

invocat în ședința instanței de apel probe noi și nu a solicitat audierea

persoanelor interogate în prima instanță, inclusiv cele la care se referă în recurs,

în conformitate cu prescripțiile din art. 413 alin. (4) și 414 alin. (3) Cod de

procedură penală, astfel încât instanța de apel întemeiat a respins demersul

apărării în sensul vizat (pct. 3.-5. din decizie). Asupra acestui proces-verbal nu

au fost aduse obiecții, în conformitate cu prescripțiile din art. 336 alin. (6), (7)

Cod de procedură penală și, astfel, informațiile inserate în actul procedural vizat

sunt prezumate a fi veridice.

Referitor la dezacordul recurenților prind semnele calificative ,,profitând de

starea de neputință sau evidentă a victimei” și ,,deosebită cruzime”, instanța de

recurs a menționat că, atât instanța de fond, cât și instanța de apel corect au

calificat acțiunile inculpatului în baza art. 145 alin. (2) lit. e), j) Cod penal, ori

potrivit declarațiilor inculpatului, după ce victima a fost scoasă din casă și

aruncată de pe scări în curte, ultimul din cauza leziunilor provocate și a stării de

ebrietate avansate confirmată prin raportul de constatare medico-legală

nr. 1541 din 17 iulie 2015 - 23 septembrie 2015, prin care s-a stabilit că la

cercetarea toxico - narcologică în sângele lui Bivol Vasile s-a depistat 3,31% de

alcool etilic, nu a mai opus careva rezistență, fapt ce denotă starea de neputință

evidentă a victimei.

De asemenea, conform pct. 5.9 al Hotărâri Plenului CSJ nr. 11 din 24

decembrie 2012 „Cu privire la practica judiciară în cauzele penale referitoare la

6

infracțiunile săvârșite prin omor (art. 145- 148 CP al RM)”, cruzimea deosebită

demonstrează intenția făptuitorului de a-i cauza victimei suferințe - de ordin

fizic sau psihic - care sunt intense, inutile și prelungite în timp. Cauzarea unor

plăgi multiple (când există probe suficiente care dovedesc intenția de a comite

omorul cu deosebită cruzime) demonstrează manifestarea cruzimii deosebite la

săvârșirea omorului.

Potrivit rapoartelor de expertiză medico-legală (f. d. 54-60) decesul lui

Bivol Vasile a survenit în rezultatul traumei cranio-cerebrale deschise: edem

postraumatic, echimoze, plăgi contuze în regiunea feței și părții piloase a

capului, plăgi zdrobite pe față, cu revărsare sanguine în moi adiacente și

țesuturile epicraniene, fractură deschisă bolții, craniului, lezarea durei mater, cu

revărsare sangvine subarahnoidiene, intracerebrale focare de contuzie și

delacerare cerebrală, care au fost produse prin acțiune traumatică a unui obiect

contodent dur cu suprafața de impact liniară și îngustă, posibil în circumstanțele

indicate, au prezentat pericol pentru viață, sunt în legătură cauzală directă cu

survenirea decesului și în comun se califică ca vătămare gravă.

Astfel, instanța de recurs a menționat că, acțiunile inculpatului corect au

fost calificate ca în baza art. 145 alin. (2) lit. e), j) Cod penal, ca omorul unei

persoane profitând de starea de neputință cunoscută sau evidentă a victimei,

săvârșit cu o deosebită cruzime.

Prin urmare, instanțele de fond, în raport cu motivele invocate în recursul

ordinar, nu au comis erori de drept și de fapt, decizia instanței de apel conține

motive clare și legale pe care se întemeiază, că în acțiunile inculpatului sunt

întrunite elementele infracțiunii prevăzute de art. 145 alin. (2) lit. e), j) Cod

penal, iar recursurile ordinare sunt neîntemeiate în aspectul vizat.

Cu referire la condamnarea inculpatului și în baza lit. a) din alin. (2)

art. 145 Cod penal, instanța de recurs a menționat că, omorul urmează a fi

calificat ca săvârșit cu premeditate, dacă a fost plănuit din timp, dacă făptuitorul

a conștientizat nu doar acțiunile pe care trebuie să le îndeplinească, dar și

rezultatul final al acestora.

Potrivit jurisprudenței naționale, omorul săvârșit cu premeditare

presupune întrunirea concomitentă a trei condiții:

1) trecerea unui interval de timp din momentul luării hotărârii de a săvârși

omorul și până la momentul executării infracțiunii;

2) în acest interval de timp, făptuitorul trebuie să mediteze, să-și

concentreze forțele sale psihice în vederea asigurării reușitei acțiunii sale;

3) în acest interval de timp, făptuitorul trebuie să treacă la săvârșirea unor

acte de pregătire de natură să întărească hotărârea luată și să asigure realizarea

ei.

Referitor la prima condiție de acest gen, pentru a considera omorul ca fiind

săvârșit cu premeditare, este necesar să se constate că luarea hotărârii de a

săvârși omorul a premers (a precedat) cu o anumită perioadă de timp săvârșirea

faptei.

7

Durata acestui interval de timp nu este fixă și nici nu poate fi dinainte

stabilită

În fiecare caz, instanța de judecată va constata dacă această condiție este

sau nu îndeplinită, ținând seama de împrejurările concrete ale cauzei și,

îndeosebi, de particularitățile subiective ale făptuitorului, deoarece, în funcție de

aceste particularități, o persoană poate avea nevoie de un interval mai mare de

timp pentru a chibzui, pe când o altă persoană poate chibzui cu multă eficiență

chiar într-un interval de timp mai scurt.

Cât privește cea de-a doua condiție de realizare a premeditării, aceasta

presupune, în esență, că hotărârea infracțională este luată după un prealabil

examen comparativ al motivelor pozitive și negative, precum și al rezultatelor

ilicite dorite și nedorite de subiect.

Premeditarea nu trebuie echivalată cu intenția premeditată. Pentru a exista

premeditare nu este suficient ca făptuitorul să fi luat pur și simplu mai dinainte

hotărârea de a omorî.

În acest caz, vom avea o intenție premeditată care nu poate conta, de una

singură, la calificarea faptei de omor conform art. 145 alin. (2) lit. a) Cod penal.

Existența agravantei prevăzute de această normă presupune prezența unui

complex de condiții de realizare a premeditării (enunțate mai sus), care privesc

atât latura subiectivă, cât și latura obiectivă a infracțiunii.

Cu privire la cea de-a treia condiție de realizare a premeditării, este necesar

a consemna că pregătirea de infracțiune este o etapă indispensabilă a activității

infracționale, în ipoteza infracțiunii prevăzute la art. 145 alin. (2) lit. a) Cod

penal.

Premeditarea nu poate exista, dacă decizia infracțională nu se

exteriorizează prin acte pregătitoare, de natură nu doar psihică, dar și materială,

obiectivizată.

Premeditarea nu poate fi reținută, dacă făptuitorul a dispus de un timp

suficient, dar nu a întreprins nici un act de pregătire a omorului (pct. 5.1. din

Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție nr. 11 din 24 decembrie 2012, cu

privire la practica judiciară în cauzele penale referitoare la infracțiunile

săvârșite prin omor).

În speță, aceste condiții ce ar presupune că inculpatul a săvârșit omorul cu

premeditate lipsesc, astfel instanța de recurs a conchis, că soluțiile instanțelor de

fond și de apel privind prezența premeditării în acțiunile inculpatului sunt

incorecte. Or, în cadrul cercetării judecătorești acuzarea nu a prezentat probe

care ar dovedi că inculpatul a acționat cu premeditare, adică în circumstanțele

celor trei condiții concomitente regăsite în jurisprudența enunțată supra.

Instanța de recurs ordina a conchis că în așa mod rezultă, că instanțele de

fond și de apel neîntemeiat au încadrat acțiunile lui Josu Nicolae și în baza lit. a)

din art. 145 alin. (2) Cod penal, acest calificativ agravant urmând a fi exclus din

învinuirea inculpatului pe motiv că nu s-a confirmat. Or, potrivit art. 8 alin. (3),

389 alin. (2) Cod de procedură penală, învinuirea și sentința de condamnare nu

8

pot fi întemeiate pe presupuneri, iar toate dubiile în probarea învinuirii se

interpretează în favoarea inculpatului.

Instanța de recurs a reținut că, potrivit art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de

procedură penală, instanța de recurs admite recursurile, casează parțial

hotărârea atacată, rejudecă cauza și pronunță o nouă hotărâre, dacă nu se

agravează situația condamnatului. Dat fiind că încălcările normelor procedurale

specificate, comise de către instanța de fond și de apel, constituie erori de drept

prescrise în art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală – instanța a admis

o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței, se impune soluția casării

parțiale a hotărârilor contestate, cu pronunțarea unei noi hotărâri de

condamnare a inculpatului doar în baza art. 145 alin. (2) lit. e), j) Cod penal.

Cât privește argumentele recurenților precum că omorul a fost săvârșit în

stare afect, instanța de recurs le-a respins ca nefondare, ori concluzia instanței

de apel precum că inculpatul nu a săvârșit omorul în stare de afect, este justă și

întemeiată, deoarece s-a stabilit cu certitudine că inculpatul este responsabil și a

acționat cu intenție directă, îndreptată la lipsirea persoanei de viață, iar

provocările victimei precum că a încercat să o violeze pe Josu M. nu au produs

urmări grave pentru inculpat și nu au putut să-l aducă pe acesta în stare de afect.

Mai mult, inculpatul a declarat că în acea zi se afla în stare de ebrietate alcoolică

și nu-și dădea seama de acțiunile sale, iar dacă ar fi fost treaz nu se întâmpla

cazul dat, fapt ce exclude starea de afect

Postica Serghei în numele condamnatului, solicitând casarea acestora, cu

emiterea unei noi hotărâri prin care faptele lui Josu Nicolae să fie reîncadrate în

prevederile art. 146 Cod penal.

În motivarea recursului a invocat următoarele argumente:

- instanța de apel și recurs nu s-au pronunțat asupra tuturor motivelor

invocate în apel, și anume: limitele judecării cauzei și acordarea din oficiu, de

către instanța de fond, calificativele prevăzute la art. 145 alin. (2) Cod penal,

faptelor comise de Josu Nicolae;

- instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra legalității/ilegalității

calificativului stării de neputință, sau prin ce anume s-a exprimat starea de

neputință a părții vătămate;

- faptei săvârșite i s-a dat o încadrare juridică greșită;

- acuzatorul de stat, doar a menționat calificativele omorului intenționat,

însă fără a descrie esența acestor calificative, omorul (săvârșit cu premeditare;

profitând de starea de neputință sau evidentă a victimei; săvârșit cu o deosebită

cruzime), iar prima instanță, în sentința sa, pe lângă faptul că, din oficiu a

încercat să dea o descriere în partea calificativelor la omorul intenționat săvârșit

„cu o deosebită cruzime și profitând de starea de neputință sau evidentă a

victimei”, iar asupra calificativului „cu premeditare” nici nu s-a expus, adică

acesta a fost acceptat fără a fi motivat;

- omorul săvârșit profitând de starea de neputință sau evidentă a

victimei - în această situație, procurorul în rechizitoriu,

9

doar a aplicat acest semn fără a indica prin ce se caracterizează starea de

neputință a victimei, iar instanțele inferioare care au examinat prezenta cauză,

unele din oficiu au instituit caracteristica stării de afect, iar altele nici nu sau

expus asupra acestei stări;

- la întrebările adresate de instanța de judecată către Josu Nicolae, dacă a

văzut ca Bivol Vasile să fi fost în stare de ebrietate, Josu Nicolae a răspuns că, nici

nu a observat acest fapt și nici miros de alcool nu a simțit;

- la Josu Nicolae, conform raportului de expertiză medico-legală nr. 3321

din 17 iulie 2015 și raportului de expertiză medico-legală nr. 3405 din 21 iulie

2015, au fost depistate excoriații, precum și hemoragie în stare de resorbție în

segmentul lateral al sclerei ochiului drept, aceste din urmă leziuni fiind

provocate de la loviturile victimei Bivol Vasile. În concluzie, Bivol Vasile la acel

moment nu se afla într-o stare de neputință;

- omorul săvârșit cu o deosebită cruzime - în această situație, procurorul în

rechizitoriu, doar a aplicat acest semn fără a indica prin ce se caracterizează

deosebita cruzime, iar instanțele inferioare ilegal, ieșind din limitele învinuirii,

din oficiu a calificat deosibita cruzime ca fiind acele fapte ale lui Josu Nicolae

unde precum că a aplicat lovituri cu piatra în regiunea capului lui Bivol Vasile;

- la materialele dosarului penal nu sunt careva probe care ar demonstra

omorul săvârșit cu o deosebită cruzime, invocat de acuzare și acceptat de

instanță;

- Josu Nicolae a comis infracțiunea fiind în stare de afect;

- prevederile art. 75, 76 Cod penal nu au fost respectate, precum și că Josu

Nicolae întrunește un cumul de circumstanțe atenuante, circumstanțe care nu au

fost luate în considerare și aplicate la adoptarea sentinței de condamnare.

Urmează a lua în considerare următoarele circumstanțe de fapt și de drept

caracteristice acestui caz, care influențează semnificativ la stabilirea unei

pedepse, circumstanțe care au fost dovedite și scoase în evidență atât în cadrul

urmării penale, cât și în prima instanță, și anume: ilegalitatea și imoralitatea

acțiunii victimei, dacă ele au provocat infracțiunea; și-a recunoscut faptele

ilegale comise; se căiește sincer de cele comise; a cooperat activ cu organele de

urmărire penală, judecată și a avut un comportament adecvat; este caracterizat

pozitiv la locul de trai; are loc permanent de trai.

în anulare declarat, pledează pentru declararea inadmisibilității acestuia, din

motiv că este depus peste termen.

materialelor din dosar, Colegiul penal decide inadmisibilitatea acestuia din

următoarele considerente.

Conform art. 453 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile irevocabile

pot fi atacate cu recurs în anulare în scopul reparării erorilor de drept comise la

judecarea cauzei, în cazul în care un viciu fundamental în cadrul procedurii

precedente a afectat hotărârea atacată, inclusiv când Curtea Europeană a

10

Drepturilor Omului informează Guvernul Republicii Moldova despre depunerea

cererii.

În conformitate cu prevederile art. 6 pct. 44) Cod de procedură penală, prin

viciu fundamental în cadrul procedurii precedente, care a afectat hotărârea

pronunțată, se înțelege o încălcare esențială a drepturilor și libertăților

garantate de Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților

Fundamentale, de alte tratate internaționale, de Constituția Republicii Moldova

și de alte legi naționale.

Potrivit art. 453 alin. (2) Cod de procedură penală, recursul în anulare este

inadmisibil dacă nu se întemeiază pe temeiurile prevăzute în prezentul articol

sau este declarat repetat.

Analizând legalitatea deciziei instanței de recurs ordinar pe baza

materialelor cauzei, Colegiul penal reține că, instanța de recurs ordinar corect a

stabilit încadrarea juridică a acțiunilor condamnatului în baza art. 145 alin. (2)

lit. e) și j) Cod penal și vinovăția acestuia a fost dovedită prin cumulul de probe,

care au fost verificate și apreciate din punct de vedere al pertinenței,

concludenții, utilității și veridicității, iar toate probele în ansamblu – din punct

de vedere al coroborării lor.

În ce privește argumentele invocate de recurent în pct. 10. din prezenta

decizie, acestea au format obiect de examinare în instanța de recurs ordinar și

apel, cărora, le-au fost date o motivare corespunzătoare și argumentată, expusă

în decizii, soluție, care este susținută și de instanța de recurs în anulare și a cărei

reluare nu se mai impune.

Mai mult, motivele invocate de recurent nu se conțin în temeiurile

prevăzute la art. 453 Cod de procedură penală, astfel, criticele formulate de

ultimul nu sunt motivate sub aspectul casării hotărârilor judecătorești, în scopul

reparării erorilor de drept comise la judecarea cauzei, în cazul în care un viciu

fundamental în cadrul procedurii precedente a afectat hotărârea atacată.

De asemenea, argumentele recurentului despre faptul că, instanța de recurs

nu s-a pronunțat asupra legalității/ilegalității calificativului stării de neputință,

sau prin ce anume s-a exprimat starea de neputință a părții vătămate, cât și

existența viciului fundamental în cadrul procedurii precedente, care a afectat

hotărârile judecătorești pronunțate, despre presupusele erori de drept în cauză,

sunt considerate neîntemeiate de către Colegiul penal și care nu poate duce la

careva consecințe juridice legate de răsturnarea soluției în speța dată, deoarece

cumulul de probe a fost apreciat de către instanțele judecătorești în

conformitate cu art. 101 Cod de procedură penală.

Colegiul penal relevă că, este neîntemeiat argumentul recurentului, precum

că „omorul săvârșit profitând de starea de neputință sau evidentă a

victimei - în această situație, procurorul în rechizitoriu,

doar a aplicat acest semn fără a indica prin ce se caracterizează starea de

neputință a victimei, iar instanțele inferioare care au examinat prezenta cauză,

unele din oficiu au instituit caracteristica stării de afect, iar altele nici nu s-au

expus asupra acestei stări”, deoarece Colegiul lărgit a judecat recursurile

11

împotriva deciziei instanței de apel și a verificat legalitatea hotărârii pe baza

materialului din dosarul cauzei, așa cum cer prevederile art. 432-434 Cod de

procedură penală, or, instanța de recurs ordinar a menționat că, referitor la

dezacordul recurenților privind semnele calificative „profitând de starea de

neputință sau evidentă a victimei” și „deosebită cruzime”, atât instanța de fond,

cât și instanța de apel corect au calificat acțiunile inculpatului în baza art. 145

alin. (2) lit. e), j) Cod penal, ori potrivit declarațiilor inculpatului, după ce victima

a fost scoasă din casă și aruncată de pe scări în curte, ultimul din cauza leziunilor

provocate și a stării de ebrietate avansate confirmată prin raportul de constatare

medico-legală nr. 1541 din 17 iulie 2015 – 23 septembrie 2015, prin care s-a

stabilit că la cercetarea toxico – narcologică în sângele lui Bivol Vasile s-a

depistat 3,31% de alcool etilic, nu a mai opus careva rezistență, fapt ce denotă

starea de neputință evidentă a victimei.

Totodată, instanța de recurs în anulare apreciază critic și invocarea

recurentului precum că, instanțele ierarhic inferioare au ieșit din limitele

învinuirii și din oficiu au calificat deosebita cruzime în faptele condamnatului

Josu Nicolae, or, reieșind din conținutul dispozitivului rechizitorului (f. d. 169,

vol. I), acuzatorul de stat a menționat că Josu Nicolae se învinuiește în comiterea

omorului intenționat, premeditat a lui Bivol Vasile, cu o deosebită cruzime. Mai

mult ca atât, acuzatorul de stat a descris cu lux de amănunte metoda de comitere

a omorului cu o deosebită cruzime, specificând „continuându-și acțiunile sale

criminale Josu Niclae, târându-l de umeri l-a scos din ograda gospodăriei sale pe

Bivol Vasile, care în acel moment se afla fără cunoștință, aproximativ la o

distanță de 50 m, unde în stradă cu ajutorul unei pietre i-a aplicat lui Bivol Vasile

multiple lovituri în regiunea capului, care în urma leziunilor corporale primite a

decedat pe loc”.

La fel, procurorul în rechizitoriu a specificat și Raportul de expertiză

medico-legală nr. 124/D1541 din 23 septembrie 2015, potrivit căruia decesul lui

Bivol Vasile, a survenit în urma vătămărilor corporale grave sub formă de

traumă cranio-cerebrale deschise cu fractura oaselor bolții craniului,

hemoragiilor subarahnoidale și inerarenchimatoase, cu contuzie și delacerare

cerebrală, edem posttraumatic, echimoze, plăgi contuze în regiunea feței și părții

piloase a capului, plăgi zdrobite pe față, cu revărsare sanguine în moi adiacente

și țesuturile epicranieni, fractura deschisă a bolții craniului, lezarea durei mater,

cu revărsare sangvine subarahnoidiene, intracerebrale, focare de contuzie și

delacerarea cerebrală, care au fost produse prin acțiunea traumatică a unui

obiect (e) contodent (e) dur (e) cu suprafața de impact liniară și îngustă, posibil

în circumstanțele indicate.

Cât privește, invocarea recurentului precum că, Josu Nicolae a comis

infracțiunea fiind în stare de afect, Colegiul penal menționează că, acest

argument a format obiect de examinare în instanța de recurs ordinar și

instanțele ierarhic inferioare, căruia, i-a fost dat o motivare corespunzătoare și

argumentată, expusă în hotărâri, soluție, care este susținută și de instanța de

recurs în anulare și a cărei reluare nu se mai impune.

12

Astfel, în speță, decizia instanței de recurs ordinar nu este afectată de viciu

fundamental, a căpătat putere de lucru judecat (res judicata pro veritate

habetur), ce produce o cauză de împiedicare a pornirii, continuării, judecării

cauzei penale ori redeschiderii acesteia.

Articolul 4 din Protocolul nr. 7 la Convenția Europeană face excepție de la

această regulă generală de redeschidere a procedurii, în trei cazuri expres

stipulate în lege:

1) dacă fapte noi în privința elementelor de fond au fost prezentate;

2) fapte noi recent descoperite;

3) un viciu fundamental în cadrul procedurii precedente sunt de natură să

afecteze hotărârea pronunțată.

Prin urmare, lucrul efectuat de către instanțele ierarhic inferioare este

guvernat de principiul securității raporturilor juridice, iar pentru redeschiderea

procesului nu sunt prezente temeiuri prevăzute de art. 4 din Protocolul nr. 7 la

Convenția Europeană.

Colegiul penal constată, că la judecarea cauzei instanța de recurs ordinar nu

a comis erori de drept, care ar indica asupra existenței unui viciu fundamental în

cauză și ar duce la casarea unei hotărâri irevocabile.

În atare circumstanțe, se impune inadmisibilitatea recursului înaintat în

prezenta cauză, din motiv că este vădit neîntemeiat.

procedură penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E:

Inadmisibilitatea recursului în anulare declarat de către avocatul Postica

Serghei în numele condamnatului Josu Nicolae, împotriva deciziei Colegiului

penal al Curții Supreme de Justiție din 19 iulie 2016, în cauza penală în privința

lui Josu Nicolae XXXXXX, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 25 august 2017.

Președinte Petru Ursache

Judecători Nadejda Toma

Constantin Alerguș

Vladimir Timofti

Petru Moraru

13