1re-62/2017 — art. 453 CPP
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- art. 453 CPP
- Temei legal
- art. 453 CPP
1re-62/2017 — art. 453 CPP (Curtea Supremă de Justiție, 2017)
Dosarul nr. 1re-84/2017 Curtea Supremă de Justiție D E C I Z I E 02 august 2017 mun. Chișinău Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componența: Președinte – Petru Ursache, Judecători – Ghenadie Nicolaev, Petru Moraru, examinând admisibilitatea în principiu a recursului în anulare declarat de condamnatul Musteață Ivan XXX, prin care se solicită casarea deciziei Colegiului judiciar al Curții de Apel Cahul din 23 martie 2017, în propria cauză penală C O N S T A T Ă :
Prin încheierea judecătorului de instrucție al Judecătoriei Taraclia din 28 noiembrie 2016 a fost respinsă, ca neîntemeiată, plângerea condamnatului Musteață Ivan privind transferarea sa de la regimul inițial de detenție, aplicată în baza deciziei șefului penitenciarului nr. 1 Taraclia din 13.02.2015. 1.1. În motivarea soluției adoptate, instanța a constatat că la 06.02.2015, aproximativ la ora 09:50, pe parcursul efectuării percheziției neplanificate în celula nr. 77 a blocului de detenție nr. 4, de către colaboratorii penitenciarului nr. 1 Taraclia, condamnatul Musteață Ivan se comporta agresiv, se exprima prin cuvinte necenzurate și împiedica efectuarea percheziției. Ulterior, după efectuarea măsurilor de regim și ieșirea colaboratorilor din celulă, condamnatul a lovit cu forță ușa blocului sanitar, stricând-o, astfel deteriorând bunul penitenciarului și încălcând regimul de executare a pedepsei, care impune răspunderea disciplinară. În acest context, instanța a considerat că decizia șefului penitenciarului nr. 1 Taraclia din 13.02.2015, contestată în cauză, prin care condamnatului i-a fost aplicată sancțiunea disciplinară sub formă de transferare de la regimul inițial de detenție, era întemeiată și legală, totodată fiind reținut că condamnatul ulterior sancționării a încălcat de multiple ori regimul de detenție. În prezența acestor constatări, instanța a considerat că plângerea condamnatului este neîntemeiată, circumstanțele enunțate de petiționar nefiind susținute de probe, astfel fiind declarative.
Încheierea judecătorului de instrucție a fost atacată cu recurs de către condamnat, care a solicitat casarea acesteia și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care decizia șefului penitenciarului nr. 1 Taraclia din 13.02.2015 să fie anulată.
Prin decizia Colegiului judiciar al Curții de Apel Cahul din 23 martie 2017, recursul condamnatului a fost respins ca inadmisibil, cu menținerea încheierii atacate. 3.1. În motivarea soluției adoptate, instanța de recurs a reținut că plângerea condamnatului se referă la actele instituției care pune în executare hotărârea judecătorească de condamnare. În mod corespunzător, încheierea judecătorului de instrucție a devenit irevocabilă de la pronunțare, nefiind pasibilă de a fi atacată. În circumstanțele enunțare, instanța de recurs a statuat asupra inadmisibilității recursului declarat, cu menținerea încheierii atacate.
Decizia instanței de recurs este atacată cu recurs în anulare de către condamnat, care a solicitat casarea acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri echitabile. 1
Examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat, în raport cu materialele cauzei, Colegiul penal concluzionează că acesta urmează a fi declarat inadmisibil, din următoarele considerente. Astfel, din materialele cauzei rezultă că pe caz au fost pronunțate două hotărâri irevocabile, una în temeiul art. 471 Cod de procedură penală (încheierea judecătorului de instrucție) și alta în temeiul art. 449 Cod de procedură penală (decizia instanței de recurs). Potrivit art. 452 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile judecătorești irevocabile pot fi atacate la Curtea Supremă de Justiție cu recurs în anulare, după epuizarea căilor ordinare de atac. Însă, art. art. 3 alin. (1), 453 alin. (1), art. 455 alin. (2) pct. 3), 5) Cod de procedură penală prevăd că hotărârile irevocabile pot fi atacate cu recurs în anulare în scopul reparării erorilor de drept comise doar la judecarea cauzei, în cazul în care un viciu fundamental în cadrul procedurii precedente a afectat hotărârea atacată. Cererea de recurs în anulare trebuie să cuprindă denumirea instanței care a pronunțat sentința, data sentinței, fapta constatată și dispozitivul sentinței, data deciziei în apel, dispozitivul deciziei în apel și argumentele admiterii sau respingerii apelului, data adoptării deciziei în recurs și argumentele admiterii sau respingerii recursului. În desfășurarea procesului penal se aplică legea care este în vigoare în timpul judecării cauzei în instanța judecătorească. Prin urmare, normele de drept nominalizate prescriu în mod expres că pot fi atacate cu recurs în anulare doar hotărârile judecătorești prin care a fost judecată cauza penală în fond, adică hotărârile irevocabile de condamnare, de achitare sau de încetare a procesului penal, după epuizarea căilor ordinare de atac. Circumstanțele enunțate atestă că celelalte categorii de hotărâri judecătorești irevocabile, inclusiv cele adoptate în temeiul prevederilor art. 471 Cod de procedură penală, adică în legătură cu chestiunile privind punerea în executare a hotărârilor judecătorești, precum și cele adoptate în temeiul prevederilor art. 449 Cod de procedură penală nu sunt pasibile de drept de a fi contestate prin intermediul recursului în anulare. Așadar, având ca reper prevederile art. 455 alin. (2) pct. 7), art. 453 Cod de procedură penală, Colegiul penal decide inadmisibilitatea recursului înaintat, întrucât acesta nu corespunde cerințelor de formă și conținut prevăzute la art. 455 Cod de procedură penală.
În conformitate cu prevederile art. 432 alin. (2) pct. 1), 455, 456 alin. (1) Cod de procedură penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție, D E C I D E : Inadmisibilitatea recursului în anulare declarat de condamnatul Musteață Ivan XXX, împotriva deciziei Colegiului judiciar al Curții de Apel Cahul din 23 martie 2017, în propria cauză penală, din motiv că nu îndeplinește cerințele de formă și de conținut, prevăzute la art. 455 Cod de procedură penală. Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 02 august 2017. Președinte Petru Ursache Judecători Ghenadie Nicolaev Petru Moraru 2
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.