1ra-589/2017 — art. 287 alin. 1 CP

1ra-589/2017 — art. 287 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul 1ra-589/2017

C u r t e a S u p r e m ă d e J u s t i ț i e

D E C I Z I E

10 mai 2017 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte –Petru Ursache,

Judecătorii – Constantin Alerguș, Vladimir Timofti,

a examinat admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de

procurorul în Procuratura de circumscripție Chișinău Gavriliță Vitalie, prin care

se solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 01

decembrie 2016, în cauza penală în privința lui

Ivanov Vadim XXX,

născut la XXXXXXXX, originar din XXXXXXXXX, domiciliat în

or. XXXXXXXXXXXXXXXX

și

Șaripov Ruslan XXXXXX,

născut la XXXXXXX, originar și domiciliat în or. XXXX, str.

XXXXX, nr. XX

Datele referitoare la termenul de examinare a cauzei:

1.de la 08 iulie 2015 - până la 29 septembrie 2016; (instanța de fond);

apel);

ordinar).

Procedura prevăzută de art.431 alin.(1) pct.11) Cod de procedură penală legal

executată.

C O N S T A T Ă :

privința lui Șaripov Ruslan învinuit în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 287

alin. (1) Cod penal, a fost încetat în temeiul art. 3 al Legii nr. 210 din 29 iulie 2016,

privind amnistia în legătură cu aniversarea a 25-a de la proclamarea

independenței R. Moldova.

Ivanov Vadim a fost achitat de sub învinuirea de comitere a infracțiunii

prevăzute de art.42, 287 alin. (3) Cod penal, din motiv că fapta nu întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii.

Ruslan la 24 februarie 2015, aproximativ la 1030, în timp ce se afla în apropiere de

gimnaziul „Ion și Doina Aldea Teodorovici” din or. Orhei, urmărind scopul

1

încălcării grosolane a ordinii publice, prin manifestarea unei bravuri, din intenții

huliganice, exprimând o vădită lipsă de respect față de societate, manifestată prin

neglijarea premeditată a conduitei și liniștii în societate, a iscat un conflict cu

minorul Manole Sergiu, unde i-a aplicat ultimului lovituri cu pumnii în cap,

cauzându-i dureri fizice.

De către organul de urmărire penală Ivanov Vadim a fost învinuit de faptul,

că la 24 februarie 2015, aproximativ la 1030, împreună cu Șaripov Ruslan în timp

ce se afla în apropiere de gimnaziul „Ion și Doina Aldea Teodorovici” din or.

Orhei, dând dovadă de obrăznicie și necuviință, urmărind scopul încălcării

grosolane a ordinii publice, prin manifestarea unei bravuri, din intenții

huliganice, exprimând o vădită lipsă de respect față de societate, manifestată prin

neglijarea premeditată a conduitei și liniștii în societate, în cadrul unui conflict

iscat între minorii Manole Sergiu și Șaripov Ruslan, prevăzând acțiunea ce urma

să o execute Șaripov Ruslan, urmările acesteia, a tras un foc dintr-un pistol

pneumatic cu care l-au amenințat că o să-l împuște pe Manole Sergiu, după care

Șaripov Ruslan i-a aplicat în cap lui Manole Sergiu lovituri cu pumnul în care avea

strânsă o brichetă, cauzându-i dureri fizice, fapte prin care Ivanov Vadim l-a ajutat

ca complice pe Șaripov Ruslan la comiterea actului de huliganism.

prevăzut de art. 400-405 Cod de procedură penală, a fost atacată cu apel de către

acuzatorul de stat, care a solicitat casarea acesteia cu pronunțarea unei noi hotărâri

de condamnare conform învinuirii formulate prin rechizitoriu la 3 ani închisoare,

fiecare, cu suspendarea executării pedepsei stabilite pe un termen de 1 an, fiecare,

argumentând că acuzarea a prezentat suficiente probe în confirmarea învinuirii

incriminate, iar instanța de fond le-a dat o apreciere eronată. Consideră că

concluziile primei instanțe contravin circumstanțelor de fapt ale cauzei și probelor

acumulate.

2016, apelul acuzatorului de stat a fost admis, casată parțial sentința în privința lui

Șaripov Ruslan și pronunțată o nouă hotărâre după cum urmeză:

Șaripov Ruslan a fost recunoscut vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzute

de art. 287 alin. (3) Cod penal. În conformitate cu prevederile art. 2 al Legii nr. 210

din 29 iulie 2016, privind amnistia în legătură cu aniversarea a 25-a de la

proclamarea independenței R. Moldova, procesul penal a fost încetat.

În rest, sentința a fost menținută

2

instanță corect a stabilit starea de fapt și întemeiat a dispus achitarea lui Ivanov V.

pe motiv că fapta lui nu întrunește elementele infracțiunii incriminate.

Sub acest aspect s-a menționat, că just instanța de fond a constatat că la

materialele cauzei lipsesc careva probe, care ar demonstra săvârșirea de către

Ivanov V. a infracțiunii incriminate prin rechizitoriu, or în actul de învinuire nu

este clar indicat prin care acțiuni concrete, în ce mod și cum a contribuit acesta la

comiterea actului de huliganism. Tot aici s-au reținut și declarațiile lui Șaripov R.

din care rezultă, că dânsul l-a rugat pe Ivanov V. doar să-l însoțească până la

școală, în momentul conflictului acesta nu a intrat pe teritoriul școlii și nu s-a

implicat în cearta cu Manole. La fel și partea vătămată a declarat că Ivanov V. nu a

vorbit cu el, nu l-a amenințat cu arma și nu a intervenit în conflict.

În continuare, Colegiul penal a constatat fapta și circumstanțele comiterii de

către Șaripov R. a infracțiunii de huliganism agravat, săvârșite cu încercarea

aplicării armei pentru vătămarea integrității corporale, și a conchis că, instanța de

fond neîntemeiat a ajuns la concluzia că acțiunile acestuia urmează a fi încadrate

în prevederile art. 287 alin. (1) Cod penal, deoarece vinovăția lui Șaripov R. în

comiterea infracțiunii prevăzute de art. 287 alin. (3) Cod penal a fost dovedită pe

deplin, prin probele administrate și examinate în cadrul cercetării judecătorești.

Concomitent Curtea a menționat, că infracțiunea incriminată lui Șaripov R.

a fost săvârșită până la adoptarea Legii nr. 210 din 29 iulie 2016, privind amnistia,

prin urmare atât fapta comisă, cât și persoana inculpatului care anterior n-a fost

condamnat și în privința căruia partea vătămată nu are careva pretenții, permit de

a aplica prevederile Legii nominalizate în privința acestuia și încetarea procesului

penal.

de stat, care, invocând temeiul de drept prevăzut la pct. 6) alin. (1) art. 427 Cod de

procedură penală, solicită, casarea totală a hotărârii contestate și dispunerea

rejudecării cauzei în instanța de apel, argumentând că instanța nu a dat o apreciere

corespunzătoare probelor prin prisma art. 101 Cod de procedură penală, pripit și

greșit au concluzionat despre nevinovăția lui Ivanov V. La fel, a menționat că,

instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor și probelor prezentate,

invocate în apel, iar decizia nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția.

3

raport cu motivele invocate, Colegiul penal decide inadmisibilitatea acestuia din

următoarele considerente.

Potrivit textului recursului, procurorul invocă ca temei de casare a deciziei

instanței de apel art. 427 alin.(1) pct.6) Cod de procedură penală, care stipulează că,

hotărârea instanței de apel conține o eroare de drept atunci când instanța nu s-a

pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, sau aceasta nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția.

Colegiul constată că temeiul la care se referă autorul recursului nu persistă în

cauză, deoarece din decizia instanței de apel rezultă că ultima a analizat obiectiv

probele administrate și a dat răspuns la toate motivele procurorului invocate în

apel.

De fapt, din textul recursului se vede că autorul critică aprecierea probelor

administrate de ambele instanțe, considerând-o ca necorespunzătoare

circumstanțelor de fapt ale cauzei.

Colegiul penal menționează că, potrivit art.101 alin.(2)-(3) Cod de procedură

penală, judecătorul apreciază probele conform propriei convingeri, formate în urma

examinării lor în ansamblu, sub toate aspectele și în mod obiectiv, călăuzindu-se de

lege. Nici o probă prezentată de părți nu are o valoare dinainte stabilită pentru

instanța de judecată.

De aici rezultă că, înfăptuirea justiției penale, cere ca judecătorul la adoptarea

soluției să nu se bazeze, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobândită în bază de

probe decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă (fapta (le)

supuse judecății). Numai așa se formează convingerea izvorâtă din dovezile

administrate în cauză, că adevărul - infracțiunea dedusă spre soluționarea instanței

- este, fără echivoc, cea pe care o înfățișează realitatea reconstituită ideologic cu

ajutorul probelor.

Atât prima instanță, cât și cea de apel, pronunțându-se asupra tuturor

motivelor invocate în apelul procurorului, corect au constatat și apreciat

circumstanțele de fapt și de drept privind acuzarea înaintată lui Ivanov Vl. și

întemeiat au concluzionat asupra achitării acestuia de sub învinuirea de săvârșire a

infracțiunii prevăzute de art. 42,287 alin.(3) Cod penal, pe motiv că procurorul nu a

adus probe verosimile în confirmarea învinuirii și nu a prezentat probe noi ce ar

confirma că acțiunile lui Ivanov V. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii

incriminate.

4

Colegiul reține că instanța de apel, care a menținut soluția primei instanțe în

partea achitării lui Ivanov V., a dat o apreciere justă declarațiilor inculpaților Ivanov

V. și Șaripov R., părții vătămate Manole S., martorilor Ermacov M., Gospodorenco

M., Kivlinok N., Mudrea V. și Daniliuc I. cât și actelor cauzei, precum ordonanța și

procesul-verbal de ridicare din 06.03.2015 și ordonanța de recunoaștere și anexare a

armei de model „KWC” din 10.06.2015, probe care, analizate în ansamblu, nu au

convins instanța că Ivanov V. a contribuit în calitate de complice la săvârșirea

infracțiunii de huliganism.

De asemenea, instanța de recurs va reține în sensul celor invocate și

dospozițiile art.8 din Codul de procedură penală, precum și cele ale art.21 din

Constituția R.Moldova, potrivit cărora orice cetățean beneficiază de prezumția de

nevinovăție.

Prin adoptarea prezumției de nevinovăție ca principu de bază, distinct de

celelalte drepturi care garantează și ele libertatea persoanei – dreptul la apărare,

respectarea demnității umane, trebuie să răspundă următoarelor cerințe: vinovăția

se stabilește în cadrul unui proces, cu respectarea garanțiilor procesuale, deoarece

simpla învinuire nu înseamnă și stabilirea vinovăției; sarcina probei revine părții

acuzării, pe motiv că interpretarea se face în fiecare etapă a procesului penal,

concluziile unui organ judiciar nefiind obligatorii și definitive pentru următoarea

fază a procesului; la adoptarea unei hotărâri de condamnare, până la rămînerea

definitivă, inculpatul are statutul de persoană nevinovată; la pronunțarea unei

hotărâri judecătorești de condamnare, prezumția de nevinovăție este răsturnată cu

efect „erga omnes”; soluția instanței trebuie să se bazeze pe probe certe de vinovăție,

iar în caz de îndoailă, ce nu poate fi înlăturată prin probe, trebuie să se pronunțe o

soluție de achitare.

Pe lângă aceste reglementări din dreptul intern, instanța de recurs reține și

jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a statuat în sensul că,

„principiul prezumției de nevinovăție reclamă, printre altele, că sarcina probei să

revină acuzării și că dubiul să fie profitabil acuzatului. Acuzării îi revine obligația

de a arăta învinuitului care sunt acuzațiile cărora le face obiectul și a oferi probe

suficiente pentru a întemeia o declarație de vinovăție”. În baza principiului

contradictorialității în procesul penal, principiu unanim recunoscut și susținut de

jurisprudența Curții Europene pentru Drepturile Omului, sarcina probațiunii în

ședințele de judecată în prima instanță și în instanța de apel îi revine acuzatorului

de stat, fiindcă funcția acuzării este pusă pe seama procurorului. Curtea Europeană

5

pentru Drepturile Omului, în hotărîrea Capean contra Belgiei din 13 ianuarie 2005,

a constatat că, în domeniul penal, problema administrării probelor trebuie să fie

abordată din punctul de vedere al articolului 6§2 și e obligatoriu, inter alia, ca

sarcina de a prezenta probe să-i revină acuzării.

Cu titlu de premisă, Curtea are în vedere că, potrivit art.99 Cod de procedură

penală, probele nu au valoare dinainte stabilită, iar aprecierea fiecăreia se face de

organul de urmărire penală sau instanța de judecată în urma examinării tuturor

probelor administrate, în scopul aflării adevărului.

La aprecierea probelor se impune a se reține că aceasta este operațiunea finală

a activității de probațiune care permite instanței de judecată să determine măsura

în care probele refelctă adevărul, în urma căreia instanța își formează convingerea

cu privire la temeinicia sau netemeinicia învinuirii, cu privire la măsura în care

prezumția de nevinovăție a fost sau nu înlăturată prin probe certe de vinovăție.

În cauza supusă judecății, Colegiul penal constată că prezumția de

nevinovăție nu a fost înlăturată în privința inculpatului Ivanov V., deoarece partea

acuzării nu a prezentat suficiente probe care cu certitudine ar confirma că Ivanov V.

a contribuit în calitate de complice la săvârșirea infracțiunii de huliganism, or

potrivit art. 42 Cod penal se consideră complice persoana care a contribuit la

săvârșirea infracțiunii prin sfaturi indicații, prestare de informații, acordare de

mijloace sau instrumente ori înlăturare de obstacole, precum și persoana care a

promis dinainte că îl va favoriza pe infractor, va tăinui mijloacele sau instrumentele

de săvârșire a infracțiunii, urmele acestuia sau obiectele dobândite pe cale criminală

ori persoana care a promis din timp că va procura sau va vinde atare obiecte.

Potrivit actului de învinuire lui Ivanov V. i-a fost imputat „a tras un foc

dintr-un pistol pneumatic cu care l-a amenințat că o să-l împuște pe minorul

Manole S. ”, însă din depozițiile părții vătămate rezultă că Ivanov V. nu a vorbit cu

el, nu l-a amenințat cu arma și nu a intervenit în conflict precum și nu i-a aplicat

nici o lovitură (f.d.27,107-108 ). La fel, circumstanța menționată în rechizitoriu nu

rezultă nici din depozițiile martorilor oculari audiați precum și nici din declarațiile

inculpatului Șaripov R. care au relatat că „Vadim a intrat în curtea școlii după ce ei

s-au liniștit”(f.d.114)

Tot aici Colegiul reține și depozițiile martorului Kivlinok N. din care rezultă

că „minorul Manole S. i-a comunicat că a fost agresat de Șarapov R., care a efectuat o

împușcătură în aer, iar Vadim nu s-a implicat, el stătea alături” (f.d.115-verso).

6

Rezumând cele menționate mai sus Colegiul conchide că, soluția instanței de

apel, care a considerat justă concluzia primei instanțe în partea achitării lui Ivanov

V., în cazul dat este apreciată ca fiind una corectă.

Mai mult, instanța de recurs reține și faptul că, în apel, partea acuzării a

solicitat casarea sentinței de achitare în privința lui Ivanov V., cu pronunțarea unei

hotărâri de condamnare, argumentând că probele prezentate de acuzare nu au fost

apreciate la justa valoare.

Judecând apelul, instanța de apel în conformitate cu prevederile art. 414-415

Cod de procedură penală a verificat declarațiile și probele materiale examinate de

prima instanță și corect a ajuns la concluzia că instanța de fond a examinat complet

și obiectiv probele prezentate de acuzare, care au fost apreciate din punct de vedere

a pertinenței, concludentei utilității și veridicității acestora-iar toate probele în

ansamblu din punct de vedere a coroborării lor.

Colegiul remarcă că în baza acestor probe inculpatul a fost achitat în primă

instanță, iar procurorul nu a prezentat în instanța de apel probe noi ce ar pune la

îndoială soluția primei instanțe.

Tot aici instanța de recurs reține și faptul, că potrivit recursului, procurorul

solicită casarea totală a deciziei contestate, atât în privința lui Ivanov V., cât și a lui

Șaripov R. cu dispunerea rejudecării cauzei, însă partea motivată a recursului nu

conține nici un argument referitor la netemeinicia soluției instanței de apel în

privința ultimului, or prin decizia adoptată instanța de apel a admis apelul

procurorului, a casat sentința în privința lui Șaripov R. și a pronunțat o nouă

hotărâre prin care l-a recunoscut vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.

287 alin. (3) Cod penalm, așa după cum a solicitat apelantul.

În concluzie, Colegiul constată că, autorul recursului nu aduce careva

argumente, care ar combate concluzia instanțelor de fond, dimpotrivă argumentele

invocate de procuror în cererea de recurs ordinar le repetă întocmai pe cele expuse

anterior în apel, la care instanța de apel deja a dat un răspuns detaliat și motivat,

hotărârea cuprinde fondul apelului, temeiurile de fapt și de drept, precum și

motivele adoptării soluției, ceea ce se încadrează în prevederile art.417 Cod de

procedură penală. Alte probleme de drept, care ar afecta hotărârea în cauză nu au

fost invocate și nici nu se conțin în materialele dosarului.

În consecință, se apreciază că nu există temei legal pentru admiterea

recursului ordinar declarat de procuror și, potrivit legii, Colegiul penal conchide

asupra inadmisibilității acestuia, ca fiind vădit neîntemeiat.

7

penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de procurorul în Procuratura

de circumscripție Chișinău Gavriliță Vitalie, împotriva deciziei Colegiului penal al

Curții de Apel Chișinău din 01 decembrie 2016, în cauza penală în privința lui

Ivanov Vadim și Șaripov Ruslan, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 08 iunie 2017.

Președinte Petru Ursache

Judecătorii Constantin Alerguș

Vladimir Timofti

8