1ra-95/2017 — art.187 alin.2 lit. e și f Cod penal

1ra-95/2017 — art.187 alin.2 lit. e și f Cod penal (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul nr. 1ra-95/2017

Curtea Supremă de Justiție

DECIZIE

07 februarie 2017 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție în componență:

Președinte - Ursache Petru,

judecători - Timofti Vladimir, Alerguș Constantin, Toma Nadejda, Moraru Petru,

a judecat în ședință, fără citarea părților, recursul ordinar declarat de către

procurorul în Procuratura de nivelul Curții de Apel Chișinău, Cojocaru Tudor, prin care

se solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 25

noiembrie 2015, în cauza penală privindu-l pe

Tihonov Andrei Xxx, născut la xxx, originar și

domiciliat în xxx, str. xxx, ap. xxx.

Datele referitoare la termenul de examinare a

cauzei:

Asupra recursului în cauză, în baza actelor din dosar, Colegiul penal lărgit al Curții

Supreme de Justiție,

C O N S T A T Ă :

Tihonov Andrei Xxx a fost achitat de comiterea infracțiunii prevăzute de art.187

alin.(2) lit. e) și f) Cod penal, din motiv că fapta lui nu întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii și Tihonov Andrei Xxx a fost considerat reabilitat.

Andrei Xxx este învinuit de faptul că, la 18 octombrie 2013, în jurul orei 09:45, avînd

scopul sustragerii bunurilor altei persoane, aflîndu-se în fața cafenelei „Globus” de pe

bd. Moscovei 2, mun. Chișinău, 1-a agresat fizic pe cet. Zaițev Iuri Xxx, cauzîndu-i

conform raportului de expertiză medico-legală nr.5269 din 18.10.2013, leziuni

corporale și anume: excoriații la nivelul degetelor IV-V, gamba stîngă, care se califică

ca vătămare neînsemnată, după care, în mod deschis a sustras de la acesta un lănțișor

1

cu cruciuliță din aur, la prețul de 16 000 lei, cauzîndu-i astfel o daună materială în

proporții considerabile.

3.1. - procurorul în Procuratura Rîșcani mun. Chișinău, Buinovski Daniela, prin

care a solicitat casarea sentinței instanței de fond din motivul ilegalității sentinței, cu

pronunțarea unei noi hotărîri potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care,

Tihonov Andrei Xxx să fie recunoscut vinovat și condamnat în baza art.187 alin.(2) lit.

e) și f) Cod penal, stabilindu-i-se o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de

5 ani, fără amendă, iar în conformitate cu prevederile art. 90 Cod penal, de suspendat

condiționat executarea pedepsei pe un termen de probă de 5 ani, cu admiterea integrală

a actiunii civile, cu încasarea de la inculpatul Tihonov Andrei Xxx în beneficiul părții

vătămate Zaițev Iuri Xxx, a prejudiciului în sumă de 10 000 lei.

În motivarea apelului declarat, apelantul a invocat că, instanța de fond incorect a

apreciat probele administrate legal în cadrul urmăririi penale și prezentate spre

examinare. Apelantul a considerat că, la adoptarea hotărîrii, instanța de judecată nu a

luat în considerație declarațiile părții vătămate, a martorilor cît și alte probe prezentate

de partea acuzării, adoptînd o hotărîre de achitare reieșind doar, în mod parțial, din

declarațiile inculpatului și pledoria apărătorului acestuia. A invocat că, instanța de fond

a conchis eronat că, nu este demonstrat scopul de cupiditate al inculpatului. A mai

menționat apelantul că instanța de fond a admis faptul deposedării ilicite a lanțului

părții vătămate și a constatat că, nu s-au întrunit elementele constitutive ale

componenței de infracțiune de jaf - și anume că nu a existat latura subiectivă din care

considerente a emis sentința de achitare, dar concomitent nu s-a expus asupra întrunirii

în acțiunile inculpatului a elementelor constitutive ale componenței de contravenție

prevăzute de art. 78, art. 335 or art. 354 Cod contravențional. În continuarea cererii de

apel apelantul a precizat că reieșind din scopul pedepsei penale - restabilirea echității

sociale, corectarea inculpatului precum și prevenirea săvîrșirii de noi infracțiuni, atît

prevenția specială cît și cea generală. În cazul dat, prin pronunțarea unei sentințe de

achitare, instanța doar 1-ar putea favoriza pe acesta și alte persoane la comiterea unor

noi infracțiuni;

3.2. - partea vătămată Zaițev Iuri, prin care a solicitat admiterea cererii, casarea

sentinței instanței de fond, cu pronunțarea unei noi hotărîri, prin care a încasa de la

inculpatul Tihonov Andrei Xxx în beneficiul său a prejudiciului în sumă de 16 000 lei.

În motivarea apelului declarat, apelantul a invocat că inculpatul nu a avut intenția

din start de sustragere a bunurilor sale, dar s-a folosit de moment în urma bătăii

provocate de el, fapt ce a fost omis de instanță. Nu a avut cu Tihonov întîlniri separate.

După acest conflict i-a solicitat lui Tihonov sa-i întoarcă bunurile în fața avocatului

acestuia. Acțiunile lui Tihonov constituie o recidivă, deoarece cînd 1-a agresat prima

dată, pedeapsa de atunci i s-a părut prea blîndă și acesta a mai încercat odată agresarea,

crezînd că și de această dată i se va face dreptate ușor. În urma epuizării conflictului s-

a ridicat ușor și a plecat, deoarece Tihonov i-a deblocat mîna, dar nu pentru că, el a

2

hotărît că, conflictul s-a epuizat. Martorul Posturusu Galina era presată în instanță de

către avocatul inculpatului și a început sa-și schimbe declarațiile pe loc, nu din alte

motive. Posturusu a declarat că, are vederea slabă, însă lanțul era așa de mare încît nici

aceasta nu a confundat că în mîna inculpatului era anume un lanț de aur și nimic altceva.

La fel, apelantul a menționat că știe limba de stat nu prea bine și în instanță nu

înțelegea întotdeauna subiectul discuțiilor și în rezultat nu a putut să-și expună

argumentele satisfăcător.

au fost respinse ca nefondate cererile de apel declarate de către procurorul în

Procuratura Rîșcani, mun. Chișinău, Buinovski Daniela și de către partea vătămată

Zaițev Iuri, cu menținerea sentinței fără modificări.

4.1. În motivarea soluției adoptate instanța de apel a reținut că, la pronunțarea

sentinței, instanța de judecată corect a stabilit circumstanțele de fapt și de drept și just

a concluzionat de a-1 achita pe Tihonov Andrei Xxx de comiterea infracțiunii

prevăzute de art.187 alin.(2) lit. e) și f) Cod penal din motiv că, fapta lui nu întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii, împrejurări constatate din totalitatea de probe

acumulate la cauza penală, fiind corect apreciate, respectîndu-se prevederile art.101

Cod de pocedură penală, din punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității și

veridicității, iar toate în ansamblu - din punct de vedere al coroborării lor.

Instanța de apel a reținut că, în speță, partea acuzării a prezentat următoarele probe:

declarațiile părții vătămate Zaițev Iuri, martorului Tataru Maria, martorului Posturusu

Galina, martorului Jvania (Daniela) Natalia, martorului Zabolotnîi Evghenii,

martorului Timoșcu Ruslan, care coroborînd între ele, prin acestea nu s-a confirmat

învinuirea înaintată.

În speță, din probele acumulate, instanța de apel a conchis că, anume partea

vătămată Zaițev Iuri a fost inițiatorul conflictului, deoarece acesta a dispus de suficient

timp pentru a dezbrăca sacoul, a scoate ceasul de pe mînă și inelul de pe deget,

circumstanță ce nu se încadrează în situațiile de aplicare a violenței sau amenințării

aplicării unei atare violențe, deoarece în cazurile date victima este limitată în timp,

fiind preocupată de ideea de a se proteja, și nu de hainele sau lucrurile sale.

Partea vătămată a indicat personal că, Tihonov Andrei 1-a imobilizat fără a-i aplica

lovituri, astfel încît instanța de apel a conchis că, scopul inculpatului nu a fost de a

aplica violența față de partea vătămată ci de a-i imobiliza loviturile în circumstanțele

în care, partea vătămată i-a aplicat și el la rîndul său lovituri lui Tihonov Andrei.

Instanța de apel a explicat că, prin vătămare nepericuloasă pentru viața și sănătatea

victimei se înțelege - cauzarea unor vătămări ușoare a integrității corporale sau a

sănătății, în timp ce potrivit raportului de expertiză medico-legală nr.5269 din

18.10.2013, lui Zaițev Iuri i-a fost cauzată o vătămare neînsemnată, care reieșind din

Regulamentul nr.199 din 27.06.2003 de apreciere medico-legală a gravității vătămării

corporale, nu generează o dereglare a sănătății mai mult de 6 zile sau o incapacitate

permanentă de muncă, așa încît - în speță lipsește elementul instituit de art.187 alin.(2)

3

lit. e) Cod penal.

Instanța de apel a relevat că, partea vătămată a concretizat că, nu a văzut lanțul său

din aur în mînă la Tihonov Andrei, iar în urma epuizării conflictului - s-a ridicat cu

puțin efort din partea bărbatului care s-a apropiat de ei, fără a fi oprit sau agresat într-

un fel oarecare de către Tihonov Andrei în continuare.

La fel, conform procesului-verbal de confruntare din 07.11.2013 dintre Zaițev Iuri

și Tihonov Andrei, primul a declarat că, nu consideră că, Tihonov Andrei a avut o

intenție prestabilită de a-i sustrage lanțul din aur. Mai mult, a menționat că, revenind

la fața locului după conflict, nu a căutat lănțișorul de aur (f. d. 40-42).

Mai mult, instanța de apel a considerat ca fiind justă concluzia primei instanțe

referitoare la faptul că, la etapa urmăririi penale au fost admise încălcări procedurale

în cadrul audierii martorilor, în condițiile în care aceștia sunt vorbitori de limbă rusă,

impunîndu-se necesitatea asistenței acestora de un interpret la întocmirea sau citirea

actelor întocmite or, în timpul interogării lor la fața locului, aceștia nu au fost asigurați

cu un interpret, semnînd procesul-verbal de audiere fără ca acesta să le fi fost citit și

tradus de un interpret.

Instanța de apel a menționat că în temeiul art.6 Cod penal, persoana este supusă

răspunderii penale și pedepsei penale numai pentru fapte săvîrșite cu vinovăție.

Răspunderii penale și pedepsei penale este supusă numai persoana care a săvîrșit cu

intenție sau din imprudență o faptă prevăzută de legea penală.

Instanța de apel nu a identificat probe pertinente, admisibile, concludente și

veridice prin care s-ar confirma sustragerea de către inculpat a vreunor bunuri ale părții

vătămate cu aplicarea violenței și cauzarea de daune considerabile, probele invocate de

acuzare în acest sens necorespunzînd criteriilor invocate, fiind respinse de instanța de

apel ca fiind impertinente și neconcludente, caracterul contradictoriu și implauzibil al

acestora neconfirmînd învinuirea adusă.

Instanța de apel a menționat că în speță, în acțiunile inculpatului nu se întrunesc

nici latura subiectivă, nici latura obiectivă a infracțiunii incriminate, așa încît, lipsesc

elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art.187 alin.(2) lit. e) și f) Cod

penal or, niciunul dintre martorii prezenți nemijlocit în apropierea inculpatului și

anume Zabolotnîi Evghenii și Timoșcu Ruslan, nu au văzut la acesta vreun lanț din aur,

iar martorii aflați la o distanță de aproximativ 40-50 m de la locul faptei au presupus

că, au văzut în mîna lui Tihonov Andrei un lanț din aur, care putea fi confundat cu

lanțul de la cadă de care erau agățate cheile lui Tihonov Andrei - or, toate dubiile

urmează a fi interpretate în favoarea inculpatului.

Instanța de apel a reținut ca fiind suspicios și faptul că, partea vătămată, știind cu

certitudine că, avea un lanț din aur la gît și simțind presiune asupra gîtului prin ruperea

lanțului, după finalizarea altercației și în lipsa oricărei amenințări din partea lui

Zabolotnîi Evghenii care 1-a ajutat să se ridice, nu și-a căutat lanțul și nu a invocat

pierderea acestuia, dar și-a luat sacoul și a plecat de la fața locului.

Prin urmare, reieșind din cele expuse mai sus, cercetînd nemijlocit probele anexate

4

la dosar, prima instanță a conchis legitim și întemeiat că, învinuirea înaintată

inculpatului Tihonov Andrei Xxx nu și-a găsit confirmare.

Instanța de apel a menționat că lipsa probelor ce ar confirma învinuirea, are drept

consecință achitarea inculpatului Tihonov Andrei, acuzarea nedovedind că, acesta ar fi

știut despre existența lanțului, că ar fi avut intenția de a-1 sustrage și că acesta ar fi fost

sustras de fapt de către inculpat.

Procuratura de nivelul Curții de Apel Chișinău, Cojocaru Tudor, prin care indicînd

temeiul prevăzut de art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, a solicitat casarea

totală a acesteia, cu dispunerea rejudecării cauzei în instanța de apel, de către un alt

complet de judecată.

Recurentul a invocat în cererea sa de recurs următoarele motive :

- potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, hotărîrile instanței de

apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de

fond și de apel în cazurile cînd instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor

motivelor invocate în apel sau hotărîrea atacată nu cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția;

- instanța de apel la baza deciziei de achitare unilateral a pus declarațiile

inculpatului, care atît la urmărirea penală cît și în cadrul ședinței de judecată nu a

recunoscut vina, declarații care urmează a fi apreciate critic, necoraborînd cu celelalte

probe prezentate de partea acuzării, fiind date cu scop de apărare și eschivare de la

răspunderea penală, și anume: fiind audiat în calitate de parte vătămată Zaițev Iuri a

declarat că, atunci cînd inculpatul s-a năpustit asupra lui, l-a împins, - ambii au căzut

la pămînt. Fiind imobilizat la pămînt de antebrațul stîng, s-a întors cu ceafa la Tihonov

Andrei ca să evite loviturile în față. La un moment dat a simțit presiune asupra gîtului

din cauza lanțului de la gît, care era destul de gros. A explicat că nu a văzut lanțul în

mîna lui Tihonov Andrei, dar a simțit că lanțul a fost rupt de pe gîtul său;

- astfel, instanța de judecată a motivat că partea vătămată primul s-a năpustit

asupra inculpatului, pe motiv că în momentul declanșării conflictului partea vătămată

a dispus de destul timp pentru a dezbrăca sacoul, a scoate ceasul de pe mînă și inelul

de pe deget și că scopul inculpatului nu a fost de a-i aplica violență părții vătămate, dar

de a-i imobiliza loviturile în situația în care partea vătămată a aplicat și el la rîndul său

lovituri lui Tihonov Andrei, situație ce nu se încadrează în situațiile de aplicare a

violenței. Faptul că, partea vătămată a dispus de timp pentru a se pregăti pînă la

încăirare nu denotă faptul că, nu se încadrează în situație de aplicare a violenței,

deoarece lanțul de la gîtul părții vătămate a fost rupt ca urmare anume a aplicării

violenței, singur de la sine acesta nu a putut fi rupt, - urma să fie aplicat un efort destul

de puternic, pe motiv că lanțul era gros;

- la fel, instanța de judecată la emiterea sentinței de achitare a invocat motivul că

nu este demonstrat scopul de cupiditate al inculpatului. Intenția de a sustrage bunul

părții vătămate a fost dovedită prin declarațiile martorilor independenți, necointerisați

5

în soluționarea pozitivă ori negativă a cazului dat, și anume realizatoarele de la tarabele

cu fructe din stradă : Tataru Maria - care a declarat că a observat pe doi bărbați la

pămînt care se băteau, apoi cînd inculpatul s-a ridicat de jos și s-a scuturat - el avea în

mînă un lănțișor din aur, care era destul de lung și era deja rupt; martorul Danelia

Natalia - care a declarat că în scurt timp după încăirare a văzut pe Tihonov cum ținea

în mînă un lănțișor destul de gros; martorul Posturusu Galina - care a declarat că a

văzut cum Zaițev a plecat, iar Tihonov a pus lănțișorul în buzunar;

- nu este clar din care considerent, instanța de judecată, din declarațiile martorilor

menționați nu a „văzut” scopul cupidant al inculpatului. Consideră că, pentru a proba

lipsa scopului de cupiditate, inculpatul, rămînînd cu lanțul în mînă, ce nu î-i aparține,

urma să arunce lănțișorul în stradă ori în direcția părții vătămate, cu care este în relații

ostile, care se îndepărta pas cu pas de la dînsul, sau în cel mai rău caz să strige în

direcția lui ca partea vătămată să se întoarcă pentru a-și lua lanțul;

- mai mult ca atît, instanța a reiterat faptul că, martorii apărării Zabolotnîi

Evghenii și Timoșcu Ruslan, care sunt colegii de lucru al inculpatului și care au fost

prezenți nemijlocit în apropierea inculpatului, nu au văzut la acesta un oarecare lanț,

iar martorii acuzării menționați mai sus, aflați la o distanță de aprozimativ 40-50 m de

la locul faptei au presupus că, au văzut în mîna lui Tihonov Andrei un lanț din aur, care

putea fi confundat cu lanțul de la cadă de care erau agățate cheile lui Tihonov Andrei,

din care considerente toate dubiile instanța de judecată le-a interpretat în favoarea

inculpatului;

- mai mult ca atît, instanța de judecată în motivarea sentinței de achitare a relatat

că sustragerea averii proprietarului nu a fost una deschisă, pe motiv că persoanele

prezente, și anume partea vătămată și 3 martori a acuzării, nu-și dădeau seama de

caracterul faptei săvîrșite a inculpatului, fiind interpretată ca o bătaie dintre două

persoane, pe cînd legiuitorul cere că anume făptuitorul trebuie să conștiintizeze că cele

comise de el rămîn observate și înțelese de către alte persoane și nu invers;

- recurentul menționeză că vina inculpatului în comiterea infracțiunii încriminate

pe deplin a fost dovedită de toate probele aduse în instanța de judecată;

- astfel, instanța de judecată nu a dat o apreciere probelor prezentate de acuzare și

nu a apreciat multilateral și obiectiv probele administrate, care dovedesc cu certitudine

vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii incriminate de organul de urmărire

penală.

că acesta urmează a fi admis din următoarele considerente.

Conform prevederilor art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală,

judecînd recursul, instanța de recurs este în drept să admită recursul și să dispună

rejudecarea cauzei de către instanța de apel, în cazul în care eroarea judiciară nu poate

fi corectată de către instanța de recurs.

Potrivit art. 414 Cod de procedură penală, instanța de apel, judecînd apelul,

verifică legalitatea și temeinicia hotărîrii atacate în baza probelor examinate de prima

6

instanță, conform materialelor din cauza penală și în baza oricăror probe noi prezentate

instanței de apel. În vederea soluționării apelului, instanța de apel poate da o nouă

apreciere probelor. Instanța de apel se pronunță asupra tuturor motivelor invocate în

apel. Instanța de apel nu este în drept să-și întemeieze concluziile pe probele cercetate

de prima instanță dacă ele nu au fost verificate în ședința de judecată a instanței de apel

și nu au fost consemnate în procesul-verbal.

Chestiunile de fapt asupra cărora s-a pronunțat sau trebuia să se pronunțe prima

instanță și care prin apel se transmit instanței de apel sunt: dacă fapta reținută ori numai

imputată s-a săvîrșit ori nu, dacă fapta a fost comisă de inculpat și în ce împrejurări s-

a comis, dacă probele corect au fost apreciate prin prisma cumulului de probe anexate

la dosar în conformitate cu art. 101 Cod de procedură penală.

La chestiuni de drept se referă cele ce țin de faptul: dacă fapta întrunește

elementele infracțiunii, dacă infracțiunea a fost corect calificată, dacă pedeapsa a fost

individualizată și aplicată just; dacă normele de drept procesual penal sau administrativ

au fost corect aplicate și hotărîrea adoptată să conțină răspuns la toate motivele

invocate.

În același context, Colegiul penal lărgit menționează, că hotărîrile pronunțate de

instanțele ierarhic inferioare trebuie să fie motivate atît în fapt, cît și în drept, în

corespundere cu prevederile legislației în vigoare, pentru a permite instanței ierarhic

superioare de a verifica corespunderea hotărîrii pronunțate cu legea. Necesită a se avea

în vedere că nu numai nemotivarea hotărîrii, dar și motivarea insuficientă sau

motivarea în termeni generali-vagi, reprezintă motiv de casare.

Revenind la textul recursului ordinar declarat de către procurorul Cojocaru Tudor

se constată că recurentul invocă temeiul pentru recurs prevăzut de art. 427 alin. (1) pct.

6) Cod de procedură penală, evidențiind faptul că instanța de apel nu s-a pronunțat

asupra tuturor motivelor invocate în apel și decizia instanței de apel nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția.

Verificând criticile expuse în recursul declarat de procurorul Cojocaru Tudor, în

raport cu actele cauzei, Colegiul penal lărgit constată, că acestea sânt întemeiate,

deoarece instanța de apel la judecarea cauzei nu a examinat-o sub toate aspectele și nu

a adus motive pertinente pe care s-ar întemeia soluția.

Instanța de recurs a statuat asupra acestor concluzii în urma analizei hotărârii

judecătorești contestate, în raport cu motivele – probele descrise în sentință (f. d. 109-

111), invocate și de procuror în apel (f. d. 116-117) în prezenta speță, unde au fost

invocate câteva argumente relevante cum ar fi:

„ - prima instanță la baza sentinței de achitare unilateral a pus declarațiile

inculpatului, care atît la urmărirea penală cît și în cadrul ședinței de judecată nu a

recunoscut vina, declarații care urmează a fi apreciate critic, necoraborînd cu celelalte

probe prezentate de partea acuzării, fiind date cu scop de apărare și eschivare de la

răspunderea penală, și anume: fiind audiat în calitate de parte vătămată Zaițev Iuri a

declarat că, atunci cînd inculpatul s-a năpustit asupra lui, l-a împins, - ambii au căzut

7

la pămînt. Fiind imobilizat la pămînt de antebrațul stîng, s-a întors cu ceafa la Tihonov

Andrei ca să evite loviturile în față. La un moment dat a simțit presiune asupra gîtului

din cauza lanțului de la gît, care era destul de gros. A explicat că nu a văzut lanțul în

mîna lui Tihonov Andrei, dar a simțit că lanțul a fost rupt de pe gîtul său;

- astfel, instanța de judecată a motivat că partea vătămată primul s-a năpustit

asupra inculpatului, pe motiv că în momentul declanșării conflictului partea vătămată

a dispus de destul timp pentru a dezbrăca sacoul, a scoate ceasul de pe mînă și inelul

de pe deget și că scopul inculpatului nu a fost de a-i aplica violență părții vătămate, dar

de a-i imobiliza loviturile în situația în care partea vătămată a aplicat și el la rîndul său

lovituri lui Tihonov Andrei, situație ce nu se încadrează în situațiile de aplicare a

violenței. Faptul că, partea vătămată a dispus de timp pentru a se pregăti pînă la

încăirare nu denotă faptul că, nu se încadrează în situație de aplicare a violenței,

deoarece lanțul de la gîtul părții vătămate a fost rupt ca urmare anume a aplicării

violenței, singur de la sine acesta nu a putut fi rupt, - urma să fie aplicat un efort destul

de puternic, pe motiv că lanțul era gros;

- la fel, instanța de judecată la emiterea sentinței de achitare a invocat motivul că

nu este demonstrat scopul de cupiditate al inculpatului. Intenția de a sustrage bunul

părții vătămate a fost dovedit prin declarațiile martorilor independenți, necointerisați

în soluționarea pozitivă ori negativă a cazului dat, și anume realizatoarele de la tarabele

cu fructe din stradă : Tataru Maria - care a declarat că a observat pe doi bărbați la

pămînt care se băteau, apoi cînd inculpatul s-a ridicat de jos și s-a scuturat - el avea în

mînă un lănțișor din aur, care era destul de lung și era deja rupt; martorul Danelia

Natalia - care a declarat că în scurt timp după încăirare a văzut pe Tihonov cum ținea

în mînă un lănțișor destul de gros; martorul Posturusu Galina - care a declarat că a

văzut cum Zaițev a plecat, iar Tihonov a pus lănțișorul în buzunar;

- mai mult ca atît, instanța a reiterat faptul că, martorii apărării Zabolotnîi

Evghenii și Timoșcu Ruslan, care sunt colegii de lucru al inculpatului și care au fost

prezenți nemijlocit în apropierea inculpatului, nu au văzut la acesta un oarecare lanț,

iar martorii acuzării menționați mai sus, aflați la o distanță de aprozimativ 40-50 m de

la locul faptei au presupus că, au văzut în mîna lui Tihonov Andrei un lanț din aur, care

putea fi confundat cu lanțul de la cadă de care erau agățate cheile lui Tihonov Andrei,

din care considerente toate dubiile instanța de judecată le-a interpretat în favoarea

inculpatului;

- mai mult ca atît, instanța de judecată în motivarea sentinței de achitare a relatat

că sustragerea averii proprietarului nu a fost una deschisă, pe motiv că persoanele

prezente, și anume partea vătămată și 3 martori a acuzării, nu-și dădeau seama de

caracterul faptei săvîrșite a inculpatului, fiind interpretată ca o bătaie dintre două

persoane, pe cînd legiuitorul cere că anume făptuitorul trebuie să conștiintizeze că cele

comise de el rămîn observate și înțelese de către alte persoane și nu invers;

- vina inculpatului în comiterea infracțiunii încriminate pe deplin a fost dovedită

de toate probele aduse în instanța de judecată.”

8

În opinia Colegiului penal lărgit, anume asupra acestor motive invocate de

către procuror în apel, instanța de apel nu s-a pronunțat sau s-a pronunțat

superficial, fără argumentarea cuvenită.

În aceiași ordine de idei, instanța de recurs reiterează că obligația instanței de a-și

motiva hotărârea face parte din setul de garanții stabilite pentru existența unui proces

echitabil, iar potrivit considerentelor CEDO, expuse în cazurile aplicării art. 6 al

Convenției, s-a conchis că o hotărâre motivată demonstrează că părțile au fost auzite

în cadrul procesului penal (Suominen c. Finlandei (2003) § 37, Kuznețov și alții c.

Rusiei (2007) § 85).

Deci, Colegiul penal lărgit notează, pentru a demonstra că părțile au fost auzite în

prezenta cauză, instanța de apel urma să dea răspunsuri argumentate în hotărârea sa

asupra chestiunilor esențiale și să răspundă clar la motive, dar și a efectua propriile

completări în sensul aprecierii temeiniciei acestei hotărâri, prin prisma criticilor

invocate de părți, care în viziunea lor ar putea afecta într-o măsură oarecare legalitatea

soluției adoptate la caz.

Din considerentele expuse mai sus, Colegiul penal lărgit constată că decizia

instanței de apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, instanța de apel

nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, instanța de apel nu și-a

motivat soluția adoptată în conformitate cu dispozițiile legale asupra chestiunilor

elucidate de procuror în prezentul recurs, care au importanță în cauză, prin ce a admis

eroarea de drept prevăzută de pct. 6) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, mai

invocînd următoarele motive.

Instanța de judecată este obligată la examinarea probelor care confirmă vinovăția

sau nevinovăția persoanei, să argumenteze motivele admiterii sau respingerii probelor

atît de învinuire, cât și cele de apărare. În orice caz se supun analizei toate probele,

indiferent de faptul că sunt cuprinse în dosarul penal sau prezentate de către părți în

ședință.

Astfel, la motivarea soluției de achitare din motivul că fapta inculpatului nu

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii imputate, instanța de apel a apreciat

critic declarațiile martorului Jvania (Danelia) Natalia, care în cadrul cercetărilor

judecătorești în prima instanță a indicat că „am văzut cum Zaițev era deasupra lui

Tihonov, cu o mînă îi ținea gîtul, iar cu o altă mînă îi ținea piciorul lui Tihonov… în

scurt timp l-am văzut cum Tihonov stătea lîngă cafenea și ținea în mînă un lanț destul

de gros. Apoi cineva l-a condus pe Tihonov în bar, iar peste 5-10 min. de noi s-a

apropiat Zaițev și a întrebat dacă nu am văzut pe jos nici un lănțișor, doar atunci am

sesizat că obiectul pe care îl ținea Tihonov în mînă era lănțișorul”, menținîndu-și

aceleași declarații și în cadrul cercetării judecătorești din cadrul instanței de apel „după

incidentul dintre Zaițev și Tihonov, Zaițev s-a ridicat și a plecat, în mînă la Tihonov

era un lănțișor de culoare galbenă, care părea de aur. După Zaițev s-a întors și a

întrebat dacă nu am văzut un lănțișor. … mi-am dat seama că era lănțișorul cînd a

9

venit Zaițev și a întrebat de el… de la locul comiterii infracțiunii sunt vreo 26 de pași,

aproximativ vreo 10 metri” (f. d. 163).

Concluziile instanței de apel precum că declarațiile martorului Jvania (Danelia)

Natalia Ării nu pot fi reținute ca fiind probe ce ar confirma sustragerea de către inculpat

a bunurilor părții vătămate, deoarece aceste declarații sunt contradictorii sunt evident

neîntemeiate.

Instanța de apel a constatat că declarațiile părții vătămate sunt contradictorii, fără

să țină seama că, în cadrul ședinței de judecată din 21 octombrie 2015 în instanța de

apel partea vătămată Zaițev Iurii a relatat foarte clar că „inculpatul a încercat să mă

lovească, după m-a trîntit la pămînt. Eu am simțit cum m-a lovit și mi-a sustras

lănțișorul ... doamnele care vindeau la piață se aflau la 5 metri de mine” (f. d. 157).

Nu poate fi menținută motivarea instanței de apel (f. d. 179), referindu-se la lipsa

laturii subiective, sub aspectul necunoașterii despre existența bunului ce rezultă din

declarațiile inculpatului, care total contravin declarațiilor parții vătămate Zaițev Iurii,

date la confruntare (f. d. 41), cît și în ambele instanțe de judecată, ca și declarațiilor

martorilor Danelia Natalia, Tataru Maria, Posturusu Galina.

Prin urmare, Colegiul penal lărgit constată că instanța de apel n-a îndeplinit

cerințele stipulate în prevederile art.101, 394, 414 Cod de procedură penală, n-a indicat

temeiurile legale pentru care au fost respinse probele prezentate în instanța de apel,

unele pe viu.

În asemenea condiții, Colegiul penal lărgit consideră că, decizia instanței de apel

în cauza dată urmează a fi casată total, cu dispunerea rejudecării cauzei de către aceiași

instanță de apel, în alt complet de judecată, deoarece erorile comise de către această

instanță, nu pot fi reparate de către instanța de recurs în prezenta procedură, neavând

atribuții de a judeca cauza pe fond și substitui instanța ce a judecat apelurile cu

încălcarea prevederilor procesual penale.

La rejudecarea cauzei instanța de apel urmează să se conducă obligatoriu de

prevederile art. 436 Cod de procedură penală, care prevăd procedura de rejudecare și

limitele acesteia; să se pronunțe la modul cuvenit și în strictă conformitate cu

prevederile legii procesual - penale asupra motivelor esențiale invocate în apelul

procurorului, nominalizate și în prezenta decizie, precum și în măsura competenței

asupra argumentelor invocate în prezenta cerere de recurs; să cerceteze amănunțit

aspectele învinuirii înaintate; să verifice și să aprecieze profund probele administrate

și examinate în instanță în strictă conformitate cu cerințele legii; să le dea apreciere

cuvenită cu argumentarea admisibilității sau inadmisibilității fiecărei probe examinate;

să analizeze la modul cuvenit prezența sau lipsa elementelor infracțiunii imputate; să

elucideze faptele importante pentru soluționarea justă și promptă a cauzei date; să-și

argumenteze clar concluziile sale în decizia adoptată, și ținând cont de motivele casării

deciziei atacate, de practica unitară în acest domeniu, precum și de practica relevantă

a CEDO, să pronunțe o hotărâre legală și întemeiată, în conformitate cu prevederile

art. 417 Cod de procedură penală.

10

procedură penală, Colegiul penal lărgit,

D E C I D E :

Admite recursul ordinar declarat de către procurorul în Procuratura de nivelul

Curții de Apel Chișinău, Cojocaru Tudor, casează total decizia Colegiului penal al

Curții de Apel Chișinău din 25 noiembrie 2015, în cauza penală privindu-l pe Tihonov

Andrei Xxx, cu dispunerea rejudecării cauzei de către Curtea de Apel Chișinău, în alt

complet de judecată.

Decizia nu este susceptibilă de a fi atacată.

Decizia motivată pronunțată la 09 martie 2017.

Președinte Ursache Petru

Judecători Timofti Vladimir

Alerguș Constantin

Toma Nadejda

Moraru Petru

11