1ra-877/2017 — art. 145, alin.2, lit. e, j CP

1ra-877/2017 — art. 145, alin.2, lit. e, j CP (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul 1ra-877/2017

C u r t e a S u p r e m ă d e J u s t i ț i e

D E C I Z I E

21 iunie 2017 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte – Petru Ursache,

Judecătorii – Constantin Alerguș, Vladimir Timofti,

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de

procurorul în Procuratura de Circumscripție Cahul, Cebotari Vitali, prin care se

solicită casarea deciziei Colegiului judiciar al Curții de Apel Cahul din 29

noiembrie 2016, în cauza penală în privința lui

Tanov Sveatoslav XXXXX,

născut la XXXXX, originar din mun. XXXX, domiciliat până la

reținere în XXXXX, str. XXXXXX, nr. XX, ap. XX

Datele referitoare la termenul de examinare a cauzei:

ordinar).

Procedura prevăzută de art. 431 alin. (1) pct.11) Cod de procedură penală

legal executată.

C O N S T A T Ă :

probelor administrate la faza de urmărire penală, Tanov Sveatoslav a fost

condamnat în baza art. 145 alin. (2) lit. e), j) Cod penal, la 30 ani închisoare.

În conformitate cu prevederile art. 85 Cod penal, la pedeapsa stabilită a fost

adăugată parțial pedeapsa neexecutată stabilită prin sentința din 05 iunie 2014,

definitiv fiindu-i numită pedeapsa închisorii pe un termen de 30 de ani, cu

executarea în penitenciar de tip închis.

Potrivit prevederilor art. 103 Cod penal s-a dispus supunerea lui Tanov

Svetoslav la măsuri de constrângere cu caracter medical.

S-a dispus încasarea din contul inculpatului în beneficiul lui Delibatov Elena

prejudiciul moral în sumă de XXXX lei.

Sveatoslav, la 21 ianuarie 2016, ora exactă nefiind stabilită de către organul de

urmărire penală, aflându-se la domiciliul bunicii sale Tanova Uliana în or. XXXXX,

str. XXXXX, nr. XX, în urma unei cerți apărute spontan cu victima, folosindu-se de

starea de neputință a ultimei cauzată de vârsta înaintată (72 de ani) având scopul

de a cauza moartea acesteia, a început să o stranguleze, după care a scos-o în curtea

1

casei unde a doborât-o la pământ și a lovit-o cu pumnul de câteva ori în față,

ulterior a luat o halteră cu masa de 24 kg. și cu o cruzime deosebită i-a aplicat două

lovituri în regiunea capului, cauzându-i victimei potrivit raportului de expertiză

medico-legală nr. 29 din 29 martie 2016, vătămări corporale grave, în urma cărora

aceasta a decedat.

Reșulschi G., care au solicitat casarea sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri cu

stabilirea unei pedepse mai blânde, argumentând că pedeapsa numită de prima

instanță este extrem de aspră la individualizarea căreia nu s-a ținut cont de faptul

că Tanov Sv. a recunoscut vina, s-a căit sincer de cele comise, iar cauza a fost

judecată în baza probelor administrate la faza de urmărire penală.

2016, apelurile declarate au fost admise, casată parțial sentința în partea aplicării

pedepsei și pronunțată o nouă hotărâre potrivit modului stabilit pentru prima

instanță prin care, Tanov Sv. a fost condamnat în baza art. 145 alin. (2) lit. e), j) Cod

penal, la 13 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 85 Cod penal, la pedeapsa stabilită a fost adăugată parțial

pedeapsa neexecutată numită prin sentința Judecătoriei Centru, mun. Chișinău

din 05 iunie 2014, definitiv fiindu-i numită pedeapsa închisorii pe un termen de 16

ani și 6 luni, cu executarea în penitenciar de tip închis.

În rest sentința a fost menținută.

a apreciat circumstanțele de fapt și de drept, iar acțiunile inculpatului corect au

fost încadrate în baza art. 145 alin. (2)lit. e), j) Cod penal, însă pedeapsa stabilită

acestuia este inechitabilă. Soluționând chestiunea privind individualizarea

pedepsi instanța de apel a luat în calcul caracterul și gradul prejudiciabil al

infracțiunii săvârșite, motivul și scopul comiterii acesteia, persoana inculpatului,

care anterior a fost judecat, precum și de faptul că în speță au fost stabilite un

cumul de circumstanțe atenuante și anume: recunoașterea vinei, căința sinceră,

contribuirea activă la investigarea cauzei, examinarea cauzei în baza probelor

examinate administrate la faza de urmărire penală, circumstanțe care au permis

Colegiului de a concluziona asupra necesității schimbării categoriei de pedeapsă.

de stat, care invocând temeiurile de drept prevăzute la art. 427 alin. (1) pct. 6), 10)

Cod de procedură penală, solicită casarea acesteia cu menținerea sentinței.

În argumentarea soluției solicitate recurentul a invocat următoarele:

2

- decizia adoptată a fost argumentată insuficient și superficial la capitolul

reducerii pedepsei, nefiind luată în considerație personalitatea inculpatului, care

la locul de trai se caracterizează negativ, anterior a fost condamnat, cu antecedente

penale, se află la evidență la medicului narcolog ca consumator de droguri și

alcool;

- instanța de apel nu a ținut cont de gravitatea infracțiunii, care face parte din

categoria celor excepțional de grave, precum și de faptul că omorul a fost săvârșit

cu o deosebită cruzime, profitând de starea de neputință a victimei;

- în speță instanța de apel micșorând cuantumul pedepsei stabilite nu a ținut

cont de prevederile art. 2,61,75 Cod de procedură penală dar și de explicațiile date

prin Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție nr. 8 din 11.11.2013 „Cu privire

la chestiuni ce vizează individualizarea pedepsei penale”;

- prima instanță soluționând chestiunea privind stabilirea pedepsei corect a

reținut doar o circumstanță atenuantă, recunoașterea vinei, circumstanță, care a

servit temei de judecare a cauzei în procedură simplificată.

raport cu materialele cauzei și motivele invocate, Colegiul penal dispune

inadmisibilitatea acestuia, din următoarele considerente.

Potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile instanței de apel

pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de

fond și de apel doar în cazurile stipulate în acest articol.

În conformitate cu art.432 alin.(2) pct.4) Cod de procedură penală, instanța

de recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva

hotărârii instanței de apel, este în drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia

în cazul în care constată că este vădit neîntemeiat.

Din conținutul recursului rezultă că recurentul invocă temei de recurs pct.

6), 10) alin. (1) al art. 427 Cod de procedură penală, care stipulează, că hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise

de instanțele de fond și de apel, când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția și s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale.

Verificând legalitatea hotărârii atacate sub aspectele invocate, Colegiul

penal reține că aceste temeiuri nu și-au găsit confirmarea în speța dată.

Totodată, Colegiul reține că acuzatorul de stat este de acord cu starea de fapt

stabilită de instanțele de judecată, precum și cu încadrarea juridică a acțiunilor

făptuitorului, însă critică hotărârea contestată în partea pedepsei, nefiind de acord

cu categoria și termenul de pedeapsă stabilit.

3

Analizând decizia recurată sub aspectul dat, Colegiul penal constată că,

instanța de apel, prin admiterea apelurilor declarate de partea apărării cu casarea

parțială a sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri în partea stabilirii măsurii de

pedeapsă lui Tanov Sv., prin care a ajuns la concluzia că este necesar de schimbat

categoria pedepsei stabilite de prima instanță, a acordat deplină eficiență

prevederilor art.61, 75, 76 și 78 Cod penal.

Prin urmare, Colegiul penal conchide că, în speță, instanța de apel a

individualizat pedeapsa aplicată inculpatului potrivit prevederilor art.61, 75 Cod

penal, iar aceasta s-a soldat cu numirea unei pedepse echitabile, or prima instanță

i-a stabilit lui Tanov Sv. o pedeapsă excesiv de dură.

În acest sens Colegiul penal atestă că, stabilirea pedepsei ține de competența

exclusivă a instanțelor judecătorești. Legiuitorul stabilește prin lege pedepsele

pentru infracțiuni și criteriile de individualizare a lor. Călăuzindu-se de aceste

criterii, instanța de judecată, la stabilirea și aplicarea pedepsei infractorului,

realizează voința legiuitorului, și nu a sa.

Potrivit dispozițiilor art. 7, 75 Cod penal, prin criterii generale de

individualizare a pedepsei se înțeleg cerințele (regulile) stabilite de lege, de care

este obligată să se conducă instanța de judecată la aplicarea fiecărei pedepse,

pentru fiecare persoană vinovată în parte. Legea penală acordă instanței de

judecată o posibilitate largă de aplicare în practică a principiului individualizării

răspunderii penale și a pedepsei penale, ținând cont de caracterul și gradul

prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, de persoana celui vinovat, de circumstanțele

cauzei care agravează sau atenuează răspunderea, de influența pedepsei aplicate

asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale

familiei acestuia.

Pedeapsa aplicată infractorului trebuie să fie echitabilă, legală și

individualizată, capabilă să restabilească echitatea socială și să realizeze scopurile

legii penale și pedepsei penale, potrivit art.61 Cod penal, în strictă conformitate cu

dispozițiile părții generale a Codului penal și stabilirea pedepsei în limitele fixate

în partea specială.

Pedeapsa este echitabilă când ea impune infractorului lipsuri și restricții ale

drepturilor lui proporționale cu gravitatea infracțiunii săvârșite și este suficientă

pentru restabilirea echității sociale, adică a drepturilor și intereselor victimei,

statului și întregii societăți, perturbate prin infracțiune, și când este capabilă să

contribuie la realizarea altor scopuri ale pedepsei penale, cum ar fi corectarea

condamnatului și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât de condamnat, cât și

4

de alte persoane.

Categoria și termenul (limita) de pedeapsă ce urmează a fi stabilit este în

dependență de circumstanțele atenuante și agravante, prevăzute de art.76, 77, 78

Cod penal.

Termenul pedepsei, în afară de gravitatea infracțiunii săvârșite, se stabilește

având în vedere persoana celui vinovat, iar limitele termenelor de pedeapsă,

prevăzute în partea specială, sunt determinate de încadrarea juridică a faptei și

reflectă gravitatea infracțiunii săvârșite, care constă în modul și mijloacele de

săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă,

de urmările produse sau care s-ar fi putut produce.

Reieșind din circumstanțele indicate, instanța de recurs consideră că

pedeapsa stabilită lui Tanov Sv. de instanța de apel corespunde prevederilor art.7,

61, 75 Cod penal, deoarece stabilirea categoriei, duratei și cuantumului pedepsei a

fost motivată în raport cu gravitatea infracțiunii săvîrșite și cu periculozitatea

inculpatului, conduita acestuia după săvârșirea faptei și în cursul procesului penal,

nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială a

acestuia, or criteriile stabilirii pedepsei sunt acele reguli, principii, prevăzute în

Codul penal, de care instanța de judecată trebuie să țină cont la stabilirea

categoriei, duratei ori a cuantumului pedepsei în cadrul operațiunii de

individualizare a acesteia.

Totodată, instanța individualizând pedeapsa penală, urmează a ține cont și

de faptul că pedeapsa penală nu trebuie să fie retributivă, intimidatoare sau

vindicativă.

Excluderea pedepsei retributive înseamnă că aceasta nu trebuie privită ca

,,prețul”, pe care trebuie să-l plătească persoana pentru fapta prejudiciabilă.

Norma juridică trebuie să prevadă pedeapsa, care trebuie să reflecte un echilibru

între gravitatea faptei prejudiciabile și urmările ei.

Pentru realizarea dreptății, echilibrul trebuie să existe între aceste elemente

și consecințele suportate de persoana condamnată, care nu trebuie să sufere o

nedreptate, nici victima să nu fie nemulțumită de pedeapsa aplicată făptașului.

Prin excluderea caracterului vindicativ al pedepsei, se urmărește ca victima

și statul să nu urmărească răzbunarea, ce ar genera altă răzbunare, prin încălcarea

dreptului vinovatului, ci realizarea dreptății.

Colegiul penal atestă că, chiar dacă activitatea infracțională a inculpatului

Tanov Sv. are un grad ridicat de pericol social, așa după cum au reținut instanțele

de fond reieșind din faptul că infracțiunea face parte din categoria celor

5

excepțional de grave, că a fost comisă cu o deosebită cruzime, profitând de starea

de neputință a victimei, însă instanța a luat în considerație circumstanțele

atenuante prezente în cauză, recunoașterea vinovăției, contribuirea activă la

descoperirea infracțiunii, căința sinceră în cele comise, acesta conștientizând

consecințele faptei săvârșite, comportarea sinceră avută în timpul procesului

penal, poziția procesuală.

Mai mult, instanța de recurs reține că gravitatea infracțiunii este determinată

de caracterul și gradul prejudiciabil al faptei, care trebuie examinată aprofundat și

corespunzător tuturor elementelor interne, specifice faptei și făptuitorului, astfel

că constatarea instanței de apel că prima instanță neîntemeiat i-a stabilit

inculpatului cea mai aspră categorie de pedeapsă (detențiunea pe viață) prevăzută

de norma penală în baza căreia inculpatul a fost condamnat reieșind din totalitatea

circumstanțelor cauzei, este justă și întemeiată

Ținând cond de cele menționate supra, Colegiul penal consideră că pedeapsa

detențiunii pe viață, redusă până la 30 de ani, în temeiul art.3641 alin.(8) Cod de

procedură penală, stabilită de prima instanță nu poate fi justificată, nefiind

respectat principiul proporționalității sancțiunii, de rând ce norma penală de care

a fost recunoscut vinovat inculpatul, pe lângă pedeapsa detențiunii pe viață, care

este cea mai aspră, mai prevede și pedeapsa închisorii de la 15 la 20 de ani.

Prin urmare, Colegiul penal, reținând cele sus menționate, și totodată faptul

că infracțiunea săvârșită de inculpat face parte din categoria celor excepțional de

grave, împrejurare care, coroborată cu restul circumstanțelor pe caz, au permis

instanței de apel de a conchide că resocializarea inculpatului pozitivă pe viitor, nu

va fi posibilă decît prin aplicarea unei pedepse ferme, care să fie în deplin acord cu

fapta comisă, numai nu cu detențiune pe viață, dar cu închisoare.

Tot aici Colegiul menționează că circumstanțele menționate de acuzatorul

de stat „personalitatea inculpatului, care la locul de trai se caracterizează negativ, anterior

a fost condamnat, cu antecedente penale, se află la evidență la medicului narcolog ca

consumator de droguri și alcool” instanța de apel le-a luat în considerație și ținând

cont de faptul că cauza a fost examinată pe baza probelor administrate în faza de

urmărire penală, potrivit art.3641 Cod de procedură penală, i-a stabilit acestuia

pentru fapta comisă pedeapsa închisorii la limita maximă de 13 ani și 6 luni, care

în viziunea instanței de recurs este în măsură să asigure atingerea scopului

educativ-preventiv al acestei sancțiuni, corijarea și reeducarea inculpatului,

prevenirea de comiterea unor noi infracțiuni din partea acestuia și a altor persoane.

Tot aici Colegiul ține să menționeze că pedeapsa mai mare de 10 ani

6

închisoare se consideră o pedeaspă privativă de libertate pe termen lung, aplicată

pentru infracțiunile ce reprezintă pericol social grav și deosebit de grav.

În consecință, Colegiul penal opinează că argumentele punctate în cererea

de recurs privind greșita individualizare a executării pedepsei nu sunt incidente

cauzei deferite judecății, iar instanța ierarhic inferioară și-a motivat just soluția

adoptată, acordând deplină eficiență prevederilor din art. 61 și 75 Cod penal,

aplicându-i lui Tanov Sv. o pedeapsă echitabilă și proporțională faptei săvârșite,

fapt ce determină incontestabil concluzia de inadmisibilitate a recursului ca fiind

vădit neîntemeiat.

penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de procurorul în Procuratura de

Circumscripție Cahul, Cebotari Vitali, împotriva deciziei Colegiului judiciar al

Curții de Apel Cahul din 29 noiembrie 2016, în cauza penală în privința lui Tanov

Sveatoslav, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 20 iulie 2017.

Președinte Petru Ursache

Judecătorii Constantin Alerguș

Vladimir Timofti

7