1ra-914/17 — art.189 alin.3 lit.3 CP

1ra-914/17 — art.189 alin.3 lit.3 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul nr.1ra-914/17

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

31 mai 2017 mun.Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte Nicolae Gordilă,

Judecători Elena Covalenco,

Iurie Diaconu,

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar, prin care se solicită

casarea senrinței Judecătoriei Buiucani, mun.Chișinău din 01 iulie 2016 și a deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 14 februarie 2017, declarat de către avocatul

Druță Boris, în numele inculpatului

Șoliță Valeriu Xxxxxxxxxx, născut

la xxxxxx, originar și domiciliat în

or.Xxxxxxxx, str.Xxxxxxxx.

Termenul examinării cauzei:

C O N S T A T Ă:

a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art.189 alin.(3) lit.e) Cod penal la 9 ani

închisoare cu amendă în mărime de 1500 unități convenționale.

În temeiul art.85 Cod penal, la pedeapsa aplicată lui Șoiliță Valeriu a fost adăugată

partea neexecutată a pedepsei fixate prin sentința Judecătoriei Rîșcani, mun.Chișinău din

06.05.2009, stabilindu-i pedeapsa definitivă de 16 ani și 10 luni închisoare, cu amendă în

mărime de 1500 unități convenționale, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.

Acțiunea civilă a fost admisă, încasîndu-se prejudiciu material de la Șoiliță Valeriu în

beneficiul părților vătămate Sîrghi Andrei în sumă de 2100 lei, Chistol Igor în sumă 2000 lei,

Dobrovolschi Alexandr în sumă 4000 lei, Hlamchin Constantin în sumă 2100 lei, Muntean

Vasile în sumă 8000 lei și Strașnei Vasile în sumă 6500 lei.

Pruncul a DIP a MJ al R.Moldova, din str.Pruncului 44, mun.Chișinău, unde executa

pedeapsa privativă de libertate stabilită prin sentința Judecătoriei Rîșcani, mun.Chișinău din

06.05.2009, în scopul dobândirii ilicite a bunurilor altor persoane, în perioada martie 2011 -

mai 2013, a cerut unui șir de persoane care se dețineau în același Penitenciar nr.9 să transmită

lui bunurile care aparțineau lor și prin amenințarea cu violența a impus aceste persoane să

transfere de pe conturile lor de peculiu, pe conturile indicate de dânsul mijloace bănești în

numerar, acțiuni urmate de dobândirea bunurilor cerute, în următoarele circumstanțe:

- în perioada noiembrie 2012 - mai 2013, prin șantaj a impus pe Sîrghi Andrei să

transfere pe contul indicat de dânsul suma de 2100 lei;

- în perioada octombrie 2012 - martie 2013, prin șantaj a impus pe Chistol Igor să

transfere pe contul indicat de dânsul suma de 2000 lei;

- în perioada iunie 2011- mai 2013, prin șantaj a impus pe Dobrovolschi Alexandr să

transfere pe contul indicat de dânsul suma de 4000 lei;

1

- în perioada noiembrie 2012 - mai 2013, prin șantaj a impus pe Hlamchin Constantin

să transfere pe contul indicat de dânsul suma de 2100 lei;

- în perioada martie 2011 - mai 2013, prin șantaj a impus pe Muntean Vasile să

transfere pe contul indicat de dânsul suma de 8000 lei;

- în perioada ianuarie 2012 - mai 2013, prin șantaj a impus pe Strașnei Vasile să

transfere pe contul indicat de dânsul suma de 6500 lei;

cauzând astfel prin acțiunile sale părților vătămate o daună materială în sumă totală de

24700 lei.

V.Șoiliță, care a solicitat casarea sentinței, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi

hotărâri, prin care inculpatul să fie achitat, din motiv că fapta lui nu întrunește elementele

infracțiunii, invocând că acesta nu a impus pe nimeni să transfere careva sume de bani,

dânsul doar le-a vândut părților vătămate careva tehnică; - nu au fost prezentate probe care să

demonstreze intenția de șantaj a inculpatului și scopul de profit; - nu a fost dovedit faptul că

inculpatul a primit banii de la părțile vătămate; - inculpatul este caracterizat ca fiind o

persoana liniștită, de o corpolență mică și slabă, din aceste considerente pretinsele amenințări

sunt ireale; - părțile vătămate au declarat că au fost amenințate în perioada anilor 2011-2012,

dar au depus cerere mult mai târziu - în iunie 2013.

fost respins, ca nefondat, apelul declarat de avocatul C.Gorencu în numele inculpatului

V.Șoiliță.

La adoptarea soluției date, instanța de apel a statuat că, în urma cercetării

suplimentare a probelor invocate, și anume a declarațiilor inculpatului V.Șoiliță, a părților

vătămate A.Dobrovolschi, V.Muntean, V.Stașnei, C.Hlamchin, Ig.Chistol, A.Sîrghi, a

martorilor Ig.Popovici, T.Socolovscaia, I.Blîndu, I.Popovici, cât și actele cauzei -

cartelele contului de peculiu a condamnaților A.Dobrovolschi, V.Muntean, V.Stașnei,

C.Hlamchin, Ig.Chistol, A.Sîrghi; cererile condamnaților V.Muntean, V.Stașnei,

Ig.Chistol, A.Sîrghi de transfer a sumelor de bani, cert s-a stabilit că prima instanță corect

a concluzionat că acestea pot fi puse la baza sentinței de condamnare, deoarece ele

confirmă vinovăția lui V.Șoiliță în săvârșirea faptei incriminată - art.189 alin.(3) lit.e) Cod

penal.

Instanța de apel a respins argumentul apărării, precum că inculpatul pe parcursul

examinării cauzei penale s-a dovedit a fi o persoană liniștită, neagresivă, iar pretinsele

amenințări din partea inculpatului sunt nedovedite și ireale, dat fiind că acestea au fost

combătute prin declarațiile părților vătămate și de martorul I.Popovici, care au descris cum

V.Șoiliță amenința părțile vătămate cu aplicarea violenței, mai mult, partea vătămată

A.Dobrovolschi a declarat că a fost bătut de către inculpat de două ori și amenințat în

continuare, iar partea vătămată V.Muntean a declarat că a văzut cum V.Șoiliță a bătut un

deținut din aceiași celulă cu dânsul, motiv din care se temea de el.

Astfel, instanța de apel a conchis că, inculpatul prin acțiunile sale, a realizat

infracțiunea de șantaj, întrunind semnul laturii obiective a infracțiunii, exprimându-se prin

amenințarea cu aplicarea violenței, care, conform acestei componente de infracțiune, nu este

obligatorie de a fi pusă în realizare.

La fel, a fost apreciat critic și argumentul apărării privind adresarea părților vătămate

șefului Penitenciarului în iunie 2013, indicând că, acțiunile de șantaj din partea inculpatului s-

au desfășurat pe o perioadă de timp îndelungată, sistematic amenințând părțile vătămate cu

aplicarea violenței, impunându-i pe aceștia să efectueze transferuri bănești pe conturile

bancare indicate de către inculpat, manifestate până în luna mai a anului 2013.

La stabilirea pedepsei, instanța de apel a concluzionat că prima instanță a ținut cont de

2

prevederile art.7, 75 Cod penal, de gravitatea infracțiunii săvârșite, care face parte din

categoria celor grave, de persoana inculpatului, care anterior a fost judecat pentru o

infracțiune gravă, iar antecedentele penale nu sunt stinse, astfel nu a conștientizat gravitatea

faptelor comise, nu regretă cele săvârșite, nu a reparat prejudiciul material cauzat părților

vătămate, nu se află pe calea corijării, prezintă un pericol social sporit, la moment își

ispășește pedeapsa în instituție penitenciară. Realizarea scopului pedepsei penale de

restabilire a echității sociale, corectarea și reeducarea inculpatului, precum și prevenirea

săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea inculpatului, cât și a altor persoane, este posibilă

doar prin numirea pedepsei cu închisoarea.

numele inculpatului V.Șoiliță care, invocând temeiurile prevăzute de art.427 alin.(1) pct.2),

6), 9), 12), 13) Cod de procedură penală, solicită casarea acestora, cu dispunerea achitării

inculpatului, pe motiv că nu a fost dovedită cu certitudine intenția inculpatului de a estorca,

amenința și a șantaja părțile vătămate cu scopul de a obține mijloace bănești; - inculpatul este

caracterizat ca fiind o persoană liniștită, iar vinovăția acestuia s-a bazat doar pe declarațiile

părților vătămate, care au fost acumulate contrat prevederilor art.101 Cod de procedură

penală; - părțile vătămate au depus petiții la administrația Penitenciarului abia în 2013, însă

susțin că au fost șantajați în perioada anilor 2011-2012; - instanțele de judecată s-au atârnat

superficial față de individualizarea pedepsei lui V.Șoiliță, în contextul modificărilor

legislative, și anume conform art.64 Cod penal, cuantumul unei unități convenționale este de

50 lei; - instanțele au ignorat prevederile art.6 CEDO, prin ce au încălcat dreptul inculpatului

la un proces echitabil.

cauzei și motivele invocate, Colegiul penal decide asupra inadmisibilității acestuia din

următoarele considerente.

Potrivit textului recursului, avocatul invocă ca temei de casare a deciziei instanței de

apel art.427 alin.(1) pct.2), 6), 9), 12), 13) Cod de procedură penală, care stipulează că,

instanța nu a fost compusă potrivit legii ori au fost încălcate prevederile art.30, 31 și 33 Cod

de procedură penală, hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția,

inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, faptei

săvârșite i s-a dat o încadrare juridică greșită, și a intervenit o lege penală mai favorabilă

condamnatului.

Colegiul constată că temeiurile la care se referă autorul recursului nu persistă în cauză,

deoarece din decizia instanței de apel rezultă că ultima a analizat obiectiv probele

administrate și a dat răspuns la toate motivele expuse în apel.

De fapt, din textul recursului se vede că autorul critică aprecierea probelor

administrate de ambele instanțe, considerând-o ca necorespunzătoare circumstanțelor de fapt

ale cauzei.

Colegiul penal menționează că, potrivit art.101 alin.(2)-(3) Cod de procedură penală,

instanța apreciază probele conform propriei convingeri, formate în urma examinării lor în

ansamblu, sub toate aspectele și în mod obiectiv, călăuzindu-se de lege. Nici o probă

prezentată de părți nu are o valoare dinainte stabilită pentru instanța de judecată.

În speță, se constată că, prima instanță, conform prevederilor art.314 Cod de procedură

penală, judecând cauza, a cercetat nemijlocit, sub toate aspectele probele prezentate de părți,

a audiat inculpatul, părțile vătămate A.Dobrovolschi, V.Muntean, V.Stașnei, C.Hlamchin,

Ig.Chistol, A.Sîrghi, martorii Ig.Popovici, T.Socolovscaia, I.Blîndu, Iu.Popovici, a

cercetat actele cauzei apreciindu-le în mod obiectiv, care au format convingerea instanței că

vinovăția inculpatului V.Șoiliță în săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art.189 alin.(3) lit.e)

Cod penal pe deplin a fost dovedită.

3

Instanța de apel, respectând prevederile art.414 Cod de procedură penală, a supus unei

verificări minuțioase toate probele administrate și a conchis asupra temeiniciei soluției

pronunțate de prima instanță, expusă mai sus, deoarece argumentele apărării nu și-au găsit

confirmare în ședința de judecată.

Colegiul reține că, instanța de apel, care a menținut soluția primei instanțe, a dat o

apreciere justă declarațiilor inculpatului V.Șoiliță, a părților vătămate A.Dobrovolschi,

V.Muntean, V.Stașnei, C.Hlamchin, Ig.Chistol, A.Sîrghi, a martorilor, Ig.Popovici,

T.Socolovscaia, I.Blîndu, I.Popovici, cât și actele cauzei precum - cartelele contului de

peculiu a condamnaților A.Dobrovolschi, V.Muntean, V.Stașnei, C.Hlamchin, Ig.Chistol,

A.Sîrghi; cererile condamnaților V.Muntean, V.Stașnei, Ig.Chistol, A.Sîrghi de transfer a

sumelor de bani care, analizate în ansamblu, au convins instanța că inculpatul se face vinovat

de săvârșirea infracțiunii imputate.

Astfel, se constată că în cauză s-au stabilit toate elementele componente ale

infracțiunii imputate lui V.Șoiliță, inclusiv vinovăția acestuia, după cum rezultă din hotărârile

instanțelor de judecată, care s-au pronunțat asupra circumstanțelor de fapt, și-au motivat

concluzia prin cumulul de probe pertinente, concludente și utile, administrate pe parcursul

judecării cauzei și ulterior apreciate în conformitate cu prevederile art.101 Cod de procedură

penală, în mod obiectiv.

Totodată, Colegiul penal atestă că, latura obiectivă a infracțiunii prevăzute de art.189

alin.(3) lit.e) Cod penal, se exprimă printr-o acțiune de constrângere exercitată de către

făptuitor asupra unei persoane, care este proprietarul, posesorul sau deținătorul bunurilor

pentru a i se transmite bunurile. Cererea de transmitere se caracterizează prin lipsa oricărui

temei legal, ea având caracter agresiv, insistent și fiind argumentată prin simpla dorință a

făptuitorului de a obține bunurile străine.

În speță, acțiunea de constrângere s-a manifestat prin amenințarea părților vătămate cu

aplicarea violenței și impunerea acestora de către inculpatul V.Șoiliță de a transmite sumele

bănești pe conturile indicate de el, care ulterior erau ridicate și transmise soției acestuia.

Latura subiectivă presupune intenția directă, fapta fiind săvârșită în scopul de a

dobândi în mod ilicit un folos, iar folosul urmărit de făptuitor poate fi de orice natură, și poate

să provină de la orice persoană, deoarece scopul prevăzut de lege nu este păgubirea victimei,

ci acela de dobândire a unui folos.

Din analiza cumulară a probelor, s-a constatat că în acțiunile inculpatului se regăsește

pe deplin latura subiectivă a componenței de infracțiune de șantaj manifestată prin intenția

directă a inculpatului, care urmărea un scop de cupiditate, care prin amenințarea cu violența

fizică a impus părțile vătămate să efectueze transferuri bănești din conturile lor de peculiu pe

conturile indicate de inculpat, precum și pe conturile martorilor din prezenta cauză penală,

care sunt soțiile unor alți deținuți care își ispășesc pedeapsa în Penitenciarul nr.9, ca într-un

final mijloacele bănești să fie transmise soției inculpatului.

Reieșind din circumstanțele constatate de instanțele de fond, Colegiul penal consideră

corecte concluziile instanțelor că în acțiunile inculpatului sânt întrunite elementele

infracțiunii de șantaj, adică cererea de a se transmite bunurile proprietarului, săvârșită prin

amenințarea cu violența, urmate de dobândirea bunurilor cerute.

Prin urmare, toate probele administrate au primit o apreciere la justa lor valoare, iar

concluziile privind vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii imputate rezultă din

circumstanțele de fapt stabilite în cauză.

Decizia instanței de apel cuprinde fondul apelului și temeiurile de fapt și de drept care

au dus la respingerea acestuia, precum și motivele adoptării soluției, ceea ce se încadrează în

prevederile art.417 Cod de procedură penală.

4

Astfel, analizând materialele cauzei și hotărârea judecătorească atacată, Colegiul penal

nu constată vreo eroare de drept ce ar afecta legalitatea acesteia, iar dezacordul autorului

recursului cu aprecierea probelor de către instanțele de fond, nu se încadrează în temeiurile de

recurs, prevăzute de art.427 Cod de procedură penală.

Totodată, recurentul indică în cererea sa ca temei de recurs și pct.2) alin.(1) art.427

Cod de procedură penală, care prevede că instanța nu a fost compusă potrivit legii ori au fost

încălcate prevederile art.30, 31 și 33 Cod de procedură penală.

Sub acest aspect, instanța de recurs remarcă că, potrivit art.30 alin.(5) Cod de

procedură penală, apelurile împotriva hotărârilor judecătorești în cauzele penale se judecă în

complet format din 3 judecători.

Completul de judecată format în condițiile art.30 Cod de procedură penală, trebuie să

rămână același în tot cursul judecării cauzei, cu excepția prevăzută în alin.(3). Dacă aceasta

nu este posibil, completul poate fi schimbat până la începerea cercetării judecătorești.

Conform materialelor cauzei, completul de judecată format din judecătorii I.Pleșca,

S.Teleucă și O.Robu nu a început cercetarea judecătorească, iar ulterior, prin Dispoziția nr.1,

din 02.01.2017, privind constituirea completelor de judecată în cadrul Colegiilor Curții de

Apel Chișinău pentru anul 2017, a fost constituit completul de judecată nr.7, în cadrul

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău în următoarea componență: E.Cobzac, S.Teleucă

și L.Ouș, care au cercetat cauza și au adoptat hotărârea menționată.

Astfel, Colegiul penal conchide că, în prezenta cauză penală nu se atestă prezența

erorii de drept invocată de recurent prin prisma pct.2) alin.(1) art.427 Cod de procedură

penală, astfel că temeiul invocat de către avocat nu poate fi reținut.

Referitor la argumentele invocate de avocat, precum că inculpatul a fost condamnat

pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală și că faptei săvârșite i s-a dat o încadrare

juridică greșită, temeiuri prevăzute de pct.9), 12) alin.(1) art.427 Cod de procedură penală,

Colegiul atestă că, condiția esențială pentru tragerea persoanei la răspundere penală constă în

aceea că fapta imputată să fie prevăzută de legea penală ca infracțiune. Acest motiv de casare

poate fi aplicat și în cazul când la momentul săvârșirii, fapta a fost prevăzută de lege ca

infracțiune, însă la momentul examinării cauzei în recurs a încetat a mai fi considerată ca

infracțiune, fiind exclusă din Codul penal.

Astfel, Colegiul penal conchide că, temeiul invocat de către recurent nu este incident

ca motiv de casare a hotărârii atacate, deoarece fapta imputată inculpatului este prevăzută de

legea penală ca infracțiune, și anume conform art.189 alin.(3) lit.e) Cod penal - șantajul,

adică cererea de a se transmite bunurile proprietarului, săvârșită prin amenințarea cu violența,

urmate de dobândirea bunurilor cerute.

De asemenea, instanța de recurs menționează că, fapta săvârșită de către inculpat nu a

fost descriminalizată și nu a încetat de a mai fi infracțiune, nefiind exclusă din Codul penal.

Prin urmare, se constată că inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care este prevăzută de

legea penală a R.Moldova.

Nu poate fi reținut nici temeiul prevăzut la pct.13) alin.(1) art.427 Cod de procedură

penală, la care face referire recurentul, care poate fi invocat doar în cazul în care a intervenit

o lege penală mai favorabilă condamnatului. Colegiul penal atestă că, la individualizarea

pedepsei, instanțele de fond au ținut cont de modificările operate în Codul penal prin Legea

nr.207 din 29.07.2016, în vigoare din 28.10.2016, prin care în sancțiunea art.189 alin.(3),

textul „de la 1500 la 2000” s-a substitut cu textul „de la 1850 la 2350”, prin urmare, amenda

aplicată inculpatului în mărime de 1500 unități convenționale, ceea ce constituie 30000 lei,

este pedeapsa minimă prevăzută de legea penală la momentul săvârșirii infracțiunii, iar

prevederile art.10 alin.(2) Cod penal, nu pot fi aplicate în speță, deoarece legea penală care

5

înăsprește pedeapsa sau înrăutățește situația persoanei vinovate de săvârșirea unei infracțiuni

nu are efect retroactiv.

Astfel, Colegiul constată că pedeapsa este stabilită inculpatului cu respectarea

prevederilor art.61, 75-76 Cod penal, în limita sancțiunii normei penale în baza căreia a fost

declarat vinovat, ținându-se seama de criteriile generale de individualizare a pedepsei, de

gradul pericolului social al infracțiunii comise, persoana acestuia și de toate circumstanțele

cauzei, care agravează ori atenuează răspunderea.

Concomitent, urmează de evidențiat faptul că argumentele invocate de partea apărării

au fost deja obiect de judecare în instanța de apel, iar aceasta, respectând prevederile art.414

Cod de procedură penală, minuțios le-a examinat și, apreciind toate probele din dosar,

examinându-le în ansamblu, s-a pronunțat argumentat și detaliat asupra lor, corect

considerând neîntemeiate argumentele apelantului.

Astfel, analizând materialele cauzei și hotărârile judecătorești atacate, Colegiul penal

nu constată vreo eroare de drept ce ar afecta legalitatea hotărârilor judecătorești contestate.

Potrivit art.432 alin.(2) pct.4) Cod de procedură penală, instanța de recurs, examinând

admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărârii instanței de apel, este în

drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că este vădit

neîntemeiat.

În acest context, Colegiul penal conchide că nu există temei legal pentru admiterea

recursului ordinar declarat de avocat în numele inculpatului și potrivit legii, se dispune

inadmisibilitatea acestuia ca, fiind vădit neîntemeiat.

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocatul Druță Boris în numele

inculpatului Șoiliță Valeriu, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău

din 14 februarie 2017, în cauza penală în privința lui Șoiliță Valeriu, ca fiind vădit

neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 21 iunie 2017.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Elena Covalenco

Iurie Diaconu

6