1ra-82/2017 — art.166/1 alin.1 CP

1ra-82/2017 — art.166/1 alin.1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul nr. 1ra-82/2017

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIȚIE

D E C I Z I E

22 februarie 2017 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

președinte: Petru Ursache,

judecători: Nadejda Toma și Vladimir Timofti,

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de

către inculpat, prin care se solicită casarea deciziei Colegiului judiciar al Curții de

Apel Cahul din 15 iunie 2016, în cauza penală în privința lui

Marin Gheorghii xxx, născut la

xx.xx.xx, originar și domiciliat r-

nul xxx, sat. xxx.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 13.05.2015 – 12.01.2016;

Instanța de apel: 01.02.2016 – 15.06.2016;

Instanța de recurs: 14.09.2016 – 22.02.2017.

A C O N S T A T A T :

a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 166/1, alin. (1) Cod penal,

fiindu-i stabilită pedeapsa sub formă de amendă în mărime de 850 unități

convenționale echivalentul a 17000 lei, cu privarea de dreptul de a activa în

organele afacerilor interne pe un termen de 3 ani.

S-a dispus încasarea din contul lui Marin Gheorghii în beneficiul lui Hosman

Victor, prejudiciul material în sumă de 1839 lei și prejudiciul moral în sumă de

20000 lei, iar în total 21839 lei, în rest pretențiile au fost respinse ca

neîntemeiate.

Gheorghii activând în calitate de polițist al Serviciului Patrulare SSP a IP Cantemir,

desemnat în această funcție prin ordinul IGP nr. xx ef. din xxx, fiind o persoană

publică conform dispozițiilor art. 123, alin. (2) Cod penal, acționând contrar

prevederilor art. 3 al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și

a Libertăților Fundamentale adoptată la Roma la 04 noiembrie 1950 (în vigoare

pentru Republica Moldova din 12 septembrie 1997), art. 24, alin. (1), (2) din

Constituția Republicii Moldova, art. art. 10, alin. (1), (3); 11, alin. (9) Cod de

procedură penală, art. art. 4,18,26, alin. (1), lit. a); 28, alin. (1), lit. g); 35, alin. (1)

1

din Legea nr. 320 din 27 decembrie 2012 cu privire la activitatea Poliției și

statutul polițistului, art. art. 4, alin. (1); 5, alin. (1); 7 din Legea nr. 218 din 19

octombrie 2012 privind modul de aplicare a forței fizice, a mijloacelor speciale și a

armelor de foc, Regulilor de aplicare a forței fizice, mijloacelor speciale și a

armelor de foc, Regulilor de aplicare a mijloacelor speciale de către lucrătorii

organelor de interne și militarii trupelor de carabinieri ale Ministerului Afacerilor

Interne, aprobate prin Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova nr. 1275-XII

din 15 februarie 1993, care-l obligau să-și desfășoare activitatea exclusiv în baza

și întru executarea legii, în interesul persoanei, al comunității și în sprijinul

instituțiilor statului, pentru apărarea drepturilor omului, în Convenția Europeană

pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, în

conformitate cu principiile egalității, respectării drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului, imparțialității și nediscriminării, să nu aplice, să nu

încurajeze și nu tolereze tortura, tratamentul inuman sau degradant, să nu

maltrateze pe nimeni fizic sau psihic, să nu aplice acțiuni sau metode care creează

pericol pentru viața sau sănătatea omului, să aplice forța fizică și mijloacele

speciale doar în strictă conformitate cu legea și în cazul în care metodele

nonviolente nu asigură îndeplinirea atribuțiilor Poliției, să apere viața,

integritatea corporală, sănătatea și libertatea persoanei, să aibă un comportament

demn și respectuos pentru persoane, să nu abuzeze de calitatea oficială și să nu

compromită prin activitatea sa publică prestigiul funcției sau al autorității din

care face parte, deplasându-se la data de 18 iulie 2014, aproximativ pe la orele

21:00 minute, la domiciliul locuitorului s. xxx, r-nul xxx, Hosman Victor pentru

examinarea unui caz sesizat de scandal în familie, aflându-se în ograda lui Hosman

Victor, după imobilizarea la pământ și aplicarea cătușelor față de persoana dată, în

scopul cauzării de dureri fizice și înjosirii demnității persoanei, i-a aplicat lui

Hosman Victor o lovitură cu palma peste urechea stângă, cauzându-i conform

Raportului de expertiză medico-legală nr. 148 D din 13 noiembrie 2014, leziuni

sub formă de: „traumă craneo-cerebrală închisă manifestată prin comoție

cerebrală, ruptura timpanului urechii stângi", care se califică ca vătămări

corporale ușoare, precum și „excoriații pe ambele antebrațe 1/3 medii și

inferioare, echimoze pe brațul și genunchiul stâng", care se califică ca vătămări

corporale neînsemnate, după ce a escortat persoana la sediul primăriei din

localitate fără acordarea ajutorului medical, în urma cărui fapt victima a suportat

dureri fizice intense și suferințe psihice cu traume psihologice în rezultatul

acțiunilor violente.

rejudecarea cauzei cu pronunțarea unei noi hotărâri potrivit modului stabilit

pentru prima instanță prin care inculpatul să fie achitat din motiv că nu s-a

constatat existența faptei infracțiunii, iar acțiunea civilă să fie respinsă ca

neîntemeiată.

În motivarea cererii de apel a invocat că:

- sentința este neîntemeiată, deoarece în instanța de fond nu a fost prezentată

nicio probă ce ar confirma vinovăția sa.

A menționat, că niciunul dintre martorii oculari și anume Tomiță Anton și

2

Hosman Larisa nu au confirmat faptul maltratării părții vătămate. Din contra,

martorii au confirmat că anume partea vătămată a aplicat forța fizică în privința

lui, manifestând agresiune fizică și psihică față de toți din jur și ultragierea sa ca

colaborator de poliție.

La fața locului, partea vătămată nu s-a plâns că a fost lovit, dar după o

perioadă de o zi au apărut dureri fizice.

Menționează că, reieșind din prezența unui comportament antisocial al părții

vătămate, acțiunile lui pot fi calificate chiar și în cazul constatării provocării unor

leziuni, ca cele legate de imobilizare și apărare. Consideră că pedepsirea aplicării

forței fizice din partea colaboratorilor de poliție față de agresori, prejudiciază

imaginea poliției în societate.

Consideră că, în temeiul art. 8 Cod de procedură penală, persoana acuzată de

săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa

nu-i va fi dovedită, iar toate dubiile în probarea învinuirii care nu pot fi înlăturate,

se interpretează în favoarea bănuitului, învinuitului, inculpatului. Prin probele

administrate în cadrul cercetării judecătorești cel puțin au fost puse la îndoială

atât depozițiile părților vătămate cât și corectitudinea acuzării înaintate.

fost respins ca nefondat apelul declarat de către inculpat, cu menținerea hotărârii

atacate fără modificări.

de internare a SR Cahul s-a adresat Hosman V. a.n.xxx, locuitor al s. xxx, r-nul xxx,

privind acordarea ajutorului medical, fiind diagnosticat: traumă cranio-cerebrală

(f.d.21). Rapoartele medicale, întocmite aproape imediat, dar și la un interval mai

lung de la incidentul reclamat de Hosman V., puse la baza concluziilor medicului

legist în coroborare cu declarațiile părții vătămate și martorilor, dovedesc că

acesta a fost supus unor lovituri care i-au produs durere fizică și ruperea

timpanului. Această situație, în opinia instanței, îndeplinește condițiile pentru a fi

calificată o ipoteză a tratamentelor inumane interzise de art. 3 din CoEDO.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a cercetat și verificat

următoarele probe:

- declarațiile părții vătămate Hosman Victor, depuse în prima instanță

(f.d.212-216, vol. I);

- declarațiile martorilor Tomița Anton, Popov Galina, depuse în instanța de

apel (f.d.54, 55, vol. II);

- declarațiile martorului Popov Galina depuse în prima instanță (f.d.220-221,

vol. I);

- declarațiile martorului Hosman Larisa depuse în instanța de apel și cele

depuse în prima instanță (f.d.217-219, vol. I; f.d.56-57, vol. II);

- declarațiile inculpatului Marin Gheorghii depuse în prima instanță (f.d.227-

232, vol. I);

- raportul de expertiză medico-legală nr. 148 „D" din 13 noiembrie 2014

(f.d.71-72).

Instanța de apel a remarcat, că reținerea lui Hosman V. ar putea fi justificată

prin necesitatea de a-l aduce în fața unui factor de decizie, pe baza unei bănuieli

3

rezonabile că el a săvârșit acte de violență în familie și a opus rezistență cerințelor

legale ale poliției. Însă în cazul în care partea vătămată deja se afla în custodie sub

controlul poliției, apar bănuieli rezonabile în ce privește leziunile apărute în

timpul reținerii.

Instanța a remarcat, că atunci când Hosman V. a fost adus la secția de poliție

s. Cociulia, dânsul nu a fost supus unei examinări medicale, în ciuda faptului că

ofițerii de poliție care l-au reținut au recunoscut că au aplicat legal forța fizică.

Această examinare, în opinia instanței de apel, nu numai că ar fi înlăturat orice

îndoială referitor la natura și gravitatea leziunilor provocate lui Hosman V. în

timpul reținerii sale, dar ar fi clarificat necesitatea acordării asistenței medicală în

timpul detenției. Deși sarcina probării urmează să cadă pe seama autorităților în

sensul de a oferi o explicație convingătoare și satisfăcătoare despre legalitatea

acțiunilor întreprinse de către poliție, însă în acest sens s-a remarcat că până la

incident Hosman V. nu avea leziuni corporale, cel puțin astfel de informații nu au

fost prezentate de către procuror, instanței nefiindu-i prezentate date credibile că,

Hosman V. ar fi primit leziuni corporale în alte circumstanțe decât cele descrise în

actul de învinuire.

Instanța de apel a menționat, că din conținutul ordonanței de refuz în

începerea urmăririi penale se constată faptul că, în privința lui Hosman V. a fost

refuzat în pornirea urmării penale pe faptul violenței în familie pe motivul că, nu

există elementele componenței de infracțiune prevăzute la art. 201/1 Cod penal.

(f.d.51).

Potrivit ordinului MAI nr. xxx ef. din xxx, sergentul inferior de poliție Marin G.

a fost transferat în funcția de polițist al serviciului patrulare a Secției Securitate

Publică a IP Cantemir (f.d.59).

Potrivit fișei postului scopul general al funcției deținute de Marin G.,

constituie activitatea echipelor speciale de poliție (echipe de patrulare), care

mențin ordinea publică și combat infracțiunile și alte contravenții în străzi, piețe,

parcuri, pe magistrale de transport, gări și alte locuri publice, inclusiv la

desfășurarea diferitor activități în masă și asigurarea măsurilor de apărare civilă,

iar sarcinile de bază sunt executarea Decretelor Președintelui țării, Hotărârilor

Guvernului, indicațiilor și ordinelor MAI, asigurarea securității personale a

cetățenilor, a securității publice și menținerea ordinii publice, prevenirea,

relevarea și curmarea infracțiunilor, contravențiilor, participarea la descoperirea

infracțiunilor, apărarea proprietății de atentate nelegitime, etc. (f.d.60-61).

În opinia instanței de apel, ținând cont de natura dreptului protejat de art. 3

din CoEDO, este suficient de demonstrat că inculpatul fiind lucrător al poliției a

acționat abuziv asupra integrității fizice a lui Hosman V., acțiuni întreprinse de

inculpat în cadrul cercetării unui caz de violență în familie.

În acest sens, instanța de apel a apreciat că inculpatul nu și-a îndeplinit

obligația pozitivă prevăzută de cumulul normelor Legii cu privire la activitatea

Poliției și statutul polițistului - de a proteja integritatea fizică a părții vătămate, or

ultimul, din contră, a fost imobilizat prin îmbrăcarea cătușilor și ulterior lovit cu

palma în regiunea urechii prin ce i-a fost cauzată intenționat durere și ulterior

prin neasigurarea asistenței medicale potrivite, suferințe fizice.

4

În opinia instanței de apel, declarațiilor părții vătămate coroborează cu cele

ale martorilor Popov G. și Hosman L. cu concluziile experților medico-legali

efectuate în faza urmăririi penale.

Analizând declarațiile inculpatului făcute în instanța de fond și afirmațiile

făcute în instanța de apel, instanța a evidențiat că inculpatul face referiri la un

comportament nedemn și provocator din partea lui Hosman V. În acest sens

instanța de apel a menționat că comportamentul victimei nu poate fi considerat

nicidecum drept o justificare pentru recurgerea la un comportament interzis

(Hotărârea Labita v. Italia din 06.04.2000).

Față de materialul probator administrat în cauză, instanța a reținut că

declarațiile inculpatului depuse la urmărirea penală și în instanța de fond nu se

coroborează cu niciun alt mijloc de probă administrat în cauză, motiv pentru care

instanța le-a apreciat ca nefiind veridice.

Instanța de apel a apreciat drept neîntemeiată solicitarea inculpatului de

emitere a unei hotărâri de achitare în privința sa, deoarece criticile precum că, în

ședințele de judecată nu au fost prezentate careva probe ce ar confirma vinovăția

sa, precum și provocarea de către acesta a leziunilor corporale părții vătămate,

sunt contrazise prin probele administrate la dosar.

În opinia instanței de apel, prima instanță a constatat în mod întemeiat că,

leziunile corporale provocate părții vătămate, nu puteau fi provocate prin cădere

din poziție verticală și lovirii de suprafețe dure, iar argumentele apelantului în

acest sens sunt lipsite de suport probator. Coroborând aceste fapte cu declarațiile

părții vătămate care a indicat că anume inculpatul i-a aplicat o lovitură cu palma

peste urechea stângă, cu concluziile medicului legist care indică că, trauma cranio-

cerebrală, manifestată prin comoție cerebrală, ruptură a timpanului urechii stângi

nu se exclude că, putea fi produsă prin lovire directă cu palma în regiunea urechii

stângi, cu concluzia medicului legist, care indică că, leziunile corporale pe brațe și

antebrațe puteau fi produse la imobilizarea și sucirea mâinilor la spate și

aplicarea cătușelor, instanța de apel a conchis că inculpatul activând în calitate de

polițist al serviciului de patrulare a SSP a IP Cantemir, după imobilizarea la

pământ și aplicarea cătușelor față de partea vătămată, în scopul cauzării de dureri

fizice și înjosirii demnității persoanei, i-a aplicat lui Hosman V. o lovitură cu palma

peste urechea stângă, cauzându-i vătămări corporale ușoare și vătămări

neînsemnate.

Instanța de apel a considerat drept neîntemeiat argumentul apelantului,

precum că, niciunul din martori nu confirmă faptul maltratării lui Hosman V.,

deoarece instanța nu a stabilit careva temeiuri de a considera mincinoase

declarațiile părții vătămate sau a martorilor, care au relatat evenimentele așa cum

s-au desfășurat, iar potrivit raportului de expertiză se constată că, leziunile

corporale cauzate lui Hosman V., puteau fi provocate în circumstanțele relatate,

iar de către inculpat careva probe de infirmare a acestor circumstanțe nu au fost

prezentate.

Instanța de apel a considerat irelevant argumentul din apel precum că,

martorii confirmă aplicarea violenței de către partea vătămată față de inculpat,

deoarece potrivit ordonanței de aplicare a sancțiunii contravenționale din 06

5

august 2014 în privința lui Hosman V., pentru nesubordonarea cu rea-voință la

cererea legitimă a lucrătorului organelor de ocrotire a normelor de drept și

pentru opunerea de rezistență lucrătorului de poliție, ultimul a fost sancționat

contravențional (f.d.136-137), ordonanță care nu a fost contestată de careva din

părți.

Instanța de apel a apreciat ca fiind neîntemeiat argumentul inculpatului

precum că, partea vătămată la fața locului nu a invocat careva dureri fizice,

deoarece acest argument se combate prin declarațiile părții vătămate și a

martorului Hosman L., care au relatat că, după ce a fost încătușat el s-a plâns de

dureri ale capului și urechii, iar careva temeiuri de a pune la îndoială declarațiile

acestora instanța nu a stabilit.

Nejustificate, în opinia instanței de apel, sunt și criticile inculpatului precum

că, acțiunea civilă înaintată de partea vătămată este neîntemeiată și aceasta

urmează a fi respinsă, deoarece acțiunea civilă urmează a fi examinată potrivit

normelor de procedură civilă, asupra căreia instanța de fond s-a expus în modul

prevăzut de lege.

Astfel, instanța de apel a ajuns la concluzia, că prima instanță în baza

probelor administrate legal de către organul de urmărire penală și verificate în

ședințele de judecată a instanței de fond, cu respectarea prevederilor art. 100,

alin. (4) Cod de procedură penală, le-a dat o apreciere justă potrivit art. 101 Cod

de procedură penală, din punct de vedere al pertinenței, utilității, concludenții,

veridicității și coroborării reciproce, stabilind corect starea de fapt ce corespunde

probelor din dosar, acțiunile inculpatului corect fiind calificate în baza indicilor

calificativi ai infracțiunii prevăzute de art. 166/1 alin. (1) Cod penal - cauzarea

intenționată a unei dureri sau suferințe fizice ori psihice, care reprezintă

tratament inuman ori degradant, de către o persoană publică.

Cu referire la pedeapsa aplicată inculpatului, instanța de apel a conchis că

aceasta a fost corect individualizată de către prima instanță, cu respectarea

prevederilor legale în acest sens.

intermediul oficiului poștal, inculpatul a declarat recurs ordinar solicitând casarea

deciziei instanței de apel cu adoptarea unei noi hotărâri privind achitarea sa.

În motivarea recursului, invocând temei de drept pct. 6) alin. (1) art. 427 Cod

de procedură penală, a indicat următoarele argumente:

- instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel;

Menționează, că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra faptului: că niciun

martor din cei oculari nu a declarat că a văzut cum inculpatul i-a aplicat părții

vătămate lovituri la ureche; că partea vătămată a aplicat forța fizică față de

inculpat; că inculpatul a fost nevoit să acționeze prompt în circumstanțele create

și anume la reținerea părții vătămate pentru a-i curma acțiunile ilegale ale

acestuia; instanțele de judecată nu au stabilit când i-au fost cauzate leziuni părții

vătămate până la sosirea colaboratorilor de poliție sau după ce aceștia l-au

reținut; instanța nu s-a pronunțat asupra faptului că condamnarea colaboratorilor

de poliție care folosesc forța fizică în momentul reținerii infractorilor, poate

prejudicia imaginea poliției.

6

A indicat că însăși partea vătămată a declarat că a folosit forța fizică față de

inculpat.

Inculpatul nu s-a plâns în momentul reținerii că are careva dureri pentru a-i

fi solicitată asistența medicală.

Menționează că, potrivit raportului de expertiză efectuat nu se exclude faptul

că leziunile depistate la partea vătămată puteau fi cauzate și în momentul

reținerii.

Consideră că urmau a fi apreciate critic declarațiile părții vătămate și a lui

Hosman L., deoarece ei locuiesc împreună.

A mai menționat că, de fapt partea vătămată a fost sancționată

contravențional pentru ultragierea colaboratorilor de poliție inclusiv a

inculpatului.

declararea inadmisibilității recursului ordinar declarat de către inculpat,

deoarece temeiurile invocate privind aprecierea sau reaprecierea probelor nu

constituie erori de drept prevăzute de art. 427 Cod de procedură penală.

materialele cauzei, Colegiul penal concluzionează inadmisibilitatea acestuia din

următoarele considerente.

Potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile instanței de

apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele

de fond și de apel doar în cazurile stipulate în textul normei vizate.

În conformitate cu art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța

de recurs examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva

hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, este în drept să decidă asupra

inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că este vădit neîntemeiat.

Potrivit practicii judiciare constante erorile de drept pot fi erori de drept

formal sau procesual și erori de drept material sau substanțial. Instanța de recurs

verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute prin hotărârea atacată și

dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea dispozițiilor de drept formal și

material.

Analizând decizia instanței de apel prin prisma erorilor de drept prevăzute

de art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală și anume: instanța de apel nu

s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel sau hotărârea atacată nu

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori motivarea soluției contrazice

dispozitivul hotărârii sau acesta este expus neclar, sau instanța a admis o eroare

gravă de fapt, care a afectat soluția instanței, Colegiul penal constată, că astfel de

erori de drept nu și-au găsit confirmarea la examinarea recursului declarat, dat

fiind faptul, că instanța de apel la examinarea cauzei a respectat prevederile art.

414 alin. (1), (5), 417 alin.(8) Cod de procedură penală, și în hotărârea adoptată

s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apelurile declarate, aceasta

cuprinzând motivele pe care se întemeiază soluția pronunțată.

Astfel, potrivit prevederilor art. 414 alin.(1) Cod de procedură penală

instanța de apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii

7

atacate în baza probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din

cauza penală și în baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel.

Prevederile art. 414 alin. (5) Cod de procedură penală stabilesc, că instanța

de apel se pronunță asupra tuturor motivelor invocate în apel.

Potrivit prevederilor art. 417 alin.(8) Cod de procedură penală decizia

instanței de apel trebuie să conțină temeiurile de fapt și de drept care au dus,

după caz, la respingerea sau admiterea apelului, precum și motivele adoptării

soluției date.

Colegiul constată, că sunt neîntemeiate argumentele recursului potrivit

cărora instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în

apel, deoarece potrivit procesului verbal al ședinței de judecată, atât la solicitarea

părții apărării cât și la solicitarea părții acuzării, instanța de apel în conformitate

cu prevederile art.414 alin.(2) Cod de procedură penală, a verificat declarațiile și

probele materiale examinate de prima instanță prin citirea lor în ședința de

judecată, cu consemnarea în procesul-verbal.

În acest sens Colegiul atestă, că la soluționarea cauzei instanța a ținut cont de

prevederile art. 99-101, 414 Cod de procedură penală, a cercetat probele sub

toate aspectele, verificându-le și apreciindu-le prin prisma pertinenței,

concludenții, utilității și veridicității lor, iar în ansamblu din punct de vedere al

coroborării lor, astfel întemeiat a ajuns la concluzia privind recunoașterea

vinovăției inculpatului Marin G. de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 166/1

alin. (1) Cod penal, iar recurentul, de fapt, își exprimă dezacordul cu aprecierea

probelor înfăptuită de către instanța de apel, însă motivele de reapreciere a

probelor, nu se conțin în temeiurile prevăzute la alin. (1) art. 427 Cod de

procedură penală, și astfel nu pot fi considerate ca motiv sub aspectul casării ca

fiind ilegală hotărârea contestată.

Reaprecierea probelor, în modul propus de către autorul recursului, nu se

încadrează în prevederile art. 427 Cod de procedură penală, iar o altă opinie

asupra probelor, care au fost puse la baza hotărârii instanței de fond, apoi

verificate de instanța de apel, prin continuarea judecării cauzei în fond, nu poate

servi temei pentru reexaminarea cauzei.

Colegiul penal consideră, că toate probele prezentate au primit o apreciere

justă, iar concluziile făcute de instanța de apel rezultă din materialul factologic

acumulat la prezenta cauză.

Astfel, Colegiul penal consideră, că este întemeiată concluzia instanței de apel

precum că învinuirea înaintată inculpatului este confirmată prin probe pertinente

și concludente, care în ansamblu dovedesc vinovăția inculpatului în comiterea

infracțiunii menționate.

Din considerentele menționate, Colegiul penal conchide, că opinia

recurentului expusă în recurs precum că: instanța de apel nu s-a pronunțat asupra

tuturor motivelor invocate în apel sau hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe

care se întemeiază soluția ori motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii

sau acesta este expus neclar, nu și-a găsit confirmare la examinarea recursului

ordinar.

8

Totodată, Colegiul penal conchide că în speță nu a fost admisă o eroare gravă

de fapt, deoarece pentru a constitui caz de casare, eroarea de fapt trebuie să fie

gravă, adică, pe de o parte, să fi influențat asupra soluției cauzei, iar pe de altă

parte să fie vădită, neîndoielnică. Eroarea gravă de fapt nu privește dreptul de

apreciere a probelor, ci discrepanța între cele reținute de instanță și conținutul

real al probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente ce au avut drept consecință

pronunțarea altei soluții decât cea pe care materialul probator o susține.

Însă, în cadrul examinării prezentei cauze, o atare eroare nu a fost constatată

de către instanța de recurs.

Totodată, Colegiul penal atestă, că recurentul solicită achitarea sa, astfel,

ținând cont de prevederile art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală care

prevede, că instanța de recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor

prevăzute în art. 427, fiind în drept să judece și în baza temeiurilor neinvocate,

fără a agrava situația condamnaților, Colegiul penal va supune verificării decizia

instanței de apel prin prisma erorii de drept prevăzută de art. 427 alin. (1) pct. 8)

Cod de procedură penală, care stabilește, că hotărârile instanței de apel pot fi

supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și

de apel în cazul, când nu au fost întrunite elementele infracțiunii.

La acest capitol Colegiul penal constată că sunt neîntemeiate și argumentele

recurentului privind nevinovăția sa în comiterea infracțiunii imputate, deoarece

criticile recursului sunt axate pe faptul, că probele administrate de prima instanță

și verificate de instanța de apel au fost apreciate greșit, însă un astfel de temei nu

și-a găsit confirmare la examinarea recursului, nefiind stabilită presupusa eroare

de drept invocată de recurent.

Potrivit art. 113 alin. (1) Cod penal, se consideră calificare a infracțiunii

determinarea și constatarea juridică a corespunderii exacte între semnele faptei

prejudiciabile săvârșite și semnele componenței infracțiunii prevăzute de norma

penală.

Colegiul penal reține, că instanțele de fond și de apel, judecând cauza și

verificând probele administrate legal de către organul de urmărire penală și

cercetate în ședința de judecată, cu respectarea prevederilor art. 100 alin. (4) Cod

de procedură penală, le-au dat o apreciere justă, potrivit art. 101 Cod de

procedură penală, stabilind cu certitudine toate aspectele de fapt și de drept,

astfel ajungând la concluzia corectă cu privire la vinovăția inculpatului în

comiterea infracțiunilor imputate, fiindu-i stabilită o pedeapsă echitabilă, ținându-

se cont de prevederile legale.

Mai mult, instanța de recurs remarcă, că argumentele recurentului privind

nevinovăția inculpatului au format obiect de examinare la judecarea cauzei în

instanța de apel și, cărora, instanța le-a dat o motivare argumentată și expusă în

prezenta decizie la pct. 5, pe care instanța de recurs o însușește și a cărei reluare

nu se mai impune, având în vedere și faptul, că verificând hotărârea atacată în

raport și cu prevederile art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, în sensul că nu

se identifică existența și a altor motive care, analizate din oficiu, să ducă la casarea

hotărârii atacate.

9

În concluzie Colegiul penal atestă, că la examinarea cauzei de către instanța

de apel au fost respectate prevederile legale prescrise de art. 414-419 Cod de

procedură penală, iar temeiurile invocate de către recurent prevăzute la art. 427

alin. (1) pct. 6) și 8) Cod de procedură penală, nu și-au găsit confirmare la

examinarea recursului. Astfel de erori de drept în speța examinată nu s-au comis,

prin urmare, hotărârea atacată este legală și întemeiată, iar recursul urmează a fi

declarat inadmisibil, ca fiind vădit neîntemeiat.

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către inculpatul Marin

Gheorghii xxx, împotriva deciziei Colegiului judiciar al Curții de Apel Cahul din 15

iunie 2016, în propria cauză penală, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 24 martie 2017.

Președinte Petru Ursache

Judecători Nadejda Toma

Vladimir Timofti

10