1ra-1491/2016 — art. 332 alin. 2 lit. b CP

1ra-1491/2016 — art. 332 alin. 2 lit. b CP (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

Dosarul nr. 1ra-1491/2016

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

22 noiembrie 2016 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit în următoarea componență:

președinte - Petru Ursache,

judecătorii - Constantin Alerguș, Vladimir Timofti, Ghenadie Nicolaev,

Nadejda Toma,

judecând fără citarea părților recursul ordinar declarat de procurorul în

Procuratura UTA Găgăuzia, Mihailenco Olga, prin care se solicită casarea

deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Comrat din 15 martie 2016, în cauza

penală în privința lui

Nezalizov Peotr Gheorghievici, născut la

02.12.1950, originar și domiciliat în s.

Bugeac, r-nul Comrat, str. Olimpiiscaia, 6.

Termenul de examinare a cauzei:

instanța de fond: 22.09. 2011 - 28.12.2012;

instanța de apel: 05.02.2013 - 15.03.2016;

instanța de recurs: 05.07.2016 - 22.11.2016.

Procedura prevăzută de art. 431 alin. (1) pct. 11) Cod de procedură penală

legal executată.

C O N S T A T Ă:

intentată în baza art. 328 alin (3) lit. b) Cod penal, în privința lui Nezalizov P. a

fost încetată în legătură cu refuzul procurorului de la învinuire.

Nezalizov P. a fost achitat de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii

prevăzute de art. 332 alin. (2) lit. b) Cod penal, deoarece fapta inculpatului nu

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii.

faptul că, deținând funcția de primar al s. Bugeac, r-nul Comrat, fiind astfel o

persoană cu funcție de răspundere, ce ocupă un post de răspundere și fiind

împuternicit la desemnare de drepturi și obligațiuni de a efectua acțiuni de

natură dispozițional - administrativă și gospodărești - organizațională, încălcând

cerințele art. 14, 29 lit. a), e), f), s) din Legea nr. 436 din 28.12.2006 ”Cu privire la

administrația publică locală”, în perioada lunilor iunie-iulie 2009, aflându-se în s.

Bugeac, r-nul Comrat, cu bună știință, urmărind scopul de a introduce informații

1

false în actele oficiale, în continuarea intenției sale criminale, acționând din

propriul interes, a perfectat decizia Consiliului sătesc Bugeac, fără număr din

2009 și a introdus informații vădit false privind introducerea modificărilor de

către Consiliul local în decizia nr. 4 din 24.06.2009 ”Privind aprobarea bugetului

pentru anul 2009”, majorând partea cheltuielilor din art. 131/5 ”Amenajarea

teritoriului” a bugetului s. Bugeac, r-nul Comrat, cu 32 900 lei și această decizie a

fost prezentată la Direcția Finanțe din UTA Găgăuzia, în baza cărei, ilegal a fost

majorată partea cheltuielilor din art. 131/5 a bugetului sătesc în mărimea sumei

nominalizate.

Tot el, a fost învinuit de faptul că, în aceleași circumstanțele descrise mai

sus, ilegal a încheiat acordul pe bază de contract (pentru executarea lucrărilor de

construcție), cu nr. 14 din 08.07.2009, cu agentul economic SA ”Betacon”,

cauzând astfel un prejudiciu semnificativ intereselor publice în mărime de 24 700

lei.

2.1. Examinând materialele cauzei, audiind declarațiile inculpatului și ale

martorilor, instanța a ajuns la concluzia, că vinovăția inculpatului în comiterea

infracțiunii ce i se incriminează în baza art. 332 alin. (2) lit. b) Cod penal, nu și-a

găsit confirmare, deoarece în speță, inculpatului i-a fost incriminat ”falsul în acte

publice” (f.d. 1, vol. I), deși încă în ordonanța privind pornirea urmăririi penale a

fost constatat faptul, că primarul Nezalizov P. ”a falsificat” decizia Consiliului

sătesc Bugeac, fapt despre care a fost indicat și în rechizitoriu ”(...) a redactat

decizia Consiliului sătesc Bugeac fără număr din anul 2009, înscriind date vădit false

(...)”, însă în dispozitivul învinuirii se conține concluzia eronată precum, că ”(…)

persoana cu funcție de răspundere a înscris date vădit false în documentul oficial”.

În același context instanța a menționat că, la 15.09.2010, în privința lui

Nezalizov P., ilegal a fost emisă ordonanța de punere sub învinuire în baza art.

332 alin. (2) fit. b) Cod penal (f.d. 59, vol. I).

Astfel, conform ordonanței procurorului interimar al mun. Comrat din

06.08.2010, efectuarea urmăririi penale a fost pusă în sarcina procurorului

Procuraturii mun. Comrat, Andronic N. (f.d. 55, vol. I), necăutând la acest fapt

prezenta ordonanță de punere sub învinuire în baza art. 332 alin. (2) lit. b) Cod

penal, a fost emisă de către procurorul Colța F. Totodată, această persoană cu

funcție de răspundere nu a fost împuternicită de către procurorul ierarhic

superior de a efectua sau a conduce urmărirea penală. Ordonanța respectivă

lipsește din dosar.

Mai mult, în cauza deferită, contrar prevederilor art. 271 alin. (2) Cod de

procedură penală, în decursul a trei luni după pornirea urmăririi penale de către

CRP mun. Comrat, adică de pe 30.07.2010, toate acțiunile au fost efectuate cu

încălcarea competenței. Tocmai la 06.10.2010, prin ordonanța Procurorului

2

General - interimar, cauza penală a fost ridicată din Procuratura mun. Comrat și

remisă după competentă Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice

(CCCE) (f.d. 90, vol. I).

2.2. În partea învinuirii aduse inculpatului în baza art. 328 alin. (3) lit. b)

Cod penal, instanța de fond a conchis asupra încetării procesului penal în

legătură cu refuzul procurorului de la învinuire, deoarece instanța de contencios

administrativ mun. Comrat, examinând acțiunea lui Nezalizov P., prin hotărârea

din 26.12.2011, a anulat ca fiind ilegală decizia Consiliului sătesc Bugeac nr. 1/7

din 02.03.2011.

solicitat casarea acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei hotărâri de

condamnare a lui Nezalizov P. în baza art. 332 alin. (2) lit. b) Cod penal, la

pedeapsă sub formă de amendă în mărime de 650 unități convenționale, cu

privarea de dreptul de a ocupa funcții în instituții publice pe un termen de 3 ani.

Ulterior, la 09 iunie 2014, în cadrul ședinței de judecată în instanța de apel,

prin ordonanța din aceiași dată, partea acuzării a solicitat modificarea învinuirii

inculpatului în prevederile art. 361 alin. (1) Cod penal, solicitând în continuare

recunoașterea lui Nezalizov P. vinovat de săvârșirea infracțiunii respective și

încetarea procesului penal în privința acestuia din motivul survenirii termenului

prescripției tragerii la răspunderea penală, prevăzut la art. 60 Cod penal.

Procurorul a menționat că, instanța de fond a dat o apreciere eronată

situației de fapt și de drept, precum și probelor puse la baza învinuirii

inculpatului.

Astfel, vina inculpatului Nezalizov P. a fost totalmente dovedită prin

probele administrate și anexate în cadrul urmăririi penale, precum și prin

declarațiile martorilor audiați în cadrul ședințelor de judecată.

2016, apelul declarat a fost respins ca nefondat, cu menținerea în vigoare a

sentinței.

nu a avut dreptul să schimbe acuzarea adusă inculpatului, indicând că,

prevederile art. 325 alin. (2) și 326 alin. (1) Cod de procedură penală, nu acordă

dreptul procurorului să modifice sensul acuzării, dacă acuzatorul de stat nu a

făcut acest lucru în prima instanță și că procurorul nu a indicat concret care

probe au condus la necesitatea schimbării învinuirii aduse lui Nezalizov P.

Instanța de apel a făcut referire la Hotărârea Curții Constituționale nr. 5

din 1 7.03.2009 ”Pentru controlul constituționalității prevederilor alin. (1) art. 326 din

Codul de procedură penală al Republicii Moldova”, potrivit căreia, ”(...) este

inadmisibilă practica aducerii neîntemeiate de noi capete de acuzare în procesul judecării

3

cauzei penale”.

În același context, instanța de apel a menționat că, demersul părții acuzării

privind anexarea la materialele cauzei a ordonanței de modificarea a învinuirii

inculpatului din prevederile art. 332 alin. (2) lit. b) în cele ale art. 361 alin. (1) Cod

penal (f.d. 219-221, vol. II), confirmă netemeinicii învinuirii aduse acestuia în

baza art. 332 alin (2) lit. b) Cod penal, precum și lipsa în acțiunile lui a

elementelor constitutive ale infracțiunii respective.

Mai mult, instanța de apel a reținut că ordonanța menționată conține

circumstanțele noi, care nu au fost imputate inculpatului Nezalizov P. în

rechizitoriu, adică fiind înaintată o nouă acuzare, fapt apreciat de către instanță

ca o tentativă a acuzatorului de stat de a înlătura unele erori, care au avut loc la

faza înaintării învinuirii inculpatului - ce este inadmisibil din punct de vedere al

principiului legalității, conform criteriului prognozării aplicării cadrului de drept

- principiu, ce reiese din conținutul conceptului nevinovăției, consolidat în art. 21

a Constituție.

Procuratura UTA Găgăuzia, Mihailenco Olga, care, invocând temei de drept

prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6), 12) Cod de procedură penală, solicită casarea

acesteia și dispunerea rejudecării cauzei de către aceiași instanță de apel în alt

complet de judecată.

În motivarea recursului declarat, acuzatorul de stat invocă argumente

similare cu cele indicate anterior în apel și descrise în pct. 3 al prezentei decizii,

suplimentar menționând că, hotărârea în cauză nu cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția, deoarece instanța de apel a motivat situația eventualei

recalificării a acțiunilor inculpatului în sensul agravării acesteia, însă nu a luat în

considerație faptul că în speță s-a solicitat recalificare acțiunilor din prevederile

art. 332 alin. (2), în cele ale art. 361 alin. (1) Cod penal, adică în sensul atenuării.

Instanța de apel în decizia sa a evitat să indice concret, care anume garanții

ale art. 6 CoEDO au fost îngrădite inculpatului și din care considerente a fost

respinsă ordonanța privind modificarea învinuirii.

La cererea procurorului, care considera necesar de a modifica încadrarea

juridică fără a agrava situația inculpatului, instanța trebuia să pună acest aspect în

discuția părților și să explice inculpatului că este în drept de a-și pregăti apărarea

și să propună probe.

La caz, recalificarea infracțiunii a fost înaintată în sensul atenuării,

inculpatului fiindu-i adusă la cunoștință noua acuzare, oferindu-i-se timp

suficient (aproape doi ani), pentru pregătirea apărării, prin urmare motivele de

respingere a apelului declarat expuse în decizia contestată nu sunt aplicabile în

speță.

4

Art. 6 § 3 lit. a) îi recunoaște acuzatului dreptul de a fi informat nu doar cu

privire la cauza acuzației, adică la faptele materiale de care este acuzat și pe care

se bazează acuzația, dar și încadrarea juridică a faptelor și aceasta în mod

detaliat (Pélissier și Sassi c. Franței).

În cauza Adrian Constantin c. României, instanța superioară a schimbat

încadrarea juridică a faptelor doar în timpul deliberării, anume din aceste

considerente Curtea a admis că a avut loc încălcarea art. 6 CoEDO, a contrario în

mai multe hotărâri CtEDO a fost stabilit că, prin recalificarea acțiunilor în

instanțele superioare nu a fost încălcat art. 6 CoEDO (ex. cauzele Dallos c. Ungariei

și Vesque c. Franței).

Astfel, conform jurisprudenței CtEDO recalificarea acțiunilor în Curtea de

Apel este posibilă dacă părții apărării i se aduce la cunoștință nouă calificare

înainte ca completul de judecată să se retragă în cameră de deliberare și i se

acordă timp suficient necesar pentru pregătirea apărării.

Probele administrate în instanța de apel indică că, prin acțiunile sale

inculpatul a comis infracțiunea prevăzută la alin. (1) art. 361 Cod penal, iar

instanța de apel urma să admită ordonanța de modificare a acuzării și să se

expună asupra acuzării aduse, astfel instanța de apel nu a rezolvat fondul cauzei

și a dat o apreciere greșită acțiunilor inculpatului, motiv pentru care cauza

urmează a fi rejudecată într-un alt complet de judecată.

invocate, Colegiul penal lărgit consideră că acesta urmează a fi respins din

următoarele considerente.

Potrivit art. 435 alin. (1) pct. 1) Cod de procedură penală, judecând

recursul instanța este în drept să respingă recursul ca inadmisibil, cu menținerea

hotărârii atacate.

Conform art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile instanței de

apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel în baza temeiurilor stipulate în acest articol.

Potrivit conținutului recursului declarat, recurentul invocă ca temeiuri de

casare a deciziei instanței de apel art. 427 alin. (1) pct. 6), 12) Cod de procedură

penală, care stipulează că, hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului

pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel, în cazul

în care hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția; faptei

săvârșite i s-a dat o încadrare juridică greșită.

Analizând aceste temeiuri în raport cu motivele invocate în recurs,

Colegiul penal lărgit constată că nici unul din ele nu și-au găsit confirmarea la

examinarea recursului declarat.

După cum rezultă din conținutul recursului, acuzatorul de stat nu este de

5

acord cu respingerea de către instanța de apel a ordonanței din 09 iunie 2014,

privind modificarea învinuirii inculpatului, considerând că, hotărârea în cauză

nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, deoarece instanța de apel și-a

motivat soluția sub aspectul respingerii recalificării acțiunilor inculpatului în

sensul agravării, însă nu a luat în considerație că de către partea acuzării s-a

solicitat modificarea învinuirii în baza art. 361 alin. (1) Cod penal, adică în sensul

atenuării, astfel, instanța urma să indice care anume garanții ale art. 6 CoEDO,

eventual puteau fi îngrădite inculpatului.

În raport cu textul hotărârii contestate, se relevă că instanța de apel și-a

motivat decizia în conformitate cu prevederile art. 417 alin. (1) pct. 8) Cod de

procedură penală, astfel, decizia cuprinde temeiurile de fapt și de drept care au

dus, la caz, la respingerea apelului declarat de acuzatorul de stat ca fiind

nefondat.

Mai mult, Colegiul apreciază că decizia instanței de apel cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția, în sensul că argumentele pe care instanța

de apel le-a expus în partea descriptivă a deciziei, echivalează cu o motivare

corespunzătoare rigorilor și exigențelor cuprinse în art. 6 CoEDO.

Instanța de apel corect a menținut soluția primei instanțe prin care

inculpatul Nezalizov P. a fost achitat de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.

332 alin. (2) lit. b) Cod penal, deoarece fapta inculpatului nu întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii.

Cu referire la critica deciziei instanței de apel sub aspectul temeiului de

casare prevăzut la art. 427 alin. (1) pct. 15) Cod de procedură penală, Colegiul

penal menționează că, prevederile art. 6 CoEDO, invocate de procuror, în speță

nu sunt aplicabile, iar precedentele CtEDO (cauzele Adrian Constantin c. României;

Dallos c. Ungariei; Vesque c. Franței; Pelissier și Sassi c. Franței), la care s-a făcut

referire au avut ca obiect de discuție alte circumstanțe decât cele existente în

prezenta cauză.

Colegiul penal lărgit consideră ca fiind întemeiată soluția instanței de apel

prin care a fost respins demersul acuzării de modificarea a învinuirii inculpatului

din prevederile art. 332 alin. (2) lit. b) în cele ale art. 361 alin. (1) Cod penal, care a

fost înaintat în cadrul judecării apelului, or, ordonanța procurorului din

09.06.2014 (f.d. 219-221, vol. II), conține circumstanțele noi, care nu au fost

imputate inculpatului Nezalizov P. în rechizitoriu, nici în prima instanță.

Astfel, ordonanța procurorului de modificare a învinuirii inculpatului,

conține acuzații noi, care nu au fost indicate în actul de învinuire și nu a fost

subiect de discuție în prima instanță, adică fiind înaintată o nouă acuzare, fapt

apreciat corect de către instanța de apel, ca o tentativă a acuzatorului de stat de a

înlătura unele erori, care au avut loc la faza înaintării învinuirii inculpatului și n-

6

au fost înlăturate în cadrul judecării cauzei în prima instanță - ce este inadmisibil

din punct de vedere al principiului legalității, conform criteriului prognozării

aplicării cadrului de drept - principiu, ce reiese din conținutul conceptului

nevinovăției, consolidat în art. 21 a Constituție.

Instanța de recurs menționează că în speța de referință, obiectul material al

infracțiunii specificate la art. 332 Cod penal, îl reprezintă documentul oficial fals.

Obiectul material al infracțiunii prevăzute la art. 361 Cod penal, îl reprezintă

documentul oficial fals, care acordă drepturi sau eliberează de obligații.

Noțiune de ”document oficial fals” din art. 332 Cod penal, are o întindere

mai mare decât noțiunea de ”documentul oficial care acordă drepturi sau eliberează de

obligații”, din art. 361 Cod penal. Aceasta pentru că prima noțiune nu este

restrânsă prin adaosul ”care acordă drepturi sau eliberează de obligații”, ce

marchează ce de-a doua noțiune. De aceea, nu oricare document oficial acordă

drepturi sau eliberează de obligații. În art. 332 Cod penal, prin ”document oficial

fals”, se au în vedere și acele ”documente oficiale” care nu acordă drepturi, nici nu

eliberează de obligații.

În lumina celor expuse, Colegiul penal lărgit conchide, că obiectul material

al infracțiunilor discutate în cauză este diferit, în cazul infracțiunii prevăzute de

art. 361 Cod penal fiind suplimentar caracterizat prin faptul că ”acordă drepturi

sau eliberează de obligații” – în sensul respectiv, reținerea acestei calități în

privința acțiunilor inculpatului, fără imputarea lor prin rechizitoriu, ar însemna

adăugarea unui supliment la o învinuire deja formulată, ceea ce constituie o

agravare a situației inculpatului, fiind incompatibilă cu exigențele privind

dreptul la apărare, instituite în art. 6 § 3 lit. a) CoEDO.

Tot aici urmează de menționat pct. 7 al Hotărârii Curții Constituționale nr. 5

din 17.03.2009 pentru controlul constituționalității prevederilor alin.(1) art. 326 din

Codul de procedură penală al RM, potrivit căruia ”(...) Oricum va proceda

legiuitorul, instanța judecătorească are obligația de a respecta dreptul

inculpatului la un proces echitabil, inclusiv dreptul la apărare, protecția acestui

drept rămânând o sarcină a instanței de judecată”.

Relevante la caz sunt și exigențele expuse în HP CSJ nr. 12 din 24.12.2012

Cu privire la unele chestiuni ce vizează participarea procurorului la judecarea cauzei

penale și HP CSJ nr. 22 din 12.12.2005 Cu privire la practica judecării cauzelor penale

în ordine de apel, potrivit cărora instanțele de apel au fost atenționate de faptul, că

în cadrul judecării apelului, procurorul nu poate modifica acuzarea în sensul

agravării ei, din motiv că aceasta ar leza substanțial dreptul inculpatului la un

proces echitabil (învinuirea respectivă nu parcurge triplul grad de jurisdicție,

luînd în considerare faptul că este formulată în instanța de apel). Totodată, art.

326 CPP stipulează posibilitatea modificării acuzării în sensul agravării ei dacă în

7

cadrul judecării cauzei în prima instanță a fost inițiată de către procuror, dar nu a

fost acceptată și ulterior a fost indicat acest motiv în cererea de apel.

În aceeași ordine de idei, Colegiul penal lărgit reamintește că echitatea

unei proceduri se apreciază în raport cu ansamblul acesteia. Dispozițiile art. 6 § 3

CEDO exprimă necesitatea acordării unei atenții deosebite dreptului de a fi

informat despre natura și cauza acuzației aduse împotriva sa, în vederea

organizării unei apărări eficiente și rezultative pe cât de posibil în circumstanțele

cauzei și asupra faptei pentru care o persoană este acuzată.

În acest sens, acuzarea joacă un rol determinant în urmărirea penală, iar

importanța acestuia se poate prezenta sub două perspective: pe de o parte acesta

include detaliat fapta/faptele care urmează a se examina în instanța de judecată,

pe de altă parte – persoana/persoanele care urmează să răspundă pentru aceste

fapte.

Așadar, prin rechizitoriu persoana trimisă în judecată este oficial

înștiințată, în scris cu privire la temeiul legal și faptic al acuzațiilor care i se aduc.

Sub acest aspect, Convenția la art. 6 § 3 lit. a) îi recunoaște acuzatului dreptul de

a fi informat cu privire la încadrarea juridică a faptelor, dar și cu privire la cauza

acuzației, adică la expunerea detaliată a faptelor materiale pentru care este

acuzat și pe care se bazează acuzația (cauza Pelissier și Sassi contra Franței nr.

2544/94 pct. 52-54, CEDO 1999-II).

Colegiul penal reține că omisiunile sau erorile autorităților trebuie să

servească în beneficiul bănuitului, învinuitului, inculpatului. Cu alte cuvinte,

riscul oricărei erori comise de organul de urmărire penală, sau chiar de o

instanță, urmează să fie suportat de către stat, iar corectarea acesteia nu trebuie

să fie pusă în sarcina persoanei în cauză, cu excepțiile enunțate mai sus (Stoianova

și Nedelcu vs. România, Curtea Europeană a menționat: ”carențele autorităților nu

pot fi imputabile reclamanților și nu trebuie să-i pună într-o situație

defavorabilă”).

Pe cale de consecință, în contextul celor relevate, instanța de recurs

conchide că concluziile la care a ajuns instanța de apel privitor la menținerea

sentinței de achitare a inculpatului, sunt obiective și întemeiate, nefiind

identificată prezența vreunei erori judiciare invocate de recurent, care ar putea

servi drept temei de casare a deciziei contestate.

În concluzie, instanța de recurs menționează că nu se constată prezența

erorilor de drept ce ar genera casarea hotărârii atacate sub aspectele invocate de

recurent și, potrivit legii, se impune respingerea recursului declarat ca

inadmisibil.

8

procedură penală, Colegiul penal lărgit,

D E C I D E :

Respinge ca inadmisibil recursul ordinar declarat de procurorul în

Procuratura UTA Găgăuzia, Mihailenco Olga, împotriva deciziei Colegiului

penal al Curții de Apel Comrat din 15 martie 2016, în cauza penală în privința lui

Nezalizov Peotr Gheorghievici, cu menținerea hotărârii atacate.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 04 ianuarie 2017.

Președinte Petru Ursache

Judecătorii Constantin Alerguș

Vladimir Timofti

Ghenadie Nicolaev

Nadejda Toma

9