1ra-1058/2017 — art. 179 alin. 2 CP

1ra-1058/2017 — art. 179 alin. 2 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul nr. 1ra-1058/2017

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

19 iulie 2017 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte: Petru Ursache,

Judecătorii: Petru Moraru și Ghenadie Nicolaev,

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de avocatul

Gantea Vasile în numele inculpatului, prin care se solicită casarea sentinței Judecătoriei

Orhei din 06 mai 2016 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din

23 septembrie 2016, în cauza penală în privința lui

Gavriliuc Roman xxxxxx, xxxxxx xx xx xxxxxx

xxxx, xxxxxxx xxxxxxxxx xxxx, xxxxxxxxx xxx

xxxxxx xxx xx xxxxx xxx xx xx

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 10.02.2016 – 06.05.2016;

Instanța de apel: 23.06.2016 – 23.09.2016;

Instanța de recurs: 31.05.2017 – 19.07.2017.

A C O N S T A T A T:

recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 179 alin. (2) Cod penal, la amendă în mărime

de 400 (patru sute) unități convenționale, echivalentul a 8000 (opt mii) lei.

A fost admisă parțial acțiunea civilă, fiind dispusă încasarea din contul inculpatului

în beneficiul părților vătămate Buga Mihail și Buga Varvara, a câte 6000 (șase mii) lei

pentru fiecare, cu titlu de prejudiciu moral.

În rest, pretențiile au fost respinse.

2015, aproximativ la ora 14:00, Gavriliuc Roman, intenționat a pătruns în domiciliul lui

Buga Mihail și Buga Varvara, și anume în curtea casei de locuit a acestora, amplasată pe

adresa x xxxxxxxx xxxx xxxx, fără consimțământul proprietarilor, făcând uz de violență

fizică, manifestată prin lovituri cu pumnul peste diferite părți ale corpului, aplicate

ambelor părți vătămate, Buga Mihail și Buga Varvara, iar la solicitarea ultimilor de a

părăsi domiciliul, a rămas ilegal în curtea gospodăriei, refuzând să o părăsească și

continuând aplicarea violenței fizice, chiar în pofida vârstei înaintate a părților vătămate,

recurgând la aplicarea unor lovituri cu o bucată de lemn în partea dreaptă a corpului părții

vătămate Buga Varvara, a îmbrâncit-o și a scos-o forțat din curte în drum, după care

Gavriliuc Roman a părăsit curtea casei, adică domiciliul lui Buga Mihail și Buga Varvara,

doar în momentul când Buga Mihail, fiind la pământ și-a pierdut cunoștința.

1

În rezultatul acțiunilor ilegale ale inculpatului, conform rapoartelor de expertiză

medico-legală nr. 07/D și nr. 08/D din 13 ianuarie 2016, lui Buga Mihail și Buga Varvara

le-au fost cauzate vătămări corporale ușoare.

solicitând casarea acesteia cu pronunțarea unei hotărâri de achitare.

Invocând ilegalitatea sentinței, apărarea a menționat că în acțiunile lui

Gavriliuc Roman nu se conțin elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 179

alin. (2) Cod penal, deoarece inculpatul a pătruns doar în curtea casei lui Buga Mihail, iar

această faptă nu este prevăzută de legea penală, întrucât curtea nu reprezintă în sensul legii

penale domiciliul persoanei.

A specificat apărarea, că organul de urmărire penală, acuzatorul de stat și instanța

de judecată au interpretat greșit dispozițiile art. 179 alin. (2) Cod penal, întrucât practica

judiciară, cât și doctrina au definit ce se înțelege prin locuință în sensul legii penale,

stabilind că aceasta reprezintă locul ales în mod liber de o persoană și unde își desfășoară

efectiv viața privată, fără relevanță dacă locuința este permanentă sau temporară, dacă este

vorba de construcție destinată în acest scop sau nu.

a fost respins ca nefondat apelul și menținută sentința.

4.1. Pentru argumentarea soluției nominalizate, instanța de apel a reținut, că prima

instanță pe deplin a constatat starea de fapt și de drept a acțiunilor săvârșite de inculpatul

Gavriliuc Roman, apreciind probele examinate în conformitate cu prevederile art. art. 100

alin. (4), 101 Cod de procedură penală, sub toate aspectele, complet și obiectiv din punct

de vedere al pertinenței, concludenței, utilității și veridicității, iar toate în ansamblu - din

punct de vedere al coroborării lor, corect ajungând la concluzia de a încadra acțiunile

inculpatului în baza art. 179 alin. (2) Cod penal.

Totodată, instanța de apel a remarcat că vinovăția inculpatului este dovedită prin

următoarele probe: declarațiile părților vătămate Buga Mihail și Buga Varvara, raportul

de expertiză medico-legală nr. 07/D din 13 ianuarie 2015, potrivit căruia, la Buga Mihail

s-au constatat leziuni corporale, care în comun, determină o dereglare a sănătății de scurtă

durată și se califică ca vătămare ușoară (f.d. 29); raportul de expertiză medico-legală

nr. 08/D din 13 ianuarie 2015, potrivit căruia la Buga Varvara s-au constatat leziuni

corporale, care în comun, determină o dereglare a sănătății de scurtă durată și se califică

ca vătămare ușoară (f.d. 30); procesul-verbal de consemnare a plângerii din 29 decembrie

2016 (f.d. 6); plângerea lui Buga Mihail din 17 decembrie 2015, prin care a solicitat

tragerea la răspundere a lui Gavriliuc Roman, care la 15 decembrie 2015, fără voia și

consimțământul său, a pătruns în gospodăria sa amplasată pe adresa s. Peresecina,

r-nul Orhei, agresându-i fizic pe el și pe soția sa, Buga Varvara, provocându-le leziuni

corporale (f.d. 9).

Instanța de apel a constatat, că motivele invocate în apel privind administrarea și

aprecierea probelor sunt nefondate, deoarece prima instanță a analizat probatoriul

administrat, iar fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii

imputate.

În opinia instanței de apel, prin acțiunea de violare a domiciliului, prin pătrundere

ilegală, se înțelege introducerea, contrară legii, a făptuitorului cu întreg corpul în spațiul

în care victima își are domiciliul.

Astfel, în acțiunile inculpatului Gavriliuc Roman se atestă latura subiectivă a acestei

componențe de infracțiune, fapt confirmat și de către inculpat care în ședința de judecată

2

a declarat că a intrat în curtea casei lui Buga Mihail, fără a cere permisiunea și fără ca

ultimul să aibă acordul proprietarului. Prin pătrunderea ilegală în curtea casei lui

Buga Mihail, inculpatul a adus atingere relațiilor sociale privitor la realizarea de către

partea vătămată în condițiile legii a dreptului său la inviolabilitatea domiciliului.

Cu referire la argumentele inculpatului precum că a intrat în curtea casei părții

vătămate, care se află în sat și după părerea sa este ceva normal în localitățile rurale să

intri în curtea casei fără permisiunea stăpânului, iar în acest mod nu a săvârșit o violare de

domiciliu, instanța a remarcat că pentru existența acestei infracțiuni nu interesează modul

și metodele folosite de făptuitor pentru a pătrunde în domiciliul victimei și nici dacă

pătrunderea are loc de față ori pe ascuns, din orice motive: răzbunare, interes material,

gelozie, etc.

Motivele invocate de apelant, precum că organul de urmărire penală și prima

instanță au interpretat greșit noțiunea de „domiciliu”, în sensul că curtea casei părților

vătămate Buga Mihail și Buga Varvara, nu reprezintă domiciliul acestora, au fost apreciate

de către instanța de judecată, ca fiind nefondate, din considerentul că conform art. 6

pct. 11) Cod de procedură penală, prin noțiunea de „domiciliu” se înțelege și orice teren

privat.

Instanța de apel a respins argumentele inculpatului cu privire la nevinovăție,

menționând că probele prezentate în sprijinul învinuirii dovedesc cu certitudine săvârșirea

infracțiunii incriminate. Versiunea inculpatului nu are acoperire probatorie, se combate

complet prin împrejurările stabilite și probele administrate în cauză, fiind apreciată ca o

metodă de apărare, iar necunoașterea legii nu absolvă persoana vinovată de răspundere

penală, în cazul în care sunt întrunite condițiile corespunzătoare.

La capitolul individualizării pedepsei, instanța de apel a remarcat că prima instanță

a acordat deplină eficiență prevederilor art. art. 61, 75 Cod penal.

pct. 6), 8), 9), 11) și 12) Cod de procedură penală, a contestat hotărârile judecătorești cu

recurs ordinar, solicitând casarea acestora și pronunțarea unei hotărâri de achitare, din

motiv că fapta inculpatului nu întrunește elementele infracțiunii și fapta nu este prevăzută

de legea penală.

În argumentarea recursului a invocat, că în acțiunile lui Gavriliuc Roman nu se

conțin elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 179 alin. (2) Cod penal,

deoarece inculpatul a pătruns doar în curtea casei lui Buga Mihail, iar această faptă nu este

prevăzută de legea penală, întrucât curtea, în sensul legii penale, nu reprezintă un

domiciliu și nu este locuință.

În viziunea recurentului, atât organul de urmărire penală, cât și instanța de judecată

au interpretat greșit dispozițiile art. 179 alin. (2) Cod penal, întrucât practica judiciară, cât

și doctrina au definit ce se înțelege prin locuință în sensul legii penale, stabilind că aceasta

reprezintă locul ales în mod liber de o persoană și unde își desfășoară efectiv viața privată,

fără relevanță dacă este permanentă sau temporară, dacă este vorba de construcție

destinată în acest scop sau nu.

Remarcă apărarea că instanța de apel a indicat în conținutul deciziei, că învinuirea

îi este adusă lui Levinte Efim, dar nu lui Gavriliuc Roman, eroare ce demonstrează

iresponsabilitatea judecătorilor și nu poate fi tratată ca o greșeală mecanică.

pentru respingerea acestuia, ca inadmisibil.

3

În argumentarea poziției sale, acuzatorul de stat evidențiază că titularul cererii de

recurs critică decizia prin dezacordul cu modalitatea de apreciere a probelor, însă aceste

motive nu se conțin în temeiurile prevăzute la art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală.

Totodată, procurorul susține că motivele invocate în recurs, au constituit obiect de

examinare și în instanța de apel, cărora instanța le-a dat aprecierea corespunzătoare, iar

decizia recurată cuprinde fondul apelului și temeiurile de fapt și de drept, care au dus la

respingerea acestuia.

În opinia acuzării, la cazul dedus judecății, toate probele administrate au primit

apreciere la justa valoare, iar concluziile privind vinovăția inculpatului în săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 179 alin. (2) Cod penal, rezultă din circumstanțele de fapt

stabilite în cauză.

materialele cauzei și motivele invocate, Colegiul penal concluzionează asupra

inadmisibilității acestuia, din următoarele considerente.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs,

examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărârii instanței

de apel, este în drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul în care constată

că este vădit neîntemeiat.

În conformitate cu art. 424 Cod de procedură penală, instanța de recurs judecă

recursul numai cu privire la persoana la care se referă declarația de recurs și numai în

raport cu calitatea pe care aceasta o are în proces.

Instanța de recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor prevăzute în

art. 427, fiind în drept să judece și în baza temeiurilor neinvocate, fără a agrava situația

condamnaților.

După cum rezultă din conținutul recursului declarat, apărarea invocă temeiurile de

casare prevăzute de art. 427 alin. (1) pct. 6), 8), 9), 11), 12) Cod de procedură penală,

potrivit cărora hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile

de drept comise de instanțele de fond și de apel în cazurile când:

- instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel sau

hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția sau instanța a admis

o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței;

- nu au fost întrunite elementele infracțiunii sau instanța a pronunțat o hotărâre

de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care condamnatul a fost pus sub

învinuire, cu excepția cazurilor reîncadrării juridice a acțiunilor lui în baza unei legi mai

blânde;

- inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea

penală;

- există o cauză de înlăturare a răspunderii penale;

- faptei săvârșite i s-a dat o încadrare juridică greșită.

Analizând argumentele recurentului prin prisma temeiurilor de drept invocate,

Colegiul penal atestă că acesta nu a indicat concret asupra căror motive invocate în cererea

de apel, nu s-a expus instanța de apel, nici care este eroarea gravă de fapt, raportată la

exigențele art. 6 pct. 111 ) Cod de procedură penală, pe care a admis-o instanța de apel,

care a afectat soluția instanței, care este fapta pentru care instanța a pronunțat o hotărâre

de condamnare, alta decât cea pentru care condamnatul a fost pus sub învinuire, care este

cauza de înlăturare a răspunderii penale, și în care normă urma a fi încadrată juridic fapta

săvârșită de inculpat, or poziția instanței de recurs de a suplini din oficiu recursul examinat

4

prin constatări subiective, constituie o derogare de la principiul contradictorialității în

condițiile egalității armelor.

În acest context, Colegiul penal ține să menționeze că, instanța de recurs nu este

competentă să completeze din oficiu recursul ordinar al apărării cu circumstanțe în fapt și

în drept, care l-ar justifica.

Relevante fiind în acest sens și prevederile art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală,

potrivit cărora instanța judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă

în favoarea acuzării sau a apărării și nu exprimă alte interese decât interesele legii

În ceea ce privește argumentele recurentului sub aspectul temeiurilor pentru recurs

prevăzute la pct. 6), 8) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, când hotărârea atacată

nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția și nu au fost întrunite elementele

infracțiunii, Colegiul penal menționează că acestea nu și-au găsit confirmare la

examinarea recursului, din următoarele motive.

Având în vedere că apărarea pledează pentru o soluție de achitare a inculpatului,

considerând că în speță instanțele de fond au pronunțat soluții ilegale, instanța de recurs

accentuează că judecând apelul declarat de avocatul Gantea Vasile în numele inculpatului,

instanța de apel a examinat cauza sub toate aspectele, complet și obiectiv, adoptând o

soluție corectă de menținere a sentinței cu privire la condamnarea lui Gavriliuc Roman,

care este argumentată și corespunzătoare cumulului de probe administrate și nemijlocit

verificate în ședințele de judecată în condițiile art. 100 alin. (4) Cod de procedură penală

și, totodată, care au fost just apreciate de instanțe prin prisma art. 101 Cod de procedură

penală, în baza cărora s-a stabilit cu certitudine că faptele imputate inculpatului corespund

elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 179 alin. (2) Cod penal.

De asemenea, Colegiul penal constată că argumentele invocate în cererea de recurs

cu privire la nevinovăția inculpatului, au constituit obiect de examinare și în instanța de

apel, la care instanța respectivă s-a pronunțat detaliat și amplu motivat, nefiind identificate

la etapa recursului ordinar careva temeiuri de casare a deciziei contestate.

În desfășurarea aceleiași idei, instanța de recurs specifică că, așa cum rezultă din

textul deciziei atacate, instanța de apel și-a motivat decizia în conformitate cu prevederile

art. 417 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură penală și aceasta cuprinde temeiurile de fapt și

de drept care au dus, la caz, la adoptarea soluției expuse în pct. 4 al prezentei hotărâri.

Pentru o fundamentare temeinică a soluției adoptate, instanța de recurs evidențiază,

că în sensul art. 8 al Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și libertăților

fundamentale, orice persoană are dreptul la respectarea domiciliului său.

Potrivit art. 29 din Constituția Republicii Moldova, domiciliul și reședința sunt

inviolabile, nimeni nu poate pătrunde sau rămâne în domiciliul sau în reședința unei

persoane fără consimțământul acesteia.

Din conținutul art. 6 pct. 11) Cod de procedură penală, este de înțeles că prin

noțiunea de „domiciliu” se subînțelege locuința sau construcția destinată pentru locuirea

permanentă sau temporară a unei sau a mai multor persoane (casă, apartament, vilă,

cameră de hotel, cabină pe o navă maritimă sau fluvială), precum și încăperile anexate

nemijlocit la acestea, constituind o parte indivizibilă (verandă, terasă, mansardă, balcon,

beci, un alt loc de uz comun); de asemenea, aici fiind atribuit și orice teren privat,

automobil, navă maritimă și fluvială privată, birou.

Având în vedere explicațiile doctrinare citate, Colegiul apreciază ca fiind nefondate

criticile aduse de recurent în privința învinuirii aduse inculpatului, în contextul în care

5

acesta consideră că curtea casei părților vătămate Buga Mihail și Buga Varvara nu poate

fi asimilată noțiunii de domiciliu în sensul tratat de art. 179 Cod penal.

Or, noțiunea de domiciliu implică nu ideea de imobil, luat în considerație în

materialitatea sa, ci ideea de loc în care o persoană își desfășoară viața personală.

Totodată, nu acțiunea asupra bunurilor sau chiar asupra persoanei victimei lezează

obiectul juridic ocrotit de legea penală, ci însăși prezența nedorită a făptuitorului în locul

ce constituie domiciliul victimei.

În speță, instanța de recurs conchide că acțiunile inculpatului corespund faptei

incriminate de organul de urmărire penală, și anume „pătrunderea și rămânerea ilegală în

domiciliul unei persoane, fără consimțământul acesteia precum și refuzul de a-l părăsi la

cererea ei, acțiuni săvârșite cu aplicarea violenței”, or, însăși din declarațiile inculpatului

Gavriliuc Roman, depuse în prima instanță, rezultă că ultimul a deschis poarta gospodăriei

părții vătămate Buga Mihail și a intrat, deoarece nimeni nu deschidea poarta.

La fel, inculpatul a menționat că după ce Buga Mihail l-a numit cu cuvinte

necenzurate, el l-a lovit cu palma peste față, …Buga Mihail l-a apucat cu mâinile de

haină…se petrecea o îmbrânceală, …Buga Varvara a venit pe la spate și l-a apucat de gât,

iar el l-a lăsat pe Buga Mihail și a izbit-o în regiunea umărului pe soția acestuia, acțiuni

care au continuat până la părăsirea domiciliului părților vătămate de către inculpat

(f.d. 87-88).

Latura obiectivă a infracțiunii de violare de domiciliu se caracterizează prin intenție

directă, motivele infracțiunii exprimându-se în curiozitate, interes material, gelozie,

răzbunare.

Infracțiunea de violare de domiciliu este o infracțiune formală, considerându-se a fi

consumată din momentul: pătrunderii sau rămânerii ilegale în domiciliul persoanei, fără

consimțământul acesteia, refuzul de a părăsi domiciliul la cererea persoanei.

Pentru varianta agravată a violării de domiciliu în sensul art. 179 alin. (2) Cod penal,

este necesar ca violența să urmărească scopul violării de domiciliu și să se aplice înainte

de a se consuma violarea de domiciliu.

La caz, instanțele de fond corect au menționat că inculpatului corect i-a fost

imputată fapta de violare de domiciliu în varianta agravată prevăzută la alin. (2) al art. 179

Cod penal, deoarece potrivit rapoartelor de expertiză nr. 07/D și 08/D din 13 ianuarie

2015, părților vătămate Buga Mihail și Buga Varvara, le-au fost cauzate vătămări

corporale ușoare (f.d. 29, 30).

Cu referire la temeiul de casare prevăzut la art. 427 alin. (1) pct. 9) Cod de procedură

penală și invocat declarativ de recurent, în sensul că inculpatul a fost condamnat pentru o

faptă care nu este prevăzută de legea penală, Colegiul penal enunță că acest motiv de

casare se aplică în cazul când fapta imputată nu este prevăzută de legea penală ca

infracțiune, ori atunci când la momentul săvârșirii, fapta a fost prevăzută de lege ca

infracțiune, însă la momentul examinării în recurs a încetat a mai fi considerată ca

infracțiune, fiind exclusă din Codul penal, dar la caz acest temei nu are relevanță.

Distinct de cele relatate, instanța de recurs menționează că nu poate fi reținut drept

temei de casare a deciziei recurate, nici invocarea apărării cu privire la indicarea greșită a

numelui și prenumelui inculpatului în conținutul hotărârii judecătorești, deoarece aceasta

constituie o eroare materială, care potrivit art. 249 Cod de procedură penală, urmează a fi

corectată de către instanța de judecată care a adoptat hotărârea.

Or, în sensul art. 249 Cod de procedură penală, instanța de judecată este în drept să

corecteze greșelile comise la scrierea numelui sau prenumelui și a altor date biografice ale

6

condamnatului, a unor date calendaristice la care se referă actul, asupra unor indicații

numerice și altele, cu excepția erorilor de conținut.

Față de considerentele expuse, instanța de recurs conchide că, la judecarea cauzei

în ordine de apel, instanța a respectat prevederile enunțate la art. art. 414-419 Cod de

procedură penală, pronunțând o hotărâre legală și întemeiată sub toate aspectele, iar temei

pentru admiterea recursului declarat de apărare nu se regăsește, motiv din care se impune

inadmisibilitatea acestuia, ca fiind vădit neîntemeiat.

penal,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocatul Gantea Vasile în numele

inculpatului, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din

23 septembrie 2016, în cauza penală în privința lui Gavriliuc Roman xxxxxx ca fiind vădit

neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 18 august 2017.

Președinte Petru Ursache

Judecătorii Petru Moraru

Ghenadie Nicolaev

7