1ra-1974/2016 — art. 187 alin. 2 lit. b,e,f CP
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- art. 187 alin. 2 lit. b,e,f CP
- Temei legal
- art. 427 alin. 1 pct. 10 CPP
1ra-1974/2016 — art. 187 alin. 2 lit. b,e,f CP (Curtea Supremă de Justiție, 2016)
Dosarul nr. 1ra-1974/2016
C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E
D E C I Z I E
07 decembrie 2016 mun. Chișinău
Colegiul penal în următoarea componență:
Președinte Gordilă Nicolae
Judecători Covalenco Elena
Diaconu Iurie
examinând admisibilitatea în principiu a recursurilor ordinare declarate de către
avocații Stratan Corina și Dulghieru Diana în numele inculpatului, prin care se solicită
casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 27 septembrie 2016 și
a sentinței Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 21 iulie 2016, în cauza penală
privindu-l pe
Zama Marin Valeriu, născut la 17 martie 1994, originar și
domiciliat mun. Chișinău str. Petru Zadnipru nr. 2 ap. 52.
Termenul de examinare a cauzei:
prima instanță: 17.03.2016-21.07.2016
instanța de apel: 12.08.2016-27.09.2016
instanța de recurs: 02.11.2016 - 07.12.2016
A C O N S T A T A T :
Prin sentința Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din 21 iulie 2016, în
procedura judecării pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, Zama
Marin Valeriu, a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 187 alin. (2) lit. b),
e), f) Cod penal, la 3 ani și 6 luni închisoare, fără amendă.
Conform art. 84 alin. (4) Cod penal, pentru concurs de infracțiuni, prin cumul
parțial al pedepselor aplicate prin sentința judecătoriei Ciocana, mun. Chișinău din 28
octombrie 2015, i-a fost stabilită pedeapsa definitivă 3 ani 8 luni închisoare, cu
executarea în penitenciar de tip semiînchis.
Potrivit sentinței s-a constatat, că Zama M. la data de 25 octombrie 2015, în
jurul orei 04:00, fiind în înțelegere prealabilă și împreună cu altă persoană, privitor la
care s-a dispus disjungerea cauzei penale într-o procedură separată, prin participație
simplă, aflându-se în mun. Chișinău pe str. Eugen Coca nr. 26, urmărind scopul
sustragerii deschise a bunurilor altei persoane, dându-și seama de caracterul
prejudiciabil al acțiunilor sale, prevăzând urmările și dorind în mod conștient
survenirea lor, acționând cu intenție directă îndreptată spre atingerea scopului
stabilit, după ce a observat că pe aceiași stradă se deplasa Antonov A., s-a apropiat de
acesta și din spate i-a aplicat o lovitură în regiunea capului, în urma căuia ultimul a
căzut la pământ. Continuându-și acțiunile sale infracționale, l-a lovit de mai multe ori
1
cu piciorele peste diferite părți ale corpului, ca prin urmare conform raportului de
expertiză medico-legală nr. 2632/D din 09 noiembrie 2015, victimei Antonov A. i-au
fost cauzate vătămări corporale neînsemnate, după care Zama M. a sustras în mod
deschis de la victimă un telefon mobil de model ”NOKIA 202” cu nr de IMEI
352853053108000 în care era cartela SIM cu nr. 069614600 la prețul de 2.000 lei, un ceas
de mână de model ”Вымпел” la prețul de 3.000 lei și mijloace bănești în sumă de 50
lei, astfel părții vătămate Antonov A. i-a fost cauzată o daună materială considerabilă
în sumă totală de 5.050 lei.
Pe baza stării de fapt expuse mai sus, confirmată de probele administrate, fapta
inculpatului Zama M. a fost calificată de drept în baza art. 187 alin. (2) lit. b), e), f) Cod
penal și anume – jaful, adică sustragerea deschisă a bunurilor altei persoane, săvârșită de
două sau mai multe persoane, cu aplicarea violenței nepericuloase pentru viața sau sănătatea
persoanei, cu cauzarea de daune în proporții considerabile.
Sentința a fost atacată cu apeluri de către inculpat și avocatul acestuia Stratan
C., prin care au solicitat casarea parțială a acesteia în partea pedepsei, rejudecarea
cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri, potrivit modului stabilit pentru prima
instanță, prin care inculpatului să-i fie stabilită o pedeapsă non privativă de libertate.
În motivarea apelului declarat au invocat:
- instanța de judecată nu a ținut cont, că mama inculpatului Zama L. din anul
2012 este țintuită la pat și necesită îngrijire din partea unei persoane terțe, iar conform
relatării medicului de familie, inculpatul îngrijește de ea;
- inculpatul este angajat oficial în câmpul muncii, în calitate de electro-gaz-
sudor categoria a IV-a, la SA ”Termoelectrica”, este singurul întreținător și îngrijitor al
mamei sale, Zama L., care este divorțată și invalidă de gradul II, grad de dizabilitate
sever, imobilizată la pat și viața ei depinde de inculpat, astfel consideră întemeiat a
aprecia aceste circumstanțe ca fiind excepționale, iar conform prevederilor art. 79 Cod
penal coroborate cu prevederile art. 90 Cod penal, a-i aplica inculpatului o pedeapsă
non-privativă de libertate.
Prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 27 septembrie
2016, au fost respinse apelurile declarate cu menținerea sentinței.
În motivarea soluției adoptate, instanța de apel a considerat, că prima instanță
corect a apreciat circumstanțele atenuante, inclusiv și solicitarea inculpatului ca
judecată să fie în paza probelor administrate în faza de urmărire penală, în
conformitate cu prevederile art. 3641 Cod de procedură penală, astfel pedeapsa
inculpatului a fost redusă cu o treime de la limita de pedeapsă prevăzută de lege.
Totodată, instanța de apel a stabilit, că în cauza supusă judecării, apelanții la
motivarea aplicării prevederilor art. 90 Cod penal, în repetate rânduri au invocat
circumstanțele atenuante, însă instanța a menționat faptul, că în cazul în care instanța
de judecată a constatat circumstanțele atenuante și a redus pedeapsa, după caz până
la minim, aceste circumstanțe nu mai pot servi temei de aplicare a prevederilor art. 90
Cod penal, sau aceasta ar însemna că aceleiași situații de drept i se va acorda dubla
valență juridică.
Mai mult, instanța de apel a considerat, că în cazul dat nu sunt aplicabile
prevederile art. 79 Cod penal, în conformitare cu care apelanții solicită aplicarea
2
inculpatului a unei pedeapse non privative de libertate, deoarece conform acestor
prevederi, pot fi recunoscute circumstanțe excepționale ale cauzei, acele circumstanțe
legate de scopul și motivele faptei, de rolul vinovatului în săvârșirea infracțiunii, de
comportarea lui în timpul și după consumarea infracțiunii, de alte circumstanțe care
micșorează esențial gravitatea faptei și a consecințelor ei, precum și de contribuirea
activă a participantului unei infracțiuni săvârșite în grup la descoperirea acesteia.
Astfel, în speța dată, instanța de apel nu a putut reține asemenea circumstanțe, sau
circumstanțele apreciate de către prima instanță ca atenuante nu mai pot fi
considerate și ca excepționale.
În asemenea circumstanțe, instanța de apel a conchis, că prima instanță corect și
rațional a aplicat inculpatului pedeapsa închisorii pe termen de 3 ani și 8 luni, fără
amendă, cu executare în penitenciar de tip semiînchis, ținând cont de prevederile art.
3641 Cod de procedură penală și art. 84 alin. (4) Cod penal.
Decizia instanței de apel este atacată cu recursuri ordinare de către avocații
Stratan C. și Dulghieru D. în numele inculpatului, prin care solicită casarea acesteia,
rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri, potrivit modului stabilit pentru
prima instanță, prin care inculpatului să-i fie stabilită o pedeapsă non privativă de
libertate. În motivarea recursului recurenții au invocat motive similare cu cele
invocate în apel.
În drept, recurenții își întemeiază recursurile, în baza art. 427 alin. (1) pct. 10)
Cod de procedură penală.
În conformitate cu prevederile art. 431 alin. (1) pct. 11) Cod de procedură
penală, procurorul a depus referință privind opinia sa asupra recursului declarat de
către avocatul Dulghieru D. în numele inculpatului, solicitând de a-l respinge ca
inadmisibil, deoarece instanța de apel și-a argumentat suficient soluția adoptată,
ținând cont în deplină măsură de principiile generale de aplicare a pedepsei, precum
și de criteriile generale de individualizare a pedepsei, de gravitatea infracțiunii
săvârșite, de persoana celui vinovat, de circumstanțele ce atenuează răspunderea
penală, influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului.
Examinând admisibilitatea în principiu a recursurilor declarate, în raport cu
materialele cauzei, Colegiul penal concluzionează inadmisibilitatea acestora, ca fiind
vădit neîntemeiate din următoarele considerente:
În conformitate cu art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de
recurs examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva
hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, este în drept să decidă
inadmisibilitatea acestuia în cazul în care constată că argumentele invocate în recurs
sânt vădit neîntemeiate.
Recurenții își întemeiază recursurile declarate în baza pct. 10) alin. (1) art. 427
Cod de procedură penală, ce stipulează că: hotărârile instanței de apel pot fi supuse
recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel în
cazul în care s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale.
În același timp, Colegiul penal constată din recursurile declarate, că partea
apărării nu contestă starea de fapt stabilită de instanțele de judecată și nici încadrarea
juridică a acțiunilor săvârșite, invocându-se doar dezacordul cu faptul că instanța de
3
apel nu a luat în considerație totalitatea circumstanțelor atenuante, totodată nefiind
stabilite circumstanțele excepționale prevăzute de art. 79 Cod penal, ce în opinia
acestora, urma a-i fi stabilită inculpatului o pedeapsă cu aplicarea prevederilor art. 90
Cod penal, suspendându-i condiționat executarea pedepsei pe o perioadă de
probațiune.
Totodată, în urma studiului lucrărilor dosarului, în opinia Colegiului nu și-a
găsit confirmarea temeiul pentru recurs invocat de către recurenți, prevăzut la pct. 10)
alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, în prezenta speță, deoarece instanța de apel
și-a motivat întemeiat soluția adoptată, acordând deplină eficientă prevederilor art.
61, 75, 78 Cod penal, la soluționarea chestiunii cu privire la individualizarea pedepsei
inculpatului, stabilite conform sancțiunii articolului imputat acestuia, ținând cont și
de dispozițiile art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală.
Astfel, precum se atestă, prezenta cauză, în urma solicitării și înscrisului autentic
al inculpatului (f.d. 147), a fost judecată pe baza probelor administrate în faza de
urmărire penală, în conformitate cu prevederile art. 3641 Cod de procedură penală.
Potrivit alin. (8) art. 3641 Cod de procedură penală, inculpatul care a recunoscut
săvârșirea faptelor imputate în rechizitoriu și a solicitat judecarea cauzei pe baza
probelor administrate în faza urmăririi penale, solicitare care a fost admisă de către
instanță, beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de
lege în cazul pedepsei cu închisoare ori cu muncă neremunerată în folosul comunității
și de reducere cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul
pedepsei cu amendă.
Sancțiunea infracțiunii prevăzute de art. 187 alin. (2) lit. b), e), f) Cod penal,
pentru care a fost recunoscut vinovat inculpatul, prevede pedeapsă cu închisoare de
la 5 la 7 ani cu (sau fără) amendă în mărime de la 500 la 1.000 unități convenționale.
Respectiv, învederând prevederile art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală, care
sânt valabile în cazul dat pentru inculpatul Zama M., limitele pedepsei cu închisoare
au fost reduse cu o treime, constituind astfel de la 3 ani și 4 luni până la 4 ani și 8 luni.
În prezenta speță, inculpatului pentru comiterea infracțiunii imputate, prin prisma
alin. (8) art. 3641 Cod de procedură penală, i-a fost stabilită pedeapsă cu închisoare pe
un termen de 3 ani și 6 luni, fără amendă, adică în limitele prevederilor legale.
La aplicarea pedepsei inculpatului, în privința căruia a fost admisă procedura
simplificată de judecare pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală,
instanța urmează să ia în considerare atât prevederile din alin. (8) art. 3641 Cod de
procedură penală, cât și prevederile art. 75-88 din Cod penal, ce reglementează
modalitatea individualizării pedepselor persoanelor condamnate.
Conform alin. (1) art. 75 Cod penal, persoanei recunoscută vinovată de
săvârșirea unei infracțiuni, inclusiv prin procedura de judecare în baza probelor
administrate în faza de urmărire penală, i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele
fixate în Partea Specială a prezentului Cod și în conformitate cu dispozițiile Părții
Generale a Codului penal, aplicate prin prisma prevederilor alin. (8) art. 3641 Cod de
procedură penală. La stabilirea categoriei și termenului pedepsei, instanța de judecată
va ține cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de persoana celui
vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează sau agravează răspunderea, de
4
influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de
condițiile de viață ale acestuia.
De menționat, la caz, este și acel fapt că instanța de apel întemeiat a reținut, că
inculpatul, prin sentința Judecătoriei Ciocana mun. Chișinău din 28 octombrie 2015, a
fost condamnat pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 2641 alin. (4) Cod
penal, la 5 luni închisoare, iar conform art. 90 Cod penal, pedeapsa stabilită i-a fost
suspendată condiționat pe un termen de probă de 1 an. Astfel, se constată faptul, că
până la adoptarea sentinței în prezenta cauză, inculpatul a fost condamnat și prin
sentința Judecătoriei Ciocana mun. Chișinău din 28 octombrie 2015.
Norma alin. (4) art. 84 Cod penal stipulează, că conform prevederilor alin. (1)–(3)
se stabilește pedeapsa și în cazul în care, după pronunțarea sentinței, se constată că
persoana condamnată este vinovată și de comiterea unei alte infracțiuni săvârșite
înainte de pronunțarea sentinței în prima cauză. În acest caz, în termenul pedepsei se
include durata pedepsei executate, complet sau parțial, în baza primei sentințe.
Prin urmare, Colegiul penal remarcă, că instanțele de judecată corect la stabilirea
pedepsei inculpatului, în prezenta cauză, au aplicat prevederile art. 84 alin. (4) Cod
penal, stabilindu-i pentru cumul de infracțiuni pedeapsă definitivă cu închisoare pe
un termen de 3 ani și 8 luni, cu executare în penitenciar de tip semiînchis, fără
amendă.
Aplicându-se pedeapsa în urma judecării pe baza probelor administrate în faza
de urmărire penală, instanța, de asemenea trebuie să ia în considerare și cerințele alin.
(2) art. 75 Cod penal, conform cărora o pedeapsă mai aspră, din numărul celor
prevăzute pentru săvârșirea infracțiunii, se stabilește doar dacă o pedeapsă mai
blândă, din numărul celor menționate, nu va asigura atingerea scopului pedepsei.
Opozant alegațiilor recurenților despre posibilitatea aplicării prevederilor art. 90
Cod penal în privința inculpatului și anume suspendarea condiționată a executării
pedepsei pentru o perioadă de probațiune, Colegiul penal relevă, că conform alin. (1)
al normei menționate, dacă, la stabilirea pedepsei cu închisoare pe un termen de cel mult 5
ani pentru infracțiunile săvârșite cu intenție și de cel mult 7 ani pentru infracțiunile săvârșite
din imprudență, instanța de judecată, ținând cont de circumstanțele cauzei și de persoana celui
vinovat, va ajunge la concluzia că nu este rațional ca acesta să execute pedeapsa stabilită, ea
poate dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate vinovatului, indicând
numaidecât în hotărâre motivele condamnării cu suspendare condiționată a executării pedepsei
și perioada de probațiune sau, după caz, termenul de probă. În acest caz, instanța de judecată
dispune neexecutarea pedepsei aplicate dacă, în perioada de probațiune sau, după caz, termenul
de probă pe care l-a fixat, condamnatul nu va săvârși o nouă infracțiune și, prin comportare
exemplară și muncă cinstită, va îndreptăți încrederea ce i s-a acordat.
Deci, o condiție prevăzută expres în alin. (1) art. 90 Cod penal constituie
concluzia instanței că nu este rațional ca făptuitorul să execute pedeapsa stabilită.
Astfel, este prerogativa instanței de judecată să aprecieze că scopul pedepsei poate fi
atins chiar și fără executarea efectivă a acesteia. În formarea convingerii, instanța de
judecată ține cont de totalitatea condițiilor expres prevăzute de lege, inclusiv are în
vedere întreaga conduită a condamnatului înainte de săvârșirea faptei, după
săvârșirea faptei, în timpul judecății, precum și alte aspecte ce privesc personalitatea
5
infractorului, bazându-se pe materialele cauzei administrate în cadrul cercetării
judecătorești.
În contextul dat, instanța de recurs, totuși precizează, că prin îndeplinirea
condițiilor prevăzute de lege pentru aplicarea prevederilor alin. (1) art. 90 Cod penal,
nu se creează un drept pentru condamnat, ci doar o vocație a acestuia la această
măsură de individualizare judiciară a pedepsei.
Ținând cont însă, de prevederile legale enunțate mai sus, Colegiul penal
consideră întemeiate considerentele instanțelor de judecată că în prezenta cauză, nu s-
au constatat careva circumstanțe excepționale (acest subiect fiind just apreciat și motivat
de către instanța de apel, menționat și la pct. 5 al prezentei decizii), ce ar justifica
suspendarea condiționată a pedepsei cu închisoare în privința inculpatului, deoarece
personalitatea inculpatului nu prezintă garanțiile unei conduite, ce ar permite
instanței de judecată de a da dovadă de clemență. Mai ales, că în cauza supusă
judecării, inculpatul cu 3 zile înainte de pronunțarea sentinței Judecătoriei Ciocana
mun. Chișinău din 28 octombrie 2015 recunoscut vinovat în comiterea infracțiunii
prevăzută de art. 2641 alin. (4) Cod penal, a comis infracțiunea de Jaf – prevăzută la
art. 187 alin. (2) lit. b), e), f) Cod penal, pentru care a și fost condamnat prin sentința
Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din 21 iulie 2016. Tot, din materialele cauzei se
atestă, că anterior inculpatul a mai săvârșit infracțiuni și anume prevăzute de art. 287
alin. (1) Cod penal, fiind condamnat la amendă în mărime de 6.000 lei. Astfel, se atestă
faptul că comiterea infracțiunilor, pentru inculpatul Zama M., a devenit o
deprindere și o modalitate de conviețuire în societate, iar aplicarea pedepselor
neprivative de libertate nu-și produc efectul, pentru ca inculpatul să-și facă
concluziile necesare de a nu comite în continuare abateri de la prevederile legii
penale.
Referitor la alegațiile recurenților privind prezența cumulului de circumstanțe
atenuante și prezența circumstanțelor excepționale, ce în opinia acestora nu au fost
luate în considerare de către instanța de apel, Colegiul menționează, că în prezenta
speță, circumstanțe atenuante nu sunt suficiente pentru ca inculpatul să beneficieze
de aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal, iar circumstanțe excepționale prevăzute
de art. 79 Cod penal lipsesc, respectiv instanța de apel motivând just acest fapt, ținând
cont și de personalitatea inculpatului, de revendicarea eliberată pe numele acestuia
(f.d. 32) din care rezultă o frecvență a comiterii infracțiunilor. În ce privește, invocarea
prezenței circumstanței atenuante – recunoașterea vinei în comiterea infracțiunii,
căința sinceră, la caz, ca urmare a aplicării procedurii prevăzute de art. 3641 alin. (8)
Cod de procedură penală, aceasta nu poate fi valorificată ca o circumstanță atenuantă,
deoarece ar însemna că aceleiași situații de drept să i se acorde o dublă valență
juridică, fapt menționat și în pct. 35 al Hotărârii Plenului Curții Supreme de Justiție a
Republicii Moldova nr. 13 din 16.12.2013, Cu privire la aplicarea prevederilor art. 3641
CPP de către instanțele judecătorești.
În atare împrejurări Colegiului penal consideră, că instanțele de judecată au
aplicat inculpatului o pedeapsă echitabilă și conformă prevederilor legale, luând în
considerație toate criteriile generale de individualizare a pedepsei, iar modalitatea de
executare a acesteia stabilită în sarcina inculpatului, a fost individualizată corect și în
6
așa fel, încât acesta să se convingă de necesitatea respectării legii penale și evitarea în
viitor a săvârșirii unor fapte similare.
Astfel, Colegiul statuează, că pedeapsa individualizată de instanța de apel,
răspunde atât principiului proporționalității, cât și scopului prevăzut la art. 61 alin. (2)
Cod penal, restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului, precum și
prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea condamnaților, cât și a altor
persoane.
Sumând cele expuse, instanța de recurs consideră, că n-a fost constatată prezența
în speța examinată a careva erori de drept, ce ar servi drept temei de implicare în
sensul casării deciziei contestate în partea stabilirii pedepsei.
În temeiul celor menționate mai sus, Colegiul penal concluzionează
inadmisibilitatea recursurilor ordinare declarate de către avocații Stratan C. și
Dulghieru D. în numele inculpatului, ca fiind vădit neîntemeiate.
În conformitate cu art. 432 alin. (1)-(2) pct. 4) Cod de procedură penală,
Colegiul penal,
D E C I D E:
Inadmisibilitatea recursurilor ordinare declarate de către avocații Stratan Corina
și Dulghieru Diana în numele inculpatului, împotriva deciziei Colegiului penal al
Curții de Apel Chișinău din 27 septembrie 2016, în cauza penală privindu-l pe Zama
Marin Valeriu, ca fiind vădit neîntemeiate.
Decizia este irevocabilă.
Decizia pronunțată integral la data de 23 decembrie 2016.
Președinte Gordilă Nicolae
Judecător Covalenco Elena
Judecător Diaconu Iurie
7