1ra-1189/2016 — art. 145 al. 2 CP

1ra-1189/2016 — art. 145 al. 2 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

Dosarul nr. 1ra-1189/2016

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

19 iulie 2016 mun. Chișinău

Colegiul lărgit al Curții Supreme de Justiție în componență:

Președinte – Nicolae Gordilă

Judecători – Ion Guzun, Elena Covalenco, Liliana Catan și Iurie Diaconu,

judecînd în ședință, fără participarea părților, recursurile ordinare declarate de

avocatul Postica Serghei în numele inculpatului Josu Nicolae și de ultimul, prin care

se solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 10 martie

2016, în cauza penală, în privința lui

Josu Nicolae Vasile, născut la 19 decembrie 1991, originar

și domiciliat în s. Cigîrleni, r-ul Ialoveni.

Termenul examinării cauzei:

Procedura prevăzută de art. 431 alin. (1) pct. 11) Cod de procedură penală a fost

legal executată.

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție asupra recursurilor ordinare în

cauză în baza actelor din dosar,

C O N S T A T Ă :

fost condamnat în baza art. 145 alin. (2) lit. a), e) și j) Cod penal, la17 ani închisoare

cu ispășirea pedepsei în penitenciar de tip închis.

stare de ebrietate alcoolica, la 16 iulie 2015, aproximativ la orele 22:00, intrînd în

casa sa din s. Cigîrleni, r-nul Ialoveni, unde se afla Bivol Vasile, i-a aplicat ultimului

cîteva lovituri cu pumnii, apoi l-a scos afară din domiciliu și din motivul că Bivol

Vasile intenționa să întrețină un raport sexual cu mama lui Josu Maria, aflîndu-se pe

pragul casei la înălțimea de 1,60 metri (8 scări) 1-a aruncat pe Bivol Vasile în ograda

în fața casei. Continuîndu-si acțiunile sale criminale, folosindu-se de starea de

neputința a lui Bivol Vasile, care era în stare de ebrietate grava, și ca urmare a

leziunilor corporale primite fapt confirmat prin raportul de expertiza medico-legala, i-

a mai aplicat acestuia cu pumnii și picioarele multiple lovituri peste diferite părți ale

corpului, lasîndu-l pe Bivol Vasile la pămînt fără cunoștință.

Tot atunci și tot acolo, continuîndu-si acțiunile sale criminale Josu Nicolae,

tîrîndu-l de umeri l-a scos din ograda gospodăriei sale pe Bivol Vasile, care în acel

moment se afla fără cunoștință, aproximativ la o distanta de 50 m, unde în strada cu

ajutorul unei pietre premeditat cu scop de al omorî, folosindu-se de starea de

neputință a lui Bivol Vasile și cu o cruzime deosebita i-a aplicat ultimului multiple

lovituri în regiunea capului, care în urma leziunilor corporale primite a decedat pe

loc.

numele inculpatului Josu Nicolae și ultimul, au declarat apeluri, prin care au solicitat

casarea acesteia, cu pronunțarea unei noi hotărîri prin care inculpatului să-i fie

1

recalificată acțiunea din art. 145 în art. 146 Cod penal. Apelanții au invocat că,

instanța de judecata nu a luat în considerație faptul că, Josu N. a recunoscut vina și că

și-a apărat mama de la un eventual viol de către V.Bivol. Totodată, instanța de

judecata la stabilirea pedepsei nu a luat în considerație că inculpatul a recunoscut vina

în cele incriminate, se căiește sincer de cele comise, a cooperat activ cu organele de

urmărire penală, este caracterizat pozitiv la locul de trai.

2016, au fost respinse ca nefondate apelurile inculpatului Josu Nicolae și apărătorului

acestuia, Serghei Postică, cu menținerea sentinței.

4.1. Pentru a se pronunța, instanța de apel a menționat că, este corectă

încadrarea acțiunilor inculpatului Josu Nicolae în dispoziția art. 145 alin. (2) lit. a),

e), j) Cod penal.

Obiectul juridic special al infracțiunii prevăzute la art. 145 Cod penal, îl

formează relațiile sociale cu privire la viața persoanei.

Din punctul de vedere al laturii subiective, infracțiunea prevăzuta la art. 145

Cod penal, este săvîrșită cu intenție directă sau indirectă. În general, intenția de a

săvîrși omorul se poate deduce din următoarele împrejurări de fapt: folosirea unor

mijloace apte de a produce moartea; locul sau regiunea corporala unde s-au aplicat

loviturile ori asupra căreia s-a acționat; numărul intensitatea și repetabilitatea

loviturilor ori a altor acte de violență exercitate asupra victimei; perseverența

făptuitorului în exercitarea violențelor; natura relațiilor dintre făptuitor și victima

anterioare săvîrșite faptei; atitudinea făptuitorului după săvîrșirea faptei; locul și

timpul săvîrșirii infracțiunii; particularitățile victimei; nivelul de instruire, experiența

de viață. cunoștințele profesionale, aptitudinile făptuitorului etc.

La încadrarea juridica a acțiunilor criminale ale inculpatului Josu Nicolae

instanța de judecata a ținut cont de faptul că, la înaintarea ordonanței de punere sub

învinuire în baza art. 145 alin. (2) lit. a), e) și j) Cod penal, învinuitul Josu Nicolae a

declarat că învinuirea îi este clară, vina în comiterea infracțiunii o recunoaște parțial

și anume că l-a bătut pe Bivol Vasile, aplicîndu-i lovituri cu mîinile și picioarele

peste diferite părți ale corpului, că l-a aruncat de pe scări de la înălțime aproximativ 2

metri, după care, fiind în stare de soc, l-a scos, tîrîindu-l de subțiori din ograda

gospodăriei lui, unde în strada la o distanta de 20-50 m a văzut ca Bivol Vasile

respira, gîndindu-se ca îsi va reveni, lasandu-l în strada fără cunoștință. Menționează

faptul că lovituri peste diferite părți ale corpului sau la cap cu sapa, piatra sau alte

obiecte n-a a aplicat. La fel, declară ca în acea zi se afla în stare de ebrietate alcoolica

și nu-și dădea seama de acțiunile sale, însa daca era treaz nu se întîmpla lucrul dat.

De cele comise se caiește și îi pare rău (f.d. 153).

Referitor la solicitarea apărătorului ca acțiunile inculpatului sa fie reîncadrate în

dispoziția art. 146 Cod penal — omor in stare de afect, instanța de apel a respins

aceasta din următoarele considerente: inculpatul era în stare de ebrietate alcoolică

circumstanța care se va exclude în corelație cu stare de afect, acțiunile lui V. Bivol nu

erau exprimate prin pericol de deosebita valoare după gravitate pentru M. Josu,

venind în ajutorul mamei sale N. Josu deși a reușit al scoate afara pe V. Bivol fără

careva necesitate în mod intenționat la aruncat de pe prag și deși conflictul se

consumaseră ori după aceasta a trecut un anumit timp, el a coborît în ograda unde

fără a avea necesitate a continuat a aplica violența fată de partea vătămata care de fapt

era imobilizata. Înțelegînd și văzînd că V. Bivol nu opune careva rezistență și

2

profitînd de stare de neputință evidentă a victimei datorită faptului aflării în

inconștienta, dorind a-și duce intențiile criminale la bun sfîrșit la tîrît în drum pe o

distanta de 30-50 m., avînd timp suficient de a se resemna și înceta faptele

infracționale, continuînd acțiunile criminale unde cu o deosebita cruzime i-a aplicat

mai multe lovituri cu o piatra la cap, astfel în mod intenționat l-a lipsit de viață.

Astfel, ținînd cont de faptul că intenția de omucidere a fost realizata în trei etape

diferite prin care inițial conflictul a fost epuizat prin scoaterea lui V. Bivol din casa,

acțiuni care după un anumit timp au fost reluate în ograda și care sau finalizat în

strada la o distanță semnificativă de la casa lui N. Josu, fapte ce nu pot fi catalogate

ca stare de afect survenit în mod subit, aceste acțiuni perfect se încadrează în omor

intenționat.

Instanța de apel, analizand declarațiile inculpatului Josu Nicolae date atît în

cadrul urmăririi penale cît și în cadrul ședințelor de judecată și a martorului Josu

Maria, mama inculpatului, date în cadrul urmăririi penale cît și în cadrul cercetării

judecătorești și studiind materialele dosarului în cauză, s-a stabilit că partea vătămata

Bivol Vasile n-a provocat acte de violență și insulte grave ori alte acte ilegale sau

morale față de inculpat sau față de Josu Maria. Astfel din materialele dosarului penal

în cauza s-a stabilit cu certitudine, ca omorul lui Bivol Vasile nu a fost comis în stare

de afect, deoarece starea emoționala a psihicului inculpatului a depășit limitele

normalității. Cu atît mai mult, ca inculpatul la urmărirea penala a declarat că în acea

zi se afla în stare de ebrietate alcoolica și nu-și dădea seama de acțiunile sale, însa

daca era treaz nu se întîmpla lucrul dat în ședința instanței de fond și în cea de apel, s-

a stabilit că aplicarea loviturilor s-a început spontan, dar au decurs intr-o durata de

timp și s-a terminat în drum, la distanta de 50 m de la casa familiei Josu, aplicandu-i

ultimului cu o piatra lovituri peste cap. De asemenea, numărul de lovituri, densitatea

lor, forța lor și durata aplicării lor stabilite în rapoartele de expertiza medico-legala s-

a stabilit cu certitudine că perioada aplicării lor nu a fost de scurta durata și spontană.

Astfel, din cele relatate, premeditatea, profitarea de starea de neputință a

victimei și cruzimea deosebită, este dovedită prin probe pertinente și concludente și

instanța de apel a ajuns la concluzia că prin acțiunile intenționate lui Josu Vasile a

săvîrșit infracțiunea prevăzută de art. 145 alin. (2) lit. a), e) și j) Cod penal, adică

omorul unei persoane săvîrșită cu premeditare, cu o deosebita cruzime, profitînd de

starea de neputință a victimei și instanța corect a încadrat acțiunile lui în dispoziția

acestei norme.

Totodată, în urma celor expuse, instanța de apel a respins argumentul

apărătorului, precum că încă de la etapa urmăririi penale, acuzatorul de stat

intenționat a calificat acțiunile inculpatului în dispoziția art. 145 alin. (2) lit. a), e), j)

Cod penal, pentru ca ultimul să nu recunoască vina și în acest sens pentru a împiedica

examinarea cauzei într-o procedura simplificata, în baza art. 364/1 Cod de procedură

penală, deoarece acțiunile lui corect se încadrează în dispoziția articolului dat, ori

inculpatul putea solicita examinarea cauzei în baza probelor administrate la urmărirea

penala indiferent de învinuirea care i s-a adus.

La stabilirea măsurii de pedeapsă instanța de apel va solicita prevederile art. 61,

75-78 Cod penal, ținînd cont de gravitatea infracțiunilor comise, circumstanțele

atenuante și agravante, personalitatea celui vinovat.

3

Inculpatul a săvîrșit o infracțiune care se califica ca excepțional de gravă pentru

care legea prevede pedeapsa sub forma de închisoare pe u termen de la 15 la 20 ani

sau cu detenție pe viață.

Potrivit art. 75 alin. (2) Cod penal ,o pedeapsa mai aspra, din numărul celor

alternative prevăzute pentru săvîrșirea infracțiunii, se stabilește numai în cazul în care

o pedeapsă mai blîndă, din numărul celor menționate, nu va asigura atingerea

scopului pedepsei.

Careva circumstanțe atenuante și agravante în privința inculpatului Josu Nicolae,

instanța nu a reținut, la locul de trai se caracterizează satisfăcător. Anterior nu a fost

judecat și nu dispune de antecedente penale.

În asemenea circumstanțe, instanța de apel a reținut că instanța de fond corect a

stabilit pedeapsa inculpatului sub forma de închisoare pe un termen de 17 ani, cu

executarea în penitenciar de tip închis, ca fiind una rezonabilă, echitabilă și pe măsură

să atingă scopul urmărit de pedeapsa penala.

- inculpatul Josu Nicolae, făcînd trimitere la prevederile art. 427 alin. (1) pct.

6), 10) Cod de procedură penală, solicită casarea acesteia, cu transmiterea cauzei

penale la rejudecare în altă instanță de apel, motivînd că instanța de apel nu s-a expus

asupra tuturor motivelor invocate în apel și infracțiunea a fost săvîrșită în stare de

afect;

- avocatul Postica Serghei în numele inculpatului Josu Nicolae, făcînd trimitere

la prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6), 12), 16) Cod de procedură penală, solicită

casarea acesteia, cu transmiterea cauzei penale la rejudecare de către aceiași instanță

de apel. Recurentul invocă aceleași motive indicate în apel (pct. 3).

5.1. În conformitate cu prevederile art. 431 alin. (1) pct. 11) Cod de procedură

penală, procurorul a depus referință privind opinia sa asupra recursurilor declarate de

avocatul Postica Serghei în numele inculpatului Josu Nicolae și de ultimul, solicitînd

respingerea acestora ca inadmisibile, deoarece în recursuri se invocă dezacordul cu

modalitatea de apreciere a probelor de către instanța de apel, motive ce nu se conțin

în temeiurile prevăzute de art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală. Totodată,

recurenții nu indică concrete erori de drept.

motivelor invocate, Colegiul penal lărgit face următoarele concluzii.

Conform art. 427 alin. (1) pct. 6), 10), 12), 16) Cod de procedură penală

hotărîrile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de instanțele de fond și de apel, cînd instanța de apel nu s-a pronunțat asupra

tuturor motivelor invocate în apel, cînd s-au aplicat pedepse individualizate contrar

prevederilor legale, cînd faptei săvîrșite i s-a dat o încadrare juridică greșită, cînd

norma de drept aplicată în hotărîrea atacată contravine unei hotărîri de aplicare a

aceleiași norme date anterior de către Curtea Supremă de Justiție.

Instanța de recurs doar verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărîrea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

Sub acest aspect se reține că, împrejurările menționate în partea descriptivă a

sentinței instanței de fond și deciziei instanței de apel, inclusiv cele reproduse în pct.

constatat și apreciat circumstanțele de fapt și de drept privind învinuirea înaintată

4

inculpatului și încadrarea juridică a acțiunilor infracționale ale lui în baza art. 145

alin. (2) lit. a), e), j) Cod penal, ca omorul unei persoane cu premeditate, profitînd de

starea de neputință cunoscută sau evidentă a victimei, săvîrșit cu o deosebită

cruzime, în strictă conformitate cu prevederile normelor de procedură penală și

prescripțiilor de drept material, prin prisma cumulului de probe anexate la dosar și

apreciate de instanța de fond și de apel.

Potrivit argumentelor invocate și reproduse în pct. 5. din prezenta decizie,

recursurile ordinare sunt întemeiate doar pe critica modului în care instanțele de

judecată au estimat circumstanțele cauzei.

În acest sens este de menționat că, pornind de la relevanțele art. 27, 414 alin. (1)

și (2) Codului de procedură penală, judecătorul apreciază probele în conformitate cu

propria sa convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate.

Instanța de apel, judecînd apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărîrii

atacate pe baza probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din dosar,

și oricăror probe noi prezentate instanței de apel sau cercetează suplimentar probele

administrate de instanța de fond, instanța de apel poate da o nouă apreciere probelor

din dosar.

Astfel, activitatea instanțelor de fond și de apel doar privind aprecierea sau

reaprecierea circumstanțelor cauzei în alt sens decît cel pe care îl propun avocatul și

inculpatul, este o competență legală a acestor instanțe care, nefiind temei de drept din

numărul celor incluse în art. 427 Cod de procedură, nici nu poate fi supusă criticii

prin intermediul recursului ordinar.

Potrivit jurisprudenței CtEDO, în asemenea situație, nu se mai impune o

reevaluare a conținutului mijloacelor de probă, acestea demonstrînd cu prisosință

soluția dată de prima instanță. Or, în cazul în care instanța de fond și-a motivat

decizia luată, arătînd în mod concret la împrejurările, care confirmă sau infirmă o

acuzație penală, pentru a permite părților să utilizeze eficient orice drept de recurs

eventual, o curte de recurs poate, în principiu, să se mulțumească de a relua motivele

jurisdicției de primă instanță (hotărîrea CtEDO Garcia Ruis c. Spaniei, Helle c.

Finlandei).

Totodată, potrivit procesului-verbal al ședinței de judecată, avocatul nu a invocat

în ședința instanței de apel probe noi și nu a solicitat audierea persoanelor interogate

în prima instanță, inclusiv cele la care se referă în recurs, în conformitate cu

prescripțiile din art. 413 alin. (4) și 414 alin. (3) Cod de procedură penală, astfel încît

instanța de apel întemeiat a respins demersul apărării în sensul vizat (pct. 3.-5. din

decizie). Asupra acestui proces-verbal nu au fost aduse obiecții, în conformitate cu

prescripțiile din art. 336 alin. (6), (7) Cod de procedură penală și, astfel, informațiile

inserate în actul procedural vizat sunt prezumate a fi veridice.

Referitor la dezacordul recurenților prind semnele calificative ,,profitînd de

starea de neputință sau evidentă a victimei” și ,,deosebită cruzime”, Colegiul penal

lărgit menționează că, atît instanța de fond cît și instanța de apel corect au calificat

acțiunile inculpatului în baza art. 145 alin. (2) lit. e), j) Cod penal, ori potrivit

declarațiilor inculpatului, după ce victima a fost scoasă din casă și aruncată de pe

scări în curte, ultimul din cauza leziunilor provocate și a stării de ebrietate avansate

confirmată prin raportul de constatare medico-legală nr. 1541 din 17 iulie 2015 - 23

septembrie 2015, prin care s-a stabilit că la cercetarea toxico - narcologică în sîngele

5

lui Bivol Vasile s-a depistat 3,31% de alcool etilic, nu a mai opus careva rezistență,

fapt ce denotă starea de neputință evidentă a victimei.

De asemenea, conform pct.5.9 al Hotărîrei Plenului CSJ nr. 11 din 24.12.2012

„Cu privire la practica judiciară în cauzele penale referitoare la infracțiunile săvîrșite

prin omor (art. 145- 148 CP al RM)”, cruzimea deosebită demonstrează intenția

făptuitorului de a-i cauza victimei suferințe - de ordin fizic sau psihic - care sunt

intense, inutile și prelungite în timp. Cauzarea unor plăgi multiple (cînd există probe

suficiente care dovedesc intenția de a comite omorul cu deosebită cruzime)

demonstrează manifestarea cruzimii deosebite la săvîrșirea omorului.

Potrivit rapoartelor de expertiză medico-legală (f.d. 54-,60) decesul lui Bivol

Vasile a survenit în rezultatul traumei cranio-cerebrale deschise: edem postraumatic,

echimoze, plăgi contuze în regiunea feței și părții piloase a capului, plăgi zdrobite pe

față, cu revărsate sanguine în moi adiacente și țesuturile epicraniene, fractură

deschisă bolții, craniului, lezarea durei mater, cu revărsate sangvine subarahnoidiene,

intarcerebrale focare de contuzie și delacerare cerebrală, care au fost produse prin

acțiune traumatică a unui obiect contodent dur cu suprafața de impact liniară și

îngustă, posibil în circumstanțele indicate, au prezentat pericol pentru viață, sunt în

legătură cauzală directă cu survenirea decesului și în comun se califică ca vătămare

gravă.

Astfel, Colegiul penal lărgit menționează că,acțiunile inculpatului corect au fost

calificate ca în baza art. 145 alin. (2) lit. e), j) Cod penal, ca omorul unei persoane

profitînd de starea de neputință cunoscută sau evidentă a victimei, săvîrșit cu o

deosebită cruzime.

Prin urmare, instanțele de fond și de apel, în raport cu motivele invocate în

recursul ordinar, nu au comis erori de drept și de fapt, decizia instanței de apel

conține motive clare și legale pe care se întemeiază, că în acțiunile inculpatului sunt

întrunite elementele infracțiunii prevăzute de art. 145 alin. (2) lit. e), j) Cod penal, iar

recursurile ordinare sunt neîntemeiate în aspectul vizat.

Cu referire la condamnarea inculpatului și în baza lit. a) din alin. (2) art. 145

Cod penal, Colegiul penal lărgit menționează că, omorul urmează a fi calificat ca

săvîrșit cu premeditate, dacă a fost plănuit din timp, dacă făptuitorul a conștientizat

nu doar acțiunile pe care trebuie să le îndeplinească, dar și rezultatul final al acestora.

Potrivit jurisprudenței naționale, omorul săvîrșit cu premeditare presupune

întrunirea concomitentă a trei condiții:

1) trecerea unui interval de timp din momentul luării hotărîrii de a săvîrși

omorul și pînă la momentul executării infracțiunii;

2) în acest interval de timp, făptuitorul trebuie să mediteze, să-și concentreze

forțele sale psihice în vederea asigurării reușitei acțiunii sale;

3) în acest interval de timp, făptuitorul trebuie să treacă la săvîrșirea unor acte de

pregătire de natură să întărească hotărîrea luată și să asigure realizarea ei.

Referitor la prima condiție de acest gen, pentru a considera omorul ca fiind

săvîrșit cu premeditare, este necesar să se constate că luarea hotărîrii de a săvîrși

omorul a premers (a precedat) cu o anumită perioadă de timp săvîrșirea faptei.

Durata acestui interval de timp nu este fixă și nici nu poate fi dinainte stabilită.

În fiecare caz, instanța de judecată va constata dacă această condiție este sau nu

îndeplinită, ținînd seama de împrejurările concrete ale cauzei și, îndeosebi, de

6

particularitățile subiective ale făptuitorului, deoarece, în funcție de aceste

particularități, o persoană poate avea nevoie de un interval mai mare de timp pentru a

chibzui, pe cînd o altă persoană poate chibzui cu multă eficiență chiar într-un interval

de timp mai scurt.

Cît privește cea de-a doua condiție de realizare a premeditării, aceasta

presupune, în esență, că hotărîrea infracțională este luată după un prealabil examen

comparativ al motivelor pozitive și negative, precum și al rezultatelor ilicite dorite și

nedorite de subiect.

Premeditarea nu trebuie echivalată cu intenția premeditată. Pentru a exista

premeditare nu este suficient ca făptuitorul să fi luat pur și simplu mai dinainte

hotărîrea de a omorî.

În acest caz, vom avea o intenție premeditată care nu poate conta, de una

singură, la calificarea faptei de omor conform art.145 alin.(2) lit. a) Cod penal.

Existența agravantei prevăzute de această normă presupune prezența unui

complex de condiții de realizare a premeditării (enunțate mai sus), care privesc atît

latura subiectivă, cît și latura obiectivă a infracțiunii.

Cu privire la cea de-a treia condiție de realizare a premeditării, este necesar a

consemna că pregătirea de infracțiune este o etapă indispensabilă a activității

infracționale, în ipoteza infracțiunii prevăzute la art.145 alin. (2) lit. a) Cod penal.

Premeditarea nu poate exista, dacă decizia infracțională nu se exteriorizează prin

acte pregătitoare, de natură nu doar psihică, dar și materială, obiectivizată.

Premeditarea nu poate fi reținută, dacă făptuitorul a dispus de un timp suficient,

dar nu a întreprins nici un act de pregătire a omorului (pct. 5.1. din Hotărîrea Plenului

Curții Supreme de Justiție nr. 11 din 24.12.2012, cu privire la practica judiciară în

cauzele penale referitoare la infracțiunile săvîrșite prin omor).

În speță, aceste condiții ce ar presupune că inculpatul a săvîrșit omorul cu

premeditate lipsesc, astfel soluțiile instanțelor de fond și de apel privind prezența

premeditării în acțiunile inculpatului sunt incorecte. Or, în cadrul cercetării

judecătorești acuzarea nu a prezentat probe care ar dovedi că inculpatul a acționat cu

premeditare, adică în circumstanțele celor trei condiții concomitente regăsite în

jurisprudența enunțată supra.

Rezultă, că instanța de fond și de apel neîntemeiat au încadrat acțiunile lui Josu

Nicolae și în baza lit. a) din art. 145 alin. (2) Cod penal, acest calificativ agravant

urmînd a fi exclus din învinuirea inculpatului pe motiv că nu s-a confirmat. Or,

potrivit art. 8 alin. (3), 389 alin. (2) Cod de procedură penală, învinuirea și sentința de

condamnare nu pot fi întemeiate pe presupuneri, iar toate dubiile în probarea

învinuirii se interpretează în favoarea inculpatului.

Potrivit art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală, instanța de

recurs admite recursurile, casează parțial hotărârea atacată, rejudecă cauza și pronunță

o nouă hotărîre, dacă nu se agravează situația condamnatului. Dat fiind că încălcările

normelor procedurale specificate, comise de către instanța de fond și de apel,

constituie erori de drept prescrise în art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală

– instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței, se impune

soluția casării parțiale a hotărîrilor contestate, cu pronunțarea unei noi hotărîri de

condamnare a inculpatului doar în baza art. 145 alin. (2) lit. e), j) Cod penal.

Cît privește argumentele recurenților precum că omorul a fost săvîrșit în stare

afect, Colegiul penal le va respinge ca nefondare, ori concluzia instanței de apel

7

precum că inculpatul nu a săvîrșit omorul în stare de afect, este justă și întemeiată,

deoarece s-a stabilit cu certitudine că inculpatul este responsabil și a acționat cu

intenție directă, îndreptată la lipsirea persoanei de viață, iar provocările victimei

precum că a încercat să o violeze pe M. Josu nu au produs urmări grave pentru

inculpat și nu au putut să-l aducă pe acesta în stare de afect. Mai mult, inculpatul a

declarat că în acea zi se afla în stare de ebrietate alcoolică și nu-și dădea seama de

acțiunile sale, iar dacă ar fi fost treaz nu se întîmpla cazul dat, fapt ce exclude starea

de afect.

La stabilirea pedepsei inculpatului, instanța de recurs ține cont de prevederile

art. 61, 75 Cod penal și de circumstanțele stabilite în această latură de către instanțele

de fond și de apel.

penală, Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E:

Admite recursurile ordinare declarate de către avocatul Postica Serghei în

numele inculpatului Josu Nicolae și de ultimul, casează parțial sentința Judecătoriei

Ialoveni din 20 ianuarie 2016 și decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău

din 10 martie 2016, în cauza penală în privința lui Josu Nicolae Vasile, în latura

penală, rejudecă cauza și pronunță o nouă hotărâre, potrivit căreia:

Josu Nicolae Vasile se recunoaște vinovat în comiterea infracțiunii prevăzute de

art. 145 alin. (2) lit. e), j) Cod penal, stabilindu-i pedeapsa de 16 ani închisoare, cu

executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.

În rest se mențin dispozițiile deciziei contestate.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțat integral la 16 august 2016.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Ion Guzun

Elena Covalenco

Liliana Catan

Iurie Diaconu

8