1re-118/16 — art. 310 alin 1 CP

1re-118/16 — art. 310 alin 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

Dosarul nr.1re-118/2016

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

13 decembrie 2016 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit în următoarea componență:

președinte – Petru Ursache,

judecătorii – Petru Moraru, Ghenadie Nicolaev, Vladimir Timofti și Nadejda

Toma,

a judecat fără citarea părților, recursul în anulare, prin care se solicită casarea

sentinței Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 23 decembrie 2015 și deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 29 februarie 2016, declarat de

condamnatul

Babici Boris Vasile, născut la 12 februarie 1955,

originar din r-nul Rîșcani, s. Zăicani și domiciliat

mun. Chișinău, str. Sarmizegetusa, 35, ap. 1.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 06.01. - 23.12.2015;

Instanța de recurs: 01.02.- 29.02.2016;

Instanța de recurs în anulare: 26.05. - 13.12.2016.

A C O N S T A T A T :

Babici Boris, a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 310 alin. (1) Cod

penal, la amendă în mărime de 500 unități convenționale, în sumă de 10000 lei.

noiembrie 2013, inculpatul Babici Boris, avînd scopul anulării acțiunilor

executorului judecătoresc Pașa Nicolae privind transmiterea silită în posesia

OM „Creditera” SRL a bunului imobil amplasat pe adresa str. Columna, 105,

mun. Chișinău, gajat în scopul stingerii datoriei debitoare, cunoscând cu certitudine

că executarea silită a avut loc la 16 septembrie 2013, ora 11:00, a falsificat o probă

în procesul civil nr. 2-6072/13, în următoarele circumstanțe.

La 16 septembrie 2013, între orele 13:53 și 15:29, a obținut de la Judecătoria

Centru, mun. Chișinău încheierea nr. 2-5218/13 din 16 septembrie 2013 privind

suspendarea executării titlului executoriu nr. 2-678/13, iar ulterior, pentru a

demonstra instanței că executarea silită care a avut loc la 16 septembrie 2013, ora

11:00 ar fi fost efectuată de către executorul judecătoresc Pașa Nicolae cu ignorarea

interdicției aplicate de către instanța judecătorească, la 27 noiembrie 2013 a

prezentat în calitate de probă în cadrul dosarului civil nr. 2-6072/13 încheierea

nominalizată în care, lîngă sigiliul executorului judecătoresc Pașa Nicolae, „Copia

corespunde originalului” a fost aplicată inscripția „Am primit, data de 16.09.2013,

ora 09:30 min”.

recurs sentința, solicitînd casarea acesteia cu pronunțarea unei hotărîri de achitare,

din motiv că nu s-a constatat existența faptei infracțiunii și fapta inculpatului nu

întrunește elementele infracțiunii.

1

În susținerea recursului, apărarea a invocat că procesul de executare, este o

procedură în desfășurare care implică mai multe acțiuni și în acest caz este vorba

despre evacuarea care a avut loc la 16 septembrie 2013, însă procedura de executare

nu era finalizată.

Chiar dacă Babici Boris ar fi prezentat încheierea din 16 septembrie 2013

executorului judecătoresc la 25 septembrie 2013, oricum executorul era obligat să

suspende executarea potrivit art. 79 Cod de executare, însă, executarea a continuat,

soldându-se cu încheierea contractului de vânzare-cumpărare a imobilului în litigiu

la 27 septembrie 2013.

Avocatul inculpatului a menționat că însuși executorul judecătoresc, conform

încheierii din 07 octombrie 2013, prezentată spre anexarea la materialele cauzei în

ședința de judecată din 30 octombrie 2015, a dispus abia la acea dată încetarea

procedurii de executare nr. 019-1768/13 intentată în baza documentului executoriu

nr. 2-678/13 din 01 august 2013 emis de Judecătoria Centru, mun. Chișinău privind

evacuarea lui Babici Boris și Babici Elena din încăperea nelocativă amplasată pe

adresa str. Columna, 105, mun. Chișinău, împreună cu membrii familiei și cu

bunurile ce aparțin, fără acordarea altui spațiu locativ.

Totodată, s-a dispus transmiterea silită în posesia „Creditera” SRL bunul

imobil nr. cadastral 010020612201055 amplasat pe adresa str. Columna,

mun. Chișinău cu suprafața de 123,5 m.p, în scopul comercializării acestuia și

stingerii datoriei debitoare.

Menționează apărarea că, în cadrul procesului penal sunt prezentate chestiuni

de procedură, care nicidecum nu permiteau condamnarea lui Babici Boris și anume,

conform raportului ofițerului de urmărire penală al SUP a CPs Centru, Igor Țînțari

din 29 aprilie 2014 se propune a nu începe urmărirea penală pe motivul că nu există

fapta infracțiunii; prin ordonanța procurorului în Procuratura Centru, mun.

Chișinău, Mariana Cherpec din 05 mai 2014 s-a dispus neînceperea urmăririi penale

cu clasarea procesului penal pe aceleași temeiuri; conform raportului ofițerului de

urmărire penală al SUP a IP Centru, Igor Tînțari din 05 iunie 2014 s-a propus a nu

începe urmărirea penală din motiv că, nu există fapta incriminată.

Apărarea a relevat faptul că procurorul Roman Rusu, prin ordonanța din

16 iunie 2014, a dispus începerea urmăririi penale conform elementelor infracțiunii

prevăzute de art. 310 alin. (1) Cod penal și abia la 03 noiembrie 2014 procurorul

Roman Rusu s-a abținut de la instrumentarea în continuare a cauzei penale în

privința lui Babici Boris (f.d. 131, vol. I), dar la momentul pornirii dosarului

temeiurile invocate de procuror pentru abținere deja existau.

Prin ordonanța procurorului în Procuratura Centru, mun. Chișinău,

Nicolae Geru din 05 noiembrie 2014, declarația de abținere a fost acceptată, deci și

procurorul ierarhic superior a constatat existența motivelor de recuzare.

La 18 noiembrie 2014, procurorul Carolina Lupașcu a întocmit primul

rechizitoriu pe prezenta cauză (f.d. 139-145, vol. I), însă prin ordonanța

procurorului ierarhic superior Oleg Afanasii din 20 noiembrie 2014 (f.d. 146, vol. I)

s-a dispus anularea rechizitoriului și reluarea urmăririi penale, fiind ordonate

efectuarea unor acțiuni de urmărire penală, care nu au fost executate în întregime.

Totodată, apărarea în susținerea recursului a invocat prevederile Hotărârii

Curții Constituționale nr. 12 din 14 mai 2015 privind excepția de

neconstituționalitate a art. 287 alin. (1) Cod de procedură penală (reluarea urmăririi

2

penale după încetarea urmăririi penale, după clasarea cauzei penale sau după

scoaterea persoanei de sub învinuire), care prin extensie ar putea fi aplicabile și în

cazul de față.

Mai mult, potrivit art. 16 alin. (2) Cod penal, infracțiunea discutată este

clasificată drept una ușoară, iar art. 60 alin. (1) lit. a) Cod penal, prevede că,

persoana se liberează de răspundere penală dacă din ziua săvârșirii infracțiunii au

expirat 2 ani de la săvârșirea unei infracțiuni ușoare, ori, în cazul dat Babici Boris

nu s-a sustras de la urmărirea penală, de la judecarea cauzei, nu a săvîrșit în

interiorul acestui termen oricare fapte susceptibile de a fi calificate drept infracțiuni

și potrivit rechizitoriului și sentinței, inculpatul a săvîrșit fapta prejudiciabilă

incriminată la 27 noiembrie 2013, iar sentința a fost pronunțată la 23 decembrie

2015.

2016, a fost admis recursul apărării, casată sentința inclusiv din oficiu și pronunțată

o nouă hotărîre potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care, procesul

penal intentat în privința lui Babici Boris în baza art. 310 alin. (1) Cod penal, a fost

încetat în baza art. 60 alin. (1) lit. a) Cod penal, în legătură cu intervenirea

prescripției tragerii la răspundere penală.

În motivarea soluției adoptate, instanța de recurs a menționat că, deși

inculpatul nu a recunoscut vina, vinovăția acestuia este dovedită pe deplin prin:

declarațiile martorilor Savin Radu, Pașa Nicolae, Baltag Virginia, Grincu Olesi;

specialistului Dogot Natalia; sesizarea SRL „Creditera” (f.d. 3-6, vol. I); cererea de

chemare în judecată (f.d. 7-9, vol. I); încheierea nr. 2-5218/13 din 16 septembrie

2013 (f.d. 15, vol. I); scrisoarea executorului judecătoresc Pașa Nicolae

nr. 019-1768/13 din 23 ianuarie 2014 către SRL „Creditera” (f.d. 16, vol. I);

descifrările telefonice de la numărul de telefon care aprținea inculpatului –

069178846 (f.d. 96-97, vol. I); procesul-verbal de examinare a descifrărilor

telefonice (f.d. 105, vol. I); informația prezentată Procuraturii Centru, mun.

Chișinău (f.d. 162-163, vol. I); fișa de repartizare a dosarului nr. 2-5218/13 în

Programul integrat de gestionare a dosarelor (f.d. 164, vol. I).

Astfel, instanța de recurs a menționat că, prima instanță a stabilit în mod

corect situația de fapt și vinovăția inculpatului care a fost dovedită cu certitudine și

fără echivoc, dând faptei săvârșite încadrarea juridică corespunzătoare materialului

probator administrat.

Instanța de recurs a conchis că, prima instanță corect a stabilit faptul că, din

informația judecătorului Djeta Chistol, prezentată Procuraturii Centru,

mun. Chișinău și explicațiile specialistului Dogot Natalia făcute în cadrul cercetării

judecătorești, din fișa de repartizare, cererea reclamantului Babici Boris privind

contestarea acțiunilor executorului judecătoresc, depusă la 09 septembrie 2013, a

fost înregistrată în Programul integrat de gestionare a dosarelor la

16 septembrie 2013, ora 13:53, fiindu-i atribuit numărul electronic 20-2-10889

16092013 și numărul manual 2-5218/13.

Astfel, încheierea privind suspendarea executării documentului executoriu, în

care a fost indicat numărul manual al dosarului 2-5218/13, nu putea fi emisă de

către judecător mai devreme decât ora înregistrării dosarului - 13:53.

Mai mult, fiind examinate descifrările convorbirilor telefonice de pe numărul

telefonului mobil al inculpatului 069178846, instanța de recurs a reținut că în

3

dimineața zilei de 16 septembrie 2013, acesta s-a aflat în apropierea Judecătoriei

Centru, mun. Chișinău doar în intervalul de timp 10:50 - 11:16, respectiv nu putea

obține de la instanță încheierea până la ora 09.30.

În acest sens, lipsind temeinicia argumentelor invocate de către avocatul

inculpatului în ceea ce privește emiterea de către prima instanță a unei sentințe

ilegale, bazată pe o interpretare eronată, iar nerecunoașterea vinovăției de către

inculpatul Babici Boris, instanța de recurs a considerat-o drept o metodă de apărare.

Instanța de recurs a respins poziția apărării prin care se susține că, în procesul

penal sunt prezente anumite chestiuni de procedură care nicidecum nu permiteau

condamnarea lui Babici Boris și anume: raportul ofițerului de urmărire penală al

SUP a CPs Centru, Igor Țînțari din 29 aprilie 2014, ordonanța procurorului Mariana

Cherpec din 05 mai 2014, a raportului ofițerului de urmărire penală al SUP a CPs

Centru, Igor Țînțari din 05 iunie 2014, ori prima instanță verificând minuțios

probele din dosar, legal și întemeiat a constatat că toate acestea au fost obținute în

conformitate cu prevederile legale.

În aceeași ordine de idei, instanța de recurs a respins și argumentul invocat de

apărare cu privire la faptul că, toate actele procesuale pun la îndoială însăși

legalitatea și temeinicia pornirii urmăririi penale pe caz, ori, aceste acte nu au fost

contestate conform prevederilor legale.

Astfel, versiunea inculpatului potrivit căreia în dimineața zilei de

16 septembrie 2013 el a primit încheierea nominalizată de la judecătorul Djeta

Chistol și a prezentat-o la biroul executorului Nicolae Pașa, instanța de recurs a

considerat-o neîntemeiată, deoarece această versiune este în contradicție cu

circumstanțele cauzei stabilite obiectiv în cadrul cercetării judecătorești, mai mult,

în opinia instanței de recurs, această versiune a fost expusă cu scopul de a justifica

inscripția de pe textul încheierii „Am primit, 16.09.2013, ora 09.30”, care reprezintă

proba prezentată instanței de judecată pentru a demonstra că executorul

judecătoresc, cunoscând despre existența încheierii de suspendare a executării

documentului executoriu, a continuat executarea și a întreprins acțiuni de evacuare

din imobil.

În final, cu trimitere la prevederile art. 60 alin.(1) lit. a) Cod penal, precum și

art. art. 332 alin. (1), 391 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, instanța de

recurs a enunțat că, potrivit art. 16 alin. (2) Cod penal – infracțiunea discutată este

clasificată drept una ușoară, iar potrivit rechizitoriului și sentinței, inculpatul

Babici Boris a săvîrșit fapta infracțională pînă la 27 noiembrie 2013, astfel fiind

expirat termenul de 2 ani de tragere la răspundere penală pentru fapta dată și în

cazul dat Babici Boris nu s-a sustras de la urmărirea penală, de la judecarea cauzei,

nu a săvîrșit în interiorul acestui termen oricare fapte susceptibile de a fi calificate

drept infracțiuni, respectiv procesul penal intentat în privința lui Babici Boris în

baza art. 310 alin. (1) Cod penal, a fost încetat în baza art. 60 alin. (1) lit. a) Cod

penal, în legătură cu intervenirea prescripției tragerii la răspundere penală.

penală, a declarat recurs în anulare, solicitînd casarea deciziei instanței de recurs,

rejudecarea cauzei și pronunțarea unei hotărîri de achitare.

Cu referire la erorile acuzării.

Făcînd referire la prevederile art. art. 8 alin. (3), 281 alin. (2) Cod de

procedură penală, condamnatul a specificat că, conform rechizitoriului Babici Boris

4

a fost învinuit precum că: „în perioada de timp 16 septembrie – 27 noiembrie 2013,

Babici Boris, având scopul anulării acțiunilor executorului judecătoresc a prezentat

în calitate de probă în cadrul dosarului civil nr. 2-6972/13 încheierea nominalizată

în care, lângă sigiliul executorului judecătoresc Nicolae Pașa, „Copia corespunde

originalului” a fost aplicată inscripția „Am primit, data de 16.09.2013, ora 09:30

min”, însă, în drept, acuzarea l-a învinuit pe Babici Boris în săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 310 alin. (1) Cod penal - falsificarea probelor în procesul civil de

către un participant la proces.

Prin urmare, în opinia recurentului se observă că, Babici Boris a fost învinuit

că anume a prezentat o probă în dosar civil, dar nu că a falsificat-o, astfel,

învinuirea care a fost înaintată lui Babici Boris este una neclară și divergentă, adică

dubioasă, care a afectat dreptul condamnatului de a cunoaște în mod clar pentru ce

faptă este învinuit, adică dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare

(art. 6 § 1 și 3 din CțEDO).

Totodată, acuzarea s-a eschivat să indice în fapt cine anume ar fi aplicat pe

încheierea dată inscripția „Am primit, data de 16.09.2013, ora 09:30 min”, necătînd

că Babici Boris este acuzat în drept de falsificarea probelor în procesul civil.

Deci, învinuirea imputată lui Babici Boris nu a fost susținută prin probe de

către procuror în volumul declarat și în același timp, însăși acuzarea se contrazice

prin rechizitoriul formulat.

Cu referire la erorile primei instanțe.

Făcînd referire la prevederile art. art. 325 alin. (1), 384 alin. (3), 385 alin. (1)

pct. 1), 2), 389 alin. (2), 394 alin. (1) pct. 1), 2) Cod de procedură penală,

condamnatul a invocat că, prima instanță, constatînd în fapt că „în perioada de timp

16 septembrie 2013 – 27 noiembrie 2013, Babici Boris a prezentat în calitate de

probă în cadrul dosarului civil nr. 2-6972/13 încheierea vizată, instanța în mod

divergent l-a condamnat pe Babici Boris în baza art. 310 alin. (1) Cod penal, adică

precum că ultimul a falsificat proba.

Prin urmare, prima instanță nu era în drept să-l condamne pe Babici Boris

pentru fapta de prezentare a probei, deoarece art. 310 alin. (1) Cod penal, prevede

răspunderea penală pentru fapta de falsificare a probei.

Potrivit doctrinei penale, condamnatul a adăugat că, latura obiectivă a

infracțiunii prevăzute la art. 310 alin. (1) Cod penal, constă în fapta prejudiciabilă

exprimată în acțiunea de falsificare a probelor, iar falsificarea probelor nu trebuie

confundată cu prezentarea probelor false.

Nu poate fi aplicată răspunderea în baza alin. (1) art. 310 Cod penal, față de

persoana care doar prezintă probele false, nu și falsifică probele.

Deci, prima instanță în viziunea recurentului, nu a judecat cauza conform

prevederilor legii menționate, prin ce a încălcat dreptul lui Babici Boris la un proces

echitabil.

Cu referire la erorile instanței de recurs.

Făcînd referire la prevederile art. art. 444 alin. (1) pct. 6), 7), 448 alin. (1)

Cod de procedură penală, precum și pct. 18, 31 din Hotărîrea Plenului Curții

Supreme de Justiție nr. 9 din 30 octombrie 2009 „Cu privire la judecarea recursului

ordinar în cauza penală”, condamnatul a specificat că, instanța de recurs a încălcat

prevederile de drept menționate, ori, conform părții descriptive a deciziei instanței

de recurs, aceasta nu a reacționat la erorile de drept care au avut loc la judecarea

5

cauzei în prima instanță, a repetat aceste erori și a susținut motivarea din sentință,

doar că a dispus încetarea procesului penal conform art. 60 Cod penal.

În opinia recurentului, instanța de recurs urma să constate că sentința nu

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, că motivarea soluției contrazice

dispozitivul sentinței, dar și că în acțiunile lui Babici Boris nu au fost întrunite

elementele infracțiunii incriminate, pe lîngă aceasta, instanța de recurs a încetat

procesul penal intentat în baza art. 310 alin. (1) Cod penal, însă în dispozitivul

deciziei nu a indicat cine anume este recunoscut vinovat.

Prin urmare, instanța de recurs odată ce nu a observat erorile primei instanțe,

rezultă că nu a rezolvat problemele de drept apărute la judecarea recursului, iar

încălcările normelor procesuale penale, comise de instanțele de judecată, lezează

dreptul lui Babici Boris la un proces echitabil și dreptul la apărare prevăzut la

art. 6 din CțEDO, fiind prezentă o învinuire neclară și lipsa de motivare adecvată

cerințelor legii într-o hotărîre judecătorească, ce constituie un viciu fundamental

care a afectat hotărîrea și reprezintă erori de drept care permit redeschiderea

procesului penal.

Colegiul penal lărgit consideră că acesta urmează a fi admis, din următoarele

considerente.

Conform art. 453 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărîrile irevocabile pot

fi atacate cu recurs în anulare în scopul reparării erorilor de drept comise la

judecarea cauzei, în cazul în care un viciu fundamental în cadrul procedurii

precedente a afectat hotărîrea atacată, inclusiv cînd Curtea Europeană a Drepturilor

Omului informează Guvernul Republicii Moldova despre depunerea cererii.

Viciu fundamental în cadrul procedurii precedente, care a afectat hotărîrea

pronunțată potrivit dispoziției art. 6 pct. 44) Cod de procedură penală, este o

încălcare esențială a drepturilor și libertăților garantate de CțEDO, de alte tratate

internaționale, de Constituția Republicii Moldova și de alte legi naționale.

În temeiul art. 448 alin. (1) Cod de procedură penală, judecînd recursul,

instanța verifică legalitatea și temeinicia hotărîrii atacate în baza materialului din

dosarul cauzei și a oricăror documente noi prezentate în instanța de recurs.

Reieșind din dispozițiile art. 449 alin. (2) Cod de procedură penală, decizia

instanței de recurs trebuie să cuprindă temeiurile de fapt și de drept care au condus,

după caz, la respingerea sau admiterea recursului, precum și motivele adoptării

soluției.

Colegiul penal constată că aceste prevederi legale, deși sînt obligatorii, nu au

fost întocmai respectate la judecarea prezentei cauze în ordine de recurs.

Articolul 314 alin. (1) Cod de procedură penală, prevede că, instanța de

judecată este obligată, în cursul judecării cauzei, să cerceteze nemijlocit, sub toate

aspectele, probele prezentate de părți sau administrate la cererea acestora, inclusiv

după caz să audieze inculpații, părțile vătămate, martorii, să cerceteze corpurile

delicte, să dea citire rapoartelor de expertiză, proceselor-verbale și altor

documente, precum și să examineze alte probe.

Potrivit art. 93 Cod penal, în procesul penal dovezile care duc la realizarea

cunoașterii poartă demunirea de probe, adică elementele de fapt dobîndite în modul

stabilit de Codul de procedură penală care servesc la constatarea existenței sau a

6

inexistenței infracțiunii, la identificarea făptuitorului, la constatarea vinovăției,

precum și la stabilirea altor împrejurări importante pentru justa soluționare a cauzei.

Datele de fapt care se conțin în mijloacele de probă enunțate în norma amintită

supra, prin ele însele nu pot fi recunoscute ca probe, or, pentru ca aceste date să fie

recunoscute în calitate de probe, ele trebuie să dispună de anumite proprietăți

juridice, care sunt în primul rînd admisibilitatea, iar ulterior pertinența,

concludența și utilitatea.

După sursa din care provin, probele pot fi divizate în: probe imediate și probe

mediate. Probele imediate mai sunt numite și probe nemijlocite sau probe primare

care sunt conținute din sursele originare, o astfel de probă este declarația unui

martor ocular, care relatează despre faptele pe care le-a perceput, conținutul

procesului-verbal de examinare a corpurilor delicte, originalul unui înscris, iar

probele mediate numite și mijlocite sau secundare sunt obținute dintr-o altă sursă

decît originară.

Pentru ca anumite date de fapt să fie recunoscute în calitate de probă, este

necesar de a respecta anumite reguli în probațiunea penală, la caz, pentru ca

documentele să fie recunoscute în calitate de mijloc de probă, obligatoriu trebuie să

existe date care indică sursa lor de proveniență.

Conform art. 95 alin. (2) Cod de procedură penală, chestiunea admisibilității

datelor în calitate de probe o decide organul de urmărire penală, din oficiu sau la

cererea părților, ori, după caz, instanța de judecată.

Raportînd cele enunțate supra la speța deferită judecării, Colegiul penal relevă

că, prima instanță la judecarea cauzei, a comis o eroare de drept, care se exprimă

prin faptul că, la etapa admisibilității probelor a fost greșit admisă în calitate de

probă copia încheierii Judecătoriei Centru, mun. Chișinău nr. 2-5218/13 din

16 septembrie 2013 (f.d. 15, vol. I), nefiind asigurată existența unor date concrete

care ar indica la sursa de proveniență a acesteia, ori, prima instanță pripit în cadrul

verificării probelor prezentate de către organul de urmărire penală, a ajuns la

concluzia recunoașterii datei de fapt discutate supra în calitate de probă, iar ulterior

purcedînd la exercițiul coroborării acesteia cu alte probe administrate în speță,

situație statuată greșit și de către instanța de recurs.

Astfel, Colegiul penal enunță că, constatarea primei instanțe, prin care se

susține că, „Chiar dacă, din lipsa originalului încheierii, nu s-a stabilit grafologic

că inscripția a fost executată de către inculpat, instanța reține că anume inculpatul

a prezentat această probă în instanță, cunoscînd că această inscripție nu este

veridică, de aceea acțiunile în cauză cuprind toate elementele constitutive ale

infracțiunii de falsificare a probelor în procesul civil, de către un participant la

proces și se încadrează în dispoziția art. 310 alin. (1) Cod penal”, este

neîntemeiată, soluție greșit menținută de către instanța de recurs, care configurează

în sine un viciu fundamental în cadrul procedurii precedente care a afectat hotărîrea

atacată.

La caz, Colegiul penal găsește aplicabilă și jurisprudența CțEDO în cauzele

Georgios Papageorgiou c. Greciei, hotărîrea din 08 august 2003 și Dumitru

Popescu c. României, hotărîrea din 26 aprilie 2007, dat fiind că, relevanțele

tangențiale ale cauzelor prezentate supra, remarcă importanța originalului

înscrisului recunoscut drept mijloc de probă decisivă, care în sine permite

constatarea vinovăției sau nevinovăției unei persoane, asigurînd totodată dreptul

7

acesteia la un proces echitabil, ori, referirea instanței de judecată, în cazul dat, la o

copie a unui înscris admisă în calitate de probă, fără ca să fie verificată

autenticitatea acestuia, dacă corespunde originalului, pus la baza hotărîrii de

condamnare, încalcă grav dreptul lui Babici Boris la un proces echitabil prevăzut în

art. 6 din CțEDO.

Prin urmare, instanța de recurs nu era în drept să-și întemeieze concluziile sale

pe probele cercetate de către prima instanță, dacă etapa admisibilității acestora a

fost viciată, ori, în sensul art. art. 24 alin. (2), 26 alin. (3) Cod de procedură penală,

instanța judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în

favoarea acuzării sau a apărării și nu exprimă alte interese decît interesele legii,

respectiv, judecătorul nu trebuie să fie predispus să accepte concluziile date de

organul de urmărire penală în defavoarea inculpatului sau să înceapă o judecată de

la ideea preconcepută că acesta a săvîrșit o infracțiune ce constituie obiectul

învinuirii.

Astfel, avînd în vedere că hotărîrea primei instanțe precum și hotărîrea

instanței de recurs sunt afectate de un viciu fundamental în cadrul procedurii

precedente, prin faptul vicierii etapei admisibilității probelor, Colegiul penal lărgit

conchide că, soluția reflectată în decizia contestată prin care a fost încetat procesul

penal intentat în privința lui Babici Boris în baza art. 310 alin. (1) Cod penal, cu

toate că se circumscrie prevederilor art. 60 alin. (1) Cod penal, nu poate fi

menținută de către instanța de recurs în anulare, iar recursul de pe rol urmează a fi

admis, cu casarea totală a deciziei instanței de recurs și dispunerea rejudecării

cauzei de către aceeași instanță de recurs, în alt complet de judecată.

La rejudecarea recursului, instanța de recurs urmează să se expună asupra

tuturor motivelor invocate în recurs ținînd cont de cele expuse în prezenta decizie,

verificînd probele în strictă conformitate cu prevederile art. art. 93-101 Cod de

procedură penală și în dependență de situația constatată să adopte o hotărîre legală

și întemeiată, care să corespundă prevederilor art. 448 Cod de procedură penală.

penală, Colegiul penal lărgit,

D E C I D E:

Se admite recursul în anulare, declarat de condamnatul Babici Boris Vasile,

se casează total decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din

29 februarie 2016, în propria cauză penală și se dispune rejudecarea cauzei de către

aceeași instanță de recurs, în alt complet de judecată.

Decizia nu se supune căilor de atac, pronunțată integral la 26 ianuarie 2017.

Președinte Petru Ursache

Judecătorii Petru Moraru

Ghenadie Nicolaev

Vladimir Timofti

Nadejda Toma

8