1ra-145/18 — art.361 alin.2 CP

1ra-145/18 — art.361 alin.2 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr.1ra-145/18

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

23 ianuarie 2018 mun.Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte Elena Covalenco,

Judecători Luiza Gafton, Nina Vascan, Maria Ghervas, Dumitru Mardari,

judecând, fără citarea părților, recursurile ordinare declarate de procurorul în

Procuratura de circumscripție Chișinău, Tăut Dorina și de avocatul Bobeica Vasile în numele

părții vătămate Mereacre Dumitru, prin care se solicită casarea deciziei Colegiului penal al

Curții de Apel Chișinău din 05 octombrie 2017, în cauza penală în privința lui

Cojuhari Angela xxxxxxxxxxxxxx.

Termenul de examinare a cauzei:

07.04.2016 - 28.09.2016,

07.04.2016 - 05.10.2017,

02.12.2016 - 25.04.2017,

05.12.2017 - 23.01.2018.

C O N S T A T Ă :

în privința lui Cojuhari Angela în baza art.361 alin.(2) lit.c), d) Cod penal, în legătură cu

intervenirea termenului de prescripție prevăzut la art.60 Cod penal.

cadrul urmăririi penale, persoane neidentificate de către organul de urmărire penală, în mod

ilegal au confecționat extrasul din hotărârea Judecătoriei Ialoveni din 20 iunie 2000, cu

privire la desfacerea căsătoriei între Mereacre Dumitru și Mereacre (Cojuhari) Angela.

Ulterior, Cojuhari Angela, cunoscând cu certitudine faptul că Judecătoria Ialoveni nu

a examinat cauza civilă cu privire la desfacerea căsătoriei între ea și Mereacre Dumitru,

având scopul folosirii documentelor oficiale false, urmărind intențiile sale criminale

îndreptate spre obținerea ilegală a divorțului cu soțul său, Mereacre Dumitru, la 17 iulie 2001

a prezentat Oficiului Stării Civile Ialoveni extrasul falsificat al hotărârii Judecătoriei Ialoveni

din 20 iunie 2000, care a înregistrat divorțul și l-a trecut în registrul de stare civilă la 17 iulie

2001 sub nr.100, cauzând, astfel daune în proporții mari drepturilor și intereselor ocrotite de

lege ale cet.Mereacre Dumitru.

casarea acesteia, cu pronunțarea unei hotărâri de achitare, invocând că instanța a dat o

apreciere incorectă faptelor și circumstanțelor de fapt ce au fost stabilite în cadrul examinării

cauzei; - condamnarea inculpatei este neîntemeiată, în condițiile în care partea vătămată

1

D.Mereacre ulterior a folosit actul de divorț pentru înregistrarea altei căsătorii cu o altă

persoană; - instanța singură a dedus că pe parcursul judecării cauzei nu au fost acumulate

probe concludente care ar fi confirmat faptul că, începând cu luna iunie a anului 2000 părțile

se aflau în raporturi de familie și administrau o gospodărie comună, iar căsătoria dintre părți,

în virtutea circumstanțelor create, se menține numai datorită formalităților de ordin juridic; -

instanța neîntemeiat a pus la baza condamnării cererile adresate OSC privind desfacerea

căsătoriei scrise de inculpată, deoarece la semnătura din cerere din numele lui D.Mereacre,

pentru partea apărării au apărut dubii de către cine a fost executată, fiindcă raportul de

expertiză nu răspunde la întrebările formulate, iar dubiile referitor la cine a efectuat

semnătura lui D.Mereacre în cererea privind desfacerea căsătoriei nu au fost înlăturate; -

instanța neîntemeiat a respins cererea prin care s-a solicitat efectuarea unei expertize repetate,

care urma să fie efectuată de către un Centru Național al experților judiciari și specialiștilor

de performanță din Moldova.

apelul declarat a fost respins ca nefondat, cu menținerea sentinței.

inculpatei, care, indicând temeiul prevăzut de art.427 alin.(1) pct.6) Cod de procedură penală,

a solicitat casarea acesteia, cu pronunțarea unei hotărâri de achitare pe motiv că în acțiunile

inculpatei lipsesc elementele constitutive ale infracțiunii; -instanța de apel nu s-a expus

asupra motivului invocat în apelul părții apărării, precum că inculpata ar fi folosit hotărârea

privind desfacerea căsătoriei pentru perfectarea la oficiul stării civile a actului de divorț; -

partea apărării în apel a invocat mai multe probleme de drept, pe care instanța de apel nu le-

a abordat în decizie, iar neexpunerea asupra lor echivalează cu nerezolvarea fondului apelului

și privarea de dreptul la un proces echitabil prevăzut de art.6 § 1 CtEDO și la un recurs efectiv

- art.13 CtEDO; - de către organul de urmărire penală și în instanțe nu a fost probată latura

obiectivă și subiectivă a infracțiunii imputate; - procurorul nu a respectat cerințele prevăzute

de art. 113 Cod penal; - instanța de apel era obligată ca înafară de temeiurile invocate și

cererile formulate de apelant, să examineze aspectele de fapt și de drept ale cauzei, fapt ce în

cazul dat nu s-a întreprins.

recursul declarat de avocat a fost admis, casată total decizia instanței de apel și dispusă

rejudecarea cauzei de către aceiași instanță, în alt complet de judecată.

apelul declarat de avocat a fost respins ca nefondat, cu menținerea sentinței.

În motivarea soluției adoptate, instanța de apel a reținut că, prima instanță corect a

stabilit circumstanțele de fapt și de drept, analizând obiectiv cumulul de probe prin рrisma

art.101 Cod de procedură penală din punct de vedere al pertinenței, concludenței, veridicității

și coroborării lor, corect concluzionând asupra vinovăției lui A.Cojuhari de săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art.361 alin.(2) lit.c) și d) Cod penal.

Totodată, instanța de apel a considerat întemeiată concluzia primei instanțe privind

încetarea procesului penal în privința inculpatei, pe motiv că a intervenit prescripția tragerii

la răspundere penală, potrivit art.60 alin.(1) lit.b) Cod penal, menționând că, inculpata a

comis infracțiunea la 17.07.2001, ce face parte din categoria infracțiunilor mai puțin grave,

astfel că, termenul prescripției de tragere la răspunderea penală a expirat la 17.07.2006.

numele inculpatei care, invocând temeiul prevăzut la art.427 alin.(1) pct.6) Cod de procedură

2

penală, a solicitat casarea acesteia, cu pronunțarea unei noi hotărâri de achitare a inculpatei,

pe motiv că în acțiunile ei lipsesc elementele constitutive ale infracțiunii, iar în susținerea

solicitării sale a indicat aceleași motive, enumerate la pct.5 din prezenta decizie.

recursul declarat de avocat a fost admis, casată total decizia instanei de apel și dispusă

rejudecarea cauzei de către aceiași instanță, în alt complet de judecată.

Colegiul penal a constatat că la examinarea cauzei instanța de apel nu a respectat

prevederile art.414, 417 Cod de procedură penală, nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor

invocate în apelul declarat de avocat, iar în expunerea unor concluzii a denaturat conținutul

acestora, fără a se expune asupra lor în conformitate cu prevederile art.101 Cod de procedură

penală, fapt ce a fost interpretat în defavoarea inculpatei, precum nu a verificat și cercetat

declarațiile lui A.Cojuhari, D.Mereacre date la urmărirea penală și în instanța de fond, a

martorilor N.Ionaș, I.Mereacre, nu a verificat conținutul buletinului de identitate a lui

D.Merecare, precum și hotărârile judecătorești vizând litigiile civile. Instanța de apel

respingând demersul apărării cu privire la dispunerea expertizei repetate a scrisului, a conchis

că concluzia din raportul de expertiză nr.426 din 15.03.2013, este suficientă pentru a face

concluzii, pe când din conținutul acesteia în pct.2 și 3 se indică cuvântul „probabil”, ceea ce

nu exclude dubiile în probarea învinuirii, luându-se în considerare faptul că au avut colectate

mostre atât de la A.Mereacre (Cojuhari), cât și de la D.Mereacre.

La fel, instanța de recurs a indicat că nu este clară concluzia instanței de apel expusă

la pct.40 și anume, „Mai mult, potrivit conținutului buletinului de identitate eliberat pe

numele lui D.Mereacre la data de 16.03.2001, în fișa de însoțire a buletinului lipsește

ștampila cu mențiunea privind căsătoria cu N.Boaghi”, deoarece potrivit acestui buletin de

identitate la data eliberării 16.03.2001 (în timpul căsătoriei cu A.Mereacre (Cojuhari)) nu

este aplicată ștampila de înregistrare a căsătoriei dintre aceștia, ținând cont de faptul că actul

de divorț a fost eliberat la data de 17.07.2001.

De asemenea, instanța de recurs a indicat că, la rejudecarea cauzei instanța de apel a

ignorat prevederile art.436 Cod de procedură penală, prin care era necesar ca instanța să

solicite rezultatul proceselor penale disjunse prin ordonanțele procurorului A.Baeșu în anul

2013 din acest dosar penal și să motiveze care probe confirmă intenția inculpatei și care sunt

urmările prejudiciabile manifestate prin daune în proporții mari drepturilor și intereselor

ocrotite de lege, cauzate în urma săvârșirii infracțiunii imputate, cui a fost cauzat acest

prejudiciu, care este cuantumul acestuia și prin ce se confirmă acesta.

apelul declarat de avocatul A.Valah în numele inculpatei A.Cojuhari a fost admis, casată

sentința și pronunțată o nouă hotărâre potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin

care A.Cojughari a fost achitată de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.361 alin.(2) Cod

penal, pe motiv că acțiunile ei nu întrunesc elementele infracțiunii.

10.1. Instanța de apel a reținut că, prin rechizitoriu, Cojuhari Angela se învinuiește de

faptul că, în perioada nestabilită în cadrul urmăririi penale, persoane neidentificate de către

organul de urmărire penală, în mod ilegal au confecționat extrasul din hotărârea Judecătoriei

Ialoveni din 20 iunie 2000, cu privire la desfacerea căsătoriei între Mereacre Dumitru și

Mereacre (Cojuhari) Angela.

Ulterior, Cojuhari Angela, cunoscând cu certitudine faptul că Judecătoria Ialoveni nu

a examinat cauza civilă cu privire la desfacerea căsătoriei între ea și Mereacre Dumitru,

având scopul folosirii documentelor oficiale false, urmărind intențiile sale criminale

3

îndreptate spre obținerea ilegală a divorțului cu soțul său, Mereacre Dumitru, la 17 iulie 2001,

a prezentat Oficiului Stării Civile Ialoveni extrasul falsificat al hotărârii Judecătoriei Ialoveni

din 20 iunie 2000, care a înregistrat divorțul și l-a trecut în registrul de stare civilă la 17 iulie

2001 sub nr.100, cauzând, astfel daune în proporții mari drepturilor și intereselor ocrotite de

lege ale cet.Mereacre Dumitru.

În sensul celor reținute, instanța de apel, analizând declarațiile părții vătămate

D.Mereacre, a martorilor N.Ionaș și I.Mereacre, apreciindu-le prin prisma prevederilor

art.101 Cod de procedură penală, a concluzionat că aceste probe nu demonstrează vinovăția

lui A.Cojuhari în comiterea infracțiunii prevăzute de art.361 alin.(2) lit.c), d) Cod penal. Din

declarațiile puse la baza sentinței de condamnare nu rezultă că în acțiunile inculpatei există

elementele infracțiunii incriminate, învinuirea fiind bazată pe presupuneri, trezind anumite

dubii, care nu pot fi înlăturate și au fost interpretate în favoarea inculpatei.

La fel, instanța de apel a menționat că nici probele scrise precum sunt procesele-

verbale de examinare a obiectului din 05.05.2011 și 26.05.2011, raportul de expertiză nr.426

din 15.03.2013, confirmarea și hotărârea Judecătoriei Ialoveni din 08.08.2011, pe care prima

instanță și-a întemeiat soluția, nu demonstrează vinovăția inculpatei în comiterea infracțiunii

imputate, acestea purtând un caracter vag și nu combat declarațiile inculpatei A.Cojuhari.

De asemenea, instanța de apel, a reținut că din materialul probator administrat nu a

fost probată latura obiectivă a infracțiunii incriminate, și anume prin care s-ar fi demonstrat

că A.Cojuhari cu certitudine ar fi deținut și folosit un act oficial fals și că ar fi existat forme

de transmitere spre folosire de către alte persoane lui A.Cojuhari a actului fals, fiindcă

organul de urmărire penală nu a întreprins măsuri în vederea stabilirii persoanelor care ar fi

falsificat actul oficial, persoanele care ar fi eliberat actul respectiv și nu a fost identificată și

audiată persoana din cadrul OSC Ialoveni, căreia i s-a prezentat actul respectiv fals, care a

înregistrat divorțul și l-a trecut în registrul de stare civilă.

Concomitent, instanța de apel a conchis că lipsește la caz și latura subiectivă, care se

realizează prin intenție directă, fiindcă nu s-a probat legătura cauzală dintre persoanele

neidentificate care au confecționat actul respectiv și faptul că confecționarea a vizat scopul

lui A.Cojuhari de a-l prezenta la autoritățile statale. Lipsa scopului rezultă și din starea de

fapt, deoarece începând cu anul 2000 părțile nu se aflau în raporturi familiale și nu

administrau o gospodărie comună, iar căsătoria dintre părți se menținea numai datorită

formalităților de ordin juridic.

Subsidiar celor reținute, instanța de apel a concluzionat că și raportul de expertiză

nr.426 din 15.03.2013 nu poate fi pus la baza unei sentințe de condamnare, deoarece acesta

trezește dubii cu privire la temeinicia concluziilor finale, or constatând vinovăția inculpatei,

având la bază cuvântul „probabil” nu au fost excluse dubiile în probarea învinuirii.

Astfel, instanța de apel a indicat că, ținând cont prevederile legale, procesual penale

sus menționate, constată cu certitudine că A.Cojocari nu a săvârșit infracțiunea incriminată.

Concomitent, instanța de apel a conchis că în cauză nu au fost aduse probe suficiente

și veridice care ar demonstra că A.Cojuhari într-adevăr a deținut și folosit documente oficiale

false, ce acordă drepturi și eliberează de obligații, referitor la un document de importanță

deosebită, soldate cu daune în proporții mari drepturilor și intereselor ocrotite de lege ale

persoanei fizice, care sunt urmările prejudiciabile manifestate prin daune în proporții mari

drepturilor și intereselor ocrotite de lege, cauzate în urma săvârșirii infracțiunii imputate,

instantaneu, nefiind stabilit cui a fost cauzat acest prejudiciu, care este cuantumul acestuia și

prin ce acesta se confirmă.

4

- procurorul, care, invocând temeiul prevăzut de art.427 alin.(1) pct.6) Cod de

procedură penală, solicită casarea acesteia, cu menținerea sentinței, pe motiv că instanța nu

a dat apreciere probelor administrate de organul de urmărire penală și luate în considerație

la baza vinovăției inculpatei de prima instanță și respectiv, nu a respins argumentat aceste

probe, ce ar combate învinuirea incriminată inculpatei; - faptele comise de inculpată și-au

găsit confirmare prin declarațiile părții vătămate și probele acumulate la etapa urmăririi

penale și cercetate în instanța de judecată în deținerea și folosirea documentelor oficiale false,

ce acordă drepturi și eliberează de obligații, referitor la un document de importanță deosebită,

soldate cu daune în proporții mari drepturilor și intereselor ocrotite de lege ale persoanei

fizice; - instanța de apel achitând-o pe A.Cojocari, a luat în considerație doar declarațiile

acesteia, considerând neîntemeiat că probele prezentate de partea acuzării nu probează

vinovăția ultimei, pe când din acestea rezultă clar că inculpata unipersonal a prezentat

documentul oficial fals la OSC Ialoveni, fără a fi asistată de D.Mereacre, unde a și semnat

cererile pentru desfacerea căsătoriei, pe care le-a întocmit și semnat personal; - instanța de

apel urma a aprecia critic declarațiile inculpatei ce ține de faptul că partea vătămată

D.Mereacre ulterior a folosit actul de divorț pentru înregistrarea căsătoriei cu o altă persoană,

fiindcă din declarațiile părții vătămate rezultă că acesta nu cunoștea despre căsătoria cu

N.Boaghi înregistrată la Primăria Costești, cu aceasta în relații de căsătorie nu a fost, iar o

probă contrară în acest sens nu a fost prezentată, la caz lipsește certificatul de căsătorie

eliberat de OSC în forma prevăzută de lege; - instanța nu a reținut că prin hotărârea

Judecătoriei Ialoveni din 03.08.2011, a fost anulată înregistrarea certificatului de divorț,

înscrisă în registru de stare civilă din 17.07.2001 de către OSC Ialoveni pe numele lui

D.Mereacre și A.Mereacre; - prima instanță corect a apreciat extrasul din hotărârea

judecatorească, care atestă faptul desfacerii căsătoriei, după urmările juridice pe care le are

ca document de importanță deosebită, cât și gradul lezării drepturilor și intereselor ocrotite

de lege ale părții vătămate D.Mereacre;

- avocatul V.Bobeica în numele părții vătămate D.Mereacre, care, invocând temeiurile

de drept prevăzute de art.427 alin. (1) pct.8), 12) Cod de procedură penală, solicit casarea

acesteia, cu menținerea seninței, pe motiv că instanța de apel neîntemeiat a dispus achitarea

inculpatei și nu a combătut probele ce au fost puse de prima instanță la baza soluției de

condamnare și care, analizate în ansamblu, întrunesc latura obiectivă a infracțiunii prevăzute

de art.361 Cod penal, astfel că prin probe s-a demonstrat care este rolul și acțiunile lui

A.Cojuhari, cum a acționat aceasta și care acțiuni culpabile îi sunt incriminate.

Colegiul penal concluzionează că recursul declarat de procuror urmează a fi admis, iar cel

declarat de către avocat în numele părții vătămate urmează a fi respins ca inadmisibil, din

următoarele considerente.

Cu referire la recursul ordinar declarat de către avocatul V.Bobeica în numele părții

vătămate D.Mereacre.

Colegiul penal atestă că, potrivit art.422 Cod de procedură penală, termenul de

declarare a recursului ordinar împotriva hotărârilor instanței de apel este de 30 de zile de la

data pronunțării deciziei. La calcularea termenelor pe zile nu se ia în calcul ziua de la care

începe să curgă termenul, nici ziua în care acesta se împlinește.

Instanța de recurs constată că, cu excepția căii ordinare de atac - recursul ordinar,

5

legea procesual penală nu face careva mențiuni referitor la declararea recursului ordinar

desfășurat și nu stabilește alte termene pentru actele suplimentare, decât cele prevăzute la

art.422 Cod de procedură penală. Respectiv, un recurs ordinar fie el desfășurat sau unul

suplimentar, va fi considerat ca depus în termen doar dacă se încadrează în termenul de

30 de zile de la data pronunțării deciziei instanței de apel.

Potrivit art.230 alin.(2) Cod de procedură penală, în cazul în care pentru exercitarea

unui drept procesual este prevăzut un anumit termen, nerespectarea acestuia impune

pierderea dreptului procesual și nulitatea actului efectuat peste termen.

Momentul de la care începe să decurgă termenul de atac este riguros precizat de

lege, adică data pronunțării deciziei, iar depășirea acestui termen duce la decăderea

părților din dreptul de a folosi calea de atac.

Astfel, reieșind din procesul-verbal al ședinței de judecată din 05.10.2017, avocatul

V.Bobeica a fost prezent la pronunțarea dispozitivului deciziei, căruia i s-a adus la cunoștință

că pronunțarea integrală a deciziei motivate va avea loc la 02.11.2017, ora 14.00 (f.d.178,

v.2). În ședința din 02.11.2017, avocatul nu s-a prezentat, instanța de apel, respectând

prevederile art.338 alin.(4) Cod de procedură penală, a expediat pentru informare în adresa

avocatului copia deciziei motivate.

Reținând faptul că avocatul V.Bobeica a depus recurs ordinar abia la data de

03.01.2018, adică după expirarea termenului legal de 30 de zile, Colegiul penal conchide

că acesta nu poate fi considerat ca declarat în termen.

Afirmația recurentului, precum că termenul de declarare a recursului urmează a fi

considerată data de 15.12.2017, este neîntemeiat, art.422 Cod de procedură penală clar

stipulează că termenul de recurs ordinar este de 30 de zile de la data pronunțării deciziei,

mai mult că instanța a explicat participanților la proces modul și termenul de atac în

instanța ierarhic superioară.

Colegiul atestă că termenul de recurs este absolut și are caracter imperativ, în sensul

că depășirea lui atrage decăderea din dreptul de a exercita calea de atac, iar recursul declarat

după expirarea termenului se va respinge ca tardiv, deoarece legea procesual penală ce

reglementează procedura examinării recursului ordinar, nu prevede posibilitatea de repunere

în termen a recursului.

Cu referire la recursul ordinar declarat de către procuror.

Potrivit art.427 alin.(1) pct.6) Cod de procedură penală, hotărârile instanței de apel pot

fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel

în cazul când instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel sau

hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori motivarea soluției

contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta este expus neclar.

Reieșind din prevederile art.414 alin.(1), (2), (5) și (6) Cod de procedură penală,

instanța de apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza

probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală, și în baza

oricăror probe noi prezentate instanței de apel și poate da o nouă apreciere probelor din dosar,

fiind obligată să se pronunțe asupra tuturor motivelor invocate în apel.

Instanța de apel verifică declarațiile și probele materiale examinate de prima instanță

prin citirea lor în ședința de judecată, cu consemnarea în procesul-verbal și nu este în drept

să-și întemeieze concluziile pe probele cercetate de prima instanță dacă ele nu au fost

6

verificate în ședința de judecată a instanței de apel și nu au fost consemnate în procesul-

verbal.

În conformitate cu prevederile art.417 alin.(1) pct.8) Cod de procedură penală, decizia

instanței de apel trebuie să cuprindă temeiurile de fapt și de drept care au dus la respingerea

apelului, precum și motivele adoptării soluției date.

Consecvent, potrivit art.100 alin.(1) și (4) Cod de procedură penală, administrarea

probelor constă în folosirea mijloacelor de probă în procesul penal, care presupune strângerea

și verificarea probelor, în favoarea și în defavoarea învinuitului, inculpatului, de către

organul de urmărire penală, din oficiu sau la cererea altor participanți la proces, precum și

de către instanță, la cererea părților, prin procedeele probatorii prevăzute de prezentul cod.

Toate probele administrate în cauza penală vor fi verificate sub toate aspectele, complet și

obiectiv.

Potrivit art.101 alin.(1)-(4) Cod de procedură penală, fiecare probă urmează să fie

apreciată din punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității și veridicității ei, iar toate

probele în ansamblu - din punct de vedere al coroborării lor. Instanța de judecată este obligată

să pună la baza hotărârii sale numai acele probe la a căror cercetare au avut acces toate părțile

în egală măsură și să motiveze în hotărâre admisibilitatea sau inadmisibilitatea tuturor

probelor administrate.

În speță, Colegiul penal sesizează că aceste prevederi legale, deși sunt obligatorii, nu

au fost întocmai respectate de către instanța de apel la judecarea prezentei cauzei în ordine

de apel, deoarece analizând materialele cauzei și, în mod special procesul-verbal la ședinței

instanței de apel, instanța a oferit posibilitatea participanților la proces de a prezenta probe

în susținerea acuzării și apărării, unde acuzarea a indicat că probe suplimentare nu are, dar a

solicitat verificarea probelor cercetate de prima instanță (f.d.177 v.2).

Potrivit dispozitivului deciziei instanței de apel, instanța a admis apelul declarat de

partea apărării și a pronunțat o hotărâre, prin care a dispus achitarea inculpatei de sub

învinuirea înaintată, pe motiv că fapta nu întrunește elementele infracțiunii.

În fundamentarea soluției sale, după cum rezultă din partea descriptivă a deciziei,

instanța și-a bazat concluziile pe declarațiile părții vătămate D.Mereacre, a martorilor

N.Ionaș, I.Mereacre și actele cauzei - procesul-verbal din 05.05.2011, raportul de expertiză

nr.426 din 15.03.2013, de examinare a bonului de plată, cererea din numele lui D.Mereacre

extrasul din hotărârea Judecătoriei Ialoveni ridicate de la OSC Ialoveni din 05.05.2011, probe

care nu au fost cercetate și consemnate în procesul-verbal al ședinței instanței de apel.

Astfel, instanța de apel în hotărârea pronunțată a reținut probe, fără a le verifica în

ședință, sub aspectul cercetării nemijlocite, prin citirea lor în ședința de judecată și

consemnarea acestora în procesul-verbal, adică în conformitate cu prevederile art.414

alin.(1), (2) și (6) Cod de procedură penală.

Subsecvent, Colegiul reține că, potrivit dispozitivului deciziei, instanța a dispus

achitarea inculpatei pe motiv că acțiunile ei nu întrunesc elementele infracțiunii, deoarece

nu a fost probată prezența laturii obiective și subiective a infracțiunii incriminate, și anume

deținerea și folosirea documentelor oficiale false, care acordă drepturi și eliberează de

obligații referitor la un document de importanță deosebită. Dar totodată, în descriptivul

deciziei rezultă că a constatat că A.Cojocari nu a săvârșit infracțiunea incriminată.

Prin urmare, instanța a pronunțat concluzii care se exclud una pe alta, pe de o parte

constată nevinovăția inculpatei, pe motiv că acțiunile acesteia nu întrunesc elementele

infracțiunii incriminate, iar pe de altă parte constată că fapta nu a fost săvârșită de inculpată,

7

reținând concomitent două temeiuri de achitare în aceiași hotărâre judecătorească, cu toate

că includerea, la pronunțarea unei hotărâri de achitare, a unor formulări contradictorii care

pun la îndoială nevinovația celui achitat este inadmisibilă.

De asemenea, instanța de recurs reține și faptul că partea descriptivă a deciziei

contrazice dispozitivului, deoarece în partea descriptivă instanța a indicat că inculpata

urmează a fi achitată pe motiv că fapta acesteia nu întrunește elementele infracțiunii

prevăzute de art.361 alin.(2) lit.c), d) Cod penal, dar în partea dispozitivă a deciziei a achitat-

o în baza art.361 alin.(2) Cod penal, fără indicarea semnelor calificative.

Totodată, Colegiul penal ține să menționeze că instanța de apel a concluzionat că fapta

inculpatei nu întrunește elementele infracțiunii, pe motiv că lipsește latura obiectivă și

subiectivă a infracțiunii incriminate, sub aspectul vizat, urmează a se reține aspect din teoria

dreptului penal din care rezultă că latura obiectivă a infracțiunii specificate la art.361 Cod

penal constă în fapta prejudiciabilă care se caracterizează în acțiunea de confecționare,

deținere, vânzare, sau folosire a documentelor oficiale false, care acordă drepturi sau

eliberează de obligații. Din cele relatate, se deduce că acțiunea prejudiciabilă are mai multe

modalități normative alternative dintre care face parte și deținerea și folosirea documentelor

oficiale false (posedarea unor asemenea documente) care acordă drepturi sau eliberează de

obligații.

Prin urmare, instanța de apel, în speța dată, nu a analizat la modul cuvenit acțiunile și

intenția inculpatei A.Cojuhari, care însuși recunoaște și nu neagă faptul că cererile din

numele său și a lui D.Mereacre pentru desfacerea căsătoriei pe baza hotărârii judecătorești

au fost scrise de ea personal, inclusiv de ea a fost scrisă și chitanța pentru achitarea taxei de

stat, astfel, în baza cererii, la prezentarea hotărârii judecătorești din 20.06.2000, i s-a eliberat

actul de divorț (f.d.31, 43-45 v.1).

În context, Colegiul penal precizează că, prin decizia Curții Supreme de Justiție din

25.04.2017, a fost casată total decizia instanței de apel din 28.09.2016 și dispusă rejudecarea

cauzei penale în aceiași instanță de apel, pe motiv că instanța nu a îndeplinit cerințele statuate

în art.101, 414 Cod de procedură penală, indicând că la rejudecare instanța urmează să țină

cont de prevederile art.436 alin.(2) Cod de procedură penală.

Colegiul penal precizează că, potrivit art.436 alin.(2) Cod de procedură penală, pentru

instanța de rejudecare, indicațiile instanței de recurs sunt obligatorii în măsura în care situația

de fapt rămâne cea care a existat la soluționarea recursului.

Astfel, la rejudecarea cauzei instanța de apel nu a respectat prevederile art.436 alin.(2)

Cod de procedură penală, nu a ținut cont de indicațiile instanței de recurs și nu a acordat

deplină eficiență prevederilor art.414 și 417 Cod de procedură penală, ceea ce echivalează

cu erori judiciare, ce s-au soldat cu o hotărâre neîntemeiată și nemotivată.

În asemenea condiții, instanța de apel a admis erori de drept, care nu pot fi corectate

de instanța de recurs, ceia ce potrivit legii, impune admiterea recursului, casarea hotărârii

atacate și dispunerea rejudecării cauzei de către aceiași instanță, în alt complet de judecată.

Potrivit art.435 alin.(1) pct.2) lit.c) Cod de procedură penală, în cazul în care eroarea

judiciară nu poate fi corectată de către instanța de recurs, ea casează hotărârea atacată și

dispune rejudecarea cauzei de către instanța de apel.

La noua rejudecare a cauzei instanța de apel are obligația ca în conformitate cu art.414

Cod de procedură penală, să verifice legalitatea și temeinicia sentinței atacate, să examineze

pe deplin și să efectueze o apreciere și analiză completă în fapt și în drept a tuturor probelor

administrate în cauza dată din punct de vedere a pertinenței, concludenței și coroborării lor

8

reciproce, să se pronunțe asupra tuturor motivelor invocate în apel și recurs, să respecte

prevederile art.394, 414 Cod de procedură penală și, în dependență de datele obținute, să

pronunțe o hotărâre legală, întemeiată și motivată, care să corespundă prevederilor art.417

Cod de procedură penală.

procedură penală, Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție

D E C I D E:

Respinge, ca inadmisibil, recursul ordinar declarat de avocatul Bobeica Vasile în

numele părții vătămate Mereacre Dumitru, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de

Apel Chișinău din 05 octombrie 2017 în cauza penală în privința lui Cojuhari Angela.

Admite recursul ordinar declarat de procurorul în Procuratura de circumscripție

Chișinău, Tăut Dorina, casează total decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din

05 octombrie 2017 în privința lui Cojuhari Angela, și dispune rejudecarea cauzei în aceiași

instanță de apel, în alt complet de judecată.

Decizia nu se supune nici unei căi de atac.

Decizia motivată pronunțată integral la 20 februarie 2018.

Președinte Elena Covalenco

Judecători Luiza Gafton

Nina Vascan

Maria Ghervas

Dumitru Mardari

9