1ra-719/2017 — art. 287 alin. 3, 151 alin. 4 CP

1ra-719/2017 — art. 287 alin. 3, 151 alin. 4 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul nr. 1ra-719/2017

CC UU RR TT EE AA SS UU PP RR EE MM ĂĂ DD EE JJ UU SS TT II ȚȚ II EE

D E C I Z I E

30 mai 2017 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit în următoarea componență:

președinte URSACHE Petru

judecători NICOLAEV Ghenadie

MORARU Petru

TOMA Nadejda

ALERGUȘ Constantin

judecând fără citarea părților recursurile ordinare declarate de succesorul părții vătămate

Mititelu Maria, avocatul Reșetilov Dorin în interesele suucesorului părții vătămate și avocatul

Chiriacov Grigore în numele inculpatului Schinu Tudor, prin care se solicită casarea sentinței

Judecătoriei Cantemir din 10 septembrie 2015 și a deciziei Colegiului penal al Curții de Apel

Comrat din 19 decembrie 2016, în cauza penală privindu-l pe

Schinu Tudor xxxx, născut la xxxxx, originar și

domiciliat în xxxxxxx.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 02.05.2013 – 10.09.2015;

Instanța de apel: 11.11.2015 – 02.02.2016;

Instanța de recurs: 19.04.2016 – 14.06.2016;

Instanța de apel: 12.07.2016 – 19.12.2016;

Instanța de recurs: 01.03.2017 – 30.05.2017;

Asupra recursului ordinar declarat, în baza actelor din dosar, Colegiul penal lărgit

C O N S T A T Ă:

recunoscut vinovat și condamnat în baza:

- art. 287 alin. (3) Cod penal, la 3 ani închisoare, cu executare în penitenciar de tip

semiînchis;

- art. 151 alin. (4) Cod penal, la 8 ani închisoare, cu executare în penitenciar de tip

semiînchis.

Conform art. 84 Cod penal, i-a fost stabilită pedeapsă definitivă, pentru concurs de

infracțiuni prin cumul parțial, 10 ani închisoare cu executare în penitenciar de tip semiînchis.

1

Acțiunea civilă înaintată de succesorul părții vătămate, a fost admisă în principiu, iar

cuantumul despăgubirilor fiind lăsat pentru stabilire de către instanță în ordinea procedurii

civile.

jurul orei 11.30, deplasându-se cu automobilul de model „Mercedes-Benz Sprinter-208”, cu n/î

CHI-701, în s. Hîrtop, r-l Cantemir, a oprit brusc automobilul și în mod intenționat, fără motiv,

încălcând grosolan ordinea publică, s-a apropiat de Bandrabulea D., care se afla în acel moment

în strada s. Hîrtop, r-l Cantemir, i-a aplicat ultimului multiple lovituri cu o bâtă de lemn peste tot

corpul, cauzându-i astfel leziuni corporale grave periculoase pentru viață, în urma cărora la 10

martie 2013, Bandrabulea D., a decedat.

Pe baza stării de fapt expuse mai sus, confirmată de probele administrate, fapta

inculpatului a fost calificată în drept de către instanța de judecată în baza art. 287 alin. (3) Cod

penal, huliganism agravat, adică acțiunile intenționate care încalcă grosolan ordinea publică,

însoțite de aplicarea violenței asupra persoanei, săvârșite cu aplicarea altor obiecte pentru

vătămarea sănătății, precum și în baza art. 151 alin. (4) Cod penal, vătămarea intenționată

gravă a sănătății, care este periculoasă pentru viață și care au provocat decesul victimei.

vătămate Mititelu M. și avocatul Chiriacov G. în numele inculpatului.

3.1. Succesorul părții vătămate, Mititelu M., a solicitat casarea parțială a acesteia, în

latura civilă și pronunțarea unei noi hotărâri în această parte, potrivit modului stabilit pentru

prima instanță, prin care să fie admisă acțiunea civilă înaintată, dispunând încasarea din contul

inculpatului în beneficiul lui Mititelu M. a prejudiciului material în sumă de 18 056, 74 lei,

prejudiciul moral cauzat în mărime de 200 000 lei, precum și încasarea în beneficiul copiilor

minori Bandrabulea C., născută la 07.08.1998 și Bandrabulea N., născut la 18.12.2003 a sumei

de 1.000 lei, lunar, pentru fiecare, până la atingerea vârstei de 18 ani a acestora, la fel și

încasarea din contul inculpatului în beneficiul lui Mititelu M. a cheltuielilor de judecată.

În motivarea apelului, a invocat că prima instanță neîntemeiat a lăsat acțiunea civilă spre

soluționare în ordinea procedurii civile, fără a ține cont de faptul, că pe perioada internării în

spital 07.03.2013-10.03.2013, pentru tratamentul și îngrijirea părții vătămate, Bandrabulea D.,

cât și pentru înmormântarea acestuia au fost efectuate cheltuieli în sumă de 13 556,74 lei, ce este

confirmat prin bonurile anexate la cerere și cheltuielile legate de serviciile rituale și bisericești în

sumă de 4 500 lei.

Apelantul, a indicat că decesul lui Bandrabulea D. a provocat pentru familie, cât și pentru

rude suferințe psihice, iar copii minori ai decedatului au primit un stres foarte mare când l-au

văzut pe tatăl lor cum zăcea însângerat. Un stres suplimentar a fost și decesul tatălui lor. Acești

copii rămânând fără ocrotire părintească, educație și întreținere din partea tatălui, fiindu-le

spulberate visele preconizate pe viitor de această familie.

La adoptarea sentinței, prima instanță urma să se ghideze de prevederile art. 219 alin. (4),

(8) Cod de procedură penală, art. 1398 alin. (1), 1419 alin. (3), 1420 alin. (1), 1422 alin. (1) și

(2), 1423 Cod civil, precum și de pct. 22 al Hotărârii Plenului Curții Supreme de Justiție nr. 6

din 04.07.2005 Cu privire la practica aplicării de către instanțele judecătorești a legislației

2

materiale despre încasarea prejudiciului cauzat prin vătămare a integrității corporale sau altă

vătămare a sănătății ori prin deces.

3.2. Avocatul Chiriacov G. în numele inculpatului, a solicitat casarea sentinței, cu

adoptarea unei noi hotărâri, prin care acțiunile inculpatului să fie reîncadrate de la art. 151 alin.

(4) Cod penal, la art. 157 Cod penal, iar pe capătul de învinuire în baza art. 287 alin. (3) Cod

penal să fie achitat din motivul lipsei în acțiunile inculpatului a elementelor infracțiunii.

În motivarea apelului, avocatul a invocat că prima instanță a dat o apreciere greșită

circumstanțelor cauzei și incorect a încadrat acțiunile inculpatului în baza art. 151 alin. (4) și art.

287 alin. (3) Cod penal, deoarece inculpatul Schinu T. nu a încălcat în niciun fel ordinea publică

sau liniștea publică, întrucât nu el a fost cel care a provocat conflictul cu partea vătămată,

dimpotrivă, inculpatul a coborât din mașină cu intenția de a clarifica lucrurile și de a-l calma pe

Bandrabulea D. Inculpatul nu a dat dovadă de neobrăzare, necuviință sau grosolănie, iar cearta

dintre părți nu a deranjat în niciun fel liniștea locuitorilor satului, aceștia nici n-au auzit ce s-a

întâmplat, după cum reiese din declarațiile martorilor.

De asemenea, a indicat că violențele venite din partea inculpatului au fost doar un

răspuns la violențele verbale și amenințările din partea părții vătămate. Schinu T. a scos bâta din

microbuz doar cu intenția de a se apăra și de a-i atrage atenția părții vătămate să se îndepărteze,

întrucât Bandrabulea D., dădea dovadă de nervozitate, nechibzuință și violență în acțiuni,

aflându-se în stare de ebrietate.

Acțiunile inculpatului au fost săvârșite din imprudență și nicidecum cu intenție, iar prima

instanță a încadrat greșit acțiunile inculpatului conform prevederilor art. 151 alin. (4) Cod penal

(vătămarea intenționată gravă a integrității corporale sau a sănătății, care au provocat decesul

victimei), acțiunile lui fiind cuprinse în prevederile art. 157 Cod penal, întrucât latura subiectivă

a infracțiunii săvârșite de inculpat se realizează sub formă de culpă sau imprudență, deoarece

lipsește intenția, or Schinu T. nu a realizat caracterul prejudiciabil al acțiunilor sale, unica lui

dorință fiind de a se apăra de Bandrabulea D. Respectiv, inculpatul nu a prevăzut urmările

prejudiciabile ale faptelor sale, și nu a dorit în mod conștient survenirea acestor urmări.

În cadrul expertizei medico-legale, experții Centrului de Medicină Legală, Mutoi Gr.,

Savciuc V. și Tighineanu S. au concluzionat, că moartea lui Bandrabulea D. a fost cauzată de

perforarea ulcerului cronic duodenal, complicat cu peritonită difuză purulentă, fapt confirmat

prin investigațiile clinice și de laborator, obținute la examinarea macroscopică a cadavrului și

adeverite prin investigația histopatologică. Experții au ajuns la concluzia că o persoană cu

traume cranio-cerebrale asemănătoare ca ale lui Bandrabulea D. (TCCD cu fractură liniară a

osului parieto-temporal și formarea hematomului subdural circa 70-80 ml cu hemoragii

subarohnoidale și intracerebrale în lobul temporal) la aplicarea unei îngrijiri medicale

corespunzătoare și lipsa altor maladii, poate să supraviețuiască. În cazul dat factorul decisiv în

survenirea morții a fost ulcerul duodenal cronic preexistent, care s-a manifestat prin perforarea

cu complicații respective. Singurul motiv care a provocat moartea lui Bandrabulea D. a fost

ulcerul cronic duodenal perforat, netratat. Prin urmare, trauma cranio-cerebrală provocată de

lovitura lui Schinu T. nu a putut provoca decesul persoanei, deci lipsește legătura de cauzalitate

dintre acțiunile lui Schinu T. și urmările survenite, iar încadrarea acțiunilor inculpatului conform

prevederilor art. 151 alin. (4) Cod penal, este una greșită.

3

admise apelurile declarate, fiind casată integral sentința și pronunțată o nouă hotărâre, potrivit

modului stabilit pentru prima instanță și anume, Schinu T. a fost recunoscut vinovat și

condamnat în baza:

- art. 287 alin. (3) Cod penal, la 3 ani închisoare, cu executare în penitenciar de tip

semiînchis;

- art. 151 alin. (1) Cod penal, la 6 ani închisoare, cu executare în penitenciar de tip

semiînchis.

Conform art. 84 Cod penal, pentru concurs de infracțiuni, prin cumul parțial al

pedepselor aplicate i-a fost stabilit pedeapsă definitivă 7 ani 6 luni închisoare, cu executare în

penitenciar de tip semiînchis.

Acțiunea civilă înaintată de succesorul părții vătămate, Mititelu M., a fost lăsată fără

examinare, iar pe capătul pretenției privind încasarea pensiei de întreținere a copiilor minori

Bandrabulea C. și Bandrabulea N. a fost admisă în principiu, cu lăsarea ca asupra cuantumului

despăgubirilor să decidă instanța civilă, pe capătul pretenției privind repararea prejudiciului

material, a fost admisă parțial, pe capătul pretenției privind prejudiciul moral acțiunea civilă a

fost admisă parțial cu dispunerea încasării din contul lui Schinu T. în beneficiul lui Mititelu M.

a sumei de 20 000 lei.

A fost încasat de la Schinu T. în beneficiul lui Mititelu M. cheltuielile de judecată în

mărime de 6 000 lei.

administrate în ședința primei instanțe și anume declarațiile succesorului părții vătămate,

Mititelu M., martorilor Bandrabulea R., Baran D., Nicolau Gh., Pricopciuc D., Trufaș F.,

Ghetmanenco V., Bagrin I., Andreev V., experților medici-legiști Verdeș Iu. și Capceli V.,

inculpatului Schinu T., precum și materialele cauzei: raportul ofițerului de serviciu din cadrul IP

Cantemir din 07.03.2013 (f.d. 9 v. 1); procesul-verbal de cercetare la fața locului din 07.03.2013

(f.d. 18 v. 1); procesul-verbal de ridicare din 07.03.2013 cu tabel fotografic (f.d. 50-51 v. 1);

procesul-verbal de ridicare din 24.04.2013 cu tabel fotografic (f.d. 156-158); corpul delict -

bățul de lemn cu lungimea 98 cm și diametrul 55 mm (f.d. 52 v. 1); rapoartele de expertiză

medico-legală nr. 31C din 27.03.2013 și nr. 27D din 08.04.2013 (f.d. 103-110, f.d. 111-112 v.

1); raportul de expertiză medico-legală nr. 67D din 27.04.2013 (f.d. 160 v. 1); raportul de

expertiză medico-legală nr. 31D din 08.04.2013, din care se constată că în documentele

medicale nu sunt reflectate date despre prezența alcoolului etilic în aerul expirat la Bandrabulea

D., la data 07.03.2013 ora 12.05 (f.d. 113 v. 1); raportul de expertiză medico-legală nr. 395 din

03.04.2013 (f.d. 114-116 v. 1); diagnosticul microscopic efectuat la cadavrul Bandrabulea D.

din 17.06.2013 (f.d. 27-28 v. 2); raportul de expertiză medico-legală în comisie nr. 151 din

21.05.2014, efectuată de Centrul de Medicină Legală (f.d. 54-63 v. 2); fișa medicală a

bolnavului de staționar nr. 1485 de la IMSP Spitalul Raional Cantemir, pe numele pacientului

Bandrabulea D. (f.d. 64-92 v. 2); rapoartele de expertiză medico-legală în comisie nr. 348 din

21.10.2014 și nr. 20 din 09.04.2015, efectuate de Centrul de Medicină Legală (f.d. 103-107,

138-150 v. 2).

4

Astfel, instanța de apel verificând aspectele de fapt și de drept constatate de instanța

ierarhic inferioară, a indicat că la adoptarea soluției de condamnare a inculpatului Schinu T.,

privind comiterea infracțiunii prevăzute de art. 151 alin. (4) Cod penal, prima instanță nu a ținut

cont de circumstanțele de fapt stabilite de în cadrul cercetării judecătorești, aplicând eronat

normele de drept material și procesual.

Instanța de apel a menționat, că prima instanță a omis să dea apreciere unor probe,

precum sunt rapoartele de expertiză medico-legale în comisie nr. 348 din 21.10.2014 și nr. 20

din 09.04.2015, concluziile cărora indică direct, că vătămarea corporală gravă traumă cranio-

cerebrală deschisă, provocată de inculpat victimei Bandrabulea D., nu se află în legătură cauzală

directă cu survenirea decesului, iar persoanele cu asemenea traume cranio-cerebrale, la aplicarea

unei îngrijiri medicale corespunzătoare și lipsa altor maladii, pot să supraviețuiască, însă

moartea lui Bandrabulea D. a fost cauzată de perforarea ulcerului cronic duodenal, complicat cu

peritonită difuză purulentă și dezvoltarea stării septice, factorul determinant în survenirea morții

fiind acutizarea maladiei preexistente - ulcerului duodenal cronic.

La fel, instanța de apel a reținut, că nici rapoartele de expertiză medico-legale, nici

expertul Capceli V. în declarațiile sale, nu au indicat că maladia existentă (ulcerului duodenal

cronic) s-a acutizat în rezultatul primirii traumei cranio-cerebrale. Respectivele probe arată, că

simptomele traumei cranio-cerebrale au șters tabloul clinic al simptomelor ulcerului duodenal,

ceia ce nu a permis depistarea și aplicarea tratamentului acestuia. Tot expertul, Capceli V. a

declarat, că nu există legătură directă dintre deces și trauma cranio-cerebrală.

În asemenea circumstanțe, instanța de apel nu a fost de acord cu constatările primei

instanțe, precum că ulcerul duodenal cronic s-a acutizat și s-a perforat anume în urma traumei

craniu-cerebrale, odată ce în acest sens lipsește concluzia comisiei de experți medico-legali, care

ar exclude alți factori ce ar fi putut provoca acutizarea și perforarea ulcerului duodenal cronic la

victima Bandrabulea D., inclusiv și o eventuală eroare medicală în diagnosticarea acestei

maladii la momentul internării și tratamentului până la deces.

Relevant a fost considerat de către instanța de apel și acel fapt, că inculpatului, Schinu

T., îi sunt incriminate aplicarea loviturilor victimei Bandrabulea D. peste cap și peste mână, iar

potrivit concluziilor comisiilor de experți, vătămările provocate de aceste acțiuni nu se află în

legătură cauzală directă cu survenirea decesului. La fel, concluziile experților nu atestă cert, că

unica sau principala cauză de acutizare și perforare a ulcerului duodenal ar fi, anume trauma

cranio-cerebrală cauzată.

Prin urmare, instanța de apel a constatat, atât inexistența legăturii de cauzalitate între

acțiunile intenționate ale inculpatului și decesul victimei Bandrabulea D., cât și lipsa laturii

subiective a componenței infracțiunii prevăzute de art. 151 alin. (4) Cod penal, deoarece lipsește

intenția, directă sau indirectă, a inculpatului Schinu T. de a cauza decesul lui Bandrabulea D. Nu

este aplicabilă cazului din speță nici regula infracțiunii cu două forme de vinovăție.

În speță, instanța de apel a stabilit, că acțiunile traumatice aplicate de inculpat nu au

extindere asupra trunchiului sau părții abdominale ale victimei, asupra organelor interne din

cavitatea abdominală, iar maladia ulcerului duodenal cronic acutizat cu perforare, nu este de

natură traumatică și respectiv inculpatul Schinu T. nu a prevăzut și nu putea să prevadă, că din

anumite cauze maladia ulcerul duodenal cronic la Bandrabulea D. se va putea acutiza.

5

În opinia instanței de apel, eroarea admisă de prima instanță la adoptarea sentinței de

condamnare constă în faptul că a dat o apreciere eronată probelor administrate cu rapoartele de

expertiză medico-legală, iar din circumstanțele de fapt constatate, prima instanță eronat a

conchis că fapta infracțională săvârșită de inculpat poate fi încadrată în baza art. 151 alin. (4)

Cod penal.

Din totalitatea de probe administrate de prima instanță și apreciate în corespundere cu

prevederile art. 101 Cod de procedură penală, instanța de apel a constatat, că inculpatul a

săvârșit cu intenție fapta penală calificată în baza art. 151 alin. (1) Cod penal și anume –

vătămarea intenționată gravă a integrității corporale și a sănătății, care este periculoasă

pentru viața persoanei, comisă în următoarele circumstanțe: Schinu T. la data de 07 martie

2013, în jurul orei 11.30, deplasându-se cu automobilul de model „Mercedes–Benz Sprinter-

208”, cu n/î CHI-701, în satul Hîrtop, r-l Cantemir, a oprit brusc automobilul și în mod

intenționat, fără motiv, încălcând grosolan ordinea publică, s-a apropiat de Bandrabulea

Dumitru, care se afla în acel moment în strada s. Hîrtop, r-l Cantemir, aplicându-i ultimului

lovituri cu bâta peste cap și mâna stângă, cauzându-i astfel leziuni corporale grave periculoase

pentru viață.

De către instanța de apel nu au fost acceptate argumentele părții apărării, precum că

acțiunile inculpatului urmează a fi încadrate în baza art. 157 Cod penal, ca vătămare gravă a

integrității corporale sau a sănătății cauzată prin imprudență, deoarece probele administrate,

inclusiv și din declarațiile ultimului, care a indicat clar, că dânsul a acționat cu intenție, respectiv

chiar dacă și nu a prevăzut că lovitura cu bățul va nimeri asupra capului victimei, inculpatul

putea și trebuia să prevadă că victima în timpul aplicării loviturii putea să-și schimbe poziția.

Totodată, dacă victima ar fi încercat să-l agreseze pe Schinu T., după cum ultimul afirmă,

inculpatul urma să vegheze ca riposta dată să nu întreacă nivelul unei legitime apărări. Pe corpul

inculpatului Schinu T. nu au fost constatate vătămări corporale, din motiv că Bandrabulea D. în

timpul conflictului nu deținea asupra sa nici un obiect pe care l-ar putea utiliza cu pericol contra

inculpatului. Mai mult ca atât, aceasta o demonstrează circumstanțele cauzei constatate cu

certitudine, că inculpatul în lipsa unui pericol real pentru sine, a coborât din automobil și a luat

cu sine bățul de lemn.

Nu a fost reținut nici argumentul apărării, precum că fapta inculpatului nu conține

elementele componenței infracțiunii de huliganism agravat, prevăzut de art. 287 alin. (3) Cod

penal, fiindcă din materialele dosarului rezultă, că la data de 07 martie 2013, ora 11.30, între

inculpat și partea vătămată s-a iscat un conflict în strada satului Hîrtop, r-l Cantemir, în urma

căruia inculpatul i-a aplicat câteva lovituri părții vătămate Bandrabulea D., în rezultatul cărora

ultimul a căzut la pământ, iar inculpatul a plecat fără a-i acorda ajutor. Acest conflict a fost

urmărit de consătenii părții vătămate, fapt confirmat prin declarațiile martorilor Nicolau Gh.,

Pricopciuc D., Baran D., Trufaș F., Bagrin I. Astfel, locul derulării conflictului, constituie loc

public (stradă), care este permanent accesibil publicului, iar acțiunile intenționate ale

inculpatului exprimând o vădită lipsă de respect prin aplicarea loviturilor părții vătămate și

folosirea intenționată a diferitor obiecte pentru vătămarea integrității corporale la săvârșirea

actelor de huliganism, ce constituie temei pentru calificarea infracțiunii în baza art. 287 alin. (3)

Cod penal.

6

Cât privește acțiunea civilă înaintată de către succesorul părții vătămate, instanța de apel,

ținând cont de prevederile art. 219 alin. (2) Cod de procedură penală, a notat că categoriile de

despăgubiri ce pot fi pretinse în acțiunea civilă în cadrul procesului penal, sunt exhaustiv

enumerate de legiuitor și nu includ pretenții cu privire la încasarea pensiei de întreținere. Astfel,

instanța de apel a considerat întemeiat de a lăsa fără examinare acest capăt de pretenție a părții

civile, Mititelu M., pentru că instanța penală nu are competență de a o examina, competentă

fiind instanța de jurisdicție civilă.

Totodată, instanța de apel a constatat, că prin infracțiunea săvârșită de Schinu T. părții

vătămate i-au fost cauzate prejudicii materiale legate de cheltuieli pentru cumpărarea

medicamentelor, prestarea serviciilor medicale, înmormântarea decedatului, Bandrabulea D.

Însă, dat fiind că probele prezentate de partea civilă trezesc unele incertitudini pentru înlăturarea

cărora nu ar fi justificată amânarea judecării cauzei în apel și anume pe bonurile fiscale de plată

de la farmacia „Elicom Star” lipsește data procurărilor, iar bonurile fiscale cu privire la

cumpărarea preparatelor medicale nu sunt însoțite de prescripția medicală, ce ar confirma

destinația acestora și compatibilitatea medicamentului prescris, apreciindu-se ca întemeiată

soluția de admitere în principiu acest capăt de acțiune, lăsând ca asupra cuantumului

despăgubirilor să decidă instanța civilă.

La determinarea mărimii compensației pentru prejudiciul moral, instanța de apel a ținut

cont de gravitatea cauzării suferințelor psihice sau fizice părții vătămate și rudelor acesteia,

circumstanțele probatoare ale cauzei și datele obiective care certifică acest fapt și anume forma

vinovăției (în cazul dat manifestată sub formă de intenție directă) a persoanei care a cauzat

prejudiciul. Astfel, conform prevederilor art. 219 alin. (4) Cod de procedură penală, instanța de

apel a considerat, că impunerea inculpatului la plata unei despăgubiri în sumă de 20.000 lei va

constitui o satisfacție echitabilă, pe măsură să compenseze rudelor decedatului suferințele de

ordin moral.

În privința argumentului procurorului, precum că apelul apărătorului ar fi fost depus

tardiv, instanța de apel a notat, că inculpatul Schinu T. este în stare de detenție și nu dispune de

libertatea de a contacta cu apărătorul său. La pronunțarea sentinței, în prima instanță a fost

prezent inculpatul, însă nu a fost prezent apărătorul lui, avocatul Chiriacov Grigore. Respectiv,

prima instanță nu a ținut cont de prevederile procesual-penale și nu a îndeplinit obligațiunea

expedierii avocatului Chiriacov G. a copiei sentinței, iar în materialele dosarului lipsește vreo

informație în acest sens, din care motiv instanța de apel a acceptat acea dată a intrării în posesia

sentinței, ce a fost comunicată de avocat. Astfel, instanța de apel a considerat că apelul

avocatului este unul declarat în termen, întrunind condițiile art. 404 alin. (1) Cod de procedură

penală.

succesorul părții vătămate Mititelu M. și avocatul Chiriacov G. în numele inculpatului.

6.1 Procurorul a solicitat casarea deciziei instanței de apel, cu menținerea sentinței.

În motivarea recursului a invocat următoarele argumente:

- hotărârea instanței de apel în partea admiterii apelului declarat de către avocatul

Chiriacov G. în numele inculpatului a fost adoptată cu încălcarea prevederilor legale, fără a

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția;

7

- instanța de apel greșit a admis apelul declarat de către apărătorul inculpatului, casând

parțial sentința și pronunțând o nouă hotărâre prin care a recalificat acțiunile lui Schinu T. din

cele prevăzute de art. 151 alin. (4) Cod penal, în cele ale art. 151 alin. (1) Cod penal, pe motiv

că nu a fost dovedită legătura de cauzalitate dintre leziunile corporale aplicate victimei de către

inculpat, cu survenirea decesului;

- instanța de apel nu s-a expus asupra declarațiilor experților Capceli V. și Verdeș Iu., atât

în parte, cât și în complex cu celelalte probe examinate și anume concluziile din rapoartele de

expertiză medico-legale nr. 151 din 30.04.2014, nr. 348 din 26.09.2014 și nr. 20 din 04.02.2015;

- deși, partea vătămată în timpul vieții a suferit de ulcer duodenal, ulterior fără afectarea

sănătății și/sau cauzării leziunilor corporale, de caracterul celor aplicate de către inculpat, acesta

putea supraviețui, însă datorită traumei primite, în consecință a dus la acutizarea maladiei

existente, ce a trecut în ulcer duodenal perforat, apoi peritonită, stare septică și survenirea

decesului părții vătămate Bandrabulea D.;

- atât din materialele cauzei, cât și din declarațiile martorilor oculari Baran D., Pricopciuc

D., Trufaș F., s-a confirmat că în momentul aplicării loviturii de către inculpat victimei,

Bandrabulea D., ultimul se afla în picioare, iar lovitura aplicată părții vătămate de către inculpat

a fost intenționată peste organul vital principal – cap, ci nu peste mâini, precum a declarat

inculpatul, totodată din declarațiile acestor martori rezultă, că partea vătămată nici o dată nu a

intenționat să lovească inculpatul și nu l-a provocat să aplice violența față de el;

- atât prima instanță, cât și instanța de apel, corect au conchis, că cumulul de probe

cercetate în cadrul ședințelor de judecată au dovedit vinovăția inculpatului în comiterea

infracțiunii prevăzute de art. 287 alin. (3) Cod penal, iar prima instanță just a concluzionat,

având la bază probele administrate, despre confirmarea vinovăției inculpatului și în comiterea

infracțiunii prevăzute de art. 151 alin. (4) Cod penal.

În drept, procurorul își întemeiază recursul declarat în baza art. 427 alin. (1) pct. 6), 12)

Cod de procedură penală.

6.2 Succesorul părții vătămate, Mititelu M., a solicitat casarea deciziei cu dispunerea

rejudecării cauzei de către instanța de apel.

În motivarea recursului, a invocat argumente identice cu cele indicate în apel, subsidiar

menționând că nu este de acord cu decizia instanței de apel în ce privește latura civilă, cât și

latura penală din următoarele considerente:

- circumstanțele importante pentru soluționarea cauzei date nu au fost constatate pe

deplin de către prima instanță și cea de apel, în ce privește cauza survenirii decesului părții

vătămate Bandrabulea D., ceea ce a dus la stabilirea incorectă de către instanța de apel a

pedepsei penale în privința inculpatului;

- rezultând din materialele cauzei, partea vătămată Bandrabulea D., a decedat ca urmare a

traumei cranio-cerebrale cauzată de inculpatul Schinu T., dar nu de ulcer duodenal acut perforat

cu peritonită seroasă difuză, despre care a fost indicat în raportul de expertiză medico-legală nr.

31 C din 11.03.2013, cu scopul ca ulterior inculpatul să scape de pedeapsă;

- partea vătămată Bandrabulea D. nu suferea de simptome caracteristice ulcerului

duodenal, perforat, până la vătămarea craniu-cerebrală de către inculpat. În prima instanță a fost

8

prezentată cartela medicală a victimei, precum că nu suferea de nici o maladie, în special de

ulcer duodenal, careva acuze nu avea și nu primea nici un tratament;

- experții au menționat, că perforarea ulcerului s-a produs ca urmare a traumei cranio-

cerebrale, ce de fapt este absurd, deoarece în raportul de expertiză medico-legală nr. 31C din

11.03.2013, este indicat că ulcerul avea forma ovală de 1,4-1,2 cm perforat cu margini netede,

subțiri și tumefiate (umflate), care de fapt nu este caracteristic unei rupturi (fisuri). Respectiv,

moartea părții vătămate Bandrabulea D., nu are legătură cu ulcerul duodenal perforat;

- la momentul când inculpatul l-a lovit la cap și peste mână, cu bâta de lemn partea

vătămată, ultimul a căzut jos fără cunoștință și nu s-a mai ridicat, iar sângele a început să curgă

imediat de la cap (sânge cca 400 ml), fapt ce se confirmă din declarațiile martorilor Bandrabulea

R., Nicolau Gh., Pricopciuc D., Trufaș F. și Ghetmanenco V., datele documentelor medicale

indicate în raportul de expertiză medico-legală nr. 31C din 11.03.2013, procesul-verbal de

cercetare la fața locului din 07.03.2013, raportul de expertiză medico-legală nr. 395 din

27.03.2013;

- decesul părții vătămate Bandrabulea D. se confirmă prin legăturile de cauzalitate dintre:

lovitura acestuia în regiunea cranio-cerebrală, cu căderea lui la pământ în stare de comă, cu

scurgerea imediată de la cap cca 400 ml de sânge, fiind 3 zile în stare foarte gravă și în comă de

gradul 2-3 până la deces, cu pierderea funcției a lobului temporal pe stânga, producându-se

hemoragie internă și hematom în regiunea temporală, care ulterior au dus la acumularea de

trombe în organele interne și la congestie venoasă în organism, edem cerebral și pulmonar,

cardiomiopatie necoronariană și ulterior la stop cardio-respirator, survenită cu deces;

- instanța de apel greșit a considerat întemeiat de a lăsa fără examinare capătul de

pretenție privind încasarea pensiei de întreținere, motivând că nu se evidențiază în categoriile de

despăgubiri prevăzute în art. 219 alin. (2) Cod de procedură penală, care însă este prevăzută în

alin. (3) al aceleiași norme;

- prejudiciul moral încasat de instanța de apel din contul inculpatului în mărime de

20.000 lei, este în cuantum mic, pentru prejudiciile cauzate familiei părții vătămate de către

inculpat și neîntemeiat a fost respins de către instanțele de fond acțiunea civilă;

- instanțele de fond au admis o eroare gravă de fapt, neilucidând toate circumstanțele de

fapt, ce au afectat soluțiile instanțelor;

- instanța de apel a pronunțat o hotărâre de condamnare pentru o altă faptă, art. 151 alin.

(1) Cod penal, decât cea pentru care inculpatul a fost pus sub învinuire, art. 151 alin. (4) Cod

penal, astfel faptei săvârșite de către ultimul, i s-a dat o încadrare juridică greșită. Prin urmare,

instanțele de fond au aplicat eronat normele de drept material și procesual.

În drept, succesorul părții vătămate își întemeiază recursul declarat în baza art. 427 alin.

(1) pct. 6), 8), 12) Cod de procedură penală.

6.3 Avocatul Chiriacov Grigore în numele inculpatului, a solicitat casarea parțială a

deciziei instanței de apel, cu adoptarea unei noi hotărâri, potrivit căreia inculpatul să fie achitat

de învinuirea săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 287 alin. (3) Cod penal, din motivul lipsei

în acțiunile sale a elementelor infracțiunii.

9

În motivarea recursului declarat apărătorul a invocat argumente similare cu cele indicate

și în apelul său în ce privește capătul de învinuire a inculpatului în baza art. 287 alin. (3) Cod

penal, subsidiar la acest capitol a menționat că:

- încălcarea grosolană a ordinii publice cu intenție directă, reprezintă o condiție

obligatorie pentru existența infracțiunii de huliganism, respectiv nu se poate de spus că acțiunile

inculpatului au fost intenționate, întrucât acesta la momentul săvârșirii faptei, nu-și dădea seama

de caracterul prejudiciabil al acțiunilor sale, nu a prevăzut urmările lor prejudiciabile și mai mult

decât atât, nu și le-a dorit sau admis în mod conștient survenirea acestor urmări;

- inculpatul nu și-a dorit și nu a urmărit să încalce în nici un fel ordinea sau liniștea

publică, întrucât nu el a fost cel care a provocat conflictul cu partea vătămată, el a încercat doar

să se apere de violența și agresivitatea de care dădea dovadă Bandrabulea D. Mai mult decât

atât, inculpatul a coborât din mașină cu intenția de a clarifica lucrurile și de a-l calma pe

Bandrabulea D;

- inculpatul nu a dat dovadă, în nici un caz, de neobrăzare, necuviință sau grosolănie, iar

cearta dintre părți nu a deranjat în nici un fel liniștea locatarilor satului, aceștia nici măcar nu au

auzit ce s-a întâmplat între cei doi, după cum reiese din declarațiile ultimilor. Martorii au văzut

doar cum partea vătămată, s-a dezbrăcat până la jumătate de hainele de pe el și a început să se

comporte inadecvat și violent, sărind efectiv la bătaie. Faptele inculpatului nu au creat nici o

stare de nesiguranță sau de panică în rândul sătenilor;

- în speța dată, acțiunile săvârșite de către inculpat nu corespund condițiilor de tipicitate

ale infracțiunii de huliganism. Acțiunile săvârșite de către acesta nu conduc la realizarea nici

uneia din condițiile constitutive ale infracțiunii, nu atentează la obiectul juridic vizat de

infracțiunea de huliganism, și mai mult decât atât, nici latura subiectivă a infracțiunii nu este

realizată. Acțiunea prejudiciabilă, pentru a constitui infracțiune, trebuie să reprezinte o

manifestare psihică conștientă și volitivă a persoanei, însă inculpatul nu a avut în nici un

moment intenția sau dorința de a încălca ordinea sau liniștea publică. Respectiv, faptele

săvârșite de către Schinu T. nu corespund tiparului sau modelului existent și prevăzut de art. 287

alin. (3) Cod penal.

În drept, apărătorul își întemeiază recursul declarat în baza art. 427 alin. (1) pct. 8) Cod

de procedură penală.

avocatul succesorului părții vătămate Reșetilov D. a depus referință privind opinia sa asupra

recursurilor declarate, considerând că recursul procurorului este întemeiat și motivat, urmând a

fi admis, iar recursul înaintat de către apărătorul inculpatului este neîntemeiat, deoarece

evenimentele relatate în conținutul acestuia au fost indicate și în apel, ce nu corespund realității,

declarațiilor martorilor și probelor administrate în cauza dată, fiind declarat cu scopul eschivării

de la răspundere penală a inculpatului.

declarat de către avocatul Chiriacov G. în numele inculpatului a fost respins ca inadmisibil, iar

recursurile ordinare declarate de către procurorul și succesorul părții vătămate au fost admise,

decizia a fost casată total cu dispunerea rejudecării cauzei de către aceeași instanță de apel, într-

un alt complet de judecată.

10

inculpatului a indicat că în prezenta speță criticile ultimului sânt nefondate, iar la stabilirea

componenței concrete consumate în urma acțiunilor întreprinse de inculpat, instanțele de fond

just și legal au constatat și reținut starea de fapt și de drept, care justifică elementele constitutive

ale infracțiunii prevăzute de art. 287 alin. (3) Cod penal.

Din probele administrate la cauza penală dată se confirmă, că prin acțiunile inculpatului

au fost afectate relațiile sociale cu privire la ordinea publică, fiind perturbată ambianța liniștită

de conviețuire în societate, precum și acel fapt că inculpatul aplicând lovituri cu un obiect pentru

vătămarea integrității corporale sau sănătății, a atentat și la obiectul material al infracțiunii de

huliganism, adică corpul persoanei, din care considerente instanța de recurs a considerat

argumentele recurentului, ce vizează dezacordul cu faptul că acțiunile inculpatului nu atentează

la obiectul juridic menționat al infracțiunii prevăzute de art. 287 Cod penal, ca fiind

neîntemeiate.

Astfel, conținutul probelor administrate, care au fost amplu analizate și obiectiv apreciate

de instanțele de fond, în contextul capătului de învinuire al inculpatului în baza art. 287 alin. (3)

Cod penal, confirmă cu certitudine că acțiunile inculpatului întrunesc elementele infracțiunii de

huliganism agravat, adică atât latura obiectivă, cât și cea subiectivă a acestei infracțiuni.

Totodată, instanța de recurs a reținut faptul, că argumentele invocate de apărător în ce

privește prezența în acțiunile inculpatului a elementelor infracțiunii, prevăzute de art. 287 alin.

(3) Cod penal, de care a și fost învinuit, au fost obiect de studiu la judecarea cauzei în prima

instanță și în instanța de apel, asupra cărora instanțele de fond la acest capitol s-au expus just și

întemeiat.

În concluzie, instanța de recurs a statuat că în cauza dată critica apărătorului inculpatului

sub aspectul temeiului de casare invocat în recursul declarat, este nefondată, fiind axată pe

mențiuni de ordin general, ce poartă caracter de dezacord și în esență nu conține o motivare

suficientă pentru a convinge instanța de recurs de a interveni în hotărârea atacată pe capătul de

învinuire prevăzut de art. 287 alin. (3) Cod penal.

În continuare, instanța de recurs referindu-se la recursurile declarate de procuror și

succesorul părții vătămate a reținut, că în prezenta cauză penală, împotriva sentinței adoptate și

pronunțate integral la data de 10 septembrie 2015, au declarat apel la data de 25 septembrie

2015 succesorul părții vătămate și respectiv la data de 30 septembrie 2015 avocatul Chiriacov

G. în numele inculpatului.

În conformitate cu alin. (1) art. 402 Cod de procedură penală, termenul de apel este de 15

zile de la data pronunțării sentinței integrale, dacă legea nu dispune altfel.

La judecarea cauzei în ordine de apel, potrivit procesului verbal al ședinței de judecată,

procurorul a invocat tardivitatea apelului declarat de către apărătorul inculpatului, solicitând

respingerea acestuia ca depus peste termen, dar instanța de apel analizând acest argument în

hotărârea sa, a considerat apelul avocatului Chiriacov Grigore ca unul declarat peste termen, în

condițiile art. 404 alin. (1) Cod de procedură penală, ținând cont de faptul că la pronunțarea

sentinței a fost doar inculpatul, nu însă și apărătorul acestuia, căruia prima instanță nu i-a

expediat copia sentinței în conformitate cu regulile precrise de legislația procesual-penală,

lipsind vreo informație în acest sens la materialele cauzei, acceptând în cele din urmă data

11

intrării în posesia sentinței comunicată de către avocat. Însă, în viziunea instanței de recurs,

considerentele instanței de apel la capitolul menționat mai sus, poartă un caracter pripit.

În susținerea concluziei sale, instanța de recurs a menționat că potrivit alin. (1) art. 404

Cod de procedură penală, participantul la proces care a lipsit atât la judecarea, cât și la

pronunțarea sentinței și nu a fost informat despre adoptarea sentinței poate declara apel și peste

termen, dar nu mai târziu de 15 zile de la data începerii executării pedepsei sau încasării

despăgubirilor materiale.

Instanța de recurs a menționat, că în prezenta speță, se atestă că potrivit lucrărilor cauzei,

avocatul Chiriacov G. conform mandatului anexat la dosar (f.d. 185 v. 1), a participat la

judecarea cauzei, în baza contractului de asistență juridică nr. 07 din 14.03.2013, inclusiv și la

etapa dezbaterilor judiciare și a replicilor (a se vedea procesul-verbal al ședinței de judecată f.d.

166-171 v. 2), când instanța de judecată a anunțat în prezența părților, inclusiv și a apărătorului,

întrerupere până la data de 10 septembrie 2015, însă la data menționată apărătorul inculpatului

nu s-a prezentat. Deci, în astfel de împrejurări, avocatul contractat de către inculpat urma să

manifeste responsabilitate pentru realizarea dreptului de atac împotriva sentinței, chiar și în

cazul neprezentării nemotivare sau motivate la pronunțarea sentinței adoptate integral, acesta

urma să dea dovadă de diligență la realizarea dreptului său de a ataca hotărârea instanței de

judecată, cu care probabil puteau să nu fie de acord. Totodată, de remarcat este și acel fapt că l-a

pronunțarea integrală a sentinței a fost prezent inculpatul, căruia i-a fost înmânată copia

integrală a acesteia și în virtutea relațiilor de asistență juridică, apărătorul inculpatului nu a fost

îngrădit de dreptul de a comunica și forma poziția, și strategia de apărare în urma sentinței

adoptate.

Astfel, instanța de recurs a menționat că, instanța de apel eronat a apreciat prevederile art.

404 alin. (1) Cod de procedură penală ca fiind incidente în prezenta speță, ceea ce a dus la o

concluzie prematură de a oferi posibilitate avocatului Chiriacov G. de a-și realiza dreptul

procesual, privind atacarea cu apel a sentinței, în termenii considerați valabili de către acesta.

Deoarece, în opinia instanței de recurs, instanța de apel nu în deplină măsură a examinat

argumentul invocat de procuror ce se referă la tardivitatea apelului declarat de către avocatul

inculpatului, interpretându-se eronat prevederile procesual-penale enunțate supra, ceea ce ar

putea duce la o altă soluție de respingere a apelului nominalizat, inclusiv ca depus peste termen,

iar în acest caz nu se va implica la o verificare a hotărârii atacate, întrucât instanța de apel nu

poate proceda la o verificare de fapt și de drept a acesteia decât în cadrul unui apel exercitat în

mod legal. În consecință acest fapt, afectează cerințele și invocările apelului declarat de către

succesorul părții vătămate în latura civilă, îndeosebi asupra prejudiciului moral, cuantumul

căruia poate varia inclusiv și în dependență de menținerea calificării acțiunilor inculpatului

conform art. 151 alin. (4) Cod penal, asupră căruia urmează să se expună instanța de apel în

urma analizei împrejurărilor de fapt și de drept.

Prin urmare, luând în considerație că instanța de apel nu și-a motivat corespunzător

soluția adoptată în conformitate cu dispozițiile legale, asupra alegațiilor invocate de către

procuror privind tardivitatea apelului declarat de către avocatul inculpatului, instanța de recurs a

remarcat că criticile date au format un studiu eronat interpretat în hotărârea instanței de apel,

12

având importanță la caz faptul dat, iar ca consecință afectând soluția instanței de apel adoptată în

prezenta speță.

Instanța de recurs a statuat, că erorile comise de către instanța de apel, sânt incidente

temeiurilor de casare invocate de către procuror și de succesorul părții vătămate și care nu pot fi

reparate de către instanța de recurs în prezenta procedură, deoarece această instanță nu este

abilitată cu atribuții de a judeca cauza în fond, substituind instanța care a judecat apelul și pentru

a nu admite astfel încălcarea prevederilor procesual penale. În asemenea condiții, instanța de

recurs a considerat că, decizia adoptată de către instanța de apel în cauza dată urmează a fi

casată total, cu dispunerea rejudecării cauzei de către aceiași instanță de apel, în alt complet de

judecată.

Tot aici, instanța de recurs a indicat că, la rejudecarea cauzei instanța de apel urmează să

se conducă de prevederile art. 436 Cod de procedură penală, care prevăd procedura de

rejudecare și limitele acesteia: să se pronunțe la modul cuvenit și în strictă conformitate cu

prevederile legii procesual-penale asupra motivelor esențiale invocate în cererile de apel și

recurs, inclusiv cele nominalizate și în prezenta decizie referitor la legalitatea declarării în

termenele și condițiile prevăzute de lege a apelului avocatului Chiriacov G. în numele

inculpatului, să cerceteze amănunțit aspectele învinuirii înaintate, să verifice și să aprecieze

obiectiv probele administrate și examinate în instanță în strictă conformitate cu cerințele legii, să

le dea apreciere cuvenită cu argumentarea admisibilității sau inadmisibilității fiecărei probe

examinate, să analizeze la modul cuvenit prezența sau lipsa elementelor infracțiunii imputate și

prevăzute de art. 151 alin. (4) Cod penal, să elucideze faptele importante pentru soluționarea

justă și promptă a cauzei date, să-și argumenteze clar concluziile sale în decizia adoptată,

precum și să examineze minuțios aspectele de fapt și de drept la examinarea apelului declarat în

latura civilă de către succesorul părții vătămate, iar în caz de admitere a cerințelor invocate să

stabilească cuantumul prejudiciului moral cauzat, ținând cont inclusiv și de calificarea acțiunilor

inculpatului, de motivele casării deciziei atacate, de practica unitară în acest domeniu, precum și

de practica relevantă a CtEDO, și să pronunțe o hotărâre legală și întemeiată, în conformitate cu

prevederile art. 417 Cod de procedură penală.

decembrie 2016, a respins ca fiind neîntemeiate apelurile declarate, menținând sentința

contestată.

și toate probele administrate în ansamblu din punct de vedere al coroborării lor, instanța de apel

a considerat că acestea confirmă integral vinovăția inculpatului Schinu T. în infracțiunile ce i se

incriminează și acuzarea legal a calificat acțiunile lui în baza art. 287 alin. (3) și art. 151 alin. (4)

Cod penal.

Astfel, instanța de apel a considerat ca fiind neîntemeiat argumentul avocatului Chiriacov

G. privind necesitatea adoptării sentinței de achitare în privința lui Schinu T. pe capătul de

învinuire în baza art. 287 alin. (3) Cod penal, din cauza lipsei în acțiunile inculpatului a

elementelor constitutive ale infracțiunii.

Instanța de apel a indicat că vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii prevăzute de

art. 287 alin. (3) Cod penal, se confirmă prin depozițiile martorilor audiați la cauză și

13

procesul-verbal de cercetare la fața locului, deoarece conflictul între inculpat și pătimit a fost

într-un loc public, pe strada ce desparte satul Hîrtop în două părți (acest fapt nu a fost negat de

către inculpat), la fel prin procesul-verbal de cercetare la fața locului din 07.03.2013 și

fotografiile, precum și depozițiile martorilor oculari Baran D., Pricopciuc D., Trufaș F., care au

tras atenție asupra conflictului apărut între inculpat și pătimit, ce a avut loc ziua în prezența mai

multor persoane, la fel s-a răspândit asupra mai multor alte persoane din sat, ce de asemenea se

confirmă prin depozițiile martorului Bagrin I., vânzător la magazin, care a explicat, că despre

cele întâmplate ea a auzit peste 30 minute de la o altă persoană, care a venit la magazin.

Din probele adminstrate s-a confirmat și faptul, că acțiunile inculpatului au influențat

asupra ordinii publice, încălcării liniștei și calmului cetățenilor, la fel că inculpatul a aplicat

lovituri cu un obiect pentru vătămarea sănătății părții vătămate, de aceea folosirea sau intenția

de a folosi obiecte diferite pentru vătămarea sănătății la săvârșirea acțiunilor de huliganism, nu

numai atunci cînd învinuitul cu ajutorul lor cauzează sau intenționează să cauzeze leziuni

corporale, ci și atunci cînd folosirea obiectelor în procesul acțiunilor de huliganism creează

pericol real pentru viața și sănătatea cetățenilor, este unul dintre temeiurile pentru calificarea

faptei în baza art. 287 alin. (3) Cod penal.

Astfel, în baza celor expuse, instanța de apel a ajuns la concluzia, că acțiunile

inculpatului Schinu T. pot fi apreciate ca acțiuni, ce încalcă ordinea publică și calmul

cetățenilor, adică acțiunile inculpatului au fost calificate just în baza art. 287 alin. (3) Cod penal,

ca huliganism agravat, adică acțiunile ce încalcă grosolan ordinea publică, comise cu aplicarea

unor alte obiecte pentru cauzarea leziunilor corporale sau altă vătămare a sănătății.

În continuare, instanța de apel a reținut ca fiind neîntemeiat argumentul avocatului

Chiriacov G. precum, că decesul părții vătămate a survenit în urma ulcerului duodenal cronic,

agravat prin peritonită, și nu în urma loviturilor inculpatului, de aceea în acțiunile acestuia

lipsește componența infracțiunii prevăzute de art. 151 alin. (4) Cod penal.

În opinia instanței de apel, prima instanță întemeiat a ajuns la concluzia, că inculpatul a

acționat cu intenție directă, conștientizând caracterul acțiunilor sale, prevăzând consecințele,

adică a dorit și în mod conștient a admis acțiunile sale, după ce a plecat, lăsându-1 pe pătimit la

pământ, fără a-i acorda careva ajutor.

Luând în considerare explicațiile date de Andreev V., instanța de apel a considerat

fondată concluzia primei instanțe precum, că inculpatul nu avea nevoie de a se apăra de la

pătimit cu ajutorul unui băț de lemn, deoarece pătimitul nu avea intenții să-i cauzeze

inculpatului careva daună, la momentul aplicării de către inculpat a loviturii, pătimitul stătea și

nicidecum nu l-a provocat pe inculpat la aceste acțiuni. Inculpatul i-a aplicat intenționat

pătimitului o lovitură pe organul vital, cap, și nu întâmplător, după cum a explicat acesta.

După cum rezultă din rapoartele de expertiză medico-legală nr. 151 din 30.04.2014, nr.

348 din 26.09.2014 și nr. 20 din 04.02.2015, decesul pătimitului a fost provocat de perforarea

ulcerului duodenal cronic, agravat prin peritonită și evoluția stării septice, iar persoanele cu

TCC, asemănătoare cu fractura liniară a osului temporal și parietal cu formarea hematomei

subdurale netede în volum de 70-80 ml, hemoragie subarahnoidiană la nivelul osului temporal,

hemoragie intercraniană la nivelul scoarței și focarului hemoragiei de rămolire a substanței

cerebrale în regiunea temporală din stânga, fără deteriorarea zonelor cu organele vitale centrale

14

ale creierului la aplicarea îngrijirii medicale corespunzătoare și în lipsa altor maladii, pot

supraviețui.

Astfel, în baza celor expuse, instanța de apel a ajuns la concluzia, că acțiunile

inculpatului Schinu T. conțin indiciile infracțiunii, prevăzute de art. 151 alin. (4) Cod penal, ca

vătămare intenționată gravă a sănătății, periculoasă pentru viață, care a provocat decesul

victimei.

Prin urmare, în opinia instanței de apel, circumstanțele constatate în cadrul examinării

prezentei cauze de către instanțele judecătorești, confirmă faptul, că acțiunile inculpatului erau

intenționate, iar leziunile corporale pe care le-a primit pătimitul confirmă aplicarea de către

inculpat a numeroaselor lovituri, ceea ce nu justifică pericol existent.

În privința argumentelor apelului reprezentantului părții vătămate Mititelu M., studiind

materialele cauzei, ascultând opinia participanților la proces, instanța de apel a ajuns la

concluzia, că acest apel depus este unul neîntemeiat și pasibil respingerii.

În conformitate cu prevederile art. 219 alin. (l)-(4) Cod de procedură penală, acțiunea

civilă în procesul penal poate fi intentată la cererea persoanelor fizice sau juridice cărora le-au

fost cauzate prejudicii materiale, morale sau, după caz, le-a fost adusă daună reputației

profesionale nemijlocit prin fapta (acțiunea sau inacțiunea) interzisă de legea penală sau în

legătură cu săvârșirea acesteia. Persoanele fizice și juridice cărora le-a fost cauzat prejudiciu

nemijlocit prin acțiunile interzise de legea penală pot înainta o acțiune civilă privitor la

despăgubire prin:

a) restituirea în natură a obiectelor sau a contravalorii bunurilor pierdute ori nimicite în

urma săvârșirii faptei interzise de legea penală;

b) compensarea cheltuielilor pentru procurarea bunurilor pierdute ori nimicite sau

restabilirea calității, aspectului comercial, precum și repararea bunurilor deteriorate;

c) compensarea venitului ratat în urma acțiunilor interzise de legea penală;

d) repararea prejudiciului moral sau, după caz, a daunei aduse reputației profesionale.

Prejudiciul material se consideră legat de săvârșirea acțiunii interzise de legea penală

dacă el se exprimă în cheltuieli pentru:

a) tratamentul părții vătămate și îngrijirea acesteia;

b) înmormântarea părții vătămate;

c) plata sumelor de asigurare, indemnizațiilor și pensiilor;

d) executarea contractului de depozit al bunurilor.

La evaluarea cuantumului despăgubirilor materiale ale prejudiciului moral, instanța de

judecată a luat în considerare suferințele fizice ale victimei, prejudiciul agrement sau estetic,

pierderea speranței în viață, pierderea onoarei prin defăimare, suferințele psihice provocate de

decesul rudelor apropiate etc.

În baza prevederilor menționate ale legislației, ținând cont de faptul, că reprezentantul

părții vătămate Mititelu M. nu a concretizat cerințele acțiunii, nu a indicat ce sumă ea solicită să

fie încasată, la fel nu au fost prezentate probe, ce ar confirma temeinicia depunerii acestor

cerințe ale acțiunii, precum și ținând cont de faptul, că Mititelu M. nu are împuterniciri la

depunerea cerințelor privind încasarea prejudiciului material în interesele familiei părții

vătămate Bandrabulea D., deoarece nu este reprezentantul legal al copiilor ultimului pentru

15

depunerea acțiunii cu privire la încasarea pensiei alimentare de la inculpat în beneficiul copiilor

minori ai victimei, instanța de apel a susținut concluzia primei instanțe, precum că acțiunea

urmează a fi admisă în principiu cu soluționarea ulterioară în ordinea procedurii civile.

părții vătămate Mititelu M., avocatul Reșetilov D. în interesele succesorului părții vătămate și

avocatul Chiriacov G. în numele inculpatului Schinu T.

12.1. Succesorul părții vătămate Mititelu M., solicită casarea parțială a deciziei

instanței de apel în latura civilă cu dispunerea rejudecării cauzei în această parte de aceeași

instanță de apel, într-un alt complet de judecată.

În motivarea recursului, recurenta invocă că instanța de apel la o nouă judecare nu a luat

în considerație cerințele Curții Supreme de Justiție indicate în decizia Colegiului penal din 14

iunie 2016, respectiv instanța de apel nu a examinat minuțios aspectele de fapt și de drept

privind acțiunea civilă, expuse de către succesorul părții vătămate.

Recurenta, mai indică că instanța de apel eronat a ajuns la concluzia că apelul declarat de

succesorul părții vătămate Mititelu M. este nefondat, motivând că în temeiul art. 219 alin. (1)-

(4) și art. 387 alin. (1), (3) Cod de procedură penală, succesorul părții vătămate nu a concretizat

revendicările, specificând ce sumă urmează a fi încasată în contul ei și nu au fost prezentate

probe care să confirme data depunerii cererii, având în vedere că Mititelu M. nu are

împuterniciri de a depune o cerere de recuperare a daunelor materiale în interesele familiei

Bandrabulea, și nici nu are calitatea de reprezentat legal al copiilor minori ai victimei.

Astfel, se remarcă că aceste concluzii ale instanței de apel sunt eronate și absurde.

De fapt, recurenta menționează că a concretizat solicitările prin cereri și a specificat

sumele solicitate, ea a fost recunoscută în cadrul urmării penale ca succesorul părții vătămate,

aceasta fiind sora părții vătămate decedate, a fost împuternicită de a depune cereri privind

recuperarea daunelor materiale în interesele familiei fratelui său, Bandrabulea D.

Succesorul părții vătămate nu a solicitat încasarea pensiei alimentare pentru copii, dar a

solicitat despăgubiri în temeiul art. 1419 Cod Civil.

Prin urmare, indică că instanța de apel eronat a interpretat prevederile art. 81 alin. (1) și

(2) Cod penal, care stipulează cui i se poate atribui calitatea de succesor a părții vătămate și în

ce condiții.

Recurenta, accentuează că are calitatea de succesor a părții vătămate și este în drept să

înainteze acțiune civilă și să solicite despăgubiri în temeiul art. 219 alin. (1)-(4), 387 alin. (1),

(3) Cod de procedură penală.

În concluzie, recurenta conchide că instanța de apel a adoptat o decizie ilegală și

neîntemeiată, care nu corespunde prevederilor art. 417 Cod de procedură penală.

În drept, recurenta își întemeiază argumentele pe temeiul prevăzut la art. 427 alin. (1) pct.

6) Cod de procedură penală.

12.2. Avocatul Reșetilov D. în interesele succesorului părții vătămată declară recurs,

în care indică argumente identice cu cele din recursul succesorului părții vătămate, solicitând

casarea deciziei instanței de apel în latura civilă, cu dispunerea rejudecării în această parte în

aceeași instanță de apel, într-un alt complet de judecată.

16

La 05 aprilie 2017, avocatul Reșetilov D. depune o cerere de completare a recursului, în

care indică argumente similare cu cele deja invocate în recursul declarat.

12.3. Avocatul Chiriacov Grigore în numele inculpatului, prin care solicită casarea

totală a hotărârii instanței de apel, cu adoptarea unei noi hotărâri, prin care acțiunile inculpatului

să fie reîncadrate din art. 151 alin. (4) Cod penal în art. 157 Cod penal, iar pe capătul de

învinuire în baza art. 287 alin. (3) Cod penal, inculpatul să fie achitat, din motivul lipsei în

acțiunile sale a elementelor infracțiunii.

În motivarea recursului declarat, apărătorul invocă că instanțele de fond eronat au ajuns la

concluzia că inculpatul se face vinovat de săvîrșirea infracțiunii prevăzute la art. 287 alin. (3)

Cod penal, adică de săvîrșirea huliganismului agravat.

În acțiunile inculpatului lipsesc elementele constitutive ale infracțiunii de huliganism, și

anume acțiunile acestuia nu atentează la obiectul juridic a infracțiunii date, mai mult ca atât nici

latura subiectivă a infracțiunii nu este realizată. Acțiunea prejudiciabilă, pentru a constitui o

infracțiune, trebuie să reprezinte o manifestare psihică conștientă și volitivă a persoanei, or,

inculpatul nu a avut intenția sau dorința de a încălca ordinea sau liniștea publică.

De asemenea, recurentul menționează că acțiunile inculpatului au fost încadrate greșit de

către instanțele de fond în baza art. 151 alin. (4) Cod penal, deoarece prin expertizele efectuate

pe cauza penală dată nu a fost stabilită legătura de cauzalitate dintre fapta comisă de inculpat și

decesul victimei.

Astfel, acțiunile inculpatului urmează a fi încadrate în baza art. 157 Cod penal, adică

vătămarea gravă a integrității corporale sau a sănătății cauzată prin imprudență, întrucât latura

subiectivă a infracțiunii săvârșite de inculpat se realizează sub formă de imprudență. Schinu T.

nu a realizat caracterul prejudiciabil al acțiunilor sale, scopul acestuia fiind de apărare în fața lui

Bandrabulea D., iar inculpatul nu a prevăzut gravitatea urmărilor faptelor sale, și nici nu a dorit

sau admis în mod conștient survenirea acestor urmări.

În concluzie, avocatul menționează că aspectele de fapt și de drept reținute la adoptarea

hotărârilor instanțelor de fond, nu au fost apreciate în conformitate cu normele de drept material

și procesual.

În drept, recurentul își întemeiază recursul pe temeiurile stipulate la art. 427 alin. (1) pct.

8) și 12) Cod de procedură penală.

referințe expunându-și asupra recursurilor declarate în cauza dată.

13.1. Procurorul în conținutul referinței indică că instanța de apel contrar prevederilor

art. 436 alin. (3) Cod de procedură penală a examinat apelul avocatului Chiriacov G. declarat în

numele inculpatului Schinu T. Astfel, reieșind din soluția adoptată la 14 iunie 2015 de către

instanța de recurs, instanța de rejudecare urma să lase fără soluționare apelul dat, deoarece pe

aceleași motive recursul ordinar a fost respins ca fiind inadmisibil.

Referindu-se la recursul declarat de către succesorul părții vătămate Mititelu M. și

avocatul acesteia, acuzarea consideră că acesta este întemeiat și urmează a fi admis, din motiv

că instanțele de fond contrar normelor de procedură penală și-au motivat soluția de admitere în

principiu a acțiunii civile pe motiv că Mititelu M. nu are împuterniciri de a semna și înainta

cererea de chemare în judecată. O asemenea motivare, acuzarea consideră că este alogică.

17

În concluzie, acuzarea consideră necesar de a admite recursurile declarate de succesorul

părții vătămate și avocatul acesteia, casarea în latura civilă a deciziei Colegiului penal al Curții

de Apel Comrat din 19 decembrie 2016, cu dispunerea rejudecării cauzei în această parte în

aceeași instanță de apel, într-un alt complet de judecată. În ceea ce privește recursul declarat de

avocatul Chiriacov G. în numele inculpatului Schinu T., consideră necesar de a fi respins ca

inadmisibil.

13.2. Avocatul Reșetilov D. în interesele succesorului părții vătămate în referința

depusă menționează că recursul declarat de avocatul Chiriacov G. în numele inculpatului este

neîntemeiat și nemotivat, din care motiv solicită declararea acestuia ca fiind inadmisibil.

Avocatul Chiriacov G. în recursul declarat nu s-a expus asupra legalității deciziei

instanței de apel, însă s-a rezumat la indicarea acelorași motive și temeiuri care au fost invocate

în apelul său declarat împotriva sentinței Judecătoriei Cantemir din 10.09.2015, și în recursul

declarat împotriva deciziei Colegiului judiciar al Curții de Apel Cahul din 02.02.2016, care ca

urmare a fost respins ca inadmisibil prin decizia Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție

din 14.06.2016.

De fapt, în recursul declarat de avocatul Chiriacov G. sunt relatate evenimente ce nu

corespund realității, nu corespund cu declarațiile martorilor și probelor administrate la cauza

dată.

Recursul declarat de avocatul Chiriacov G. în numele inculpatului nu poate fi considerat

întemeiat și pasibil admiterii, din care considerente avocatul succesorului părții vătămate solicită

respingerea acestuia ca fiind inadmisibil.

penal lărgit concluzionează că recursul declarat de către avocatul Reșetilov D. în interesele

succesorului părții vătămate Mititelu M., la 05 aprilie 2017 urmează a fi respins ca inadmisibil,

iar recursurile declarate de succesorul părții vătămate Mititelu M. și a avocatului a acesteia, de

avocatul Chiriacov G. în numele inculpatului urmează a fi admise, din următoarele considerente.

14.1. Referitor la recursul declarat la 05 aprilie 2017 de către avocatul Reșetilov D.

în interesele succesorului părții vătămate Mititelu M.

Potrivit prevederilor art. 435 alin. (1) pct. 1) Cod de procedură penală, instanța de recurs

judecând recursul, este în drept de a-l respinge ca inadmisibil, cu menținerea hotărârii atacate, în

cazul în care constată că recursul nu a fost declarat cu respectarea condițiilor legale (este tardiv

sau inadmisibil) ori nu este întemeiat legal (este nefondat).

În cazul dat, Colegiul penal lărgit constată că recursul declarat la 05 aprilie 2017 de către

avocatul Reșetilov D. în interesele succesorului părții vătămate este declarat peste termen, drept

urmare este pasibil respingerii ca inadmisibil.

Așadar, Colegiul penal lărgit menționează că legislația procesual penală nu prevede

noțiunea de recurs suplimentar, astfel că toate cererile ce se referă la dezacordul față de

hotărârea instanței de apel se declară în mod obligatoriu în interiorul termenului de 30 de zile

prevăzut de legiuitor la art. 422 Cod de procedură penală, fără a fi posibilă extinderea acestuia.

Colegiul penal lărgit, remarcă că, în speța dată termenul de declarare a recursului ordinar

curge din momentul pronunțării integrale a deciziei instanței de apel, adică din 13 ianuarie 2017

18

și expiră la 13 februarie 2017, aceasta fiind considerată ultima zi de depunere a recursurilor

ordinare.

În asemenea situație, Colegiul penal lărgit remarcă că avocatul Reșetilov D. a depus în

interesele succesorului părții vătămate Mititelu M. la 11 februarie 2017, pe care îl consideră ca

fiind depus în interiorul termenului de contestare prevăzut de legislația procesual-penal.

În pofida faptului dat, recurentul Reșetilov D. la 05 aprilie 2017 depune în interesele

succesorului părții vătămate o cererea de completare a recursului declarat, pe care Colegiul

penal lărgit o consideră ca fiind o cererea de recurs ordinar, însă a fost depusă peste termenul

legal de contestare.

Prin urmare, Colegiul penal lărgit concluzionează că recursul declarat de avocatul

Reșetilov D. în interesele succesorului părții vătămate la 05 aprilie 2017 este tardiv, deoarece a

fost depus cu mult peste termenul de 30 zile prevăzut de legislația procesual-penală.

14.2. Referitor la recursurile declarate de succesorul părții vătămate Mititelu M.,

avocatul Reșetilov D. în interesele succesorului părții vătămate și de avocatul Chiriacov G.

în numele inculpatului.

Potrivit prevederilor art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală, potrivit

cărora, judecând recursul instanța de recurs este în drept să-l admită, cu casarea totală a hotărârii

atacate și dispunerea rejudecării cauzei de către aceeași instanță de apel într-un alt complet de

judecată, în cazul în care se constată admiterea unor erori de drept la judecarea cauzei în ordine

de apel.

Or, rațiunea exercitării căii de atac, în particular avându-se în vedere recursul ordinar,

rezidă în înlăturarea erorilor admise de instanțele ierarhic inferioare la etapele precedente de

judecare a cauzei, iar controlul judecătoresc pe care îl declanșează, are un rol preventiv și unul

reparator.

Reieșind din conținutul cererilor de recurs declarate în cauza dată, se constată că

succesorul părții vătămate Mititelu M. și avocatul acesteia Reșetilov D., critică decizia instanței

de apel doar în latura civilă a acesteia, iar avocatul Chiriacov G. nu este de acord cu constatările

instanței de apel în ce privește vinovăția inculpatului Schinu T., pledând pentru achitarea

acestuia pe capătul de învinuire în baza art. 287 alin. (3) Cod penal, iar pe capătul de învinuire

în baza art. 151 alin. (4) Cod penal, solicită reîncadrare în baza art. 157 Cod penal.

În continuare, Colegiul penal lărgit amintește că prin decizia Colegiului penal al Curții

Supreme de Justiție din 14 iunie 2016, cauza penală dată a fost trimisă la rejudecare în aceeași

instanță de apel, într-un alt complet de judecată, pentru a repara erorile judiciare depistate de

instanța de recurs.

Așadar, analizând textul deciziei contestate, Colegiul penal lărgit, constată că instanța de

apel la rejudecarea cauzei nu a ținut cont de indicațiile menționate în decizia instanței de recurs

și nici nu a reparat erorile judiciare comise de instanțele de judecată în procesul de examinare a

cauzei date la etapele anterioare.

Necesitatea conformării indicațiilor expuse de instanța ierarhic superioară față de instanța

de rejudecare, este stipulată de prevederile art. 436 alin. (2) Cod de procedură penală, care

indică expres că pentru instanța de rejudecare, indicațiile instanței de recurs sunt obligatorii, în

măsura în care situația de fapt rămâne cea care a existat la soluționarea recursului.

19

În sensul dat, Colegiul penal lărgit remarcă că instanța de apel la rejudecare cauzei nu a

ținut cont de indicațiile instanței de recurs ce i-au fost atribuite cu scop de verificare a erorilor

invocate de către apelanți în cererile de contestare a sentinței primei instanțe.

Colegiul penal lărgit menționează că instanței de apel i s-a pus în sarcină verificarea

respectării de către avocatul Chiriacov G. a termenului de declarare a apelului în numele

inculpatului, indicându-se că acesta a fost greșit admis prin decizia Colegiului judiciar al Curții

de Apel Cahul din 02 februarie 2016, fapt care a fost lăsat fără soluționare de către aceasta.

Referindu-se la faptul dat, Colegiul penal lărgit indică că termenul legal de contestare a

sentinței primei instanțe este de 15 zile de la data pronunțării sentinței integrale, dacă legea nu

dispune altfel.

În cauza dată, sentința a fost pronunțată integral în prezenta procurorului, avocatului

succesorului părții vătămate și a inculpatului la 10 septembrie 2015, termenul de declarare

începe a curge din această dată și expiră la 28 septembrie 2015, aceasta fiind considerată ultima

zi de declarare a apelului, iar toate apelurile depuse după această dată se vor considera ca

tardive. Sentința a fost contestată cu apel de către succesorul părții vătămate Mititelu M. declarat

la 25 septembrie 2015 și de către avocatul Chiriacov G. în numele inculpatului, declarat la 30

septembrie 2015.

În asemenea situație, se formează concluzia că apelul declarat de avocatul Chiriacov G.

în numele inculpatului este tardiv, chiar dacă acesta nu a participat la ședința de judecată în care

a fost pronunțată integral sentința. Avocatul a avut posibilitatea deplină de a se prezenta la

pronunțarea sentinței, deoarece acesta a participat în cadrul dezbaterilor judiciare și a

susținerilor verbale, fiindu-i adus la cunoștință data și ora desfășurării următoarei ședințe de

judecată. Respectiv, prima instanță s-a condus de prevederile art. 319 alin. (2) Cod de procedură

penală, care stipulează că partea prezentă la un termen de judecată, nu mai este citată pentru

termenele ulterioare, chiar dacă va lipsi la vreunul dintre aceste termene.

Așadar, Colegiul penal lărgit menționează că la nouă judecarea instanța de apel urmează

să supună verificării circumstanțele date, și să constate dacă avocatul Chiriacov G. în numele

inculpatului Schinu T. a declarat apel în termen, iar dependență de concluzia formată să adopte

o soluție obiectiv motivată și în deplină concordanță cu circumstanțele cauzei, dar și cu normele

procesual penale.

În continuare, Colegiul penal lărgit, se va referi la un alt aspect asupra căruia instanța de

apel nu s-a expus în niciun fel, în pofida indicațiilor date în decizia adoptată de către instanța de

recurs, la 14 iunie 2016.

Colegiul penal lărgit reține că instanța de apel în decizia adoptată nu a oferit răspuns

motivelor invocate în cererea de apel de către succesorul părții vătămate Mititelu M., și anume

nu s-a expus asupra corectitudinii soluției adoptate în latura civilă de către prima instanță.

Instanța de apel, s-a rezumat doar la indicarea unor fraze de ordin general în ceea ce privește

soluționarea acțiunii civile.

În acest context, se consideră necesar de a puncta că atunci când partea solicită repararea

prejudiciului moral cauzat prin infracțiune, instanța este obligată să soluționeze acțiunea în

cadrul procesului penal, dacă nu există careva impedimente la stabilirea cuantumului acestuia,

întrucît reieșind din circumstanțele cauzei, partea urmează a fi despăgubită proporțional

20

suferințelor suportate. Instanțele judecătorești, la determinarea mărimii compensației pentru

prejudiciul moral, trebuie neapărat să ia în considerație, atât aprecierea subiectivă privind

gravitatea cauzării suferințelor psihice sau fizice, cât și datele obiective care certifică acest fapt,

precum și alte circumstanțe subsidiare, precum sunt situația materială și familială a persoanei

care poartă răspunderea pentru cauzarea prejudiciului moral.

Prin urmare, instanța de apel era obligată să se expună asupra cuantumului prejudiciului

moral cauzat prin infracțiune succesorului părții vătămate Mititelu M, și să dispună încasarea

acestuia, însă instanța de apel neîntemeiat a susținut aprecierile primei instanțe în această latură,

indicând că „acțiunea civilă înaintată de succesorul părții vătămate Mititelu M. se admite în

principiu, însă asupra cuantumului despăgubirilor se va expune instanța de judecată în ordinea

procedurii civile.”

Colegiul penal lărgit punctează că la rejudecare, instanța de apel va ține cont de

prevederile art. 1423 alin.(1) Cod civil coroborat cu art. 219 alin. (4) Cod de procedură penală,

care stipulează că mărimea compensației pentru prejudiciul moral se determină de către instanță

în funcție de caracterul și gravitatea suferințelor psihice sau fizice cauzate succesorului părții

vătămate, de gradul de vinovăție al făptuitorului prejudiciului și de măsura în care compensarea

poate aduce satisfacerea persoanei nominalizate. Prejudiciului moral se compensează de instanțe

doar prin echivalent bănesc.

Tot aici, se indică că pentru ca evaluarea să nu fie una subiectivă este necesar să fie luate

în considerare suferințele fizice și morale care au fost cauzate prin fapta săvârșită de inculpat,

precum și de toate consecințele acesteia, așa cum rezultă din fapta comisă sau alte probe

administrate în cauză.

Reieșind din circumstanțele menționate, Colegiul penal lărgit concluzionează că instanța

de apel la o nouă judecarea cauzei în ordine de apel nu a ținut cont de indicațiile instanțe

superioare și a admis erori procedurale, care nu pot fi corectate de instanța de recurs, deoarece

soluționarea acesteia ține de desfășurarea legală a procedurii de judecată în instanța de apel, care

conform art.414 Cod de procedură penală, trebuie să judece apelul din punct de vedere al stării

de fapt și de drept, deci al legalității și temeiniciei sentinței atacate.

În cadrul rejudecării cauzei, instanța de apel urmează să țină seama de motivele indicate

în prezenta decizie, care au servit temei de casare a soluției adoptate și, cu respectarea

prevederilor art. 414, 419 Cod de procedură penală, să verifice minuțios legalitatea și temeinicia

hotărârii atacate, să se pronunțe asupra tuturor motivelor invocate în apel, să aprecieze toate

probele în ansamblu, din punct de vedere al coroborării lor și în dependență de situația

constatată să adopte o hotărâre legală și întemeiată, care să corespundă prevederilor art.417 Cod

de procedură penală.

De asemenea, Colegiul penal lărgit, conchide că instanța de apel la rejudecarea cauzei,

trebuie să ia în considerație și criticile expuse de către succesorul părții vătămate Mititelu M. și

avocatul acesteia, și de către avocatul Chiriacov G., în recursurile declarate, pentru ca decizia

adoptată să fie motivată, legală și întemeiată.

Subsidiar, Colegiul penal lărgit, atrage atenția asupra faptului că instanța de judecată

desemnată pentru rejudecarea prezentei cauze penale este Curtea de Apel Chișinău, din motiv că

la moment, în cadrul Curții de Apel Comrat activează doar cinci judecători, dintre care trei sunt

21

incompatibili, iar în această situație este imposibilă formarea unui alt complet de judecată

compatibil pentru judecarea cauzei penale date, în cadrul acestei instanțe de judecată.

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E:

Respinge ca inadmisibil recursul ordinar declarat de avocatul Reșetilov Dorin în

interesele succesorului părții vătămate Mititelu Maria la data de 05 aprilie 2017.

Admite recursurile ordinare declarate de către succesorul părții vătămate Mititelu Maria,

avocatul Reșetilov Dorin în interesele succesorului părții vătămate și avocatul Chiriacov Grigore

în numele inculpatului Schinu Tudor, casează total decizia Colegiului penal al Curții de Apel

Comrat din 19 decembrie 2016, în cauză penală privindu-l pe Schinu Tudor xxxxx, cu

dispunerea rejudecării cauzei de către Curtea de Apel Chișinău.

Decizia nu se supune căilor de atac.

Decizia motivată pronunțată la 30 iunie 2017.

Președinte URSACHE Petru

Judecători NICOLAEV Ghenadie

MORARU Petru

TOMA Nadejda

ALERGUȘ Constantin

22