1ra-942/17 — art. 190 alin. 2 CP

1ra-942/17 — art. 190 alin. 2 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul nr. 1ra-942/2017

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

20 iunie 2017 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte: Nicolae Gordilă

Judecători Liliana Catan

Elena Covalenco

Ion Guzun

Iurie Diaconu

judecând în ședință, fără participarea părților, recursul ordinar declarat de

procurorul în Procuratura de Circumscripție Chișinău, Vitalie Gavriliță, împotriva

deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 09 februarie 2017, pe cauza

penală în privința lui

Coliban Elena Vasile, a.n. xxxx,

originară din or. xxxx, domiciliată în mun.

xxxx,

Termenul de examinare a cauzei:

- instanța de fond:17.09.2014 - 22.12.2016;

- instanța de apel: 20.01.2017 - 09.02.2017;

- instanța de recurs: 12.05.2017 - 20.06.2017,

C O N S T A T Ă :

Coliban Elena a fost recunoscută vinovată și condamnată în baza art. 190 alin. (2) lit. c)

Cod penal la 3 (trei) ani închisoare, cu privarea de dreptul de a exercita activitatea legată

de răspundere materială pe un termen de 3 (trei) ani, iar în temeiul art. 90 Cod penal, s-a

dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate pe termen de probă de 1

(unu) an.

Acțiunea civilă înaintată de xxxx împotriva lui Coliban Elena privind repararea

prejudiciului material cauzat prin infracțiune a fost admisă în principiu, urmând ca

asupra cuantumului despăgubirilor cuvenite să se expună instanța de drept civil.

2010, Coliban Elena aflându-se pe str. xxxx din mun. xxxx, prin înșelăciune și abuz de

încredere a însușit de la xxxx, sub pretextul luării cu împrumut, bani în sumă de

23000,00 lei, astfel cauzându-i părții vătămate o pagubă materială considerabilă.

inculpatei, în care a solicitat casarea acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi

1

hotărâri de achitare, pe motiv că în acțiunile inculpatei nu sunt prezente elementele

constitutive ale infracțiunii incriminate, cu respingerea acțiunii civile înaintate în

privința ei, invocând că:

- probele administrate în cadrul cercetării judecătorești relevă existența unor

raporturi de drept civil apărute între inculpată și partea vătămată în legătură cu primirea

de către prima cu împrumut a sumei de 15 000 lei;

- atât declarațiile părții vătămate, cât și ale inculpatei nu prezintă îndoieli

referitor la caracterul raporturilor de drept civil apărute, or, în situația în care Coliban

Elena a ajuns cu xxxx la un acord de voință prin care acesta i-ar transmite cu împrumut

o sumă de bani, acestea se înscriu perfect în cadrul prevederii normei legale civile care

definește un contract de împrumut care stabilește că prin contractul de împrumut o parte

(împrumutător) se obligă să dea în proprietate celeilalte părți (împrumutatul) bani sau

alte bunuri fungibile, iar aceasta se obligă să restituie banii în aceeași sumă sau bunuri

de același gen, calitate și cantitate la expirarea termenului pentru care i-au fost date;

- în situația în care formal raporturile dintre inculpată și partea vătămată au

luat forma unui contract de împrumut pentru întrunirea elementelor constitutive ale

infracțiunii prevăzute de art. 190 Cod penal, este strict necesară prezența intenției

inculpatei de a nu mai restitui banii care au intrat în posesia ei chipurile prin abuz de

încredere și înșelăciune;

- cu referință la circumstanțele și condițiile împrumutului în cadrul cercetării

judecătorești, inculpata a explicat că inițial, prin transmiterea unor sume lui xxxx și prin

depunerile pe care le-a efectuat personal la bancă pe contul de credit a restituit din suma

împrumutată circa 4 000 lei. Aceste circumstanțe le-a confirmat în explicațiile sale și

partea vătămată prin răspunsul dat la o întrebare de concretizare a avocatului, iar faptul

restituirii parțiale a sumei împrumutate se confirmă și prin înscrisurile anexate la cauza

penală și anume, prin ordonanța judecătorească nr. 2p/-447/11 din 27.06.2011 (f.d.56)

din care rezultă că de la xxxx a fost încasată în folosul BC „Moldinconbank” SA doar

suma datorată de 11605 lei și nu 15 000 lei; certificat nr. 100-1889 din 30.03.2015

eliberat de executorul judecătoresc Cațer V. prin care se atestă că la executare silită se

află documentul executoriu nr. 2p/-447/11 din 27.06.2011 emis de Judecătoria Rîșcani,

mun. Chișinău privind încasarea de la Vultur Mihail datoria în sumă de 11779 lei

(f.d.58);

- din probele enunțate rezultă că o parte din bani din creditul de 15000 lei au

fost restituiți băncii și confirmă astfel declarațiile inculpatei în partea în care invocă că

inițial a achitat suma de circa 4000 lei din banii împrumutați de la xxxx și în astfel de

circumstanțe, restituirea de către inculpată încă până la pornirea procesului penal în

privința sa, a unei părți din banii împrumutați de la partea vătămată e o dovadă

incontestabilă că la momentul primirii banilor împrumutați îi lipsea intenția de a nu-i

restitui. Tot partea vătămată a confirmat că a acceptat ca să fie scutit de restituirea sumei

2

de 7000 lei pe care o datora familiei inculpatei pentru automobilul de marcă „Volga”

procurat, iar această sumă să fie folosită de el pentru stingerea creditului;

- constatând în partea descriptivă a sentinței faptul că inculpata a însușit prin

înșelăciune și abuz de încredere bani în sumă de 23 000 lei, prima instanță a admis o

gravă eroare de fapt în raport cu probele administrate, or, din probele cercetate în

judecată cu certitudine rezultă că inculpata a primit de la partea vătămată doar suma de

15 000 lei și în cazul în care s-ar admite versiunea acuzării despre prezența elementelor

constitutive ale escrocheriei în acțiunile inculpatei, atunci ar putea fi vorba doar de

intenția îndreptată asupra sumei de 15 000 lei pe care efectiv a primit-o și nicidecum nu

se poate extinde intenția directă asupra dobândirii ilicite a părții vătămate de suma ce

constituie dobânda băncii pentru credit sau alte sume pe care nu le-a primit, iar această

eroare preluată din învinuirea înaintată de acuzator a dus la încălcarea dreptului la

apărare, or, învinuirea a fost formulată extrem de incorect și incert în raport cu

circumstanțele de fapt constatate, astfel volumul învinuirii înaintate fiind extrem de

confuz și voalat.

2017 a fost admis apelul declarat, casată sentința instanței de fond, rejudecată cauza și

pronunțată o nouă hotărâre prin care, Coliban Elena a fost achitată de sub învinuirea

adusă în baza art. 190 alin. (2) lit. c) Cod penal, pe motiv că fapta nu întrunește

elementele infracțiunii.

4.1. Instanța de apel a constatat că, Coliban Elena este învinuită în faptul că, în

luna august 2010, aflându-se pe str. xxxx din mun. xxxx, prin înșelăciune și abuz de

încredere a însușit de la xxxx, a.n. xxxx, sub pretextul luării cu împrumut, bani în sumă

de 23000,00 lei, astfel cauzându-i părții vătămate o pagubă materială considerabilă.

Colegiul penal a reținut că, inculpata la primirea banilor de la partea vătămată nu

urmărea scopul sustragerii acestora și nu avea intenția să nu-și execute angajamentul

asumat, deci, fapta inculpatei nu întrunește elementele infracțiunii de escrocherie și

astfel, probele administrate în cadrul cercetării judecătorești relevă existența unor

raporturi de drept civil apărute între inculpată și partea vătămată în legătură cu primirea

de către prima cu împrumut a sumei de 15 000 lei.

Atât declarațiile părții vătămate, cât și ale inculpatei nu prezintă îndoieli referitor

la caracterul raporturilor de drept civil apărute, or în situația în care Coliban Elena a

ajuns cu xxxx la un acord de voință prin care acesta i-ar transmite cu împrumut o sumă

de bani, acestea se înscriu perfect în cadrul prevederii normei legale civile care

definește un contract de împrumut, care stabilește că prin contractul de împrumut o

parte (împrumutător) se obligă să restituie banii în aceeași sumă sau bunuri de același

gen, calitate și cantitate la expirarea termenului pentru care i-au fost date.

Instanța de apel a constatat că, partea acuzării și instanța de judecată au făcut

referință doar declarativ la existența acestei intenții, fără a argumenta care anume probe

și circumstanțe de fapt stabilite în urma cercetării judecătorești confirmă intenția lui

3

Coliban Elena de a dobândi ilicit bunurile lui xxxx.

Totodată, Colegiul penal a menționat că, cu referință la circumstanțele și

condițiile împrumutului în cadrul cercetării judecătorești, inculpata a explicat că inițial,

prin transmiterea unor sume lui xxxx și prin depunerile pe care le-a efectuat personal la

bancă pe contul de credit a restituit din suma împrumutată circa 4000 lei.

Faptul restituirii parțiale a sumei împrumutate se confirmă și prin înscrisurile

anexate la cauza penală și anume, prin ordonanța judecătorească din 27.06.2011 (f.d.

56) din care rezultă că de la xxxx a fost încasată în folosul BC „Moldindconbank” SA

doar suma datorată de 11605 lei și nu 15 000 lei.

Astfel, Colegiul a atestat că, din aceste probe rezultă cert că o parte din banii din

creditul de 15 000 lei au fost restituiți băncii, ceea ce confirmă și declarațiile inculpatei

în partea în care invocă că inițial a achitat suma de circa 4000 lei din banii împrumutați.

Existența acordului de voință a părții vătămate de a-i acorda cu împrumut

inculpatei o sumă de bani, confirmat și prin recipisa prin care inculpata se obligă a

achita suma împrumutată, confirmă existența unui drept cu caracter civil și, acest

înscris, fiind probă în cauza penală garantau în mod real dreptul părții vătămate de a

pretinde la despăgubiri, formulând o acțiune civilă într-o instanță civilă de drept comun

în baza normelor dreptului civil.

Reieșind din cele expuse și în conformitate cu prevederile art.art.100 alin. (4),

101 Cod de procedură penală, verificând toate probele administrate sub toate aspectele,

complet și obiectiv, fiecare probă fiind apreciată din punct de vedere al pertinenței,

concludentei, utilității și veridicității ei, iar toate probele în ansamblu - din punct de

vedere al coroborării lor, instanța de apel a ajuns la concluzia, că inculpata urmează a fi

achitată de sub învinuirea înaintată în baza art. 190 alin.(2) lit. c) Cod penal, deoarece

fapta ei nu întrunește elementele infracțiunii.

prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, prin care solicită casarea

acesteia, cu menținerea sentinței instanței de fond.

În motivarea recursului indică că:

- vina inculpatei în săvârșirea infracțiunii incriminate este dovedită pe deplin

prin probele administrate în cadrul urmăririi penale și cercetate în instanța de judecată și

corect puse la baza sentinței de condamnare de către instanța de fond, iar instanța de

apel nu s-a expus asupra lor, ori nu le-a apreciat, ori le-a apreciat eronat, fiind respinsă

puterea de acuzare fără o motivare plauzibilă sau bazată pe probe ce ar combate

învinuirea încriminată;

- inculpata a obținut ilicit banii de la partea vătămată, prin înșelăciune și

abuz de încredere, ducându-l în eroare și anume prin crearea unei false reprezentări a

realității. Infracțiunea s-a consumat odată cu transmiterea banilor, inculpata obținând

posibilitatea reală de a folosi și a dispune de aceștia după bunul său plac, însă din start

nu a avut intenția și posibilitate financiară de a-i restitui.

4

referință, prin care s-a expus pentru respingerea acestuia, deoarece instanța de apel a dat

o apreciere deplină probelor administrate în cauza penală, iar motivele invocate în

recurs de către procuror sunt neîntemeiate.

materialelor din dosar, Colegiul penal lărgit conchide că acesta urmează a fi respins din

următoarele considerente.

Conform art. 424 Cod de procedură penală, instanța de recurs judecă recursul

numai cu privire la persoana la care se referă declarația de recurs în raport cu

calitatea pe care aceasta o are în proces și numai în limitele temeiurilor prevăzute în

art. 427 Cod de procedură penală, fiind în drept să judece și în baza temeiurilor

neinvocate, fără însă a i se agrava situația.

Potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile instanței de apel pot

fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de

apel doar în cazurile stipulate în acest articol.

Potrivit art. 435 alin. (1) pct. 1) Cod de procedură penală, judecând recursul

instanța este în drept să respingă recursul ca inadmisibil, cu menținerea hotărârii

atacate.

În sensul art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile instanței de apel

pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și

de apel.

Erorile de drept pot fi erori de drept formal sau procesual și erori de drept

material sau substanțial. Instanța de recurs verifică dacă s-a aplicat corect legea la

faptele reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu

respectarea dispozițiilor de drept formal și material.

Raportând aceste prevederi la speța examinată, Colegiul penal lărgit reține că

recursul este depus de procuror în defavoarea inculpatei și ca temei se invocă pct. 6)

alin. (1) al art. 427 Cod de procedură penală și anume, hotărârea instanței de apel poate

fi supusă recursului pentru a repara eroarea de drept comisă de instanțele de fond ori

de apel atunci când instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate

în apel sau hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori

motivarea soluției contrazice dispozitivului hotărârii sau acesta este expus neclar.

Instanța de recurs menționează că, recurentul în recursul său indică eroarea

prevăzută de art. 427 Cod de procedură penală, dar de fapt invocă dezacordul său cu

aprecierea probelor de către instanța de judecată, probe care în viziunea sa confirmă

vinovăția inculpatei.

Astfel, Colegiul lărgit precizează că, potrivit art. 414 alin. (1) Cod de procedură

penală, instanța de apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii

atacate pe baza probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza

penală și oricăror probe noi prezentate instanței de apel.

5

Alin. (4) și (5) ale aceleași norme prevăd că, în vederea soluționării apelului,

instanța de apel poate da o nouă apreciere probelor și instanța de apel se pronunță

asupra tuturor motivelor invocate în apel.

Conform cerințelor art. 414 Cod de procedură penală, chestiunile de fapt asupra

cărora s-a pronunțat sau trebuia să se pronunțe prima instanță și care prin apel se

transmit instanței de apel sunt: dacă fapta reținută ori numai imputată s-a săvârșit ori nu,

dacă fapta a fost comisă de inculpat și în ce împrejurări s-a comis, dacă probele corect

au fost apreciate prin prisma cumulului de probe anexate la dosar în conformitate cu art.

101 Cod de procedură penală.

Instanța de recurs menționează că, instanța de apel a respectat prevederile art.

414, 417 Cod de procedură penală s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în

apel, iar soluția acesteia se întemeiază pe o bună motivare, corect a casat sentința

instanței de fond și a conchis că, într-adevăr fapta încriminată lui Coliban Elena nu

întrunește elementele infracțiunii.

Colegiul lărgit susține poziția instanței de apel, precum că nici una dintre probele

acumulate la urmărirea penală și cercetate în ședința instanței de fond și apel nu

confirmă vina inculpatei de comiterea infracțiunii incriminate și totodată, presupusa

înșelăciune apărută din partea inculpatei nu este confirmată sau stabilită prin probe

concludente, însă o sentință de condamnare nu poate fi bazată pe presupuneri.

Mai mult ca atât, o parte din banii din creditul de 15000 lei au fost restituiți

băncii, ceea ce confirmă și declarațiile date de inculpată, care a invocat că a achitat

suma de circa 4000 lei, iar faptul restituirii parțiale a sumei împrumutate se confirmă și

prin înscrisurile anexate la cauza penală și anume, ordonanța judecătorească din

27.06.2011 (f.d. 56) din care rezultă că de la xxxx a fost încasată în folosul BC

„Moldindconbank” SA doar suma datorată de 11605 lei și nu 15 000 lei.

Analizând probele acuzării precum și materialele cauzei, atât în prima instanță,

cât și în instanța de apel, ulterior expuse în decizia instanței de apel, Colegiul penal

lărgit constată că instanța de apel corect a casat sentința instanței de fond și a

concluzionat că totalitatea acestor probe demonstrează nevinovăția Elenei Coliban în

comiterea infracțiunii incriminate și a emis o decizie legală.

În viziunea instanței de recurs, reieșind din conținutul procesului verbal al

ședinței instanței de apel, procurorul în cadrul apelului nu și-a exercitat atribuțiile vis-a-

vis de prezentarea probelor suplimentare în confirmarea învinuirii, iar în conformitate

cu prevederile art. 26 alin. (3) Cod de procedură penală și jurisprudența Curții Europene

pentru Drepturile Omului, sarcina probatoriului în ședințele de judecată în prima

instanță și în instanța de apel revine acuzatorului de stat în virtutea funcției lui

procesuale (art.51, 53, 320 Cod de procedură penală). Curtea Europeană pentru

Drepturile Omului în hotărârea Capean contra Belgiei din 13 ianuarie 2005, a constatat

că, în materie penală, problema administrării probelor trebuie să fie abordată prin

6

prisma art. 6 § 2 și e obligatoriu, inter alia, ca sarcina de a prezenta probe să-i revină

acuzării.

Astfel, în cadrul apelului, deși s-a solicitat condamnarea, probe în confirmarea

învinuirii procurorul nu a prezentat.

Mai mult ca atât, instanța menționează că, recunoașterea sau nerecunoașterea

vinei de către inculpată în săvârșirea infracțiunii incriminate prin prisma prevederilor

art. 66 Cod de procedură penală este un drept al inculpatei, iar vinovăția sa urmează de a

fi dovedită, probată de către partea acuzării prin probe pertinente și concludente.

Generalizând cele expuse, Colegiul penal lărgit conchide în mod convingător, că

partea acuzării în susținerea sentinței instanței de fond prin care a fost condamnată

inculpata, nu a îndeplinit cerințele legii cu privire la prezentarea probelor, ce ar servi

temei pentru menținerea acesteia de către instanța de apel, care ar confirma vinovăția, ca

de altfel și recursul declarat fiind și acesta unul formal cu invocarea probelor ce aparent

indică la vinovăția inculpatei.

În aceiași ordine de idei, Colegiul menționează, că aprecierea probelor ține de

examinarea cauzei în fapt și în drept fie în instanța de fond sau în instanța de apel, iar

dezacordul unei părți în acest sens nu echivalează cu o eroare ce ar da temei de casare a

unei hotărâri de condamnare sau de achitare, mai mult ca atât, temeiul invocat nu se

încadrează în cele prevăzute de alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală.

Astfel, Colegiul penal lărgit menționează că instanța de apel a adoptat o hotărâre

legală și întemeiată, temeiul invocat de recurent prevăzut la pct. 6) alin. (1) al art. 427

Cod de procedură penală, nu și-a găsit confirmarea. Prevederile legale obligatorii au fost

respectate la judecarea cauzei în apel și Colegiul s-a expus motivat asupra admiterii

apelului, cât și s-au indicat detaliat motivele adoptării soluției.

De asemenea, Colegiul penal reține că motivele invocate în recurs sunt

neîntemeiate și constituie o interpretare subiectivă a recurentului, iar instanța de apel

corect s-a expus asupra fiecărui argument din apelul declarat de avocat, motivare pe

care instanța de recurs o acceptă și pentru a evita repetări inutile o însușește, fapt ce vine

în corespundere cu jurisprudența CEDO, care în pct. 37 a hotărîrii în cauza Albert vs.

România din 16.02.2010, statuează că art. 6 §1 din CEDO, deși obligă instanțele să își

motiveze deciziile, acest fapt nu poate fi înțeles ca impunând un răspuns detaliat pentru

fiecare argument (Van de Hurk vs Olanda, 19 aprilie 1994, pct. 61), cu toate acestea

noțiunea de proces echitabil necesită ca o instanță internă, fie prin însușirea motivelor

furnizate de o instanță inferioară, fie prin alt mod, să fi examinat chestiunile esențiale

supuse atenției sale.

În concluzie, Colegiul constată, că în prezenta cauză nu se întrevăd erori de drept

prevăzute de art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală și ca urmare hotărârea

atacată este legală și întemeiată, instanța de apel dând o apreciere corectă probelor

administrate, examinându-le multilateral, iar motivarea soluției fiind bazată respectiv pe

ele.

7

În acest context, Colegiul penal lărgit conchide, că argumentele invocate de către

acuzatorul de stat în recurs sunt neîntemeiate, fapt ce impune incontestabil respingerea

recursului ca inadmisibil cu menținerea hotărârii contestate.

penală, Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E :

Respinge ca inadmisibil recursul ordinar declarat de procurorul în Procuratura de

Circumscripție Chișinău, Vitalie Gavriliță, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții

de Apel Chișinău din 09 februarie 2017, în cauza penală în privința lui Coliban Elena,

cu menținerea hotărârii atacate.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată la 11 iulie 2017.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Liliana Catan

Elena Covalenco

Iurie Diaconu

Ion Guzun

8