1re-37/2017 — art.91 CP
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- art.91 CP
- Temei legal
- nici un temei de drept prevăzut la art. 453 alin.1 CPP
1re-37/2017 — art.91 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2017)
Dosarul nr.1re-37/17
C u r t e a S u p r e m ă d e J u s t i ț i e
D E C I Z I E
31 mai 2017 mun. Chișinău
președinte – Petru Ursache,
judecătorii – Constantin Alerguș, Vladimir Timofti,
a examinat admisibilitatea în principiu a recursului în anulare declarat
de avocatul Țaulean Vitalie în numele condamnatului Cucer Vladislav, prin
care se solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău
din 24 ianuarie 2017, privind liberarea condiționată de pedeapsă înainte de
termen, în temeiul art. 91 Cod penal
Datele referitoare la termenul de examinare
a cauzei:
de la 20 septembrie 2016 – 26 octombrie 2016
(prima instanță);
de la 08 decembrie 2016 – 24 ianuarie 2017
(instanța de recurs);
de la 01 martie 2017 – 31 mai 2017 (instanța de
recurs în anulare).
C ONSTATĂ:
Prin decizia Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție din 09
februarie 2010, Cucer Vladislav a fost condamnat în baza art. 217 1 alin.(3) lit.f)
Cod penal la 5 ani închisoare și în baza art. 145 alin.(1) Cod penal la 12 ani
închisoare. În temeiul art. 84 Cod penal, pentru concurs de infracțiuni, prin
cumulul parțial al pedepselor aplicate i-a fost stabilită pedeapsa definitivă de
12 ani 6 luni închisoare, cu executarea în penitenciar de tip închis.
La 22 septembrie 2016, șeful Penitenciarului nr.9 – Pruncul,
Corlăteanu V., a înaintat judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău prezentare,
prin care a solicitat liberarea condiționată înainte de termen a condamnatului,
pe motiv că acesta a executat mai mult de ¾ din termenul de pedeapsă
stabilit, precum și că întrunește condițiile legale respective. Cucer V. este
caracterizat satisfăcător, anterior a fost condamnat de două ori, prejudiciu
material nu are, menține relațiile cu rudele și a participat la munci
remunerate.
Prin încheierea Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 26
1
octombrie 2016, a fost admis demersul penitenciarului nr.9- Pruncul privind
liberarea condiționată de pedeapsă înainte de termen în baza art. 91 Cod
penal.
Condamnatul Cucer Vl. a fost liberat condiționat, înainte de termen de
la executarea pedepsei aplicate cu 1 an 11 luni și 9 zile.
Încheierea nominalizată a fost atacată cu recurs de către procuror,
care a solicitat casarea încheierii și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care
condamnatul Cucer V. să-și continuie executarea integrală a pedepsei
stabilite. În argumentarea recursului a indicat că instanța nu a luat în
considerație prevederile stipulate la art. 91 alin. (1) Cod penal, precum și de
faptul că circumstanțele nominalizate în norma indicată față de condamnat nu
sunt întrunite.
Mai mult ca atât, pe parcursul executării pedepsei, Cucer V. a comis și
încălcări a regimului de detenție, fiind sancționat în acest sens și faptul că
anterior a mai comis două infracțiuni cu intenție, astfel fiind predispus de a
comite infracțiuni, iar aceste fapte îl caracterizează negativ, ceea ce rezultă că
conștientizarea de către condamnat a gravității infracțiunilor săvârșite precum
și corectarea lui, este posibilă cu executarea deplină a pedepsei.
Totodată, la liberarea condiționată înainte de termen a lui Cucer V., au
fost calculate și zilele privilegiate, astfel condamnatul fiind neîntemeiat și
ilegal favorizat dublu de către instanța de judecată și administrația
penitenciarului nr.9-Pruncul, mun. Chișinău.
Prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 24
ianuarie 2017, a fost admis recursul declarat de procuror, casată încheierea
contestată și pronunțată o nouă hotărâre, prin care s-a respins, ca nefondat,
demersul administrației penitenciarului nr.9-Pruncul privind liberarea
condiționată înainte de termen a condamnatului Cucer V.
În motivarea soluției instanța a indicat că, prevederile art. 91 Cod
penal, pot fi aplicate numai persoanelor care execută pedeapsa cu închisoarea,
dacă instanța de judecată va considera posibilă corectarea condamnatului fără
executarea deplină a pedepsei, care au reparat integral daunele cauzate de
infracțiunea pentru care sunt condamnate, care au participat la executarea și
care nu au refuzat executarea, în conformitate cu prevederile art. 253 din
Codul de executare, a muncilor remunerate sau neremunerate de îngrijire sau
amenajare a penitenciarului și a teritoriului, de îmbunătățire a condițiilor de
2
trai și medico-sanitare de detenție și care au dat dovadă de corectare și
reeducare în timpul executării pedepsei, totodată, dacă a executat efectiv cel
puțin ¾ din termenul de pedeapsă stabilit pentru comiterea unei infracțiuni
deosebit de grave.
Potrivit materialelor cauzei, Cucer V. a fost condamnat pentru
comiterea unei infracțiuni grave și deosebit de grave, iar corectarea și
reeducarea lui va fi posibilă doar după executarea deplină a pedepsei
stabilite, astfel că instanța de fond incorect a concluzionat că corectarea
condamnatului este posibilă în cazul liberării condiționate de pedeapsa
închisorii înainte de termen.
Astfel, instanța a conchis că termenul de pedeapsă executat de
condamnat este mic pentru atingerea scopului legii penale, or, Cucer V. a fost
condamnat pentru o infracțiune care face parte din categoria infracțiunilor
contra vieții și sănătății persoanei, mai mult ca atât, acesta anterior a fost
supus pedepsei penale, iar pe parcursul executării pedepsei a fost sancționat
de 15 ori, care chiar dacă sunt stinse îl caracterizează pe condamnat ca fiind o
persoană predispusă la comiterea de noi infracțiuni.
Împotriva hotărârii nominalizate a declarat recurs în anulare avocatul
Țaulean Vitalie în numele condamnatului Cucer V., care invocând temeiul
prevăzut la art. 427 alin.(1) pct.5), 6),12),15) și 16) Cod de procedură penală,
solicită casarea acesteia cu menținerea încheierii Judecătoriei Buiucani, mun.
Chișinău din 26.10.2016. Totodată, solicită să fie suspendată examinarea
cauzei și sesizată Curtea Constituțională cu privire la realizarea controlului
constituționalității art. 466 alin.(3) CPP, în raport cu prevederile art. 449
alin.(2) lit. b), alin.(4), (5) și art.23 din Constituția Republicii Moldova.
Consideră că decizia contestată a fost adoptată contrar prevederilor
Hotărârii Curții Constituționale nr. 55 din 14.10.1999, art. 4 alin.(2) din
Constituție și Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție nr. 17 din
19.06.2000, Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a
Libertăților Fundamentale care constituie o parte integrantă a sistemului legal
intern și respectiv, urmează a fi aplicată, direct ca orice altă lege a Republicii
Moldova cu deosebirea că prevederile Convenției au prioritate față de restul
legilor interne care îi contravin.
Potrivit art. 7 alin.(1) CPP, procesul penal se desfășoară în strictă
conformitate cu principiile și normele unanim recunoscute ale dreptului
3
internațional, cu tratatele internaționale la care Republica Moldova este parte,
cu prevederile Constituției Republicii Moldova și ale prezentului cod.
Astfel, față de condamnat a fost violat art. 5 din Convenție, deoarece
Cucer V. a fost privat de libertate contrar normelor de fond și de procedură,
prevăzute de legislația națională, fără a fi respectat scopul esențial al art.5, în
lipsa temeiurilor limitative prevăzute de norma indicată.
În diverse soluții, CEDO a indicat, adeseori, în jurisprudența sa că orice
privare de libertate trebuie să fie făcută în conformitate cu normele de fond și
de procedură prevăzută de legislația națională, totodată, ea trebuie să respecte
scopul esențial al art. 5 din Convenție: protejarea individului împotriva
arbitrariului autorităților statale.
Prin art. 5 par.1 al Convenției, se dispune că nimeni nu poate fi lipsit de
libertatea sa, doar cu excepția cazurilor limitative prevăzute.
La etapa examinării cauzei, acuzatorul de stat nu a prezentat nici o
probă pertinentă care ar demonstra că condamnatul nu a trecut ferm pe calea
corectării, temei care a servit pentru respingerea demersului administrației
penitenciarului nr.9-Pruncul, prin ce autoritățile statului au violat art. 5 par.1
din Convenție, or, acest caz este identic cu cazul Mușuc c. Moldovei.
Decizia instanței de recurs este complet nemotivată, aceasta nu a făcut
nici o mențiune cu privire la argumentele prezentate de partea apărării,
limitându-se doar la reproducerea în conținutul hotărârii a temeiurilor
formale de către procuror pentru casarea unei hotărâri legale, fără a indica
vre-o probă plauzibilă în acest sens.
Astfel, instanța a admis recursul procurorului, iar soluția fiind bazată
doar pe niște presupuneri, precum că condamnatul Cucer V. nu a
conștientizat pericolul real a acțiunilor sale pe parcursul executării pedepsei,
nu s-a reeducat deoarece a executat efectiv doar 10 ani 1 lună și 14 zile din
pedeapsa stabilită, iar pe parcursul executării pedepsei a comis diverse
încălcări de regim de detenție fiind sancționat.
Cu toate că instanța a invocat că condamnatul Cucer V. se recunoaște
violator al regimului de detenție, însă careva probe în acest sens în dosar
lipsesc, circumstanță care confirmă că a fost lezat dreptul condamnatului la o
hotărâre motivată, ceea ce constituie un viciu fundamental.
Art. 19 alin.(1) CPP, prevede că orice persoană are dreptul la
examinarea și soluționarea cauzei sale în mod echitabil.
4
Astfel, consideră că normele de drept aplicate de către instanța de apel
în hotărârea atacată contravine mai multor hotărâri de aplicare a aceleași
norme date anterior de către Curtea Supremă de Justiție, temei prevăzut în
pct.16) al art. 427 alin.(1) CPP.
Instanța a admis un recurs contrar prevederilor art. 444 CPP, nu a
verificat legalitatea și temeinicia, iar de către procuror nu au fost prezentate
careva documente noi, ce ar demonstra necorectarea condamnatului, fiind
admisă o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței – prevederi
stipulate în norma art. 427 alin.(1) pct.6) CPP.
Atât acuzatorul de stat, cât și instanța de apel, a reținut că condamnatul
se caracterizează în general negativ, însă la materialele cauzei lipsesc careva
probe care ar confirma această circumstanță de fapt. Prin urmare, instanța de
apel nu a cercetat nemijlocit în ansamblu și sub toate aspectele cauza privind
liberarea condiționată înainte de termen a condamnatului, adoptând în acest
sens o decizie pripită.
Mai mult, în argumentarea soluției nu s-a dat răspuns de ce a fost
acceptată versiunea procurorului în pofida stipulărilor imperative al art. 248
Cod de executare.
La fel, a indicat că judecarea cauzei a avut loc fără participarea
condamnatului, când aceasta era obligatorie.
Astfel, deși Cucer V. a fost citat legal, însă verificând la 23.01.2017
informația cu privire la ședința de judecată pe portalul Curții de Apel
Chișinău, a constatat că ședința a fost stabilită pentru data de 26.01.2017, fapt
confirmat telefonic de către secretariatul instanței, iar de facto ședința de
judecată a avut loc la data de 24.01.2017, prin ce condamnatul a fost dus în
eroare, fiind în imposibilitatea de a se prezenta și de a înștiința instanța
despre această imposibilitate.
Problema de drept și de importanță generală abordată în cauza data,
constă în aceia că instanța de apel potrivit art. 449 alin.(1) pct.2) lit.b) CPP, a
rejudecat cauza cu adoptarea unei noi hotărâri, însă potrivit practicii judiciare
după anul 2012, toate recursurile în anulare depuse de condamnați și de
avocați sunt respinse ca inadmisibile, pe motiv că – în ordinea recursului în
anulare poate fi atacată hotărârea care a fost verificată pe căile ordinare de atac, calea
apelului și a recursului ordinar, și a devenit irevocabilă. În cazul în care, potrivit
legii, o hotărâre judecătorească nu parcurge aceste două căi consecutive de atac,
5
această hotărâre, deși a devenit irevocabilă, nu mai are calea de atac a recursului în
anulare.
În aceste împrejurări, instanța decide asupra inadmisibilității
recursurilor în anulare declarate, din motiv că legea nu prevede o atare cale
de atac.
Consideră că anume declararea ca inadmisibile a recursurilor
condamnaților sub acest aspect, contravine CEDO și anume Protocolului nr.7,
art.2 – dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală, care prevede că:
Orice persoană declarată vinovată de o infracțiune de către un
tribunal are dreptul să ceară examinarea declarației de vinovăție sau a
condamnării de către o jurisdicție superioară. Exercitarea acestui drept,
inclusiv motivele pentru care aceasta poate fi exercitat, sunt reglementate de
lege.
Acest drept poate face obiectul unor excepții în cazul infracțiunilor
minore, definite prin lege, sau când cel interesat a fost judecat în prima
instanță de către cea mai înaltă jurisdicție ori a fost declarat vinovat și
condamnat ca urmare a unui recurs împotriva achitării sale.
De unde rezultă că condamnatului i-a fost încălcat dreptul de a apela la
al doilea grad de jurisdicție în materie penală, deoarece acest drept nu este
prevăzut de legea internă.
În urma aplicării legislației imperfecte și practicii instanțelor de judecată
după anul 2012, se încalcă și art. 13 din Convenție – dreptul la un remediu
efectiv.
Totodată, a făcut referire și la art. 7 alin.(2) Cod de procedură penală
care stipulează că, dacă există neconcordanțe între prevederile tratatelor
internaționale în domeniul drepturilor și libertăților fundamentale ale omului
la care Republica Moldova este parte și prevederile prezentului cod, prioritate
au reglementările internaționale.
Astfel, potrivit alin.(3) al normei date, dacă, în procesul judecării cauzei,
instanța constată că norma juridică ce urmează a fi aplicată contravine
prevederilor Constituției și este expusă într-un act juridic care poate fi supus
controlului constituționalității, judecarea cauzei se suspendă, se informează
Curtea Supremă de Justiție care, la rândul său, sesizează Curtea
Constituțională.
Conform art. 7 al Constituției, aceasta este Legea ei Supremă. Nici o lege
6
și nici un alt act juridic care contravine prevederilor Constituției nu are putere
juridică.
Examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat, în
raport cu materialele cauzei, Colegiul penal concluzionează că acesta urmează
a fi declarat inadmisibil din următoarele considerente.
În conformitate cu art. 452 alin. (1) Cod de procedură penală, Procurorul
General și adjuncții lui, persoanele menționate la art. 401 alin. (1) pct. 2) și 3),
precum și, în numele acestor persoane, apărătorul sau reprezentantul lor
legal, pot declara la Curtea Supremă de Justiție recurs în anulare împotriva
hotărârii judecătorești irevocabile după epuizarea căilor ordinare de atac.
Colegiul penal menționează, că noțiunea de „hotărâri judecătorești
irevocabile după epuizarea căilor ordinare de atac” nu cuprinde încheierile
adoptate de către judecătorul de instrucție, dar se referă la sentințele adoptate
de instanțele de judecată, care au parcurs căile ordinare de atac, reglementate
de Capitolul IV, Secțiunea I și Secțiunea a II-a a Codului de procedură penală
– calea apelului și a recursului ordinar.
Chestiunea care s-a aflat în examinarea instanțelor inferioare – instanței
de fond și de recurs, se referă la una din cele reglementate de art. 469 alin.(1)
pct. 1) Cod de procedură penală, liberarea condiționată de pedeapsă înainte
de termen.
În conformitate cu prevederile art. 472 Cod de procedură penală,
încheierea instanței privind soluționarea chestiunilor referitor la executarea
hotărîrilor judecătorești poate fi atacată de către persoanele interesate, în
termen de 15 zile, cu recurs care se judecă conform prevederilor titl. II cap. IV
secț. a 2-a § 2 din Partea specială.
În speța dată, decizia instanței de recurs, potrivit art.466 alin.(4), (5) Cod
de procedură penală, a devenit irevocabilă la data pronunțării acesteia.
Prin urmare, după examinarea recursului de către instanța respectivă
de recurs, căile de atac a unei hotărâri judecătorești pe o chestiune de
executare a pedepsei s-au epuizat și o asemenea hotărâre nu cade sub
incidența celor hotărâri judecătorești irevocabile prevăzute de art. 452 alin.(1)
Cod de procedură penală.
Astfel, cele menționate mai sus confirmă că în ordinea recursului în
anulare poate fi atacată hotărârea care a fost verificată pe căile ordinare de
atac și a devenit irevocabilă.
7
Generalizînd cele menționate, Colegiul penal concluzionează asupra
inadmisibilității recursului în anulare declarat, fiindcă legea nu prevede o
atare cale de atac.
În conformitate cu art. 432 alin.(2) pct.1), 456 alin. (1) Cod de
procedură penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție,
D E C I D E :
Inadmisibilitatea recursului în anulare declarat de avocatul Țaulean
Vitalie în numele condamnatului Cucer Vladislav, împotriva deciziei
Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 24 ianuarie 2017, în cauza
penală în privința lui Cucer Vladislav, privind liberarea condiționată de
pedeapsă înainte de termen, în temeiul art. 91 Cod penal, deoarece nu
îndeplinește cerințele de conținut.
Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 31 mai 2017.
Președinte Petru Ursache
Judecătorii Constantin Alerguș
Vladimir Timofti
8