1ra-1808/18 — art.187 alin.2 lit.e, f CP

1ra-1808/18 — art.187 alin.2 lit.e, f CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr.1ra-1808/18

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

14 noiembrie 2018 mun.Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte Elena Covalenco,

Judecători Liliana Catan,

Iurie Diaconu,

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar, prin care se solicită

casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 03 octombrie 2017,

declarat de către avocatul Zaharia Procopie în numele inculpatului

Tihonov Andrei XXX, născut la XXX,

originar și domiciliat în XXX, cu viza de

reședință în XXX.

Termenul examinării cauzei:

06.04.2017 - 03.10.2017;

09.08.2018 - 14.11.2018.

C O N S T A T Ă:

Andrei a fost achitat de sub învinuirea în comiterea infracțiunii prevăzute de art.187

alin.(2) lit.e) și f) Cod penal, din motiv că fapta lui nu întrunește elementele constitutive

ale infracțiunii.

s-a incriminat că, la 18 octombrie 2013, ora 09.45, având scopul sustragerii bunurilor altei

persoane, aflându-se în fața cafenelei „Globus” din bd.Moscovei 2, mun.Chișinău, 1-a

agresat fizic pe Zaițev Iuri, cauzându-i, conform raportului de expertiză medico-legală

nr.5269 din 18.10.2013, leziuni corporale manifestate prin: excoriații la nivelul degetelor

IV-V și gamba stângă, care se califică drept vătămare neînsemnată, după care, în mod

deschis a sustras de la acesta un lănțișor cu cruciuliță din aur, la prețul de 16000 lei,

cauzându-i părții vătămate o daună materială în proporții considerabile.

- procurorul, care a solicitat casarea acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei

noi hotărâri, prin care A.Tihonov să fie recunoscut vinovat și condamnat în baza art.187

alin.(2) lit.e) și f) Cod penal la 5 ani închisoare, fără amendă, iar în temeiul art.90 Cod

penal, executarea pedepsei închisorii să fie suspendată condiționat pe o perioadă de

probațiune de 5 ani, cu admiterea integrală a acțiunii civile și dispunerea încasării de la

inculpat în beneficiul părții vătămate a prejudiciului în mărime de 10000 lei, invocând că

instanța a apreciat arbitrar probele și circumstanțele cauzei; - nu a luat în considerare

declarațiile părții vătămate și ale martorilor, precum și alte probe prezentate de partea

acuzării; - eronat a constatat că nu a fost demonstrat scopul de cupiditate al inculpatului; -

instanța a admis faptul deposedării ilicite a părții vătămate de bunul său și a constatat că nu

sunt întrunite elementele constitutive ale componenței infracțiunii incriminate - latura

1

subiectivă, însă nu s-a expus asupra întrunirii în acțiunile inculpatului a elementelor

constitutive ale componenței de contravenție prevăzute de art.78, 335 sau 354 Cod

contravențional;

- partea vătămată, care a solicitat casarea sentinței, rejudecarea cauzei și

pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să se dispună încasarea din contul inculpatului în

beneficiul său a prejudiciului material în mărime de 16000 lei, pe motiv că deși inculpatul

nu a avut din start intenția de a-i sustrage bunul, acest gând i-a venit pe parcurs, folosindu-

se de moment, în urma bătăii provocate, fapt care a fost omis de instanță; - instanța nu a

ținut cont de faptul că acțiunile lui A.Tihonov constituie o recidivă, deoarece când 1-a

agresat prima dată, pedeapsa de atunci i s-a părut prea blândă, agresându-l din nou,

considerând că și de această dată i se va face dreptate ușor; - în urma epuizării conflictului

s-a ridicat și a plecat, deoarece A.Tihonov i-a deblocat mâna și nu pentru că el a hotărât că

conflictul s-a epuizat; - martorul G.Posturusu și-a schimbat declarațiile în instanță, fiind

presat de către avocatul inculpatului și nu din alte motive, aceasta a declarat că are vederea

slabă, însă lanțul era atât de mare încât nu putea să confunde că în mâna inculpatului era

anume un lanț de aur și nimic altceva; - deși cunoaște limba de stat, totuși nivelul de

cunoaștere a acesteia nu este destul de bun încât să-i permită să înțeleagă întru-totul cele

vorbite în instanță, motiv pentru care, nu a putut să-și expună argumentele satisfăcător.

apelurile declarate de către procuror și partea vătămată au fost respinse ca nefondate.

Instanța de apel a indicat că prima instanță a dat apreciere corectă probelor și

circumstanțelor cauzei, examinându-le conform art.101 Cod de procedură penală, din

punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității și veridicității, iar toate probele în

ansamblu - din punct de vedere al coroborării lor și corect a ajuns la concluzia privind

achitarea inculpatului de sub învinuirea de comiterea infracțiunii prevăzute de art.187

alin.(2) lit.e) și f) Cod penal, pe motiv că fapta lui nu întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii.

La fel, instanța a reținut că, în speță, partea acuzării a prezentat probe, precum:

declarațiile părții vătămate și ale martorilor M.Tataru, G.Posturusu, N.Jvania (Danelia),

E.Zabolotnîi, R.Timoșcu, însă acestea nu confirmă învinuirea înaintată.

Totodată, instanța de apel a conchis că anume partea vătămată a fost inițiatorul

conflictului, or, acesta a avut destul timp să scoată sacoul, ceasul de pe mână și inelul de

pe deget, circumstanță ce nu se încadrează în situațiile de aplicare a violenței sau

amenințării aplicării unei atare violențe, deoarece în aceste cazuri victima este limitată în

timp, fiind preocupată de ideea de a se proteja și nu de hainele sau lucrurile sale.

Mai mult, însăși partea vătămată a indicat că A.Tihonov 1-a imobilizat fără să-i

aplice lovituri, fapt ce demonstrează că scopul inculpatului nu a fost de a aplica față de

partea vătămată violență, ci de a-i imobiliza loviturile, în circumstanțele în care și partea

vătămată i-a aplicat lui A.Tihonov lovituri.

Instanța de apel a mai menționat că în acțiunile inculpatului nu se întrunesc nici

elementele constitutive ale infracțiunii incriminate - latura subiectivă și obiectivă, or,

niciunul dintre martorii prezenți în nemijlocita apropiere a inculpatului și anume,

E.Zabolotnîi și R.Timoșcu, nu au văzut la acesta vreun lanț din aur, iar martorii aflați la o

distanță de aproximativ 40-50 m de la locul faptei au presupus că au văzut în mâna lui

A.Tihonov un lanț din aur, care însă putea fi confundat cu lanțul de la cadă de care erau

agățate cheile ultimului, iar toate dubiile urmează a fi interpretate în favoarea inculpatului.

Prin urmare, lipsa probelor ce ar confirma învinuirea are drept consecință achitarea

inculpatului, acuzarea nedovedind că acesta ar fi știut despre existența lanțului, că ar fi

avut intenția să-l sustragă și că bunul a fost sustras de fapt de către inculpat.

2

invocând temeiul prevăzut de art.427 alin.(1) pct.6) Cod de procedură penală, a solicitat

casarea acesteia, cu dispunerea rejudecării cauzei în aceeași instanță de apel, pe motiv că

instanța nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel; - hotărârea atacată nu

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția; - instanța a apreciat arbitrar probele și

circumstanțele cauzei; - la baza achitării a pus doar declarațiile inculpatului, care nu

coroborează cu celelalte probe; - eronat a conchis că nu este demonstrat scopul de

cupiditate al inculpatului.

recursul declarat de către procuror a fost admis, casată decizia instanței de apel și dispusă

rejudecarea cauzei în aceeași instanță de apel.

În motivarea deciziei, instanța de recurs a menționat că, examinând hotărârea

instanței de apel prin prisma celor invocate în recurs, a constatat că recursul este întemeiat,

or, instanța de apel a omis să se expună asupra motivelor invocate de către procuror în

apel.

În acest context, instanța de recurs a precizat că obligația instanței de a-și motiva

hotărârea face parte din setul de garanții stabilite pentru existența unui proces echitabil, iar

potrivit considerentelor CEDO, expuse în cazurile aplicării art.6 al Convenției, s-a conchis

că o hotărâre motivată demonstrează că părțile au fost auzite în cadrul procesului penal

(Suominen vs Finlanda (2003) § 37, Kuznețov și alții vs Rusia (2007) § 85).

Astfel că, pentru a demonstra că părțile au fost auzite în prezenta cauză penală,

instanța de apel urma să dea răspunsuri argumentate în hotărârea sa asupra chestiunilor

esențiale și să răspundă clar la motive, dar și a efectua propriile completări în sensul

aprecierii temeiniciei acestei hotărâri, prin prisma criticilor invocate de părți, care în

viziunea lor ar putea afecta într-o măsură oarecare legalitatea soluției adoptate la caz.

De asemenea, instanța de recurs a subliniat că instanța de judecată este obligată la

examinarea probelor care confirmă vinovăția sau nevinovăția persoanei, să argumenteze

motivele admiterii sau respingerii probelor atât de învinuire, cât și cele de apărare. În orice

caz se supun analizei toate probele, indiferent de faptul că sunt cuprinse în dosarul penal

sau prezentate de către părți în ședință.

La caz, instanța de apel a efectuat o apreciere arbitrară declarațiilor părții vătămate

și ale martorului N.Jvania (Danelia), invocând că acestea sunt contradictorii.

Complementar, instanța de recurs a indicat că nu poate fi menținută motivarea

instanței de apel unde se referă la lipsa laturii subiective, sub aspectul necunoașterii despre

existența bunului ce rezultă din declarațiile inculpatului, care total contravin declarațiilor

parții vătămate, date la confruntare, dar și în ambele instanțe de judecată, ca și declarațiilor

martorilor N.Jvania (Danelia), M.Tataru, G.Posturusu.

Prin urmare, Colegiul penal lărgit a constatat că instanța de apel nu a îndeplinit

cerințele stipulate de art.101, 394, 414 Cod de procedură penală și nu a indicat temeiurile

legale pentru care au fost respinse probele prezentate în instanța de apel.

apelurile declarate de către procuror și partea vătămată au fost admise, casată sentința,

rejudecată cauza și pronunță o nouă hotărâre potrivit modului stabilit pentru prima

instanță, prin care A.Tihonov a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art.187

alin.(2) lit.e), f) Cod penal la 5 ani închisoare, fără amendă, iar în temeiul art.90 Cod penal,

s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o perioadă de probațiune de 2

ani.

Acțiunea civilă a fost admisă, dispunându-se încasarea din contul inculpatului în

beneficiul părții vătămate a prejudiciului material în mărime de 16000 lei.

3

În motivarea deciziei, instanța de apel a conchis că, situația de fapt reținută de prima

instanță nu corespunde probelor din dosar, care au fost apreciate incorect, contrar

prevederilor art.101 Cod de procedură penală, greșit ajungând la concluzia privind

nevinovăția inculpatului de comiterea infracțiunii imputate, deoarece acțiunile acestuia nu

întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii.

Astfel, apreciind probele administrate și circumstanțele cauzei, examinându-le

conform art.101 Cod de procedură penală, din punct de vedere al pertinenței, concludenței,

utilității și veridicității, iar toate probele în ansamblu - din punct de vedere al coroborării

lor, instanța de apel a constatat că Tihonov Andrei, la 18 octombrie 2013, ora 09.45, având

scopul sustragerii bunurilor altei persoane, aflându-se în fața cafenelei „Globus” din

bd.Moscovei 2, mun.Chișinău, 1-a agresat fizic pe Zaițev Iuri, cauzându-i, conform

raportului de expertiză medico-legală nr.5269 din 18.10.2013, leziuni corporale

manifestate prin: excoriații la nivelul degetelor IV-V și gamba stângă, care se califică drept

vătămare neînsemnată, după care, în mod deschis a sustras de la acesta un lănțișor cu

cruciuliță din aur, la prețul de 16000 lei, cauzându-i părții vătămate o daună materială în

proporții considerabile.

Consecvent, instanța de apel a indicat că vinovăția inculpatului se confirmă prin

declarațiile părții vătămate Iu.Zaițev, ale martorilor E.Zabolotnîi, G.Posturusu, M.Tataru,

N.Jvania (Danelia) și actele cauzei - procesele-verbale de confruntare dintre partea

vătămată și inculpat, dintre martorul G.Posturusu și inculpat din 07.11.2013, și raportul de

expertiză medico-legală nr.5269 din 21.10.2013 în privința părții vătămate Iu.Zaițev.

Respectiv, reținând probele menționate, instanța de apel a conchis că vinovăția

inculpatului de comiterea infracțiunii prevăzute de art.187 alin.(2) lit.e) și f) Cod penal este

indubitabilă, în acțiunile acestuia fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii

imputate.

Nerecunoașterea vinei de către inculpat, instanța de apel a apreciat-o drept o metodă

de apărare și un drept de a nu se auto-incrimina, garantat de art.66 Cod de procedură

penală și art.6 CEDO, or, persoana care pe parcursul procesului penal are calitatea

procesuală de inculpat nu poate fi urmărită pentru depunerea declarațiilor false sau refuzul

de a face declarații și acțiunile sale nu pot fi calificate ca circumstanță agravantă la

stabilirea pedepsei penale.

Totodată, instanța de apel a subliniat că prima instanță în mod greșit a apreciat critic

declarațiile martorilor, precum că nimeni dintre ei nu a văzut momentul sustragerii

lanțului, or acest fapt nu poate condiționa nevinovăția inculpatului, odată ce toți acei

martori la care face trimite instanța au văzut că bunul era deținut de A.Tihonov și anume,

inculpatul a intrat în posesia acestuia, pe care după bătaie l-a pus în buzunar și a plecat cu

el.

Instanța de apel a mai precizat că declarațiile părții vătămate sunt consecutive și nu

conțin contradicții, aceasta menținându-și poziția pe tot parcursul urmăririi penale. Mai

mult, declarațiile părții vătămate coroborează cu cele ale martorilor acuzării, care au

afirmat că au văzut cum după conflictul avut cu partea vătămată, inculpatul A.Tihonov a

luat lănțișorul de aur.

Cu referire la scopul de cupiditate, instanța de apel a menționat că acesta se

regăsește în acțiunea inculpatului, or, inculpatul nu i l-a restituit părții vătămate, dar l-a pus

în buzunar și a plecat cu el. Mai mult decât atât, partea vătămată s-a întors la locul faptei

după lănțișor, însă inculpatul a refuzat să i-l restituie.

Complementar, instanța de apel a precizat că nu poate fi reținută motivarea primei

instanțe privind lipsa laturii subiective, sub aspectul necunoașterii despre existența

bunului, fapt declarat de către inculpat, având în vedere că declarațiile acestuia contravin

declarațiilor părții vătămate și ale martorilor N.Jvanea (Danelia), M.Tataru, G.Posturusu.

4

Totodată, s-a stabilit că lanțul era atârnat la gât, la vedere și este neveridică afirmația

inculpatului în acest sens.

La stabilirea categoriei și termenului pedepsei penale, ținând cont de prevederile

art.6, 7, 16, 61, 75-78, 90 Cod penal, de gravitatea infracțiunii săvârșite, care face parte din

categoria celor grave, că a fost săvârșită cu intenție, de persoana inculpatului, care anterior

nu a fost condamnat, că circumstanțe atenuante sau agravante nu au fost stabilite, precum

și de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, instanța de apel

a conchis că corijarea și reeducarea inculpatului poate avea loc prin stabilirea unei pedepse

de 5 ani închisoare, fără amendă, cu suspendarea condiționată a executării ei pe o perioadă

de probațiune de 2 ani.

Cu referire la acțiunea civilă, reieșind din prevederile art.219 alin.(1), (2), 221

alin.(2) Cod de procedură penală și art.514, 1398 Cod civil, precum și având în vedere că

în ședința de judecată a fost probat cu certitudine faptul sustragerii bunului părții vătămate

- lănțișorul de aur în valoare de 16000 lei, instanța de apel a conchis că acțiunea civilă

urmează a fi admisă și dispusă încasarea din contul lui A.Tihonov în beneficiul lui

Iu.Zaițev a prejudiciului material cauzat prin infracțiune.

numele inculpatului care, invocând temeiurile prevăzute de art.427 alin.(1) pct.6), 8), 9),

13) Cod de procedură penală, solicită casarea acesteia și menținerea sentinței, pe motiv că

hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, instanța a apreciat

arbitrar probele și circumstanțele cauzei; - nu au fost întrunite elementele infracțiunii; -

inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; - a

intervenit o lege penală mai favorabilă condamnatului; - instanța de apel a pronunțat o

decizie de condamnare în baza acelorași probe care au stat la baza sentinței de achitare; -

declarațiile părții vătămate contravin materialelor cauzei; - instanța de apel eronat și

nejustificat a constatat existența lănțișorului de aur și că acesta era atârnat la gât, la vedere,

deoarece nici un martor nu l-a văzut; - instanța neîntemeiat a ignorat declarațiile

inculpatului și ale martorilor R.Timoșcu și E.Zabolotnîi, apreciindu-le critic din

considerentul că aceștia sunt prieteni, or, în instanță s-a constatat că de fapt ei sunt

cunoscuți pe lucru; - eronat a indicat că declarațiile părții vătămate coroborează cu cele ale

martorului N.Tataru, ele fiind contradictorii; - neîntemeiat a constatat că A.Tihonov a

smuls lanțul de la gâtul lui Iu.Zaițev; - lipsește latura subiectivă - intenția directă, scopul

(de cupiditate) și latura obiectivă; - instanța i-a aplicat inculpatului o pedeapsă prea aspră.

avocat în numele inculpatului, în raport cu materialele dosarului și motivele invocate,

ținând cont de opinia procurorului expusă în referință, prin care se solicită declararea

inadmisibilității recursului ordinar, Colegiul penal decide asupra inadmisibilității acestuia

din următoarele considerente.

Potrivit art.427 alin.(1) Cod de procedură penală, hotărârea instanței de apel poate fi

supusă recursului pentru a repara erorile de drept comise de către instanța de fond ori de

apel.

Recurentul în recurs a invocat drept temeiuri de casare a deciziei instanței de apel

art.427 alin.(1) pct.6), 8), 9), 13) Cod de procedură penală, care stipulează că hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel în cazul când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care

se întemeiază soluția, nu au fost întrunite elementele infracțiunii, inculpatul a fost

condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, a intervenit o lege penală

mai favorabilă condamnatului.

Colegiul penal reține că, în recurs, deși recurentul a invocat temeiurile prevăzute de

pct.9) și 13) din alin.(1) al normei pre-citate, nu le-a desfășurat în textul recursului, așa

5

cum prevede art.430 pct.5) Cod de procedură penală, instanța de recurs fiind în

imposibilitate să aprecieze plauzibilitatea acestor temeiuri.

Astfel, analizând temeiurile prevăzute de art.427 alin.(1) pct.6) și 8) Cod de

procedură penală în raport cu motivele invocate în recursul declarat, Colegiul penal

constată că acestea nu și-au găsit confirmare la examinarea recursului.

După cum rezultă din conținutul recursului, autorul acestuia nu este de acord cu

condamnarea inculpatului în baza art.187 alin.(2) lit.e) și f) Cod penal, invocând că

instanța a apreciat arbitrar probele și circumstanțele cauzei și în rezultat, eronat a constatat

întrunirea în acțiunile inculpatului a elementelor constitutive ale infracțiunii imputate, or,

probele administrate și cercetate în prezenta cauză penală nu sunt veridice, pertinente și

concludente, decizia instanței de apel prin care A.Tihonov a fost condamnat fiind bazată

exclusiv pe presupuneri.

La acest capitol, Colegiul menționează că, sub aspectul situației de ,,neîntrunire a

elementelor infracțiunii”, se înțeleg acele cazuri când s-a produs condamnarea persoanei,

însă acțiunile acesteia nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii respective

(persoana nu este subiect al acestei infracțiuni, lipsește latura obiectivă sau subiectivă, sau

legătura cauzală dintre acestea).

Colegiul constată că instanța de apel, contrar celor invocate de către recurent, a

examinat complet și obiectiv probele administrate la dosar, în conformitate cu prevederile

art.101 Cod de procedură penală, verificându-le sub aspectul pertinenței și concludenței,

fapt ce face ca concluzia despre vinovăția lui A.Tihonov în comiterea infracțiunii

prevăzute de art.187 alin.(2) lit.e) și f) Cod penal – sustragerea deschisă a bunurilor altei

persoane săvârșită cu aplicarea violenței nepericuloase pentru viața sau sănătatea

persoanei, cu cauzarea de daune în proporții considerabile, să fie justă și întemeiată.

Conform textului deciziei, instanța a conchis că vinovăția lui A.Tihonov se

dovedește prin cumulul de probe acumulate legal în cadrul urmăririi penale și cercetate

nemijlocit în instanțele de judecată și anume, prin:

- declarațiile părții vătămate, potrivit cărora după ce inculpatul i s-a adresat cu

cuvinte necenzurate, s-a iscat un conflict între ei, cu aplicarea violenței fizice, în timpul

căruia ultimul i-a smuls lănțișorul din aur de la gât. Nu a văzut lănțișorul în mâna

inculpatului, dar a simțit că a fost rupt de pe gâtul său, deoarece era destul de gros și care

poate fi estimat la suma de 16000 lei, iar depistând lipsa lui, a telefonat la poliție și când

polițistul de sector a luat explicații de la martorii oculari, și anume de la 3 femei, acestea

au declarat că au văzut lănțișorul în mână la inculpat;

- declarațiile martorului N.Jvanea (Danelia), care a declarat că l-a văzut pe inculpat

fiind deasupra părții vătămate, cu o mână îi ținea gâtul, iar cu alta îi ținea piciorul. Nu a

văzut care primul s-a ridicat, dar a observat cum partea vătămată, ridicându-se de la

pământ, și-a luat sacoul și a plecat. A văzut în mâna inculpatului un obiect de o lungime nu

mare, de culoare galben aurie destul de gros, după lățime a identificat că era lănțișor.

Inculpatul a plecat după ce a ridicat lănțișorul, nu a văzut de unde l-a luat și nici unde l-a

pus, dar peste 5-10 minute de ele s-a apropiat partea vătămată și a întrebat dacă nu au

văzut un lănțișor și doar atunci a sesizat că obiectul pe care îl ținea inculpatul în mână era

lănțișorul pe care îl căuta partea vătămată;

- declarațiile martorului G.Posturusu, potrivit cărora, la data cu pricina, după

terminarea conflictului, a văzut că inculpatul avea în mână un obiect de culoare verde-

închis cu un diametru de aproximativ de 5 mm, care se îndoia și pe care l-a pus în buzunar

și care crede că era lănțișorul părții vătămate. După ce a plecat, partea vătămată s-a întors

și a întrebat dacă nu a văzut un lănțișor, inclusiv le-a întrebat pe toate 3 persoane care au

fost la locul faptei;

6

- declarațiile martorului M.Tatatru, potrivit cărora A.Tihonov s-a ridicat de jos, s-a

scuturat și ținea în mână un lănțișor de aur grosuț, se vedea că este din aur,

și actele cauzei - procesul-verbal de confruntare dintre partea vătămată și inculpat,

prin care partea vătămată a confirmat declarațiile sale, potrivit cărora A.Tihonov l-a

agresat și i-a sustras lănțișorul de aur; procesul-verbal de confruntare dintre martorul

G.Posturusu și inculpat, potrivit căruia aceasta și-a menținut declarațiile date anterior și în

care a indicat că a văzut cum după conflict A.Tihonov a ridicat lănțișorul de jos și l-a pus

în buzunar; raportul de expertiză medico-legală nr. 5269 din 21.10.2013, potrivit căruia la

partea vătămată Iu.Zaițev au fost constatate vătămări corporale neînsemnate, survenite în

rezultatul acțiunii traumatice a unui obiect contondent dur sau la cădere și lovire de astfel

de obiect, posibil în timpul și în circumstanțele indicate.

Probele indicate sunt detaliat descrise în hotărârea recurată, fiind pertinente și

concludente, utile și veridice, coroborează între ele și nu prezintă temei de îndoială, astfel

fiind indubitabil dovedită prezența în acțiunile inculpatului a elementelor constitutive ale

infracțiunii imputate.

Având în vedere acest aspect, instanța de recurs își însușește în întregime alegațiile

instanței de apel (f.d.43-58 v.2), redate succint la pct.4 al prezentei decizii și consideră că o

expunere repetată asupra lor este inutilă, fapt ce este în deplină concordanță cu

jurisprudența și practica Curții Europene pentru Drepturile Omului, care în cauza Albert vs

România din 16.02.2010, în pct.37 al Hotărârii a statuat că, dacă art.6 § 1 din Convenția

EDO obligă instanțele să își motiveze deciziile, acesta nu poate fi înțeles ca impunând un

răspuns detaliat pentru fiecare argument (Van de Hurk vs Țările de Jos, 19.04.1994). Cu

toate acestea, noțiunea de proces echitabil necesită ca o instanță internă care nu și-a

motivat decizia, fie prin însușirea motivelor furnizate de o instanță inferioară fie prin alt

mod, să fi examinat totuși în mod real chestiunile esențiale supuse atenției sale și să nu se

fi mulțumit să confirme pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare (Helle vs

Finlanda, 19.12.1997).

Complementar, Colegiul penal constată că recurentul își întemeiază recursul în

principal pe aprecierea probelor și circumstanțelor cauzei, considerând că instanța de apel

și-a întemeiat hotărârea pe presupuneri.

În acest sens, instanța de recurs menționează că solicitările recurentului bazate pe

astfel de argumente nu constituie temei pentru reexaminarea cazului. Or, modul de

apreciere a probelor și circumstanțelor cauzei, nu se încadrează în temeiurile prevăzute de

art.427 alin.(1) Cod de procedură penală, aprecierea probelor fiind obiectul examinării

cauzei în fapt și în drept fie în prima instanță, fie în instanța de apel, iar dezacordul unei

părți în acest sens, nu echivalează cu o eroare ce ar da temei de casare a unei hotărâri

legale și întemeiate.

De asemenea, Colegiul penal reține că recurentul a invocat în recurs, precum că

instanța de apel a pronunțat o hotărâre de condamnare în baza acelorași probe, în baza

cărora prima instanță a pronunțat o sentință de achitare.

Contrar însă, instanța de recurs a constatat că instanța de apel, în conformitate cu

prevederile art.415 alin.(21) Cod de procedură penală, în ședința instanței de apel a audiat

suplimentar inculpatul, partea vătămată și martorii N.Jvanea (Danelia), G.Posturusu și

E.Zabolotnîi, inclusiv a cercetat suplimentar actele cauzei – procesele-verbale de

confruntare dintre partea vătămată și inculpat, de confruntare dintre martorul G.Posturusu

și inculpat, raportul de expertiză medico-legală nr. 5269 din 21.10.2013 (f.d.18-19, 21-24

v.2). Astfel, argumentul recurentului nu poate fi apreciat decât ca fiind unul declarativ.

Cu referire la pedeapsa aplicată inculpatului, Colegiul penal conchide că instanța de

apel a dat deplină eficiență prevederilor art.61, 75 Cod penal, ținând cont de criteriile

generale de individualizare a pedepsei, de gravitatea infracțiunii săvârșite, care face parte

7

din categoria celor grave, de persoana inculpatului, care anterior nu a fost condamnat, că

circumstanțe atenuante sau agravante nu au fost stabilite, precum și de influența pedepsei

aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, și corect a stabilit că față de inculpat

pot fi aplicate prevederile art.90 Cod penal, adică suspendarea condiționată a executării

pedepsei închisorii pe perioadă de probațiune. Această măsură și formă de pedeapsă, în

opinia instanței de recurs, fiind una corectă, echitabilă și în limitele pedepsei penale

prevăzute de norma în baza căreia inculpatul a fost condamnat, la stabilirea ei, avându-se

în vedere toate circumstanțele obiective și subiective ale cauzei penale.

Consecvent, argumentul recurentului, precum că hotărârea atacată nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția, este declarativ, decizia instanței de apel integrând

fondul apelului și temeiurile de fapt și de drept care au dus la admiterea apelului, precum și

motivele adoptării soluției, ceea ce se încadrează în prevederile art.417 Cod de procedură

penală și, prin urmare, decizia instanței de apel este bine argumentată, motivată și în

concordanță cu prevederile art.394 Cod de procedură penală.

Respectiv, analizând materialele cauzei și hotărârea instanței de apel atacată,

Colegiul penal nu constată vreo eroare de drept gravă ce ar afecta legalitatea hotărârii

judecătorești contestate.

Potrivit art.432 alin.(2) pct.4) Cod de procedură penală, instanța de recurs,

examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărârii instanței de

apel, este în drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că

este vădit neîntemeiat.

În baza celor expuse, Colegiul penal conchide că temeiurile invocate de către

recurent nu sunt aplicabile din punct de vedere al prezenței erorilor de drept, care ar da

temei de implicare a instanței de recurs în sensul casării hotărârii contestate și, potrivit

legii, se dispune inadmisibilitatea recursului, ca fiind vădit neîntemeiat.

penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către avocatul Zaharia Procopie în

numele inculpatului Tihonov Andrei, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 03 octombrie 2017, în cauza penală în privința lui Tihonov Andrei, ca fiind

vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 12 decembrie 2018.

Președinte Elena Covalenco

Judecători Liliana Catan

Iurie Diaconu

8