1ra-901/2017 — art. 320 alin. 1 CP

1ra-901/2017 — art. 320 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul nr. 1ra-901/2017

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

05 iulie 2017 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

președinte – Petru Ursache,

judecătorii – Petru Moraru și Ghenadie Nicolaev,

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar prin care se

solicită casarea deciziei Colegiului judiciar al Curții de Apel Cahul din

25 ianuarie 2017, declarat de procurorul în Procuratura de circumscripție Cahul,

Dumitru Calendari, în cauza penală în privința lui

Țolov Andrei Xxxxxx, născut la xx xxxxx

xxxx, originar și domiciliat or. Xxxxxx,

str. Xxxxxx, xx, ap. xx.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 16.12.2015 - 22.03.2016;

Instanța de apel: 11.04.2016 - 25.01.2017;

Instanța de recurs: 28.04.2017 - 05.07.2017.

A C O N S T A T A T :

fost achitat de sub învinuirea de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 320

alin. (1) Cod penal, din motiv că fapta nu întrunește elementele infracțiunii.

faptul că, la 24 decembrie 2013 de către Judecătoria Taraclia a fost emisă

hotărârea privind încasarea în mod solidar de la Andrei Țolov și

SRL ,,SACOLIT-COM” în beneficiul SRL ,,RINAX-TVR” datoria în sumă de

4101539,16 lei.

În legătură cu neexecutarea intenționată a hotărârii judecătorești

menționate, la 09 septembrie 2014 Andrei Țolov prin hotărârea Judecătoriei

Cahul a fost recunoscut vinovat și sancționat în baza art. 318 alin. (1) Cod

contravențional, la amendă în mărime de 50 unități convenționale.

În exercitarea intenției sale infracționale, Andrei Țolov până în prezent,

fiind angajat și având venit permanent, intenționat se eschivează și nu execută

hotărârea Judecătoriei Taraclia din 24 decembrie 2013 privind stingerea în mod

solidar a datoriei față de SRL ,,RINAX-TVR”, în sumă de 4101539,16 lei.

rejudecarea cauzei, cu pronunțarea unei noi hotărâri potrivit modului stabilit

pentru prima instanță, prin care Andrei Țolov să fie recunoscut vinovat și

condamnat în baza art. 320 alin. (1) Cod penal, la 1 an închisoare, cu executarea

în penitenciar de tip semiînchis, iar potrivit art. 90 Cod penal, executarea pedepsei

1

să fie suspendată condiționat pentru perioada de probațiune de 1 an.

În motivarea apelului a invocat că, prima instanță greșit a dispus achitarea

lui Andrei Țolov de sub învinuirea de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 320

alin. (1) Cod penal, indicând în sentință că, instanței de judecată nu i-au fost

prezentate probe precum că executorul judecătoresc a întreprins măsuri de

urmărire a salariului lui Andrei Țolov și că ultimul prin careva acțiuni se eschiva

de la executarea hotărârii judecătorești, că învinuirea nu este concretizată prin ce

anume se exprimă ilegalitatea acțiunilor sau inacțiunilor inculpatului și nu este

indicată data concretă de la care Andrei Țolov a început să se eschiveze de la

executarea hotărârii judecătorești.

Or, în învinuirea înaintată lui Andrei Țolov în săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 320 alin. (1) Cod penal, detaliat și consecutiv sunt expuse

circumstanțele infracțiunii incriminate, la formularea învinuirii acuzarea a

respectat prevederile art. 281 alin. (2) Cod de procedură penală.

Apelantul a indicat că, vinovăția lui Andrei Țolov în săvârșirea infracțiunii

incriminate, pe deplin și-a găsit confirmare prin materialele dosarului, mai mult,

la toate măsurile întreprinse de către executorul judecătoresc Vladislav

Constantiniuc cu scopul încasării datoriei în beneficiul SRL ,,RINAX-TVR”,

Andrei Țolov intenționat nu a executat hotărârea Judecătoriei Taraclia din

24 decembrie 2013.

În ședința de judecată inculpatul a prezentat facturile fiscale, conform

cărora în perioada din iulie 2013 până la 29 decembrie 2015

SRL ,,SACOLIT-COM”, în contul achitării datoriei a transmis în beneficiul

SRL ,,RINAX-TVR”, orz de primăvară, rapiță, grâu de toamnă, însă aceste

circumstanțe nu pot servi temei pentru achitarea lui Andrei Țolov, deoarece în

perioada 2013 până în 2016, datoria conform hotărârii menționate trebuia să

achite persoana juridică SRL ,,SACOLIT-COM” și nu persoana fizică Andrei

Țolov.

Mai mult, Andrei Țolov fiind persoană fizică a transferat în contul

executorului judecătoresc Vladislav Constantiniuc sumele de 26106,48 lei și

1353,18 lei, care au fost îndreptate spre achitarea onorariului executorului

judecătoresc, urmărind scopul ridicării sechestrului de pe apartamentul său.

Declarațiile date de inculpat precum că, mijloacele bănești pentru

executorul judecătoresc au fost împrumutate de la cunoscuții săi nu au fost

confirmate în cadrul examinării cauzei.

Pentru perioada 2013-2015 Andrei Țolov a avut un venit stabil sub formă

de salariu, fiind directorul SRL „SACOLIT-COM”, fapt ce se confirmă prin

informațiile eliberate de IFS Taraclia și CNAS Taraclia.

Concluziile primei instanțe privind faptul că lui Andrei Țolov nu i-a fost

achitat salariul, sunt neîntemeiate, pripite și bazate pe presupuneri, or potrivit

informației eliberată de IFS Taraclia, lui Andrei Țolov pentru perioada anului

2015 i-a fost achitat salariul în sumă de 84004,73 lei, iar pentru anul 2014 -

61229,46 lei.

Subsidiar a invocat apelantul că, argumentele instanței de judecată privind

achitarea lui Andrei Țolov din motiv că executorul judecătoresc nu a întreprins

măsuri pentru executarea silită a hotărârii judecătorești, prin urmărirea salariului,

2

sunt neîntemeiate, or, la încheierea contractului de investiții, condițiile căruia nu

au fost respectate de către SRL ,,SACOLIT-COM” față de SRL ,,RINAX-TVR”,

Andrei Țolov a avut calitatea de garant și conștientiza că în cazul neexecutării

condițiilor contractului va purta răspundere solidară cu SRL ,,SACOLIT-COM”

față de SRL ,,RINAX-TVR”, din care motiv intenționat ascundea de executorul

judecătoresc faptul achitării salariului, unicul venit care putea fi încasat de la

dânsul întru executarea hotărârii judecătorești.

25 ianuarie 2017, a fost respins ca nefondat apelul, cu menținerea sentinței.

În motivarea soluției sale instanța de apel a indicat că, la pronunțarea

sentinței prima instanță corect a determinat circumstanțele de fapt și de drept

privind învinuirea înaintată inculpatului Andrei Țolov, în conformitate cu

prevederile normelor de procedură penală și de drept material, pronunțând o

hotărâre justă și echitabilă, corespunzător cumulului probelor administrate în

cauză.

Astfel, instanța de apel a reținut că, inculpatului în actul de învinuire i se

impută că de la 09 septembrie 2014, dată de la care de către Judecătoria Cahul a

fost recunoscut vinovat și sancționat în baza art. 318 alin. (1) Cod

contravențional, la amendă în mărime de 50 unități convenționale și până în

prezent, fiind angajat și având venit permanent, Andrei Țolov intenționat se

eschivează și nu execută hotărârea Judecătoriei Taraclia din 24 decembrie 2013

privind stingerea în mod solidar împreună cu SRL ,,SACOLIT-COM” a datoriei

față de SRL ,,RINAX-TVR”, în sumă de 4101539,16 lei.

În acest context, instanța de apel cu trimitere la literatura juridică de

specialitate a indicat că, în speță de către partea acuzării nu au fost prezentate

probe, care ar confirma vinovăția lui Andrei Țolov în săvârșirea infracțiunii

incriminate, și anume că după ce a fost tras la răspundere contravențională în baza

art. 318 Cod contravențional, având venit și salariul stabil, intenționat se

eschivează și nu execută hotărârea Judecătoriei Taraclia din 24 decembrie 2013.

Deci, în lipsa de probe ce ar demonstra vinovăția inculpatului în săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 320 alin. (1) Cod penal, prima instanță just a

concluzionat necesitatea achitării lui Andrei Țolov de sub învinuirea de săvârșirea

infracțiunii incriminate, din motiv că fapta nu întrunește elementele infracțiunii,

concluzie ce se bazează pe cercetarea tuturor probelor administrate în cauză și

care au fost corect apreciate prin prisma pertinenței, concludenței, utilității și

veridicității lor, iar în ansamblu prin coroborare, fiind respectate prevederile

art. 101 Cod de procedură penală, fapt ce a dus la achitarea inculpatului deoarece

a fost confirmată nevinovăția acestuia în săvârșirea faptei imputate.

Cu trimitere la prevederile art. 281 alin. (2) Cod de procedură penală,

instanța de apel a indicat că, orice acuzație adusă persoanei trebuie să fie clară,

concretă și bazată pe probe, însă în speță, lui Andrei Țolov i se incriminează

faptul că din 09 septembrie 2014, de când a fost recunoscut vinovat, prin hotărâre

judecătorească și tras la răspundere contravențională pentru săvârșirea

contravenției prevăzute de art. 318 alin. (1) Cod contravențional, până în prezent,

fiind angajat și având venit permanent, intenționat se eschivează și nu execută

hotărârea Judecătoriei Taraclia din 24 decembrie 2013 privind stingerea în mod

3

solidar împreună cu SRL ,,SACOLIT-COM” a datoriei față de SRL

,,RINAX-TVR”, în sumă de 4101539,16 lei.

Instanța de apela menționat că, nu este clară învinuirea așa cum, a fost

formulată, că de la 09 septembrie 2014 și până în prezent, se eschivează și nu

execută hotărârea judecătorească, desprinzându-se ideea că nu au fost respectate

prevederile art. 281 Cod de procedură penală, deoarece la formularea învinuirii

este necesară indicarea datei, deci nu este posibilă stabilirea perioadei pentru care

i se aduce învinuirea.

Prin sintagma ,,până în prezent” nu este clar ce s-a avut în vedere - data

înaintării învinuirii 04 decembrie 2015, 14 decembrie 2015; data întocmirii

rechizitoriului 14 decembrie 2015 sau data ședinței de judecată la care s-a

manifestat expunerea de către procuror a învinuirii formulate.

Instanța de apel, cu trimitere la prevederile art. 325 Cod de procedură

penală, a notat că, chiar dacă în ședința instanței de apel procurorul a menționat că

lui Andrei Țolov i se incriminează săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 320

alin. (1) Cod penal, de la 09 septembrie 2014 și până la data întocmirii

rechizitoriului, din rechizitoriu însă se desprinde doar indicarea învinuirii de la

09 septembrie 2014 și până în prezent, fără a fi indicată data concretă, iar în prima

instanță procurorul a expus învinuirea formulată în rechizitoriu.

Astfel, în opinia instanței de apel, acestea demonstrează faptul că învinuirea

adusă lui Andrei Țolov nu este clară, concretă, fapt constatat și de prima instanță.

Mai mult, lui Andrei Țolov i-a fost incriminat ,,…că intenționat se

eschivează și nu execută hotărârea Judecătoriei Taraclia din 24 decembrie

2013”.

Executarea unei hotărâri judecătorești reprezintă ultima etapă a procesului

judiciar și constituie un drept consfințit cumulativ de art. art. 20, 120 Constituția

R. Moldova.

În cazul în care persoanele care fără motive justificative nu îndeplinesc

cerințele executorului judecătoresc sau împiedică executarea documentului

executoriu, executorul judecătoresc întocmește un proces-verbal cu privire la

contravenție, pe care îl înaintează spre examinare instanței de judecată și pentru

neexecutarea intenționată sau eschivarea de la executarea hotărârii instanței de

judecată conform art. 318 Cod contravențional stabilește sancțiune sub formă de

amendă.

În același timp, dacă debitorul se eschivează de la executarea hotărârii

judecătorești devenită executorie, după aplicarea sancțiunii contravenționale,

acesta poate fi tras la răspundere penală conform art. 320 Cod penal și

sancționarea se întemeiază pe refuzul său repetat.

Din materialele dosarului, instanța de apel a desprins că, executorul

judecătoresc are la executare titlul executoriu nr. 2-365 din 24 decembrie 2013

eliberat de Judecătoria Taraclia, conform căruia instanța de judecată a dispus

încasarea în mod solidar de la Andrei Țolov și SRL ,,SACOLIT-COM” în

beneficiul SRL ,,RINAX-TVR” datoria pe contractul de investiții nr. 23 din 10

aprilie 2012 (f.d.18, vol. I).

Mai mult, la 09 septembrie 2014, prin hotărârea Judecătoriei Cahul, Andrei

Țolov a fost tras la răspundere contravențională în baza art. 318 Cod

4

contravențional, hotărâre care a fost menținută prin decizia Colegiului judiciar al

Curții de Apel Cahul din 11 decembrie 2014 (f.d.9, 45-46, vol. I).

Astfel, în privința lui Andrei Țolov a fost înaintată învinuirea pentru faptul

că, după ce a fost tras la răspundere contravențională în baza art. 318 Cod

contravențional, de la 09 septembrie 2014 și până în prezent, fiind angajat și

având venit permanent, intenționat se eschivează și nu execută hotărârea

Judecătoriei Taraclia din 24 decembrie 2013 privind rambursarea în mod solidar

împreună cu SRL ,,SACOLIT-COM” a datoriei față de SRL ,,RINAX-TVR”, în

sumă de 4101539,16 lei.

Instanța de apel a indicat că, atunci când este înaintată învinuirea în baza

art. 320 Cod penal, urmează să fie specificat prin ce se manifestă acțiunile sau

inacțiunile inculpatului la eschivarea și neexecutarea unei hotărâri judecătorești,

însă la caz acuzarea s-a limitat doar la invocarea faptului că Andrei Țolov

intenționat se eschivează și nu execută hotărârea, dar nu concretizează prin ce

anume se manifestă acțiunile sau inacțiunile acestuia.

Cu referire la acuzarea lui Andrei Țolov că, având venit sub formă de

salariu nu execută hotărârea judecătorească, instanța de apel a menționat că, din

informația prezentată de IFS Taraclia și CTAS Taraclia, se deduce că inculpatului

i-a fost calculat salariul în anul 2013, la SRL „SACOLIT-COM” și

SRL ,,Micragrolux” în sumă totală de 22466,33 lei, iar în anul 2014 i-a fost

calculat salariul în sumă de 61229,46 lei la SRL ,,SACOLIT-COM”, deci

informația fiind prezentată pentru anii 2013-2014 (f.d.92, 94-97, vol. I, iar prima

instanță corect a concluzionat faptul că procurorul trebuia să concretizeze

acuzarea, să indice anume prin ce se manifestă acțiunile ilicite ale lui Andrei

Țolov în neexecutarea hotărârii judecătorești și când acțiunile date au fost

săvârșite, ulterior tragerii acestuia la răspundere contravențională, deoarece el nu

poate fi tras în mod repetat la răspundere, deja penală pentru acțiunile care au fost

săvârșite până la tragerea la răspundere contravențională.

Mai mult, nu a fost confirmat faptul că lui Andrei Țolov i-a fost achitat

salariul și nu poate fi reținut ca argument întemeiat întru imputarea faptului că are

venituri și nu execută hotărârea.

Din registrul - ordin pe numele lui Andrei Țolov, pentru perioada 01

ianuarie 2015 – 01 decembrie 2015 se deduce că salariul inculpatului se calcula,

dar nu se achita, astfel, la 01 ianuarie 2015 pentru anul 2014 salariul neachitat

constituia suma de 79276,48 lei, iar la 01 decembrie 2015 salariul neachitat

constituia suma de 50424,64 lei (f.d.112, vol. I).

Cu trimitere la prevederile art. art. 74, 105, 106, 111 Cod de executare,

instanța de apel a indicat că, prima instanță just a conchis faptul că Andrei Țolov

ca persoană fizică nu ascundea venitul său sub formă de salariu, ceea ce

demonstrează și lipsa acțiunilor, cât și a inacțiunilor eschivării intenționate de la

executarea intenționată a hotărârii judecătorești așa cum, nu există probe ce ar

demonstra că acesta primea și primește salariul calculat în volum deplin sau că

acesta ar avea alte venituri.

Totodată, executorul judecătoresc Vladislav Constantiniuc, fiind audiat în

prima instanță și instanța de apel, a declarat că nu a întreprins măsuri de urmărire

a salariului lui Andrei Țolov, care activa la SRL ,,SACOLIT-COM”, deoarece pe

5

conturile societății era aplicat sechestru și nu i se achita salariul.

La fel instanța de apel a indicat că, odată ce executorul judecătoresc nu a

aplicat sechestrul pe salariu cu stabilirea cuantumului reținerii din salariu întru

executarea hotărârii judecătorești, se demonstrează faptul că Andrei Țolov ca

persoană fizică nu a întreprins acțiuni de a ascunde veniturile sale și nu i se poate

imputa nici faptul că nu ar fi executat sau ar fi împiedicat la realizarea urmăririi

salariului și a altor venituri.

Procurorul a menționat că, vinovăția lui Andrei Țolov în săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 320 alin. (1) Cod penal, s-ar demonstra și prin faptul

că ultimul a găsit banii pentru achitarea onorariului executorului judecătoresc,

însă pentru rambursarea datoriei SRL „RINAX-TVR”, mijloace bănești nu a găsit,

însă chiar dacă Andrei Țolov a invocat că acești bani i-a împrumutat, procurorul

consideră că aceste argumente ale inculpatului nu sunt credibile, dar nu a

prezentat probe ce ar demonstra faptul că mijloacele bănești transferate pe contul

executorului judecătoresc, nu ar fi fost împrumutate.

În acest context, instanța de apel a stabilit lipsa în acțiunile lui Andrei

Țolov a laturii subiective și laturii obiective a infracțiunii incriminate, deoarece în

privința acestuia nu a fost demonstrat că acesta cu intenție directă se împotrivește

să execute hotărârea Judecătoriei Taraclia din 24 decembrie 2013, iar prima

instanță apreciind probele din punct de vedere al pertinenței, concludenței,

utilității și veridicității, iar toate probele în ansamblu - din punct de vedere al

coroborării lor, corect a constatat că nu a fost dovedită vinovăția lui Andrei Țolov

în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 320 alin. (1) Cod penal.

Cu referire la probele prezentate de acuzare, instanța de apel a indicat că,

din nota-informativă datată cu 20 iulie 2016, se întrevăd concluziile executorului

judecătoresc Vladislav Constantiniuc către procurorul în Procuratura Cahul, prin

care nu se confirmă vinovăția lui Andrei Țolov în săvârșirea infracțiunii imputate

(f.d.74-76, vol. II); factura fiscală seria și nr. FA 4029551 din 29 decembrie 2015

se referă la SRL „SACOLIT-COM” dar nu la persoana fizică Andrei Țolov

(f.d.77, vol. II); procesul-verbal de sechestru din 30 septembrie 2013, se referă la

SRL „SACOLIT-COM” dar nu la persoana fizică Andrei Țolov, mai mult, este

întocmit anterior datei de 09 septembrie 2014, dată de la care i se impută că se

eschivează și nu execută hotărârea (f.d.78-79, vol. II); somația din 27 septembrie

2013, la fel este întocmită anterior datei de 09 septembrie 2014 (f.d.80, vol. II);

facturile fiscale seria și nr. BV 7573092 din 07 iulie 2014 și FB 4260673 din

06 august 2014, se referă la SRL „SACOLIT-COM” dar nu la persoana fizică

Andrei Țolov și sunt întocmite anterior perioadei imputate inculpatului (f.d.81-82,

vol. II); informația eliberată de Secția pentru Statistică Taraclia nr. 111 din

23 iunie 2016, se referă la terenurile SRL ,,SACOLIT-COM” semănate în

perioada anilor 2013-2015, cu indicarea cerealelor ce au fost semănate și pe ce

suprafață, însă informația dată nu se referă la persoana fizică Andrei Țolov

(f.d.83, vol.II); informația eliberată de IFS Taraclia nr. 91-2/1-1232 din 20 mai

2016, se referă la salariul lui Andrei Țolov pentru perioada 2013-2015, însă nu

confirmă faptul că acest salariu a fost achitat, or Andrei Țolov a menționat că pe

conturile societății a fost aplicat sechestrul și că nu a primit salariu, iar materialele

dosarului confirmă faptul că până la emiterea sentinței din 22 martie 2016,

6

executorul judecătoresc nu a întreprins măsuri întru urmărirea salariului

inculpatului (f.d.84, vol. II); încheierile executorului judecătoresc Vladislav

Constantiniuc din 18 mai 2016, prin care s-a dispus reținerea din veniturile lui

Andrei Țolov și prin care se probează că abia după pronunțarea sentinței din

22 martie 2016, executorul judecătoresc a efectuat acțiuni active întru urmărirea

veniturilor lui Andrei Țolov (f.d.85-86, vol.II); procesele-verbale de sechestru din

17 aprilie 2014 și 02 iulie 2014, care nu cuprind perioada imputată lui Andrei

Țolov și nu se referă la inculpat ca persoană fizică (f.d.87-89, vol. II); informație

din 25 iunie 2015 adresată executorului judecătoresc Nadejda Condrea de către

executorul judecătoresc Vladislav Constantiniuc, prin care înștiințează despre

posibilitatea de a interveni în procedura de executare, care însă nu demonstrează

vinovăția lui Andrei Țolov în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 320 alin. (1)

Cod penal (f.d.90-91, vol. II); procesul-verbal din 19 iunie 2015, care se referă la

terenurile semănate de SRL „SACOLIT-COM” dar nu de Andrei Țolov (f.d.92,

vol. II); informația nr. 04-09/241 din 22 iulie 2015 adresată executorului

judecătoresc Vladislav Constantiniuc, prin care BC „Energbank” SA aduce la

cunoștință datoria totală de 13% ce o are SRL „SACOLIT-COM” la credite

bancare și plăți aferente, nu are legătură cu învinuirea adusă lui Andrei Țolov

(f.d.93, vol. II); procesul-verbal din 10 noiembrie 2014, care se referă la cerealele

SRL „SACOLIT-COM” și încercarea de a pătrunde în depozit, nu are legătură

directă cu Andrei Țolov ca persoană fizică, neavând tangență cu învinuirea adusă

ultimului (f.d.94, vol. II), contractul de arendă nr. 01/06/14 din 23 iunie 2014,

încheiat între SRL „SACOLIT-COM” și CI ,,Căile-grup” în proces de

insolvabilitate, document ce nu se referă la Andrei Țolov ca persoană fizică și nu

cuprinde perioada incriminată acestuia (f.d.95-96, vol. II); procesul-verbal din

23 octombrie 2014, se referă la cerealele SRL „SACOLIT-COM” dar nu direct la

Andrei Țolov ca persoană fizică (f.d.97, vol. II) și decizia Curții de Apel Cahul

din 30 aprilie 2015, pronunțată în pricina civilă la acțiunea înaintată de

BC ,,Energbank” SA către SRL „Rinax-TVR”, intervenient accesoriu executorul

judecătoresc Vladislav Constantiniuc și SRL „SACOLIT-COM” cu privire la

contestarea procesului-verbal de sechestru, din care se desprinde că nu are

legătură directă cu Andrei Țolov ca persoană fizică (f.d.98-101, vol. II).

Astfel, instanța de apel a reținut că, prima instanță în motivarea soluției

adoptate just a arătat că acuzarea nu a administrat și nu a prezentat probe

concludente și pertinente care ar fi demonstrat vinovăția inculpatului în săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 320 alin. (1) Cod penal.

penală, a contestat cu recurs decizia, solicitând casarea acesteia cu dispunerea

rejudecării cauzei în aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

În motivarea recursului a invocat că, în legătură cu judecarea cauzei penale

în ordine de apel a fost constituit un complet de judecători în componența: Vitalie

Movilă - președintele ședinței de judecată, Nina Veleva - judecător raportor și

Evghenii Dvurecenschii - membru al colegiului.

Reieșind din acest fapt, în baza art. art. 33-35 Cod de procedură penală, au

fost înaintate recuze judecătorului Evghenii Dvurecenschii din motiv că la

24 decembrie 2013 a participat la examinarea cauzei civile nr. 2-365/2013,

7

SRL „RINAX-TVR” către SRL „SACOLIT-COM” și Andrei Țolov privind

restituirea datoriei conform contractului de investiții, stingerea în mod solidar a

datoriei în sumă de 4101539,16 lei, cauză ce este în legătură și dependență directă

cu cauza penală de învinuire a lui Andrei Țolov.

Însă, prin încheierea Colegiului judiciar al Curții de Apel Cahul din

10 august 2016 a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de recuzare a judecătorului

Evghenii Dvurecenschii de la judecarea în ordine de apel a cauzei penale de

învinuire a lui Andrei Țolov în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 320

alin. (1) Cod penal, înaintată de către procuror (f.d.40, vol. II).

Susține recurentul că, potrivit practicii CEDO este implementat principiul

care prevede, că „un observator necointeresat în proces nu trebuie să aibă dubii la

imparțialitatea instanței”, însă în cauză acest principiu a fost încălcat fiind

adoptate două încheieri asupra incompatibilității judecătorilor care nu se

conciliază (cauza CEDO Pescador Valero c. Spaniei din 17 iunie 2003).

Astfel, consideră că judecătorul Evghenii Dvurecenschii a fost în

incompatibilitate de a face parte din completul de judecată la judecarea cauzei

penale în privința lui Andrei Țolov, din motiv că există circumstanțe care pun la

îndoială rezonabilă imparțialitatea judecătorului.

La fel, acuzarea consideră că vina lui Andrei Țolov în săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 320 alin. (1) Cod penal, se confirmă prin declarațiile

martorului - executorul judecătoresc Vladislav Constantiniuc; inculpatului;

demersul executorului judecătoresc privind tragerea la răspundere a lui Andrei

Țolov în baza art. 320 alin. (1) Cod penal; încheierea privind intentarea procedurii

de executare din 24 ianuarie 2014; titlul executoriu emis de Judecătoria Taraclia,

nr. 20365/2013 din 24 decembrie 2013; decizia Colegiului judiciar al Curții de

Apel Cahul din 11 decembrie 2014.

Susține recurentul că, Andrei Țolov din interese personale, îndreptate spre

ridicarea sechestrului aplicat pe bunul imobil, a transferat pe contul executorului

judecătoresc sumele de 26106,48 lei și 13953,18 lei, întru achitarea onorariului,

fapt care demonstrează că inculpatul pentru ridicarea sechestrului de pe

apartamentul său a găsit mijloace bănești, dar pentru executarea hotărârii

judecătorești invocă că nu dispune de surse financiare, iar argumentul inculpatului

prin care susține că acești bani i-a împrumutat, urmează a fi apreciate critic

deoarece nu este confirmat prin probe.

La fel, întru întemeierea învinuirii, procurorul a menționat și despre

informația prezentată de IFS Taraclia și CTAS Taraclia, din care rezultă că

Andrei Țolov activând în calitate de director la SRL „SACOLIT-COM”, avea

venit stabil - salariu, din declarațiile martorului Constantinic Vladislav și

nota-informativă din 20 iulie 2016 se desprind concluziile prin care se confirmă

vinovăția lui Andrei Țolov în săvârșirea infracțiunii imputate, însă instanța de apel

nu a descris în decizia sa toate declarațiile date de Constantiniuc Vladislav,

limitându-se doar la câteva propoziții, lăsând fără precizare și aprecierea faptului

că acest martor a declarat despre acțiuni de ignorare din partea inculpatului a

indicațiilor executorului judecătoresc.

Indică recurentul că, toate actele și documentele fiscale se referă la

încasarea datoriilor din partea SRL „SACOLIT-COM”, fără a fi anexate probe

8

care să confirme achitarea de către Andrei Țolov a unei părți din contul datoriei.

Astfel, factura fiscală seria și nr. FA 4029551 din 29 decembrie 2015 se

referă la SRL „SACOLIT-COM” și nicidecum la persoana fizică Andrei Țolov;

procesul-verbal de sechestru din 30 septembrie 2013, facturile fiscale seria și

nr. BV 7573092 din 07 iulie 2014 și FB 4260673 din 06 august 2014, se referă la

SRL „SACOLIT-COM” dar nu la persoana fizică Andrei Țolov; informația

eliberată de Secția pentru Statistică Taraclia nr. 111 din 23 iunie 2016, se referă la

terenurile SRL „SACOLIT-COM” semănate în perioada anilor 2013-2015, cu

indicarea cerealelor ce au fost semănate și pe ce suprafață; informația eliberată de

IFS Taraclia nr. 91-2/1-1232 din 20 iunie 2016, se referă la salariul lui Andrei

Țolov pentru perioada anilor 2013-2015, care indică venitul obținut de Andrei

Țolov; procesele-verbale de sechestru din 17 aprilie 2014 și 02 iulie 2014, care se

referă la SRL „SACOLIT-COM” unde Andrei Țolov activează în calitate de

director; procesul-verbal din 19 iunie 2015, care se referă la terenurile semănate

de SRL „SACOLIT-COM”, unde Andrei Țolov activează în calitate de director;

informația nr. 04-09/241 din 22 iulie 2015 adresată executorului judecătoresc

Vladislav Constantiniuc, prin care filiala BC „Energbank” SA, aduce la cunoștință

datoria totală ce o are SRL „SACOLIT-COM” la credite bancare și plăți aferente

și care are legătură directă cu învinuirea adusă lui Andrei Țolov; procesul-verbal

din 10 noiembrie 2014, care se referă la cerealele SRL „SACOLIT-COM” și

încercarea de a pătrunde în depozit, are legătură directă cu Andrei Țolov, ca

persoană fizică și ca directorul acesteia; contractul de arendă nr. 01/06/14 din

23 iunie 2014, încheiat între SRL „SACOLIT-COM” și CI ,,Caile-grup” în proces

de insolvabilitate, document ce se referă la Andrei Țolov ca persoană fizică și ca

director al SRL „SACOLIT-COM”; procesul-verbal din 23 octombrie 2014, care

se referă la cerealele SRL „SACOLIT-COM” al cărei director este Andrei Țolov;

decizia Colegiului judiciar al Curții de Apel Cahul din 30 aprilie 2015, pronunțată

în pricina civilă la acțiunea înaintată de BC „Energbank” SA către SRL „RINAX-

TVR”, intervenient accesoriu executorul judecătoresc Vladislav Constantiniuc și

SRL „SACOLIT-COM” cu privire la contestarea procesului-verbal de sechestru,

din care se desprinde că are legătură directă cu Andrei Țolov, precum că acesta

este dependent de BC ,,Energbank” SA.

Mai mult, Andrei Țolov a activat ca administrator al reprezentanței Taraclia

a BC „Energbank” SA (f.d.49-56, vol. I).

Susține recurentul că, prima instanță în motivarea soluției adoptate

neîntemeiat a arătat că acuzarea nu a administrat și nu a prezentat probe

concludente și pertinente care ar fi demonstrat vinovăția inculpatului în săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 320 alin. (1) Cod penal, precum că ultimul de la

09 septembrie 2014, dată la care Judecătoria Cahul l-a recunoscut vinovat de

săvârșirea contravenției prevăzute de art. 318 alin. (1) Cod contravențional, până

în prezent, fiind angajat și având venit permanent, intenționat se eschivează și nu

execută hotărârea Judecătoriei Taraclia din 24 decembrie 2013 privind stingerea

în mod solidar de la SRL „SACOLIT-COM” a datoriei față de

SRL „RINAX-TVR”, în sumă de 4101539,16 lei.

Concluzia instanțelor de fond privind achitarea inculpatului de învinuirea

săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 320 alin. (1) Cod penal, din motivul că

9

fapta incriminată nu întrunește elementele infracțiunii, este neîntemeiată, adoptată

în afară probatoriului și aprecierii tuturor probelor administrate în coroborare, or

pe de o parte instanța de apel constată că Andrei Țolov nu a achitat nici o parte

din datorie, iar pe de altă parte menționează că lipsesc elementele infracțiunii în

acțiunile acestuia.

Victor Delijan în numele inculpatului și inculpatul, care s-au expus pentru

respingerea acestuia deoarece argumentele invocate de procuror sunt

neîntemeiate.

Astfel, într-adevăr judecătorul Evghenii Dvurecenschii a pronunțat hotărâre

în cauza civilă nr. 2-365/2013 la cererea înaintată de SRL ,,RINAX-TVR” către

SRL ,,SACOLIT-COM” și Andrei Țolov privind încasarea datoriei, care prevede

raporturi civile și nu are legătură cu cauza penală privind învinuirea lui Andrei

Țolov de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 320 alin. (1) Cod penal.

Totodată, susțin că învinuirea înaintată nu este clară, deoarece sunt indicate

două date, și anume data pronunțării hotărârii în cauza civilă și data pronunțării

hotărârii în cauza contravențională în privința lui Andrei Țolov, însă nu este

indicată perioada concretă în care a fost săvârșită infracțiunea incriminată.

La fel, în învinuire nu este indicat locul săvârșirii infracțiunii sau altfel

spus, unde și ce salariu a primit sau alte venituri a obținut Andrei Țolov, nu sunt

concretizat mijloacele și modul de săvârșire a infracțiunii de eschivare de la

executarea hotărârii judecătorești cu descrierea detaliată a acestui fapt.

În învinuire este indicată datoria în sumă de 4101539,16 lei, însă hotărârea

judecătorească din 24 decembrie 2013 în cauza civilă nr. 2-365/2013 se execută,

datoria constituind suma de 2085384,47 lei.

materialelor din dosar, Colegiul penal decide inadmisibilitatea acestuia din

următoarele considerente.

În conformitate cu prevederile art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură

penală instanța de recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului

declarat împotriva hotărârii instanței de apel, este în drept să decidă asupra

inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că este vădit neîntemeiat.

În sensul art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile instanței de

apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele

de fond și de apel. Erorile de drept pot fi erori de drept formal sau procesual și

erori de drept material sau substanțial.

Instanța de recurs verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

Din textul recursului, se constată că recurentul invocă drept temei de

declarare a acestuia prevederile art. 427 alin. (1) pct. 2), 6) Cod de procedură

penală, potrivit căruia hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a

repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel când instanța nu a

fost compusă potrivit legii ori au fost încălcate prevederile art. art. 30, 31 și 33 sau

hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția.

Însă, aceste temeiuri pentru declararea recursului ordinar nu și-au găsit

10

confirmare la examinarea recursului înaintat, nefiind stabilite presupusele erori de

drept invocate de recurent.

În primul rând, cu referire la temeiul invocat de recurent privind faptul că

instanța de apel nu a fost compusă potrivit legii ori au fost încălcate prevederile

art. art. 30, 31 și 33 Cod de procedură penală, deoarece judecătorul Evghenii

Dvurecenschii la 24 decembrie 2013 a participat la examinarea cauzei civile

nr. 2-365/2013, SRL „RINAX-TVR” către SRL „SACOLIT-COM” și Andrei

Țolov privind restituirea datoriei conform contractului de investiții, stingerea în

mod solidar a datoriei în sumă de 4101539,16 lei, cauză care este în legătură și

dependență directă cu cauza penală de învinuire a lui Andrei Țolov.

Colegiul penal ține să menționeze că, potrivit art. 33 alin. (1) - (3) Cod de

procedură penală, judecătorii care sunt soți sau rude între ei nu pot face parte din

același complet de judecată.

Judecătorul nu poate participa la judecarea cauzei și urmează a fi recuzat:

1) dacă el personal, soțul său, ascendenții ori descendenții lor, frații sau

surorile și copiii acestora, afinii și persoanele devenite prin înfiere, potrivit legii,

astfel de rude, precum și alte rude ale lui, sunt direct sau indirect interesate în

proces;

2) dacă el este parte vătămată sau reprezentant al ei, parte civilă, parte

civilmente responsabilă, soț sau rudă cu vreuna din aceste persoane ori cu

reprezentantul lor, soț sau rudă cu învinuitul, inculpatul în proces ori cu apărătorul

acestuia;

3) dacă a participat în acest proces în calitate de martor, expert, specialist,

interpret, traducător, grefier, persoană care a efectuat urmărirea penală, procuror,

judecător de instrucție, apărător, reprezentant legal al învinuitului, inculpatului,

reprezentant al părții vătămate, părții civile sau părții civilmente responsabile;

4) dacă a efectuat o cercetare sau un control administrativ al circumstanțelor

cauzei sau a participat la adoptarea unei hotărâri referitoare la această cauză în

orice organ obștesc sau de stat;

5) dacă el a luat în această cauză hotărâri anterioare judecății în care și-a

expus opinia asupra vinovăției sau nevinovăției inculpatului;

6) dacă există alte circumstanțe care pun la îndoială rezonabilă

imparțialitatea judecătorului.

Judecătorul nu poate participa la o nouă judecare a cauzei atît în primă

instanță, cât și pe cale ordinară sau extraordinară de atac și urmează a fi recuzat și

în cazul în care a mai participat în calitate de judecător la examinarea aceleiași

cauze în primă instanță, pe cale ordinară sau extraordinară de atac, precum și în

cazul participării ca judecător de instrucție.

Această prevedere nu se extinde asupra membrilor Colegiului penal al Curții

Supreme de Justiție, precum și asupra judecătorilor Curții Supreme de Justiție la

rejudecarea cauzelor în baza hotărârii Colegiului penal al Curții Supreme de

Justiție.

Astfel, motivul invocat de recurent referitor la incompatibilitatea

judecătorului Evghenii Dvurecenschii nu cade sub incidența prevederilor art. 33

Cod de procedură penală, or cauza civilă nr. 2-365/2013, SRL „RINAX-TVR”

către SRL „SACOLIT-COM” și Andrei Țolov privind restituirea datoriei conform

11

contractului de investiții, stingerea în mod solidar a datoriei în sumă de

4101539,16 lei, nu se află în legătură și dependență directă cu cauza penală de

învinuire a lui Andrei Țolov.

Mai mult, în instanța de apel, acuzatorul a înaintat cerere de recuzare

judecătorului Evghenii Dvurecenschii, însă prin încheierea Colegiului judiciar al

Curții de Apel Cahul din 10 august 2016, aceasta a fost respinsă ca neîntemeiată

(f.d.40 vol. II).

În al doilea rând, referitor la temeiul invocat că, hotărârea atacată nu

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, recurentul criticând hotărârile

instanțelor de fond privind aprecierea necorespunzătoare a probelor cercetate care

în opinia acestuia demonstrează indubitabil vinovăția lui Andrei Țolov de cele

incriminate, instanța de recurs menționează că, la această etapă a procedurilor nu

analizează conținutul mijloacelor de probă, nu dă o nouă apreciere materialului

probator și nu stabilește o altă situație de fapt, decât cea constatată de instanțele

de fond, or aceasta fiind atributul exclusiv al acestor instanțe.

Deci, Colegiul nu examinează criticele referitoare la presupusa greșită

reținere, pe baza probelor administrate în cauză, a anumitor elemente faptice, ci

verifică, prin raportare la situația de fapt stabilită de instanțele de fond,

corectitudinea soluției de achitare adoptată în privința lui Andrei Țolov.

Totodată, se impune precizarea că în cadrul procesului penal aprecierea

probelor este unul din cele mai importante momente, deoarece întregul volum de

activitate depus de către organele de urmărire, instanțele judecătorești, cât și de

părțile din proces, se concretizează pe soluția ce urmează a fi dată în urma acestei

activități.

În pofida acestui fapt, instanța de recurs reiterează că chestiunea de

apreciere a probelor și temeinicia faptelor dovedite de ele, nu este obiect de

cercetare la etapa judecării cauzei în recurs.

Or, pentru a constitui temei de casare, eroarea de fapt trebuie să fie gravă,

adică, pe de o parte, să fi influențat asupra soluției cauzei, iar pe de altă parte să

fie vădită, neîndoielnică.

Eroarea gravă de fapt nu privește dreptul de apreciere a probelor, ci

discrepanța între cele reținute de instanță și conținutul real al probelor, prin

ignorarea unor aspecte evidente ce au avut drept consecință pronunțarea altei

soluții decât cea pe care materialul probator o susține.

În cauza deferită judecății, o atare eroare nu a fost constatată de către

instanța de recurs.

Mai mult, raportând cele expuse supra la verificarea și aprecierea probelor

efectuată de instanța de apel, Colegiul penal lărgit specifică că instanța de apel

corect a ajuns la concluzia despre menținerea sentinței și just a apreciat probele

administrate în cauză.

Prin urmare, opozabil celor enunțate de recurent, Colegiul penal subsidiar

verificând materialele dosarului, specifică că judecând apelul declarat, instanța de

apel a examinat cauza sub toate aspectele, complet și obiectiv, adoptând o soluție

corectă de menținere a sentinței prin care s-a dispus achitarea lui Andrei Țolov,

învinuit de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 320 alin. (1) Cod penal, din

motiv că fapta nu întrunește elementele infracțiunii.

12

În atare circumstanțe, nu pot fi considerate admisibile argumentele

procurorului privitor la faptul că din probele cercetate de instanțele de fond se

dovedește indubitabil vinovăția lui Andrei Țolov de săvârșirea infracțiunii

prevăzută de art. 320 alin. (1) Cod penal, odată ce acesta nu susține învinuirea

incriminată prin rechizitoriu.

Or, atunci când unei persoane i se reproșează săvârșirea unei fapte penale și

i se aduce o acuzație, aceasta trebuie să fie bazată pe probe pertinente, veridice și

concludente care dovedesc, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există,

constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat.

Pe de altă parte, urmează a se consemna că procurorul, în virtutea

atribuțiilor sale funcționale stipulate în art. art. 5-6 a Legii nr. 3 din 25 februarie

2016 ,,Cu privire la Procuratură”, de unde rezultă că dânsul, reprezentând

învinuirea în instanța de judecată, are un rol activ de a contribui la aflarea

adevărului în cadrul procesului penal, precum și cele expres prevăzute în Codul

de procedură penală la art. 53, din care deducem că elementele procesului de tip

advers indică la faptul că procurorul, în calitatea sa de titular al acțiunii penale,

trebuie să dovedească dincolo de orice îndoială rezonabilă acuzarea, fapta și

vinovăția la care face referire prin actul de sesizare, întrucât instanța, la rândul ei,

nu are sarcina probei, aceasta din urmă revenindu-i procurorului.

În același context, amintim că, în conformitate cu art. 19 alin. (3) coroborat

cu art. 254 alin. (1) Cod de procedură penală, organul de urmărire penală are

obligația de a lua toate măsurile prevăzute de lege pentru cercetarea sub toate

aspectele, completă și obiectivă, a circumstanțelor cauzei, de a evidenția atât

circumstanțele care dovedesc vinovăția bănuitului, învinuitului, inculpatului, cât

și cele care îl dezvinovățesc, precum și circumstanțele care îi atenuează sau

agravează răspunderea.

În cauza deferită judecății instanța de recurs constată că procurorul nu a

îndeplinit exact aceste atribuții funcționale și nu a prezentat probe suficiente care

ar contribui la aflarea adevărului.

Astfel, Colegiul penal consideră oportun de a consemna că, atât prima

instanță, cât și instanța de apel au făcut o analiză minuțioasă a tuturor probelor

administrate pe parcursul procesului penal, ajungând la concluzia corectă că

acestea nu dovedesc vinovăția inculpatului în cele incriminate.

Potrivit jurisprudenței CEDO, în asemenea situație, nu se mai impune o

reevaluare a conținutului mijloacelor de probă, acestea demonstrând cu prisosință

soluția dată de instanțele de fond.

Or, în cazul în care instanța de fond și-a motivat decizia luată, arătând în

mod concret la împrejurările, care confirmă sau infirmă o acuzație penală, pentru

a permite părților să utilizeze eficient orice drept de recurs eventual, o curte de

recurs poate, în principiu, să se mulțumească de a relua motivele jurisdicției de

primă instanță (hotărârile CEDO Garcia Ruis c. Spaniei, Helle c. Finlandei).

Mai mult, instanța de recurs reține că, potrivit art. 281 alin. (2) Cod de

procedură penală, orice acuzație adusă persoanei trebuie să fie clară, concretă și

bazată pe probe, însă în învinuirea înaintată lui Andrei Țolov nu este indicată

perioada concretă în care a fost săvârșită infracțiunea, fiind indicate două date, și

anume data pronunțării hotărârii în cauza civilă și data pronunțării hotărârii în

13

cauza contravențională.

La fel, nu este clară învinuirea așa cum este menționat că nu execută

hotărârea judecătorească ,,până în prezent”.

În cazul dat nefiind indicată concret de la ce dată până la ce dată a fost

săvârșită fapta incriminată, nu este posibilă stabilirea perioadei pentru care i se

aduce învinuirea.

Prin sintagma ,,până în prezent” nu este clar ce s-a avut în vedere - data

înaintării învinuirii 04 decembrie 2015, 14 decembrie 2015; data întocmirii

rechizitoriului 14 decembrie 2015 sau data ședinței de judecată la care s-a

manifestat expunerea de către procuror a învinuirii formulate.

Astfel, instanța de apel, cu trimitere la prevederile art. 325 Cod de

procedură penală, corect a notat că, chiar dacă în ședința instanței de apel

procurorul a menționat că lui Andrei Țolov i se incriminează săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 320 alin. (1) Cod penal, de la 09 septembrie 2014 și

până la data întocmirii rechizitoriului, din rechizitoriu însă se desprinde doar

indicarea învinuirii de la 09 septembrie 2014 și până în prezent, fără a fi indicată

data concretă, iar în prima instanță procurorul a expus învinuirea formulată în

rechizitoriu.

Deci, acest fapt demonstrează că învinuirea adusă lui Andrei Țolov nu este

clară, concretă, fapt constatat corect de instanțele de fond.

Executarea unei hotărâri judecătorești reprezintă ultima etapă a procesului

judiciar și constituie un drept consfințit cumulativ de art. art. 20, 120 Constituția

R. Moldova.

În cazul în care persoanele care fără motive justificative nu îndeplinesc

cerințele executorului judecătoresc sau împiedică executarea documentului

executoriu, executorul judecătoresc întocmește un proces-verbal cu privire la

contravenție, pe care îl înaintează spre examinare instanței de judecată și pentru

neexecutarea intenționată sau eschivarea de la executarea hotărârii instanței de

judecată, care conform art. 318 Cod contravențional stabilește sancțiune sub

formă de amendă.

Totodată, dacă debitorul se eschivează de la executarea hotărârii

judecătorești devenită executorie, după aplicarea sancțiunii contravenționale,

acesta poate fi tras la răspundere penală conform art. 320 Cod penal și

sancționarea se întemeiază pe refuzul său repetat.

Din materialele dosarului, instanța de apel corect a evidențiat că, executorul

judecătoresc are la executare titlul executoriu nr. 2-365 din 24 decembrie 2013

eliberat de Judecătoria Taraclia, conform căruia instanța de judecată a dispus

încasarea în mod solidar de la Andrei Țolov și SRL ,,SACOLIT-COM” în

beneficiul SRL ,,RINAX-TVR” datoria pe contractul de investiții nr. 23 din 10

aprilie 2012 (f.d.18, vol. I).

Mai mult, la 09 septembrie 2014, prin hotărârea Judecătoriei Cahul, Andrei

Țolov a fost tras la răspundere contravențională în baza art. 318 Cod

contravențional, hotărâre care a fost menținută prin decizia Colegiului judiciar al

Curții de Apel Cahul din 11 decembrie 2014 (f.d.9, 45-46, vol. I).

La fel, instanța de apel corect a reținut că, atunci când este înaintată

învinuirea în baza art. 320 Cod penal, urmează să fie specificat prin ce se

14

manifestă acțiunile sau inacțiunile inculpatului la eschivarea și neexecutarea unei

hotărâri judecătorești, însă la caz acuzarea s-a limitat doar la invocarea faptului că

Andrei Țolov intenționat se eschivează și nu execută hotărârea, dar nu

concretizează prin ce anume se manifestă acțiunile sau inacțiunile acestuia.

Art. 6 CțEDO impune în sarcina instanței, obligația de a efectua o

examinare efectivă a motivelor, argumentelor și probelor propuse de părți, cu

excepția cazului în care se apreciază relevanța acestora, iar obligația motivării

deciziilor, impusă instanțelor de art. 6 § 1 din CțEDO, nu poate fi înțeleasă ca

impunând formularea unui răspuns detaliat la fiecare argument (hotărârile CEDO,

pct. 80-81 Perez c. Franței, Van de Hurk c. Țărilor de Jos).

În legea procesuală penală, prezumția de nevinovăție este înscrisă între

regulile de bază ale procesului penal, în art. 8 statuându-se că persoana acuzată de

săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atât timp cât vinovăția sa nu

îi va fi dovedită în modul prevăzut de lege, într-un proces judiciar public, în

cadrul căruia îi vor fi asigurate toate garanțiile necesare apărării sale și nu va fi

constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

Nimeni nu este obligat să dovedească nevinovăția sa.

Concluziile despre vinovăția persoanei de săvârșirea infracțiunii nu pot fi

întemeiate pe presupuneri.

Toate dubiile în probarea învinuirii care nu pot fi înlăturate, se interpretează

în favoarea inculpatului.

Astfel, având în vedere că, la formularea concluziei despre vinovăția lui

Andrei Țolov, instanța trebuie să-și întemeieze convingerea asupra vinovăției pe

baza unor probe sigure, certe și întrucât în cauză probele în acuzare nu au un

caracter cert, nu sunt decisive sau sunt incomplete, lăsând loc unei nesiguranțe în

privința vinovăției inculpatului, se impune a se da eficiență regulii potrivit căreia

orice îndoială este apreciată în favoarea acestuia.

Regula in dubio pro reo presupune că, chiar dacă în speță au fost

administrate probe în sprijinul învinuirii, iar alte probe nu se întrevăd ori pur și

simplu nu există, și totuși îndoiala persistă în ce privește vinovăția, atunci îndoiala

este echivalentă cu o probă pozitivă de nevinovăție și ca urmare inculpatul trebuie

achitat.

Subsidiar, instanța de recurs consideră relevant de a face remarca despre

faptul că reieșind din analiza textuală a recursului ordinar declarat de procuror, se

constată că acesta este unul pur formal, întrucât titularul face trimitere în cererea

sa preponderent la chestiunea de apreciere a probelor, ceea ce nu constituie obiect

de cercetare și verificare la etapa judecării cauzei penale în procedura de recurs,

aceasta fiind sarcina primordială a instanțelor de fond, despre care fapt procurorul

cunoaște.

Pentru toate considerentele ce preced, Colegiul penal subliniază că soluția

instanțelor de fond privitor la achitarea lui Andrei Țolov pe capătul de acuzare

incriminat acestuia în baza art. 320 alin. (1) Cod penal, este corectă.

În fapt, decizia instanței de apel corespunde tuturor prevederilor legii de

procedură penală, ea fiind legală și motivată, mai mult, instanța de apel a dat

răspuns la toate argumentele invocate de apelant, a apreciat just probatoriul

administrat, specificând motivele pe care și-a întemeiat soluția, iar criticele din

15

recursul declarat de partea acuzării, sunt vădit neîntemeiate.

În consecință, Colegiul lărgit statuează că la judecarea cauzei în ordine

de apel, instanța a respectat prevederile legale relevante, prescrise de

art. art. 414-419 Cod de procedură penală și a pronunțat o hotărâre legală, astfel

că nu există careva temeiuri pentru admiterea recursului ordinar în sensul declarat

de procuror.

Colegiul penal,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de procurorul în Procuratura de

circumscripție Cahul, Dumitru Calendari, împotriva deciziei Colegiului judiciar al

Curții de Apel Cahul din 25 ianuarie 2017, în cauza penală în privința lui Țolov

Andrei Xxxxxx, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 04 august 2017.

Președinte /semnătura/ Petru Ursache

Judecătorii /semnătura/ Petru Moraru

/semnătura/ Ghenadie Nicolaev

Copia corespunde originalului,

Judecător Petru Moraru

16

17