1ra-1974/2016 — art. 187 alin. 2 lit. b,e,f CP

1ra-1974/2016 — art. 187 alin. 2 lit. b,e,f CP (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

Dosarul nr. 1ra-1974/2016

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

07 decembrie 2016 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte Gordilă Nicolae

Judecători Covalenco Elena

Diaconu Iurie

examinând admisibilitatea în principiu a recursurilor ordinare declarate de către

avocații Stratan Corina și Dulghieru Diana în numele inculpatului, prin care se solicită

casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 27 septembrie 2016 și

a sentinței Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 21 iulie 2016, în cauza penală

privindu-l pe

Zama Marin Valeriu, născut la 17 martie 1994, originar și

domiciliat mun. Chișinău str. Petru Zadnipru nr. 2 ap. 52.

Termenul de examinare a cauzei:

A C O N S T A T A T :

procedura judecării pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, Zama

Marin Valeriu, a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 187 alin. (2) lit. b),

e), f) Cod penal, la 3 ani și 6 luni închisoare, fără amendă.

Conform art. 84 alin. (4) Cod penal, pentru concurs de infracțiuni, prin cumul

parțial al pedepselor aplicate prin sentința judecătoriei Ciocana, mun. Chișinău din 28

octombrie 2015, i-a fost stabilită pedeapsa definitivă 3 ani 8 luni închisoare, cu

executarea în penitenciar de tip semiînchis.

jurul orei 04:00, fiind în înțelegere prealabilă și împreună cu altă persoană, privitor la

care s-a dispus disjungerea cauzei penale într-o procedură separată, prin participație

simplă, aflându-se în mun. Chișinău pe str. Eugen Coca nr. 26, urmărind scopul

sustragerii deschise a bunurilor altei persoane, dându-și seama de caracterul

prejudiciabil al acțiunilor sale, prevăzând urmările și dorind în mod conștient

survenirea lor, acționând cu intenție directă îndreptată spre atingerea scopului

stabilit, după ce a observat că pe aceiași stradă se deplasa Antonov A., s-a apropiat de

acesta și din spate i-a aplicat o lovitură în regiunea capului, în urma căuia ultimul a

căzut la pământ. Continuându-și acțiunile sale infracționale, l-a lovit de mai multe ori

1

cu piciorele peste diferite părți ale corpului, ca prin urmare conform raportului de

expertiză medico-legală nr. 2632/D din 09 noiembrie 2015, victimei Antonov A. i-au

fost cauzate vătămări corporale neînsemnate, după care Zama M. a sustras în mod

deschis de la victimă un telefon mobil de model ”NOKIA 202” cu nr de IMEI

352853053108000 în care era cartela SIM cu nr. 069614600 la prețul de 2.000 lei, un ceas

de mână de model ”Вымпел” la prețul de 3.000 lei și mijloace bănești în sumă de 50

lei, astfel părții vătămate Antonov A. i-a fost cauzată o daună materială considerabilă

în sumă totală de 5.050 lei.

Pe baza stării de fapt expuse mai sus, confirmată de probele administrate, fapta

inculpatului Zama M. a fost calificată de drept în baza art. 187 alin. (2) lit. b), e), f) Cod

penal și anume – jaful, adică sustragerea deschisă a bunurilor altei persoane, săvârșită de

două sau mai multe persoane, cu aplicarea violenței nepericuloase pentru viața sau sănătatea

persoanei, cu cauzarea de daune în proporții considerabile.

C., prin care au solicitat casarea parțială a acesteia în partea pedepsei, rejudecarea

cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri, potrivit modului stabilit pentru prima

instanță, prin care inculpatului să-i fie stabilită o pedeapsă non privativă de libertate.

În motivarea apelului declarat au invocat:

- instanța de judecată nu a ținut cont, că mama inculpatului Zama L. din anul

2012 este țintuită la pat și necesită îngrijire din partea unei persoane terțe, iar conform

relatării medicului de familie, inculpatul îngrijește de ea;

- inculpatul este angajat oficial în câmpul muncii, în calitate de electro-gaz-

sudor categoria a IV-a, la SA ”Termoelectrica”, este singurul întreținător și îngrijitor al

mamei sale, Zama L., care este divorțată și invalidă de gradul II, grad de dizabilitate

sever, imobilizată la pat și viața ei depinde de inculpat, astfel consideră întemeiat a

aprecia aceste circumstanțe ca fiind excepționale, iar conform prevederilor art. 79 Cod

penal coroborate cu prevederile art. 90 Cod penal, a-i aplica inculpatului o pedeapsă

non-privativă de libertate.

2016, au fost respinse apelurile declarate cu menținerea sentinței.

corect a apreciat circumstanțele atenuante, inclusiv și solicitarea inculpatului ca

judecată să fie în paza probelor administrate în faza de urmărire penală, în

conformitate cu prevederile art. 3641 Cod de procedură penală, astfel pedeapsa

inculpatului a fost redusă cu o treime de la limita de pedeapsă prevăzută de lege.

Totodată, instanța de apel a stabilit, că în cauza supusă judecării, apelanții la

motivarea aplicării prevederilor art. 90 Cod penal, în repetate rânduri au invocat

circumstanțele atenuante, însă instanța a menționat faptul, că în cazul în care instanța

de judecată a constatat circumstanțele atenuante și a redus pedeapsa, după caz până

la minim, aceste circumstanțe nu mai pot servi temei de aplicare a prevederilor art. 90

Cod penal, sau aceasta ar însemna că aceleiași situații de drept i se va acorda dubla

valență juridică.

Mai mult, instanța de apel a considerat, că în cazul dat nu sunt aplicabile

prevederile art. 79 Cod penal, în conformitare cu care apelanții solicită aplicarea

2

inculpatului a unei pedeapse non privative de libertate, deoarece conform acestor

prevederi, pot fi recunoscute circumstanțe excepționale ale cauzei, acele circumstanțe

legate de scopul și motivele faptei, de rolul vinovatului în săvârșirea infracțiunii, de

comportarea lui în timpul și după consumarea infracțiunii, de alte circumstanțe care

micșorează esențial gravitatea faptei și a consecințelor ei, precum și de contribuirea

activă a participantului unei infracțiuni săvârșite în grup la descoperirea acesteia.

Astfel, în speța dată, instanța de apel nu a putut reține asemenea circumstanțe, sau

circumstanțele apreciate de către prima instanță ca atenuante nu mai pot fi

considerate și ca excepționale.

În asemenea circumstanțe, instanța de apel a conchis, că prima instanță corect și

rațional a aplicat inculpatului pedeapsa închisorii pe termen de 3 ani și 8 luni, fără

amendă, cu executare în penitenciar de tip semiînchis, ținând cont de prevederile art.

3641 Cod de procedură penală și art. 84 alin. (4) Cod penal.

Stratan C. și Dulghieru D. în numele inculpatului, prin care solicită casarea acesteia,

rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri, potrivit modului stabilit pentru

prima instanță, prin care inculpatului să-i fie stabilită o pedeapsă non privativă de

libertate. În motivarea recursului recurenții au invocat motive similare cu cele

invocate în apel.

În drept, recurenții își întemeiază recursurile, în baza art. 427 alin. (1) pct. 10)

Cod de procedură penală.

penală, procurorul a depus referință privind opinia sa asupra recursului declarat de

către avocatul Dulghieru D. în numele inculpatului, solicitând de a-l respinge ca

inadmisibil, deoarece instanța de apel și-a argumentat suficient soluția adoptată,

ținând cont în deplină măsură de principiile generale de aplicare a pedepsei, precum

și de criteriile generale de individualizare a pedepsei, de gravitatea infracțiunii

săvârșite, de persoana celui vinovat, de circumstanțele ce atenuează răspunderea

penală, influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului.

materialele cauzei, Colegiul penal concluzionează inadmisibilitatea acestora, ca fiind

vădit neîntemeiate din următoarele considerente:

În conformitate cu art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de

recurs examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva

hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, este în drept să decidă

inadmisibilitatea acestuia în cazul în care constată că argumentele invocate în recurs

sânt vădit neîntemeiate.

Recurenții își întemeiază recursurile declarate în baza pct. 10) alin. (1) art. 427

Cod de procedură penală, ce stipulează că: hotărârile instanței de apel pot fi supuse

recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel în

cazul în care s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale.

În același timp, Colegiul penal constată din recursurile declarate, că partea

apărării nu contestă starea de fapt stabilită de instanțele de judecată și nici încadrarea

juridică a acțiunilor săvârșite, invocându-se doar dezacordul cu faptul că instanța de

3

apel nu a luat în considerație totalitatea circumstanțelor atenuante, totodată nefiind

stabilite circumstanțele excepționale prevăzute de art. 79 Cod penal, ce în opinia

acestora, urma a-i fi stabilită inculpatului o pedeapsă cu aplicarea prevederilor art. 90

Cod penal, suspendându-i condiționat executarea pedepsei pe o perioadă de

probațiune.

Totodată, în urma studiului lucrărilor dosarului, în opinia Colegiului nu și-a

găsit confirmarea temeiul pentru recurs invocat de către recurenți, prevăzut la pct. 10)

alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, în prezenta speță, deoarece instanța de apel

și-a motivat întemeiat soluția adoptată, acordând deplină eficientă prevederilor art.

61, 75, 78 Cod penal, la soluționarea chestiunii cu privire la individualizarea pedepsei

inculpatului, stabilite conform sancțiunii articolului imputat acestuia, ținând cont și

de dispozițiile art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală.

Astfel, precum se atestă, prezenta cauză, în urma solicitării și înscrisului autentic

al inculpatului (f.d. 147), a fost judecată pe baza probelor administrate în faza de

urmărire penală, în conformitate cu prevederile art. 3641 Cod de procedură penală.

Potrivit alin. (8) art. 3641 Cod de procedură penală, inculpatul care a recunoscut

săvârșirea faptelor imputate în rechizitoriu și a solicitat judecarea cauzei pe baza

probelor administrate în faza urmăririi penale, solicitare care a fost admisă de către

instanță, beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de

lege în cazul pedepsei cu închisoare ori cu muncă neremunerată în folosul comunității

și de reducere cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul

pedepsei cu amendă.

Sancțiunea infracțiunii prevăzute de art. 187 alin. (2) lit. b), e), f) Cod penal,

pentru care a fost recunoscut vinovat inculpatul, prevede pedeapsă cu închisoare de

la 5 la 7 ani cu (sau fără) amendă în mărime de la 500 la 1.000 unități convenționale.

Respectiv, învederând prevederile art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală, care

sânt valabile în cazul dat pentru inculpatul Zama M., limitele pedepsei cu închisoare

au fost reduse cu o treime, constituind astfel de la 3 ani și 4 luni până la 4 ani și 8 luni.

În prezenta speță, inculpatului pentru comiterea infracțiunii imputate, prin prisma

alin. (8) art. 3641 Cod de procedură penală, i-a fost stabilită pedeapsă cu închisoare pe

un termen de 3 ani și 6 luni, fără amendă, adică în limitele prevederilor legale.

La aplicarea pedepsei inculpatului, în privința căruia a fost admisă procedura

simplificată de judecare pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală,

instanța urmează să ia în considerare atât prevederile din alin. (8) art. 3641 Cod de

procedură penală, cât și prevederile art. 75-88 din Cod penal, ce reglementează

modalitatea individualizării pedepselor persoanelor condamnate.

Conform alin. (1) art. 75 Cod penal, persoanei recunoscută vinovată de

săvârșirea unei infracțiuni, inclusiv prin procedura de judecare în baza probelor

administrate în faza de urmărire penală, i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele

fixate în Partea Specială a prezentului Cod și în conformitate cu dispozițiile Părții

Generale a Codului penal, aplicate prin prisma prevederilor alin. (8) art. 3641 Cod de

procedură penală. La stabilirea categoriei și termenului pedepsei, instanța de judecată

va ține cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de persoana celui

vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează sau agravează răspunderea, de

4

influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de

condițiile de viață ale acestuia.

De menționat, la caz, este și acel fapt că instanța de apel întemeiat a reținut, că

inculpatul, prin sentința Judecătoriei Ciocana mun. Chișinău din 28 octombrie 2015, a

fost condamnat pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 2641 alin. (4) Cod

penal, la 5 luni închisoare, iar conform art. 90 Cod penal, pedeapsa stabilită i-a fost

suspendată condiționat pe un termen de probă de 1 an. Astfel, se constată faptul, că

până la adoptarea sentinței în prezenta cauză, inculpatul a fost condamnat și prin

sentința Judecătoriei Ciocana mun. Chișinău din 28 octombrie 2015.

Norma alin. (4) art. 84 Cod penal stipulează, că conform prevederilor alin. (1)–(3)

se stabilește pedeapsa și în cazul în care, după pronunțarea sentinței, se constată că

persoana condamnată este vinovată și de comiterea unei alte infracțiuni săvârșite

înainte de pronunțarea sentinței în prima cauză. În acest caz, în termenul pedepsei se

include durata pedepsei executate, complet sau parțial, în baza primei sentințe.

Prin urmare, Colegiul penal remarcă, că instanțele de judecată corect la stabilirea

pedepsei inculpatului, în prezenta cauză, au aplicat prevederile art. 84 alin. (4) Cod

penal, stabilindu-i pentru cumul de infracțiuni pedeapsă definitivă cu închisoare pe

un termen de 3 ani și 8 luni, cu executare în penitenciar de tip semiînchis, fără

amendă.

Aplicându-se pedeapsa în urma judecării pe baza probelor administrate în faza

de urmărire penală, instanța, de asemenea trebuie să ia în considerare și cerințele alin.

(2) art. 75 Cod penal, conform cărora o pedeapsă mai aspră, din numărul celor

prevăzute pentru săvârșirea infracțiunii, se stabilește doar dacă o pedeapsă mai

blândă, din numărul celor menționate, nu va asigura atingerea scopului pedepsei.

Opozant alegațiilor recurenților despre posibilitatea aplicării prevederilor art. 90

Cod penal în privința inculpatului și anume suspendarea condiționată a executării

pedepsei pentru o perioadă de probațiune, Colegiul penal relevă, că conform alin. (1)

al normei menționate, dacă, la stabilirea pedepsei cu închisoare pe un termen de cel mult 5

ani pentru infracțiunile săvârșite cu intenție și de cel mult 7 ani pentru infracțiunile săvârșite

din imprudență, instanța de judecată, ținând cont de circumstanțele cauzei și de persoana celui

vinovat, va ajunge la concluzia că nu este rațional ca acesta să execute pedeapsa stabilită, ea

poate dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate vinovatului, indicând

numaidecât în hotărâre motivele condamnării cu suspendare condiționată a executării pedepsei

și perioada de probațiune sau, după caz, termenul de probă. În acest caz, instanța de judecată

dispune neexecutarea pedepsei aplicate dacă, în perioada de probațiune sau, după caz, termenul

de probă pe care l-a fixat, condamnatul nu va săvârși o nouă infracțiune și, prin comportare

exemplară și muncă cinstită, va îndreptăți încrederea ce i s-a acordat.

Deci, o condiție prevăzută expres în alin. (1) art. 90 Cod penal constituie

concluzia instanței că nu este rațional ca făptuitorul să execute pedeapsa stabilită.

Astfel, este prerogativa instanței de judecată să aprecieze că scopul pedepsei poate fi

atins chiar și fără executarea efectivă a acesteia. În formarea convingerii, instanța de

judecată ține cont de totalitatea condițiilor expres prevăzute de lege, inclusiv are în

vedere întreaga conduită a condamnatului înainte de săvârșirea faptei, după

săvârșirea faptei, în timpul judecății, precum și alte aspecte ce privesc personalitatea

5

infractorului, bazându-se pe materialele cauzei administrate în cadrul cercetării

judecătorești.

În contextul dat, instanța de recurs, totuși precizează, că prin îndeplinirea

condițiilor prevăzute de lege pentru aplicarea prevederilor alin. (1) art. 90 Cod penal,

nu se creează un drept pentru condamnat, ci doar o vocație a acestuia la această

măsură de individualizare judiciară a pedepsei.

Ținând cont însă, de prevederile legale enunțate mai sus, Colegiul penal

consideră întemeiate considerentele instanțelor de judecată că în prezenta cauză, nu s-

au constatat careva circumstanțe excepționale (acest subiect fiind just apreciat și motivat

de către instanța de apel, menționat și la pct. 5 al prezentei decizii), ce ar justifica

suspendarea condiționată a pedepsei cu închisoare în privința inculpatului, deoarece

personalitatea inculpatului nu prezintă garanțiile unei conduite, ce ar permite

instanței de judecată de a da dovadă de clemență. Mai ales, că în cauza supusă

judecării, inculpatul cu 3 zile înainte de pronunțarea sentinței Judecătoriei Ciocana

mun. Chișinău din 28 octombrie 2015 recunoscut vinovat în comiterea infracțiunii

prevăzută de art. 2641 alin. (4) Cod penal, a comis infracțiunea de Jaf – prevăzută la

art. 187 alin. (2) lit. b), e), f) Cod penal, pentru care a și fost condamnat prin sentința

Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din 21 iulie 2016. Tot, din materialele cauzei se

atestă, că anterior inculpatul a mai săvârșit infracțiuni și anume prevăzute de art. 287

alin. (1) Cod penal, fiind condamnat la amendă în mărime de 6.000 lei. Astfel, se atestă

faptul că comiterea infracțiunilor, pentru inculpatul Zama M., a devenit o

deprindere și o modalitate de conviețuire în societate, iar aplicarea pedepselor

neprivative de libertate nu-și produc efectul, pentru ca inculpatul să-și facă

concluziile necesare de a nu comite în continuare abateri de la prevederile legii

penale.

Referitor la alegațiile recurenților privind prezența cumulului de circumstanțe

atenuante și prezența circumstanțelor excepționale, ce în opinia acestora nu au fost

luate în considerare de către instanța de apel, Colegiul menționează, că în prezenta

speță, circumstanțe atenuante nu sunt suficiente pentru ca inculpatul să beneficieze

de aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal, iar circumstanțe excepționale prevăzute

de art. 79 Cod penal lipsesc, respectiv instanța de apel motivând just acest fapt, ținând

cont și de personalitatea inculpatului, de revendicarea eliberată pe numele acestuia

(f.d. 32) din care rezultă o frecvență a comiterii infracțiunilor. În ce privește, invocarea

prezenței circumstanței atenuante – recunoașterea vinei în comiterea infracțiunii,

căința sinceră, la caz, ca urmare a aplicării procedurii prevăzute de art. 3641 alin. (8)

Cod de procedură penală, aceasta nu poate fi valorificată ca o circumstanță atenuantă,

deoarece ar însemna că aceleiași situații de drept să i se acorde o dublă valență

juridică, fapt menționat și în pct. 35 al Hotărârii Plenului Curții Supreme de Justiție a

Republicii Moldova nr. 13 din 16.12.2013, Cu privire la aplicarea prevederilor art. 3641

CPP de către instanțele judecătorești.

În atare împrejurări Colegiului penal consideră, că instanțele de judecată au

aplicat inculpatului o pedeapsă echitabilă și conformă prevederilor legale, luând în

considerație toate criteriile generale de individualizare a pedepsei, iar modalitatea de

executare a acesteia stabilită în sarcina inculpatului, a fost individualizată corect și în

6

așa fel, încât acesta să se convingă de necesitatea respectării legii penale și evitarea în

viitor a săvârșirii unor fapte similare.

Astfel, Colegiul statuează, că pedeapsa individualizată de instanța de apel,

răspunde atât principiului proporționalității, cât și scopului prevăzut la art. 61 alin. (2)

Cod penal, restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului, precum și

prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea condamnaților, cât și a altor

persoane.

Sumând cele expuse, instanța de recurs consideră, că n-a fost constatată prezența

în speța examinată a careva erori de drept, ce ar servi drept temei de implicare în

sensul casării deciziei contestate în partea stabilirii pedepsei.

În temeiul celor menționate mai sus, Colegiul penal concluzionează

inadmisibilitatea recursurilor ordinare declarate de către avocații Stratan C. și

Dulghieru D. în numele inculpatului, ca fiind vădit neîntemeiate.

Colegiul penal,

D E C I D E:

Inadmisibilitatea recursurilor ordinare declarate de către avocații Stratan Corina

și Dulghieru Diana în numele inculpatului, împotriva deciziei Colegiului penal al

Curții de Apel Chișinău din 27 septembrie 2016, în cauza penală privindu-l pe Zama

Marin Valeriu, ca fiind vădit neîntemeiate.

Decizia este irevocabilă.

Decizia pronunțată integral la data de 23 decembrie 2016.

Președinte Gordilă Nicolae

Judecător Covalenco Elena

Judecător Diaconu Iurie

7