1ra-347/2017 — art. 287 alin. 2 lit. b CP
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- art. 287 alin. 2 lit. b CP
- Temei legal
- art. 427 alin. 1 pct. 5, 6, 8 CPP
1ra-347/2017 — art. 287 alin. 2 lit. b CP (Curtea Supremă de Justiție, 2017)
Dosarul nr. 1ra-347/2017
CC UU RR TT EE AA SS UU PP RR EE MM ĂĂ DD EE JJ UU SS TT II ȚȚ II EE
D E C I Z I E
14 februarie 2017 mun. Chișinău
Colegiul penal lărgit în următoarea componență:
președinte URSACHE Petru
judecători NICOLAEV Ghenadie
TIMOFTI Vladimir
MORARU Petru
ALERGUȘ Constantin
a judecat fără citarea părților, recursurile ordinare declarate de către
inculpatul Diceanu Valentin și avocatul Guțu Valentin în numele inculpatului
Economu Eugen, prin care se solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de
Apel Chișinău din 31 octombrie 2016, în cauza penală privindu-i pe
Economu Eugen Xxxxxxxx, născut la
XX.XX.XXXX, originar și domiciliat în mun.
Xxxxxxx, str. Xxxxxx Xxxxxxx nr. X/X, ap. X.
Diceanu Valentin Xxxxxx, născut la
XX.XX.XXXX, originar și domiciliat în mun.
Xxxxxxxx, str. Xxxxx Xxxxxx nr. XX/X, ap.
XXX.
Termenul de examinare a cauzei:
Prima instanță: 03.07.2013 – 28.06.2016;
Instanța de apel: 07.10.2016 – 31.10.2016;
Instanța de recurs: 05.01.2017 – 14.02.2017.
Asupra recursurilor ordinare declarate, în baza actelor din dosar, Colegiul penal
lărgit,
C O N S T A T Ă:
Prin sentința Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 28 iunie 2016,
Economu E. și Diceanu V. au fost recunoscuți vinovați și condamnați în baza art.
287 alin. (2) lit. b) Cod penal, stabilindu-li-se o pedeapsă sub formă de amendă în
mărime de 400 unități convenționale, ceea ce constituie echivalentul a 8000 lei.
1
Pentru a pronunța sentința, prima instanță, în fapt, a constatat că,
Diceanu V. la 30 martie 2013, în jurul orelor 08.00, aflându-se împreună cu
Economu E. în incinta localului „Jack", situat pe bd. Negruzzi, 2/4, mun.
Chișinău, fiind în stare de ebrietate alcoolică, din intenții huliganice, au provocat un
scandal, după care au ieșit din incinta localului. În fața localului „Jack", încălcând
grosolan ordinea publică și exprimând o vădită lipsă de respect față de societate,
Diceanu V. și Economu E. și-au continuat acțiunile care se deosebesc prin obrăznicie
deosebită, manifestate prin ignorarea demonstrativă a normelor morale general
acceptate. Astfel, Diceanu V., a luat o lopată, care se afla la postul parcării din
preajma localului și i-a aplicat o lovitură lui Economu E. în regiunea feții. La rândul
său, Economu E. a luat de jos o bară metalică, și manifestând un comportament
neadecvat, opunând rezistență persoanelor care încercau să curme acțiunile
huliganice, intenționând să-i aplice lui Diceanu V., care s-a urcat în mijlocul de
transport, de model BMW cu numărul de înmatriculare C KB 511, staționat în fața
aceluiași local, a lovit cu bara metalică peste automobil, ca rezultat a deteriorat ușa din
dreapta.
Pe baza stării de fapt expuse mai sus, confirmată de probele administrate, prima
instanța a reținut că, în drept, faptele inculpaților întrunesc elementele constitutive ale
infracțiunii prevăzute la art. 287 alin. (2) lit. b) Cod penal, huliganismul, adică
acțiunile intenționate care încalcă grosolan ordinea publică, precum și acțiuni care,
prin conținutul lor, se deosebesc printr-o obrăznicie deosebită, săvârșite de două
persoane.
Legalitatea și temeinicia sentinței de condamnare a fost atacată cu apel de
către inculpatul Diceanu V. și avocatul Guțu V. în numele inculpatului Economu E.
3.1. Inculpatul Diceanu V. a solicitat repunerea în termen a apelului declarat,
casarea sentinței, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri potrivit căreia
acesta să fie achitat de comiterea infracțiunii prevăzute la art. 287 alin. (2) lit. b) Cod
penal, din motiv că fapta nu întrunește elementele infracțiunii, fie dispunerea încetării
procesului penal din motivul existenței ordonanței din 20 august 2013 privind
încetarea procesului penal în baza art. 391 alin. (1) pct. 5) Cod de procedură penală,
fie dispunerea rejudecării cauzei potrivit dispozițiilor art. 415 alin. (1) pct. 3) Cod de
procedură penală.
În motivarea apelului, inculpatul a indicat că probele administrate nu dovedesc
existența elementelor constitutive ale infracțiunii incriminate prin rechizitoriu.
Astfel, inculpatul Diceanu V. a considerat că nu a atentat la relațiile sociale cu
privire la ordinea publică, nu a încălcat grosolan odinea publică precum și nu a comis
acțiuni care, prin conținutul lor se deosebesc printr-o obrăznicie deosebită.
În continuare, a menționat că fiind audiat în ședința de judecată în calitate de
inculpat a comunicat că bătaia dintre acesta și Economu E. s-a datorat unor relații
ostile existente între ei.
2
Nici un martor nu a dat declarații privitoare la faptul că acesta a căutat pretexte
pentru a-1 agresa pe Economu E., în așa mod acuzatorul de stat nu a dovedit existența
infracțiunii de huliganism.
Mai mult, a punctat ca consideră greșită calificarea faptei și anume forma
huliganismului concret, săvârșit de 2 sau mai multe persoane.
În concluzie, referindu-se la solicitarea de repunere în termen, a menționat că
nu s-a prezentat în ziua pronunțării sentinței, deoarece nu a fost citat pentru această
dată nici el, nici avocatul acestuia, din care considerente consideră apelul depus în
termen.
3.2. Avocatul Guțu V. în numele inculpatului Economu E. a solicitat casarea
sentinței primei instanțe cu pronunțarea unei noi hotărâri de achitare a inculpatului
Economu E..
În motivarea apelului, apărarea a invocat că nu este de acord cu sentința primei
instanțe, considerând-o ilegală și nemotivată, deoarece acuzarea de stat nu a răsturnat
prezumția de nevinovăție în săvârșirea infracțiunii de huliganism sub forma
participației.
Totodată, a indicat că prima instanță a încălcat dreptul la un proces echitabil,
dat fiind faptul că s-a făcut abstracție de principiul egalității armelor, sentința
nominalizată fiind bazată exclusiv pe argumentele acuzării de stat, iar cele ale apărării
au rămas fără examinare.
Astfel, în conflictul dat lui Economu E. i-au fost pricinuite leziuni corporale
care se atribuie la categoria de vătămare medie, fapt pe care procurorul l-a tăinuit pe
cauza dată.
În acest sens, a considerat că acțiunile infracționale care au avut loc nu pot fi
separate în două cauze penale diferite, deoarece ele sunt legate între ele și au fost
comise în același timp și în aceleași împrejurări.
Pe aceleași fapte și pentru aceleași acțiuni, la 28.06.2013, în baza cererii lui
Economu E., de către procuratura Centru, mun. Chișinău, conform semnelor
infracțiunii prevăzute de art. 152 alin.(l) Cod penal a fost pornită cauza penală nr.
2013018103 în cadrul căreia Economu E. are statut de parte vătămată.
În cadrul urmăririi penale s-a stabilit că la 30.03.2013, aproximativ la ora
08.30, cet. Diceanu V. în timp ce se afla în mun. Chișinău, bd. Negruzzi 2/4 în
preajma localului „Jack”, în urma unui conflict iscat între el și cet. Economu E., i-a
aplicat ultimului mai multe lovituri cu pumnii și picioarele peste diferite părți ale
corpului cauzându-i astfel conform raportului de expertiză medico-legală nr. 1165/D,
din 04.06.2013, fractura marginală a osului radio-caprian V, mâna stângă fără
deplasare, plagă contuză pe cap, traumă cranio-cerebrală închisă manifestată prin
comoție cerebrală, echimoze pe coapsa dreaptă care au fost cauzate în rezultatul
acțiunii traumatice a unui obiect contondent dur, condiționează o dereglare a sănătății
de lungă durată ș în baza acestui criteriu, în comun, se califică ca vătămare medie.
3
La 11.07.13, Diceanu V., a fost recunoscut în calitate de bănuit în săvârșirea
infracțiunii prevăzute de art. 152 alin.(l) Cod penal. Ulterior la data de 20.08.2013,
bănuitul Diceanu V. a înaintat o cerere prin care a solicitat încetarea urmăririi penale
în privința sa conform prevederilor art. 109 Cod penal, deoarece cu partea vătămată
Economu E. s-a împăcat, și ultimul 1-a iertat. Tot la 20.08.2013, la Procuratura sect.
Centru mun. Chișinău a parvenit și cererea părții vătămate Economu E., care la fel a
solicitat încetarea urmăririi penale în privința bănuitului Diceanu V., deoarece
prejudiciul material este recuperat, cu ultimul s-a împăcat și careva pretenții atât
materiale cât și morale față de el nu are.
Conform prevederilor art. 109 Cod penal, împăcarea este actul de înlăturare a
răspunderii penale pentru o infracțiune ușoară sau mai puțin gravă, iar în cazul
minorilor și pentru o infracțiune gravă, infracțiuni prevăzute la capitolele II- VI din
Partea specială a Codului penal. Conform prevederilor art. 16 alin.(3) Cod penal,
infracțiuni mai puțin grave se consideră faptele pentru care legea penală prevede
pedeapsa maximă cu închisoare pe un termen de până la 5 ani inclusiv, respectiv
infracțiunea prevăzută de art. 152 al. (1) Cod penal, este una mai puțin gravă, pentru
care legea penală prevede pedeapsă cu muncă neremunerată în folosul comunității de
la 140 la 240 ore, sau cu închisoare de până la 3 ani.
Astfel, reieșind din prevederile normelor citate, s-a stabilit că art. 109 Cod
penal, în privința bănuitului Diceanu V., este aplicabil, și în privința ultimului a fost
încetată urmărirea penală în legătură cu împăcarea părților, fapt care la determinat pe
procurorul Moraru C. la 20.08.2013 să emită pe cauza penală nr. 2013018103 o
ordonanță cu privire la încetarea urmăririi penale împotriva bănuitului Diceanu V.. De
asemenea, procurorul Moraru C. a dispus clasarea cauzei penale nr. 2013018103, pe
motiv că fapta penală nu se impută altei persoane și nu este necesară continuarea
procesului penal.
Potrivit prevederilor art. 22 Cod de procedură penală nimeni nu poate fi urmărit
de organele de urmărire penală, judecat sau pedepsit de instanța judecătorească de mai
multe ori pentru aceeași faptă.
Aceste prevederi legale sunt stipulate și în art. 4 al Protocolului nr. 7 la CEDO
care prevede că nimeni nu poate fi urmărit sau pedepsit penal de către jurisdicțiile
aceluiași stat pentru săvârșirea infracțiunii pentru care a fost deja achitat sau
condamnat printr-o hotărâre definitivă conform legii și procedurii penale ale acestui
stat.
Astfel, în cauza dată există deja o hotărâre definitivă a procurorului prin care
cauza penală a fost clasată.
Prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 31 octombrie
2016, apelurile declarate au fost respinse, ca fiind nefondate, cu menținerea sentinței
primei instanțe.
4
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței contestate instanța de apel a
indicat că prima instanță a analizat obiectiv cumulul de probe prin prisma art.101 Cod
procedură penală, din punct de vedere al pertinenței, concludenții, veridicității si
coroborării și just a adoptat o sentință de condamnare în privința inculpaților
Economu E. și Diceanu V. în baza art. 287 alin. (2) lit. b) Cod Penal, după semnele
calificative: „huliganismul, adică acțiunile intenționate care încalcă grosolan ordinea
publică, acțiuni care prin conținutul lor se deosebesc printr-o obrăznicie deosebită,
săvârșite de două persoane”.
Prima instanță a stabilit în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpaților
Economu E. și Diceanu V. care a fost dovedită cu certitudine și fără echivoc, dând
faptelor săvârșite de aceștia încadrarea juridică corespunzătoare materialului probator
administrat.
Așadar, instanța de apel a apreciat critic argumentul invocat de inculpatul
Diceanu V. în apelul declarat precum că prima instanță neîntemeiat nu a luat în
considerație argumentele apărării privind lipsa vinovăției inculpaților Economu E. și
Diceanu V. și a pus la baza condamnării numai declarațiile martorilor Musteață O. și
Tanas P., care sunt contradictorii și nu coroborează cu alte probe, deoarece având în
vedere starea de fapt reținută pe baza declarațiilor martorilor, cercetate în cadrul
examinării cauzei în prima instanță și verificate în ședința instanței de apel, se
constată că fapta incriminată inculpaților Economu E. și Diceanu V. a fost săvârșită de
aceștia.
Argumentele declarate de către apelanți în apelurile declarate, precum că prima
instanță nu a dat o apreciere corectă probelor cercetate în ședință, nu au fost reținute
deoarece nu au niciun suport probatoriu, mai mult, toate probele administrate, au fost
acumulate în strictă conformitate cu legislația în vigoare, probe care la moment sunt
în vigoare, or acestea nu au fost atacate în modul și termenul stabilit pentru verificarea
legalității.
De asemenea, instanța de apel nu a reținut ca fiind plauzibil argumentul
avocatului Guțu V. în interesele inculpatului privind faptul că procurorul a tăinuit
informația privind cauzarea vătămărilor corporale medii clientului său Economu E., și
faptul că aceste dosare urmau a fi examinate în aceiași procedură, deoarece acesta prin
argumentele invocate în apelul declarat se contrazice, menționând că pe aceleași fapte
și pentru aceleași acțiuni, la 28 iunie 2013, în baza cererii lui Economu E., de către
Procuratura sec. Centru a fost pornită cauza penală în privința lui Diceanu V. în baza
art. 152 alin. (1) Cod penal, în care clientul său avea statut de parte vătămată.
La 11 iulie 2013 Diceanu V. a fost recunoscut în calitate de bănuit în săvârșirea
infracțiunii prevăzute de art. 152 alin. (1) Cod penal. Ulterior la data de 20 august
2013, bănuitul Diceanu V. a înaintat organului de urmărire penală o cerere prin care a
solicitat încetarea urmăririi penale în privința sa pe art. 152 alin.(1) Cod penal în baza
art. 109 Cod penal, deoarece s-a împăcat cu partea vătămată.
5
Tot la 20 august 2013, la Procuratura sec. Centru mun. Chișinău a parvenit și
cererea părții vătămate Economu E., care la fel a solicitat încetarea urmăririi penale în
privința bănuitului Diceanu V., deoarece prejudiciul material este recuperat, cu
ultimul s-a împăcat și careva pretenții atât materiale cât și morale față de acesta nu
are.
Astfel, instanța de apel a reținut că organul de urmărire penală ținând cont de
prevederile art. 109 și art. 16 alin.(3) Cod penal, a încetat urmărirea penală în privința
lui Diceanu Valentin pe art. 152 alin.(l) Cod penal, în baza ordonanței cu privire la
încetarea urmăririi penale din 20.08.2013.
Totodată, instanța de apel nu a reținut ca fiind justificat argumentul apărării
privind faptul încălcării de către organul de urmărire penală a prevederilor art. 22
CPP, care stipulează că nimeni nu poate fi urmărit de organele de urmărire penală,
judecat sau pedepsit de instanța judecătorească de mai multe ori pentru aceeași faptă,
și a prevederilor art. 4 al Protocolului nr.7 CEDO, care prevede că nimeni nu poate fi
urmărit sau pedepsit penal de către jurisdicțiile aceluiași stat pentru săvârșirea
infracțiunii pentru care a fost deja achitat sau condamnat printr-o hotărâre definitivă
conform legii și procedurii penale ale acestui stat, deoarece urmărirea penală a fost
încetată în privința lui Diceanu V. pe art. 152 alin.(l) pe faptul împăcării părților, dar a
continuat exercitarea urmăririi penale pe acțiunile de huliganism intenționate care au
încălcat grosolan ordinea publică, precum și acțiunile care, prin conținutul lor, se
deosebesc printr-un cinism sau obrăznicie deosebită.
Deci, în speță aceste trăsături specifice ale motivelor huliganice se
concretizează în: lipsa evidentă de respect față de societate și normele etice general
acceptate, conduita făptuitorului care reprezintă o provocare manifestă ordinii publice,
conduita făptuitorului condiționată de dorința de a se contrapune altor membri ai
societății și de a-și demonstra sentimentul de desconsiderare a acestora.
Instanța de apel a reiterat că inculpații prin acțiunile lor au comis infracțiunea
prevăzută de art. 287 alin.(2) lit. b) Cod penal, luând în considerație că latura
obiectivă a infracțiunii constă în fapta prejudiciabilă exprimată în acțiunile care
încalcă grosolan ordinea publică, acțiunile care, prin conținutul lor se deosebesc
printr-un cinism sau obrăznicie deosebită.
Prin acțiuni care încalcă grosolan ordinea publică se înțelege fapta săvârșită în
public, îndreptată împotriva ordinii publice, care se concretizează în acostarea
jignitoare a persoanelor, în alte acțiuni similare ce încalcă normele etice, tulbură
ordinea publică și liniștea persoanelor.
În așa mod, instanța de apel a menționat obligatoriu este modul public al
infracțiunii de huliganism: actele huliganice sunt săvârșite în prezența unor persoane
sau rezultatul actelor huliganice devine inevitabil cunoscut altor persoane.
Astfel, a fost reținut faptul că în urma actelor huliganice săvârșite de inculpatul
Economu Eugen, încălcând grosolan ordinea publică, prin acțiuni ce se deosebesc prin
6
conținutul lor, printr-o obrăznicie deosebită, a luat de jos o bară metalică și
manifestând un comportament neadecvat a opus rezistență persoanelor care încercau
să curme acțiunile huliganice, intenționând să-i aplice lovituri lui Diceanu V., care s-a
urcat în mijlocul de transport, lovind cu bara metalică peste automobil, ca rezultat
deteriorând ușa din dreapta.
Subsecvent celor menționate, instanța de apel nu a reținut argumentele invocate
de inculpatul Diceanu V. cu privire la faptul că acuzarea nu a dovedit existența
elementelor constitutive ale infracțiunii de huliganism, ori de către acuzare au fost
prezentate probe pertinente care dovedesc incontestabil vinovăția inculpatului.
Prin urmare, instanța de apel referindu-se la pedeapsa stabilită inculpaților, a
menționat că prima instanță le-a aplicat inculpaților Diceanu V. și Economu E. o
pedeapsă echitabilă, ori persoanei recunoscute vinovate de săvârșirea unei infracțiuni i
se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele fixate în Partea specială a prezentului cod și
în strictă conformitate cu dispozițiile Părții generale a prezentului cod. La stabilirea
categoriei și termenului pedepsei, instanța de judecată ține cont de gravitatea
infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de circumstanțele
cauzei care atenuează ori agravează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra
corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei
acestuia.
Astfel, prima instanță la aplicarea pedepsei, a ținut cont de prevederile art. 7,
61, 75-78 Cod penal, potrivit art.7 Cod penal, la aplicarea legii penale se ține cont de
caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, de persoana celui vinovat și
de circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea penală.
Inculpatul Diceanu V. și avocatul Guțu V. în numele inculpatului Economu
E. au atacat decizia instanței de apel cu recurs ordinar.
6.1. Inculpatul Diceanu V. solicită casarea acesteia, cu adoptarea unei soluții,
din următoarele propuse: fie cea de trimitere la rejudecarea a cauzei în instanța de
apel, fie cea de casare a ambelor hotărâri adoptate pe caz și pronunțarea unei hotărâri
de achitare a inculpatului Diceanu V., din motivul neîntrunirii elementelor
constitutive ale infracțiunii sau dispunerea încetării procesului penal, din motivul
existenței ordonanței din 20.08.2013 de încetare a procesului penal conform art. 391
alin. (1) pct. 5) Cod de procedură penală.
În motivarea recursului, inculpatului invocă că instanța de apel a adoptat o
decizie neîntemeiată și ilegală.
Recurentul indică că sentința adoptată în cauză a fost pronunțată fără
înștiințarea acestuia. Sentința a fost pronunțată la 28 iunie 2016, însă a fost expediată
în adresa inculpatului Diceanu V. la mijlocul lunii septembrie 2016, fapt ce a fost
menționat și în instanța de apel.
Instanța de apel, în decizia recurată, nu s-a expus asupra depunerii în termen
sau tardivității apelului. Instanța de apel, în nici un fel, nu s-a expus asupra emiterii de
7
către Judecătoria Centru, mun. Chișinău, a sentinței din 28.06.2016, într-o zi în care
părțile pe cauza penală dată, nici nu au fost citate.
Este o omisiune a instanței de apel, care afectează legalitatea întregii decizii.
Nici în una din hotărârile atacate, instanțele de judecată, nu au pus problema,
precum că obiectele materiale ale infracțiunii imputate recurentului, Diceanu V. și lui
Economu E. (lopata și bara metalică), nu au fost recunoscute în calitate de corp delict
și nu au fost cercetate în judecată, chiar dacă apărarea a indicat asupra acestor erori
procesuale.
Susține că soluția de condamnare a acestuia este una bazată pe o eroare gravă
de fapt, fiindcă nu a comis nici un fel de infracțiune, în varianta expusă de procuror.
De asemenea, consideră că acuzarea de stat, nu a dovedit prin probe existența
elementelor constitutive ale infracțiunii imputate, iar instanțele de judecată nu a supus
cercetării probele administrate, doar le-a acceptat.
Mai menționează că, instanțele de judecată la adoptarea hotărârilor de
condamnare a inculpaților nu au ținut cont de principiile generale atât ale procesului
penal, cât și ale dreptului penal.
Recurentul conchide că acuzatorul de stat era obligat să demonstreze instanței
de judecată, cumulativ, existența elementelor constitutive ale fapte prejudiciabile
incriminate.
Totodată, inculpatul Diceanu V. menționează că instanța de apel nu a luat în
considerație că pe aceleași acțiuni a fost intentată o altă cauza penală, incriminând
săvârșirea infracțiunii prevăzute la art. 152 alin. (1) Cod penal, însă într-un final a fost
încetată în baza art. 109 Cod penal, adică împăcarea părților.
Astfel că în situația dată, recurentul punctează că nu poate fi pedepsit de două
pentru aceeași infracțiune.
În concluzie, inculpatul indică că o atare calificare în baza art. 287 alin. (2) lit.
b) Cod penal, de către instanțele este absolut greșită.
În drept, recurentul își întemeiază recursul pe prevederile art. 427 alin. (1) pct.
5), 6) și 8) Cod de procedură penală.
6.2. Avocatul Guțu V. în numele inculpatului Economu E. solicită casarea
hotărârilor instanțelor de fond și adoptarea unei hotărâri potrivit cărei procesul penal
intentat să fie încetat.
În motivarea recursului, recurentul invocă aceleași argumente, care au fost
invocate în cererea de apel declarată.
De asemenea, mai indică că instanțele de judecată eronat au apreciat probele
administrate pe cauza penală dată, și au ajuns la concluzia greșită de a-l condamna pe
inculpatul Economu E..
În urma conflictului iscat, însuși Economu E. a suferit a vătămări corporale
medii, respectiv pe fapta dată a mai fost inițiată o cauză penală de învinuire a lui
Diceanu V. în baza art. 152 alin. (1) Cod penal, în care inculpatul Economu Eugen
8
este recunoscut ca parte vătămată. Cauza dată a fost încetată în baza art. 109 Cod
penal prin ordonanța din 20.08.2013.
Recurentul, conchide că nu poate să existe două cauze penale intentate pe
aceleași acțiuni, astfel că procesul penal dat urmează a fi încetat în baza art. 391 alin.
(1) pct. 5) Cod de procedură penală.
Asupra recursurilor declarate, procurorul a depus referință, prin care solicită
declararea acestora inadmisibile, ca fiind neîntemeiate, din motiv că instanța de apel a
adoptat o decizie legală, corectă și motivată obiectiv.
Judecând recursurile ordinare declarate, în raport cu actele cauzei, Colegiul
penal lărgit ajunge la concluzia, că acestea urmează a fi respinse, ca inadmisibile, iar
în vederea susținerii acestei statuări se expun următoarele considerente.
Potrivit dispoziției art. 435 alin. (1) pct. 1) Cod de procedură penală, instanța de
recurs, judecând recursul, fără citarea părților, este în drept să respingă recursul ca
inadmisibil, cu menținerea hotărârii atacate.
Având în vedere că în cauza dată sunt declarate două cereri de recurs, în care
recurenții invocă argumente similare, instanța de recurs se va expune în cumul asupra
soluției adoptate.
Lecturând textul recursurilor declarate, instanța de apel constată că recurenții,
deși invocă drept temeiuri de casare a deciziei instanței de apel pct. 5), 6), 8), 11) și
12) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, motivează recursurile declarate sub
aspectul modalității de apreciere a probelor de către instanța de apel, indicând că
aceasta greșit a ajuns la concluzia că vinovăția inculpaților Diceanu V. și Economu E.
în săvârșirea infracțiunii prevăzute la art. 287 alin. (2) lit. b) Cod penal, a fost
confirmată pe deplin.
Așadar, cercetând decizia contestată sub aspectul invocat de către recurenți,
Colegiul penal lărgit menționează că instanța de apel la judecarea cererilor de apel a
respectat prevederile art. 414 Cod de procedură penală, a supus cercetării toate
probele administrate, conducându-se de dispozițiile art. 101 Cod de procedură penală,
ajungând corect la concluzia că starea de fapt reținută în sarcina inculpaților de către
prima instanță este pe deplin demonstrată de întreg ansamblu de probe administrat la
dosar.
În continuare, referitor la argumentele recurenților precum că instanțele de fond
au dat o apreciere eronată probelor administrate, adoptând soluții de condamnare a
inculpaților, Colegiul penal lărgit indică că instanța de apel corect a punctat asupra
acestui fapt, menționând că „argumentele declarate de apelanți în apelurile
declarate, precum că instanța de fond nu a dat o apreciere corectă probelor cercetate
în ședință, nu pot fi reținute deoarece nu au nici un suport, mai mult, toate probele
administrate, au fost acumulate în strictă conformitate cu legislația în vigoare, probe
care la moment sunt în vigoare, or acestea nu au fost atacate în modul și termenul
stabilit pentru verificarea legalității.”
9
Astfel, Colegiul penal lărgit susține aprecierile instanței de apel, și este solidară
cu soluția adoptată pe marginea apelurilor declarate.
Tot în acest sens, sunt reținute dispozițiile instanței de apel indicate în
conținutul deciziei, referitor la faptul că prima instanță a stabilit corect situația de fapt
și vinovăția inculpaților, care a fost dovedită cu certitudine și fără echivoc, dând faptei
comise de către Economu E. și Diceanu V. încadrarea juridică corespunzătoare
materialului probator administrat în faza de urmărire penală și în cadrul cercetării
judecătorești.
În continuarea aceleași idei, Colegiul penal lărgit consideră ca fiind
neîntemeiate argumentele recurenților, referitor la faptul că instanțele de fond greșit
au constatat că vinovăția inculpaților în săvârșirea infracțiunii incriminate a fost
demonstrată, drept urmare sunt respinse, deoarece starea de fapt reținută de către
instanțele de fond este confirmată atât prin declarațiile martorilor audiați la caz, cât și
prin alte probe administrate de către organul de urmărire penală și cercetate de către
prima instanță și verificate de către instanța de apel.
Prin urmare, la capitolul dat, Colegiul penal lărgit amintește că reaprecierea
probelor nu poate fi invocată de către recurenți la etapa judecării recursului ordinar,
deoarece instanța de recurs nu poate da o nouă aprecierile probelor, ea doar verifică
numai chestiunile de drept, iar sarcina aprecierii probelor este pusă pe seama
instanțelor de fond, din care motiv toate argumentele invocate de recurenți în acest
sens, sunt respinse, ca fiind neîntemeiate.
Colegiul penal lărgit, conchide că, prima instanța corect a încadrat juridic fapta
comisă de inculpații Economu E. și Diceanu V., fiind prezente în acțiunile acestora
toate elementele componenței de infracțiune prevăzute la art. 287 alin. (2) lit. b) Cod
penal, adică infracțiunea de huliganism, după indicii calificativi: acțiunile intenționate
care încalcă grosolan ordinea publică, precum și acțiuni care, prin conținutul lor, se
deosebesc printr-o obrăznicie deosebită, săvârșite de două persoane.
Colegiul penal lărgit, în altă ordine de idei, referindu-se la argumentele
invocate de recurenți precum că pe aceeași faptă sunt intentate două cauze penale, iar
inculpatul Diceanu V. este pedepsit de două ori, pentru aceeași faptă infracțională,
ceea ce contravine art. 22 Cod de procedură penală, menționează că acestea deja au
constituit obiect de examinare la judecarea cauzei în instanța de apel, cărora le-a fost
dată o motivare corespunzătoare și argumentată, pe care instanța de recurs și-o
însușește și a cărei reluare nu se mai impune.
În acest context, Colegiul penal lărgit susține motivarea dată argumentelor
recurenților indicate supra, de către instanța de apel, care a indicat că: „pe aceleași
fapte și pentru aceleași acțiuni, la 28 iunie 2013, în baza cererii lui Economu E., de
către Procuratura sect. Centru a fost pornită cauza penală în privința lui Diceanu V.
în baza art. 152 alin. (1) Cod penal, în care Economu E. avea statut de parte
vătămată.
10
La 11 iunie 2013 Diceanu V. a fost recunoscut în calitate de bănuit în
săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 152 alin. (1) Cod penal. Ulterior la data de
20 august 2013, bănuitul Diceanu V. a înaintat organului de urmărire penală o cerere
prin care a solicitat încetarea urmăririi penale în privința sa pe art. 152 alin. (1) Cod
penal, în baza art. 109 Cod penal, deoarece s-a împăcat cu partea vătămată.
Tot la 20 august 2013, la Procuratura sect. Centru, mun. Chișinău a parvenit și
cererea părții vătămate Economu E., care la fel a solicitat încetarea urmării penale în
privința bănuitului Diceanu V., deoarece prejudiciul material este recuperat, cu
ultimul s-a împăcat și careva pretenții atât materiale, cât și morale față de acesta nu
are.
Astfel, Colegiul reține că organul de urmărire penală ținând cont de
prevederile art. 109 și art. 16 alin.(3) Cod penal, a încetat urmărirea penală în
privința lui Diceanu V. pe art. 152 alin.(1) Cod penal, în baza ordonanței cu privire
la încetarea urmăririi penale din 20.08.2013.
Totodată, Colegiul nu reține ca fiind justificat argumentul apărării privind
faptul încălcării de către organul de urmărire penală a prevederilor art. 22 Cod de
procedură penală, care stipulează că nimeni nu poate fi urmărit de organele de
urmărire penală, judecat sau pedepsit de instanța judecătorească de mai multe ori
pentru aceeași faptă, și a prevederilor art. 4 al Protocolului nr.7 CEDO, care prevede
că nimeni nu poate fi urmărit sau pedepsit penal de către jurisdicțiile aceluiași stat
pentru săvârșirea infracțiunii pentru care a fost deja achitat sau condamnat printr-o
hotărâre definitivă conform legii și procedurii penale ale acestui stat, deoarece
urmărirea penală a fost încetată în privința lui Diceanu V. în baza art. 152 alin.(1)
Cod penal, pe faptul împăcării părților, dar a continuat exercitarea urmăririi penale
pe acțiunile de huliganism intenționate care au încălcat grosolan ordinea publică,
precum și acțiunile care, prin conținutul lor, se deosebesc printr-un cinism sau
obrăznicie deosebită.”
În continuare, referitor la argumentul invocat de către inculpatul Diceanu V.
precum că prima instanță a pronunțat sentința în lipsa acestuia și a avocatului său,
Colegiul penal lărgit menționează că, potrivit procesului verbal al ședinței de judecată
(Vol. I, f.d. 210), inculpatul Diceanu V. și avocatul său au cunoscut despre data
ședinței de judecată în care instanța va pronunța sentința, respectiv potrivit
prevederilor art. 319 alin. (2) Cod de procedură penală, partea prezentă la un termen
de judecată nu mai este citată pentru termenele ulterioare, chiar dacă va lipsi la
vreunul dintre aceste termene, drept urmare, argumentele inculpatului Diceanu V.
invocate în sensul dat, sunt respinse, ca fiind neîntemeiate.
Așadar, având în vedere cele menționate supra și verificând decizia contestată
în raport și cu prevederile art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, Colegiul penal
lărgit concluzionează că în cauza dată nu s-a identificat existența erorilor menționate
în recursuri, dar și a altor motive, care analizate din oficiu, să ducă la casarea acesteia.
11
Prin urmare, Colegiul penal conchide că în speță nu s-au constatat temeiuri
legale pentru admiterea recursurilor ordinare declarate, impunându-se soluția de
respingere a acestora, ca inadmisibile, cu menținerea deciziei instanței de apel.
În conformitate cu art. 435 alin. (1) pct. 1) Cod de procedură penală,
Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție,
D E C I D E :
Respinge ca inadmisibile recursurile ordinare declarate de inculpatul
Diceanu Valentin și avocatul Guțu Valentin în numele inculpatului Economu
Eugen, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 31
octombrie 2016, în cauză penală privindu-i pe Economu Eugen Xxxxxx și Diceanu
Valentin Xxxxxx, cu menținerea hotărârii atacate.
Decizia este irevocabilă.
Decizia motivată pronunțată la 14 martie 2017.
Președinte URSACHE Petru
Judecători NICOLAEV Ghenadie
TIMOFTI Vladimir
MORARU Petru
ALERGUȘ Constantin
12