1ra-1757/16 — art. 368 alin. 1 CP

1ra-1757/16 — art. 368 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

Dosarul nr. 1ra-1757/2016

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

21 decembrie 2016 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte – Petru Ursache,

Judecătorii – Petru Moraru și Ghenadie Nicolaev,

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar, prin care se

solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 20 iunie

2016, declarat de avocatul Grosu Aurel în numele inculpatului

Dicusar Nicolae Boris, născut la

19 decembrie 1989, originar și locuitor

r-nul Dubăsari, s. Doroțcaia.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 26.11.2015 - 05.01.2016;

Instanța de apel: 26.01. - 12.02.2016;

Prima instanță: 14.03. - 17.05.2016;

Instanța de apel: 06.06. - 20.06.2016;

Instanța de recurs: 12.08. - 21.12.2016.

C O N S T A T Ă :

fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 368 alin. (1) Cod penal, la 3 ani

închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții în Forțele Armate pe termen

de 4 ani, iar în temeiul art. 90 Cod penal, executarea pedepsei stabilite a fost

suspendată condiționat pe termen de probă de 4 ani.

A fost încasat de la inculpatul Dicusar Nicolae în beneficiul statului suma de

120, 90 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Nicolae îndeplinește serviciul militar prin contract din 29.07.2013 în cadrul Bazei

militare de instruire a Armatei Naționale (BMI a AN), în funcție de șef S2 serviciu

cercetare stat major, în grad militar - locotenent major.

Tot în aceeași unitate, la 05.09.2015 a efectuat serviciul militar în termen și

soldatul Cucu Nicolae, pentru care locotenentul major Dicusar Nicolae era

superior după gradul deținut și funcția ocupată.

La 05.09.2015, locotenentul major Dicusar Nicolae, în timp ce se afla pe

teritoriul unității, amplasate în r-nul. Anenii Noi, a încălcat grav cerințele art. 26 a

Legii R. Moldova „Cu privire la statutul militarilor”, art. art. 14, 15, 94, 116 ale

Regulamentului Serviciului Interior al Forțelor Armate ale R. Moldova, art. 5 al

Regulamentului Disciplinei Militare, care îl obliga: să respecte Jurământul militar

1

și prevederile regulamentelor militare; să prețuiască onoarea unității militare; să

păstreze demnitatea gradului și uniformei militare pe care o poartă; sa fie

disciplinat și vigilent; să prețuiască camaraderia militară; să respecte drepturile și

libertățile tuturor cetățenilor; să nu-și permită deprinderi dăunătoare; să servească

în permanență drept exemplu de înaltă cultură, modestie și cumpătare; să păstreze

cu sfințenie onoarea militară; să-și apere demnitatea și să stimeze demnitatea

celorlalți; să educe în permanență subordonații săi; să ofere personal exemplul de

educație, de atitudine sârguincioasă față de serviciu, precum și ritualurile militare;

să manifeste grijă pentru consolidarea prieteniei dintre militari; să dea dovadă de

delicatețe și atenție față de subordonați; să nu admită în relațiile cu ei grosolănii; să

îmbine exigența înaltă și principialitatea cu respectul demnității lor personale; să

mențină în permanență o disciplină militară strictă și o stare moral-psihologică

sănătoasă în cadrul efectivului; să întreprindă măsuri pentru prevenirea cazurilor

de traumatism în cadrul efectivului; să asigure ordinea interioară în unitate; să

contribuie la menținerea și la restabilirea ordinii regulamentare; să se comporte cu

demnitate atât în unitatea militară, cât și în afara ei; să nu-și permită nici sie și nici

altora să încalce ordinea publică; să contribuie pe toate căile la apărarea onoarei și

demnității cetățenilor, la menținerea prestigiului Forțelor Armate - în loc de

aceasta locotenentul major Dicusar Nicolae a admis intenționat acte de violență

săvârșite asupra militarului, în următoarele împrejurări:

La 05.09.2015, aproximativ la ora 18.00, locotenentul major Dicusar

Nicolae în timp ce se afla în dormitorul cazărmii nr.3 de pe teritoriul BMI a AN

amplasate în r-nul Anenii Noi, sub pretextul că soldatul Cucu Nicolae a refuzat

inițial să-i predea telefonul mobil depistat, i-a aplicat intenționat ultimului o

lovitură puternică cu degetul mare și arătător a mâinii drepte în forma literei „U” în

regiunea gâtului, în rezultat la ce Cucu Nicolae s-a lovit cu capul de noptieră și a

căzut jos.

În continuare, Dicusar Nicolae a sărit (s-a poziționat) deasupra soldatului

Cucu Nicolae aplicându-i o lovitură cu pumnul drept în regiunea pieptului, iar

după ce ultimul simțind dureri s-a smuncit ridicându-se în picioare, l-a apucat din

spate cu mâinile strângându-l și doborându-l pe un pat, continuând să-1 forțeze cu

mâinile și picioarele până ce Cucu Nicolae nu i-a transmis telefonul.

În rezultatul acțiunilor violente și agresive a locotenentului major Dicusar

Nicolae părții vătămate Cucu Nicolae conform raportului de expertiză

medico-legală nr. 2333/D din 01.10.2015 i-a fost cauzată vătămare corporală

neînsemnată.

sentința, solicitând casarea acesteia, cu pronunțarea unei hotărâri de achitare,

invocând dezacordul cu modalitatea de apreciere a probelor.

2016, a fost admis apelul, casată sentința, cu remiterea cauzei la o nouă examinare,

în aceeași instanță în alt complet de judecată.

La adoptarea soluției date, instanța de apel, cu trimitere la prevederile art. 17

alin. (1) Cod de procedură penală, a reținut că, prima instanță contrar normei

citate, nu a ținut cont că începând cu 25.12.2015 până la 15.01.2016, avocatul

2

Grosu Aurel, care a fost ales de către inculpat, să-i apere interesele în procesul

penal, fapt confirmat prin mandatul din 29.09.2015 (f.d. 60, vol. I), anexat la

materialele cauzei, se va afla în concediu și a numit următoarea ședință de judecată

pentru 30.12.2015, ora 13:00, mai mult, prima instanță a obligat inculpatul Dicusar

Nicolae, în termen de 5 zile, să-și aleagă un alt apărător, în caz contrar acesta a fost

preîntâmpinat că i se va acorda un avocat din oficiu.

În continuare, făcând referire la pct. 5, 6 din Hotărârea Plenului Curții

Supreme de Justiție nr. 11 din 24.12.2010 „Cu privire la practica aplicării

legislației pentru asigurarea dreptului la apărare al bănuitului, învinuitului,

inculpatului și condamnatului în procedură penală”, precum și la Hotărârea CEDO

din 26.09.2000, în cauza Magee c. Marii Britanii, instanța de apel a reținut că,

avocatul Grosu Aurel în ședința de judecată a primei instanțe, și-a motivat

justificat imposibilitatea de a se prezenta pentru 28.12.2015, fapt ignorat de către

prima instanță.

La fel, având în vedere prevederile art. 70 alin. (3) Cod de procedură penală,

instanța de apel a specificat că, prima instanță, știind cu certitudine că între

inculpat și apărătorul ales, a fost încheiat un contract de asistență juridică pe

parcursul judecării cauzei penale, la 24.12.2015 când a fost încheiată cercetarea

judecătorească, inculpatul nu s-a dezis de serviciile avocatului și nu a solicitat ca

interesele sale să-i fie apărate de către un avocat din oficiu, prin urmare în opinia

instanței de apel, prima instanță nejustificat i-a acordat inculpatului un alt avocat

ales de el, or, prin desemnarea avocatului din oficiu, se încalcă inculpatului dreptul

la apărare, ales de ultimul.

Instanța de apel a remarcat la fel că, în speță, din partea inculpatului nu au

fost înaintată cerere privind renunțarea acestuia la serviciile avocatului Grosu

Aurel, mai mult, în materialele cauzei lipsește hotărîrea motivată a primei instanțe

privind înlăturarea avocatului Grosu Aurel, în calitate de apărător al inculpatului în

cauza respectivă.

recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 368 alin. (1) Cod penal, la 3 ani

închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții în Forțele Armate pe termen

de 4 ani, iar în temeiul art. 90 Cod penal, executarea pedepsei stabilite a fost

suspendată condiționat pe termen de probă de 3 ani.

A fost încasat de la inculpatul Dicusar Nicolae în beneficiul statului suma de

120, 90 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

îndeplinește serviciul militar prin contract din 29.07.2013 în cadrul Bazei militare

de instruire a Armatei Naționale (BMI a AN), în funcție de șef S2 serviciu

cercetare stat major, în grad militar - locotenent major.

Tot în aceeași unitate, la 05.09.2015 a efectuat serviciul militar în termen și

soldatul Cucu Nicolae, pentru care locotenentul major Dicusar Nicolae era

superior după gradul deținut și funcția ocupată.

La 05.09.2015, locotenentul major Dicusar Nicolae, în timp ce se afla pe

teritoriul unității, amplasate în r-nul. Anenii Noi, a încălcat grav cerințele art. 26 a

Legii R. Moldova „Cu privire la statutul militarilor”, art. art. 14, 15, 94, 116 ale

3

Regulamentului Serviciului Interior al Forțelor Armate ale R. Moldova, art. 5 al

Regulamentului Disciplinei Militare, care îl obliga: să respecte Jurământul militar

și prevederile regulamentelor militare; să prețuiască onoarea unității militare; să

păstreze demnitatea gradului și uniformei militare pe care o poartă; sa fie

disciplinat și vigilent; să prețuiască camaraderia militară; să respecte drepturile și

libertățile tuturor cetățenilor; să nu-și permită deprinderi dăunătoare; să servească

în permanență drept exemplu de înaltă cultură, modestie și cumpătare; să păstreze

cu sfințenie onoarea militară; să-și apere demnitatea și să stimeze demnitatea

celorlalți; să educe în permanență subordonații săi; să ofere personal exemplul de

educație, de atitudine sârguincioasă față de serviciu, precum și ritualurile militare;

să manifeste grijă pentru consolidarea prieteniei dintre militari; să dea dovadă de

delicatețe și atenție față de subordonați; să nu admită în relațiile cu ei grosolănii; să

îmbine exigența înaltă și principialitatea cu respectul demnității lor personale; să

mențină în permanență o disciplină militară strictă și o stare moral-psihologică

sănătoasă în cadrul efectivului; să întreprindă măsuri pentru prevenirea cazurilor

de traumatism în cadrul efectivului; să asigure ordinea interioară în unitate; să

contribuie la menținerea și la restabilirea ordinii regulamentare; să se comporte cu

demnitate atât în unitatea militară, cât și în afara ei; să nu-și permită nici sie și nici

altora să încalce ordinea publică; să contribuie pe toate căile la apărarea onoarei și

demnității cetățenilor, la menținerea prestigiului Forțelor Armate - în loc de

aceasta locotenentul major Dicusar Nicolae a admis intenționat acte de violență

săvârșite asupra militarului, în următoarele împrejurări.

La 05.09.2015, aproximativ la ora 18.00, locotenentul major Dicusar

Nicolae în timp ce se afla în dormitorul cazărmii nr.3 de pe teritoriul BMI a AN

amplasate în r-nul Anenii Noi, sub pretextul că soldatul Cucu Nicolae a refuzat

inițial să-i predea telefonul mobil depistat, i-a aplicat intenționat ultimului o

lovitură puternică cu degetul mare și arătător a mâinii drepte în forma literei „U” în

regiunea gâtului, în rezultat la ce Cucu Nicolae s-a lovit cu capul de noptieră și a

căzut jos.

În continuare, Dicusar Nicolae a sărit (s-a poziționat) deasupra soldatului

Cucu Nicolae aplicându-i o lovitură cu pumnul drept în regiunea pieptului, iar

după ce ultimul simțind dureri s-a smuncit ridicându-se în picioare, l-a apucat din

spate cu mâinile strângându-l și doborându-l pe un pat, continuând să-1 forțeze cu

mâinile și picioarele până ce Cucu Nicolae nu i-a transmis telefonul.

În rezultatul acțiunilor violente și agresive a locotenentului major Dicusar

Nicolae părții vătămate Cucu Nicolae conform raportului de expertiză

medico-legală nr. 2333/D din 01.10.2015 i-a fost cauzată vătămare corporală

neînsemnată.

sentința, solicitând casarea acesteia, cu pronunțarea unei hotărâri de achitare,

invocând în acest sens următoarele aspecte:

- în speță lipsește temeiul real, fapta prejudiciabilă săvârșită și respectiv temeiul

juridic (componența infracțiunii, stipulată de legea penală) de tragere a

inculpatului Dicusar Nicolae, la răspundere penală pentru infracțiunea incriminată;

4

- declarațiile părții vătămate și învinuirea înaintată, nu sunt confirmate cu

probe din materialele cauzei penale, dar dimpotrivă contravin tuturor declarațiilor

martorilor și raportului de expertiză medico-legală nr. 2333/D din 01.10.2015;

- Dicusar Nicolae își îndeplinea obligațiile de ofițer al armatei și fără intenție de

a săvârși crime și-a îndeplinit obligațiunile de serviciu, a cerut de la soldatul,

Cucu Nicolae, telefonul depistat, pe care ultimul l-a predat cu nedorință, fiind

impus de părinți (tatăl) să-1 transmită, pe care l-a telefonat Dicusar Nicolae, iar

acest fapt este probat și prin declarațiile martorilor audiați în speță, precum și a

tatălui în instanța de judecată;

- deoarece lipsesc leziunile indicate în învinuire, lipsește și latura obiectivă, or,

pe corpul lui Cucu Nicolae nu există careva leziuni prevăzute de articolul

incriminat (ușoare), doar o excoriație la nivelul toracelui anterior și brațului stâng;

- nu există martori care ar confirma direct că Cucu Nicolae a fost lovit de către

ofițerul Dicusar Nicolae, dar dimpotrivă, această versiune se combate prin

declarațiile martorilor, Procop Vladimir, Samoil Vlad, Caterinciuc Iurie, or,

acuzarea nu a prezentat suport probatoriu care ar demonstra prezența la partea

vătămată Cucu Nicolae a leziunilor ușoare - prevăzute în articolul incriminat

inculpatului, precum și probe ce ar confirma leziunile mecanice aplicate de către

Dicusar Nicolae cu ajutorul mâinilor, mai mult, apărarea a specificat că, în cauzele

de violență pentru o probabilitate mai mare, se efectuează fotografii, însă în cazul

dat lipsesc careva fotografii;

- raportul de expertiză care a fost pus la baza învinuirii înaintate de către

procuror, este efectuat peste două zile de la conflictul indicat și în raport nu este

indicat nimic clar referitor la leziuni corporale, dimpotrivă raportul de expertiză nu

exclude și posibilitatea automutilării însăși de către partea vătămată, Cucu Nicolae;

2016, a fost respins ca nefondat apelul apărării, cu menținerea sentinței.

La adoptarea soluției date, instanța de apel a statuat, că prima instanță

probelor administrate legal de către organul de urmărire penală și verificate în

ședința de judecată, cu respectarea prevederilor art. 100 alin. (4) Cod de procedură

penală, le-a dat o apreciere justă în sensul art. 101 Cod de procedură penală, din

punct de vedere al pertinenței, utilității, concludenței, veridicității și coroborării

reciproce, stabilind cu certitudine toate aspectele de fapt și de drept, astfel

ajungând la concluzia corectă cu privire la vinovăția inculpatului în baza art. 368

alin. (1) Cod penal.

În acest sens, instanța de apel a conchis, că vinovăția inculpatului de

săvârșirea infracțiunii vizate supra se confirmă prin următoarele probe: declarațiile

părții vătămate Cucu Nicolae (f.d. 19, vol. II); martorilor Cucu Aliona,

Șaramet Sergiu, Procop Vladimir, Greadcenco Gheorghe, Matvei Ion, Caterinciuc

Iurie, Samoil Vlad, Scoarță Igor, Caitaz Victor, Stati Petru, Cucu Boris; extrasul

din ordinul de zi pe unitate al comandantului Bazei militare de instruire a AN

nr. 36 din 23.02.2015 (f.d. 42, vol. I); extrasul din ordinul de zi pe unitate al

comandantului Bazei militare de instruire a AN nr. 140 din 08.07.2015

(f.d. 77, vol. I); ordinul comandantului Bazei militare de instruire a AN

nr. 184 din 04.09.2015 (f.d. 74, vol. I); ordinul comandantului Bazei militare de

5

instruire a AN nr. 187 din 14.09.2015 (f.d. 32-33, vol. I); raportul de constatare

medico-legală nr. 4403 din 07.09.2015 (f.d. 10, vol. I); procesul-verbal din

16.10.2015 privind verificarea declarațiilor părții vătămate Cucu Nicolae, la locul

infracțiunii (f.d. 100-112, vol. I); procesul-verbal de confruntare din 19.11.2015

efectuat între partea vătămată Cucu Nicolae și bănuitul Dicusar Nicolae

(f.d. 113-116, vol. I); raportul de expertiză medico-legală nr. 2333/D din

01.10.2015 (f.d. 97, vol. I); sentința Judecătoriei Dubăsari din 30.11.2005

(f.d. 163, vol. I); sentința Judecătoriei Militare din 16.01.2014 (f.d. 89-90, vol. I).

La capitolul individualizării pedepsei, instanța de apel a conchis că, prima

instanță la acest compartiment, pe deplin a ținut cont de prevederile art. art. 7, 61,

75, 90 Cod penal.

pct. 8), 12) Cod de procedură penală, a contestat cu recurs decizia instanței de apel,

solicitând casarea acesteia, cu pronunțarea unei hotărâri de achitare.

În susținerea cerințelor, recurentul a menționat motive similare celor din

cererea de apel, inclusiv a invocat dezacordul cu modalitatea de apreciere a

probelor, reiterând că declarațiile părții vătămate Cucu Nicolae, care au fost puse la

baza învinuirii nu sunt confirmate prin probe pertinente administrate în speță, mai

mult, aceste declarații contravin declarațiilor tuturor martorilor audiați la caz,

inclusiv raportului de expertiză medico-legală nr. 2333/D din 01.10.2015.

În opinia apărării, inculpatul Dicusar Nicolae își îndeplinea obligațiile de

ofițer al armatei și fără nici o intenție de a săvârși careva crime și-a îndeplinit

obligațiunile de serviciu, cerând de la soldatul Cucu Nicolae telefonul depistat, pe

care ultimul l-a predat cu nedorință, fiind impus de părinții telefonați de către

inculpat, să-l transmită, mai mult, încălcarea gravă a tuturor regulamentelor și

legislației militare a săvârșit-o însăși partea vătămată, care totalmente a ignorat

ordinele ofițerului de serviciu, inclusiv apărarea a făcut referire și la tentativa lui

Cucu Nicolae să evadeze.

Recurentul critică decizia instanței de apel și sub aspectul că aceasta nu a

ținut cont de faptul că învinuirea înaintată este fără suport probatoriu, bazată doar pe

presupuneri, contrară dispozițiilor art. 8 Cod de procedură penală, or, leziunile

corporale la care se face referire în învinuirea formulată (latura obiectivă), lipsesc,

pe corpul părții vătămate fiind depistată doar o excoriație la nivelul toracelui

anterior și brațului stâng.

De asemenea, indică recurentul că, acuzarea nu a făcut referire la careva

martori, care ar confirma direct că Cucu Nicolae a fost lovit de inculpat, dimpotrivă

martorii au declarat contrariul, mai mult, raportul de expertiză medico-legală

nr. 2333/D din 01.10.2015, care a fost pus la baza hotărârii de condamnare urma să

fie apreciat critic de către instanțele de fond deoarece a fost efectuat peste două zile

de la conflictul indicat și în acesta nu este indicat nimic clar referitor la leziunile

corporale cauzate părții vătămate, or, acest raport de expertiză nu exclude

posibilitatea automutilării de către însăși partea vătămată.

Prin urmare, recurentul consideră că, partea vătămată Cucu Nicolae

intenționat și-a cauzat leziuni corporale, cu scopul de a-l trage la răspundere penală

pe Dicusar Nicolae cu care se aflau în relații ostile.

6

solicitând respingerea acestuia deoarece, criticele recurentului nu sunt motivate sub

aspectul casării hotărârii recurate, ca fiind ilegală, ori reaprecierea probelor în

modul propus de autorul recursului, nu se încadrează în prevederile art. 427 Cod de

procedură penală, mai mult, argumentele din recursul ordinar au fost obiect de

judecare în instanța de apel, pe care instanța le-a examinat detaliat, apreciind toate

probele din dosar conform art. 414 alin. (3) Cod de procedură penală,

pronunțându-se argumentat asupra acestora.

Astfel, procurorul susține că, toate probele administrate au primit apreciere la

justa lor valoare, iar concluzia privind vinovăția inculpatului în săvârșirea

infracțiunii incriminate rezultă din circumstanțele de fapt stabilite în speță, or,

decizia instanței de apel cuprinde fondul apelului și temeiurile de fapt și de drept

care au dus la respingerea apelului, precum și motivele adoptării soluției, ceea ce se

încadrează în prevederile art. 417 Cod de procedură penală.

materialele cauzei, Colegiul penal concluzionează inadmisibilitatea acestuia,

reieșind din următoarele considerente.

Potrivit art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărârii

instanței de apel, este în drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul în

care constată că este vădit neîntemeiat.

Conform art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârea instanței de

apel poate fi supusă recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele

de fond și de apel în baza temeiurilor stipulate expres în acest articol.

Or, rațiunea exercitării căii de atac, în particular avându-se în vedere

recursul ordinar, rezidă în preîntâmpinarea și înlăturarea erorilor în domeniul

justiției, iar controlul judecătoresc pe care acesta îl declanșează, are un rol

preventiv și unul reparator al erorilor de drept admise de instanțele de fond.

În acest context, revenind la textul recursului declarat de apărare,

Colegiul penal constată că titularul acestuia invocă de drept temeiurile stipulate de

art. 427 alin. (1) pct. 8), 12) Cod de procedură penală, potrivit cărora decizia

instanței de apel poate fi atacată cu recurs în cazul în care nu au fost întrunite

elementele infracțiunii și faptei săvârșite i s-a dat o încadrare juridică greșită.

În esență, recurentul critică hotărârea adoptată de instanța de apel sub

aspectul modalității greșite de apreciere a probelor, instanța de apel nu a pătruns în

esența cauzei deferită judecății și eronat a dispus menținerea condamnării lui

Dicusar Nicolae în baza art. 368 alin. (1) Cod penal.

Verificând alegațiile recurentului, în raport cu actele cauzei, Colegiul penal

conchide că, acestea sunt neîntemeiate, iar instanța de apel la adoptarea soluției de

respingere a apelului, cu menținerea sentinței, a respectat prevederile art. art. 414-

417 Cod de procedură penală, adoptând o soluție corectă și întemeiată.

Colegiul penal a statuat asupra acestei concluzii reieșind din următoarele

considerente.

În primul rând, relevant este de menționat că la această etapă a procedurilor

instanța de recurs nu analizează conținutul mijloacelor de probă, nu dă o nouă

7

apreciere materialului probator și nu stabilește o altă situație de fapt, decât cea

constatată de instanțele de fond, ori, aceasta fiind atributul exclusiv al acestor

instanțe, deci, Colegiul penal nu examinează criticile referitoare la presupusa

greșită reținere, pe baza probelor administrate în cauză, a anumitor elemente

faptice, ci verifică, prin raportare la situația de fapt stabilită de instanța de fond și

cea de apel, corectitudinea condamnării inculpatului de cele imputate prin

rechizitoriu.

Totodată, în același context, se remarcă că în cadrul procesului penal

aprecierea probelor este unul din cele mai importante momente, deoarece întregul

volum de muncă depus de către organele de urmărire, instanțele judecătorești, cât

și de părțile din proces, se concretizează pe soluția ce va fi dată în urma acestei

activități.

Aprecierea probelor după intima convingere a judecătorului trebuie să se

bazeze pe prevederile legale. Convingerea intimă se întemeiază pe examinarea

tuturor probelor în ansamblu, sub toate aspectele, complet și obiectiv.

Termenul „convingere intimă” exprimă atitudinea imparțială, independentă,

fără prejudecăți față de o probă sau alta.

Adică, judecătorul este independent la aprecierea probelor, nefiind legat de

opiniile altor persoane sau instanțe. Legea stabilește că probele admisibile sunt

apreciate după pertinența, concludența și utilitatea acestora, iar toate probele în

ansamblul lor sunt apreciate din punct de vedere al coroborării.

Raportând cele expuse supra la verificarea și aprecierea probelor efectuată

de instanța de apel, Colegiul penal evidențiază că, instanța de apel corect a ajuns la

concluzia despre vinovăția inculpatului de cele imputate prin rechizitoriu și just a

apreciat probatoriul acumulat.

Autorul recursului invocă că, instanța de apel a apreciat unilateral probele

administrate, însă, din actele cauzei se constată că instanța le-a creat părților

condițiile necesare, cercetând probele așa cum au fost prezentate de părți și a

conchis corect asupra circumstanțelor de fapt ale cauzei, efectuând o încadrare

juridică corectă.

Tot în acest context, Colegiul penal reține că, după cum rezultă din

prevederile art. 314 Cod de procedură penală, instanța de judecată este obligată, în

procesul judecării cauzei, să cerceteze nemijlocit și sub toate aspectele, probele

prezentate de părți, creându-le acestora condiții necesare pentru cercetarea

multilaterală și în deplină măsură a circumstanțelor cauzei.

Astfel, făcând o analiză minuțioasă a materialelor cauzei, Colegiul penal

constată că alegațiile recurentului privitor la pretinsa eroare judiciară reținută la

calificarea juridică a acțiunilor inculpatului sunt vădit nefondate, iar instanța de

apel, corect și-a motivat soluția de menținere a condamnării a lui Dicusar Nicolae

în baza art. 368 alin. (1) Cod penal.

Prin urmare, opozabil celor enunțate de recurent, Colegiul penal verificând

materialele dosarului, specifică că judecând apelul instanța de apel a examinat

cauza sub toate aspectele, complet și obiectiv, adoptând o soluție corectă de

menținere a sentinței de condamnare, ori, soluția instanței de apel este argumentată

și corespunzătoare cumulului de probe administrate și verificate în ședințele de

8

judecată în condițiile art. 100 alin. (4) Cod de procedură penală și, totodată, care au

fost just apreciate prin prisma art. 101 Cod de procedură penală, din punct de

vedere al pertinenței, utilității, concludenței, veridicității și coroborării reciproce,

în baza cărora s-a stabilit cu certitudine că inculpatul a săvârșit infracțiunea

incriminată în circumstanțele descrise în rechizitoriu.

De altfel, corect instanța de apel a pus la baza condamnării lui Dicusar

Nicolae probele enunțate la pct. 4 din prezenta decizie, iar instanța de recurs la

acest capitol reiterează că, chestiunea de apreciere a probelor și temeinicia faptelor

dovedite de ele, nu este obiect de cercetare la etapa recursului ordinar, ori, pentru a

constitui temei de casare eroarea de fapt trebuie să fie gravă, adică, pe de o parte,

să fi influențat asupra soluției cauzei, iar pe de altă parte să fie vădită,

neîndoielnică.

Eroarea gravă de fapt nu privește dreptul de apreciere a probelor, ci

discrepanța între cele reținute de instanță și conținutul real al probelor, prin

ignorarea unor aspecte evidente ce au avut drept consecință pronunțarea altei

soluții decât cea pe care materialul probator o susține.

În cauza deferită judecății, o atare eroare nu a fost reținută de către instanța

de recurs și careva probe denaturate care ar răsturna soluția instanței de apel nu au

fost constatate.

Astfel, Colegiul penal conchide că, instanța de apel corect a respins ca fiind

neîntemeiate argumentele expuse de apelant în cererea de apel precum că nu s-a

probat existența leziunilor pe corpul părții vătămate cât și faptul că nu există nici

un martor care ar confirma direct că anume inculpatul, Dicusar Nicolae, l-a lovit pe

partea vătămată, Cucu Nicolae, or, partea vătămată, Cucu Nicolae, în cadrul

conflictului creat cu inculpatul, Dicusar Nicolae, din cauza că acesta nu dorea să-i

transmită telefonul mobil se afla în custodia statului, astfel, există obligația

pozitivă a statului de a demonstra, că aceste leziuni au fost produse în alte

circumstanțe decât cele susținute de partea vătămată.

Această regulă de probațiune este prevăzută și în art. 10 alin. (3/1) Cod de

procedură penală, care cere autorității în custodia căreia se află persoana să

demonstreze că aceasta nu a fost supusă torturii sau altor tratamente sau pedepse

crude și în cazul în care statul omite să facă acest lucru, poate exista o situație care

să cadă sub incidența art. 3 din CțEDO.

În acest sens, prima instanță a reținut în mod just că atât în cadrul urmăririi

penale, cât și în cadrul cercetării judecătorești nu au fost stabilite careva

evenimente, care ar indica la posibilitatea contractării în perioada zilelor

04-07.09.2015 a vătămărilor de către Cucu Nicolae în cadrul cărorva aplicații,

antrenamente etc, circumstanțe care în mod evident și obligatoriu urmau a fi

documentate.

La fel, instanța de apel corect a respins și argumentul apărării referitor la

inventarea și falsificarea leziunilor, acest fapt fiind probat prin raportul de

expertiză medico-legală nr.2333/D din 01.10.2015, care nu a fost contestat de

partea apărării pe parcursul examinării cauzei penale.

Totodată, în opinia Colegiului penal, instanța de apel la fel de corect a respins

și argumentul apărării precum că, în cauza penală nu s-a dovedit existența

9

vătămărilor corporale ușoare, or, în cazul celei de-a doua modalități a faptei

prejudiciabile specificate la art. 368 alin.(1) Cod penal, acțiunea de lovire, urmarea

prejudiciabilă o reprezintă cauzarea durerii fizice.

Cât privește durerea fizică, în calitate de urmare prejudiciabilă care se află în

legătură cauzală cu acțiunea de lovire, se are în vedere reacția psihofiziologică a

organismului, produsă ca urmare a unei puternice excitări a terminațiilor nervoase

din organele și țesuturile umane, exprimându-se în senzații fizice negative cu grad

variat de pronunțare.

Astfel, prin raportul de expertiză medico-legală nr.2333/D din 01.10.2015, s-a

constatat la partea vătămată, Cucu Nicolae, excoriație la nivelul toracelui anterior

și brațului stâng, care au fost produse în rezultatul acțiunii traumatice a unui obiect

contondent dur, posibil în timpul și circumstanțele indicate și se califică ca

vătămare neînsemnată.

De asemenea din declarațiile părții vătămate, Cucu Nicolae, rezultă

provocarea unei dureri fizice ca urmare a aplicării loviturilor de către inculpatul,

Dicusar Nicolae.

Timpul săvârșirii infracțiunii are un caracter obligatoriu în contextul

infracțiunii prevăzute de art. 368 Cod penal, astfel, pentru aplicarea răspunderii în

baza acestei norme penale este necesar ca acțiunea de lovire să fie săvârșită în

timpul îndeplinirii obligațiilor legate de serviciul militar și în acest context, s-a

probat că prin ordinul comandantului Bazei militare de instruire a AN nr.184 din

04.09.2015, locotenentul major, Dicusar Nicolae, la 05.09.2015 a fost numit în

serviciu în calitate de ofițer de serviciu pe unitate, fapt care cu certitudine probează

că la momentul săvârșirii faptei prejudiciabile inculpatul își îndeplinea obligațiile

legate de serviciul militar.

Infracțiunea prevăzută de art. 368 alin. (1) Cod penal, este o infracțiune

materială și se consideră consumată din momentul survenirii durerii fizice, ceea ce

s-a probat în speță.

Referitor la afirmațiile apărătorului precum că, această cauză penală a fost

intentată în legătură cu conflictele existente între inculpat și partea vătămată,

instanța de apel corect le-a respins, or, în susținerea acestei afirmații nu au fost

prezentate careva probe, mai mult, instanța de apel corect a accentuat că, indiferent

de gravitatea abaterii disciplinare săvârșite de către soldatul, Cucu Nicolae, și de

comportamentul său, aplicarea violenței față de acesta în circumstanțele constatate

nu poate fi justificată nici într-un mod.

Instanța de apel corect a respins argumentul apelantului referitor la

tardivitatea efectuării raportului de expertiză și ca urmare ilegalitatea actului care

stabilește prezența vătămărilor neînsemnate, or, examinarea minuțioasă și promptă

a părții vătămate ținea de competența angajaților Bazei Militare de Instruire a

Armatei Naționale, mai mult, pe parcursul examinării cauzei penale nu s-au

prezentat careva probe care ar demonstra cauzarea unor leziuni părții vătămate

după incidentul din 05.09.2015.

Fiind solidară cu concluziile primei instanțe care a apreciat critic declarațiile

martorilor, Procop Vladimir, Caterinciuc Iurie și Samoil Vlad, referitor la

verificarea corporală a părții vătămate, Cucu Nicolae, instanța de apel corect a

10

statuat că, persoanele indicate fiind responsabile de efectuarea controlului corporal

a efectivului, au susținut că au verificat partea vătămată, Cucu Nicolae, cu privire

la prezența leziunilor corporale și nu au depistat nici o vătămare pe corpul lui, fapt

combătut prin probele anexate la materialele dosarului și în special prin raportul de

expertiză medico-legală nr.2333/D din 01.10.2015, mai mult, instanța de apel

corect a notat că, martorii respectivi se află în relații colegiale cu inculpatul,

Dicusar Nicolae.

Motivele invocate în recursul ordinar de către apărare, descrise în pct. 5. al

prezentei decizii, Colegiul penal nu le consideră relevante și ele urmează a fi

respinse din motivele expuse supra, reieșind din faptul că există un cumul de probe

legal administrate și cercetate de instanța de apel, care incontestabil confirmă vina

inculpatului Dicusar Nicolae în săvîrșirea infracțiunii incriminate prin rechizitoriu,

iar pedeapsa aplicată, se încadrează în limitele legii penale.

Tot aici, Colegiul penal relevă, că instanța de apel corect, cu referire la

doctrina juridică națională, a constatat că în acțiunile inculpatului Dicusar Nicolae

sunt prezente toate elementele constitutive ale infracțiunii incriminate, inclusiv și

latura obiectivă, argumente pe care instanța de recurs le acceptă și pentru a evita

repetări inutile le însușește, fapt ce vine în corespundere cu jurisprudența și

practica CEDO, care în pct. 37 al hotărârii sale în cauza Albert vs. România din

16 februarie 2010, statuează că art. 6§1 din CțEDO, deși obligă instanțele să își

motiveze deciziile, acest fapt nu poate fi înțeles ca impunând un răspuns detaliat

pentru fiecare argument (Van de Hurk vs. Olanda, 19 aprilie 1994, pct. 61), cu

toate acestea noțiunea de proces echitabil necesită ca o instanță internă, fie prin

însușirea motivelor furnizate de o instanță inferioară, fie prin alt mod, să fi

examinat chestiunile esențiale supuse atenției sale.

Prin urmare, Colegiul penal reiterează, că printre garanțiile unui proces

echitabil, reglementat de art. 6 din CțEDO, se enumeră și faptul că orice persoană

trebuie să fie judecată în mod echitabil de un tribunal independent și imparțial,

ceea ce a fost realizat și în prezenta cauză, fiind respectate drepturile inculpatului

garantate atât de Constituția R. Moldova, CțEDO, cât și de Codul de procedură

penală.

Față de cele ce preced, Colegiul penal amintește că motivele din recursul

apărării au fost obiectul judecării în instanța de apel, iar materialul probator al

cauzei penale dovedește legalitatea temeiurilor de fapt și de drept, care au dus la

pronunțarea hotărârii de menținere a sentinței de condamnare a inculpatului

Dicusar Nicolae în baza art. 368 alin. (1) Cod penal.

Din atare considerente, Colegiul penal menționează că, în cauza deferită

judecății, nu au fost admise careva erori de drept de către instanța de apel, iar

alegațiile recurentului în acest aspect sunt vădit neîntemeiate, neavând nici un

suport probator.

Pe cale de consecință, se reiterează că decizia instanței de apel corespunde

tuturor prevederilor legii de procedură penală, ea fiind legală, argumentată și

întemeiată.

În virtutea considerentelor expuse constatând că în cauză există o concordanță

deplină între probele administrate și situația de fapt stabilită de instanța de fond și

11

cea de apel în privința inculpatului, nefiind identificată de instanța de recurs

prezența erorilor judiciare prevăzute de pct. 8), 12) alin. (1) art. 427 Cod de

procedură penală, Colegiul penal consideră ca fiind neîntemeiate criticele

formulate sub acest aspect de către titularul cererii de recurs.

Colegiul penal,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar, declarat de avocatul Grosu Aurel în

numele inculpatului, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 20 iunie 2016, în cauza penală în privința lui Dicusar Nicolae Boris,

ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 02 februarie 2017.

Președinte Petru Ursache

Judecătorii Petru Moraru

Ghenadie Nicolaev

12