1ra-194/2017 — art.361 alin.2 lit.c,d CP

1ra-194/2017 — art.361 alin.2 lit.c,d CP (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul nr. 1ra-194/2017

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIȚIE

D E C I Z I E

25 aprilie 2017 mun. Chișinău

Colegiul lărgit în următoarea componență:

președinte - Gordilă Nicolae

judecători Toma Nadejda

Alerguș Constantin

Diaconu Iurie

Catan Liliana

judecând, fără citarea părților la proces, recursul ordinar declarat de avocatul

Valah Alina în numele inculpatei Cojuhari Angela, prin care se solicită casarea

deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 28 septembrie 2016, în cauza

penală în privința lui

Cojuhari Angela Sergiu, născută la XXXXXX,

originară din XXXXXX, domiciliată în XXXXXX.

Datele referitoare la termenul de examinare a cauzei:

Rejudecare: 07.04.2016- 28.09.2016;

2) 02.12.2016 – 25.04.2017.

C O N S T A T Ă :

penal în privința lui Cojuhari Angela Sergiu în baza art. 361 alin. (2) lit. c), d) Cod

penal, în legătură cu intervenirea termenului de prescripție prevăzut la art. 60 Cod

penal.

nestabilită în cadrul urmăririi penale, persoane neidentificate de către organul de

urmărire penală, în mod ilegal au confecționat extrasul din hotărârea Judecătoriei

XXXXXX din 20 iunie 2000, cu privire la desfacerea căsătoriei între cet. XXXXXX

Dumitru și XXXXXX (Cojuhari) Angela.

Ulterior, Cojuhari Angela, cunoscând cu certitudine faptul că Judecătoria

1

XXXXXX nu a examinat cauza civilă cu privire la desfacerea căsătoriei între ea și

cet. XXXXXX Dumitru, având scopul folosirii documentelor oficiale false, urmărind

intențiile sale criminale îndreptate spre obținerea ilegală a divorțului cu soțul său,

XXXXXX Dumitru, la 17 iulie 2001 a prezentat Oficiului Stării Civile XXXXXX extrasul

falsificat al hotărârii Judecătoriei XXXXXX din 20 iunie 2000, care a înregistrat

divorțul și l-a trecut în registrul de stare civilă la 17 iulie 2001 sub nr.

XXXXXX, cauzând, astfel daune în proporții mari drepturilor și intereselor ocrotite de

lege ale cet. XXXXXX Dumitru.

Acțiunile inculpatei Cojuhari Angela Sergiu au fost încadrate în baza art. 361

alin. (2) Cod penal după semnele calificative: confecționarea, deținerea și folosirea

documentelor oficiale false care acordă drepturi și eliberează de obligații, săvârșite de

două sau mai multe persoane, referitor la un documente de importanță deosebită,

soldată cu daune în proporții mari drepturilor și intereselor ocrotite de lege ale

persoanelor fizice.

solicitând casarea acesteia, cu pronunțarea unei noi hotărâri de achitare în privința

inculpatei, invocând următoarele motive:

- instanța de fond a dat o apreciere incorectă faptelor și circumstanțelor de fapt

ce au fost stabilite în cadrul examinării cauzei;

- condamnarea inculpatei este aberantă, în condițiile în care partea vătămată

XXXXXX D. ulterior a folosit actul de divorț pentru înregistrarea altei căsătorii cu o

altă persoană;

- a menționat că, instanța a ajuns la concluzia că pe parcursul judecării cauzei

nu au fost acumulate probe concludente care ar fi confirmat faptul că, începând cu

luna iunie a anului 2000 părțile se aflau în raporturi de familie și administrau o

gospodărie comună, iar căsătoria dintre părți, în virtutea circumstanțelor create, se

menține numai datorită formalităților de ordin juridic;

- instanța neîntemeiat a pus la baza condamnării cererile adresate OSC privind

desfacerea căsătoriei scrise de inculpată, deoarece la semnătura din cerere din

numele lui XXXXXX Dumitru, pentru partea apărării au apărut dubii de către cine a

fost executată, fiindcă raportul de expertiză nu răspunde la întrebările formulate, iar

dubiile referitor la cine a efectuat semnătura lui XXXXXX D. în cererea privind

desfacerea căsătoriei nu au fost înlăturate;

- în prima instanță a solicitat efectuarea unei expertize repetate, care urma să

fie efectuată de către un Centru Național al experților judiciari și specialiștilor de

performanță din Moldova, însă instanța a respins cererea dată.

2015 apelul declarat a fost respins ca nefondat, cu menținerea sentinței.

corect a stabilit circumstanțele de fapt și de drept, analizând obiectiv cumulul de

2

probe prin рrisma art. 101 Cod de procedură penală din punct de vedere al

pertinenței, concludenții, veridicității și coroborării lor, corect concluzionând asupra

vinovăției inculpatei Cojuhari Angela Sergiu de săvârșirea infracțiunii prevăzute de

art. 361 alin. (2) lit. c) și d) Cod penal.

Instanța de apel a indicat, că vinovăția inculpatei este dovedită pe deplin prin

cumulul de probe administrate de către organul de urmărire penală, examinate de

către prima instanță și verificate de către instanța de apel, ajungând la concluzia că

probele în speța dată au fost apreciate sub toate aspectele și în mod obiectiv,

călăuzindu-se de lege, care și au fost puse la baza hotărârii de condamnare a

inculpatei Cojuhari Angela Sergiu.

Totodată, instanța de apel a considerat întemeiată concluzia instanța de fond

privind încetarea procesului penal în privința inculpatei, pe motiv că a intervenit

prescripția tragerii la răspundere penală, potrivit art. 60 Cod penal.

numele inculpatei, indicând temeiurile prevăzute de art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de

procedură penală, a solicitat casarea acesteia, cu pronunțarea unei noi hotărâri de

achitare în privința inculpatei, din motiv că în acțiunile ei lipsesc elementele

constitutive ale infracțiunii.

În motivarea recursului a indicat:

- instanța de apel nu s-a expus asupra motivului invocat în apelul părții

apărării, precum că inculpata ar fi folosit hotărârea privind desfacerea căsătoriei

pentru perfectarea la oficiul stării civile a actului de divorț;

- în apelul declarat în interesele inculpatei, partea apărării a invocat mai multe

probleme de drept, pe care instanța de apel nu le-a abordat în decizie, iar

neexpunerea asupra lor echivalează cu nerezolvarea fondului apelului și privarea de

dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 § 1 CtEDO și la un recurs efectiv –

art. 13 CtEDO;

- de către organul de urmărire penală și în instanța de judecată nu a fost

probată latura obiectivă și subiectivă a infracțiunii imputate, astfel instanța de apel

era obligată să ajungă la concluzia unică și incontestabilă privind achitarea

inculpatei, din motiv că în acțiunile ei lipsesc elementele constitutive ale infracțiunii;

- procurorul nu a respectat cerințele prevăzute de art. 113 Cod penal;

- funcția unei decizii motivate este să demonstreze părților că ele au fost auzite.

Mai mult ca atât, o hotărâre motivată oferă părții posibilitatea să o conteste, precum

și posibilitatea de a revedea decizia de către instanța de recurs, doar prin adoptarea

unei decizii motivate poate avea loc un control public a administrării justiției;

- instanța de apel era obligată ca în afară de temeiurile invocate și cererile

formulate de apelant, să examineze aspectele de fapt și de drept ale cauzei, fapt ce în

cazul dat nu a întreprins.

3

2016, recursul declarat de avocat a fost admis, casată total decizia Colegiului penal al

Curții de Apel Chișinău din 29 septembrie 2015 și dispusă rejudecarea cauzei de

către aceiași instanță de apel, în alt complet de judecată.

prevăzut de art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, invocat de recurent,

și-a găsit confirmarea în cauza dată, sub aspectul că instanța de apel nu s-a

pronunțat pe motivele invocate în apel sau s-a pronunțat superficial, fără

argumentarea cuvenită.

Instanța de recurs a atras atenția la faptul, că pentru a fi respectat unul din

principiile procesului penal – aflarea adevărului, este necesar ca instanța de apel să

solicite rezultatul proceselor penale disjunse prin ordonanțele procurorului Baeșu

Andrei în anul 2013 (f.d. 115, vol. I, f.d. 120, vol. I), din acest dosar penal.

Totodată, din cuprinsul deciziei instanței de apel (f.d. 27-34, vol. II), reiese că

instanța de apel a omis să se expună și să motiveze în decizia sa care probe confirmă

intenția inculpatei și care sunt urmărire prejudiciabile manifestate prin daune în

proporții mari drepturilor și intereselor ocrotite de lege, cauzate în urma săvârșirii

infracțiunii imputate. Astfel, instanța de apel urma să descrie dispoziția art. 361

alin. (2) lit. c), d) Cod penal și să stabilească cui a fost cauzat acest prejudiciu, care

este cuantumul acestuia, prin ce se confirmă acesta, fapt ignorat de instanță.

2016, apelul declarat de avocat a fost respins ca nefondat, cu menținerea sentinței.

corect a stabilit circumstanțele de fapt și de drept, analizând obiectiv cumulul de

probe prin рrisma art. 101 Cod de procedură penală din punct de vedere al

pertinenței, concludenții, veridicității și coroborării lor, corect concluzionând asupra

vinovăției inculpatei Cojuhari Angela Sergiu de săvârșirea infracțiunii prevăzute de

art. 361 alin. (2) lit. c) și d) Cod penal.

Instanța de apel a indicat, că vinovăția inculpatei este dovedită pe deplin prin

cumulul de probe administrate de către organul de urmărire penală, examinate de

către prima instanță și verificate de către instanța de apel, ajungând la concluzia că

probele în speța dată au fost apreciate sub toate aspectele și în mod obiectiv,

călăuzindu-se de lege, care și au fost puse la baza hotărârii de condamnare a

inculpatei Cojuhari Angela Sergiu.

În acest sens, a menționat că, este corectă concluzia primei instanțe privind

lipsa în acțiunile inculpatei a indicelui componenței de infracțiune – confecționarea

documentelor oficiale false, ce acordă drepturi și eliberează de obligații, săvârșit de

două sau mai multe persoane, justificat excluzând lit. b) din norma penală

incriminată prevăzută la alin. (2) art. 361 Cod penal.

Instanța de apel a respins poziția părții apărării, care a invocat faptul că în

4

acțiunile inculpatei nu se întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii, deoarece

la materialele cauzei penale au fost administrate probe pertinente și concludente

prin care se atestă vinovăția inculpatei în săvârșirea infracțiunii imputate.

Din analiza probelor, instanța de apel a conchis că, în acțiunile inculpatei se

regăsesc modalitățile de săvârșire a faptei prejudiciabile, potrivit laturii obiective a

infracțiunii incriminate, or, conform materialelor cauzei penale și declarațiilor părții

vătămate, s-a constatat cu certitudine că anume inculpata a deținut și a folosit

documentul oficial fals și anume, extrasul din hotărârea Judecătoriei XXXXXX din

20 iunie 2000, care atesta faptul desfacerii căsătoriei, deoarece Cojuhari A. a achitat

taxa de stat prevăzută prin hotărârea nominalizată mai sus și tot ea s-a prezentat la

Oficiul de Stare Civilă XXXXXX, unde a depus două cereri din numele lui XXXXXX A. și

XXXXXX D. privind desfacerea căsătoriei și a anexat extrasul sus-menționat. Astfel, s-

a confirmat că inculpata a prezentat unipersonal documentul oficial fals la OSC

XXXXXX, neexistând probe ce ar dovedi că a fost asistată de XXXXXX D., precum

invocă inculpata.

La fel, instanța de apel a menționat, că cererile pentru desfacerea căsătoriei au

fost întocmite și semnate de către inculpată, iar XXXXXX D. nu a participat la nici una

din aceste acțiuni, ce se confirmă prin raportul de expertiză nr. 426 din 15.03.2013

(f.d. 84-101, vol. I), prin care s-a constatat că semnăturile din numele lui XXXXXX D.,

plasate la rubricile „semnătura plătitorului din Chitanța emisă de „Banca de

Economii” SA filiala 32 XXXXXX, prin care XXXXXX D. a achitat taxa de stat în sumă de

180 lei, datată cu 17.07.01 și „semnăturile declaranților: el” din cererea pentru

desfacerea căsătoriei pe baza hotărârii judecătorești din numele lui XXXXXX D.,

probabil au fost executate de XXXXXX (Cojuhari) A.

Instanța de apel a apreciat critic și a considerat neîntemeiate argumentele din

apel, precum că instanța neîntemeiat a pus la baza învinuirii cererile către OSC

privind desfacerea căsătoriei scrise de inculpată, însă referitor la semnătura din

cerere din numele lui XXXXXX D., pentru partea apărării au apărut dubii de către cine

a fost executată, instanța de fond nu putea să pună la baza sentinței de condamnare

raportul de expertiză, care nu răspundea la întrebările formulate, iar dubiile

referitor la cine a efectuat semnătura lui XXXXXX D. în cererea privind desfacerea

căsătoriei nefiind înlăturate.

Cu privire la raportul de expertiză nr. 426 din 15.03.2013 (f.d. 84-101, vol. I),

instanța de apel a relevat că acesta nu trezește dubii cu privire la temeinicia

concluziilor finale, deoarece la efectuarea expertizei au fost respectate toate

cerințele față de procedura de executare a expertizei și întocmirea raportului de

expertiză prevăzute de Legea cu privire la expertiza judiciară, constatările tehnico-

științifice și medico-legale nr. 1086 din 23.06.2000.

Instanța de apel a respins argumentul apelantului, care consideră aberantă

condamnarea inculpatei în condițiile în care partea vătămată XXXXXX D. ulterior

5

folosește acest act de divorț pentru înregistrarea căsătoriei lui cu o altă persoană,

deoarece conform declarațiilor părții vătămate oferite la urmărirea penală și în

instanța de fond, acesta nu cunoștea despre căsătoria cu Boaghi N. înregistrată la

Primăria XXXXXX, r-nul XXXXXX de către Sulă E. și a menționat că, pe Boaghi N. o

cunoaște, este verișoara lui Cojuhari A. și în relații de căsătorie cu ea nu a fost, iar o

probă contrară în acest sens nu a fost prezentată, la materialele prezentei cauze

penale lipsește certificatul de căsătorie eliberat de către OSC în forma prevăzute de

legislație.

Mai mult, potrivit conținutului buletinului de identitate eliberat pe numele lui

XXXXXX D. la data de 16.03.2001, în fișa de însoțire a buletinului lipsește ștampila cu

mențiunea privind căsătoria cu Boaghi N.

În contextul celor menționate mai sus, instanța de apel a respins și argumentul,

precum că partea vătămată este principalul beneficiar al certificatului de divorț, or

potrivit materialelor cauzei penale s-a constatat că ultimul la data de 20.05.2011, a

înaintat cererea de chemare în judecată cu privire la anularea înregistrării actului de

divorț, cererea fiind admisă prin hotărârea Judecătoriei XXXXXX din 03.08.2011, prin

care s-a hotărât anularea înregistrării certificatului de divorț înscris în registrul de

stare civilă sub nr. XXXXXX din 17.07.2001 de către OSC XXXXXX pe numele XXXXXX

D. și XXXXXX A. (f.d. 105-106, vol. I). De asemenea, XXXXXX D. a depus o cerere de

chemare în judecată privind recunoașterea nulității căsătoriei cu Boaghi N., iar prin

hotărârea Judecătoriei XXXXXX, mun. Chișinău din 27.09.2012, cererea a fost admisă,

fiind recunoscută nulă căsătoria încheiată între XXXXXX D. și Boaghi N. de către

Primăria XXXXXX la data de 02.08.2011 sub nr. 45 (f.d. 107-109, vol. I).

Instanța de apel a respins argumentul din apel precum că, instanța de judecată

a ajuns la concluzia că în ședința de judecată nu au fost acumulate probe concludente

care ar fi confirmat faptul că începând cu luna iunie a anului 2000 părțile se aflau în

raporturi de familie și administrau o gospodărie comună, iar căsătoria dintre părți,

în virtutea circumstanțelor create, se menține numai datorită formalităților de ordin

juridic.

De asemenea, instanța a respins și argumentul apărătorului invocat în cadrul

ședinței de apel cu privire la conținutul relevant al hotărârilor instanțelor în litigiile

civile, în care inculpata a avut câștig de cauză. Or, din acele hotărâri judecătorești în

litigiile civile dintre Cojuhari A. și XXXXXX D. cu privire la partajarea averii comune,

rezultă statutul inculpatei și a părții vătămate, adică erau sau nu căsătoriți, nu a jucat

un rol decisiv la adoptarea soluției instanței de judecată, deoarece aceasta a reieșit

din alte circumstanțe care au fost stabilite pe parcursul procesului civil, cum ar fi

lipsa gospodăriei comune (f.d. 2-16, vol. II).

Cu referire la recomandarea Curții Supreme de Justiție expusă în decizia din

01.03.2016 potrivit căreia, pentru a fi respectat unul din principiile procesului penal

– aflarea adevărului, este necesar ca instanța de apel să solicite rezultatul proceselor

6

penale disjunse prin ordonanțele procurorului Baeșu Andrei în anul 2013, din cest

dosar penal, instanța de apel a menționat, că este în contradicție cu principiul

contradictorialității în procesul penal, prevăzut de art. 24 Cod de procedură penală,

instanța judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în

favoarea acuzării sau a apărării și nu exprimă alte interese decât interesele legii.

Totodată, instanța de apel a considerat întemeiată concluzia primei instanțe

privind încetarea procesului penal în privința inculpatei, pe motiv că a intervenit

prescripția tragerii la răspundere penală, potrivit art. 60 alin. (1) lit. b) Cod penal,

menționând că, inculpata a comis infracțiunea, ce face parte din categoria

infracțiunilor mai puțin grave, la 17.07.2001, astfel că, termenul prescripției de

tragere la răspunderea penală, fiind expirat la 17.07.2006.

inculpatei, care solicită casarea acesteia, cu pronunțarea unei noi hotărâri de

achitare în privința inculpatei, din motiv că în acțiunile ei lipsesc elementele

constitutive ale infracțiunii, invocând prevederile de art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de

procedură penală – instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor

invocate în apel.

În susținerea solicitării sale indică aceleași motive care au fost invocate în

cererea de recurs din 05 noiembrie 2015 (f.d.40-44, vol. II, pct.6 din prezenta

decizie).

declarat de inculpat, solicitând inadmisibilitatea acestuia, cu menținerea hotărârii

atacate ca fiind legală și întemeiată.

invocate, Colegiul lărgit consideră că recursul ordinar declarat de avocatul Valah

Alina în numele inculpatei urmează a fi admis, din următoarele considerente.

Potrivit prevederilor art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală,

judecând recursul, instanța de recurs este în drept să-l admită, să dispună

rejudecarea cauzei de către instanța de apel, în cazul în care eroarea judiciară nu

poate fi corectată de către instanța de recurs.

Potrivit art. 414 alin. (1) Cod de procedură penală, instanța de apel, judecând

apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor examinate

de prima instanță, conform materialelor din cauza penală, și în baza oricăror probe

noi prezentate instanței de apel. Alin. (4) și (5) al aceleiași norme, prevede că în

vederea soluționării apelului, instanța de apel poate da o nouă apreciere probelor,

pronunțându-se asupra tuturor motivelor invocate în apel.

Conform cerințelor art. 414 Cod de procedură penală, chestiunile de drept,

asupra cărora s-a pronunțat sau trebuia să se pronunțe prima instanță și care prin

apel se transmit instanței de apel, sunt: dacă fapta reținută ori imputată a fost

săvârșită ori nu, dacă fapta a fost comisă de inculpat și, dacă da, în ce împrejurări a

7

fost comisă, dacă probele au fost apreciate corect de prima instanță prin prisma

cumulului de probe anexate la dosar, în conformitate cu art. 101 Cod de procedură

penală.

La chestiunile de drept se referă cele ce țin de următoarele: dacă fapta

întrunește elementele infracțiunii, dacă infracțiunea a fost corect calificată, dacă

pedeapsa a fost individualizată și aplicată just; dacă normele de drept procesual,

penal, administrativ ori civil au fost corect aplicate. În cazul în care s-ar constata

încălcări ale prevederilor legale referitor la ele, hotărârea instanței de fond urmează

a fi desființată cu rejudecarea cauzei.

Decizia instanței de apel, conform art. 417 Cod de procedură penală, trebuie să

cuprindă fapta constatată de prima instanță și conținutul dispozitivului sentinței,

fondul apelului și temeiurile de fapt și de drept care au dus după caz, la respingerea

sau admiterea apelului, precum și motivele adoptării soluției date. Potrivit cerințelor

aceluiași articol, chestiunile de fapt asupra cărora s-a pronunțat sau trebuia să se

pronunțe prima instanță și care prin apel se transmit instanței de apel sunt: dacă

fapta reținută ori numai imputată a fost săvârșită ori nu, dacă fapta a fost comisă de

inculpat și în ce împrejurări a fost comisă, dacă probele corect au fost apreciate prin

prisma cumulului de probe anexate la dosar în conformitate cu art. 101 Cod de

procedură penală.

În acest sens sunt relevante și prevederile punctului 22.2 din Hotărârea

Plenului Curții Supreme de Justiție nr. 22 din 12 decembrie 2005 ,, Cu privire la

practica judecării cauzelor penale în ordine de apel”, cu modificările ulterioare, care

stipulează că: ,, …în decizie se expune concluzia generală a instanței pe marginea

apelului și temeiurile de fapt și de drept, motivele adoptării soluției respective.

Instanța de apel este obligată să se pronunțe asupra tuturor motivelor indicate în

apel. Nerespectarea acestor cerințe echivalează cu nerezolvarea fondului apelului”.

Totodată, instanța de recurs menționează, că potrivit art. 93 alin. (1) și alin. (2)

Cod de procedură penală, probele sunt elemente de fapt dobândite în modul stabilit

de prezentul cod, care servesc la constatarea existenței sau inexistenței infracțiunii,

la identificarea făptuitorului, la constatarea vinovăției, precum și la stabilirea altor

împrejurări importante pentru justa soluționare a cauzei, și în calitate de probe în

procesul penal se admit elementele de fapt constatate prin intermediul următoarelor

mijloace: 1) declarațiile bănuitului, învinuitului, inculpatului, ale părții vătămate,

părții civile, părții civilmente responsabile, martorului; 2) raportul de expertiză, etc.

Conform art. 100 alin. (4) Cod de procedură penală, toate probele administrate

în cauza penală vor fi verificate sub toate aspectele, complet și obiectiv. Verificarea

probelor constă în analiza probelor administrate, coroborarea lor cu alte probe,

administrarea de noi probe și verificarea sursei din care provin probele, în

conformitate cu prevederile prezentului cod, prin procedee probatorii respective, iar

în conformitate cu art. 101 alin. (1) Cod de procedură penală, fiecare probă urmează

să fie apreciată din punct de vedere al pertinenței, concludenții, utilității și

veridicității ei, iar toate probele în ansamblu – din punct de vedere al coroborării lor.

8

Analizând decizia atacată și materialele cauzei, Colegiul lărgit constată că,

contrar prevederilor indicate mai sus, instanța de apel a menținut hotărârea primei

instanțe privind vinovăția inculpatei Cojuhari Angela Sergiu de săvârșirea

infracțiunii imputate, examinând superficial cauza, deoarece nu s-a pronunțat

asupra tuturor motivelor invocate în apelul declarat de avocatul Valah Alina în

numele inculpatei, iar în expunerea unor concluzii instanța de apel a denaturat

conținutul acestora, fără a se expune asupra lor în conformitate cu prevederile

art. 101 Cod de procedură penală, fiind interpretate în defavoarea inculpatei.

În acest sens, Colegiul lărgit menționează că, raportul de expertiză nr. 426 din

15 martie 2013, potrivit căruia pct.2 și 3 din concluzii se indică cuvântul „probabil”,

și nicidecum un răspuns concret, luând în considerație faptul că au avut colectate

mostre atît de la XXXXXX (Cojuhari) Angela, cît și de la XXXXXX Dumitru (f.d. 84-101,

vol. I).

Mai mult ca atât, în prima instanță de către partea apărării s-a solicitat

dispunerea expertizei repetate a scrisului (f.d. 167, vol. I), însă a fost respinsă, cu

indicarea că această concluzie a fost suficientă pentru a face concluzii (f.d.170-172,

vol. I), iar instanța de apel a menționat că „..acest raport nu trezește dubii cu privire la

temeinicia concluziilor finale, deoarece la efectuarea expertizei au fost respectate

toate cerințele față de procedura de executare a expertizei și întocmirea raportului de

expertiză prevăzute de Legea cu privire la expertiza judiciară, constatările tehnico-

științifice și medico-legale nr. 1086 din 23.06.2000.” Astfel, constatând vinovăția

inculpatei Cojuhari Angela prin cuvântul „probabil”(f.d.97, vol. II), deci, fără a

exclude dubiile în probarea învinuirii.

Colegiul lărgit notifică prevederile art. 8 alin. (3) Cod de procedură penală,

potrivit cărora concluziile despre vinovăția persoanei de săvârșirea infracțiunii nu

pot fi întemeiate pe presupuneri. Toate dubiile în probarea învinuirii care nu pot fi

înlăturate, în condițiile prezentului cod, se interpretează în favoarea bănuitului,

învinuitului, inculpatului.

Totodată, nu este clară concluzia instanței de apel: „Mai mult, potrivit

conținutului buletinului de identitate eliberat pe numele lui XXXXXX D. la data de

16.03.2001, în fișa de însoțire a buletinului lipsește ștampila cu mențiunea privind

căsătoria cu Boaghi N.” (f.d.97, pct.40 al deciziei, vol. II), deoarece potrivit acestui

buletin de identitate la data eliberării 16 martie 2001 (în timpul căsătoriei cu

XXXXXX (Cojuhari) Angela) nu este aplicată ștampila de înregistrare a căsătoriei

dintre aceștia, ținând cont de faptul că actul de divorț a fost eliberat la data de

17 iulie 2001.

De asemenea, instanța de apel la rejudecarea cauzei a ignorat prevederile

art. 436 Cod de procedură penală, care stabilește procedura de rejudecare și limitele

acesteia, totodată, fiind specificat că pentru instanța de rejudecare, indicațiile

9

instanței de recurs sunt obligatorii, anume că sunt indicații și nu recomandări, așa

cum este indicat de către instanța de apel în decizia sa.

Astfel că, prin decizia Colegiului penal lărgit al Curții Supreme de Justiție din

01 martie 2016 a fost admis recursul declarat de avocat, casată total decizia

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 29 septembrie 2015 și dispusă

rejudecarea cauzei de către aceiași instanță de apel, în alt complet de judecată,

invocând superficialitatea examinării cauzei în ordine de apel.

Totodată, instanța de recurs a indicat că, pentru a fi respectat unul din

principiile procesului penal – aflarea adevărului, este necesar ca instanța de apel să

solicite rezultatul proceselor penale disjunse prin ordonanțele procurorului Baeșu

Andrei în anul 2013 din acest dosar penal (f.d. 115, vol. I, f.d. 120, vol. I), iar din

cuprinsul deciziei instanței de apel (f.d. 27-34, vol. II), reiese că instanța de apel a

omis să se expună și să motiveze în decizia sa care probe confirmă intenția

inculpatei și care sunt urmărire prejudiciabile manifestate prin daune în

proporții mari drepturilor și intereselor ocrotite de lege, cauzate în urma

săvârșirii infracțiunii imputate. Astfel, instanța de apel urma să descrie dispoziția

art. 361 alin. (2) lit. c), d) Cod penal și să stabilească cui a fost cauzat acest

prejudiciu, care este cuantumul acestuia, prin ce se confirmă acesta, fapt ignorat de

instanță, pentru a doua oară.

Colegiul lărgit consideră necesar de a menționa că, dreptul unei persoane căreia

i se reproșează săvârșirea unei fapte penale - i se aduce o „acuzație" penală, în sensul

Convenției - de a fi considerată nevinovată până la condamnarea sa printr-o hotărâre

judecătorească definitivă, constituie unul din principiile fundamentale ale dreptului

penal.

După cum a statuat Curtea, Convenția are a fi interpretată în așa fel încât să

garanteze drepturi concrete și efective, nu teoretice și iluzorii, principiu ce se aplică

și în privința dreptului la prezumția de nevinovăție. Articolul 6 parag. 1 impune,

printre altele, ca, în îndeplinirea funcțiilor lor, membrii unui tribunal să nu

pornească de la ideea preconcepută că cel trimis în judecată a comis actul

incriminat; sarcina probei revine acuzării, iar de situația îndoielnică beneficiază cel

acuzat (in dubio pro reo). în plus, „acuzarea” este cea care trebuie să-i indice

persoanei acuzate faptele ce i se impută, pentru ca, astfel, aceasta să fie în măsură

să-și pregătească apărarea în consecință; ea trebuie să ofere suficiente probe care să

fundamenteze o eventuală declarație de culpabilitate.

Însă din expunerile instanței de apel, Colegiul lărgit denotă faptul că, instanța a

pornit de la ideea preconcepută că cel trimis în judecată a comis actul incriminat,

fără a examina cumulul de probe administrat în speța dată în conformitate cu

prevederile art.101 Cod de procedură penală.

În acest sens Colegiul penal menționează, că instanța de apel, a pus la baza

deciziei probe, care n-au fost verificate în ședința de judecată și cercetarea cărora

10

n-a fost solicitată de către procuror: declarațiile lui XXXXXX D. ( de la urmărirea

penală și din instanța de fond), martorilor Ionaș Natalia, XXXXXX Ion, n-a fost

verificat conținutul buletinului de identitate a lui Merecare D., precum și hotărârile

judecătorești vizând litigiile civile. Cu toate acestea instanța de apel le-a pus la baza

deciziei prin care a fost menținută condamnarea inculpatei Cojuhari A.

Au fost expuse în decizia instanței de apel și declarațiile inculpatei Cojuhari A.

din cadrul urmăririi penale și primei instanțe, care n-au fost verificate de către

instanța de apel. Chiar și în condițiile când inculpata a susținut aceste declarații,

Colegiul consideră, că neverificarea acestora cu ulterioara includere în textul deciziei

și aprecierea lor constituie o eroare de drept, prescrisă la p.6) alin (1) art. 427 Cod

de procedură penală.

Din considerentele menționate, Colegiul lărgit conchide că soluția adoptată de

către instanța de apel este contrară prevederilor legale, astfel, instanța de apel,

judecând cauza dată, a comis eroarea de drept prevăzută în art. 427 alin.(1)

pct. 6) Cod de procedură penală, la care se face referire în recurs, eroare ce nu poate

fi corectată de către instanța de recurs, deci există temeiul de casare a soluției

adoptate de către instanța de apel, care a ignorat totalmente indicațiile instanței

superioare, fiind obligatorii la rejudecarea cauzei.

Reieșind din aceste circumstanțe, Colegiul lărgit consideră necesar a casa total

decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 28 septembrie 2016, cu

dispunerea rejudecării cauzei de către instanța de apel, în strictă conformitate cu

prevederile legale.

La rejudecarea cauzei, instanța de apel urmează să se conducă de prevederile

art. 436 Cod de procedură penală, care stabilește procedura de rejudecare și limitele

acesteia, să se pronunțe în modul cuvenit și în strictă conformitate cu prevederile

legale asupra motivelor indicate în apelul declarat de avocatul inculpatei, să

cerceteze, să verifice și să aprecieze profund probele administrate pe parcursul

procesului penal în strictă conformitate cu cerințele legii, să le dea apreciere

cuvenită cu argumentarea admisibilității sau inadmisibilității fiecărei probe

examinate, să-și argumenteze clar concluziile sale în decizia adoptată, ținând cont de

motivele casării deciziei atacate, de practica unitară în acest domeniu, de practica

relevantă a CtEDO, să pronunțe o hotărâre legală și întemeiată.

penală, Colegiul lărgit,

D E C I D E:

Se admite recursul ordinar declarat de avocatul Valah Alina în numele

inculpatei Cojuhari Angela, se casează total decizia Colegiului penal al Curții de Apel

11

Chișinău din 28 septembrie 2016, în cauza penală în privința lui Cojuhari Angela

Sergiu și se dispune rejudecarea cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt

complet de judecată.

Decizia nu este susceptibilă de a fi atacată.

Pronunțată integral la data de 25 mai 2017.

Președinte Gordilă Nicolae

Judecător Toma Nadejda

Judecător Alerguș Constantin

Judecător Diaconu Iurie

Judecător Catan Liliana

12