1ra-1893/2016 — art. 201/1 alin. 1 CP

1ra-1893/2016 — art. 201/1 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

Dosarul nr. 1ra-1893/2016

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

07 decembrie 2016 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Nicolae Gordilă,

Judecători Iurie Diaconu, Elena Covalenco,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursului ordinar, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel

Bălți din 20 iulie 2016, declarat de avocatul Aliona Rusnac, în numele inculpatei

Pastrama Anjela Fiodor, născută la

31 mai 1967,originară și locuitoare a s. Fîntîna Albă, r-

nul Edineț, cetățeancă a R. Moldova, fără antecedente

penale.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 16.06.2015 – 15.10.2015,

instanța de apel: 15.11.2015 – 20.07.2016,

instanța de recurs: 15.09.2016 – 07.12.2016.

Asupra recursului menționat, Colegiul penal

C O N S T A T Ă :

fost achitată de sub învinuirea comiterii infracțiunii prevăzute de art. 2011 alin. (1)

Cod penal, pe motiv că fapta nu a fost comisă de inculpată.

aprilie 2015, aproximativ ora 01.30, aflându-se la domiciliu, în rezultatul unui

conflict apărut spontan cu fiica sa Guțu D., i-a aplicat câteva lovituri cu pumnii

peste diferite regiuni ale corpului, cauzându-i vătămări corporale și dureri fizice.

Conform raportului de expertiză medico-legală nr. 141 – D din 18.05.2015, la

cet. Guțu D., s-a stabilit contuzia regiunii mandibulare pe dreapta, exprimată prin

edem a țesuturilor moi și echimoză, au fost produse prin acțiunea traumatică a unui

corp contondent, posibil la data și circumstanțele indicate, se califică ca vătămări

corporale ușoare cu dereglare a sănătății de scurtă durată.

1

Instanța a reținut că inculpata Pastrama A. nu a recunoscut vina, menționând

că a ținut ușa ca fiica ei să nu iasă. La fel a ținut-o pe aceasta de haină, însă nu a

lovit-o.

Partea vătămată Guțu D. a declarat, că inculpata a început cearta, pe motiv că

a ieșit la poartă și a discutat cu soțul Guțu L., începând a striga și a o lovi cu

palmele peste față și spate. Nu-i permitea să iasă din casă. Astfel, l-a sunat pe soțul

ei, căruia i-a spus să intre în casă și să anunțe poliția. Alte persoane nu au fost

implicate în conflict. Soțul ei a văzut cum inculpata o lovea.

Faptul că anume inculpata a aplicat violența, sunt bazate doar pe declarațiile

părții vătămate Guțu D. și ale martorului Guțu L., care este ginerele inculpatei.

Acuzarea nu a confirmat existența componenței de infracțiune prevăzută de

art. 2011 alin. (1) Cod penal, nefiind stabilită latura obiectivă a infracțiunii. La fel,

nu a fost confirmat că anume acțiunea social periculoasă a inculpatei a cauzat

vătămările corporale la Guțu D.

Probele prezentate de acuzare, cercetate în instanța de judecată nu sunt

suficiente pentru a identifica inculpata drept persoana care a comis infracțiunea

descrisă în acuzare.

solicitând casarea sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpata să

fie condamnată în baza art. 2011 alin. (1), 90 Cod penal la 1 an închisoare, cu

suspendarea executării pedepsei pe o perioadă de probațiune de 2 ani.

Apelantul a invocat că învinuirea inculpatei, este confirmată de declarațiile

părții vătămate Guțu D., care fiind prevenită de răspundere penală pentru declarații

mincinoase, în cadrul urmăririi penale și în instanța de judecată a declarat, că se

afla la mama ei, deoarece se certase cu soțul Guțu L. Pe la orele 23.00 a venit soțul

după ea, să plece acasă. Mama sa a început cearta, că de ce a ieșit la poartă și a

discutat cu soțul. A început a striga, lovind-o cu palmele peste față și peste spate.

Nu-i dădea voie să iasă din casă. Mai mult nimeni nu s-a implicat în conflict. Soțul

a văzut cum mama sa o lovea. Când venise la mama sa, nu era bătută.

Totodată, declarațiile părții vătămate Guțu D. au fost confirmate de

declarațiile martorului Guțu L., care, fiind martor ocular, a văzut cum inculpata o

lovea pe Guțu D. A înțeles că cearta a fost din cauza lui, deoarece a vorbit cu ea la

poartă.

La fel, vinovăția inculpatei este demonstrată și prin raportul de constatare

medico-legală nr. 287, raportul de expertiză medico-legală nr. 141-D, că la Guțu D.

s-a depistat contuzia regiunii mandibulare pe dreapta, exprimată prin edem a

țesuturilor moi și echimoză, acestea fiind produse prin acțiunea traumatică a unui

corp dur contondent, posibil la data indicată, și se califică ca vătămări corporale

ușoare cu dereglarea sănătății de scurtă durată.

Mai mult, în cadrul ședinței de judecată din 14.10.2015, partea vătămată a

indicat că circumstanțele relatate de ea pot fi confirmate de către șoferul

automobilului, pe nume Vova, solicitând, în temeiul art. 327 Cod de procedură

penală, un termen în vederea asigurării prezenței martorului respectiv pentru a fi

2

audiat, însă instanța, fără careva argumente întemeiate, a respins demersul în

cauză.

Vina inculpatei în comiterea infracțiunii incriminate a fost dovedită pe deplin

prin materialele cauzei penale. Latura obiectivă, adică fapta prejudiciabilă care

constă în acțiunea manifestată fizic și verbal a fost comisă de aceasta, urmările

prejudiciabile sub formă de vătămări corporale ușoare sunt constatate și prin

urmare, a fost stabilită și legătura de cauzalitate.

apelul a fost admis, casată sentința și pronunțată o nouă hotărâre.

Pastrama Anjela a fost condamnată în baza art. 2011 alin. (1) Cod penal la 6

luni închisoare.

Conform art. 90 Cod penal, executarea pedepsei aplicate i-a fost suspendată

condiționat, pe un termen de probațiune de 1 an.

Instanța de apel a constatat că la 28 aprilie 2015, orele 01.30, inculpata

Pastrama Anjela, aflându-se la domiciliu, în rezultatul unui conflict apărut spontan

cu fiica sa Guțu D., i-a aplicat câteva lovituri cu pumnii peste diferite regiuni ale

corpului, cauzându-i vătămări corporale și dureri fizice. Conform raportului de

expertiză medico-legală nr.141-D din 18.05.2015, la Guțu D. s-a depistat contuzia

regiunii mandibulare pe dreapta, exprimată prin edem a țesuturilor moi și

echimoză, care au fost produse prin acțiunea traumatică a unui corp dur

contondent, posibil la data și circumstanțele indicate și care se califică ca vătămări

corporale ușoare, cu dereglarea sănătății de scurtă durată.

Instanța a reținut, că inculpata nu a recunoscut vina, declarând că atunci

când a venit la ea, fiica Diana nu avea nici o leziune pe față. Consideră că leziunile

constatate la Guțu D. prin raportul de expertiză sunt de la Guțu L., care a bătut-o.

Ea nu a bătut-o pe Guțu D. Nu i-a permis acesteia să plece cu Guțu L., deoarece

acesta își bătea joc de ea și locuia cu o altă femeie. Pe Guțu L. l-a văzut atunci

când Guțu Diana a ieșit la poartă. Ea a ținut ușa pentru ca fiica sa să nu iasă,

ținând-o și de haină pe aceasta, însă nu a lovit-o.

Totodată, vinovăția ei este demonstrată integral prin probele acumulate legal

în cadrul urmăririi penale, care au fost examinate în instanța de judecată, cercetate,

recercetate și verificate în cadrul instanței de apel.

Astfel, partea-vătămată Guțu D. a declarat că se afla la mama ei, deoarece se

certase cu soțul Guțu L. Pe la orele 23.00 a venit soțul după ea, să plece acasă. A

ieșit din ogradă apoi s-a întors înapoi pentru a-și lua hainele. Mama sa a început

cearta, pe motiv că a ieșit la poartă și a discutat cu soțul, începând a striga, lovind-

o cu palmele peste față și peste spate. Nu-i dădea voie să iasă din casă. L-a sunat pe

soț, să intre în casă și să anunțe poliția. Nimeni altcineva nu s-a implicat în

conflict. Soțul a văzut cum mama sa o lovea. Când venise la mamă-sa nu era

bătută. Pretenții de ordin material nu are față de inculpată.

Martorul Guțu L., a declarat că a vorbit cu Guțu D. la poartă timp de o oră

sau două, apoi a plecat, peste vreo 15 minute la rugămintea Dianei a venit înapoi.

Ea spunea că mama sa o bate. Afară era și fratele Dianei. El numai a strigat la

inculpată, să nu o bată pe Diana. Inculpata era aproape de Diana, iar fratele era la

3

spatele Dianei. A văzut cum inculpata o lovea pe Diana. A înțeles că cearta a fost

din cauza lui, deoarece a vorbit cu Diana. Guțu D. l-a telefonat și i-a spus că

inculpata o bate și el s-a întors. Cînd s-a întors înapoi, un frate al acesteia o ținea și

inculpata o lovea, iar el a strigat să-i dea pace. Inculpata o lovea cu mâinile peste

corp. Locul unde era inculpata era luminat și a văzut totul clar.

Potrivit raportului de constatare medico-legală nr.287, la Guțu D. s-a

depistat contuzia regiunii mandibulare pe dreapta, exprimată prin edem a

țesuturilor moi și echimoză, care au fost produse prin acțiunea traumatică a unui

corp dur contondent, posibil la data indicată și se califică ca vătămări corporale

ușoare, cu dereglarea sănătății de scurtă durată.

Conform raportului de expertiză medico - legală nr. 41-D, la Guțu D. s-a

depistat contuzia regiunii mandibulare pe dreapta, exprimată prin edem a

țesuturilor moi și echimoză, care au fost produse prin acțiunea traumatică a unui

corp dur contondent, posibil la data indicată, și se califică ca vătămări corporale

ușoare, cu dereglarea sănătății de scurtă durată.

Partea vătămată Guțu D. și martorul Guțu L., au depus declarații sub

jurământ, fiind preîntâmpinați de răspunderea penală pentru declarații mincinoase

conform art. 312 Cod penal, ei declarând unanim despre loviturile aplicate de către

inculpată lui Guțu D. Acest fapt se confirmă și prin raportul de expertiză medico-

legală nr.141-D din 18.05.2015, prin care la Guțu D. s-a depistat contuzia regiunii

mandibulare pe dreapta, exprimată prin edem a țesuturilor moi și echimoză, care au

fost produse prin acțiunea traumatică a unui corp dur contondent, posibil la data și

în circumstanțele indicate, care se califică ca vătămări corporale ușoare, cu

dereglare a sănătății de scurtă durată.

Totodată, martorii Iutiș N., Banari A. și inculpata Pastrama A., au declarat

că nimeni nu a văzut la Guțu D. până la 28.04.2015, careva leziuni corporale, prin

ce, la fel, se dovedește că vătămările corporale la partea-vătămată Guțu D. au

apărut după conflictul cu Pastrama A.

Declarațiile părții-vătămate și a martorului Guțu L. coroborează cu

totalitatea probelor prezentate și administrate de acuzare, ce confirmă învinuirea

înaintată.

În baza probelor administrate, instanța de apel a reținut că vina lui Pastrama

A. în comiterea infracțiunii încriminate a fost dovedită pe deplin prin materialele

cauzei penale, și a încadrat acțiunile ei în baza art. 2011 alin. (l) Cod penal, ca

violența în familie, adică acțiunea intenționată, manifestată fizic și verbal, comisă

de un membru al familiei asupra unui alt membru al familiei, care a provocat

suferință fizică, soldată cu vătămarea ușoară a integrității corporale și a sănătății.

La stabilirea pedepsei, instanța de apel a ținut cont de prevederile art. 61, 75

Cod penal, că inculpata se caracterizează pozitiv, că este la prima abatere, și că

având în vedere caracterul scopului corecțional și de reeducare al inculpatei, al

restabilirii echității sociale, reeducarea și corectarea ei este posibilă prin aplicarea

unei pedepse non privativă de liberate.

care solicită casarea acestei decizii și menținerea sentinței instanței de fond.

4

Recurenta a indicat că instanța de apel nu a luat în considerație motivele

invocate de apărare, respingându-le ca nefondate și apreciindu-le critic, susținând

cu orice preț argumentele învinuirii. Nu a apreciat just probele, care sunt suficiente,

directe și utile, pentru a confirma că inculpata nu a săvârșit infracțiunea imputată.

La fel, acuzarea nu a probat că anume inculpata a aplicat violență față de

fiica sa Guțu D., bazându-se doar pe declarațiile părții vătămate. Însăși partea

vătămată se contrazice, deoarece inițial a declarat că a fost lovită numai de mama

sa, iar ulterior că a fost lovită și de fratele ei.

Martorul Guțu L., declară că partea vătămată a fost bătută de inculpată afară,

însă partea vătămată Guțu D. a declarat că mama sa a bătut-o în casă, iar fratele a

lovit-o afară.

Conform raportului de expertiză medico-legală nr. 141 D, într-adevăr la

Guțu D. au fost depistate vătămări corporale, însă acestea nu confirmă faptul cine

anume le-a cauzat, inculpata, fratele părții vătămate sau soțul acesteia.

În acest sens, concluziile despre vinovăția persoanei nu pot fi întemeiate pe

presupuneri.

În drept, recursul este fondat pe art. 427 alin. (1) pct. 12) Cod de Procedură

Penală.

materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal

concluzionează că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele

considerente.

În primul rând, potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală,

hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de această instanță, dar doar în temeiurile prevăzute de lege. Conform art.

424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs se pronunță doar în

limitele temeiurilor invocate în recurs. Potrivit art. 429 alin. (1) Cod de procedură

penală, recursul trebuie să fie motivat. În corespundere cu art. 430 alin. (5) Cod de

procedură penală, cererea de recurs trebuie să conțină indicarea temeiurilor

prevăzute în art. 427 și argumentarea ilegalității hotărârii atacate în acest sens.

Potrivit art. 429 alin. (1) Cod de procedură penală, recursul trebuie să fie

motivat. În corespundere cu art. 430 alin. (5) Cod de procedură penală, cererea de

recurs trebuie să conțină indicarea temeiurilor prevăzute în art. 427 și

argumentarea ilegalității hotărârii atacate în acest sens.

Însă, în recursul declarat, în pofida prevederilor enunțate, nu este indicat nici

un temei din cele nominalizate în art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, fiind

omisă totalmente specificarea unor concrete erori de drept și argumentarea

ilegalității deciziei contestate în acest sens (pct.5. din decizie).

Circumstanțele enunțate denotă că recursul nominalizat nu întrunește

condițiile legale de conținut, iar instanța de recurs nu este competentă să

completeze din oficiu recursul ordinar al avocatului cu circumstanțe în fapt și în

drept, care l-ar justifica.

5

Or, conform prevederilor art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța

judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea

acuzării sau a apărării și nu exprimă alte interese decât interesele legii.

În al doilea rând, potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală,

hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de această instanță, inclusiv și în temeiul când hotărârea atacată nu

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele

reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În această ordine de idei și în raport cu circumstanțele invocate în recursul

declarat, în care nici nu sunt indicate concrete erori de drept și clar definite (pct. 5.

din decizie), se atestă că împrejurările menționate în partea descriptivă a hotărârii

contestate,inclusiv cele reproduse în pct. 4. din prezenta decizie, relevă în mod

concludent că instanța de apel a constatat și apreciat circumstanțele de fapt și de

drept privind vinovăția inculpatei, în strictă conformitate cu prevederile normelor

de procedură penală și prescripțiilor de drept material, prin prisma cumulului de

probe anexate la dosar, inclusiv declarațiile părții vătămate Guțu D., că inculpata a

început cearta, pe motiv că a ieșit la poartă și a discutat cu soțul, începând a striga,

lovind-o cu palmele peste față și peste spate; declarațiile martorului Guțu L., că l-

a sunat Diana, spunând că mama sa o bate, venind la fața locului a văzut cum

inculpata o lovea pe Diana și a înțeles că cearta a fost din cauza lui; raportul de

constatare medico-legală nr.287 și raportul de expertiză medico - legală nr. 41-D,

potrivit căror la Guțu D. s-a depistat contuzia regiunii mandibulare pe dreapta,

exprimată prin edem a țesuturilor moi și echimoză, care au fost produse prin

acțiunea traumatică a unui corp dur contondent, posibil la data indicată și se

califică ca vătămări corporale ușoare, cu dereglarea sănătății de scurtă durată;

fiecare probă fiind apreciată în conformitate cu prevederile art. 101 alin. (1) Cod de

procedură penală, din punct de vedere al pertinenței, concludenții, utilității și

veridicității ei, iar toate probele în ansamblu – din punct de vedere al coroborării

lor, instanța de apel indicând motivele pentru care a respins probele și versiunile

apărării, probele administrate pe caz demonstrând în mod consecvent și concludent

prezența în acțiunile inculpatei a elementelor infracțiunii prevăzute la art. 2011alin.

(1) Cod penal (pct. 4. din decizie).

Potrivit jurisprudenței CtEDO, în asemenea situație, nu se mai impune o

reevaluare a conținutului mijloacelor de probă, acestea demonstrând cu prisosință

soluția dată de prima instanță. Or, în cazul în care instanța de fond și-a motivat

decizia luată, arătând în mod concret la împrejurările care confirmă sau infirmă o

acuzație penală, pentru a permite părților să utilizeze eficient orice drept de recurs

eventual, o curte de recurs poate, în principiu, să se mulțumească de a relua

motivele jurisdicției de primă instanță (hotărârea CtEDO Garcia Ruis c. Spaniei, Helle c.

Finlandei). Art. 6 din CEDO impune în special, în sarcina „instanței”, obligația de

a efectua o examinare efectivă a motivelor, argumentelor și probelor propuse de

părți, cu excepția cazului în care se apreciază relevanța acestora. Deși este adevărat

6

că obligația motivării deciziilor, impusă instanțelor de art. 6 § 1 din CEDO, nu

poate fi înțeleasă ca impunând formularea unui răspuns detaliat la fiecare argument

( hotărârea CtEDO, pct. 80-81, Perez c. Franței, Van de Hurk c. Țărilor de Jos).

Pe lângă aceasta, recursul ordinar, potrivit argumentelor invocate și reproduse

în pct. 5. din prezenta decizie, este întemeiat doar pe critica modului în care

instanța de apel a apreciat circumstanțele cauzei.

Însă, pornind de la relevanțele art. 6 pct. 111, 27, 414 alin. (1) și (2) a Codului

de procedură penală, eroarea gravă de fapt nu reprezintă o apreciere greșită a

probelor, iar judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa

convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de

apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza

probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în

baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere

probelor din dosar. Astfel, activitatea instanței de apel privind doar aprecierea sau

reaprecierea circumstanțelor cauzei în alt sens decât cel pe care îl propune apărarea

este o competență și prerogativă legală a acestei instanțe, care nu constituie un

temei de drept separat din numărul celor incluse în art. 427 Cod de procedură

penală și, astfel, invocarea acestei chestiuni în recursul ordinar, la fel, este lipsită

de orice temei legal.

Mai mult, motivele invocate în acest recurs au constituit obiect de examinare

în instanța de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în acest sens (pct. 4., 5. din

decizie), iar o altă opinie asupra probelor și circumstanțelor pricinii care au fost puse

la baza sentinței de condamnare, conform jurisprudenței CtEDO, nu poate servi

temei pentru reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie 2007, pct. 20, cazul Bujnița versus

Moldova).

Este justă și concluzia instanței de apel privind netemeinicia sentinței instanței

de fond. Or, aceasta coroborează și cu faptul că în descriptivul sentinței este

invocat temeiul de achitare a inculpatei ca: “acuzarea nu a confirmat existența

componenței infracțiunii prevăzute de art. 2011 alin. (1) Cod penal”, iar în

dispozitiv a indicat în mod divergent că ultima se achită pe motiv că: “fapta nu a

fost comisă de inculpată” (pct. 1., 2., 4. din decizie).

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanța de apel nu a

comis erori de drept în raport cu motivele invocate de apărare, că hotărârea

contestată conține motive clare și legale pe care se întemeiază soluția, și că

recursul ordinar este vădit neîntemeiat.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta

este vădit neîntemeiat.

Prin urmare, odată ce recursul de pe rol este vădit neîntemeiat, el urmează a

fi declarat inadmisibil.

de procedură penală, Colegiul penal,

7

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocatul Aliona Rusnac,

împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 20 iulie 2016, în

privința inculpatei Pastrama Anjela Fiodor, pe motiv că este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 28 decembrie 2016.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Iurie Diaconu

Elena Covalenco

8