1ra-331/2017 — art.190 alin.2 lit.c Cod penal

1ra-331/2017 — art.190 alin.2 lit.c Cod penal (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul 1ra-331/17

C u r t e a S u p r e m ă d e J u s t i ț i e

D E C I Z I E

11 aprilie 2017 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit în următoarea componență:

președinte – Petru Ursache,

judecătorii – Constantin Alerguș, Vladimir Timofti, Ghenadie Nicolaev,

Nadejda Toma,

a judecat, fără citarea părților, recursurile ordinare declarate de partea

vătămată Guțu Liubovi, avocații Spînu Oleg, Kușnir Mariana în numele

inculpatului Țînea Radu și de inculpat, prin care se solicită casarea deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 19 octombrie 2016, în cauza penală

în privința lui

Țînea Radu XXX,

născut la xxx, originar din s.Xxx, r-nul Xxx,

domiciliat în r-nul Xxx, s. Xxx.

Datele referitoare la termenul de examinare a

cauzei:

(instanța de fond);

(instanța de apel);

(instanța de recurs ordinar).

Procedura prevăzută de art. 431 alin. (1) pct.11) Cod de procedură penală

legal executată.

C O N S T A T Ă :

recunoscut vinovat în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.190 alin.(1) Cod

penal, cu încetarea procesului penal în temeiul art. 109 Cod penal, în legătură

cu împăcarea părților.

Radu la 01 martie 2015, ora 15 00, aflându-se la domiciliul cet. Xxx Xxx, din

mun. Xxx str. Xxx, ap. xxx, sub pretextul folosirii temporare pe perioada de

timp 01.03.2015 - 09.03.2015, prin abuz de încredere, ilegal a dobândit de la

Xxx X. un lanț de aur cu greutatea de 21,42 gr. la prețul de 18207 lei, o cruce

din aur cu greutatea de 31,01 gr. la prețul de 26358,5 lei și un taser de

producție chinezească de culoare neagră cu încărcător electric la prețul de

1750 lei, cauzându-i părții vătămate un prejudiciu material în sumă totală de

1

46.315,5 lei.

acesteia și pronunțarea unei noi hotărâri, de condamnare a lui Țînea Radu în

baza art. 190 alin.(2) lit.c) Cod penal la 4 ani închisoare, cu privarea de dreptul

de a ocupa anumite funcții de administrare pe un termen de 3 ani.

În baza art. 85 Cod penal, prin cumul parțial al pedepselor aplicate, de

stabilit pedeapsa definitivă de 4 ani și 6 luni închisoare, cu executarea în

penitenciar de tip închis, cu privarea de a ocupa anumite funcții de

administrare pe un termen de 3 ani.

Apelantul a menționat că sentința contestată este un ilegală, deoarece s-

a dovedit cu certitudine vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii

imputate, însă instanța neîntemeiat a recalificat acțiunile lui Țînea R. din

prevederile art. 190 alin.(2) lit.c) Cod penal în cele ale alin.(1) art. 190.

Astfel, circumstanța agravantă – cu cauzarea de daune considerabile,

are un caracter estimativ, iar partea vătămată fiind audiată atât în cadrul

urmăririi penale, cât și examinării cauzei în instanța de fond de nenumărate

ori a declarat că prejudiciul cauzat în urma infracțiunii comise de inculpat este

considerabil.

Ulterior, fiind audiată suplimentar a menționat că dauna materială

cauzată ei în sumă de 46315,50 lei nu este considerabilă, deoarece a vândut un

apartament, că are venit bun lunar, fară a menționa care este acesta, facând

trimitere la secretul comercial, precum și că ei i-au fost restituite bunurile

materiale.

Prin urmare, pe parcursul examinării cauzei au fost prezentate

suficiente probe care dovedesc cauzarea părții vătămate a daunei în proporții

considerabile, acestea fiind: - plângerea din 30.04.2015, - declarațiile părții

vătămate depuse la faza de urmărire penală și în instanța de judecată, -

certificatul de cost al bunurilor însușite, care corespunde sumei indicate de

către partea vătămată și care este destul de impunătoate pentru orice cetățean

de rând. Astfel, valoarea prejudiciului urmează a fi apreciat la momentul

comiterii infracțiunii și nu după restituirea pagubei.

Mai mult ca atât, partea vătămată Xxx X. care deține profesia de avocat,

îi este bine cunoscută noțiunea de „considerabil”, astfel nu poate face

trimitere la neînțelegerea acestui termen.

Acțiunile inculpatului urmează a fi încadrate potrivit învinuirii

înaintate în baza art.190 alin.(2) lit.c) Cod penal, fiind determinată valoarea

2

prejudiciului cu calificativul „considerabil”, infracțiune, care conform art.16

alin.(3) Cod penal, face parte din categoria celor grave, iar prevederile art.109

alin.(1) Cod penal, în astfel de circumstanțe, nu permite împăcarea părților.

2016, a fost admis apelul procurorului, casată sentința în latura penală și

pronunțată o nouă hotărâre potrivit modului stabilit pentru prima instanță.

Țînea Radu a fost condamnat în baza art. 190 alin.(2) lit.c) Cod penal la 4

ani închisoare în penitenciar de tip închis, cu privarea de dreptul de a ocupa

funcții de administrare pe un termen de 3 ani.

Conform art.85 alin.(1) Cod penal, prin cumul de sentințe, la pedeapsa

aplicată i-a fost adăugată parțial partea neexecutată a pedepsei stabilite în

baza încheierii Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 12.06.2013, definitiv

fiindu-i stabilită pedeapsa de 4 ani 6 luni închisoare în penitenciar de tip

închis, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții de administrare pe un termen

de 3 ani.

comiterii infracțiunii de escrocherie, adică dobândirea ilicită a bunurilor altei

persoane prin înșelăciune și abuz de încredere, cu cauzarea de daune în

proporții considerabile, concluzionând că, instanța de fond nu a apreciat

obiectiv și multilateral probele prezentate, neîntemeiat reîncadrând acțiunile

lui Țînea R. din art. 190 alin.(2) lit.c) Cod penal în cele ale art. 190 alin.(1) CP.

Astfel, este neîntemeiată poziția instanței de fond, care a constatat în

acțiunile inculpatului infracțiunea prevăzută de art.190 alin.(1) Cod penal, or,

însăși partea vătămată Xxx X. de nenumărate ori a declarat că, prejudiciul

cauzat în urma infracțiunii comise de către Țînea Radu este considerabil.

Mai mult ca atât, valoarea prejudiciului urmează a fi apreciat la

momentul comiterii infracțiunii, dar nu după restituirea pagubei.

Totodată, instanța a conchis că inculpatul Țînea R. nu a recunoscut

comiterea infracțiunii de escrocherie, astfel sentința de încetare a procesului

penal pe motivul împăcării părților, contravine prevederilor art. 109 Cod

penal și art.285, 276 Cod de procedură penală.

În acest sens, s-a menționat că încetarea procesului penal în rezultatul

împăcării părții vătămate cu bănuitul, învinuitul sau după caz inculpatul este

reglementată atât de norma materială, cât și de cea procesual penală.

Potrivit doctrinei penale referitor la aplicarea art. 109 Cod penal în

3

cazurile împăcării părților, se prevede că: Nu poate influența faptul când la

judecarea cauzei o parte vătămată ori toate părțile vătămate au declarat că se

împacă cu inculpatul, deoarece infracțiunea săvârșită, de la bun început, nu se

încadra în prevederile art. 109 alin.(1) CP. Nu poate fi modificată nici calificarea

acțiunilor în baza altei norme penale pe motivul că o parte vătămată s-a împăcat

cu inculpatul în privința epizodului respectiv.

Art.109 alin.(1) Cod penal, prevede că împăcarea este actul de înlăturare

a răspunderii penale pentru o infracțiune ușoară sau mai puțin gravă, iar în

cazul minorilor, și pentru o infracțiune gravă, infracțiuni prevăzute la

capitolele II - VI din Partea specială, precum și în cazurile prevăzute de

procedura penală, dacă persoana nu are antecedente penale pentru infracțiuni

similare comise cu intenție sau dacă în privința sa nu a mai fost dispusă

încetarea procesului penal, ca rezultat al împăcării, pentru infracțiuni similare

comise cu intenție în ultimii cinci ani.

Prevederile art. 285 alin.(2) pct.1) Cod de procedură penală stipulează că,

încetarea urmăririi penale are loc în cazurile de nereabilitare a persoanei,

prevăzute la art. 275 pct. 4)-9) din prezentul cod, precum și dacă există cel

puțin una din cauzele prevăzute la art. 53 din Codul penal sau dacă se

constată că: 1) plângerea prealabilă a fost retrasă de către partea vătămată, a

fost încheiată o tranzacție în cadrul procesului de mediere sau părțile s-au

împăcat - în cazurile în care urmărirea penală poate fi pornită numai în baza

plângerii prealabile sau legea penală permite împăcarea.

Conform art.275 pct.6) Cod de procedură penală, urmărirea penală nu

poate fi pornită, iar dacă a fost pornită, nu poate fi efectuată, și va fi încetată

în cazurile în care lipsește plângerea victimei în cazurile în care urmărirea

penală începe, conform art.276, numai în baza plângerii acesteia sau

plângerea prealabilă a fost retrasă.

Norma art.276 alin.(1) Cod de procedură penală prevede că, urmărirea

penală se pornește numai în baza plângerii prealabile a victimei în cazul

infracțiunilor prevăzute în articolele: 152 alin.(l), 153, 155, 157, 161, 173, 177,

179 alin.(l) și (2), 193, 194, 197 alin.(l), 198 alin.(l), 200, 202, 203, 204 alin.(l),

2461, 274 din Codul penal, precum și al furtului avutului proprietarului

săvârșit de minor, de soț, rude, în paguba tutorelui, ori de persoana care

locuiește împreună cu victima sau este găzduită de aceasta. La împăcarea

părții vătămate cu bănuitul, învinuitul, inculpatul în cazurile menționate în

4

prezentul alineat, urmărirea penală încetează. Procedura în astfel de procese

este generală.

Astfel, pentru realizarea împăcării prin prisma art.276 alin.(5) Cod de

procedură penală, este necesar ca infracțiunea comisă să fie inclusă în

dispoziția aliniatului (1), iar urmărirea penală să fie pornită în baza plângerii

prealabile a victimei.

În speță, infracțiunea prevăzută de art.190 alin.(2) Cod penal nu se

cuprinde de dispoziția alin.(1) al art. 276 Cod de procedură penală, ca o

infracțiune, unde, urmărirea penală se pornește la plângerea prealabilă a

victimei și poate avea loc împăcarea părții vătămate cu inculpatul, și deci nu

cade sub prevederile art. 109 Cod penal.

vătămată Xxx X., avocatul Spînu O. în numele inculpatului, avocatul Kușnir

M. și inculpatul, care au solicitat:

- partea vătămată, invocând temeiul prevăzut la art. 427 alin.(1) pct.11)

CPP, solicită casarea acesteia cu menținerea sentinței de încetare.

Astfel, recurenta a indicat că inițial a declarat că prejudiciul cauzat

pentru ea a fost considerabil, însă ulterior conducându-se de drepturile sale

procesuale precum și de art. 126 alin.(2) Cod penal a indicat că prejudiciul nu

este considerabil, deoarece are un venit lunar bun, a vândut un apartament,

precum și bunurile i-au fost restituite, prin urmare solicită încetarea

procesului penal în privința lui Țînea R. pe motiv de împăcare.

Consideră că sentința instanței de fond este una legală și întemeiată.

Inculpatul are la întreținere un copil minor, este caracterizat pozitiv, bunurile

i le-a restituit, pretenții față de el nu are, ținând cont de relațiile lor și

conducându-se de drepturile sale procesuale prevăzute de art. 60 Cod de

procedură penală, solicită menținerea sentinței prin care Țînea R. a fost

recunoscut vinovat în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 190 alin.(1) Cod

penal, cu încetarea procesului pe motivul împăcării părților.

- avocatul Spînu O. în numele inculpatului, făcând referire la temeiul de

drept prevăzut de art.427 alin.(1) pct.11) CPP solicită, casarea deciziei

contestate cu menținerea sentinței.

În argumentarea recursului a făcut referire la alin.(2) art.126 Cod penal,

prin care legiuitorul a calificat caracterul considerabil sau esențial al daunei

cauzate, care se stabilește luându-se în considerare valoarea, cantitatea și

5

însemnătatea bunurilor pentru victimă, starea materială și venitul acesteia,

existența persoanelor întreținute, precum și alte circumstanțe.

În acest sens, a indicat că partea vătămată la faza urmăririi penale a

menționat suma de 46315 lei pe care a perceput-o ca fiind una considerabilă,

însă ulterior în instanța de fond și apel, fiind avertizată de prevederile art.

312-313 CP a declarat că suma prejudiciului pentru ea nu are un caracter

considerabil reieșind din faptul că este angajată în câmpul muncii în calitate

de avocat, nu are persoane la întreținere, bunurile respective nu îi aparțin, dar

sunt ale feciorului ei, starea materială a acesteia nu este precară, solicitând

recalificarea acțiunilor inculpatului în baza art. 190 alin.(1) Cod penal, cu

încetarea procesului în temeiul art. 109 CP.

Potrivit procesului-verbal de audiere a părții vătămate în instanța de

fond aceasta nu a negat faptul că între ea și inculpat au avut loc relații mult

mai mult decât client - avocat, astfel instanța urmează să țină cont de

circumstanțele cauzei și relațiile între partea vătămată și inculpat până la

comiterea infracțiunii, precum și de poziția părții vătămate pe parcursul

examinării cauzei.

La data de 24.03.2017, avocatul Kușnir M. și inculpatul au declarat

recurs ordinar, care invocând temeiul art. 427 alin.(1) pct.13) Cod de

procedură penală, solicită casarea deciziei instanței de apel cu menținerea

sentinței.

Astfel, au indicat că avocata făcând cunoștință cu materialele cauzei a

constatat că în procesul-verbal de audiere a inculpatului în cadrul ședinței

instanței de fond nu sunt reflectate declarațiile sale prin care el a declarat

instanței că s-a împăcat cu partea vătămată, restituind prejudiciul material

cauzat prin infracțiune, recunoscându-și vina în cele comise, căindu-se sincer,

astfel, solicitând instanței încetarea procesului penal pe motivul împăcării

părților, iar victima declarând că prejudiciul adus ei nu este unul considerabil.

Aceste declarații pot fi confirmate prin înregistrările audio ale ședinței

de judecată.

Prin urmare, atât instanța de fond, cât și cea de apel eronat au constatat

că Țînea R. nu și-a recunoscut vina în cele imputate.

Recunoașterea vinei este unul din cele mai importante drepturi la

apărare ale inculpatului prevăzute de legislația procesuală, cât și de drepturile

constituționale, care nu au fost apreciate de instanța de apel, acesta fiind unul

din motivele principale care afectează decizia instanței de apel.

6

Un alt temei pentru casarea deciziei contestate fiind și faptul că în

legislația penală a parvenit modificări la art. 64 și 126 Cod penal, iar instanța

urma să aplice modificările survenite în articolele nominalizate, precum și să

ia în considerație cerința părții vătămate Guțu L. care prin cererea sa depusă

în cadrul instanței de fond a declarat că paguba materială cauzată pentru ea

nu este una considerabilă, astfel instanța de apel a aplicat eronat legea

materială pronunțând o decizie neîntemeiată.

Totodată, consideră că incident speței date este și temeiul prevăzut la

art. 427 alin.(1) pct.13) CPP- când a intervenit o lege penală mai favorabilă

condamnatului.

Reieșind din învinuirea adusă lui Țînea R. și faptele constatate de

instanța de fond, infracțiunea de escrocherie a fost comisă de inculpat pe

parcursul anului 2015. Concomitent, potrivit modificărilor operate în

dispoziția normei art. 126 alin.(1) Cod penal, aceasta are alt cuprins.

Inculpatul a fost recunoscut vinovat în sustragerea bunurilor altor persoane

în valoare totală de 44 000 lei, prin urmare, valoarea bunurilor sustrase de

către inculpat nu constituie proporții considerabile.

În speță, este necesar de a reîncadra juridic fapta inculpatului din

prevederile at. 190 alin.(2) Cod penal în cele ale art. 190 alin.(1) Cod penal, cu

încetarea procesului penal, din motivul împăcării părților.

în numele inculpatului, care a considerat recursul unul întemeiat și care

urmează a fi admis integral.

7.1. În conformitate cu prevederile art.431 alin. (1) pct.11) Cod de

procedură penală, procurorul a depus referință privind opinia sa asupra

recursurilor ordinare declarate, menționând că partea vătămată Xxx X. și

avocatul Spînu O. în numele inculpatului au invocat precum că instanța de

apel greșit a calificat acțiunile inculpatului din prevederile alin.(1) la alin.(2) al

art. 190 Cod penal și ilegal a exclus aplicarea prevederilor art. 109 Cod penal.

Astfel, la aceste argumente, a menționat că, instanța de apel, rejudecând

cauza, just a constatat circumstanțele de drept și de fapt ale cauzei și, corect a

încadrat acțiunile făptuitorului. La fel, a conchis că competența de a considera

caracterul considerabil al daunei, îi aparține în exclusivitate instanței, în speță,

apreciind dauna în valoare de 46315 lei ca fiind una considerabilă, instanța,

fără a fi dependentă de opinia părții vătămate, în strictă conformitate cu

prevederile art. 126 Cod penal, corect a recalificat acțiunile inculpatului și

7

legal a exclus aplicarea prevederilor art. 109 Cod penal.

Cu referire la recursul comun al avocatului Kușnir M. și inculpat, a

reținut că la 19.10.2016 în prezența inculpatului și avocatului acestuia Spînu

O., a fost pronunțat dispozitivul deciziei instanței de apel, în aceiași zi fiind

comunicată și data pronunțării deciziei integrale – 16.11.2016. Conform

mandatului, la 20.03.2017 avocatul Kușnir M. a încheiat contract de asistență

juridică cu inculpatul, iar la 24.03.2017 au declarat recurs. Prin urmare,

termenul de 30 de zile de contestare cu recurs ordinar a deciziei instanței de

apel, stabilit prin prisma art. 422 Cod de procedură penală, nu a fost respectat,

fără a fi invocate careva argumente privind depunerea tardivă a recursului.

Reținând cele nominalizate, instanța urmează să decidă asupra

inadmisibilității recursurilor declarate de partea vătămată și avocatul Spînu

O., ca vădit neîntemeiate, iar cel depus de avocatul Kușnir M. și inculpat, ca

declarat peste termen.

invocate, Colegiul penal lărgit consideră că acestea urmează a fi respinse, ca

inadmisibile, din următoarele considerente.

Cu referire la recursurile ordinare declarate de partea vătămată Xxx X. și

avocatul Spînu O. în numele inculpatului

Conform prevederilor art. 435 alin. (1) pct. 1) Cod de procedură penală,

judecând recursul, instanța de recurs este în drept să-l respingă ca inadmisibil,

cu menținerea hotărârii atacate.

Instanța de recurs verifică dacă s-a aplicat legea la faptele reținute prin

hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

Drept temei pentru declararea recursurilor ordinare, atât partea

vătămată Xxx X., cât și avocatul Spînu O. în numele inculpatului au invocat

prevederile art. 427 alin. (1) pct. 11) Cod de procedură penală, din care rezultă

că hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile

de drept comise de instanțele de fond și de apel în cazul când a intervenit

împăcarea părților în cazul prevăzut de lege.

Analizând materialele cauzei Colegiul penal constată că, motivele

invocate de recurenți nu sunt aplicabile din punct de vedere al prezenței erorii

de drept, care ar fi temei de implicare a instanței de recurs în sensul casării

deciziei instanței de apel.

Conform prevederilor art. 414 Cod de procedură penală, instanța de

8

apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în

baza probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza

penală și în baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel, poate da o

nouă apreciere probelor din dosar și se pronunță asupra tuturor motivelor

invocate în apel.

Examinând cauza, Colegiul penal consideră că instanța de apel just a

stabilit starea de fapt și de drept, pronunțându-se asupra tuturor motivelor

invocate în apel, apreciind fiecare probă din punct de vedere al pertinenței,

concludenței, utilității și veridicității ei și toate probele în ansamblu - din

punct de vedere al coroborării lor, adoptând în așa mod o hotărâre legală și

întemeiată, ținând cont de prevederile art.101 Cod de procedură penală, dând

faptei comise de inculpat o încadrare juridică corespunzătoare în baza art. 190

alin.(2) lit. c) Cod penal.

După cum rezultă din conținutul recursurilor, autorii critică încadrarea

greșită a acțiunilor inculpatului în baza art. 190 alin.(2) lit.c) Cod penal,

deoarece greșit a fost stabilită cauzarea părții vătămate a unei daune în

proporții considerabile, acțiunile inculpatului Țînea R. corect urmând a fi

încadrate în baza art.190 alin.(1) Cod penal, cu încetarea procesului penal, pe

motivul împăcării părților.

În acest sens, Colegiul lărgit reiterează, că conform art. 126 alin. (2) Cod

penal, la calificarea infracțiunii de sustragere, săvârșite cu cauzarea de daune

în proporții considerabile, este necesar să se țină cont de faptul că caracterul

considerabil al daunei cauzate se stabilește luându-se în considerație valoarea,

cantitatea și însemnătatea bunurilor pentru victimă, starea materială și venitul

acesteia, existența persoanelor întreținute de ea, alte circumstanțe care

influențează esențial starea materială a victimei.

Potrivit doctrinei juridice, printre „alte circumstanțe care influențează

esențial asupra stării materiale a victimei” pot fi enumerate venitul global al

membrilor familiei; starea de sănătate a victimei și a membrilor familiei ei apți

de muncă; angajarea sau neangajarea victimei la o muncă permanentă sau

provizorie.

Prin urmare, circumstanța agravantă „cu cauzarea de daune considerabile”

a infracțiunii prevăzută de lit. c) alin. (2) art. 190 Cod penal are un caracter

estimativ. Ea nu este formalizată prin prevederi legale, așa cum este cazul

„proporții mari” sau al „proporțiilor deosebit de mari”, ori al „proporțiilor

mici”.

9

Astfel, reieșind din doctrina penală, dacă victima are o stare materială

„satisfăcătoare”, atunci nu va funcționa circumstanța agravantă „săvîrșirea

infracțiunii cu cauzarea de daune în proporții considerabile”. Dacă însă starea

materială a victimei este „nesatisfăcătoare”, atunci circumstanța agravantă

menționată devine funcțională.

Prin urmare, instanța de recurs notează că sarcina de a prezenta în

cadrul ședinței de judecată probe pertinente și admisibile, care ar confirma

prejudiciul considerabil cauzat părții vătămate îi revine părții acuzării, în

conformitate cu pct. (1) alin. (1) art. 53 Cod de procedură penală.

Reieșind din prevederile art. 93 alin. (2) pct. 1) Cod de procedură

penală, declarațiile părții vătămate sunt un mijloc de probă de aceiași valoare

ca și declarațiile bănuitului, învinuitului, inculpatului, a părților civile ori

civilmente responsabile, martorului.

Din materialele cauzei, Colegiul lărgit reține că partea vătămată inițial s-

a adresat cu o plângere Procurorului mun. Bălți la 17.04.2015 în care a solicitat

„atragerea la răspundere a lui Țînea Radu, care prin înșelăciune și abuz de încredere

a însușit de la ea bunurile sale, cauzându-i un prejudiciu material considerabil.”

După care, a depus o plângere cu același conținut și la IP Bălți la 30 aprilie

2015 (f.d.5, vol.I). Ulterior, partea vătămată, fiind interogată suplimentar în

cadrul urmăririi penale, relatând faptele ce au avut loc a menționat că

„prejudiciul cauzat de către inculpat este unul considerabil” (f.d.22-23, 102, vol.I).

Apoi, în cadrul ședinței de judecată a instanței de fond la 03 februarie

2016 (f.d.153, vol.I) la întrebarea procurorului, victima a răspuns că „suma de

38501 lei pentru ea este una semnificativă”. Însă, fiind audiată suplimentar în

instanța de fond la solicitarea avocatului inculpatului, la 20 mai 2016 (f.d.184-

185, vol.I) a declarat „că la momentul depunerii plângerii la organele de drept

prejudiciul material pentru ea era însemnat, dar la moment este neînsemnat. Nu

poate indica ce venituri și ce situație financiară deținea atunci, inclusiv și la moment.

Totodată, a menționat că prejudiciul i-a fost restituit și reparat”.

Așadar, analizând declarațiile părții vătămate Xxx X. la diferite etape ale

procesului penal, instanța de recurs deduce că, aceasta a susținut că

prejudiciul cauzat este considerabil, până la data de 20.05.2016 - dată când

victima a fost audiată suplimentar, unde a menționat că prejudiciul i-a fost

restituit de inculpat și nu este însemnat.

Totodată, instanța de recurs constată că în cadrul cercetării

judecătorești, acuzatorul de stat a prezentat suficiente probe care dovedesc

10

cauzarea părții vătămate a unei daune în proporții considerabile, și anume

plângerile din 17 aprilie 2015 și 30 aprilie 2015 (f.d.5,8, vol.I), declarațiile părții

vătămate depuse la faza de urmărire penală (f.d. 22-23, 26, 92, 102, vol.I) și

cele date în cadrul ședinței instanței de fond, certificatul eliberat de SRL

„Argintaur” privind costul bunurilor însușite, care corespunde sumei indicate

de către partea vătămată, fiind destul de impunătoare pentru orice cetățean al

R. Moldova.

Raportând cele menționate la cauza dată, Colegiul penal lărgit

consideră justă concluzia instanței de apel, care a încadrat acțiunile

inculpatului Țînea R. în baza art. 190 alin. (2) lit. c) Cod penal, fiind

determinată valoarea prejudiciului cu calificativul „considerabil”.

Referitor la argumentul recurenților, și anume că inițial partea vătămată

Xxx X. a menționat că prejudiciul creat pentru aceasta era considerabil, iar

ulterior, a indicat că prejudiciul nu este considerabil, deoarece are un venit

lunar bun, precum și că a vândut un apartament, mai mult ca atât bunurile i-

au fost restituite de către inculpat, Colegiul penal reține că, Xxx X. nu a

prezentat nici o dovadă, care ar confirma că la momentul când a transmis

inculpatului bunurile materiale care ulterior au fost însușite de el (crucea și

lanțul din aur), aceasta dispunea de o sursă stabilă de existență, mai mult ca

atât, ultima nu a prezentat nici un act confirmativ, menționând doar că

prejudiciul la acel moment pentru ea era însemnat, însă nu poate indica ce

venituri și ce situație financiară deținea. Totodată, instanța conchide că Țînea

R. într-adevăr a restituit bunurile materiale însușite de la partea vătămată,

fapt confirmat prin recipisa părții vătămate și ordonanța de eliberare a

corpurilor delicte (f.d. 100-101,vol.I), însă, este de menționat faptul că aceste

bunuri materiale au fost restituite abia la data de 03.06.2015, adică după ce

victima s-a adresat organelor de drept și s-a început urmărirea penală, or,

valoarea prejudiciului urmează a fi apreciat la momentul comiterii infracțiunii

și nu după restituirea pagubei.

La fel, nu schimbă situația nici faptul că partea vătămată nu are careva

pretenții morale sau materiale față de Țînea R., de vreme ce acțiunile

inculpatului corect au fost încadrate în baza art. 190 alin. (2) lit. c) Cod penal,

infracțiune, care conform art. 16 alin. (3) Cod penal, face parte din categoria

celor grave, iar prevederile art. 109 alin. (1) Cod penal, în astfel de

circumstanțe, nu permit împăcarea părților. Astfel, în acest sens, corect a fost

menționat de către instanța de apel doctrina penală, din care rezultă că, nu

poate influența faptul când la judecarea cauzei o parte vătămată ori toate

11

părțile vătămate au declarat că se împacă cu inculpatul, deoarece infracțiunea

săvârșită, de la bun început, nu se încadra în norma art. 109 alin.(1) CP,

precum nici nu poate fi modificată nici calificarea acțiunilor în baza altei

norme penale pe motivul că o parte vătămată s-a împăcat cu inculpatul în

privința epizodului respectiv.

De asemenea, Colegiul penal consideră că instanța de apel a efectuat o

temeinică individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, atât sub aspectul

categoriei cât și al cuantumului acesteia, fiind respectate criteriile generale

prevăzute în art. 75 Cod penal, corect ajungând la concluzia că corectarea și

reeducarea inculpatului poate avea loc doar cu aplicarea unei pedepse

privative de libertate, întrucît infracțiunea comisă face parte din categoria

celor grave.

Generalizînd cele menționate mai sus, Colegiul penal constată că

acțiunilor lui Țînea Radu i s-au dat o apreciere și încadrare juridică corectă, iar

măsura de pedeapsă acestuia a fost stabilită cu respectarea prevederilor art.

61, 75, 85 alin.(1) Cod penal, ținându-se seama de gradul prejudiciabil al faptei

comise, de persoana celui vinovat și de toate circumstanțele cauzei, care

agravează ori atenuează răspunderea, fiindu-i numită o pedeapsă echitabilă la

limita sancțiunii normei penale în baza căreia a fost declarat vinovat, astfel

temeiuri de a interveni în hotărârea judecătorească în această parte la fel nu s-

au stabilit.

Astfel, Colegiul conchide că la judecarea cauzei în ordine de apel,

instanța a respectat prevederile legale relevante, prescrise la art.414-419 Cod

de procedură penală și a pronunțat o hotărâre legală și întemeiată, iar temei

legal pentru admiterea recursurilor ordinare declarate de partea vătămată și

avocatul Spînu O. în numele inculpatului nu există și, potrivit legii, se impune

respingerea lor ca inadmisibile, cu menținerea hotărârii atacate.

Cu privire la recursul ordinar declarat de avocatul Kușnir M.

și inculpatul Țînea R.

Colegiul penal menționează că recursul declarat de avocatul Kușnir M.

în numele inculpatului Țînea R. și de inculpat, urmează a fi respins, din motiv

că acesta este depus peste termen.

Totodată, instanța de recurs atestă că potrivit art. 421 Cod de procedură

penală, coraportat la art. 401 Cod de procedură penală, persoanele menționate

în dispoziția acestei norme procesuale sunt în drept să declare recurs ordinar.

Termenul de declarare a recursului ordinar împotriva hotărârilor

instanței de apel, potrivit art. 422 Cod de procedură penală, este de 30 de zile

12

de la data pronunțării deciziei.

Conform materialelor cauzei, dispozitivul deciziei Colegiului penal al

Curții de Apel Bălți a fost pronunțat la 19 octombrie 2016, în prezența

participanților la proces: acuzatorului de stat, inculpatului Țînea R. și

avocatului acestuia Spînu O., aceștia fiind anunțați că pronunțarea integrală a

deciziei motivate va avea loc la 16 noiembrie 2016, ora 1200, fapt confirmat

prin procesul-verbal al ședinței de judecată (f.d.213-216, vol.I).

Tot din procesul-verbal al ședinței instanței de apel, rezultă că decizia

motivată a fost pronunțată la 16.11.2016, iar părților și anume procurorului și

avocatului Spînu O. participanți la judecarea cauzei, prin recipisa din aceiași

dată, le-a fost înmânată contra semnătură copia deciziei motivate (f.d.231,

vol.I), însă, la data pronunțării deciziei integrale, cunoscând despre acest fapt,

inculpatul Țînea R. a refuzat să fie escortat în ședința de judecată.

Totodată, instanța la 16 noiembrie 2016 a înmânat copia deciziei

motivate reprezentantului Penitenciarului nr.11 Bălți, unde se deținea

inculpatul, iar la 17.11.2016 a expediat copia acesteia pentru informare în

adresa tuturor participanților la proces, inclusiv inculpatului Țînea R.,

respectându-se prevederile art. 338 alin. (4) Cod de procedură penală (f.d.233-

234, vol.I).

Potrivit prevederilor art.231 alin. (3) Cod de procedură penală, la

calcularea termenelor pe ore sau pe zile nu se ia în calcul ora sau ziua de la

care începe să curgă termenul, nici ora sau ziua în care acesta se împlinește.

Reieșind din sensul articolului dat, termenul de declarare a recursului

(de 30 de zile) începe să curgă de la 17.11.2016 și expiră la 19.12.2016.

Conform datelor de înregistrare a secției grefă a Colegiului penal,

inculpatul și avocatul Kușnir M., acționând în baza contractului încheiat la

20.03.2017, nr.d/7 și mandatului din 21.03.2017, au depus recurs asupra

deciziei instanței de apel la 24 martie 2017, adică după expirarea termenului

legal de 30 de zile prevăzut de art.422 Cod de procedură penală (f.d.19-22,

vol.II).

Astfel, Colegiul penal ține să menționeze că în lege este cert stipulat

momentul începerii curgerii termenului de declarare a recursului.

În conformitate cu prevederile art. 230 alin.(2) Cod de procedură penală,

în cazul în care pentru exercitarea unui drept procesual este prevăzut un

anumit termen, nerespectarea acestuia impune pierderea dreptului procesual

și nulitatea actului efectuat peste termen.

13

Prezența circumstanțelor nominalizate permit instanței de recurs să

concluzioneze asupra respingerii recursului declarat de avocatul Kușnir M. în

numele inculpatului Țînea R. și inculpat, ca fiind declarat peste termen.

procedură penală, Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E:

Respinge, ca inadmisibile, recursurile ordinare declarate de partea

vătămată Guțu Liubovi, avocații Spînu Oleg, Kușnir Mariana în numele

inculpatului Țînea Radu și de inculpat, împotriva deciziei Colegiului penal al

Curții de Apel Bălți din 19 octombrie 2016, în cauza penală în privința lui

Țînea Radu Victor, cu menținerea hotărârii atacate.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 11 mai 2017.

Președinte Petru Ursache

Judecătorii Constantin Alerguș

Vladimir Timofti

Ghenadie Nicolaev

Nadejda Toma

14