1ra-309/2017 — art.264 alin. 1 CP
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- art.264 alin. 1 CP
- Temei legal
- art. 427 alin. 1 pc. 6,10 CPP
1ra-309/2017 — art.264 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2017)
Dosarul 1ra-309/17
C u r t e a S u p r e m ă d e J u s t i ț i e
D E C I Z I E
11 aprilie 2017 mun.Chișinău
Colegiul penal lărgit în următoarea componență:
Președinte – Petru Ursache,
Judecătorii –Constantin Alerguș, Vladimir Timofti, Nadejda Toma, Ghenadie Nicolaev,
a judecat, fără citarea părților, recursul ordinar declarat de avocatul Costru
Tatiana în numele inculpatului Becalo Mihail, prin care se solicită casarea sentinței
Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 24 decembrie 2015 și deciziei Colegiului
penal al Curții de Apel Chișinău din 10 martie 2016, în cauza penală în privința lui
Becalo Mihail XXXXXX,
născut la XXXXXXXX, originar din r-nul XXXXX, s.
XXXXXXXXX, domiciliat în mun. XXXXXX, str. XXXXXX,
nr. XX, ap. XX.
Datele referitoare la termenul de examinare a cauzei:
de la 20 martie 2014 - până la 24 decembrie 2015 (instanța
de fond);
de la 01 martie 2016 - până la 10 martie 2016
(instanța de apel);
de la 26 decembrie 2016 – până la 11 aprilie 2017
(instanța de recurs ordinar).
Procedura prevăzută de art. 431 alin. (1) pct.11) Cod de procedură penală legal
executată.
C O N S T A T Ă :
Prin sentința Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 24 decembrie 2015,
Becalo Mihail a fost condamnat în baza art. 264 alin.(1) Cod penal la 2 ani închisoare,
cu executarea în penitenciar de tip semiînchis, cu privarea de dreptul de a conduce
mijloace de transport pe un termen de 1 an.
În temeiul art. 90 alin. (1) Cod penal, executarea pedepsei stabilite a fost
suspendată condiționat pe un termen de probă de 2 ani.
S-a dispus admiterea în principiu a acțiunii civile înaintate de cet. Popescu T.
privind încasarea prejudiciului material, urmând ca asupra cuantumului
despăgubirilor să se pronunțe instanța în ordinea procedurii civile
Pentru a pronunța sentința instanța de fond a constatat că, Becalo Mihail, la
06 septembrie 2013, aproximativ la ora 0810, conducând automobilul de model
„XXXXXXXXX” cu n/î XXXXXXXXXX, deplasându-se pe str. Ceucari din direcția str.
Calea Orheiului spre str. Socoleni, mun. Chișinău, încălcând prevederile art.11, 45, 46
din Regulamentul Circulației Rutiere, a tamponat pietonul minor Popescu Marius,
1
care traversa carosabilul din dreapta spre stânga relativ deplasării automobilului, prin
fața unui microbuz.
În rezultatul accidentului minorului Popescu Marius, i-au fost cauzate potrivit
raportului de expertiză medico-legală nr. 2984/D din 16.12.2013 vătămări corporale
medii.
Împotriva sentinței a declarat apel avocatul Costru T. în numele inculpatului,
care a solicitat casarea acesteia și pronunțarea unei hotărâri, cu stabilirea unei pedepse
sub formă de amendă, fără privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport.
Consideră că instanța i-a stabilit inculpatului o pedeapsă prea aspră, fără a ține cont
de faptul că norma penală în baza căreia a fost condamnat prevede pedepse
alternative.
S-a mai menționat, că instanța la stabilirea categoriei de pedeapsă nu a ținut
cont de faptul că infracțiunea face parte din categoria celor mai puțin grave, inculpatul
pentru prima dată a fost atras la răspundere penală, a recunoscut vina, s-a căit de cele
comise, se caracterizează pozitiv.
Totodată, apelantul a menționat că Becalo M. de meserie este șofer având un
stagiu de muncă mai mare de 34 ani, consideră că aplicându-i pedeapsa
complimentară – privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport, acesta este
lipsit de unica sursă de existență.
Prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 10 martie 2016,
apelul declarat de avocat în numele inculpatului, a fost respins, ca nefondat.
În argumentarea soluției adoptate instanța de apel a menționat că
inculpatului i-a fost stabilită o pedeapsă în limitele legii, ținându-se cont de criteriile
generale de individualizare a acesteia prevăzute de art. 61, 75 Cod penal.
Totodată, Colegiul penal a menționat că, ținând cont de comportamentul
inculpatului care după săvârșirea accidentului timp de 3 ani nu a întreprins nici o
acțiune în vederea recuperării prejudiciului cauzat părții vătămate, solicitările
apelantului privind stabilirea unei pedepse mai blânde sunt neîntemeiate.
Împotriva hotărârilor judecătorești a declarat recurs ordinar avocatul Costru
T. în numele inculpatului, care invocând temeiurile de drept prevăzute la art.427
alin.(1) pct. 6), 10) Cod de procedură penală, solicită casarea acestora în partea ce ține
de aplicarea pedepsei complimentare – privarea de dreptul de a conduce mijloace de
transport pe un termen de 1 an.
În argumentarea soluției solicitate recurenta a invocat aceleași motive care
anterior au fost menționate în cererea de apel, suplimentar menționând, că la
14.04.2016 Becalo M. a încheiat o tranzacție de împăcare cu reprezentantul legal al
părții vătămate, ultima declarând că nu are careva pretenții materiale sau morale față
de inculpat.
2
Totodată, s-a menționat că instanțele nu au examinat toate probele prezentate
pentru adoptarea unei soluții de condamnare în baza art. 264 alin. (1) CP și fără a ține
cont de persoana inculpatului și condițiile de viață ale acestuia i-au stabilit o
pedeapsă mai aspră din numărul celor alternative.
În conformitate cu prevederile art. 431 alin. (1) pct. 11) Cod de procedură
penală, procurorul a depus referință privind opinia sa asupra recursului solicitând
respingerea acestuia ca fiind inadmisibil, deoarece recurentul critică hotărârea
contestată sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei, însă instanțele de
judecată corect au stabilit pedeapsa inculpatului, ținând cont de prevederile art.
61,75 Cod penal.
Verificând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate de recurent,
Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia că recursul
ordinar declarat urmează a fi respins din următoarele considerente.
Conform art. 424 Cod de procedură penală, instanța de recurs judecă
recursul numai cu privire la persoana la care se referă declarația de recurs în raport
cu calitatea pe care aceasta o are în proces și numai în limitele temeiurilor
prevăzute în art. 427 Cod de procedură penală, fiind în drept să judece și în baza
temeiurilor neinvocate, fără însă a agrava situația condamnatului.
Potrivit textului recursului, avocatul Costru T. invocă ca temei de casare a
hotărârii contestate pct. 6),10) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, care
stipulează că hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara
erorile comise de instanțele de fond și de apel când instanța de apel nu s-a
pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel sau hotărârea atacată nu
cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, ori motivarea soluției contrazice
dispozitivul sau acesta este expus neclar, sau instanța a admis o eroare gravă de
fapt care a afectat soluția instanței și când a fost aplicată o pedeapsă
individualizată contrar prevederilor legale.
Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate Colegiul lărgit
reține că temeiurile pentru recurs semnalate de recurent nu și-au găsit confirmarea
în speța dată.
Totodată, instanța de recurs atestă, că autorul recursului nu contestă
starea de fapt stabilită de instanțele de judecată și nici încadrarea juridică a
acțiunilor inculpatului, din care considerente nu se va pronunța referitor la
aceste aspecte, însă critică hotărârile contestate în partea pedepsei, nefiind de
acord cu categoria de pedeapsă stabilită.
La acest capitol Colegiul lărgit conchide că sunt neîntemeiate motivele
3
recurentei, precum că instanțele de fond incorect au individualizat pedeapsa și
neîntemeiat nu au aplicat în privința inculpatului o pedeapsă alternativă.
În acest context instanța ține să menționeze, că analizând textul
sentinței, care a fost menținută de instanța de apel, se constată că, la stabilirea
pedepsei instanța de fond, ținând cont de cerințele art. 75 alin. (2) Cod penal,
și-a argumentat riguros soluția adoptată, invocând motive concrete din care
considerent a ajuns la concluzia că o pedeapsa mai blândă din numărul celor
alternative prevăzute de sancțiunea normei penale în baza căreia l-a condamnat
pe Becalo M. nu-și va atinge scopul, iar soluția precum că „inculpatul este pasibil
de răspundere penală în limita sancțiunii art.264 alin. (1) Cod penal sub formă de
închisoare pe un termen de 2 ani cu suspendarea condiționată a executării acesteia pe
un termen de probă de 2 ani” este justă și legală, deoarece unul din scopurile
pedepsei penale este restabilirea echității sociale, or aplicarea unei pedepse sub
formă de amendă sau muncă neremunerată în folosul comunității pentru
infracțiunea comisă de inculpat, reieșind din circumstanțele cauzei, nu este
oportună și echitabilă.
Instanța de recurs reține că, deși infracțiunea săvârșită de inculpat se
clasifică potrivit alin. (3) art. 16 Cod penal, ca una mai puțin gravă, și sunt
prezente circumstanțele atenuante–recunoașterea vinei și căința sinceră, nu
poate fi neglijat faptul că inculpatul pe parcursul examinării cauzei atât în
instanța de fond cât și în cea de apel nu a recuperat măcar parțial prejudiciul
material și moral, fapt ce denotă atitudinea indiferentă a acestuia față de
consecințele care au survenit din cauza acțiunilor sale.
În viziunea instanței de recurs, pedeapsa închisorii, cu suspendarea
condiționată a executării acesteia, aplicată lui Becalo M. a fost stabilită
corespunzător gravității faptei, astfel, instanțele au ținut cont de consecințele
survenite, pericolul social al infracțiunii, atitudinea inculpatului față de cele
comise, precum și luând în considerație, circumstanțe atenuante stabilite.
Tot aici Colegiul reține, că prima instanță întemeiat a aplicat și pedeapsa
complementară, fiindcă în cauza dată nu au fost stabilite circumstanțe ce ar
justifica neaplicarea acesteia, iar motivul indicat de recurent precum că privarea
de dreptul de a conduce mijloace de transport l-ar lipsi pe inculpat de surse de
existență, nu poate fi reținut de către instanța de recurs, întrucât pedeapsa are
drept scop și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, atât din partea inculpatului,
cât și din partea altor persoane. Ca măsură coercitivă, pedeapsa stabilită
4
inculpatului, are pe lângă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, în ce
privește comportamentul făptuitorului.
Elocvent în aceste sens, este că pedeapsa și modalitatea de executare a
acesteia, a fost individualizată în așa fel, încât inculpatul să se convingă de
necesitatea respectării legii penale și evitarea în viitor a săvârșirii unor fapte
similare. Astfel, având în vedere, că inculpatul a săvârșit încălcarea regulilor de
circulație rutieră, în urma căreia a fost tamponat un minor, care regulamentar
traversa strada pe trecerea de pietoni, căruia i s-au cauzat vătămări medii a
integrității corporale, prin ce a pus în pericol viața acestuia, Colegiul conchide că
pedeapsa complementară – privarea de dreptul de a conduce mijloace de
transport, aplicată de către instanța de fond, este stabilită corespunzător
gravității faptei în raport cu pericolul social al acesteia și consecințelor survenite.
Referitor la argumentul invocat de apărare prin care se invocă că la
14.04.2016 Becalo M. a încheiat o tranzacție de împăcare cu reprezentantul legal al
părții vătămate, ultima declarând că nu are careva pretenții materiale sau morale
față de inculpat Colegiul reține, că potrivit art.427 alin. (1) CPP hotărârile instanței
de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de
instanțele de fond și de apel. În speță, decizia contestată a fost pronunțată la 10
martie 2016, iar inculpatul a recuperat prejudiciul reprezentantului legal al părții
vătămate la 14 aprilie 2016, adică peste 35 de zile după pronunțarea hotărârii. Prin
urmare, se atestă că la data pronunțării soluției de către instanța de apel o atare
tranzacție nu era încheiată, iar prejudiciul material și moral nu era recuperat, astfel că
corect Curtea de Apel a menționat că inculpatul nu a recuperat prejudiciul.
Din considerentele nominalizate, instanța de recurs apreciază hotărârile
contestate ca fiind corecte și legale, astfel că pedeapsa stabilită și individualizată
de către instanța de fond care a fost menținută de instanța de apel, răspunde atât
principiului proporționalității, cât și scopului pedepsei penale prevăzut în art. 61
alin. (2) Cod penal, restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului, precum
și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea condamnaților, cât și a
altor persoane, fiind în limita prevăzută la sancțiunea normei penale în baza căreia
Becalo M. a fost condamnat.
În consecință, Colegiul reține că, temeiurile invocate de recurent prevăzute
la art. 427 alin. (1) pct.6),10) Cod de procedură penală, nu și-au găsit confirmare la
judecarea prezentului recurs, iar argumentele avocatului Costru T. sunt
neîntemeiate, fapt ce impune incontestabil concluzia de respingere a acestuia ca
inadmisibil cu menținerea hotărîrii contestate.
5
În conformitate cu art. 434, 435 alin. (1) pct. 1) Cod de procedură penală,
Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție,
D E C I D E:
Respinge, ca inadmisibil, recursul ordinar declarat de avocatul Costru
Tatiana în numele inculpatului Becalo Mihail, împotriva deciziei Colegiul penal al
Curții de Apel Chișinău din 10 martie 2016, în cauza penală în privința lui Becalo
Mihail XXXXXX, cu menținerea hotărârii contestate.
Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 11 mai 2017.
Președinte Petru Ursache
Judecătorii Constantin Alerguș
Vladimir Timofti
Nadejda Toma
Ghenadie Nicolaev
6